România este preocupată numai de măsuri de austeritate și creșteri de taxe, în timp ce Bulgaria investește în sectorul care îi aduce un plus de 8,4% la PIB în 2025. România frânează, Bulgaria accelerează: Turismul care ne depășește
România este o țară frumoasă pe care nimeni nu o mai vizitează. Am stabilit și un „record” pe temă: suntem singura țară din Europa care atrage mai puțini turiști internaționali astăzi decât în perioada comunistă. În 1980, țara noastră era vizitată de peste 3,4 milioane de turiști străini, iar în prezent numărul lor este puțin peste 2 milioane, conform datelor transmise de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Preocupările decidenților noștri, lipsa de coerență a politicilor publice din ultimii ani și bugetul național de promovare extrem de redus fac ca România să rămână în urma vecinilor bulgari care investesc peste 500 milioane de euro pentru această industrie. În România, sectorul turistic nu este tratat ca o prioritate economică, deși domeniul ar putea contribui cu peste 10% la PIB și ar putea genera investiții străine, locuri de muncă și notorietate. Vecinii investesc, noi privim: Paradoxul turismului românesc Dincolo de numărul redus de turiști, fie ei români sau străini, operatorii turistici din România se scaldă într-un climat în care măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan și creșterea TVA-ului influențează negativ sectorul turistic. De asemenea, reducerea valorii voucherelor de vacanță la jumătate afectează turismul intern pentru că mai mult de jumătate dintre românii care aveau dreptul la acest beneficiu au renunțat să-l folosească. În timp ce restul lumii se reorientează pe segmente bine definite, România încă se bazează pe târguri, broșuri și pixuri. Bugetul de promovare turistică al țării este de doar 2 milioane de euro pe an, cam cât investește Grecia pentru o singură campanie online într-un sezon. ANAT a atras atenția că bugetul României este suficient pentru promovarea într-o singură piață, nu în 195 de țări, dintre care cel puțin 7 sunt absolut prioritare. „Este ridicol! Este un buget de firmă, nu de țară!”. România se află pe ultimul loc în Europa la numărul de turiști străini Conform datelor Eurostat, România se află la coada clasamentului european în ceea ce privește turismul internațional și numărul de nopți de cazare efectuate de străini din totalul cazărilor. În prima jumătate a acestui an, România a atras aproximativ 1,11 milioane de vizitatori internaționali, în creștere cu 5,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar o pondere prea mică (sub 20%) din totalul sosirilor înregistrate, majoritatea vizitatorilor fiind români. Nici la durata medie de ședere a turiștilor străini în unitățile de cazare din țara noastră nu stăm mai bine. Turiștii străini au petrecut aproximativ 2,1 zile în România, iar cheltuielile medii de persoană au fost de aproximativ 3.000 de lei. Destinațiile preferate de vizitatorii străini au fost București, Constanța, Brașov, Cluj-Napoca și Sibiu, dar aproape jumătate dintre aceștia au venit în România pentru afaceri, nu pentru vacanțe. 2026 poate fi un an extrem de dificil pentru turismul românesc În loc să încerce să vină cu oferte noi și servicii mai bune, sau măcar similare cu cele din Bulgaria, România primește din partea Guvernului doar palpitații. În luna iulie a acestui an, premierul Ilie Bolojan spunea că actualul sistem cu trei cote de TVA va fi simplificat într-un sistem cu doar două cote, de 11% și 21%. Afirmația oficialului a lăsat de înțeles că dacă nu vor fi încasări suficiente la bugetul de stat, ar putea exista o majorare a TVA la 21% și pentru HoReCa. Patronii de hoteluri și pensiuni din toată România spun că o eventuală creștere a TVA-ului, pe lângă scumpirile din ultimele luni, i-ar