Miza parteneriatului dintre Poșta Română și Temu

miza-parteneriatului-dintre-posta-romana-si-temu

În data de 2 septembrie 2026, Poșta Română și platforma Temu au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru dezvoltarea cooperării logistice și sprijinirea vânzătorilor locali. Pasul este unul major, iar Poșta Română devine, astfel, un hub logistic foarte important pe harta europeană. Temu și-a dezvoltat rețeaua de depozite locale – în Germania, Franța, Țările de Jos, Spania și Italia – și intenționează să dezvolte un al doilea centru logistic în Europa. Sunt vizate România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Centre logistice regionale deschise de Temu în statele europene reduc timpii de livrare a coletelor. Depozitele locale sprijină atât vânzătorii internaționali, cât și programul pentru comercianții locali.  Loading … La acest moment, Poșta Română este capabilă să proceseze peste 500.000 de colete pe zi. Temu a intrat pe piața din România în iulie 2023, iar din martie 2025, companiile românești se pot înscrie și pot vinde pe Temu în cadrul programului Local Seller al Temu, care este disponibil în prezent în peste 35 de țări. Poșta Română va furniza un serviciu integrat de livrare a coletelor Prin acest parteneriat, Poșta Română va furniza un serviciu integrat de livrare a coletelor. Serviciul va include preluarea coletelor de la comercianți, sortarea în centre logistice din România și livrarea last-mile. Aceasta din urmă este ultima etapă a procesului logistic. Un colet este transportat de la un centru local de distribuție sau depozit direct la adresa sau la ușa clientului. Opțiunile de procesare și livrare a comenzilor includ livrarea la domiciliu, puncte de ridicare, lockere automate și oficii poștale din întreaga țară. „Rețeaua noastră ajunge în comunități din întreaga Românie, inclusiv în zonele rurale. Acest acord va pune serviciile noastre de livrare și retur la dispoziția comercianților români de pe Temu, ajutându-i să își servească clienții din întreaga țară. Salutăm, de asemenea, oportunitatea de a sprijini companiile locale care doresc să ajungă la clienți din alte țări europene”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române. Extinderea rețelei naționale de lockere, noi locuri de muncă Reprezentanții Temu au precizat că scopul acestui Memorandum de Înțelegere semnat cu Poșta Română reprezintă un prim pas către sprijinirea comercianților români. Apar, astfel, și noi oportunitățide dezvoltare. „Patru din cinci întreprinderi mici din Europa nu vând online. Organizațiile de afaceri și asociațiile din industrie cu care ne-am întâlnit au indicat aceleași bariere: complexitatea, costurile și lipsa de informații cu privire la modul de a începe. Prin colaborarea cu Poșta Română, ne propunem să sprijinim mai mulți comercianți români cu servicii logistice fiabile și noi oportunități de dezvoltare”, au transmis reprezentanții Temu. Parteneriatul încheiat între Poșta Română și Temu impulsionează extinderea rețelei naționale de lockere și digitalizarea fluxurilor de sortare. Pe de altă parte, potrivit specialiștilor din piață, intrarea Temu în România ar însemna aproximativ 10.000 noi locuri de muncă. Va fi creată o infrastructură care sa permită desfășurarea de activități logistice – rutier, aerian. Bugetul de stat urmează să încaseze sume mai mari din taxele plătite. Vor fi construite facilități moderne. O procesare simplificată Pentru a menține timpii de livrare, va fi nevoie de personal suplimentar în centrele de sortare județene și regionale. Dezvoltarea infrastructurii de lockere automate presupune investiții în tehnicieni și echipe de mentenanță. Poșta Română și Temu transmit că acordul încheiat va simplifica procesarea și livrarea comenzilor pentru firmele locale. Totodată, va contribui la îmbunătățirea experienței de cumpărare pentru clienți. Temu și Poșta Română intenționează să organizeze și evenimente comune pentru comercianții români de pe platformă, cu scopul de a-i sprijini să își extindă aria de acoperire. Temu își propune să expedieze până la 80% din comenzile europene din interiorul UE Temu își propune să expedieze până la 80% din comenzile europene din interiorul UE,. Este o schimbare dramatică, dar pozitivă, față de modelul său tradițional direct către China. Această strategie oferă multiple beneficii: timpi de livrare mai scurți, expunere vamală redusă și o gestionare îmbunătățită a retururilor. Toate acestea au fost, de altfel, puncte slabe de lungă durată pentru platformele transfrontaliere. Pentru a susține acest model, Temu a stabilit parteneriate cu furnizori majori de logistică, inclusiv DHL și FedEx. Platforma globală de comerț electronic Temu este prezentă în peste 90 de piețe la nivel mondial. Poșta Română este operatorul național din domeniul serviciilor poștale. Se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din pachetul de acțiuni) și Fondul Proprietatea (6,48%).

Poșta Română nu mai vrea să ducă pensiile: Ne-am dori ca Ministerul Muncii să organizeze o licitație pentru distribuirea de pensii

posta-romana-nu-mai-vrea-sa-duca-pensiile:-ne-am-dori-ca-ministerul-muncii-sa-organizeze-o-licitatie-pentru-distribuirea-de-pensii

Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, a declarat că distribuirea pensiilor reprezintă o povară pentru companie, iar, după părerea sa, serviciul ar trebui scos la licitație. ”Pentru Poșta Română ducerea de pensii reprezintă o povară. Nu este un business sustenabil, sunt costuri foarte mari. Gândiți-vă că noi pentru toate aceste mașini trebuie să instalăm niște elemente de siguranță conform Legii 333, ceea ce înseamnă că e nevoie de un safe, un buton de panică, de dispecerizare, toate acestea sunt niște costuri pe care noi trebuie să le facem. Avem centre de procesare. Nu exagerez, dar cred că cele mai mari centre de procesare de cash din țară sunt deținute de Poșta Română, nu de bănci comerciale, nu de firme care se ocupă cu acest lucru, ci de Poșta Română. Toate lucrurile acestea reprezintă niște cheltuieli în plus pentru Poșta Română care sunt realizate exclusiv pentru parteneriatul cu Ministerul Muncii. Așa că înțeleg și într-adevăr este o cheltuială mare pentru un minister, mi-aș dori să fie mai mică, dar îmi doresc să existe această modernizare a statului, dar deocamdată cele 60 de milioane (de lei n.r.) nu reprezintă un venit foarte bun pentru Poșta Română. Din contră, trebuie să folosim bani din alte surse ca să acoperim această activitate’, a declarat Valentin Ștefan, într-o conferință de presă. Valentin Ștefan a explicat că, în ciuda faptului că Poșta primește circa 60 de milioane de lei lunar pentru distribuirea pensiilor, o parte considerabilă de bani se întoarce către stat, sub forma costurilor de procurare a numeralului. Din acet motiv, compaia își dorește ca acest serviciu să fie scos la licitație. ”Asta este cifra pe care noi o primim de la Ministerul Muncii, lunar (60 de milioane de lei – n.r.), pentru cele două convenții, una cu Casa de Pensii, cealaltă cu ANPIS. În acești bani, compania are undeva spre 20% cheltuieli cu achiziționarea de cash. Ce se întâmplă? Casele teritoriale de pensii ne virează anumite sume în conturile Poștei, din trezorerie în contul Poștei, iar noi trebuie să-i transformăm în cash. Cumpărăm aproximativ 5% din întreaga masă monetară a țării în fiecare lună, în primele două săptămâni. Banii ăștia trebuie să vină de undeva și nimeni nu ți-i dă gratuit. Nici măcar statul nu ți-i dă gratuit. Motiv pentru care cumpărăm banii și de la băncile comerciale, dar în special de la Trezorerie, de la Banca Națională. Așa că din acele 60 de milioane, cam 15-20% merg către alți concurenți. În mare măsură către stat. Noi avem undeva la 70% din acești bani. Este nedrept să se spună că acești bani vin către Poștă. Pur și simplu sunt mutați dintr-un buzunar în altul, trec și prin conturi ale Poștei și merg mai departe înapoi la stat. Asta ca o explicație. Mai mult: noi ne-am dori ca Ministerul Muncii să organizeze o licitație pentru distribuirea de pensii’, a explicat Ștefan. Recomandarea autorului: