Ministerul Culturii: Verificările la Muzeul Național George Enescu nu au descoperit deteriorări la patrimoniul de tezaur

Comisia de experți, constituită prin ordin al ministrului András Demeter, a verificat modul în care sunt păstrate și conservate bunuri de valoare istorică. „Comisia a procedat la o examinare vizuală preliminară a unor artefacte reprezentative, inclusiv a unor piese de mare valoare patrimonială. În urma acestei verificări nu au fost observate deteriorări evidente survenite ulterior anului 2021. Au fost solicitate inclusiv manuscrisele menționate în presă, respectiv anumite pagini din Simfonia a III-a, clasate la categoria Tezaur, a patrimoniului cultural național mobil. În urma examinării vizuale nu au fost constatate modificări sau deteriorări vizibile față de starea cunoscută anterior”, se arată în comunicatul emis vineri de ministerul Culturii. Cu toate acestea, instituția avertizează că rezultatele sunt doar ale unor verificări preliminare și nu pot „substitui o evaluare sistematică și detaliată a întregului fond patrimonial”. În plus, ministerul mai punctează și necesitatea găsirii unui loc de depozitare conform standardelor: „Comisia apreciază că menținerea actualei soluții de depozitare nu poate reprezenta o opțiune sustenabilă pe termen mediu și lung și consideră necesară identificarea, într-un termen rezonabil, a unei soluții conforme standardelor de conservare”.
Două comisii fac verificări la Muzeul George Enescu, unde obiecte de patrimoniu sunt păstrate de 4 ani în containere

Potrivit unui anunț de luni al Ministerului Culturii, a fost constituită o Comisie de experți, profesioniști ai domeniului patrimoniului cultural mobil și restaurării bunurilor culturale, muzeografie și management muzeal. Această comisie evaluează modul în care sunt păstrate și conservate bunuri de valoare istorică, „având în vedere faptul că o parte din patrimoniul Muzeului National este depozitată de mai bine de 4 ani în containere plasate în curtea muzeului, pe perioada renovării clădirilor principale”, transmite ministerul printr-un comunicat. Comisia de experți evaluează situația din teren din punct de vedere al obiectivelor de verificare privind starea de conservare, în timp ce comisia de control, desemnată prin Ordinul de ministru din data de 3 martie 2026, se axează în primul rând pe aspecte administrative, contractuale, de raportare și respectare a procedurilor instituționale. „Subliniem că, fără concluziile fiecăreia dintre aceste două comisii, nu putem avea un rezultat care să arate dacă: decizia de a păstra bunurile în containere a fost corectă sau nu; dacă angajații și managementul muzeului au respectat procedurile în vigoare sau nu. În consecință, nu este deontologic să răspundem întrebărilor privind detalii dintr-o anchetă în desfășurare. În acest moment se verifică documentația depusă în perioada precedentelor mandate ministeriale, din 2021 până în prezent”, au transmis reprezentanții ministerului. Aceștia arată că vor fi comunicate periodic informații despre starea obiectelor de patrimoniu.