putea determina să-și închidă business-urile în 2026. În timp ce Bulgaria investește în sectorul turistic și generează venituri substanțiale care pot ajuta considerabil la creșterea PIB-ului, România este încă sub media Uniunii Europene de 4,5% din PIB pentru turism. Turismul ar urma să genereze anul acesta 8,4% din PIB-ul Bulgariei, conform previziunilor Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), organizaţie care reprezintă sectorul privat al industriei călătoriilor, potrivit Novinite. Deși potențialul este cât se poate de mare, lipsa de promovare și de interes împiedică România să atingă o contribuție mai mare la PIB prin turism. „O oarecare consultare are loc sporadic în întâlniri la minister, în cadrul consiliului consultativ al turismului de exemplu, dar nu vedem nimic pus în aplicare, la modul concret. Nimic din ce am vorbit în ultimul an nu s-a concretizat. Nici prima de incoming, nici fonduri de garantare, nici OMD (Organizație de Management al Destinației) național. Doar tăiere de vouchere de vacanță și creștere de TVA”, spune Adrian Voican, președintele ANAT. Bulgaria, în top 10 destinații UE preferate de turiștii străini Deși Bulgaria are probleme economice la fel de mari ca România, se situează printre primele 10 țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de cazări peste noapte ale turiștilor străini. Conform datelor Eurostat, în perioada ianuarie-septembrie 2025, Bulgaria a înregistrat o creștere de 14,9% a numărului de turiști față de 2019. Chiar dacă avem deschidere la Marea Neagră, la fel ca vecinii noștri, diferența stă în faptul că bulgarii au îmbunătățit infrastructura turistică și profită de patrimoniul cultural bogat, de la situri preistorice și comori tracice, până la tradiții, festivaluri, meșteșuguri și diversitatea culturală. Când vine vorba despre cheltuielile cu vacanțele, bulgarii au cheltuit pe călătorii și mâncare în 2025 aproximativ 1 miliard de leva (551 de milioane de euro). În 74,2% dintre cazuri este vorba despre o vacanță în țară, nu în străinătate, deci banii au ajuns tot la bugetul țării. Bulgarii au cheltuit cei mai mulți bani cu mâncarea și cazare, peste 421 de milioane de euro, iar 92% dintre oameni nu au apelat la agenții de turism sau la rezervări în avans. Ministrul Turismului, Miroslav Boros, spune că turismul este un pilon esențial al economiei naționale și are o importanță majoră pentru stat prin contribuția semnificativă la PIB, crearea de noi locuri de muncă și consolidarea relațiilor internaționale. Bulgaria atrage de 3 ori mai mulți turiști britanici decât România Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), România a atras în primele 8 luni ale anului 2025 doar 98.000 de turiști britanici. În contrast, aceleași date arată că Bulgaria a primit aproximativ 235.000 de turiști britanici,
Vacanțele de sărbători în România, la fel sau mai scumpe decât în Egipt sau Turcia. Cât plătești pentru un sejur de 4 zile
Vacanțele de sărbători în zonele turistice din România concurează umăr la umăr cu cele exotice, de la mii de kilometri depărtare. Un pachet de 4 zile de Crăciun sau de Revelion în Maramureș sau la Băile Felix costă în jur de 500 de euro de persoană. În aceeași perioadă și în același preț sau chiar mai ieftin se încadrează un sejur de 7 zile în Egipt sau Turcia. În ultimii ani, destinațiile exotice sunt tot mai căutate de români, iar agențiile de turism de întrec în oferte. Agențiile de turism spun că majoritatea ofertelor de Crăciun și Rebvelion sunt deja epuizate. Dacă o familie cu doi copii vrea să petreacă vacanța de Crăciun chiar în Țara lui Moș Crăciun, pentru o vacanță de 7 zile cu mic dejun inclus va plăti 3600 de euro. Dacă aceeași familie vrea o vacanță într-o destinație caldă, spre exemplu 7 zile, cu mic dejun inclus in Maldive, prețul va fi de 6.000 de euro. În Maramureș, o noapte de cazare, în perioada sărbătorilor, pornește de la 500 de lei și ppate să ajungă la 3000 de lei de persoană pentru un sejur de 4 zile. Nici Băile Felix nu se lasă mai prejos pentru un pachet de servicii all-inclusive. Prețurile sunt undeva între 500 și 600 de lei pe zi. Sunt 3-4 zile. Majoritatea locurilor de cazare pentru sărbători sunt deja ocupate, spun hotelierii, potrivit Digi 24. Autorul recomandă: Temele de vacanță devin opționale. Timpul zilnic alocat temelor obligatori, pe grupe de vârstă
TURISMUL VIITORULUI. Cum să ne alegem perioada vacanțelor în condițiile schimbărilor climatice

Climatologii avertizează că felul în care ne alegem perioada de vacanță în funcție de sezon se va schimba dramatic. Lunile preferate de vară, iulie sau august pot fi o alegere de coșmar, incendii, inundații, fenomene meteo extreme în Europa sau aiurea. De asemenea, încălzirea globală face riscantă rezervarea vacanțelor de iarnă, lunile cu nămeți se mută după 1 ianuarie, cel puțin în cazul României. Încălzirea globală nu este una uniformă nici în spațiu, nici în timp. Peste tot se modifică clima, dar evident că factorii locali nuanțează foarte mult răspunsul la schimbarea climatică globală și vorbim de multiple modificări climatice ce pot să impacteze turismul. În zonele tropicale vom avea modificări în sezoanele uscate și cele cu ploi și există peste tot o intensificare a precipitațiilor, însemnând precipitații mult mai intense, adică cantități mult mai mari în timp scurt, dar în același timp și sechetele sunt și ele exacerbate de schimbare a climei și se modifică și durata acestor anotimpuri. Dacă vorbim de zona tropicală, anotimpurile uscate și cu ploaie, dacă vorbim de zona temperată, cele patru anotimpuri și în acest fel, temperaturile care cresc foarte mult, dar și precipitațiile fac din unele locații altfel foarte căutate, un loc mai puțin sigur, explică climatologul Roxana Bujariu. Nu mai există zone sigure Și atunci evident că se găsesc alte oportunități în alte locuri unde modificările climatice au adus alte condiții și aspecte care țin de siguranță, exact ce spuneți dumneavoastră, adică nu va mai fi sigur în anumite zone, în anumite perioade, de exemplu, ați menționat de muson sau sezonul cald, sezonul umed. Sigur, în zonele tropicale s-ar putea să nu mai fie sigur să mergem acolo, afirmă climatologul. Da, și de exemplu, musonul se modifică mult și ca variabilitate, declanșarea în timp a sezonului ploios legat de muson e foarte diferită, intensitatea crește foarte mult și din păcate avem exemplu foarte clar acum ploile musonice care au adus iar inundații, de exemplu în Pakistan, dar aduc inundații Hilindia, în estul Asiei. În schimb, în perioada musonului avem o deplasare spre sud a ploilor și vedeți că toate aceste modificări vin împreună cu impacturi asupra lunecărilor de teren, asupra chiar răspândirii unor boli, pentru că de exemplu, în sezonul umed, în partea tropicală febra, denga sau malaria devin mult mai favorizate. Pe de altă parte, temperaturile ridicate în sezonul uscat sau la temperatula, latitudinile medii în vară pot să aducă valuri de căldură iarăși cu probleme de sănătate publică, dar și să favorizeze incendiile de vegetație. Iarăși, aceste incendii, care vedeți că practic aduc probleme foarte mari în zone recunoscute turistic precum bazinul Mării Mediterane, deja, exemplifică Roxana Bujariu. Grecia, de evitat vara Știm că din iunie, sfârșitul lui iunie până în septembrie, în Grecia există acest risc aproape peste tot. Nu cred că este insulă sau sigur loc de pe continent unde să nu vedem riscuri. Oriunde ne ducem, ar trebui să fim atenți la serviciile meteo locale care vin cu atenționări și avertizări, avertizează climatologul.
Țeapă cu vacanțe în Zanzibar de zeci de mii de euro. Zeci români au cumpărat excursii fantomă în insula din Oceanul Indian
Peste 30 de persoane au fost înşelate după ce au plătit, în total, aproximativ 73.000 de euro pentru vacanţe în Zanzibar care nu au mai fost organizate. Dosarul penal deschis în acest caz a fost trimis spre soluţionare în instanţă, informează, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Potrivit sursei citate, procurorul de caz a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată şi s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat persoană fizică şi a unei persoane juridice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată pentru 33 de acte materiale. „La data de 12.12.2023, inculpaţii au postat un anunţ pe contul de Instagram al inculpatului persoană fizică, şi pe site-ul web aparţinând inculpatului persoană juridică, în care era anunţată organizarea unei excursii în Zanzibar, Tanzania, în perioada 27 decembrie 2024 – 9 ianuarie 2025. Ulterior, inculpaţii, au încheiat contracte de prestări servicii turistice şi au emis facturi fiscale în numele persoanei juridice, prin care au indus şi menţinut în eroare un număr de 33 de persoane, pe care au reuşit să le determine să transfere în conturile lor sume semnificative de bani în valoare totală de 333.362,87 lei (echivalentul a 73.172,574 Euro) pentru o excursie pe care nu au pregătit-o, neexistând vreodată intenţia reală ca aceasta să fie organizată”, precizează sursa citată. Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Satu Mare. Recomandarea autorului: Concediu de coșmar pentru o familie de români, care au mers în Bulgaria: „Este o țeapă bine organizată”
Din 16.000 de candidați, numai două românce s-au ales cu jobul de vis. Sunt plătite să călătorească, dar trebuie să îndeplinească o condiție
Din 16.000 de candidați, numai două românce s-au ales cu locul de muncă mult visat: Julia și Nora din Cluj-Napoca. Potrivit Știrile PRO TV, vor călători în jurul lumii, timp de o lună. Cât vor câștiga lunar? 10.000 de euro! Însă, trebuie să aibă cheltuieli reduse și să își împărtășească poveștile din vacanță. Tinerele vor călători în Japonia, Kazahstan, Fiji și Bolivia. Nora Catană este manager de proiect într-un ONG cultural, iar prietena ei, Julia Vădan, studiază psihologia în Olanda. Călătoria nu este ușoară: trebuie să cheltuiască cât mai puțin, pentru ca banii economisiți să le rămână lor. Ele vor să demonstreze că se poate călători fără a cheltui prea mulți bani și că oricine poate să o facă. Costin Busioc a călătorit în peste 50 de țări și spune că flexibilitatea este foarte importantă. La competiția internațională de călătorit, România s-a clasat pe locul 3, imediat după Polonia și Spania. Autorul recomandă: 80.000 de locuri de muncă au rămas vacante în sectorul turistic și HoReCa: De disperare, angajatorii recrutează activ chiar și în străinătate
Românii iau în calcul să-și facă concediul în străinătate, pentru că vacanțele se vor scumpi de la 1 iulie. Vor fi preţuri cu 15% mai mari
Cei mai mulți administratori de hoteluri spun că sunt nevoiți să majoreze prețurile pentru camere şi servicii, începând de marți, 1 iulie. Ei susțin că nu au încotro și, astfel, vor fi preţuri cu 15% mai ridicate în unităţile de cazare de la mare, dar pachetele vor include şi alte beneficii, pentru a atrage clienţii. Hotelierii vorbesc despre costuri imposibil de susținut, având în vedere măsurile de austeritate care se anunţă, în timp ce turiştii se tem că o vacanță în România va costa curând cel puțin cât una în Grecia. Dar aceleaşi tip de scumpiri îl întâlnim şi în alte staţiuni de vacanţă din România, nu doar la mare, iar hotelierii spun că aceste măsuri riscă să lase goluri în harta turismului românesc, potrivit Antena 3. „Trebuie să fim inventivi, creativi. Pentru a atenua această creștere noi am finalizat un proiect prin care am implementat un parc fotovoltaic”, precizează Dumitru Fechete, proprietarul unei pensiuni. În acest context al prețurilor majorate, mulți turiști români iau în calcul să-și facă concediile în străinătate. „Sunt destul de mari. Dacă crește TVA vor fi și mai ridicate, lumea se va duce și în străinătate”, spune un turist. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Probabil ești spionat fără să știi, chiar în vacanță, la locul în care ești cazat. Zeci de mii de camere de supraveghere sunt vizibile online în toată Italia
În fiecare vară, mii de turiști aleg Italia ca destinație de vis. Dar puțini știu că, odată ajunși la cazare, nu sunt doar ei cei care privesc peisajul. Un număr alarmant de camere de supraveghere din toată țara sunt conectate la internet fără protecție reală, permițând oricui are minime cunoștințe tehnice să le acceseze. Locuințe private, hoteluri, terase și chiar camere de copii devin, astfel, ferestre deschise către viața intimă a utilizatorilor, fără ca aceștia să aibă habar. Potrivit unui raport recent publicat de specialiști în securitate cibernetică și citat de Corriere, peste 74.000 de camere de supraveghere din Italia sunt expuse online, iar cele mai vulnerabile orașe sunt Roma și Milano, fiecare cu peste 10.000 de dispozitive ușor accesibile. Dacă până recent se estima că ar fi doar în jur de 1.000, noile date sugerează o realitate mult mai gravă. Imagini private, expuse întregii lumi Unele camere surprind grădini, garaje sau balcoane. Altele filmează interiorul unor apartamente sau chiar camere de copii, cu postere și jucării vizibile. În teorie, aceste dispozitive ar trebui să sporească siguranța proprietarilor, însă în practică, ele oferă acces neautorizat către momente de viață privată. Problema apare din lipsa de configurare corectă a camerelor, din folosirea parolelor implicite oferite de producători sau din activarea funcțiilor de acces la distanță fără știința utilizatorului. În unele cazuri, routerele deschid automat porturi care permit accesul nefiltrat la fluxul video. Astfel, oricine are acces la anumite platforme de tip „motor de căutare pentru dispozitive conectate” poate vizualiza în timp real imagini din locuințele altora, fără a încălca aparent nicio barieră de securitate. Riscuri legale și consecințe reale Accesarea acestor camere fără permisiune este ilegală, chiar dacă este ușor de realizat. Riscurile pentru cei care spionează sunt, așadar, de natură penală. Dar mai grave sunt consecințele pentru persoanele expuse, care își văd intimitatea violată fără nicio notificare sau avertisment. Un simplu garaj supravegheat poate dezvălui un număr de înmatriculare, care, combinat cu un IP sau alte informații, poate duce la identificarea adresei persoanei respective. Pentru turiști, riscul este dublu: camerele instalate în locurile de cazare temporară – apartamente închiriate, pensiuni, hoteluri – pot deveni surse de imagini accesibile oricui. Vacanța „de relaxare” se poate transforma astfel într-o experiență de monitorizare nedorită. Ce se poate face pentru a preveni expunerea Specialiștii recomandă mai multe măsuri simple, dar esențiale. În primul rând, camerele de supraveghere ar trebui configurate corect, iar parolele implicite trebuie schimbate imediat după instalare. Este indicat și să fie dezactivate opțiunile de acces de la distanță, dacă nu sunt necesare, și să fie evitată conectarea la rețele nesecurizate. Utilizarea unei rețele VPN și instalarea de soluții de securitate pe toate dispozitivele conectate ajută la prevenirea accesului neautorizat. În final, se recomandă alegerea de produse de la furnizori care oferă actualizări frecvente de firmware și software, precum și o atenție sporită la opțiunile de confidențialitate din meniurile de configurare.
Vacanțe de vis, furate pe internet: val de site-uri frauduloase care copiază Booking și Airbnb

În fiecare vară, mii de turiști își fac bagajele pentru ceea ce speră să fie o vacanță de vis. Însă pentru unii, totul se transformă rapid într-un coșmar digital. O analiză recentă a companiei de securitate cibernetică Check Point Software Technologies arată că 2025 marchează un nou record al înșelătoriilor online asociate cu vacanțele, prin site-uri false care imită perfect platforme consacrate precum Booking.com și Airbnb. Aceste escrocherii nu se mai limitează la simple anunțuri dubioase pe rețele sociale. Infractorii cibernetici folosesc acum tehnici tot mai sofisticate de phishing, înșelând atât turiștii, cât și proprietarii de locuințe care închiriază pe aceste platforme. Falsurile sunt atât de bine realizate încât pot păcăli chiar și utilizatorii experimentați, iar consecințele sunt de multe ori devastatoare: vacanțe ratate, bani pierduți și date bancare compromise. Site-uri fantomă care arată „prea bine” ca să fie adevărate Un exemplu tot mai des întâlnit este cel al paginilor web care imită la perfecție interfața Airbnb. De la culori și fonturi până la logo-uri și formularul de plată, totul pare autentic. Doar adresa URL trădează adevărata natură a site-ului: un domeniu necunoscut, de multe ori terminat în „.info” sau „.today”. Utilizatorii care introduc datele cardului bancar pe aceste site-uri cad direct în capcana infractorilor, oferindu-le acces la informații sensibile precum numărul cardului, codul CVV sau data de expirare. Pe de altă parte, și gazdele sunt vizate de scheme la fel de complexe. Una dintre metode presupune crearea unei pagini false de login pentru Booking.com, cu un ecran CAPTCHA fals care cere utilizatorului să ruleze o comandă în calculator. În spate se ascunde un script care instalează un program de tip RAT (Remote Access Trojan), oferind atacatorilor control total asupra dispozitivului victimei. Emailuri capcană și atacuri automate cu ajutorul inteligenței artificiale Un alt tip de atac vizează trimiterea de emailuri aparent legitime către proprietarii cazați pe Booking.com. Mesajul anunță pierderea unui obiect de către un client și cere gazdei să verifice o cerere, printr-un link. Linkul duce către un alt site clonat, menit să colecteze datele de autentificare sau chiar să instaleze malware. Specialiștii Check Point atrag atenția că multe dintre aceste campanii de phishing par să fi fost redactate sau rafinate cu ajutorul inteligenței artificiale generative. Asta le face și mai greu de depistat, deoarece mesajele diferă ușor de la un utilizator la altul, evitând filtrele de spam. În luna mai 2024, unul din 33 de site-uri nou create în domeniul vacanțelor a fost clasificat ca fiind „suspicios sau malițios”. În luna următoare, rata a crescut la unul din 21. Fenomenul este descris drept o „explozie” de escrocherii sezoniere, pe fondul relaxării și grabei caracteristice planificării concediilor. Cinci reguli simple pentru o vacanță fără capcane digitale Experții în securitate cibernetică propun cinci măsuri simple, dar esențiale pentru a evita astfel de capcane online: Rezervări doar pe platforme oficiale: nu accesați linkuri din mesaje sau emailuri. Introduceți manual adresa site-ului în browser. Verificați URL-ul cu atenție: fiți suspicioși dacă adresa conține greșeli sau extensii neobișnuite. Folosiți autentificare în doi pași (2FA): adaugă un strat suplimentar de protecție chiar dacă parola e compromisă. Evitați conexiunile Wi-Fi publice: sau folosiți o rețea VPN pentru a securiza conexiunea. Instalați un antivirus bun: soluțiile de securitate moderne pot detecta și bloca tentativele de phishing în timp real. Vacanțele ar trebui să fie despre relaxare, nu despre recuperarea daunelor produse de o înșelătorie online. Un pic de atenție și câteva precauții digitale pot face diferența între o escapadă reușită și o experiență de coșmar.
Vacanțele fără griji nu sunt un mit: Cum să-ți protejezi banii și datele în călătorii Sfaturi esențiale de la XTB
Când spui „vacanță”, te gândești automat la relaxare, descoperiri, escapade exotice sau momente de liniște departe de agitația cotidiană. Însă, în mijlocul acestor planuri frumoase, mulți călători uită un detaliu esențial: siguranța financiară. Într-un context în care fraudele, taxele ascunse sau breșele de securitate pot compromite o vacanță perfect planificată, XTB – companie de investiții cu acoperire globală – vine cu recomandări clare pentru protejarea banilor și a datelor personale în sezonul estival. Una dintre cele mai comune greșeli ale turiștilor este schimbul valutar în aeroporturi sau la case de schimb neoficiale, atrăgătoare la prima vedere prin afișarea unor cursuri „avantajoase”. Din păcate, în spatele acestor promisiuni se ascund comisioane consistente și rate de schimb dezavantajoase. Experții XTB recomandă identificarea din timp a unor instituții financiare autorizate, unde tranzacțiile se fac în siguranță și la un curs real. Retragerea de numerar din bancomate poate părea o alternativă simplă, însă vine și ea cu riscuri. Zonele aglomerate, mai ales în apropierea atracțiilor turistice, sunt teren fertil pentru hoți. Pentru a evita astfel de incidente, XTB recomandă utilizarea ATM-urilor amplasate în spații bine luminate, supravegheate – cum ar fi centrele comerciale – și stabilirea unei limite zilnice de retragere. În plus, nu e recomandat să expui banii în public mai mult decât este necesar. Comisioane ascunse în plățile cu cardul – cum le eviți inteligent Plățile internaționale cu cardul pot aduce surprize neplăcute atunci când vine vorba de conversia valutară. Comisioanele aplicate în alte țări sunt, de cele mai multe ori, mai mari decât cele din țara de origine. Mai mult, tranzacțiile semnificative – cum ar fi cele pentru cazare sau închirieri auto – pot atrage costuri suplimentare considerabile. Soluția? Cardurile multivalută, precum cele dezvoltate de XTB, care oferă posibilitatea utilizării fondurilor în mai multe valute, fără comision de conversie. Astfel, turiștii își pot gestiona mai eficient cheltuielile și pot evita capcanele financiare specifice plăților internaționale. În plus, aceste carduri sunt integrate în eWallet-ul oferit de XTB, care permite și retrageri rapide de numerar din diverse locații. Este recomandat ca turiștii să își verifice din timp comisioanele percepute de banca proprie pentru tranzacții în afara țării și să aibă la îndemână o combinație echilibrată de numerar și plăți electronice, în funcție de zona în care călătoresc. Datele personale – o țintă valoroasă chiar și în vacanță Securitatea înseamnă mai mult decât bani: în era digitală, protejarea identității este la fel de importantă. Deși este frecventă practica de a lăsa pașaportul sau buletinul drept garanție la hotel, XTB atrage atenția că acest obicei poate avea consecințe negative. Este de preferat să oferi un depozit în numerar sau cu cardul și să prezinți doar informațiile esențiale la check-in. Când vine vorba de utilizarea cardurilor, activarea notificărilor pentru tranzacții și limitarea sumei zilnice disponibile sunt măsuri simple, dar eficiente, împotriva fraudelor. De asemenea, utilizarea rețelelor Wi-Fi publice – frecvente în aeroporturi, hoteluri sau cafenele – expune utilizatorii la riscuri cibernetice. De aceea, este indicat să eviți conectarea la conturile de online banking sau la platformele care stochează date sensibile prin astfel de conexiuni nesecurizate. XTB – partenerul tău pentru un control mai bun asupra banilor, oriunde te-ai afla Fondată în 2004 în Polonia și reglementată de autorități financiare de prestigiu din Europa, XTB oferă utilizatorilor o platformă completă pentru gestionarea inteligentă a banilor. Aplicația lor, folosită de peste 1,5 milioane de utilizatori, nu doar că facilitează investiții în acțiuni, ETF-uri, indici sau criptomonede, dar oferă și soluții sigure pentru plăți și retrageri internaționale, inclusiv carduri multivalută integrate. Pe lângă tranzacțiile rapide și eficiente, XTB pune un accent deosebit pe educația financiară. Biblioteci video, webinarii și ghiduri practice sunt disponibile în peste 20 de limbi, susținând atât începătorii, cât și investitorii experimentați în luarea celor mai bune decizii. Cu prezență în 12 țări și o echipă de peste 1.200 de angajați, XTB nu este doar un broker de încredere, ci și un partener de nădejde pentru cei care vor să călătorească, să investească și să trăiască mai sigur și mai informat. Vacanțele ar trebui să însemne relaxare, nu griji financiare. Cu planificare, vigilență și partenerii potriviți, poți evita surprizele neplăcute și te poți bucura cu adevărat de fiecare moment petrecut în afara rutinei zilnice.
Înșelăciune cu cazări fictive la Costinești și Predeal. La cât se ridică prejudiciul adus victimelor. Avertismentul poliției: „Fiți atenți la ofertele speciale”
O femeie de 46 de ani – cercetată pentru înșelăciune în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată și înșelăciune calificată – se află sub control judiciar, pentru 60 de zile. În perioada 2020-2021, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, femeia ar fi închiriat șase imobile din municipiul Constanța, orașul Eforie, stațiunea Costinești și comuna Limanu, cu scopul exploatării turistice. Pentru aceste imobile, nu ar fi achitat suma stabilită drept chirie sau nu ar fi achitat facturile de utilități. În cauză, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei reprezentând prejudiciul. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico-Financiare – Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală. Persoanelor vătămate le-ar fi fost creat un prejudiciu de peste 32.000 de lei. „De asemenea, femeia ar fi indus în eroare două persoane vătămate, prin aceea că le-ar fi prezentat drept adevărată împrejurarea falsă că ar avea drept de folosință asupra unui imobil din stațiunea Predeal și le-ar putea asigura cazarea, creându-le un prejudiciu de 5.500 de lei. Totodată, ar fi indus în eroare 31 de persoane vătămate, prin aceea că le-ar fi prezentat ca adevărată împrejurarea falsă că ar avea drept de folosință asupra unor imobile din municipiul Constanța, stațiunea Costinești și comuna Limanu și le-ar putea asigura cazarea turistică. Astfel, persoanelor vătămate le-ar fi fost creat un prejudiciu de peste 32.000 de lei. De asemenea, femeia ar fi omis să înregistreze veniturile în evidențele contabile ale societății și să le menționeze în declarațiile fiscale, iar prin aceasta s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat cu aproximativ 18.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe venit”, au precuzat polițiștii. Prejudiciul în cauză este de aproximativ 402.000 de lei Concomitent, în dosar se efectuează cercetări față de un bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, evaziune fiscală în formă continuată și înșelăciune calificată. Potrivit anchetatorilor, în calitate de administrator al aceleiași societăți comerciale, bărbatul ar fi participat la săvârșirea faptelor comise de femeia de 46 de ani. În cauză se efectuează cercetări și față de societatea comercială sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și evaziune fiscală în formă continuată. Anunțați polițiștii dacă aveți suspiciunea că ați putea fi victima unei infracțiuni! Pentru a vă asigura că vacanțele dumneavoastră sunt lipsite de griji și fără incidente neplăcute, polițiștii vă recomandă să fiți atenți la ofertele speciale, verificați site-urile web/persoanele care oferă spre închiriere înainte de a face rezervări și alegeți o agenție de turism de încredere. Sursă foto: Antena 3 CITIȚI ȘI: Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele