Din nou, bani de la stat. Românii cu venituri mici primesc vouchere în valoare de 250 de lei. Banii vin în două tranșe

din-nou,-bani-de-la-stat-romanii-cu-venituri-mici-primesc-vouchere-in-valoare-de-250-de-lei.-banii-vin-in-doua-transe

Autoritățile anunță că peste un milion de persoane defavorizate vor beneficia, în continuare, de tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde în valoare de 250 de lei. Banii se dau în două tranșe. Decizia a fost luată în ultima ședință de Guvern, printr-o OUG. Cine primește 250 de lei ajutor de la stat Persoanele defavorizate vor beneficia de tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde în valoare de 250 de lei până la finalul acestui an. Banii se vor da în două tranșe a câte 125 lei. Ordonanța de urgență modifică o serie de acte normative cu impact in domeniul social, cuprinse în Programul „Sprijin pentru România”. Pentru anul 2025 numărul total de beneficiari estimat este 1.352.780 de persoane, iar efortul bugetar pentru alimentarea acestor carduri este de 372 milioane lei. Potrivit documentului, beneficiază de acest sprijin următoarele persoane: pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care beneficiază de indemnizație socială; copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei / lună / membru de familie respectiv, 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani). Finanțarea provine din bugetul de stat și fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. De asemenea, Guvernul a decis să majoreze bugetul destinat elevilor defavorizați din învățământul preuniversitar de stat (preșcolar, primar, gimnazial), în contextul în care numărul beneficiarilor a crescut semnificativ, depășind 674.000 de elevi în anul școlar 2024–2025. Aceștia vor primi un sprijin anual în valoare de 500 de lei/elev, sub formă de tichete sociale, finanțate din fonduri externe nerambursabile. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ministrul Energiei anunță când vor primi cetățenii voucherele pentru energie electrică: „Vor acoperi aproximativ 60% din creșteri” Rabla 2025. Programul este compromis de birocrație, acuză producătorii și importatorii de automobile. Cât valorează noile VOUCHERE

Senatul a aprobat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor pentru pensionarii cu venituri mici

senatul-a-aprobat-ordonanta-de-urgenta-pentru-acordarea-unui-ajutor-pentru-pensionarii-cu-venituri-mici

Senatul României a dezbătut și votat, luni, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii care au venituri mici. Proiectul a fost aprobat cu 119 voturi pentru, din tot atâtea voturi exprimate.   Ordonanța de urgență a trecut de Senat fără a suferi modificări. Remintim că această ordonanță a fost adoptată de Guvern pe data de 13 martie. Ea prevede acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 de lei pentru pensionarii care au venituri lunare din pensii de cel mult 2.574 de lei. Banii urmează să ajungă în conturile beneficiarilor în două tranșe de câte 400 de lei, una în luna aprilie, iar alta în decembrie. Sumele vor fi virate prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii și vor fi suportați din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații. Ordonanța de urgență va ajunge în perioada următoare și în Camera Deputaților pentru a fi dezbătută și votată. FOTO: Shutterstock CITEȘTE ȘI: La ce vârstă se pot pensiona MĂMICILE în funcție de numărul de COPII Ce se întâmplă cu pensiile seniorilor, facturile la gaze și energie, dar și cu polițele RCA, începând cu 1 aprilie 2025 Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele