Tot mai multe monumente comemorative sunt ridicate în zone care ar trebui protejate de lege. Conf. univ. dr. arh. Vasile Cotiugă: Este o abordare greșită

tot-mai-multe-monumente-comemorative-sunt-ridicate-in-zone-care-ar-trebui-protejate-de-lege-conf-univ-dr-arh.-vasile-cotiuga:-este-o-abordare-gresita

Un profesor al Facultății de Istorie vorbește despre fenomenul monumentelor comemorative construite, în mod ilegal, în zone de importanță istorică. Conf. univ. dr. arh. și cercetător Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie, Departamentul de Istorie veche și Arheologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași, a vorbit despre impactul negativ pe care l-au avut intervențiile asupra Dealului Cătălina din localitatea Cotnari. Crucea de pe Dealul Cătălina, construită ilegal Vasile Cotiugă, conf. univ. dr. arh. și cercetător în cadrul Facultății de Istorie a UAIC Iași, a vorbit despre faptul că apariția crucii metalice de pe Dealul Cătălina, loc unde se află situl arheologic „Cetatea de la Cotnari”, nu este potrivită și, mai ales, nu este legală. „Pe valul de apărare de pământ, din partea de sud-est a cetății, a răsărit, de te miri unde, o cruce pe care s-a scris «Eroii Neamului». Prin aceasta se dorea să punem în valoare că, iată, comunitatea cinstește memoria eroilor”, a explicat conf. univ. dr. arh. Vasile Cotiugă. De asemenea, profesorul explică și că acest gen de inițiative, de a construi monumente în zone de importanță istorică, nu sunt de bun augur. „Dragilor – și spun asta către cei care au asemenea inițiative – nu, nu sunt inițiative de bun augur, nu sunt inițiative frumoase. Ce se realizează sunt doar niște banale cruci de beton sau cale ferată, pe care se instalează niște neoane sau niște leduri actualmente, și care reprezintă, vezi Doamne, niște monumente ale eroilor. Nu, nu fac cinste pentru nimeni asemenea monumente”, a continuat dr. Vasile Cotiugă. Potrivit specialistului, realizarea oricărui monument comemorativ se face strict prin lege, cu aprobări oficiale, proiect tehnic și avizul comisiilor de specialitate. „Realizarea de opere comemorative, cum se numesc astfel de monumente, stă sub jurisdicția legii; trebuie ca proiectul să fie aprobat de către comisiile create, formate prin această lege, să fie autorizații de construcție și totul să se desfășoare cât mai corect”, a declarat specialistul. Amplasarea crucii pe un sit istoric este considerată o intervenție gravă: „Este ridicată fără nicio respectare a legislației arheologice, fără nicio supraveghere. Astfel de cruci răsar în mai multe zone, din păcate”, continuă profesorul. Dr. Vasile Cotiugă precizează că nu este împotriva monumentelor de acest fel, însă este de părere că ar trebui să fie construite în locuri special destinate lor. „Este o abordare greșită, nu face cinste eroilor care au căzut pe câmpul de luptă” Vasile Cotiugă, conf. univ. dr. arh. la Facultatea de Istorie, a tratat și un subiect mai puțin discutat, și anume faptul că se realizează adesea o confuzie între simbolistica militară și cea religioasă. „Crucea simbolizează credința noastră, dar nu neapărat jertfa supremă. Da, am luptat sub semnul crucii și chiar în imnul național se vorbește de lucrul acesta, dar simbolul jertfei de sânge, pe care soldații o dau pe câmpul de luptă, stă sub semnul acvilei, care este reprezentată cu aripa ruptă. Este cel mai prezent simbol în toate culturile europene”, a declarat conf. univ. dr. arh. Vasile Cotiugă în cadrul emisiunii BZI LIVE. Acesta spune că s-a confruntat în trecut cu reacții de tipul: „de ce să stea cioara aceea în vârful monumentului și să nu punem o cruce?”. Dar subliniază: „Este o abordare greșită, nu face cinste eroilor care au căzut pe câmpul de luptă”. De asemenea, specialistul vorbește despre faptul că acest fenomen al crucilor improvizate nu este nou și oferă drept exemple crucea ridicată la Cucuteni sau cea ridicată pe dealul Cetățuia, chiar lângă Biserica lui Luca Vodă, devenită monument istoric. „Și la Cucuteni avem o cruce, iar în Iași, de vreo două zile, a răsărit, de te miri de unde, o cruce luminoasă pe dealul Cetățuia, în dreptul monumentului istoric care este dat de Mănăstirea Cetățuia, biserică a lui Luca Vodă. Și această cruce, pe care o vedem seara luminând ba în verde, ba în albastru, ba în galben, ar trebui să reprezinte în inima unora sau în mintea altora un mare monument al creștinătății. Nu, nu reprezintă nicidecum un monument care să ne facă cinste”, a explicat conf. univ. dr. arh. de la Facultatea de Istorie, Vasile Cotiugă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Distrugerea sitului arheologic de pe Dealul Cătălina a ajuns în vizorul Ministerului Culturii! Primăria Cotnari, obligată să demoleze construcțiile ilegale

distrugerea-sitului-arheologic-de-pe-dealul-catalina-a-ajuns-in-vizorul-ministerului-culturii!-primaria-cotnari,-obligata-sa-demoleze-constructiile-ilegale

Distrugerea sitului arheologic de pe Dealul Cătălina a ajuns în atenția Ministerului Culturii, după ce o cruce de metal a fost construită ilegal Recent, conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, arheolog și istoric, a tras un semnal de alarmă referitor la faptul că Cetatea getică de pe Dealul Cătălina, un loc încărcat de istorie, unic, va dispărea dacă nu se iau măsuri urgente. Acesta a constatat, în urma unei vizite, că o cruce din metal a fost construită ilegal. Distrugerea sitului arheologic de pe Dealul Cătălina din comuna Cotnari a ajuns în vizorul Ministerului Culturii Pe Dealul Cătălina a fost montată ilegal o cruce de metal. Constatarea a fost făcută de arheologul Vasile Cotiugă pe data de 8 noiembrie 2025. Acesta a tras atunci un semnal de alarmă cu privire la faptul că, de peste 30 de ani, locul încărcat de istorie și unic a fost lăsat în paragină, iar autoritățile locale și județene nu îl protejează. În acest sens, Ministerul Culturii a transmis faptul că Primăria Cotnari, condusă de social-democratul Vasile Crețu, a fost notificată să demonteze crucea din metal și să igienizeze perimetrul sitului arheologic. „În contextul amplasării crucii metalice pe Dealul Cătălina, Direcția Județeană pentru Cultură Iași a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Iași – Serviciul Investigații Criminale. Totodată, a solicitat Primăriei Comunei Cotnari demontarea părților supraterane ale crucilor, igienizarea perimetrului sitului arheologic și semnalizarea corespunzătoare a zonei protejate, cu indicarea expresă a interdicțiilor de construire și depozitare a deșeurilor. În perioada următoare au fost programate inspecții la fața locului, la care este prevăzută participarea reprezentanților IPJ Iași”, a declarat într-un răspuns oferit reporterilor BZI Diana Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii. Mai mult, Diana Ștefana Baciuna, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, a specificat inclusiv faptul că acea construcție ilegală, reprezentând o cruce de metal, nu are avizul Serviciului Arheologie și Patrimoniu Construit din cadrul Direcției de Patrimoniu Cultural al Ministerului Culturii. „Serviciul Arheologie și Patrimoniu Construit din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural al Ministerului Culturii confirmă că nu a emis niciun aviz pentru intervențiile semnalate”, a mai specificat secretarul de stat. Situl arheologic de pe Dealul Cătălina a fost lăsat pradă distrugerilor de peste 30 de ani În ultimii 30 de ani s-au constatat numeroase distrugeri ale monumentului istoric din comuna Cotnari. În zona protejată au apărut, în mod clandestin, mici cariere de piatră și o antenă GPS montată ilegal. „Monumentul istoric a fost cercetat sistematic, între anii 1967-1994, de către arheologii Adrian C. Florescu și Marilena Florescu de la Institutul de Arheologie din Iași. În urma acestor cercetări a fost amenajat un muzeu în aer liber, protejat de o structură metalică. După 1989, muzeul a fost abandonat și, treptat, devastat de localnici, iar la baza dealului au apărut, în mod clandestin, mici cariere de piatră. Ca urmare a intervențiilor Direcției Județene pentru Cultură Iași și ale IPJ Iași, exploatarea pietrei de la baza Dealului Cătălina a fost stopată. Situl arheologic, «Cetatea de la Cotnari», amplasat pe Dealul Cătălina, la circa 395 m altitudine, domină Valea Bahluiului și împrejurimile. Poziția sa proeminentă a determinat, la un moment dat, amplasarea unei antene GSM, ulterior demontată și relocată. Vizibilitatea mare a dealului a condus însă la instalarea, din inițiativa unor localnici, a mai multor cruci din lemn, beton și, mai recent, metal. Crucea metalică nu se află în perimetrul fortificațiilor Cetății de la Cotnari, ci pe capătul de sud al platoului, pe drumul de acces, la aproximativ 500 m de situl fortificat, în exteriorul amenajărilor și al fortificațiilor, așa cum rezultă și din Repertoriul Arheologic Național, întocmit de arheologul Alexandru Berzovan (Institutul de Arheologie Iași). Toate aceste cruci au fost montate fără avizul Direcției Județene pentru Cultură Iași sau al Ministerului Culturii și fără autorizație emisă de Primăria Comunei Cotnari”, a mai specificat secretarul de stat Diana Ștefana Baciuna. Autoritățile ieșene nu pot monitoriza permanent situl din cauza poziției izolate a cetății și nu au bani pentru restaurarea și valorificarea acestuia În același sens, Diana Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, a transmis faptul că autoritățile locale nu pot monitoriza permanent situl arheologic de pe Dealul Cătălina din comuna Cotnari, din cauza poziției sale izolate. „Situl se află în proprietatea comunei Cotnari, județul Iași, însă monitorizarea sa permanentă de către autoritățile locale este îngreunată de poziția relativ izolată față de așezările învecinate. De-a lungul timpului, Primăria Cotnari și Consiliul Județean Iași au avut mai multe inițiative privind restaurarea și valorificarea turistică a Cetății de la Cotnari. Reprezentanți ai Direcției Județene pentru Cultură Iași, împreună cu specialiști de la Institutul de Arheologie din Iași și de la Facultatea de Istorie a UAIC Iași, au participat la consultări informale privind viitorul sitului. Până în prezent, însă, nu au fost identificate programe și resurse care să permită punerea sa în valoare”, a mai spus secretarul de stat din Ministerul Culturii. Distrugerea sitului arheologic de pe Dealul Cătălina a ajuns în atenția Ministerului Culturii, după ce o cruce de metal a fost construită ilegal. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate