Momentul care a obligat Vaticanul la explicații / Papa Leon a vizitat Moscheea Albastră din Turcia, dar nu s-a rugat

momentul-care-a-obligat-vaticanul-la-explicatii-/-papa-leon-a-vizitat-moscheea-albastra-din-turcia,-dar-nu-s-a-rugat

Papa Leon al XIV-lea a vizitat așa-numita Moschee Albastră din Capitala Turciei, unde se află în vizită. A petrecut aici 20 de minute, dar, așa cum precizează mai multe media internaționale, nu s-a rugat, spre deosebire de cei doi predecesori ai săi, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc. L-a ascultat, în schimb, pe Askin Musa Tunca, muezinul moscheii, care cheamă la rugăciune oamenii de cinci ori pe zi. Acesta i-a explicat clădirea, construcția, modul de rugăciune al musulmanilor, iar Papa i-a pus întrebări. „E în regulă, voiam doar să văd moscheea” Ulterior, Tunca le-a spus reporterilor că moscheea este „casa lui Allah – nu este casa mea, nu este casa voastră”, astfel că, pe această idee, i-a spus Papei Leon că se poate ruga dacă dorește. Papa Leon a răspuns: „E în regulă, voiam doar să văd moscheea”. Reporterii l-au întrebat pe Tonca dacă Papa s-a rugat, iar acesta a răspuns: „Poate pentru sine, nu știu”. Incidentul, intens comentat, a forțat Biroul de Presă al Vaticanului la o reacție oficială, pentru precizări. 21.000 de plăci albastre Potrivit unui comunicat eliberat de Vatican, Papa Leon a vizitat moscheea „într-un spirit de reflecție și ascultare atentă, cu profund respect pentru loc și pentru credința celor care se adună acolo în rugăciune”. După cum este obiceiul, Papa Leon și-a scos pantofii în curte, înainte să intre în moschee în șosete albe, fotografiate de toată presa internațională prezentă. Numită anterior Moscheea „Sultan Ahmed”, casa de rugăciune musulmană a fost finalizată în 1617 și este cunoscută sub numele de Moscheea Albastră datorită celor peste 21.000 de plăci albastre care îi decorează pereții, arcadele și cupolele. Plăcile provin de la Iznik, locul vechii Niceea, pe care Papa Leon o vizitase cu o zi înainte. „Nu trebuie să ieșiți, puteți rămâne aici” La ieșirea din moschee, Papa Leon a observat că treceau printr-o ușă cu un semn care indica „ieșirea interzisă”. L-a întrebat pe muezin de ce ies pe o ușă pe care scrie „ieșirea interzisă”, iar acesta i-a răspuns că era o indicație pentru turiști, dar a adăugat cu amuzament că, dacă Papa prefera, „nu trebuie să ieșiți, puteți rămâne aici”. Vizita la Moscheea Albastră a Papei Leon urmează vizitei Papei Benedict al XVI-lea, care a vizitat-o în 2006, și celei a Papei Francisc, care i-a trecut pragul în 2015. Atât Papa Leon cât și muezinul Tunca s-au oprit pentru un moment de reculegere cu fața spre mihrab, care indică direcția către orașul sfânt islamic Mecca. Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost primul pontif care a vizitat po moschee când a mers la moscheea din Damas, Siria, în 2001. La sfârșitul lunii octombrie, Papa Leon a condus celebrările la Vatican cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Nostrae Aetate, documentul Conciliului Vatican II privind relațiile cu alte religii ale lumii. Episcopii prezenți la Conciliul Vatican II au declarat că lumea catolică îi stimează pe frații și surorile musulmani, care „îl adoră pe unicul Dumnezeu, viu și subzistător în sine, milostiv și atotputernic, Creatorul cerului și al pământului” și „se străduiesc să se supună din toată inima chiar și decretelor sale inscrutabile”.

O țară mică numită cel mai ieftin loc de vizitat din lume”. Vizitatorii cheltuie 13 euro pe zi

o-tara-mica-numita-cel-mai-ieftin-loc-de-vizitat-din-lume”.-vizitatorii-cheltuie-13-euro-pe-zi

Este vorba despre Vatican, cea mai ieftină destinație turistică din lume. O companie a analizat veniturile din turism raportate la numărul de vizitatori, conform Express. Conform studiului, Orașul Vatican este unul dintre cele mai ieftine locuri de explorat din lume. Cercetătorii au analizat veniturile totale din turism ale diferitelor țări și le-au comparat cu numărul total de vizitatori internaționali pentru a afla unde era cel mai ieftin să călătorești. De ce este atât de ieftin Probabil că acest lucru se datorează faptului că Orașul Vatican este atât de mic încât majoritatea obiectivelor sale turistice pot fi vizitate în câteva ore. Nu e nevoie de cazare peste noapte. Orașul Vatican nu este doar cea mai mică țară din Europa. Este și cel mai mic stat din lume ca dimensiune și populație. Doar 501 de persoane consideră acest stat drept casă, dar atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Ce trebuie să vizitați în Vatican Una dintre cele mai faimoase atracții este Bazilica Sfântul Petru. Construcția a început în 1506 și a fost finalizată în 1615. Este una dintre cele mai renumite opere ale arhitecturii renascentiste. Bazilica este un important loc de pelerinaj și atrage zeci de mii de turiști, fiind plină de opere de artă frumoase și relicve religioase fascinante. Pentru iubitorii de artă, Vaticanul găzduiește celebra sculptură La Pietà a lui Michelangelo, considerată de mulți cea mai emoționantă sculptură creată vreodată. Această sculptură din marmură o înfățișează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Hristos după ce a fost coborât de pe cruce. Se află la intrarea în bazilică și este una dintre cele mai faimoase opere de artă din lume.

Papa Leon anunță că Vaticanul a returnat Canadei 62 de artefacte istorice: Un semn de dialog, respect și fraternitate

papa-leon-anunta-ca-vaticanul-a-returnat-canadei-62-de-artefacte-istorice:-un-semn-de-dialog,-respect-si-fraternitate

Papa Leon al XIV-lea a discutat cu Episcopii Catolici Canadieni în cursul zilei de 15 noiembrie 2025. În Palatul Apostolic, Suveranul pontif i-a primit în audiență pe  Pierre Goudreault, Episcopul Diocezei Sfânta Anne-de-la-Pocatière și președintele Conferinței Canadiene a Episcopilor Catolici. Acesta era acompaniatde Richard Smith, Arhiepiscopul Vancouver, și Fr. Jean Vezina, Secretarul General al CCCB. În 2022, Papa Francisc (decedat pe 21 aprilie 2025) a fost în vizită în Canada, unde s-a întâlnit cu reprezentanții unor populații indigene, probând pălăria cu pene al unui șef de trib. În urma vizitei, Biserica Romano-Catolică a i-a încredințat Biserica Canadei promisiunea că va returna toate artefactele istorice ce au aparținut populațiilor indigene. Papa Francisc și-a exprimat scuzele pentru rolul Bisericii Catolice în „genocid” și suprimarea identității culturale ale popoarelor indigene din „Lumea Nouă”, inclusiv pentru contribuția acesteia la distrugerea civilizațiilor aztecilor și incașilor în urmă cu 500 de ani. Vaticanul își cere scuze pentru „genocidul” condus împotriva popoarelor indigene Vatican News informează că au fost returnate obiectele de la Expoziția din 1925, organizată pe durata Anului Jubileului de către Papa Pius al XI-lea. 100.000 de obiecte au fost atunci expuse. Aproape jumătate dintre acestea au format ulterior noul Muzeu Etnologic Misionar și au fost transferate în Muzeele Vaticanului în anii 1970. Obiectele au fost trimise de mai mulți misionari catolici din toate colțurile lumii. În contextul Jubileului din 2025, Papa Leon a decis înapoierea artefactelor istorice.  Anita Anand, ministrul de externe al Canadei, a salutat decizia Vaticanului pe platforma X: „Este un pas important care onorează bogata moștenire culturală a popoarelor indigene și sprijină eforturile continue pentru adevăr, justiție și reconciliere”. Sursa Foto: Mediafax Foto/ Vatican News Autorul recomandă: Papa Leon a avut o întâlnire cu vedetele de la Hollywood: „Algoritmii digitali nu pot înlocui o sală de cinema”

Vaticanul returnează Canadei artefacte legate de popoarele indigene

vaticanul-returneaza-canadei-artefacte-legate-de-popoarele-indigene

Papa Leon a dăruit obiectele Conferinței Episcopilor Catolici din Canada în urma unei întâlniri cu reprezentanții acesteia, inclusiv cu președintele ei, episcopul Pierre Goudreault. „CECC va proceda, cât mai curând posibil, la transferul acestor artefacte către Organizațiile Naționale Indigene (NIO). NIO-urile vor asigura apoi reunirea artefactelor cu comunitățile lor de origine”, au declarat episcopii canadieni, notează Reuters. Misionarii catolici au trimis artefactele la Roma cu ocazia unei expoziții din 1925 organizate de Papa Pius al XI-lea, care a prezentat peste 100.000 de obiecte. Aproape jumătate dintre acestea au format ulterior noul Muzeu Etnologic Misionar și au fost transferate în Muzeele Vaticanului în anii 1970. În 2022, regretatul Papa Francisc a prezentat o scuză istorică popoarelor indigene din Canada, înaintea vizitei sale în țară, pentru rolul Bisericii Catolice în școlile rezidențiale unde mulți copii au suferit abuzuri și au fost îngropați în morminte nemarcate. Repatrierea artefactelor indigene păstrate în Muzeele Vaticanului a făcut, de asemenea, parte din discuțiile dintre Biserică și liderii comunităților indigene. Anita Anand, ministrul de externe al Canadei, a salutat decizia Vaticanului. „Acesta este un pas important care onorează patrimoniul cultural divers al popoarelor indigene și sprijină eforturile continue pentru adevăr, justiție și reconciliere”, a scris ea pe X.

Vaticanul interzice titulatura de co-răscumpărătoare pentru Fecioara Maria, reafirmând rolul unic al lui Iisus în mântuirea omenirii

vaticanul-interzice-titulatura-de-co-rascumparatoare-pentru-fecioara-maria,-reafirmand-rolul-unic-al-lui-iisus-in-mantuirea-omenirii

Documentul, aprobat de Papa Leon, clarifică faptul că doar Iisus a mântuit lumea prin moartea sa pe cruce, iar Maria, deși a contribuit la planul divin prin nașterea sa, nu trebuie numită „co-răscumpărătoare” („co-redemptrix”). Decretul biroului doctrinar al Vaticanului vine în contextul răspândirii unor forme exagerate de venerare a Fecioarei Maria, amplificate de rețelele sociale. Acestea includ afirmații despre apariții miraculoase, statui care plâng și „profeți” autoproclamați, fenomene care, potrivit Vaticanului, pot crea confuzie și pot diminua rolul central al lui Iisus în credința creștină. Cardinalul Víctor Manuel Fernández, prefectul biroului doctrinar, a precizat că decretul privind Fecioara Maria și mântuirea omenirii răspunde întrebărilor primite de la comunități catolice din întreaga lume. El a avertizat că unele practici devoționale, intens promovate online, riscă să distorsioneze mesajul teologic autentic al Bisericii. Papa Francisc, la fel ca și predecesorul său, Benedict al XVI-lea, s-a opus constant termenului „co-răscumpărătoare”. Într-un discurs din 2019, Francisc a calificat ideea drept „nebunie”, subliniind că Maria „nu a vrut niciodată să ia ceva de la fiul ei”. Chiar și Papa Ioan Paul al II-lea, care susținuse inițial formularea, a renunțat să o folosească public în anii ’90. Noua poziție oficială a Vaticanului, care reafirmă rolul unic al lui Iisus în mântuirea omenirii, este considerată de experți o încercare de a limita „cultul Madonei” și de a restabili echilibrul doctrinar. Totodată, decretul se înscrie într-o serie de măsuri recente prin care Vaticanul a înăsprit regulile privind fenomenele supranaturale, inclusiv aparițiile Fecioarei Maria, pentru a combate escrocheriile religioase din epoca digitală. „Maria este cea mai înaltă dintre toate făpturile umane, dar nu este semidivină”, a declarat expertul vaticanist Robert Mickens, subliniind esența noii directive.

Sacrilegiu la Vatican. Un bărbat a URINAT în public pe Altarul Mărturisirii

sacrilegiu-la-vatican.-un-barbat-a-urinat-in-public-pe-altarul-marturisirii

Un incident șocant a avut loc, vineri dimineață, ieri dimineață în Bazilica Sfântul Petru, de la Vatican. Un bărbat a reușit să se urce pe Altarul Mărturisirii și a urinat sub privirile uimite ale sutelor de turiști, informează IlTempo. Tânărul a reușit să ocolească măsurile de securitate care înconjoară altarul situat sub magnificul baldachin al lui Bernini și, după ce a urcat rapid treptele, a ajuns la altar unde, fără nicio reținere, și-a dat jos pantalonii și a profanat altarul urinând pe el. VATICAN CITY—CONFIRMED that a man desecrated the Papal Altar of St Peter’s Basilica, at 9:30AM yesterday morning, by urinating on it in the presence of hundreds of pilgrims. Holy Mass was being celebrated, at the time, at the Altar of the Chair. pic.twitter.com/CEQpiI4xOd — Bree A Dail (@breeadail) October 11, 2025 Bărbatul a fost reținut imediat de polițiștii în civil prezenți în Bazilică, dar sacrilegiu era deja consumat. Potrivit Il Tempo, Papa Leon al XIV-lea a fost informat și el despre ceea ce s-a întâmplat ieri și ar fi fost șocat de veste. Nu se poate exclude ca, după acest eveniment deplorabil, pontiful să dorească să investigheze eficiența serviciului de securitate internă al Bazilicii Sfântul Petru. Un alt incident a mai avut loc la Vatican pe 7 februarie 2025. Un cetățean român a vandalizat altarul principal din Bazilica Sfântul Petru. A aruncat la pământ nu mai puțin de 6 candelabre de bronz. Acestea datează din anul 1865, iar valoarea lor ar fi estimată la circa 30.000 de euro. Românul a fost declarat instabil mintal. Recomandarea aurorului: Incident la Vatican: Altarul principal din Bazilica Sf. Petru a fost VANDALIZAT de un cetățean român

Vizită la Vatican, sub pontificatul Papei Leon al XIV-lea: Regulile de respectat și prețurile pe care orice turist trebuie să le cunoască

vizita-la-vatican,-sub-pontificatul-papei-leon-al-xiv-lea:-regulile-de-respectat-si-preturile-pe-care-orice-turist-trebuie-sa-le-cunoasca

Vaticanul, cel mai mic stat din lume, o enclavă din Roma, este sediul Bisericii Romano-Catolice și este guvernat de Papa (în prezent, Papa Leon al XIV-lea, care și-a început pontificatul din acest an, pe 8 mai 2025). Turiștii care vin în  acest oraș al Sfântului Scaun pot vizita Muzeele Vaticanului, Bazilica Sfântului Petru și Capela Sixtină.  Spre Vatican se poate circula ușor din Roma cu orice mijloc de transport – tren, metrou sau autobuz, fie cu automobilul sau cu taxi. Iată regulile și sfaturile date de site-ul Rome Colosseum Tickets pe care trebuie să le cunoască orice turist. La Vatican există un cod vestimentar care trebuie respectat. Femeile trebuie să aibă umerii acoperiți, să-și acopere capul sau umerii cu o eșarfă dacă poară ținute de vară, să nu poarte fuste scurte și nici bluze, maieuri sau tricouri cu decolteu sau orice fel de haină transparentă. De asemenea, nu este permisă purtarea de jachete sau tricouri cu mesaje extremiste sau vulgare. Bărbații nu au voie să intre în Muzeele Vaticanului îmbrăcați în maieu și în pantaloni scurți. De asemenea, când intră în clădirile din Vatican, trebuie să-și dea pălăria sau șapca jos din cap. Nu le este permis vizitatorilor să se prezinte cu mâncare, instrumente metalice tăioase sau contondente. Judecata de Apoi, pictură din Capela Sixtină realizată de Michelangelo între 1508 și 1512 – Sursa Foto: Profimedia Când intrați în Capela Sixtină a Palatului Apostolic, consacrată din 1483,  de unde puteți admira faimoasele picturi pe tavan ale lui Michelangelo cu crearea lui Adam și Judecata de Apoi, trebuie să țineți cont de trei reguli: Păstrați liniștea; Nu fotografiați; Îmbrăcați-vă adecvat. Motivul pentru care le este interzis turiștilor să fotografieze (chiar și fără bliț) sau să filmeze capodopera renascentistă este desacralizare. Autoritățile Vaticanului consideră Capela Sixtină ca fiind un loc sacru, de meditare spirituală. În anii 1980-1999, era interzisă fotografierea din motiv  de drepturi de autor ale unui post de televiziune japonez Nipon TV, care s-a implicat în restaurarea picturilor. Drepturile de autor au expirat din 1999, dar interdicția a rămas. Turiștii care intenționează să facă fotografii pe ascuns trebuie să știe că în Capela Sixtină sunt câte 5 sau 7 agenți de securitate care asigură liniștea și ordinea, plus semne ilustrative prin care turiștilor le e indicată să nu fotografieze, să păstreze liniștea și să aibă o ținută vestimentară regulamentară. Agenți de securitate pot escorta orice turist în afara Capelei dacă încalcă regulamentul. Turiștii care vor să aibă o amintire pot cumpăra vederi sau fotografii profesioniste de la magazinul de suveniruri ale muzeului (ca aceste exemplare de pe Profimedia). Exceptând Capela Sixtină, turiștii sunt liberi să fotografieze orice exponat din incinta Muzeului Vaticanului. Crearea lui Adam, pictură din Capela Sixtină realizată de Michelangelo între 1508 și 1512 – Sursa Foto: Profimedia Sfaturi de urmat Rome Colosseum Tickets îi sfătuiește pe turiști să evite să viziteze Vaticanul la prânz, în zilele de duminică sau luni. De asemenea, biletele trebuie cumpărate în avans pentru a scăpa de stresul de la cozile lungi. Ghidul nu este obligatoriu, dar este necesar pentru a înțelege pe deplin istoria și cultura Bisericii Catolice. Muzeele Vaticanului se pot vizita de luni până sâmbătă, de la ora 9 la 18. Nu sunt deschise duminica, exceptând ultima duminică din lună, când intrarea este gratuită. Turiștilor le este recomandat să vină cât mai devreme dimineața, fiindcă cozile la Muzeul Vaticanului se formează de la ora 7:30. „Școala de la Atena” – pictură realizată de Rafaelo între anii 1509 și 1511 Prețurile din Vatican, în 2025 Tariful de intrare pentru un adult este de 58,50 de euro, fiind un permis pentru o zi. Vizitatorii vor putea intra în Muzeele Vaticanului, unde pot admira exponate, statuete, sarcofage și mumii din Egiptul Antic și Dinastia Ptolemeică în Muzeul Gregorian, precum și statui greco-romane din Grecia clasică și din Roma imperială în „Noua Aripă”. Turiștii vor putea admira scara în spirală care are forma unui dublu helix, capodopera lui Rafael – „Transfigurarea” în Pinacoteca, Sala de Tapiserie, Galeria de Hărți și Curtea cu Conuri de Pin. Vizitarea Bazilicii Sfântului Petru este gratuită, însă cozile pot fi foarte lungi, deci trebuie multă răbdare până la intrarea în interior. Bazilica este deschisă vizitatorilor între orele 7 și 18 (1 octombrie – 31 martie) sau între 7 și 19 (1 aprilie – 30 septembrie). Fiind An Jubilar, în 2025, Bazilica a fost deseori inaccesibilă vizitatorilor. Pentru a admira cupola Sfântului Petru, va trebui să plătiți o taxă de intrare: 10 euro, dacă decideți să luați liftul și să mergeți doar puțin mai puțin de jumătate din drum. Turiștii care vor să parcurgă 551 de trepte în plus față de ultimele 320, trebuie să plătească taxa de intrare de 8 euro. Programul de vizită al Cupolei Sfântului Petru: 1 octombrie – 31 martie (8:00 – 17:00)/ 1 aprilie – 30 septembrie (8:00 – 18:00). Bazilica Sfântului Petru, construită între anii 1506 și 1626 – Sursa Foto: Profimedia Audiența Papală Vizitatorii îl pot întâlni pe Papa Leon al XIV-lea și să primească o binecuvântare printr-o audiență. Audiența papală are loc numai miercurea, când Papa se află la Vatican. Audiența papală constă în lecturi și mici lecții rostite de Papă, de obicei ținute în italiană, dar și în engleză și în multe alte limbi. Audiența Papei se încheie cu o rugăciune comună ținută în limba latină. Audiența papală este gratuită, însă necesită bilete, potrivit site-ului oficial.  Acestea pot fi ridicate fără rezervare de la Gărzile Elvețiene, la „Ușile de Bronz”. Biletele pot fi ridicate și în ziua audienței, între orele 7:00 și 8:30. Papa Leon al XIV-lea – Sursa Foto: Profimedia Pentru publicul general, este recomandat să solicitați bilete cu o lună până la o săptămână înainte de publicul căruia doriți să vă alăturați. Audiențele generale încep la ora 9:00, însă Sfântul Părinte va vizita Piața Sfântul Petru la ora 8:45, așa că se recomandă sosirea cel târziu la ora 8:30. La intrarea în Piața Sfântul Petru, toată lumea va trebui să treacă prin controlul de securitate, care include detectoare de

Mesaje de felicitare, cu ocazia aniversării a 70 de ani ai Papei Leon al XIV-lea

mesaje-de-felicitare,-cu-ocazia-aniversarii-a-70-de-ani-ai-papei-leon-al-xiv-lea

Papa Leon al XIV-lea își aniversează duminică împlinirea a 70 de ani de viață, ocazie cu care mii de mesaje de felicitare curg din toată lumea către Vatican. Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, i-a transmis urări de bine „spiritual și personal” din partea sa și a poporului italian. În mesajul său, șeful statului a subliniat „apelurile urgente ale Papei pentru încetarea focului și reluarea drumului dialogului, pentru binele comun al popoarelor,” într-o perioadă în care „temerile au crescut că lumea alunecă pe o pantă periculoasă, condusă de o logică răspândită a dominației și marcată din ce în ce mai mult de conflicte sfâșietoare”. „Miile de victime civile sunt cele care plătesc zilnic un preț intolerabil de sânge” „Mai ales miile de victime civile sunt cele care plătesc zilnic un preț intolerabil de sânge și distrugere,” a scris Mattarella, adăugând că „în fața unor asemenea neliniști, oamenii de bunăvoință simt nevoia urgentă de pace și dreptate” și că „de pe fiecare continent, oamenii privesc cu mare speranță” la cuvintele Papei. Citându-l pe Sfântul Augustin, care afirma că „noi suntem timpurile, ”președintele Italiei a subliniat că este datoria tuturor, „și în special a celor care dețin funcții publice, ”să lucreze „pentru ca circumstanțele să se îmbunătățească, redeschizând orizonturi de dialog, dreptate și protecție concretă a demnității fiecărei persoane,” asigurându-l pe Leon al XIV-lea de colaborarea statului italian la „înaltă sa misiune apostolică”. „O pace dezarmată și dezarmantă” Și Confederația Episcopală Italiană a trimis „cele mai cordiale urări ale Bisericilor din Italia”, însoțite de rugăciuni „de laudă și mulțumire pentru slujirea Voastră”. Episcopii i-au mulțumit Papei Leon pentru „spiritul patern” cu care „însoțește și încurajează” Biserica Italiană. Ei s-au unit cu Sfântul Părinte pentru a invoca „o pace dezarmată și dezarmantă în toate situațiile de conflict în care sângerează alte zone ale planetei”. „Unitatea intențiilor, a vocilor și a rugăciunilor ce se ridică din întreaga lume pentru a implora soluții de pace va fi curând ascultată”, se arată în scrisoarea acestora. „Nu renunțați la eforturile de pace” De asemenea, episcopii germani i-au trimis o scrisoare de felicitări Papei, în care episcopul Georg Bätzing de Limburg a scris: „În numele Conferinței Episcopilor Germani, al credincioșilor din Germania și personal, îmi exprim cele mai sincere urări pentru a 70-a aniversare pe care o sărbătoriți zilele acestea. Pentru noul deceniu de viață vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, multă putere în slujirea petrină și sănătate în continuare”. De altfel, liderul episopilor germnai l-a rugat pe Papă să nu renunțe la eforturile sale de pace și „să folosească întreaga diplomație de la Vatican pentru ca viziunea sa, pacea pentru omenire, să devină realitate”. „Nu-ți face griji, o să am grijă de asta”! Mai mulți copii, pacienți internați la Spitalul „Bambino Gesú” i-au desenat Papei Leon mesaje colorate în care îl rugau și ei să nu renunțe la eforturile pentru obținerea păcii. Papa Leon, aflat în vizită la acest spital, i-a răspuns unui copil: „Nu-ți face griji! O să am grijă de asta”!, iar un alt copil nu și-a putut conține entuziasmul că era în aceeași cameră cu acesta și a exclamat: „Te iubesc atât de mult, Papa Leon al XIV-lea”! Urări de bine au venit de la mai multe instituții academice din Polonia, acolo unde misiunea sa pastorală e considerată „o strălucitoare dovadă de speranță, credință, filantropie – stâlpii adevărați ai credinței creștine”.

Papa Leon al XIV-lea și președintele polonez, Karol Nawrocki, s-au întâlnit la Vatican

papa-leon-al-xiv-lea-si-presedintele-polonez,-karol-nawrocki,-s-au-intalnit-la-vatican

Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență pe noul președinte ales al Republicii Polone, Karol Tadeusz Nawrocki, care a depus jurământul în fața Parlamentului național în urmă cu o lună. Ulterior, șeful statului polonez s-a întâlnit cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, însoțit de arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Relațiile cu Statele și Organizațiile Internaționale. Temele de discuție Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, subiectul „discuțiilor cordiale” din cadrul Secretariatului de Stat a fost „situația socio-politică” din Polonia, cu referire specială la „valorile pe care se întemeiază societatea poloneză și necesitatea construirii consensului în fața provocărilor cu care aceasta trebuie să se confrunte.” Convorbirile s-au îndreptat apoi către aspecte de „natură internațională”, cu o atenție deosebită acordată „conflictului din Ucraina și securității Europei”. Karol Nawrocki e catolic practicant și militant Karol Nawrocki este un creștin catolic devotat, practicant și militant, iar credința lui joacă un rol central în configurarea profilului său politic și a discursului public. Nawrocki este susținător ferm al valorile creștine tradiționale și cultivă atent parteneriatul dintre stat și Biserica Catolică. Promovează criminalizarea extinsă a avortului și se opune căsătoriilor între persoane de același sex, invocând etica sexuală catolică (relațiile heterosexuale). În timpul campaniei sale electorale, Nawrocki a aruncat simbolic o copie a cărții „Gender Queer” într-un tocător de hârtie, ca expresie a opoziției față de influențele occidentale cu impact asupra valorilor morale. De altfel, Nawrocki a spus într-un interviu că-l are ca model pe Papa Ioan Paul al II-lea. Potrivit unei analize publicate într-un ziar catolic, sprijinul lui Nawrocki în etapa electorală a venit în special din zone puternic catolic-conservatoare.

Papa Leon XIV vrea să oprească inteligența artificială din a se juca de-a Dumnezeu

papa-leon-xiv-vrea-sa-opreasca-inteligenta-artificiala-din-a-se-juca-de-a-dumnezeu

Într-o epocă în care inteligența artificială amenință să schimbe radical lumea, noul papă Leon XIV își asumă rolul de gardian moral și își propune să tempereze ambițiile tehnologice ce riscă să afecteze profund valorile umane. Liderul de la Vatican avertizează că tehnologia trebuie utilizată responsabil, „pentru binele tuturor”, și nu pentru a depăși limitele umanității, scrie Politico. Riscurile inteligenței artificiale și responsabilitatea etică a Vaticanului Papa Leon XIV și-a început pontificatul în 2025 cu un mesaj clar către liderii mondiali și comunitatea științifică: dezvoltarea inteligenței artificiale trebuie să respecte demnitatea umană, justiția socială și echilibrul economic. În prima sa alocuțiune oficială adresată cardinalilor, Suveranul Pontif a subliniat că, fără o abordare precaută, AI-ul riscă să devină o amenințare serioasă la adresa umanității, generând nedreptăți și adâncind decalajele sociale și economice. Deși apreciază „potențialul uriaș” al noilor tehnologii, Papa a avertizat că acestea vin cu responsabilități majore. „Tehnologia poate fi un aliat formidabil al umanității, dar ea trebuie dirijată cu prudență și responsabilitate”, a declarat Papa Leon XIV. Această preocupare face parte dintr-o tradiție vaticană de a aborda problemele sociale și morale din perspectiva valorilor umaniste, continuând astfel moștenirea predecesorului său din secolul al XIX-lea, Papa Leon XIII, care și-a dedicat pontificatul luptei pentru drepturile muncitorilor în timpul revoluției industriale. Vaticanul, mediator între tehnologie și umanitate Papa Leon XIV, primul Suveran Pontif provenit din Statele Unite și absolvent de matematică, se află într-o poziție unică pentru a influența dezbaterile globale despre inteligența artificială. Contextul internațional actual, în care administrația Trump a abandonat restricțiile anterioare impuse de predecesorul Joe Biden, investind masiv în tehnologia AI prin colaborări cu firme precum OpenAI, amplifică urgența implicării Vaticanului în reglementarea acestui domeniu. Papa continuă inițiativa lansată anterior de Papa Francisc, care în 2020 a convocat lideri religioși, politici și companii precum IBM și Cisco pentru a semna „Rome Call for AI Ethics”, un document menit să asigure dezvoltarea unei tehnologii etice și responsabile. Recent, Vaticanul a publicat și o declarație formală, avertizând că omenirea riscă să devină „înrobită propriei sale creații”. În acest context, Papa LeonXIV promovează o abordare umanistă și etică a tehnologiei, colaborând cu lideri politici precum premierul italian Giorgia Meloni pentru dezvoltarea inteligenței artificiale centrate pe om. Această inițiativă vizează inclusiv promovarea unei reglementări globale care să împiedice monopolul asupra AI și să faciliteze accesul democratic la această tehnologie pentru țările din Sudul Global. Provocările unei lumi dominate de AI Papa Leon XIV nu a scăpat nici el însuși de problemele generate de inteligența artificială. La doar o săptămână de la începutul pontificatului, un videoclip deepfake a circulat intens pe platformele online africane, prezentându-l pe Suveranul Pontif lăudându-l pe președintele statului Burkina Faso, Ibrahim Traoré, pentru criticile sale la adresa bogăției Vaticanului. Vaticanul a reacționat imediat, subliniind că materialul este fals și face parte dintr-o campanie de propagandă digitală. Situația scoate în evidență necesitatea unor reguli clare în utilizarea inteligenței artificiale, pentru a proteja publicul împotriva manipulării și dezinformării în masă. Profesorul Maria Savona, expert în economie și AI la universitățile Luiss din Roma și Sussex din Marea Britanie, subliniază importanța implicării Vaticanului în această dezbatere: „Biserica Catolică are o autoritate morală puternică și poate ajuta la crearea unui AI care să respecte demnitatea umană și justiția socială”. Astfel, pontificatul Papei Leon XIV devine un reper semnificativ în dialogul dintre etică, credință și tehnologie, demonstrând că Vaticanul este dispus să-și asume un rol activ într-o lume în continuă schimbare.