Țara europeană care introduce în magazine verificarea digitală a vârstei pentru clienții care vor să cumpere alcool și țigări

Autoritățile din Grecia au introdus un nou sistem digital de verificare a vârstei clienților care cumpără tutun și alcool, fiind o premieră la nivel european. În acest fel, se încearcă obligarea comercianților să aplice cu adevărat legea care interzice vânzarea acestor produse minorilor, adoptată vara trecută. Sistemul, prezentat de ministrul Sănătății, Adonis Georgiadis, alături de miniștri pentru Protecția Cetățeanului și Guvernanță Digitală, este conceput pentru a elimina o portiță folosită până acum de comercianți, care invocau că nu știau vârsta cumpărătorilor atunci când erau prinși că vând minorilor. „Ceea ce facem astăzi elimină această scuză. Face controalele mai simple, relația mai clară și aplicarea amenzilor mai ușoară”, a declarat Georgiadis, potrivit Euronews.com. La rândul său, ministrul Guvernanței Digitale, Dimitris Papastergiou, a explicat că metoda de verificare a vârstei urmează modelul tehnic adoptat de Uniunea Europeană (UE) pentru platformele online și rețelele sociale, fiind prima implementare concretă a acestuia în viața zilnică, prin intermediul portofelului digital deja folosit în această țară. Din 7 iulie 2025, data intrării în vigoare a legii, autoritățile au efectuat aprooape 82.000 de controale, adică deja mai mult de jumătate din totalul celor 133.000 realizate în întreg anul 2024. Sursa foto – caracter ilustrativ: Envato Poliția a efectuat 313 arestări, dintre care 67% au fost legate de vânzarea de alcool, au fost aplicate și 150 de amenzi administrative, cele mai multe tot pentru încălcări privind alcoolul, iar în 121 de cazuri au fost întocmite sesizări în baza unui nou mecanism care obligă raportarea către poliție a evenimentelor private la care participă minori. Potrivit ministrului pentru Protecția Cetățeanului, noul cadru legislativ îi obligă pe comercianți să verifice vârsta cumpărătorilor și introduce obligativitatea notificării autorităților în cazul evenimentelor private cu minori, măsuri menite să ofere instituțiilor de control instrumente mai eficiente de intervenție. Autorul mai recomandă: Alcool, manele și dedicații consistente la un bal de liceeni. Concluziile psihologului Mihai Copăceanu Încă o țară europeană interzice accesul minorilor pe rețelele de socializare. Ce state s-au alăturat tendinței pornite de Australia și ce măsuri sunt nevoite să ia platformele Grecia, pe urmele Spaniei și Franței. Atena ar urma să anunțe interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani. Australia a dat „tonul” Spania ia exemplul Franței și Australiei: interzice accesul minorilor sub 16 ani la rețelele sociale. „Îi vom proteja de Vestul Sălbatic digital“ Macron vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani „încă din anul școlar viitor”. „Emoțiile copiilor noștri nu pot fi manipulate de platformele americane sau de algoritmii chinezi”
Google nu vrea să-ți verifice vârsta în magazinele de aplicații, dar există o explicație. Unde este înșelătoria
Într-o lume digitală în care protejarea minorilor devine o prioritate tot mai clară pentru guverne și societăți, propunerile pentru verificarea vârstei în magazinele de aplicații par o soluție evidentă. Cu toate acestea, Google – urmată de Apple – a respins oficial această idee, susținând că este nu doar ineficientă, ci și potențial dăunătoare pentru intimitatea utilizatorilor. În spatele acestui refuz stau atât considerente tehnice, cât și implicații legale, dar și o luptă de influență între giganții tehnologici și autoritățile europene. Verificarea vârstei, între intenție bună și risc major Inițiativa presupune ca toți utilizatorii să-și confirme vârsta direct în magazinul de aplicații – Google Play sau App Store – înainte de a descărca aplicații. În teorie, măsura ar simplifica efortul de control parental și ar limita accesul minorilor la conținut neadecvat. Meta (compania care deține Facebook și Instagram) este unul dintre principalii susținători ai ideii, susținând că adolescenții folosesc în medie 44 de aplicații pe săptămână, ceea ce face imposibilă o verificare punctuală la fiecare descărcare. Google, însă, consideră această măsură „înșelătoare” . Principalul argument? Ar presupune transmiterea de date sensibile despre vârstă și identitate către milioane de dezvoltatori de aplicații, care, de regulă, nu au nevoie de astfel de informații pentru funcționarea aplicațiilor. Această colectare ar fi nu doar inutilă, ci și periculoasă pentru intimitatea copiilor și a utilizatorilor în general. Poziția Apple și riscurile infrastructurale Apple s-a raliat poziției Google. Într-un document emis anterior, compania din Cupertino a precizat că verificarea vârstei ar trebui să aibă loc la nivelul fiecărei aplicații în parte și nu în întreg ecosistemul magazinului. Aceasta ar respecta principiile descentralizării și ar preveni expunerea în masă a datelor personale. Atât Google cât și Apple avertizează că impunerea unui sistem unitar de verificare ar permite dezvoltatorilor să își transfere responsabilitatea legală în privința protecției minorilor către platforme, eschivându-se astfel de la obligațiile impuse de Regulamentul european privind serviciile digitale (DSA) . Mai mult, implementarea unei astfel de măsuri ar aduce schimbări problematice infrastructurii web, afectând modul descentralizat de funcționare a internetului. Meta și presiunea publică în Europa De partea cealaltă, Meta face presiuni pentru introducerea unei verificări unice a vârstei, sub forma unei campanii publicitare active în UE. Argumentul companiei este comoditatea părinților, care nu ar mai fi nevoiți să valideze vârsta copilului pentru fiecare aplicație. Campania Meta vine pe fondul unei presiuni tot mai mari în Europa pentru protejarea minorilor online. Franța, Spania și Grecia cer reglementări clare și mai dure. Emmanuel Macron chiar a anunțat posibilitatea interzicerii accesului copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, dacă UE nu va lua măsuri concrete în lunile următoare. Cine ar trebui să protejeze copiii în online? În centrul disputei rămâne o întrebare fundamentală: cine este responsabil pentru siguranța copiilor în mediul digital? Platformele precum Google și Apple susțin că dezvoltatorii ar trebui să gestioneze verificarea vârstei, în timp ce Meta cere o reglementare generală, la nivelul infrastructurii de distribuție. Pentru utilizatori, miza este și mai mare: între protecția reală a minorilor și riscul unei supravegheri digitale excesive, linia devine tot mai subțire.