Cezar Crețu, jucătorul lunii în circuitul ITF: a avut 15 victorii consecutive și a cucerit trei trofee în România

cezar-cretu,-jucatorul-lunii-in-circuitul-itf:-a-avut-15-victorii-consecutive-si-a-cucerit-trei-trofee-in-romania

Tenisul românesc masculin are un nou motiv de bucurie. Cezar Crețu, aflat în cea mai bună formă a carierei, a fost desemnat de Federația Internațională de Tenis (ITF) „Men’s World Tennis Tour Player of the Month”, după un parcurs impresionant în luna august: 16 victorii și o singură înfrângere. Jucătorul în vârstă de 24 de ani (născut pe 24 aprilie 2001) a câștigat trei trofee ITF pe terenuri românești – la Târgu Jiu (la Academia lui Florin Mergea), Arad și București – și a ajuns în semifinale la Dinu Pescariu, unde a cedat într-un meci-maraton de patru ore. Tenisul românesc, cu Cezar Crețu, este în progres în luna august 2025 „Am câștigat 15 meciuri la rând și am pierdut un singur set în toate aceste turnee. Pentru mine e o perioadă specială și am încredere ca voi continua in aceeași linie”, a declarat Crețu pentru ProSport. Rezultatele îl vor propulsa de pe locul 504 ATP pe aproximativ 410, după ce se va încheia US Open. Dincolo de cifre, importantă este constanța jocului și nivelul de încredere câștigat. Colaborarea cu Victor Hănescu și Dave de Haan aduce stabilitate și planuri de viitor pentru tânărul român: „Este o echipă profesionistă, cu obiective clare. Cred că împreună putem construi lucruri mari”. Are 5 meciuri de Cupa Davis, din care 4 victorii. În ianuarie 2025, Crețu a adus punct României împotriva Bulgariei, într-un meci epic de 3 ore și 40 de minute: a învins cu 6-7(6), 6-3, 7-6(3) pe Petr Nesterov (loc ATP 437), în timp ce el se afla pe locul 315 ATP. Trofeu Challenger la dublu la turneul de la Iași, alături de Bogdan Pavel Cu trofee, victorii în serie și recunoaștere internațională, Cezar Crețu confirmă că tenisul românesc masculin are o nouă speranță pe scena mondială, ultima oară când România a fost reprezentată de un jucător roman de tenis la un turneu de Mare Șlem fiind in 2019, de către Marius Copil. În anul 2024, a debutat în proba de dublu la nivel ATP în cadrul Țiriac Open, datorită unui wild-card, iar același an a adus și un trofeu Challenger la dublu la turneul de la Iași, alături de Bogdan Pavel. Îmi doresc să rămân concentrat și să fac pas cu pas trecerea către turnee mai mari. Fiecare victorie îmi dă energie și încredere că pot urca și mai sus. Știu că drumul e lung, dar am lângă mine oameni care cred în mine și asta contează enorm. Vreau să arăt că și tenisul masculin din România poate reveni în prim-plan Cezar Crețu

Printre probleme financiare, un tânăr jucător român învinge cei mai bine clasați autohtoni! Detalii neștiute despre Radu Țurcanu

printre-probleme-financiare,-un-tanar-jucator-roman-invinge-cei-mai-bine-clasati-autohtoni!-detalii-nestiute-despre-radu-turcanu

Pe data de 15 iunie, acum două săptămâni, Radu Țurcanu devenea primul român din generațiile 2003, 2004, 2005 și 2006 cu o finală disputată în circuitul profesionist. La Oradea, într-un ITF M15, el a trecut calificări și s-a oprit în ultimul act, trecând de adversari mult mai bine clasați, în frunte cu Cezar Crețu (349 ATP). Cine este Radu Țurcanu și ce potențial există la un astfel de jucător de tenis În ciuda problemelor financiare și a accidentărilor serioase suferite, Radu nu vrea să se oprească aici. Radu David Țurcanu a început tenisul la vârsta de 5 ani, în Tunari, județul Ilfov. El mai are un frate care se pregătește să devină pilot și o soră mai mică. Susținut aproape exclusiv de familia care îl descrie ca pe un tânăr foarte muncitor și promițător, acesta a fost campion național în multiple rânduri și în Top 3 în clasamentele FRT, între 10 și 18 ani. La nivel internațional a ocupat locul 23 în ierarhia Tennis Europe U16. La nivel mondial a ajuns pe locul 89 ITF, la juniori, după o calificare pe tabloul principal de la Australian Open 2024, când se pregătea la Academia Victor Hănescu. După Australian Open, jucătorul nostru a suferit o fisură în zona lombară și ulterior o fractură a oaselor sesamoide. A continuat să evolueze la un nivel ridicat, obținând primele puncte ATP, chiar și cu diagnosticele amintite, cu toate că recuperarea completă a durat 8 luni de zile și a avut nevoie de pauze forțate în tot acest timp. 2025, anul unui nou început Trecut la seniori, după ce s-a recuperat complet, Radu a adunat în scurt timp 31 de victorii pe circuitul profesionist, unele dintre ele contra celor mai bine clasați români, printre care Cezar Crețu (x2), Ștefan Paloși, Dan Tomescu, Ștefan Andreescu (x2) și doar 11 înfrângeri.  El face parte din lotul de tineret al României. Țurcanu are 19 ani și conform unor idei preconcepute, ilfoveanul ar trebui să se lupte cu cei mai buni jucători ai lumii, doar că el se luptă să răzbată dintr-un sistem vicios și un domeniu în care ne remarcăm doar prin excepții. Familia este în căutare de sponsori, pentru a-l ajuta pe fiul lor să-și îndeplinească dorința de a ajunge în Top 50 ATP, barieră pe care nu a mai „spart-o” în premieră niciun tricolor din 2005 încoace, de la fostul lui mentor Victor Hănescu. În prezent Radu colaborează cu antrenorii Alex Joițoiu și Vlad Marinescu și cu preparatorul fizic Mihai Anghel. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult