Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova Live Text Online, de la ora 23:00, finala feminină de la US Open. Belarusa poate rescrie istoria turneului
00:05 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 6-3, 2-1 Belarusa face break și este la conducere. 23:56 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 6-3, 0-1 Americanca își face serviciul, după ce a acuzat mai multe probleme tehnice când arunca mingea în aer. 23:51 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 6-3 După un început ezitant, belarusa și-a adjudecat primul set. 23:41 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 4-3 Deținătoarea trofeului revine la conducere. 23:35 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 2-3 Americanca trece în avantaj după încă un break. 23:25 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 2-1 Fiecare jucătoare a realizat câte un break. 23:24 Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova 1-0 Belarusa și-a făcut greu serviciul, în 6 minute, după ce a salvat 5 mingi de break. Finala feminină de simplu de la US Open, Aryna Sabalenka – Amanda Anisimova, are loc pe Arthur Ashe Stadium (terenul central) din cadrul Flushing Meadows–Corona Park, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul dintre cele jucătoarea belarusă și cea americană poate fi urmărit și în direct la televizor pe postul Eurosport 1, începând cu ora 23:00. A venit ziua finalei feminine de la US Open, în care se întâlnesc belarusa Aryna Sabalenka, liderul mondial și principala favorită a competiției, și americanca Amanda Anisimova (9 WTA, cs 8). Sabalenka a ajuns în trei finale consecutive la US Open, performanță realizată ultima dată de Serena Williams. La rândul ei, Anisimova a avut un turneu solid, inclusiv o victorie asupra polonezei Iga Swiatek în sferturi, și își dorește să câștige primul ei titlu de Mare Șlem. Este o confruntare fascinantă din toate punctele de vedere. Sabalenka va încerca să-și apere titlul de acum un an și să devină prima jucătoare care face acest lucru de la Serena Williams, în 2014. Singura jucătoare care a ridicat trofeul de două ori în ultimii 11 ani a fost japoneza Naomi Osaka, în 2018 și 2020. Ambele finaliste știu cum este să joci în ultimul act la un astfel de turneu. Sabalenka are în palmares titlurile la Australioan Open (2023 și 2024) și US Open, pierzând finala din acest an de la Roland Garros. Anisimova a luptat pentru trofeu la Wimbledon pe 12 iulie, dar a fost umilită de Swiatek, care s-a impus cu un incredibil 6-0, 6-0. Anisimova o conduce cu 6-3 pe Sabalenka la meciurile directe, adjudecându-și inclusiv ultima confruntare, în semifinale la Wimbledon Sabalenka a fost jucătoarea dominantă pe hard în ultimii ani în tenisul feminin. A bifat trei finale consecutive la US Open și a ajuns cel puțin în semifinale la Flushing Meadows 5 ani la rând. În plus, are trei finale la rând de la Australian Open, plus 5 titluri pe hard în ultimii 3 ani. În semifinale, Sabalenka a fost împinsă de Jessica Pegula într-un meci de 3 seturi, dar, per total, de-a lungul turneului a stat pe teren mai puțin de 8 ore pe teren. E drept, în sferturi nu a jucat, beneficiind de retragerea cehoaicei Marketa Vondrousova. Partea mentală ar putea fi o provocare complet diferită. În ciuda tuturor realizărilor din acest sezon, liderul mondial a pierdut finalele de la Australian Open și French Open, plus în semifinale la Wimbledon. Indiferent de rezultatul finalei, Anisimova a avut un turneu încântător. A avut nevoie de set decisiv doar de două ori, în turul 3, când a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-4, 4-6, 6-2, și în semifinale, 6-7 (4), 7-6 (3), 6-3 cu Osaka. A fost un „thriller” de trei ore, care s-a încheiat aproape de ora 1 dimineața pe fusul orar al Statelor Unite ale Americii, iar acest lucru ar putea conta în economia finalei. În plus, de-a lungul competiției a stat mai mult pe teren decât Aryna cu două ore și jumătate. În schimb, palmaresul este de partea Amandei. O conduce pe jucătoarea din Belarus cu 6-3 la meciurile directe, câștigând inclusiv ultimul meci direct, în semifinale la Wimbledon, cu 6-4, 4-6, 6-4.
Finala masculină de la US Open, meci pentru locul 1 mondial și 4,2 milioane de euro

Ultimul Grand Slam al anului se va decide duminică, după ora 21.00. Atunci va începe finala turneului de la New York, care îi aduce față în față pe cei mai buni jucători ai momentului: Jannick Sinner și Carlos Alcaraz. Italianul este numărul 1 mondial, iar spaniolul numărul 2 ATP. La 22 de ani și 123 de zile, Carlos Alcaraz s-a calificat în a șaptea sa finală de Grand Slam, după ce l-a învins pe Novak Djokovic. Spaniolul a câștigat sec, în trei seturi, scor 6-4, 7-6(4), 6-2, după un meci ce s-a întins pe durata a două ore și 26 de minute de joc. În urmă cu trei ani și pe aceeași scenă, Arena Arthur Ashe din New York, Alcaraz a câștigat US Open și a devenit numărul 1 mondial, după ce l-a învins pe norvegianul Casper Ruud. Scenariul se poate repeta în finala de duminică, dacă el va trece de Jannik Sinner. În joc va fi și cel mai mare premiu din istoria tenisului, care se ridică la 4.291.770 de euro. Sinner, finalist al ultimelor cinci turnee majore, și-a câștigat biletul pentru finală după ce l-a învins pe Felix Auger-Aliassime în semifinale, 6-1, 3-6, 6-3 și 6-4. Alcaraz – Sinner va fi episodul cu numărul 17 la US Open. Scorul este 10-6 pentru Carlitos. Cei doi s-au întâlnit în ultimele două finale consecutive de Grand Slam, Alcaraz a triumfat la Roland Garros, iar Sinner a ieșit victorios la Wimbledon. Anul acesta s-au duelat și la Roma și la Cincinnati, ambele meciuri fiind câștigate de Alcaraz. La ultimul meci, Sinner a abandonat în primul set, când scorul era 5-0 pentru Alcaraz, italianul acuzând probleme medicale. Înaintea finale de duminică, Alcaraz are cinci titluri de Grand Slam, iar Sinner patru. Alcaraz nu a câștigat niciodată Australian Open, în vreme ce Sinner nu are în palmares Roland Garros. Erin Routliffe şi Gabriela Dabrowski – campioane la dublu Perechea formată din neozeelandeza Erin Routliffe şi canadianca Gabriela Dabrowski a câştigat titlul în proba de dublu feminin. Erin Routliffe (30 de ani) şi Gabriela Dabrowski (33 de ani) s-au impus, după un meci care a durat o oră şi 30 de minute, în faţa favoritelor 1, Katerina Siniakova (Cehia – 29 de ani) şi Taylor Townsend (SUA – 29 de ani). Victoria a fost obţinută în două seturi, 6-4, 6-4. Cele două învingătoare, Dabrowski şi Routliffe, şi-au luat astfel revanşa după ce au fost învinse de Siniakova şi Townsend în finala de la Wimbledon, din 2024.În 2023, ele au câştigat primul lor titlu împreună la Flushing Meadows.
A pierdut un pariu de 210.000 de dolari, dar nu s-a lăsat. A scos imediat 300.000 de dolari și i-a băgat pe Sinner, pentru un câștig de 800.000 de dolari
Celebrul cântăreț Drake, cunoscut și în lumea sportului prin pariurile sale îndrăznețe, mizează pe un câștigător clar la US Open 2025. Rapper-ul e convins că Jannik Sinner are prima șansă la ediția din acest an a Grand Slam-ului american, motiv pentru care a pariat 300.000 de euro pe triumful italianului. Artistul a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu biletul plasat la pariuri, marți după-amiază. Dacă Sinner reușește să cucerească al cincilea titlu de Grand Slam din carieră și al doilea la US Open, pariul i-ar aduce lui Drake un câștig de peste 800.000 de dolari. Interesant este că, anul trecut, Drake a pierdut 210.000 de dolari plasând un pariu pe americanul Taylor Fritz în meciul cu Sinner, în finala US Open 2024. Drake nu renunță însă și, pentru acest an, artistul a schimbat favoritul: merge pe triumful lui Jannik Sinner. Tenisul nu e singurul sport însă pe care Drake a mizat în trecut. La Copa America 2024, Drake a pierdut 300.000 de dolari după ce a pariat pe Canada, echipă care a fost învinsă de Argentina în semifinale. Dacă ar fi câștigat, ar fi încasat aproape 2,9 milioane de dolari. Între timp, Jannik Sinner pare hotărât să câștige un nou trofeu de Grand Slam. Jucătorul italian s-a calificat în sferturile de finală după o victorie categorică împotriva lui Alexander Bublik. Următorul meci îl va disputa împotriva compatriotului Lorenzo Musetti. Interesant este că Sinner rămâne favorit la casele de pariuri pentru câștigarea trofeului, mai ales după prestația entuziasmantă de la Wimbledon, unde l-a învins în marea finală pe rivalul Carlos Alcaraz. Drake a pierdut biletul plasat pe Mike Tyson în duelul cu Jake Paul La finalul anului trecut, Drake a încercat un pronostic la marele meci dintre Mike Tyson și Jake Paul. Concret, artistul a pariat 335.000 de dolari pe victoria lui Mike Tyson și a postat biletul pe rețelele de socializare. Dacă americanul câștiga duelul cu Jake Paul, Drake ar fi încasat peste 1.000.000 de dolari. Tyson a plecat din start cu șansa a doua, la prima sa luptă după foarte mulți ani. Din păcate pentru el, adversarul cu aproape 30 de ani mai tânăr a făcut un meci foarte bun și la final a declarat că a încercat să îl menajeze pe Tyson în semn de respect.
Ce ai de gând să faci? Le spui doar mulțumesc și vă rog!. Djokovic a explodat împotriva americanilor, dar răspunsul primit l-a lăsat perplex
Novak Djokovic, în căutarea celui de-al 25-lea titlu de Grand Slam, s-a enervat pe publicul de la US Open. Jucătorul sârb a fost deranjat în repetate rânduri de fanii americani și la un moment dat a răbufnit la adresa arbitrului de scaun. Totul s-a întâmplat în timpul meciului cu Taylor Fritz. Novak Djokovic a răbufnit în timpul meciului cu Taylor Fritz Novak Djokovic a câștigat cu Taylor Fritz în sferturile de finală ale US Open. Jucătorul născut la Belgrad s-a calificat astfel în semifinale, unde îl va întâlni pe spaniolul Carlos Alcaraz. Djokovic s-a enervat pe publicul de la US Open. Publicul a sărbătorit foarte zgomotos o dublă greșeală a sârbului și acest lucru nu i-a plăcut deloc jucătorului în vârstă de 38 de ani. În plus, gălăgia era foarte mare între serviciile lui Djokovic, care a răbufnit la adresa arbitrului de scaun Damien Dumusois: „Ce vei face? Tot ce spui este mulțumesc, te rog, mulțumesc, te rog”. Djokovic asking the umpire to do something about the crowd making noise while he’s trying to serve in his match against Fritz at U.S. Open Novak: “What are you gonna do?” Umpire: “It’s not gonna help Novak” pic.twitter.com/ukR100mLGj — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) September 3, 2025 Răspunsul arbitrului de scaun l-a lăsat perplex pe Novak Djokovic: „Dumusois a înțeles, aparent, frustrarea campionului de Grand Slam de 24 de ori, dar practic i-a spus să o lase baltă”, a notat Tennis World USA. Reacția lui Novak Djokovic după ce s-a răstit la Damien Dumusois Novak Djokovic a explicat ulterior că nu s-a răstit la arbitru doar pentru a provoca o polemică. „Au fost momente, între servicii, când oamenii nu mă lăsau să continui, strigând, aclamând și aplaudând. Uneori mergeau prea departe, iar asta mă deranja, dar cu atât mai mult m-a deranjat când arbitrul de scaun a avut nevoie de cincisprezece minute pentru a-i avertiza. Din momentul în care a făcut-o, totul s-a îmbunătățit. Nu l-am presat pe Dumosois pentru distracție, ci pentru că trebuia să-mi fac treaba și nu puteam”, a spus Djokovic, citat de Sport Klub.
Carlos Alcaraz e un monstru! Ce a făcut la US Open e de speriat pentru rivali

Carlos Alcaraz este un adevărat „monstru”, iar ceea ce a reușit să facă la US Open demonstrează exact acest lucru și este de speriat chiar și pentru cei mai puternici rivali. Jucătorul spaniol în vârstă de 22 de ani a reușit să se califice în semifinalele ultimului turneu de Grand Slam din 2025, iar parcursul pe care îl are în competiție este unul impresionant. Carlos Alcaraz, performanță incredibilă la US Open Cei mai puternici jucători de tenis din circuit au motive să se teamă. Carlos Alcaraz a demonstrat că este un adevărat „monstru”, iar ceea ce a făcut la US Open arată exact acest lucru. Jucătorul spaniol în vârstă de 22 de ani a reușit să se califice în semifinalele ultimului turneu de Grand Slam din 2025, iar parcursul pe care îl are în competiție este unul impresionant. Carlos Alcaraz l-a învins în sferturile de finală pe cehul Jiri Lehecka, cap de serie 20, scor 6-4, 6-2, 6-4. Spaniolul a reușit să se impună după o oră și 56 de minute de joc. Detaliul cu adevărat impresionant este că spaniolul este în semifinale la Flushing Meadows pentru a treia oară, iar în cele cinci meciuri disputate până acum nu a pierdut nici măcar un singur set. Mai mult de atât, Carlos Alcaraz a reuşit să obțină a 59-a victorie în anul 2025 şi va juca în semifinala de la US Open cu învingătorul meciului dintre americanul Taylor Fritz, cap de serie 4, şi sârbul Novak Djokovici, favorit 7. Carlos Alcaraz, mulțumit de tenisul pe care îl joacă Carlos Alcaraz, sportiv în vârstă de doar 22 de ani și numărul 2 mondial, a vorbit, după ce s-a calificat în semifinalele de la US Open, despre perioada pe care o traversează. Spaniolul s-a arătat extrem de mulțumit de felul în care evoluează în ultima perioadă. „Simt mingea foarte bine. Sunt mulțumit de modul în care progresez mental, de modul în care fac față momentelor dificile mai bine decât înainte. Sunt în cel mai matur moment al carierei mele. Încerc să nu mă gândesc la numărul unu pentru că ar pune mai multă presiune pe mine”, a declarat Carlos Alcaraz, conform marca.com. De menționat este că, până în acest moment, Carlos Alcaraz a câștigat cinci turnee de Grand Slam.
Tatăl ei e miliardar în dolari, dar ea joacă pentru faimă! Jessica Pegula e prima semifinalistă de US Open
Jessica Pegula revine în semifinalele US Open după o victorie clară împotriva câștigătoarei de la Wimbledon 2024, Barbora Krejcikova. Americanca a făcut spectacol și este prima jucătoare calificată în penultima fază a turneului de Grand Slam din SUA. Jessica Pegula s-a calificat din nou în semifinalele US Open, după ce a învins-o categoric pe Barbora Krejcikova, campioana de la Wimbledon 2024, cu scorul de 6-3, 6-3, într-un meci care a durat puțin sub o oră și jumătate. Cap de serie numărul 3, Pegula a început în forță, reușind un break rapid și conducând cu 3-0. Krejcikova a reușit să revină temporar în set, cu un break în game-ul șapte, însă Pegula nu s-a pierdut cu firea și a mai obținut un break pentru 5-3, închizând apoi setul cu serviciul. După ce și-a adjudecat primul set, Pegula a accelerat din nou ritmul, obținând break-uri în game-urile unu și cinci din setul secund, ducând scorul la 4-1. Deși Krejcikova a recuperat un break în game-ul șase, Pegula a fost de neclintit și a încheiat partida cu un nou break în game-ul nouă. Pegula, care a ajuns anul trecut pentru prima dată într-o finală de Grand Slam chiar la US Open, va juca în semifinale împotriva învingătoarei dintre Aryna Sabalenka și Marketa Vondrousova. „Sincer, m-am simțit groaznic înainte de turneu. Așa că m-am dus cu niște prieteni la un escape room și am băut două pahare. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să nu mă mai frustrez atât, să nu mai analizez în exces fiecare antrenament”, a povestit Jessica Pegula, înainte de accederea în semifinale. Cine este tatăl lui Pegula. Jucătoare de tenis provine dintr-o familie bogată Tatăl Jescicăi Pegula este Terry Pegula, un om de afaceri american care și-a construit averea în industria petrolului și gazelor naturale. Concret, Terry Pegula a plecat de la o afacere mică de explorare a gazelor naturale și a transformat-o într-un adevărat imperiu, reușind să ajungă miliardar. În 2010, a reușit să vândă majoritatea activelor firmei sale către Royal Dutch Shell pentru 4,7 miliarde de dolari. În total, a acumulat o avere estimată acum la peste 7 miliarde de dolari, clasându-se printre cele mai bogate familii din SUA.
Am jignit fără să vreau!. Înfumurata Jelena Ostapenko și-a turnat cenușă în cap după ce a făcut o gafă mare cât tupeul ei
Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 26 WTA) a fost protagonista unui moment incredibil la finalul meciului din turul 2 la US Open, pierdut în fața americancei Taylor Townsend (29 de ani, locul 139 WTA), scor 7-5, 6-1. Concret, în loc de salutul specific de după meci, înfumurata letonă a aruncat cu vorbe grele la adresa adversarei sale, pe care a acuzat-o că nu și-a prezentat scuzele pentru un punct obținut după ce a lovit fileul. La câteva zile distanță de la incident, Ostapenko a afirmat că a jignit-o pe Townsend, fără intenție, iar scuza sa a fost că „engleza nu este limba sa maternă”, iar de aici și neînțelegerea reproșurilor făcute de către fostul număr 5 mondial, care i-a reproșat adversarei că „nu are educație”. Incidentul a fost criticat de cei din lumea tenisului, dar și de către fanii celor două, însă pentru letonă nu este prima dată când ieșiri nepotrivite. Înfumurata Jelena Ostapenko și-a pus cenușă în cap după gafa de la US Open Jelenei Ostapenko, sfert-finalistă în 2023 la US Open, a avut o ieșire incredibilă după ce a pierdut meciul din turul 2 de la Flushing Meadows, în fața americancei Taylor Townsend. Ostapenko a jignit-o pe Townsend într-un mod grosolan, spunându-i că este „nu are educație”, însă la câteva zile de la incident, mai ales că urma să plece din New York, a încercat să repare lucrurile și și-a pus cenușă în cap pentru gafa pe care a făcut-o la fileu, la finalul meciului. Ostapenko a afirmat că a jignit-o pe americancă fără să vrea, iar scuza sa este că engleza nu îi este limba nativă și de aici neînțelegerea vorbelor sale. „Bună tuturor, vreau să îmi prezint scuzele pentru unele lucruri pe care le-am spus în timpul meciului meu din turul al doilea de simplu. Engleza nu este limba mea maternă, așa că atunci când am vorbit despre educație, mă refeream doar la ceea ce consider eu a fi eticheta în tenis, dar înțeleg că prin aceste cuvinte, pe care le-am folosit, am jignit fără să vreau multe persoane din afara terenului de tenis. Apreciez sprijinul pe care mi-l oferiți în timp ce continui să învăț și să cresc ca persoană și ca jucătoare de tenis. La revedere, New York, și abia aștept să mă întorc anul viitor”, a scris Jelena Ostapenko într-o postare InstaStory. Reacția lui Taylor Townsend după incidentul cu Ostapenko Taylor Townsend, număr 1 la dublu, a avut o reacție demnă de o campioană după incidentul incredibil cu Ostapenko, din finalul meciului de simplu. „Sincer, îmi vine să râd. Cred că este comic. E amuzant să intri pe social media și să justifici ce ai făcut. E evident că te simți cu musca pe căciulă și vrei să găsești explicații. Eu nu trebuie să o fac, cred că vorbește de la sine. Lucrul de care sunt cea mai mândră este că las racheta să vorbească pentru mine. Pentru că, în final, eu sunt aici și vorbesc cu voi, în timp ce ea și-a făcut bagajele și a plecat acasă, iar acesta este singurul lucru care contează”, a spus Townsend în cadrul unei conferințe de presă. Townsend a ajuns până în optimile de finală, unde a fost învinsă de Barbora Krejcikova (locul 62 WTA), scor 1-6, 7-6 (13), 6-3. Meciul, unul dramatic, s-a încheiat în 3 ore și șase minute de joc. în care Townsend a avut opt mingi de meci, din care șapte au fost în tiebreak-ul setului secund.
Scandal la US Open, după gestul controversat al unui milionar polonez: A smuls din mâinile unui copil o șapcă primită de la un jucător de tenis
Piotr Szczerek, un CEO polonez, a stârnit furia internauților după ce la turneul de tenis US Open a furat șapca unui copil, pe nume Brock, primită de la jucătorul Kamil Majchrzak, în vârstă de 29 de ani (Polonia). Astfel, internauții l-au demascat în ultimele zile pe milionarul CEO „nemernic”, după ce un videoclip devenit viral îl arată smulgând suvenirul destinat fanului minor. Ulterior, într-o declarație postată pe contul de Instagram al companiei pe care o conduce, el a recunoscut că a făcut „o greșeală imensă” și a dezvăluit că i-a înapoiat șapca lui Brock, potrivit Dailly Mail. „Având în vedere situația care a avut loc în timpul meciului lui Kamil Majchrzak la US Open, aș dori să îmi cer scuze în mod categoric băiatului rănit, familiei sale, tuturor fanilor și jucătorului însuși. Am comis o greșeală gravă. În mijlocul emoției, în mijlocul sărbătoririi mulțimii după victorie, am fost convins că jucătorul de tenis îmi dădea șapca – pentru fiii mei, care îi ceruseră anterior autografe. Această convingere eronată m-a determinat să întind instinctiv mâna. Astăzi știu că am făcut ceva care a părut că am luat în mod deliberat un suvenir de la un copil. Nu a fost intenția mea, dar asta nu schimbă faptul că l-am rănit pe băiat și am dezamăgit fanii. Șapca a fost înapoiată băiatului, iar familiei i se cuvin scuze. Sper că am reparat măcar parțial prejudiciul cauzat. De asemenea, vreau să clarific: nici eu, nici soția mea, nici fiii mei nu am comentat această situație pe rețelele de socializare sau pe vreun site web. Nu am apelat la serviciile niciunei firme de avocatură în această privință. Toate presupusele declarații care apar online nu sunt ale noastre. De ani de zile, soția mea și cu mine ne implicăm în ajutorarea copiilor și a tinerilor sportivi, dar această situație mi-a arătat că un moment de neatenție poate distruge ani de muncă și sprijin. Aceasta este o lecție dureroasă, dar necesară, de umilință pentru mine. Prin urmare, mă voi implica și mai activ în inițiative de sprijinire a copiilor și tinerilor și în acțiuni împotriva violenței și urii. Cred că numai prin acțiuni pot reconstrui încrederea pierdută”, a spus acesta, precizând că a dezactivat comentariile la postare „din preocupare pentru familia sa”. Scena uluitoare s-a petrecut la câteva momente după ce jucătorul polonez Kamil Majchrzak s-a dus în mulțime după cea mai mare victorie din cariera sa. El l-a învins, joi, pe Karen Khachanov, cap de serie numărul 9, într-un meci maraton de 5 seturi, apoi a fost filmat în timp ce își scotea șapca și încerca să i-o dea unui elev entuziasmat din mulțimea de pe terenul 11. Atunci, Szczerek – care stătea lângă băiatul uimit – a întins mâna, a luat șapca cu autograf și a băgat-o într-o geantă a soției sale. Copilul a rămas descumpănit, întrebând… „Ce faci?”. Ulterior, Majchrzak a confirmat pentru New York Post, că Szczerek este bărbatul din videoclip și a dezvăluit că acesta sponsorizează federația de tenis din Polonia, adăugând că „evident, a fost vorba de o neînțelegere” în legătură cu incidentul. În schimb, „justițiarii” online l-au numit pe Szczerek, care conduce firma de pavaje Drogbruk, „cel mai urât om din SUA” și i-au criticat comportamentul: „Doar un idiot obișnuit și un nemernic ar putea smulge o șapcă din mâinile unui copil”; „Dacă președintele companiei a furat fără scrupule șapca unui copil, dacă aș fi client, nu aș mai apela la serviciile sale”. FOTO – Captură X
Să-ți fie rușine. Un CEO a ajuns să fie apostrofat pentru un gest deloc elegant la US Open

Jannik Sinner a obținut o victorie convingătoare în fața lui Denis Shapovalov, scor 5-7, 6-4, 6-3, 6-3, în turul al treilea de la US Open. Totuși, meciul a fost umbrit de gesturile lui Thierry Guibert, CEO-ul brandului de lux Lacoste. CEO-ul companiei l-a susținut pe durata întregului meci pe Denis Shapovalov, tocmai din dorința de a-l vedea pe Jannik Sinner eliminat de la US Open înainte de o eventuală confruntare cu Novak Djokovic. Sârbul colaborează cu brandul Lacoste din 2017, iar lanțul de haine și-a exprimat în numeroase rânduri bucuria și mândria de a colabora cu cel mai titrat jucător de tenis din istorie. Totuși, gestul de a nu fi imparțial și de a dori eșecul italianului Sinner i-a făcut pe fani să se revolte împotriva lui Thierry Guibert. Acesta a stârnit numeroase comentarii în mediul online, acolo unde iubitorii tenisului și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de fair-play arătată de șeful renumitului brand. Iată doar câteva dintre reacțiile fanilor, imediat după ce CEO-ul de la Lacoste și-a dorit ca Jannik Sinner să piardă meciul cu Shapovalov: „E jenant să faci asta în calitate de CEO! Jannik a fost cel care a râs la finalul meciului!” „Lacoste e un brand jenant cu un CEO jenant, nu poți să faci așa ceva!” „Deja nu mai este un secret, Lacoste îi face campanie de PR lui Novak Djokovic și îl atacă pe Jannik Sinner! E penibil din partea lui Djokovic să fie atât de nesigur din cauza unui tânăr jucător” Novak Djokovic a bătut trei recorduri într-un singur meci la US Open Novak Djokovic, considerat cel mai mare jucător din istoria tenisului, cel puțin din punct de vedere statistic, a ajuns în situația în care poate doborâ câte un record la aproape fiecare meci jucat. Împotriva lui Zachary Svajda, în turul doi al US Open, pe care l-a învins cu 6-7(5), 6-3, 6-3 și 6-1, sârbul a obținut trei recorduri istorice dintr-o singură lovitură. Concret, Novak Djokovic este jucătorul de tenis cu cele mai multe apariții în turul al treilea al Grand Slamurilor, cu 75 de meciuri în această fază, cu unul mai mult decât Roger Federer. De asemenea, Nole e la egalitate cu elvețianul în fruntea clasamentului meciurilor câștigate pe hard la Grand Slam-uri (191), dar procentul său de victorii este mai bun în aparițiile în turul al treilea al US Open. Ba mai mult, Djokovic a câștigat întotdeauna primele două meciuri jucate pe terenurile din Flushing Meadows.
Ce au scris americanii despre jaful împotriva Soranei Cîrstea

Americanii au reacționat după jaful împotriva Soranei Cîrstea, care a avut loc chiar în camera de hotel unde se afla cazată, în timp ce evolua în turul doi la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Sorana Cîrstea a pierdut meciul din turul secund, în fața Karolinei Muchova, scor 6-7 (0), 7-6 (3), 4-6, iar jucătoare din Cehia a reușit a șasea victorie în cele șapte meciuri directe. Sorana Cîrstea a făcut un apel public, după ce i s-a furat trofeul pe care îl câștigase la WTA 250 Cleveland, în 23 august. Pentru Sorana Cîrstea, acesta este al treilea trofeu WTA de simplu, după cele de la Tashkent (2008) și Istanbul (2021. În proba de dublu, ea are șase trofee câștigate: Fes și Luxembourg (2008), Oeiras (2010), Dallas (2011), Lugano (2019) și Madrid (2025). Apelul Soranei Cîrstea după ce a realizat că a fost jefuită de trofeul pe care l-a câștigat în SUA a fost preluat de publicațiile internaționale, dar și de diferite forumuri din tenis. „Cristea declară că trofeul de la Cleveland i-a dispărut în New York”, a titrat tennisforum, care a remarcat și contextul în care a apărut incidentul, deloc plăcut pentru un turneu de asemenea amploare. „Cîrstea s-a încălzit pentru US Open, câștigând finala de la Cleveland, în fața americnacei Ann Li. A fost primul ei titlu pe hard din 2008. La câteva zile distanță, trofeul a dispărut din camera de hotel din New York, iar sportiva a apelat pe rețelele sociale pentru a-l recupera”, au scris americanii de la tennisforum. Sorana Cîrstea, cazată în hotel de patru stele Trofeul Soranei Cîrstea a dispărut din camera unui hotel de patru stele, Fifty Sonesta, unul dintre cele mai renumite hoteluri din „orașul care nu doarme niciodată”, și care se află într-o zonă cu un grad ridicat de securitate. Fifty Sonesta este situat între Rockefeller Center și Times Square, iar potrivit sursei menționate, conducerea hotelului nu a comentat incidentul. „Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 de la @thefiftysonesta, vă rog să mi-l dați înapoi! Nu are valoare materială, ci doar valoare sentimentală! Voi fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc!”, a scris Sorana Cîrstea, printr-o postare de tip InstaStory. O noapte la acest hotel, într-o cameră de oaspeți, care este dotată cu un pat „king size” sau două paturi „queen size”, aparat de cafea și un minifrigider, precum și un spațiu de lucru, cu birou, pornește de la 234 de dolari, potrivit site-ului oficial al hotelului.