Selecționerul Mihăilă, desființat după România Ungaria 29-34: E inexplicabil ce s-a întâmplat!. Acuze dure. EXCLUSIV
Naționala feminină de handbal a țării noastre și-a diminuat șansele de calificare în sferturile CM, iar selecționerul Mihăilă, desființat după România – Ungaria 29-34. „Tricolorele” au doar șanse matematice să ajungă în sferturile CM, iar Ovidiu Mihăilă a fost pus la zid de Vasile Stângă după România – Ungaria 29-34. Fostul mare handbalist l-a desființat pe selecționerul Mihăilă, desființat după România – Ungaria 29-34 Pentru România au marcat Grozav 7 goluri, Ostase 5, Boiciuc și Roşu câte 4, Mihai 3, Seraficeanu 2, Popa, Dumitraşcu, Kerekeş și Alghaoui 1. România rămâne cu 2 puncte în Grupa principală I, iar Ungaria adună 6. După ultimul fluier al arbitrilor sârbi Jovandic Vladimir și Sekulic Marko, fostul mare handbalist Vasile Stângă a dinamitat, în exclusivitate pentru ProSport, tactica selecționerului Ovidiu Mihăilă. „Nu pot să-mi explic schimbările făcute de Mihăilă. Inexplicabil ceea ce s-a întâmplat! Au pierdut meciul din mână și cred că asta s-a văzut și în lumea handbalului nostru. Pe unele le-a uitat pe bancă. N-am înțeles nici de ce n-a mai intrat Grozav pe teren în repriza a doua. Eu cred că s-a văzut o lipsă totală de experiență la acest nivel. Am schimbat ca la hochei în acest meci. Puteau să ne bată la 10 goluri diferență dacă nu era Curmenț în poartă. S-a văzut și pe teren lipsa de încredere pe fețele jucătoarelor noastre. În schimb, Ungaria a dovedit că are o echipă matură!”, a spus Stângă, în exclusivitate pentru ProSport. Finala CM feminin de handbal din Germania și Olanda se joacă pe 14 noiembrie În primul meci al zilei, Japonia a învins, surprinzător, Elveţia, cu 27-21, iar seara se încheie cu Danemarca – Senegal. „Tricolorele” mai au de jucat cu Senegal (pe 5 decembrie, de la ora 16:30) şi cu Elveţia (pe 7 decembrie, de la 19:00). Pentru a se califica în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Germania și Olanda, jucătoarele antrenate de Ovidiu Mihăilă trebuie să câștige următoarele două confruntări la diferențe mari de scor și partida care se va juca pe 7 decembrie, de la 21:30, să nu se încheie la egalitate. La ora meciului, însă, ambele echipe vor ști ce au de făîcut pentru a pitea merge la braț în faza eliminatorie. Echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă s-a calificat în Grupa principală I de pe locul 2 în Grupa preliminară A, cu 2 puncte, după ce a învins Croația cu 33-24 și Japonia cu 31-27, fiind învinsă de Danemarca la 8 goluri, 31-39. Meciurile din cele 4 grupe principale se încheie în 8 decembrie. Sferturile de finală au loc pe 9 și 10 decembrie, semifinalele se joacă în ziua de 12 decembrie, iar două zile mai târziu se vor da medaliile, la capătul finalei mici și a celei mari.
Reacția lui Vasile Stângă după eșecul dureros suferit de România la Campionatul Mondial și ce urmează: Apărarea a fost șvaițer, dar putem să batem Ungaria!. EXCLUSIV
Vasile Stângă a fost cu ochii pe naționala României în marele meci cu Danemarca și a fost dezamăgit de nivelul slab la care a fost defensiva în cel mai tare meci al echipei noastre de la această ediție a Campionatului Mondial. După ce Danemarca ne-a bătut cu 39-31, fostul mare jucător al naționalei României crede că putem să batem Ungaria într-o veritabilă „finală” care va avea loc miercuri seara. Vasile Stângă, concluzie după meciul României: „Mi-au plăcut Ostase și Grozav!” Vasile Stângă a remarcat nivelul bun al echipei noastre timp de aproape 40 de minute. Apoi, apărarea a cedat complet, iar România a pierdut la opt goluri diferență, după ce n-a mai contat în atac și a luat goluri cu mare ușurință. Fostul jucător al Stelei a remarcat jocul bun al Sorinei Grozav, însă a lăudat-o și pe Ostase. De altfel, cele două jucătoare au reușit împreună să marcheze 13 goluri cu Danemarca. Pentru România au marcat Grozav 9 goluri, Ostase 4, Necula 4, Mihai 2, Roşu 2, Elghaoui 2, Kerekeş 2, Popa 1, Gogîrlă 1, Dumanska 1, Boiciuc 1, Skrobic 1, Seraficeanu 1. „Am jucat bine timp de 30-40 de minute! Dar apărarea a fost șvaițer, la un nivel foarte slab. Am ratat mult, nici poarta nu ne-a ajutat, iar ele au extreme foarte bune. Mi-a plăcut Grozav, a jucat și Ostase bine în prima repriză, dar apoi s-a stins. Poate că a fost și oboseala care s-a acumulat după meciurile de până acum”, a recunoscut Vasile Stângă, pentru ProSport. Vasile Stângă, avertisment pentru fetele României: „Nici cu Elveția nu ne va fi ușor!” Deja calificată înaintea meciului cu Danemarca, România nu mai are voie să facă vreun pas greșit în tentativa de a trece mai departe. Miercuri, România va avea parte de un meci capital în fața Ungariei, iar apoi urmează meciurile cu Elveția și Senegal, în care fetele noastre sunt favorite. Deocamdată, Vasile Stângă se gândește deja la partida cu Ungaria, care e și ea favorită în fața României. Totuși, Danemarca este la un nivel mult mai ridicat, iar jocul mai lent al adversarei noastre de miercuri ar putea să fie în avantajul nostru. „Acum, suntem obligați să batem Ungaria, pentru că ele intră cu 4 puncte spre deosebire de echipa noastră. Sper să batem miercuri, dar va fi foarte greu cu Ungaria”, a punctat fostul mare handbalist. „Nici cu Elveția nu ne va fi ușor”, a fost avertismentul lui Vasile Stângă. În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015).
Un sezon internațional compromis. Vasile Stângă, legendarul handbalist al României, vede o resetare totală la CSM București
Plecarea lui Adi Vasile si a Cristinei Vărzaru de la conducerea CSM București a produs un adevărat tsunami în handbalul din campionatul intern. Locul celor doi, chiar dacă provizoriu, a fost luat de secundul Iulia Curea și, posibil, de antrenorul de la juniori Marius Novanc. Totuși, în opinia legendarului handbalist Vasile Stângă, aceasta pare a fi doar o soluție de moment. „Se va încerca redresarea situației. Ce se mai poate redresa. Eu, unul, cred că va fi doar o soluție de moment. Până la încheiereea acestui sezon. Cei de la CSM vor trebui să găsească un antrenor care să ducă mai departe echipa”, a precizat Vasile Stângă, despre situația echipei de handbal feminin CSM București. „Un an compromis la nivel european” Fostul mare handbalist Vasile Stângă e de părere că parcursul european al CSM-ului, în acest an, este unul compromis. „În condițiile actuale eu nu cred că mai sunt șanse ca echipa să aibă un parcurs bun în Liga Campionilor. Actualul sezon competițional european este unul închis”, a adăugat Stângă. Ce performanțe a avut Vasile Stângă ca handbalist Vasile Stângă a fost descoperit de antrenorul Iuliu Voinea, cel care l-a observat în timpul unei selecții făcute la nivelul școlii la care învăța Stângă în clasa a cincea. Criteriul de selecționare a fost aruncarea mingii de oină, iar Stângă, cunoscut pentru forța cu care arunca mingea, a fost acceptat la handbal și a ajuns în scurt timp la Clubul Sportiv Școlar Constructorul. De la acest club școlar, Stângă a ajuns la Metalul Hunedoara. Deși a jucat și fotbal, evoluând într-o partidă din Divizia C, Vasile Stângă a ales până la urmă handbalul, avându-i ca idoli pe Gheorghe Gruia și pe Ștefan Birtalan, ambii interi. A rămas la Hunedoara până în 1977, când patru cluburi au încercat să-l aducă în curtea lor pe cel care deja impresiona la lotul de juniori al României. Până la urmă, a ajuns la Steaua București, club la care va cunoaște marea performanță: de zece ori campion al României și de patru ori câștigător al Cupei, ajungând și la echipa națională de handbal a României. Alături de „tricolori”, Vasile Stângă va reuși mari performanțe: va câștiga de două ori Campionatele Mondiale Universitare (în 1981 și 1985), va cuceri de două ori bronzul la Jocurile Olimpice, mai întâi la Moscova, în 1980, iar apoi peste patru ani, la Los Angeles. Este golgheterul Campionatului Mondial din 1982, desfășurat în Germania de Vest, cu 65 de goluri și declarat, în același an, cel mai bun inter stânga din lume. În 1983, Vasile Stângă a reușit să câștige, alături de echipa României, Supercupa Mondială, o competiție în a cărei finală România a învins Rusia. Pentru această performanță, Nicolae Ceaușescu, foarte încântat de înfrângerea rușilor din ultimul act, l-a recompensat pe Vasile Stângă cu 12.000 de lei. În anul 1988, avea să fie numit maestru emerit al sportului, iar un an mai târziu ajungea cu Steaua în finala Cupei Campionilor Europeni la handbal masculin, pierdută la Minsk, scor 37-23, după ce sovieticii de la SKA fuseseră învinși la București la doar 6 goluri, scor 30-24. În returul din URSS, doar Vasile Stângă și Marian Dumitru, marcatori a 18 goluri împreună, au jucat la un nivel mai ridicat. În același an, Stângă părăsea România cu destinația Spania, acolo unde avea să semneze cu Avidesa Valencia, club la care avea să fie coleg cu un alt român, Maricel Voinea. Alături de această echipă, Vasile Stângă își trecea un nou titlu în palmares, Cupa Spaniei. În finală, adversara a fost FC Barcelona, o echipă mult mai puternică decât Avidesa, fiind câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni. După un meci dramatic, cu două reprize de prelungiri, scorul părea să rămână egal, însă cu câteva secunde înainte de ultimul fluier, Vasile Stângă a fost faultat în semicerc, nimeni nu a avut curajul să bată acel 7 metri. A luat mingea, a aruncat și a marcat, aducând trofeul la Valencia. Datorită acestui succes, Stângă și colegii săi au fost declarați cetățeni de onoare ai orașului Valencia. Cariera lui Stângă s-a încheiat la 35 de ani, în anul 1992, după ce a suferit o gravă accidentare: ruptură de ligamente la genunchi.
Legendarul handbalist Vasile Stângă are un mesaj tăios la adresa conducerii CSA Steaua: Noi încă trăim
Pe data de 7 iunie CSA Steaua a aniversat 78 de ani de la înființarea clubului. Ceea ce s-a dorit a fi un moment festiv, așa cum era normal să se întâmple, s-a transformat într-un fiasco. Jurnaliști înjurați, suporteri ultras care au dat năvală în magazinul clubului pentru a cere socoteală reprezentaților presei, legende ale clubului care nu au fost invitate la acest moment. Ce spune Vasile Stângă despre haosul de la CSA Steaua După acest episod, Vasile Stângă, legendarul handbalist al Stelei a avut un mesaj tăios la adresa actualei conduceri militare: „Pentru domnul comandant, doar anumite persoane au făcut performanță la acest club. Suntem câțiva foști sportivi care poate ne-am fi dorit să participăm și noi la acest eveniment. Steaua este clubul unde am crescut și ne-am format ca oameni. Dar, se vede treaba că asta nu mai contează. Nu mai spun că dacă acum, un Cristian Gațu, Nicolae Munteanu vor să intre în club, se dau nenumărate telefoane pentru a fi putea fi lăsați să intrăm. În trecut, lucrurile stăteau cu totul altfel. E păcat că multe nume importante ale Stelei sunt ignorate. Cu toții facem parte din istoria acestui club. Vreau, însă, ca domnul comandant să știe, că noi, cei ignorați, încă respirăm. Suntem în viață”, a precizat, cu supărare, Vasile Stângă, pentru ProSport. Scandal mare la CSA Steaua București! Ștefan Bichir a plecat, dar locțiitorul nu vrea să semneze Echipa de handbal, o echipă a nimănui Una dintre cele mai importante echipe din istoria sportului stelist, cea de handbal masculin, a retrogradat în divizia secundă. Asta sub privirile nepăsătoare ale actualei conduceri. Cu un buget de aproape 2 milioane de euro anual, secția de handbal a roș-albaștrilor este la pământ. „Este dramatic ce se întâmplă. Să vezi cum se năruie o echipă clădită cu atâta muncă de zeci și zeci de generații. Înțeleg că ar mai fi o șansă ca Steaua să rămână în prima ligă prin desființarea câtorva echipe din țară. Și federația ar trebui să intervină cumva în rezolvarea acestei situații”, a mai precizat Vasile Stângă. Jucători plătiți cu zece mii de euro pe lună Chiar dacă în prezent Steaua va fi nevoită să evolueze în liga secundă, secția este împovărată și plata unor salarii exorbitante, se pare. De câte zece mii de euro lunar, pe care, conform contractelor încheiate, trebuie să le achite. „Acest management al secției s-a dovedit, clar, a fi unul defectuos. Din păcate, nu sunt semne că haosul s-ar putea opri”, a încheiat Stângă. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Legenda Stelei taie în carne vie! L-a făcut praf pe fostul comandant

Vasilie Stângă, fostul mare handbalist al Stelei, îl consideră pe fostul comandant Ștefan Bichir principalul vinovat pentru retrogradarea „militarilor” în Liga 2. Unul dintre cei mai mari handbaliști ai României și ai Stelei, Vasile Stângă, 68 de ani, consideră că fosta sa echipă a trăit, prin retrogradarea din acest sezon în Liga 2, cea mai mare umilință posibilă. Vaslie Stângă a spus pentru ProSport că gloriile Stelei au fost îndepărtate de conducerea clubului și că fostul comandant al clubului din Ghencea, Ștefan Bichir, a refuzat ajutorul lui Cristian Gațu pentru salvarea echipei de handbal de la dezastru. Legenda Stelei taie în carne vie! L-a făcut praf pe fostul comandant Vasile Stângă a explicat pentru ProSport de ce îl consideră principalul vinovat pe Ștefan Bichir. „Nu se poate așa ceva. Ne e rușine de halul în care a ajuns dubla câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, iar rând pe rând am fost îndepărtați din viața acestei echipei toți cei care ne-am rupt genunchii și picioarele pentru Steaua. Să ai tu un Voinea și alți mari foști handbaliști steliști, să ai un Vasile Stângă, dar în primul rând să îl ai în viață pe marele nea Cristi Gațu și să nu îl bagi în seamă, atunci înseamnă că am înnebunit toți. Nu se poate așa ceva! Nea Cristi Gațu a vrut să se implice și să ajute echipa de handbal la începutul campionatului. A discutat cu ei. Venea și cu domnul Georgescu, cel care fusese pe la Dinamo. Aduceau niște jucători, dar aveau discuții și cu unii sponsori. Și, când colo, ce să vezi? A avut grijă acest domn Bichir să nu apară în viața echipei nea Cristi Gațu. Incredibil! Bichir are retrogradarea acestei echipe pe conștiință, iar acum tace. Bine că nu mai este el comandantul clubului și sper ca noul comandant să realizeze că e nevoie la secția de handbal de oameni care se pricep cu adevărat. Păi, ne mai putem compara acum cu Dinamo? E pe la Steaua acest Cian, a fost handbalist, dar îl pui să se ocupe de fotbal? Cred că nici Cian nu mai știe ce este pe la Steaua. Ce soluție văd? V-am spus că trebuie aduși la echipă oameni care se pricep cu adevărat. Nu mai vreau ca această echipă să fie sabotată din interior. Sper ca domnul Din, președintele FRH, să îi acorde un loc Stelei pentru Liga 1, în locul uneia dintre formațiile care s-au retras. S-au retras din campionat trei echipe. Măcar pentru ceea ce am făcut noi, cei mai în vârstă, pentru handbalul românesc, FRH să se gândească la noi și să îi dea Stelei un loc în prima ligă. Mi-aș dori acest lucru și ca o palmă pentru cei din conducere. Nu se poate să ajungi cu echipa de handbal, dubla cîștigătoare de Cupa Campionilor, în Liga 2. Este incredibil. Mă simt umilit pentru tot ceea ce am făcut eu, dar și alți foști colegi de-ai mei în handbal. Sper să primim un loc, pentru că, dacă ne vom duce în Liga 2 cu actuala structură de conducere de la secția de handbal, acolo vom sta mult și bine”, a spus Stângă, pentru ProSport. Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult
Cel mai bun marcator din istoria României face anunțul devastator pentru fanii Stelei: Toți stau ascunși, echipa este a nimănui! Probabil că se dorește retrogradarea și desființarea!. EXCLUSIV
Steaua este cu un picior în liga a doua la handbal după o perioadă absolut dezastruoasă, iar Vasile Stângă crede că se dorește retrogradarea echipei la finalul acestui sezon. Fostul mare jucător al Stelei nu exclude chiar desființarea secției de handbal, într-o perioadă în care Dinamo se pregătește să sărbătorească un nou titlu pe plan intern. Vasile Stângă, anunț devastator pentru fanii Stelei: „Probabil că se dorește retrogradarea și desființarea!” Aflată pe penultimul loc în clasament, Steaua se pregătește să ajungă în liga a doua, în cazul în care nu se va ajunge în situația ca o echipă să se retragă în ultimul moment. După cinci înfrângeri la rând, Steaua mai are de jucat cu Făgăraș și la Vaslui, dar este deja la șase puncte de Poli Timișoara. De cealaltă parte, Dinamo ar urma să câștige vineri un nou titlu, în condițiile în care formația din „Ștefan cel Mare” este în continuare neînvinsă în competițiile interne. Anul trecut, Steaua a primit o nouă lovitură din partea lui Dinamo, care l-a luat din Ghencea pe Ionuț Iancu, portarul naționalei României. Vă mărturisesc faptul că trăiesc o dezamăgire enormă în privința echipei de handbal. Poate că, totuși, se va retrage Bacăul și atunci ajung la baraj. Nu înțeleg ceea ce se întâmplă cu Steaua! Ne facem de râs, în condițiile în care Dinamo văd că ia campionat după campionat pe plan intern, aduce jucători de top și face performanță în Champions League. Văd că la ei se poate face treabă! La noi, nu! Probabil, în cazul Stelei, se dorește retrogradarea și desființarea echipei de handbal. Toți stau ascunși! Echipa asta de handbal este acum a nimănui. În plus, nici arbitrii nu mai au pic de respect”, a tunat legendarul Vasile Stângă, pentru ProSport. „Nu mai merg la meciuri! Nu suntem pe placul lor!” Vasile Stângă ne-a mărturisit că nu mai merge la meciurile Stelei, care joacă pe teren propriu în sala din Chiajna, aflată lângă stadionul celor de la Concordia. Asta din moment ce fostele glorii nu mai sunt băgate în seamă de cei care se ocupă de secția de handbal. În plus, cel mai bun marcator din istoria României este contrariat și de situația în care se află echipa de fotbal pregătită de Daniel Oprița. Deși ar putea termina pe unul dintre primele două locuri, Steaua nu are nici acum dreptul de a juca în Superliga. Nu mai merg la meciurile echipei de handbal! Pe vremea mea, comandantul era nelipsit în fiecare weekend la jocurile de echipă ale Stelei. Acum, nu se mai întâmpla asta! Noi, cei care am făcut cu adevărat performanță, nu suntem pe placul lor. Nimeni nu dă vreun răspuns, vreo explicație. Avem grupul nostru, stăm cu toții de vorbă și suntem contrariați de ceea ce vedem. Cum să-l pui pe Laufceac antrenorul echipei? Ei se cred mari manageri și n-au nevoie de ajutorul nostru. Și la fotbal este ceva de nedescris, din moment ce n-au obținut dreptul de promovare (n.n. în Superliga)”, este convins fostul mare handbalist, care a fost campionul României de zece ori în carieră. 1414 goluri a înscris Vasile Stângă în tricoul României 2006 este anul în care Steaua, cu Vasile Stângă pe banca tehnică, a cucerit Challenge Cup. În acea perioadă, trofeul a fost câștigat de două ori și de Reșița 1982 este anul în care Vasile Stângă a fost golgheterul Campionatului Mondial, cu 65 de reușite Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult