New York sfidează restricțiile Trump la vaccinuri COVID

new-york-sfideaza-restrictiile-trump-la-vaccinuri-covid

Ordinul, care durează 30 de zile, sfidează decizia federală de a limita noile vaccinuri doar la americanii peste 65 de ani sau cu afecțiuni medicale grave, potrivit Reuters. Până de curând, vaccinarea era disponibilă pentru toată populația. „Vremurile extreme necesită măsuri extreme”, a declarat Hochul, subliniind că părinții ar trebui să aibă acces la vaccinuri pentru copiii lor, acoperite de asigurări. Schimbarea vine sub mandatul lui Robert F. Kennedy Jr. ca secretar al Sănătății, care a făcut afirmații neștiințifice despre vaccinuri și a remaniat CDC prin eliminarea experților și demiterea conducerii care s-a opus noilor politici. Statele California, Oregon, Washington și Hawaii au format o coaliție pentru evaluări independente de vaccinare, susținând că CDC nu mai merită încredere. Ratele de vaccinare sunt în scădere în Statele Unite, ceea ce alarmează experții în sănătate publică, care dau vina pe dezinformarea cu privire la eficacitatea și siguranța acestora. Vaccinurile COVID au salvat 14,4 milioane de vieți în întreaga lume în primul an de utilizare, potrivit unui studiu publicat în revista The Lancet Infectious Diseases.

Administrația Trump reziliază contracte pentru vaccinurile cu ARNm

administratia-trump-reziliaza-contracte-pentru-vaccinurile-cu-arnm

Mulți oameni de știință și experți în boli infecțioase au denunțat rapid această măsură ca fiind un atac la adresa unui domeniu de cercetare considerat deosebit de promițător după utilizarea sa în dezvoltarea rapidă a vaccinurilor împotriva Covid. Proiectele care sunt eliminate au fost finanțate printr-un program al Departamentului Sănătății și Serviciilor Sociale care colaborează cu industria farmaceutică pentru a dezvolta vaccinuri. „Nu este vorba doar de vaccinuri”, a declarat Rick Bright, care a condus Autoritatea pentru Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată între 2016 și 2020. „Este vorba despre faptul dacă vom fi pregătiți când va lovi următoarea criză. Reducerea dezvoltării ARNm expune acum fiecare american la un risc mai mare. Pandemia de Covid ne-a arătat ce este posibil când știința avansează rapid”, a adăugat el. Kennedy a declarat marți că valoarea contractelor reziliate este de aproape 500 de milioane de dolari. Printre acestea se numără un contract acordat Universității din Texas Medical Branch și companiei de biotehnologie Moderna pentru dezvoltarea unui vaccin pe bază de ARNm pentru H5N1, tulpina de gripă aviară care a infectat zeci de persoane în Statele Unite.

Vânzările de vaccinuri scad. Moderna își reduce estimările și anunță concedieri

vanzarile-de-vaccinuri-scad.-moderna-isi-reduce-estimarile-si-anunta-concedieri

Moderna a anunțat vineri că își reduce estimarea superioară a veniturilor pentru 2025 cu 300 de milioane de dolari, din cauza amânării livrărilor de vaccinuri anti-Covid către Marea Britanie. Totuși, Moderna a depășit așteptările Wall Street în al doilea trimestru, raportând venituri de 142 milioane de dolari, peste estimările inițiale, de 113 milioane. „Este doar o modificare de calendar. Livrările vor fi mutate din anul nostru fiscal în anul lor fiscal, pentru a acoperi campania de rapel din primăvara viitoare”, a declarat Jamey Mock, directorul financiar al Moderna, citat de CNBC. Compania a înregistrat o pierdere netă de 2,13 dolari/acțiune, 825 milioane de dolari în total, mai mică decât pierderea anticipată de analiști, de 2,97 USD/acțiune. Majoritatea veniturilor din trimestrul al doilea au provenit din vaccinul Covid, care a generat 114 milioane de dolari, mult peste așteptări. În paralel, Moderna a anunțat concedierea a 10% din angajați, continuând eforturile de reducere a costurilor. Jamey Mock a precizat că aceste măsuri au avut un impact pozitiv asupra performanței financiare: „Cheltuielile operaționale au scăzut cu 27%, la 1,1 miliarde de dolari. Aici se vede adevărata schimbare”. Imediat după aceste anunțuri, acțiunile companiei au scăzut cu peste 4% în tranzacțiile premergătoare bursei de vineri.

Senatul SUA urmează să investigheze demiterea comitetului de vaccinuri de către Robert F. Kennedy Jr.

senatul-sua-urmeaza-sa-investigheze-demiterea-comitetului-de-vaccinuri-de-catre-robert-f-kennedy-jr.

Ancheta, anunţată marţi, vizează circumstanţele în care Kennedy a înlăturat cei 17 membri ai Comitetului Consultativ pentru Practici de Imunizare (ACIP), un grup de experţi care evaluează siguranţa şi eficienţa vaccinurilor aprobate de FDA înainte ca acestea să fie recomandate de Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC). Democraţii din comisia pentru sănătate din Senat au trimis o scrisoare oficială către Kennedy, solicitând informaţii detaliate până pe 12 august. Printre acestea se numără motivele individuale ale demiterii fiecărui membru, persoanele implicate în decizie, criteriile de selecţie ale noilor membri şi documentele privind respectarea normelor de etică. Scrisoarea face referire directă şi la Lyn Redwood, fostă conducătoare a unei organizaţii anti-vaccin fondate de Kennedy, care a susţinut o prezentare la prima şedinţă a noii structuri ACIP. „Pe măsură ce oferiţi o platformă conspiraţioniştilor şi chiar promovaţi voi înşivă teoriile lor, americanii vor continua să-şi piardă încrederea în orice vaccinuri sunt încă disponibile”, se arată în scrisoare.

Alertă ONU: Cresc cazurile de boli care pot fi prevenite prin vaccinuri

alerta-onu:-cresc-cazurile-de-boli-care-pot-fi-prevenite-prin-vaccinuri

După scăderea vaccinărilor, bolile care pot fi prevenite revin într-o creștere alarmantă, avertizează ONU. Boli care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola, meningita sau febra galbenă, sunt din nou în creștere, au avertizat miercuri reprezentanți ai ONU și Alianței pentru Vaccinuri (GAVI). Rujeola a cunoscut o revenire periculoasă în mai multe țări, iar cazurile de meningită și febră galbenă au crescut semnificativ în Africa. Retragerea sprijinului SUA a amplificat criza mondială  Criza mondială de finanțare, agravată de retragerea sprijinului financiar al SUA, afectează grav capacitatea de a vaccina copiii vulnerabili din țări sărace sau afectate de conflicte: „Criza limitează grav capacitatea noastră de a vaccina împotriva rujeolei peste 15 milioane de copii”, a avertizat Catherine Russell, directoarea UNICEF. Ea a comunicat că „serviciile de vaccinare, supravegherea bolilor și răspunsul epidemiologic sunt deja perturbate în aproape 50 de țări, cu regrese similare celor din perioada COVID.” „Vaccinurile au salvat peste 150 de milioane de vieți în ultimele cinci decenii”, a precizat directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Vaccinării. „Însă reducerea finanțărilor destinate sănătății amenință aceste progrese obținute cu greu. Epidemiile de boli prevenibile prin vaccinare sunt în creștere la nivel mondial și pun vieți în pericol, expunând țările la costuri din ce în ce mai mari pentru tratarea acestor boli și gestionarea epidemiilor”, a adăugat el, potrivit Le Monde. 9 miliarde de dolari pentru 8 milioane de vieți Deși unele state încearcă să recupereze întârzierile din perioada pandemiei, numărul copiilor care au ratat vaccinările obligatorii continuă să crească: 14,5 milioane în 2023, față de 13,9 milioane în 2022 și 12,9 milioane în 2019. Pentru a preveni crizele sanitare viitoare, este necesară o finanțare de cel puțin 9 miliarde de dolari, sumă care poate „proteja 500 de milioane de copii și salva cel puțin 8 milioane de vieți între 2026 și 2030”, au comunicat reprezentanții GAVI, în perspectiva conferinței donatorilor, care are loc în 25 iunie. Evenimentul este organizat de Alianța pentru Vaccinuri și adună guverne, organisme internaționale, ONG-uri și sectorul privat pentru a strânge fonduri necesare protejării a milioane de copii de bolile care por fi prevenite.