Un bărbat s-a prezentat la Urgențe în Toulouse cu un obuz din Primul Război Mondial în rect

un-barbat-s-a-prezentat-la-urgente-in-toulouse-cu-un-obuz-din-primul-razboi-mondial-in-rect

Operația neobișnuită a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la spitalul Rangueil din Toulouse (Haute-Garonne), scrie Le Parisien. Un bărbat de 24 de ani s-a prezentat la urgențe cu un obuz din 1918 înfipt în rect, relatează La Dépêche, citat de Le Parisien. La sosirea la Urgențe, tânărul s-a plâns de dureri, dar nu a oferit mai multe detalii, precizează ICI Occitanie. Pacientul a fost operat rapid, iar echipa medicală a descoperit cu uimire un obuz din Primul Război Mondial în anusul pacientului. Obiectul măsoară 16 cm lungime și 4 cm diametru, precizează sursa. A fost instituit un perimetru de securitate și chemați geniștii, împreună cu forțele de ordine și pompierii, deoarece exista teama că dispozitivul ar putea exploda. Pompierii au confirmat pentru ziarul Le Parisien că au intervenit în timpul nopții la spitalul respectiv pentru a ajuta la dezamorsarea unei bombe. Geniștii s-au ocupat de neutralizarea proiectilului, care în final nu a reprezentat niciun pericol. Pacientul este încă internat în spital și ar putea fi audiat în curând. Presa locală precizează că forțele de ordine intenționează să deschidă o procedură „pentru încălcarea legislației privind armele”. Nu este prima dată când o situație improbabilă are loc în Franța. În decembrie 2022, un octogenar s-a prezentat cu un obuz introdus în rect, provocând evacuarea parțială a instituției.

Un bărbat din Movileni a fost salvat de două ori în 24 de ore. A fost tratat, dar s-a întors la spital, pentru că nu avea căldură acasă

un-barbat-din-movileni-a-fost-salvat-de-doua-ori-in-24-de-ore.-a-fost-tratat,-dar-s-a-intors-la-spital,-pentru-ca-nu-avea-caldura-acasa

Un caz social scoate la iveală limitele sistemului de asistență socială din România. Un bărbat din Movileni, Iași, a fost tratat în UPU pentru etilism acut. Acesta a fost transportat acasă, dar s-a întors la spital pentru că nu avea căldură în locuința sa. Bărbatul a fost salvat de două ori în 24 de ore. În urma demersurilor făcute de spital, sora acestuia își asumă să îl ajute A fost stabilizat la spital, dus acasă cu ambulanța, însă s-a întors la spital pentru că nu avea căldură. Un bărbat din Movileni a fost salvat de două ori în 24 de ore. La insistențele asistenților sociali de la spital, sora bărbatului și-a asumat să îi ofere ajutor. Un  bărbat din Movileni a fost salvat de două ori în 24 de ore de un echipaj de salvare Joi, 15 decembrie, seara, bărbatul a fost preluat de ambulanță în stare de etilism acut, necesitând îngrijiri medicale imediate. A fost stabilizat și ținut în Unitatea de Primiri Urgențe după protocol, timp de 12 ore, moment în care a apărut o problemă crucială: locuința bărbatului era neîncălzită, iar acesta s-a întors în Unitatea de Primiri Urgențe. Spitalele sunt puse în situația de a gestiona frecvent astfel de situații. Cazurile sociale transformă unitățile de primiri urgențe în centre sociale. În lunile de iarnă, unitățile medicale sunt supraîncărcate de persoane care trăiesc în condiții neprielnice. „A fost adus în UPU, unde i s-au acordat îngrijiri medicale și, după 24 de ore, a fost dus acasă. Pacientul este din Movileni, are 66 de ani, dar pentru că locuința era neîncălzită, a fost adus înapoi în UPU. Primăria trebuie să se ocupe de asta”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șef UPU-SMURD Iași. Ce fac asistenții sociali? În urma adresei primite de la Unitatea de Primiri Urgențe, asistenții sociali din comuna Movileni au contactat aparținătorii bărbatului. În urma demersurilor făcute de asistenții sociali de la spital și a celor din comună, o soră a bărbatului și-a asumat răspunderea că îl va ajuta. „Am primit astăzi (vineri, 15 ianuarie – n.r.) un telefon de la spital despre un domn care a fost adus cu ambulanța până la el acasă. S-a constatat acolo că nu avea locuința încălzită și l-au luat înapoi în spital. Noi am luat legătura cu sora domnului, care am înțeles că a luat legătura și cu asistenții sociali de la spital. Cu cei de spital nu am vorbit eu, a vorbit o altă colegă de-a mea. Sora a declarat că își ia toată răspunderea asupra lui. Nouă așa ne-a transmis”, a spus Diana Frunză, asistentul social al comunei Movileni. Această situație nu este una izolată, însă scoate în evidență o problemă cu care se confruntă unitățile de primiri urgențe în fiecare iarnă. Alcoolul și frigul formează o combinație letală. Etilismul acut acționează ca un anestezic – persoanele nu mai simt frigul. Acest fenomen este cunoscut drept „moarte albă”. Cazurile similare cu cel al bărbatului din Movileni, care a fost salvat de două ori în 24 de ore, se termină adesea tragic și duc către un deces sigur. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

În această perioadă, numărul animalelor de companie care ajung la urgențe crește. Medicii avertizează că resturile de pe masa de sărbători sunt periculoase pentru patrupezi

in-aceasta-perioada,-numarul-animalelor-de-companie-care-ajung-la-urgente-creste.-medicii-avertizeaza-ca-resturile-de-pe-masa-de-sarbatori-sunt-periculoase-pentru-patrupezi

În perioada sărbătorilor, numărul de pacienți patrupezi din spitale și clinici crește din diverse cauze, precum timpul liber al stăpânilor sau obiceiul greșit de a da animalelor de companie resturi de la masa de sărbători. La Spitalul Clinic Universitar pentru Animale de Companie USV din Iași, perioada sărbătorilor de iarnă a venit la pachet cu mai multe cazuri ce au necesitat intervenție medicală de urgență. Unul dintre motivele care accentuează creșterea numărului de pacienți în această perioadă îl constituie timpul liber pe care îl au proprietarii de animale, astfel că pot monitoriza mai atent starea de sănătate a acestora. Variațiile de temperatură afectează animalele de companie În perioada sărbătorilor de iarnă, activitatea la Spitalul Clinic Universitar pentru Animale de Companie USV din Iași se intensifică. Potrivit dr. Ștefania Roșca, medic în cadrul unității, cele mai multe cazuri care ajung în această perioadă sunt similare cu cele din restul anului, însă frecvența lor crește datorită anumitor factori. „Nu au fost patologii diferite față de cele din restul anului. Vorbim, în principal, despre traumatisme, blocaje uretrale, pancreatite și alte cazuri nu foarte grave. Într-adevăr, în perioada asta a anului sunt mai multe cazuri de boli infecțioase sau viroze, din cauza schimbărilor bruște de temperatură”, a explicat medicul veterinar reporterilor BZI. Specialiștii atrag atenția asupra unui obicei des întâlnit în sezonul rece: animalele de companie sunt ținute mai mult timp în casă, la temperaturi ridicate, iar apoi sunt scoase afară, în frig. Aceste variații termice pot afecta sistemul imunitar al animăluțelor, favorizând apariția virozelor sau a altor afecțiuni respiratorii. Un alt motiv care favorizează creșterea numărului prezentărilor la spital în perioada sărbătorilor este legat de timpul liber al stăpânilor. Oamenii sunt în concediu, petrec mai mult timp acasă și își observă mai atent animalele. Astfel, semnele de boală sunt depistate din timp, iar animăluțele ajung la medic mai repede decât în mod normal, după cum afirmă dr. Ștefania Roșca. „Faptul că proprietarii sunt mai mult acasă îi ajută să monitorizeze mai atent comportamentul și starea de sănătate a animalelor. Astfel, unele simptome sunt observate mai repede, apoi ajung cu pacienții la noi”, a precizat medicul. Multe animăluțe ajung la urgențe cu probleme digestive Pe lângă traumatisme și viroze, cadrele medicale se confruntă și cu numeroase cazuri de gastrite și alte probleme digestive cauzate de alimentația necorespunzătoare din perioada sărbătorilor. Resturile de la mesele festive ajung, adesea, în bolurile animăluțelor, iar consecințele nu întârzie să apară. Din cauza alimentelor gătite în foarte mult ulei sau condimentate după placul nostru, multe animale de companie ajung să se confrunte cu probleme digestive care necesită, ulterior, intervenții medicale de urgență. „Există cazuri de animăluțe de companie care ajung la noi cu gastrite sau boli asociate consumului de mâncare gătită. Este foarte important ca oamenii să înțeleagă că mâncarea prăjită, condimentată sau foarte grasă nu este potrivită pentru animale. Știu că există tentația asta de a le da să guste din mâncarea noastră, dar trebuie să știm că e spre binele lor să ne abținem”, a explicat dr. Ștefania Roșca. Medicii recomandă prudența în această perioadă, atât în ceea ce privește expunerea patrupedelor la frig, dar și legat de alimentația lor. O dietă echilibrată, adaptată nevoilor fiecărui animal, precum și evitarea schimbărilor bruște de temperatură pot preveni multe dintre problemele care ajung, în final, să necesite atenție medicală de urgență. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Spania: Cea mai gravă epidemie de gripă din ultimii 15 ani. Pacienți pe holuri, ore de așteptare

spania:-cea-mai-grava-epidemie-de-gripa-din-ultimii-15-ani.-pacienti-pe-holuri,-ore-de-asteptare

Virusul gripei afectează deja 308 persoane la 100.000 de locuitori în Catalonia. Incidența s-a multiplicat de 2,5 ori în doar o săptămână, între 1 și 7 decembrie. Infecția a ajuns la un nivel „foarte ridicat de transmitere”, conform Sistemului de informații pentru supravegherea infecțiilor în Catalonia. Varianta K, mai contagioasă Creșterea incidenței a început acum șase săptămâni, mai devreme decât de obicei. Varianta K a virusului este mai contagioasă, deși nu mai virulentă. Datele reprezintă maximul istoric înregistrat de SIVIC din 2012. Sunt cele mai ridicate cifre din 2010, când gripa A a izbucnit. Incidența depășește deja vârful celor trei sezoane anterioare, deși nu s-a ajuns încă la Crăciun. Departamentul de Sănătate a avertizat că vârful gripei ar putea ajunge în Catalonia între sfârșitul săptămânii trecute și perioada Crăciunului. Majoritatea cazurilor în rândul copiilor Între 1 și 7 decembrie au fost diagnosticate 24.969 de cazuri de gripă în cadrul asistenței medicale primare. Din total, 2.104 corespund copiilor între 0 și 4 ani. 6.175 sunt copii între 5 și 14 ani. 9.995 sunt persoane între 15 și 44 de ani. Măști obligatorii în spitale Catalonia impune purtarea măștilor în spitale, centre medicale și azile din cauza răspândirii virusului. Departamentul condus de Olga Pané a impus această măsură începând de marți pentru a limita răspândirea virusului, conform El Periodico. Spitale saturate Surse din cadrul Spitalului del Mar indică 187 de pacienți care s-au prezentat marți la Urgențe. 62 dintre ei au așteptat mai mult de 24 de ore. Cel care aștepta de cel mai mult timp, un bărbat de 76 de ani, aștepta de peste 160 de ore. Luni, cifra era de 225 de pacienți, un record la Urgențe. „Noi, angajații, suntem epuizați”, au afirmat angajații spitalului. La Spitalul Sant Joan de Déu erau 80 de minori în sala de așteptare după ora 13:00. Cazurile mai ușoare așteptau de la ora 09:40. Greva personalului medical Creșterea incidenței coincide cu greva convocată în toată Spania de sindicatul Metges de Catalunya. Sindicatul a estimat că 45% dintre angajați au participat la grevă. Departamentul Sănătății a redus această cifră la 6,5%. Surse din mai multe spitale consideră că tensiunea are mai mult de-a face cu virusul decât cu greva. „Presiunea este foarte mare, dar este din cauza gripei”, au declarat surse din Spitalul Sant Pau. Acoperirea vaccinală Acoperirea vaccinală împotriva gripei este de 66% pentru persoanele peste 80 de ani. Pentru persoanele între 70 și 79 de ani, acoperirea este de 52%. La copiii între 6 luni și 5 ani, acoperirea împotriva gripei este de 38%. Predomină circulația subtipului A varianta K. Deși varianta K prezintă divergență față de unele vaccinuri, nu s-a observat o gravitate mai mare a cazurilor. Se așteaptă ca vaccinul să continue să ofere protecție împotriva formelor grave ale bolii.

Peste 700 de pacienți au ajuns la Urgență la Spitalul Sf. Spiridon Iași în minivacanța de Ziua Națională

peste-700-de-pacienti-au-ajuns-la-urgenta-la-spitalul-sf.-spiridon-iasi-in-minivacanta-de-ziua-nationala

Peste 700 de pacienți au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași în minivacanța de Ziua Națională. Cele mai multe prezentări în Urgență au fost înregistrate sâmbătă, 29 noiembrie 2025. Peste 700 de pacienți au ajuns în Urgență la spital în minivacanța de Ziua Națională În minivacanța de Ziua Națională, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au ajuns 700 de pacienți. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a explicat că zilnic ajung în UPU pacienți care sunt infectați cu virusul gripal. „Am avut la fel de multe prezentări ca în zilele obișnuite, dar nu mai multe. Vineri, 28 noiembrie, s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe 245 de pacienți; sâmbătă, 29 noiembrie, 240 de pacienți; duminică, 30 noiembrie, am avut 237 de prezentări. Iar luni, 1 decembrie, în Unitatea de Primiri au ajuns 225 de pacienți. În această perioadă, testăm mult mai mult și pentru COVID, și pentru gripă. Zilnic avem cazuri confirmate de gripă; unii dintre pacienți sunt trimiși la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, iar cazurile mai puțin grave primesc tratament în ambulatoriu”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Vineri, 28 noiembrie 2025, prof. dr. Diana Cimpoeșu i-a rugat pe pacienți să se deplaseze la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași doar dacă au o urgență reală. Tot mai mulți ieșeni au ajuns la spital din cauza infecțiilor respiratorii acute În perioada 17-23 noiembrie 2025, la Iași, s-au înregistrat 4.589 de cazuri de infecții respiratorii acute. Din totalul de cazuri, s-au înregistrat 250 de internări: 149 de internări la pacienții cu infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 85 de internări din cauza pneumoniilor, iar 16 din cauza gripei. „Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 17-23.11.2025, s-au înregistrat 4.589 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 12,37% mai multe față de săptămâna 10-16.11.2025 (4.021 cazuri): 3.626 infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 908 pneumonii și 55 cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate prin test PCR. Tot în același interval, nu au fost înregistrate decese. Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru IACRS și gripă este la grupa de vârstă 5-14 ani, și pentru pneumonii este la grupele de vârstă 15-49 ani. De asemenea, în săptămâna 17-23.11.2025, au fost raportate 250 internări, reprezentând 5,44% din numărul total de cazuri, cu 80 mai multe față de săptămâna 10-16.11.2025: IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 149; pneumonii – internări – 85; gripe – internări – 16”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ce a pățit o femeie din Buzău care a mângâiat un arici, crezând că este pisică. A ajuns la spital

ce-a-patit-o-femeie-din-buzau-care-a-mangaiat-un-arici,-crezand-ca-este-pisica.-a-ajuns-la-spital

O femeie din Buzău a trecut printr-un incident neobișnuit. Un arici a mușcat-o de mână, aceasta a confundat animalul cu o pisică. În vârstă de 64 de ani, pacienta s-a prezentat la urgențe unde i s-a administrat tratament și un vaccin antitetanos, iar medicii i-au recomandat și vaccinul antirabic. Reprezentanții spitalului au transmis, vineri, că la scurt timp după ce femeia a ajuns la camera de gardă a fost vaccinată și a primit un tratament cu antibiotic. O femeie a fost mușcată de un arici după ce l-a confundat cu o pisică Femeia a fost mușcată de degetul de la o mână, după ce a ieșit pe seară în curtea casei și a confundat ariciul cu o pisică. „O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Buzău, s-a prezentat la UPU-SMURD a SJU Buzău pentru plagă prin muşcătură de arici la nivelul falangei, mâna stângă. În serviciul UPU, pacienta a primit îngrijiri medicale (toaletă, pansament, profilaxie antitetanos, tratament antibiotic). S-a recomandat consult la secţia Boli Infecţioase, în vederea administrării vaccinului antirabic”, a precizat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, potrivit Observator News. Specialiștii recomandă ca în astfel de situații, prezentarea la spital în cel mai scurt timp posibil. „Pacienţii care sunt muşcaţi de diverse animale trebuie să se prezinte la o unitate medicală în vederea administrării tratamentelor specifice”, a mai precizat Adriana Bunilă. Recomandările autorului:  Un cioban a fost MUȘCAT de urs la o stână din masivul Iezer-Păpușa / Intervenție maraton a salvatorilor: 12 ore a durat acțiunea jandarmilor montani Un motociclist sirian blocat în trafic pe Transfăgărășan a fost mușcat de un urs O femeie de 52 de ani din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital, după ce a fost mușcată de un șarpe O femeie din Iași a fost mușcată de un șacal care avea RABIE. Aceasta a fost transportată la spital

Simptome pe care medicii de la Urgențe spun că nu trebuie niciodată să le ignori

simptome-pe-care-medicii-de-la-urgente-spun-ca-nu-trebuie-niciodata-sa-le-ignori

Așadar, medicii de la Urgențe prezintă 10 semnale de alarmă pe care pacienții le ignoră adesea, dar care ar trebui abordate urgent, potrivit Times. Confuzie bruscă sau schimbare de personalitate În mai puțin de un minut, mama ta este lucidă și vorbăreață – la fel ca în fiecare zi. În următorul, nu-și mai amintește unde este sau cine ești tu, articulează greoi cuvintele și nu poate rosti numele legumei pe care tocmai a început să o felieze. „Ai putea crede, ei bine, poate e doar obosită”, spune dr. Yanina Purim-Shem-Tov, vicepreședinte executiv al departamentului de medicină de urgență din cadrul Sistemului Universitar Rush pentru Sănătate. „Dar aceasta este absolut o urgență și ar trebui să-i tratăm pe acești oameni imediat.” Confuzia bruscă sau o schimbare de personalitate ar putea indica un accident vascular cerebral, o infecție precum sepsisul sau un nivel scăzut de zahăr din sânge, adaugă ea, motiv pentru care este esențial să solicitați imediat îngrijiri la Urgențe. Durere neobișnuită în partea superioară a spatelui Acordați întotdeauna atenție durerilor severe în partea superioară a spatelui sau între omoplați, mai ales dacă apar brusc sau sunt însoțite de alte simptome precum greață sau amețeli. „Nu le ignorați”, spune Purim-Shem-Tov. „Sunați la 112. Ar putea fi un semn al unui atac de cord.” Pentru unii oameni – inclusiv femei – durerea de infarct miocardic apare în locuri neașteptate, cum ar fi spatele, gâtul sau maxilarul. Pacienții de la Purim-Shem-Tov o descriu adesea ca o „durere sfâșietoare” care uneori radiază pe unul sau ambele brațe. Acest tip de durere ar putea fi, de asemenea, un semn de disecție aortică sau de ruptură a aortei, care este principala arteră care transportă sângele din inimă. Deși oamenii încearcă uneori să o suporte durerile la ei acasă, convinși că pur și simplu și-au întins un mușchi, „nu este vorba de asta”, spune ea, „mai ales la pacienții care prezintă risc – de exemplu, cei care au hipertensiune arterială și au brusc aceste dureri severe în partea superioară a spatelui”. Mâncărime severă, bruscă și inexplicabilă Dacă nu te poți opri din scărpinat – mai ales dacă simți mâncărimi peste tot în loc să le simți doar la nivel local – ai putea experimenta începutul unei reacții anafilactice. „Când cineva simte o mâncărime și un disconfort puternic și, dintr-o dată, începe să se înroșească, acest lucru este cu adevărat îngrijorător”, spune Dr. David Benaron, vicepreședinte al departamentului de medicină de urgență de la Facultatea de Medicină a Universității din Nevada, Reno. Și mai alarmant: dacă simptomele tale sunt însoțite de greață, vărsături sau diaree. Oamenii adesea nu își dau seama, dar disconfortul digestiv este un pilon al anafilaxiei, spune Benaron. Vărsături de o anumită culoare Culoarea vomei poate spune multe despre cât de bolnav ești. Benaron este înclinat în special să se îngrijoreze atunci când copiii vomită bilă, care este de obicei verde, deoarece „asta poate indica o obstrucție foarte periculoasă în intestinele lor”, spune medicul. Între timp, dacă voma arată ca zațul de cafea – maro închis sau chiar negru – ar putea include sânge care a fost parțial digerat de acizii din stomac. O vărsătură care seamănă cu zațul de cafea „ar însemna pentru mine că există o sângerare”, afirmă el. Voma roșie, însă, declanșează semnale de alarmă și mai puternice, deoarece o culoare atât de intensă indică „există destul de mult sânge în mișcare”. Scaun alb Dacă aveți scaune albe, este posibil ca tractul biliar să fie obstrucționat, ceea ce înseamnă că bila – care contribuie la culoarea normală a scaunului – nu ajunge la intestine. „Lucrul înfricoșător care face asta este cancerul pancreatic”, spune Benaron. Pancreasul înfășoară sistemul biliar, iar bila se acumulează, provocând îngălbenirea ochilor și scaune albe.” Merită să discutați despre acest lucru cu medicul dumneavoastră sau să vizitați camera de gardă imediat ce observați schimbarea.

Prin ce umilință a trecut campionul mondial la Urgențe, la Spitalul Județean din Ploiesti: Stăm câte 7 ore, fără apă

prin-ce-umilinta-a-trecut-campionul-mondial-la-urgente,-la-spitalul-judetean-din-ploiesti:-stam-cate-7-ore,-fara-apa

Eduard Nițu (20 de ani), campion mondial la patinaj viteză masculin, a ajuns de curând la secția de Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești și a avut parte de o experiență neplăcută. Din dorința de a contribui activ la o schimbare în bine, talentatul sportiv a acceptat să expună povestea în spațiul public. Campionul mondial Eduard Nițu, șocat de tratamentul pe care l-a primit la secția de Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești Eduard Nițu, atlet legitimat la două cluburi sportive, anume CSM Ploiești și CSM Sibiu, este primul român medaliat cu aur, din întreaga istorie, la o ediție a Cupei Mondiale de patinaj viteză masculin. Performanța a fost bifată chiar în 2025, cu ocazia unei competiții care a avut loc la Collalbo, în nordul Italiei, la mică distanță de granițele cu Austria și Elveția. Din păcate, tot în 2025, sportivul de 1.96 metri și 98 de kilograme a trecut și printr-o experiență neplăcută. El a căzut în timpul unei sesiuni de pregătire și a suferit o accidentare serioasă. Eduard Nițu a preferat să se trateze singur inițial, însă ulterior lucrurile au luat o turnură neașteptată și atletul a ajuns la secția de Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Acolo, până să ajungă să interacționeze cu medicii, Edy Nițu a avut parte de un șoc. Condițiile și felul în care se ocupă personalul de cei care ajung cu probleme medicale urgente i-au lăsat un gust amar campionului mondial. Astfel, el a ales să expună povestea prin intermediul unui dialog pe care l-a purtat cu jurnaliștii de la Observatorul Prahovean: Se stă câte 6-7 ore, e cald, nu avem apă, nu primim explicații, dar ne uimește cum personalul râde. O șefă, al cărei nume nu îl știu, mi-a spus că accidentul s-a întâmplat joi și nu mai prezintă o urgență, chiar dacă acum am piciorul cât un butoi”, a mărturisit Eduard Nițu, care a precizat, totuși, că medicii l-au tratat corespunzător odată ce a pășit în cabinetul lor. În acest context, pentru medici a dorit să transmită doar: Jos pălăria pentru ei!”, a punctat Edy Nițu, potrivit sursei menționate mai sus. Și-a spus oful și cu privire la situația sportului românesc Eduard Nițu cochetează cu patinajul de la vârsta de doar 6 ani și a avut de depășit multe bariere pentru a face performanță într-un sport care nu e tocmai popular în România, patinajul viteză. În acest context, după medalia de aur pe care a obținut-o pe 2 februarie 2025 a ținut să își spună părerea și cu privire la situația sportului din țara noastră. Din păcate, sportul românesc nu este susținut așa cum ar trebui. Am trecut, însă, de la faza de dezamăgire la cea de acceptare. Am înțeles că dacă gimnastica sau înotul nu beneficiază de suportul pe care îl merită, ce pretenții să am eu legat de infrastructură pentru practicarea patinajului viteză?! Sporturile de iarnă sunt trecute la «și altele» în România”, s-a plâns Eduard Nițu. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult