Nu există suficiente cuvinte să spun cât sunt de mândră de tine!. Serena Williams, plecăciune în fața surorii Venus după revenirea acesteia la 45 de ani, la US Open
Serena Williams a vorbit la superlativ despre sora sa Venus, după ce a revenit la US Open la 45 de ani. Venus Williams a demonstrat că este o luptătoare și a acceptat invitația organizatorilor US Open. La 45 de ani, sora celei mai titrate sportive din istoria tenisului feminin a reușit să câștige un set în fața semifinalistei US Open din ultimii doi ani, Karolina Muchova. Reacția Serenei Williams a fost una pe măsură pentru sora sa mai mare. Mesajul emoționant postat de Serena Williams pentru sora sa: „Sper să fiu ca tine” Venus Williams nu pare pregătită să pună „racheta în cui” nici la 45 de ani. Americanca a încântat publicul cu o prestație fabuloasă, dar nu s-a putut împotrivi până la final în fața finalistei de la Roland Garros. Sora sa a fost impresionată de curajul și determinarea de care a dat dovadă Venus Williams la o vârstă la care alți sportivi își petrec timpul în vacanțe. Mesajul Serenei Williams dă de înțeles că și-ar dori să poată avea aceeași ambiție și poate să revină pe teren la un moment dat, dacă tot a fost provocată de Novak Djokovic. „Forță, curaj, determinare, eleganță, perseverență, inspirație… nu sunt suficiente cuvinte ca să descriu cât de mândră sunt de tine. P.S. Sper să fiu ca tine.”, a scris Serena Williams pe rețelele de socializare. Venus Williams ca câștigat două titluri la US Open, în 2000 și 2001. Al doilea triumf a fost chiar împotriva surorii sale, Serena Williams, cea care avea să devină deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam. Cele două surori au triumfat de două ori la US Open la dublu, în 1999 și 2009. Sora cea mare din familia Williams a ajuns la 100 de meciuri în cadrul turneului din SUA, o bornă importantă, atinsă doar de alte câteva jucătoare. Venus Williams, despre revenirea la US Open: „Mulți au crezut în mine” La conferința de presă, veterana din circuitul feminin de tenis a precizat că i-ar mai plăcea să joace, dar fără să fie nevoită să mai călătorească. S-a arătat recunoscătoare pentru șansa pe care a primit-o și e fericită că a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. „Mai sunt turnee în zonă? Pentru că aș vrea să mai joc, dar nu vreau să călătoresc. Obiectivul meu e să fac doar ce vreau să fac. Am vrut să joc aici în această vară. Sunt foarte recunoscătoare pentru wildcardul primit. Ar fi putut să îmi spună că nu am mai jucat de mult timp, că nu am mai câștigat meciuri în ultimii ani. Dar mulți au crezut în mine și sunt fericită că am reușit să ies pe teren și să lovesc mingea cât de tare pot eu. În ultimele trei luni nu am făcut nimic decât să mă antrenez”, a declarat americanca.
Cât de bogată e, de fapt, Simona Halep. Averea ei a fost depășită și a ajuns abia a patra în topul milionarelor
S-a aflat câți bani a câștigat Simona Halep din tenis și cât de bogată e, de fapt, sportiva din Constanța. Averea ei a fost depășită și a ajuns pe locul patru în topul milionarelor din circuitul WTA. Reamintim că Simona Halep s-a retras oficial din tenis la începutul acestui an, în luna februarie, după meciul pierdut cu Lucia Bronzetti, scor 1-6, 1-6, la Transylvania Open. Cât a câștigat Simona Halep din tenis Simona Halep, sportivă care a ales să își încheie socotelile cu tenisul profesionist la începutul acestui an, în luna februarie, a câștigat o sumă impresionantă de bani din sport. Fostul lider WTA se află pe poziția a patra în topul milionarelor din circuit, fiind depășită doar de Serena Williams, Venus Williams și, recent, de Iga Swiatek. Poziția a cincea a clasamentului este ocupată de Maria Sharapova. Conform datelor oferite de către cei de la wtatennis.com, Simona Halep a adunat, doar din tenis, o avere care se ridică la suma de 40,236,618 de dolari. Serena Williams, cea care ocupă prima poziția a acestui clasament, a obținut, datorită performanțelor înregistrate pe terenul de tenis, peste 94 de milioane de dolari. Clasamentul câștigurilor din tenis 1. Serena Williams – 94,816,730 de dolari 2. Venus Williams – 42,673,594 3. Iga Swiatek – 40,596,773 4. Simona Halep – 40,236,618 5. Maria Sharapova – 38,777,962 În Top 10 sume încasate din tenis se mai regăsesc nume importante, precum Victoria Azarenka (38,637,495), Petra Kvitova (37,543,615), Aryna Sabalenka (37,133,342), Caroline Wozniacki (36,441,868) și Angelique Kerber (32,519,180). Când va avea România o „nouă Simona Halep” Fostul lider WTA speră ca, în curând, România să aibă parte de o „nouă Simona Halep”. Sportiva din Constanța susține că este nevoie de multă seriozitate și dedicare pentru a obține performanțe notabile în tenis. Totodată, Simona Halep a mai dezvăluit că îi lipsește tenisul dar că este mulțumită de perioada de odihnă în care se află. „(n.r. Când vom avea o nouă Simona Halep?) Sperăm cât mai curând! Asta ține de fiecare sportiv. Trebuie să muncească, să fie serios și să se dedice în totalitate acestui sport. Eu în formă nu prea mai sunt, că nu m-am mai antrenat. Tenisul nu cred că se uită și nu îl voi uita niciodată. Îmi lipsește tenisul, dar sunt și foarte bine fără el. Sunt într-o perioadă de odihnă completă acum”, a declarat Simona Halep, în cadrul unei conferințe de presă.
Serena Williams revine pe terenul de tenis la US Open! Cine a aruncat bombă: Asta cred

Serena Williams (43 de ani), fost lider mondial și deținătoarea a 23 de titluri majore, revine pe terenul de tenis la US Open, la trei ani distanță de la ultimele meciuri disputate tot în fața propriului public. Anunțul „bombă” a fost aruncat de fostul antrenor al celei mai titrate jucătoare din „Open Era”, Rick Macci (70 de ani). Iar această idee a pornit de la o remarcă făcută de Venus Williams, sora mai mare a Serenei, la turneul din Washington, unde a revenit în circuit după o pauză de 16 luni, cauzată de motive medicale. La Washington, Venus (45 de ani) a jucat atât în proba de simplu, devenind a doua cea mai în vârstă jucătoare care câștigă un meci, după Martina Navratilova, cât și la dublu. Serena Williams revine la US Open, după trei ani de pauză Serena Williams revine la US Open, după trei ani de pauză, acesta fiind turneul în care în 2022 a jucat ultima dată, pe ambele tablouri, simplu și dublu – unde a făcut pereche cu Venus Williams. Anunțul „bombă” privind revenirea Serenei în circuit a fost făcut de fostul său antrenor, Rick Macci, cel care susține că ar putea face față cu succes unei astfel de provocări. Mai ales că ar urma să joace la dublu, alături de Venus, cu care a câștigat 14 titluri de Grand Slam la dublu, inclusiv medalii olimpice. „Am fost întrebat dacă Serena va juca dublu cu Venus la OPEN. Instinctul meu îmi spune că probabil da, pentru că, la urma urmei, Serena încă poate juca, chiar dacă a fost absentă o perioadă. Serviciul ei este în continuare unul dintre cele mai bune din lume, iar când concurează, mentalitatea ei este de neclintit”, a scris antrenorul în vârstă de 70 de ani pe X. Serena William se află pe locul 2 la numărul de trofee de Grand Slam, cu ultimul trofeu câștigat la Australian Open, în 2017. De atunci, a mai avut patru finale de Grand Slam, inclusiv cea din 2019 de la Wimbledon. câștigată de Simona Halep. Recordul trofeelor majore (24) este deținut de australianca Margaret Court, care l-a stabilit în 1973, fiind egalată în acest moment de sârbul Novak Djokovic (38 de ani), Venus Williams, la Cincinnati, cu invitație Venus Williams a primit invitații din partea organizatorilor atât la Washington, cât și la Cincinnati. La acesta din urmă, a pierdut încă din primul tur, fiind învinsă de Jessica Bouzas Maneiro, scor 6-4, 6-4. Turneul WTA 1.000 de la Cincinnati este ultimul turneu important, „de încălzire” pentru US Open, care se va desfășura în perioada 24 august – 7 septembrie 2025. Campionii en-titre la simplu sunt Jannik Sinner și Aryna Sabalenka, liderii mondiali ai momentului, în timp ce „dublul” feminin a fost câștigat de perechea Lyudmyla Kichenik/Jelena Ostapenko. La dublu masculin, campioni au fost Max Purcell și Jordan Thompson, iar dublul mixt a fost adjudecat de Sara Errani și Andrea Vasvassori.
Din 1981 nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Ce au făcut americanii pentru Venus Williams

Venus Williams a revenit în circuitul WTA într-o formă senzațională, iar americanii au răsplătit-o imediat pentru asta. Concret, performanțele bune obținute recent de legendara sportivă i-au adus un premiu din partea organizatorilor de la US Open. Venus Williams, invitație specială din partea organizatorilor de la US Open. Ce au făcut americanii pentru legendara sportivă Concret, Venus Williams va primi un wild card pentru a participa în proba de simplu la US Open. Ajunsă la 45 de ani, ea va fi cea mai în vârstă jucătoare de pe tabloul principal din 1981 încoace. Astfel, câștigătoarea a șapte titluri de Grand Slam la simplu revine în competițiile majore după o absență de doi ani. Potrivit Associated Press, Venus Williams va reveni în turneele de Grand Slam la US Open, după o pauză de doi ani, grație unei invitații speciale primite miercuri pentru a concura la simplu la Flushing Meadows, la vârsta de 45 de ani. Potrivit Federației Internaționale de Tenis, sportiva americană va fi cea mai în vârstă jucătoare care participă pe tabloul principal al turneului, de la Renee Richards încoace, care avea 47 de ani în 1981. Williams primise deja o invitație pentru a participa la proba de dublu mixt de săptămâna viitoare. Meciurile de simplu de la US Open încep pe 24 august, la New York. Venus deține șapte titluri de Grand Slam la simplu, inclusiv două cucerite la US Open, în 2000 și 2001, și alte 14 titluri la dublu feminin, câștigate alături de sora ei mai mică, Serena. În plus, are două trofee și la dublu mixt. Serena s-a retras din tenis după ce a participat la US Open în 2022, încheind cariera cu 23 de titluri de Grand Slam la simplu. Venus Williams a ajuns până în optimile de finală la turneul WTA de la Washington Până la participarea la marele turneu de la US Open, Venus Williams s-a încălzit cu turneele americane clasice, de la Washington și Cincinnati. La turneul din capitala SUA, legendara sportivă a reușit o performanță remarcabilă, reușind să ajungă până în optimile de finală ale turneului. Acolo însă, ea a fost învinsă de poloneza Magdalena Frech, scor 2-6, 2-6. La Cincinnati, Venus Williams a avut o misiune mult mai dificilă, iar jucătoarea din Statele Unite ale Americii nu a reușit nici măcar să ajungă pe tabloul principal. Septupla câștigătoare de Grand Slam la simplu s-a oprit doar în calificările, acolo unde a fost învinsă clar de Jessica Bouzas Maneiro, scor 4-6, 4-6. Venus Williams se pregătește acum de US Open și rămâne de văzut dacă va reuși să profite de wild-cardul primit și să avanseze în competiție.
Doar se prefac. Venus Williams a vorbit despre relația cu Serena Williams și despre cei care le-au acuzat că sunt false
Venus Williams a vorbit deschis despre relația pe care o are cu sora ei, Serena Williams, dar și despre cei care le-au acuzat, de-a lungul anilor, că sunt false. Sportiva a ținut să îi liniștească pe curioși și să le transmită că, în ciuda rivalității pe care au avut-o pe terenul de tenis, cele două surori se înțeleg foarte bine. Serena Williams și Venus Williams au dominat tenisul feminin timp de mai mulți ani de zile. Astfel, cele două surori s-au întâlnit de 31 de ori de-a lungul anilor, iar Serena a reușit să se impună de 19 ori în partidele directe. Totodată, cele două sportive s-au întâlnit de mai multe ori și în finalele celor mai importante turnee. Având în vedere rivalitatea existentă în teren între cele două sportive, foarte multe persoane s-au întrebat cum este, în realitate, relația dintre ele. Astfel, de-a lungul anilor au părut și voci care au susținut că cele două se prefac și că există tensiune între ele. Acum, Venus Williams a ținut să lămurească această problemă și a vorbit deschis despre relația pe care o are cu Serena Williams. Sportiva a transmis că, în ciuda rivalității pe care au avut-o pe terenul de tenis, relația dintre ele este una extrem de bună. „Există un fel de fascinație față de mine și Serena, nu-i așa? Pentru că am jucat una împotriva celeilalte de atâtea ori și oamenii se întrebau: «Cum se înțeleg? Chiar se plac? Doar se prefac.» Așa că suntem foarte încântate să împărtășim mai multe despre noi. Nu cred că mulți oameni știu atât de multe despre noi, când vine vorba de asta, mai ales despre dinamica noastră împreună”, a declarat Venus Williams, conform tennisworldusa.org. Serena Williams, o mamă grozavă Într-un interviu acordat pentru Today Show, Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams, a remarcat faptul că soția sa nu este doar cea mai titrată sportivă din lumea tenisului feminin, ci și o mamă grozavă. „Oricât de uimitoare este ca atletă, știi, cea mai elegantă din toate timpurile, este o mamă și mai grozavă pentru fiicele noastre, Olivia și Adira. Vă iubesc, fetelor. Și pe lângă faptul că este o femeie de afaceri remarcabilă și o icoană sportivă, este ceva ce cred că puțini oameni înțeleg cu adevărat: a atins vârful absolut, cele mai înalte culmi – lucruri pentru care, într-o zi obișnuită, cei mai mulți dintre noi am da orice. Și totuși, după ce a fost acolo sus, lucrul care îi aduce cea mai mare bucurie sunt lucrurile simple, familia, acel ceva pe care cred că fiecare dintre noi îl are ca opțiune, ca oportunitate. Așa că nu o risipiți”, a declarat Ohanian, pentru Today Show.
Venus Williams a găsit puterea să vorbească despre operația grea prin care a trecut: Mi s-a spus că aș putea să sângerez până la moarte pe masă
Venus Williams (45 de ani) a revenit pe terenul de tenis după o pauză de 16 luni, în care a trecut prin momente complicate în privința stării sale de sănătate. Pe 1 august 2024, Venus Williams a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate, iar după un an a avut puterea să vorbească despre acest lucru, dar a și tras un semnal de alarmă privind sănătatea femeii. Venus Williams are o carieră impresionantă, cu șapte titluri de Grand Slam de simplu, 11 de dublu și două de dublu mixt, la care se adaugă și cele trei medalii olimpice, două de aur la dublu, alături de Serena, și una de argint, la dublu mixt, conform WTA Tennis. Potrivit declarațiilor sale, boala i-a afectat viața personală, dar și-a și pus amprenta pe întreaga sa carieră. Venus Williams a găsit puterea să vorbească despre operația gea prin care a trecut: „Mi s-a spus că aș putea să sângerez până la moarte pe masă” În iulie 2025, Venus Williams a revenit în circuit, în baza unei invitații din partea organizatorilor turneului de la Washington Open, iar modul în care s-a prezentat a ajutat-o să scrie istorie în tenisul mondial, devenind a doua cea mai în vârstă jucătoare care a câștigat un meci, după Martina Navratilova (47 de ani, la Wimbledon în 2004). Venus a jucat atât în proba de simplu, unde a învins-o pe Peyton Stears (23 de ani, locul 35 la acel moment), cât și la dublu, alături de Hailey Baptiste, unde s-a oprit în turul al doilea, după o înfrângere în fața perechii favorite 2 Taylor Townsend/Shuai Zhang. Într-o postare făcută pe social media, Venus Williams a vorbit despre operația dificilă prin care a trecut, dar și despre importanța diagnosticării corecte și la timp a bolii care afectează o treime dintre femei, la nivel global. „În această zi, în urmă cu un an, am suferit o intervenție chirurgicală, o miomectomie deschisă pentru a îndepărta fibroamele și un adenomiom focal mare care era înfipt în mușchiul uterului meu. Ce diferență face un an! Am jucat primul meu turneu în peste 16 luni, Washington Open, și mă pregătesc acum să joc la US Open. Această postare este pentru a celebra ultima zi a lunii de conștientizare a fibromului. Pot exista finaluri fericite! Mi s-a spus că am fost inoperabilă. Mi s-a spus că aș putea sângera până la moarte pe masă. Mi s-a spus să apelez la o mamă surogat și să uit speranța de a purta copiii mei. Am fost diagnosticată greșit. Nu am fost tratată timp de ani și ani și ani. Este atât de important să vă apărați sănătatea! Am suferit de anemie severă, dureri debilitante, sângerări excesive și cicluri menstruale anormal de frecvente timp de mulți ani. Mi-a afectat tenisul și traiectoria carierei mele”, a scris Venus Williams în postarea sa, la care a publicat și o serie de poze din perioada spitalizării. Venus Williams: „M-ați readus la sportul pe care îl iubesc” Motivul pentru care Venus Williams și-a expus experiența personală în fața publicului este acela de a atrage un semnal de alarmă pentru alte femei care suferă, în tăcere, de această boală, care poate avea impact atât asupra calității vieții, cât și asupra vieții, în sine. „Mi-am spus povestea pentru ca alte femei să nu fie nevoite să treacă prin asta și pentru a se putea face bine mai repede. Vă mulțumesc, dr Shirazian (eroul meu!) și NYU Langone pentru că mi-ați deschis calea spre sănătate, pentru că m-ați readus la sportul pe care îl iubesc și pentru că m-ați ajutat să conștientizez această problemă foarte curabilă. Joc tenis acum pentru că pot juca mai sănătos ca niciodată, este un vis devenit realitate”, a mai scris „veterana” tenisului feminin, fost număr 1 mondial. În trecut, medicii nu i-au spus niciodată cât de mari sunt fibroamele pe care le avea sau nu i-au explicat că acestea au legătură cu durerile intense, greața și anemia persistente cauzate de menstruațiile abundente. Ani de zile, Venus Williams a trecut prin toate acestea în timp ce încerca să își mențină statutul de jucătoare de tenis de top.
Tenis: Venus Williams, eliminată în optimi în turneul de la Washington

Venus Williams, în vârstă de 45 de ani, a pierdut meciul de tenis în fața Magdalenei Frech, aflată pe locul 24 în clasamentul WTA. Partida din optimile turneului de la Washington s-a încheiat cu scorul 6-2, 6-2 în favoarea jucătoarei din Polonia. „Din păcate, astăzi nu mai aveam energie, am încercat să găsesc putere, dar nu am reuşit. Patru meciuri în prima săptămână (inclusiv cele de dublu, n.r.), este mult!”, a spus jucătoarea americană. Cu două zile înainte, Venus reușise o victorie spectaculoasă în fața lui Peyton Stearns, o americancă de doar 22 de ani, aflată pe locul 35 WTA. Aceasta a învins-o cu 6-3, 6-4, ajungând astfel a doua cea mai în vârstă sportivă care a obținut o victorie în circuitul WTA. Prima a fost Martina Navratilova, în 2004, la 47 de ani. „M-am distrat foarte mult, am putut juca multe meciuri aici, este un plus, nu aş putea fi mai fericită de prima mea săptămână”, a declarat ea. „Vestea bună este că încă am controlul asupra punctelor. Important este să pun mingea în teren, iar asta nu am făcut astăzi.”, a spus jucătoarea, adăugând că „ştiu că pot juca mai bine şi că voi juca mai bine”. Venus Williams a intrat în circuitul profesionist în 1994. Are în palmares șapte trofee de Grand Slam și patru medalii de aur la Jocurile Olimpice. Nu are planuri de retragere pentru moment. Se află pe lista participanților la turneul WTA 1000 din Cincinnati, la începutul lunii august, și ar urma să joace și la US Open, în echipă mixtă cu Reilly Opelka. De asemenea, condiția fizică a jucătoarei americane nu este un detaliu de care aceasta se ferește. A vorbit de mai multe ori despre cât de bine se simte în propriul corp. „Nu mi-am pierdut niciodată forma fizică, ar trebui să întrebaţi pe cineva care se lasă dus de val, nu e genul meu”, spune ea.
Venus Williams a scris istorie la 45 de ani după victoria incredibilă de la Washington, dar marele anunț a fost altul și are legătură cu viața ei amoroasă
Venus Williams, ajunsă la 45 de ani, a scris istorie la turneul WTA de la Washington, acolo unde a obținut o victorie entuziasmantă. Totuși, ceea ce a atras cel mai tare atenția oamenilor este declarația făcută de americancă imediat după finalizarea meciului. Venus Williams a scris istorie la 45 de ani! Ce a delarat după victoria incredibilă de la Washington După ce a primit un wildcard pe tabloul principal de la Washington, americanca, care a împlinit 45 de ani luna trecută, a învins-o pe Peyton Stearns, cu 22 de ani mai tânără, scor 6-3, 6-4. A fost prima victorie obținută de Venus Williams în turneele WTA din august 2023. Victorioasă în fața lui Peyon, septupla campioană de Grand Slam a devenit cea mai în vârstă câștigătoare WTA de la Martina Navratilova, care avea 47 de ani când a câștigat un meci de simplu la Wimbledon în 2004. După spectacolul făcut pe teren, Venus Williams a oferit informații interesante și la microfon. Deși americanca tinde să-și păstreze viața amoroasă privată, se zvonea de ceva vreme că este împreună cu actorul italian Andrea Preti. După victoria de la Washington, nu numai că a confirmat că este într-adevăr într-o relație cu italianul, dar Venus Williams a dezvăluit și că este logodită cu acesta. „Logodnicul meu este aici și m-a încurajat să joc tenis. Au fost atât de multe momente în care am vrut doar să mă liniștesc și să mă relaxez. Știți cât de greu e să joci tenis? Nu știți cât de mult efort e necesar să faci asta. E ca un job clasic, doar că alergi tot timpul. Ridici greutăți și e ca și cum ai muri și apoi repeți toate activitățile a doua zi. Logodnicul meu m-a încurajat să trec peste asta și e minunat să fiu aici, să joc în fața lui. Nu m-a văzut niciodată jucând”, a declarat Venus Williams după victoria de la Washington. Venus Williams, statistici impresionante! Are în carieră 7 titluri de Grand Slam și 49 titluri WTA Celebra jucătoare americană a reușit să câștige 7 titluri de Grand Slam la simplu, de 5 ori la Wimbledon și de 2 ori la US Open. În proba de dublu, Venus are 14 titluri de Grand Slam câștigate, toate alături de sora ei Serena Williams. Mai mult decât atât, Venus Williams are și 9 finale de Grand Slam pierdute la simplu, ceea ce o duce la 16 prezențe în finalele de Mare Șlem. De asemenea, jucătoare de tenis americană are și 49 de titluri WTA cucerite, dar și 34 de finale pierdute. Marea majoritate a titlurilor au venit pe hard, 32 la număr.
Venus Williams pune în pericol recordul Martinei Navratilova. Americanca a revenit în WTA cu o victorie, contra unei jucătoare mai mică cu 21 de ani
Venus Williams a învins și la simplu, după ce obținuse o victorie la dublu, în cadrul turneului de la Washinghton. A jucat din nou, după 16 luni de pauză și a învins o jucătoare născută în 2001. Americanca, în vârstă de 45 de ani, a trecut de Peyton Stearns, o jucătoare de 23 de ani, numărul 35 în lume. Ea este născută pe 8 octombrie 2001, la doar o lună după ce Williams a câștigat US Open, al patrulea ei Grand Slam, într-o finală împotriva surorii sale Serena. Venus Williams pune în pericol recordul Martinei Navratilova Venus s-a impus cu 6-3, 6-4, aruncând în aer tribunele, care au avut o explozie de bucurie la finalul meciului. Williams a terminat cu 54,4% puncte din primele servicii, 71% din punctele câștigate pe primul serviciu și 34,6% pe al doilea. Cu 9 ași și 6 break-uri, borne excelente pentru o jucătoare de 45 de ani. La final, Venus Williams, care are în palmares șapte titluri de Grand Slam, a precizat că revenirea ei în competiție, la vârsta de 45 de ani, este ceva ce face pentru ea însăși și că nu are nimic de demonstrat nimănui. “Nu sunt aici pentru nimeni în afară de mine și nu am nimic de dovedit. Sunt aici pentru că vreau să fiu aici”, a spus cea mai mare dintre surorile Williams. Veterana circuitului WTA a mărturisit că a fost complicat să joace după atât de mult timp de inactivitate și că tot ce și-a impus a fost să aibă răbdare. S-a calificat în turul II și la dublu “Cred că în capul meu totul mergea prea repede. Eu sunt o jucătoare rapidă, puternică, cel puțin în ceea ce privește loviturile, așa că efortul pentru mine a fost doar să încerc să încetinesc avalanșa mentală”, a punctat ea. “Dacă nu câștigi primul meci, asta nu înseamnă că nu ar trebui să încerci din nou. Sunt foarte fericit că am obținut rezultatul pe care mi-l doream, dar dacă nu aș fi făcut-o, aș fi trecut la următorul turneu”, a mai declarant americanca. Înaintea acestui succes, ultima victorie a lui Williams pe circuit a fost în august 2023, în runda de deschidere a Cincinnati Masters 1.000, când a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova. Venus Williams a devenit acum cea mai în vârstă jucătoare care a câștigat un meci oficial de la cehoslovaca Martina Navratilova, în vârstă de 47 de ani, la Wimbledon 2004. În turul următor, Venus o va întâlni pe poloneza Magdalena French. Americanca este în turul II și la dublu. Alături de Hailey Baptiste, Venus a obținut victoria în fața perechii Eugenie Bouchard/Clervie Ngounoue, scor 6-3, 6-1, în 73 de minute.
Boala care a îngenuncheat-o pe Venus Williams: Dureri severe. Multe femei se vor regăsi în povestea ei
Marea jucătoare americnaă de tenis Venus Williams, a făcut dezvăluiri cutremurătoare, vorbind despre durerile crâncene ale bolii de care suferă. Venus Williams nu s-a retras oficial din activitate, dar nu a mai jucat din martie 2024, deoarece a avut o afecțiune medicală care i-a provocat dureri atroce, fibromul uterin. Aproximativ 70 la sută dintre femei se regăsesc în povestea lui Venus Williams Fibromul uterin este o patologie frecventă în rândul femeilor, aproximativ 70 la sută dintre reprezentantele sexului frumos fiind afectate. De obicei, sunt descoperite întâmplător la un consult ginecologic de rutină, dar în cazul marii jucătoare americane de tenis situația a fost mult mai dură. Venus Williams a dezvăluit, în cadrul unui interviu oferit reputatei jurnaliste Zinhle Essamuah de la NBC News, că, din cauza durerilor crunte, a stat întinsă pe podea în vestiar înainte de unul dintre cele mai importante meciuri din carieră. „Simptomele mele erau dureri extreme. O durere atât de mare încât îți vine să vomiți. Nu te poți ridica de la sol… Am lipsit la antrenamente din cauza asta. Aveam parte doar de îmbrățișarea toaletei”, a declarat Williams, potrivit The Sun. Anul trecut, Venus Williams a suferit o procedură reușită care i-a îndepărtat fibroamele Primele dureri au apărut înainte de finala de dublu de la Wimbledon din 2016, pe care ea și sora ei, Serena, au câștigat-o cu 6-3, 6-4 în fața perechii Timea Babos, Yaroslava Shvedova (Ungaria, Kazahstan). La vremea respectivă, ea credea că simptomele se datorau sindromului Sjögren, care provoacă oboseală și umflarea articulațiilor, diagnostic pe care l-a primit în 2011. „Stăteam întinsă pe podea, în vestiar. Îmi tot spuneam că o să-mi treacă. Și, Slavă Domnului!, că Serena a chemat doctorul. Am putut să mă ridic, să mănânc și să încep să joc, ceea ce a fost ghinion pentru adversarele noastre. Trăiesc cu o boală autoimună. Așa că m-am gândit că poate era anemie autoimună sau ceva de genul ăsta. Dar, de fapt, era vorba de ceea ce aveam în interior, și anume de fibroame. Un doctor mi-a spus (n.r. – când avea 37 de ani) că asta face parte din procesul de îmbătrânire. E normal. N-am fost niciodată atât de tristă în viața mea. Nu am «alergat» niciodată să am copii, dar mi-am dorit întotdeauna să am de ales, iar faptul că mi se ia asta este pur și simplu înfricoșător”, a recunoscut sportiva. Până la urmă, Venus Williams a luat legătura cu doctorul Tara Shirazian de la Centrul de Sănătate Langone pentru Îngrijirea Fibroamelor din cadrul Universității din New York. Anul trecut, a suferit o procedură reușită care i-a îndepărtat fibroamele, menținându-i în același timp uterul intact. Luna iulie este dedicată conștientizării fibroamelor, iar Venus Williams își dorește ca femeile să continue să caute răspunsuri. „Ți se poate refuza cea mai bună îngrijire medicală, indiferent cine ești. Și trebuie să fii propriul tău avocat. Sperăm că femeile care văd acest interviu își vor spune: «Pot primi ajutor. Nu trebuie să trăiesc așa»”, a mai precizat Venus Williams. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult