Victor Ponta avertizează că românii nu își vor mai putea plăti facturile: Am importat jumătate din energie

victor-ponta-avertizeaza-ca-romanii-nu-isi-vor-mai-putea-plati-facturile:-am-importat-jumatate-din-energie

Victor Ponta a criticat situația economică și politică a României. Fostul premier avertizează asupra facturilor la energie și a împrumuturilor statului. El a comentat și consultările de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Mai avem de împrumutat 20 de miliarde până în decembrie” Invitat la „Marius Tucă Show”, Victor Ponta a criticat situația economică a României. El susține că statul riscă să ajungă într-o situație în care oamenii nu își vor mai putea permite să plătească facturile. Acesta afirmă că importurile de energie din ultima perioadă vor duce la creșterea facturilor. „Mă gândeam, băi, oameni buni, voi înțelegeți că, în weekend-ul ăsta, am importat jumătate din energie și că luna viitoare o să vină niște facturi pe care nu o să poată să le plătească nimeni. Voi înțelegeți? Voi vă dați seama că mai avem de împrumutat 20 de miliarde până în decembrie ca să nu închidem spitalele, școlile, poliția și așa mai departe, tribunalele. Noi vrem să moară ălălaltul.”, a declarat politicianul. România se confruntă cu o creștere a presiunii asupra bugetelor gospodăriilor, pe fondul costurilor ridicate ale energiei. Potrivit AEI, o gospodărie intră în sărăcie energetică atunci când cheltuielile cu energia depășesc 10% din venituri. În România, între 30% și 40% dintre gospodării ar depăși acest prag, potrivit estimărilor citate în analiză. „Nu sunt doar răi. Au trecut de stadiul de răutate la nebunie” Politicianul a vorbit și despre consultările de astăzi de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea viitorului premier. El consideră că Nicușor Dan nu a avut un mesaj suficient de clar pentru mobilizarea liderilor politici. Ponta spune că România trece printr-o situație gravă. „În seara asta sper să greșesc. Poate sunt și eu așa, într-o dispoziție mai neagră. Nu mi s-a părut că Nicușor Dan e cel care zice: «Băi, oameni buni, băi, ia, hai, toată lumea. Am înțeles. Tu îl urăști pe ăla, tu pe ăla… Dar este o situație gravă, hai să scoatem căruța din…». Uitați-vă la nebunia în care am ajuns, în care, trăind sub presiunea asta a propagandei, care, eu cred că sunt nebuni. Nu sunt doar răi. Au trecut de stadiul de răutate la nebunie.”, a adăugat Ponta. Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, după cinci ore de consultări cu partidele politice. Fostul ambasador al României la Paris este a patra propunere a președintelui. Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan au fost nominalizați anterior, însă încercările lor de formare a unui Guvern cu puteri depline au eșuat.

Victor Ponta: Dacă românii trăiau bine, uitau de Călin Georgescu

victor-ponta:-daca-romanii-traiau-bine,-uitau-de-calin-georgescu

Victor Ponta explică de ce Călin Georgescu și partidul AUR au adunat un electorat impresionant, în timp ce partidele tradiționale își pierd pe zi ce trece din popularitate. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Îmi doresc ca AUR, când o să vină la guvernare, să facă ce a făcut USL-ul” Principala problemă a României este reprezentată de scăderea semnificativă a nivelului de trai, spune fostul prim-ministru PSD. Ponta afirmă sarcastic despre actuala clasă politică că a oferit doar „circ” prin continuul spectacol politic desfășurat în ultimele luni. Cu toate acestea, au uitat să ofere cetățenilor ceea ce au cu adevărat nevoie, adică resursele necesare pentru un trai decent. „Problema adevărată este că nimeni în România nu este în stare să dea altceva decât circ, nu e în stare să dea pâine, nu e în stare să creeze bunăstare, nu e în stare să dea o siguranță oamenilor. Acum eu îmi doresc foarte tare ca AUR să fie în stare când or veni la guvernare, că vin peste o lună sau peste 2 ani, să facă ei ceea ce a făcut USL-ul. Adică să redea bunăstarea oamenilor.” „Dacă oamenii trăiau bine cu Nicușor Dan și Bolojan, îl uitau pe Călin Georgescu” Victor Ponta susține că, dacă cetățenii ar fi avut un trai bun, nu am mai fi avut parte de ascensiunea unor figuri politice marcante în ultimii ani, precum cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. De asemenea, acesta susține că și-ar dori să vadă în următoarele luni sau chiar ani partidul AUR la guvernare. Speră că aceștia vor reda românilor bunăstarea oferită de USL în urmă cu un deceniu. „Dacă cu Nicușor Dan, cu Bolojan, trăiau oamenii mai bine, probabil că-l uitau și pe Călin Georgescu și pe mine, și oamenii simt foarte clar că viața lor este afectată în mod direct, mai puțin câțiva turbați de ăștia care zic: păi să murim împreună. Ți-am zis, ca Buzăianu ăla: domnule, să murim împreună, așa fericit sunt că o să murim împreună. Eu nu vreau să mor cu tine, mă Buzoianu, eu vreau să trăiesc bine. Să trăiești și tu bine daca se poate.” În viziunea politicianului, puțini sunt susținătorii habotnici care susțin un politician sau partid indiferent de situație. Majoritatea nu caută lideri noi dacă viața nu le este direct afectată de acțiunile politicienilor în funcție.

Victor Ponta critică datoria de 200 mld. euro și justiția din România

victor-ponta-critica-datoria-de-200-mld.-euro-si-justitia-din-romania

Victor Ponta a spus, într-o postare pe Facebook, că România a mers înapoi în ultimii 10 ani. Fostul premier susține că economia s-a înrăutățit, datoria țării a ajuns la aproximativ 200 de miliarde de euro și că au reapărut practicile judiciare pe care le-am văzut în 2015. Ponta a criticat și ceea ce numește „circul mediatic cu mascați” prezentat la televizor și spune că instituțiile nu își asumă responsabilitatea pentru această situație. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost pus astăzi, 22 septembrie, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile după ce a fost săltat de DIICOT ieri. Datoria externă a crescut masiv pe fondul stagnării dezvoltării societății Victor Ponta a precizat că România nu a făcut progrese reale în ultimii ani. Fostul premier consideră că deciziile luate în această perioadă au dus la o situație economică mai dificilă și la o dependență tot mai mare de împrumuturi externe. „În peste 10 ani nu am reușit să evoluăm deloc ca societate; doar ne-am distrus economia și ne-am îndatorat la străini cu 200 de miliarde de euro!”, a declarat Victor Ponta pe Facebook. Fostul premier spune că spectacolul cătușelor și dosarele penale redevin instrumente de luptă pe scena publică Fostul premier spune că în România au revenit metode pe care le consideră specifice perioadei din 2015.  Victor Ponta acuză existența unor grupuri și comentatori care cer pedepse pentru unii politicieni, în timp ce trec cu vederea problemele celor pe care îi susțin. De asemenea, el a criticat televiziunile și jurnaliștii care transformă aceste cazuri în spectacole pentru doar audiență. „În rest, ne-am întors la dosare politice împotriva adversarilor, la circ mediatic cu mascați, borfași pe post de denunțători «păgubiți», haite de reziști turbați să-i vadă mereu pe alții la pușcărie, dar nu și pe penalii lor, «analiști» partizani și jurnaliști însetați de «sânge și cătușe» pentru rating! La fel ca în 2015!”, a declarat fostul prim-ministru al României. Victor Ponta susține că lipsa de asumare din spatele deciziilor judiciare ridică semne de întrebare asupra coordonării Victor Ponta se întreba cine se afla în spatele acțiunilor pe care el le considera „execuții politice” și cine le coordonează. Pentru a face o comparație cu perioada din jurul anului 2015, fostul premier i-a menționat pe Laura Codruța Kövesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, pe Jean Nicolae Uncheșelu, procurorul care instrumentase dosarul Turceni-Rovinari în care fusese vizat și Ponta, și pe Mircea Negulescu, cunoscut în spațiul public drept „Portocală”.  Loading … Prin aceste nume, Ponta făcea trimitere la perioada în care DNA instrumentase mai multe dosare care vizaseră oameni politici, inclusiv dosare în care fusese implicat și el. În cazul lui Jean Nicolae Uncheșelu, acesta fusese procuror în dosarul Turceni-Rovinari, iar Mircea Negulescu fusese implicat în dosarul „Tony Blair”, în care Victor Ponta fusese de asemenea vizat. „Și mai grav este că acum, de fapt, nu știm cine comandă aceste execuții politice, însoțite de acțiuni desprinse din filmele cu traficanți columbieni. Cine este Kövesi și cine sunt Uncheșelu și Portocală ai anului 2026? De ce fac ceea ce fac? Sau este o anarhie totală?”, a spus fostul premier al României. „Am ajuns să îl arestăm pe contracandidat ca în Rusia” Invitat la „Marius Tucă Show”, Victor Ponta a spus că România a ajuns o țară în care adversarul politic al puterii este arestat. Acesta compară arestarea lui Georgescu din zilele noastre cu arestarea adversarilor politici ai lui Putin. Politicianul compară România cu Rusia și spune că degeaba sunt „pro-europenii la putere”, dacă se întâmplă astfel de lucruri. Călin Georgescu, săltat de DIICOT „de parcă era Pablo Escobar” Victor Ponta a relata tot la „Marius Tucă Show” că „lumea s-a ferit” să critice arestarea lui Călin Georgescu. Singurul care a fost vehement în declarații, spune Ponta, a fost George Simion, liderul partidului AUR. Fostul premier afirmă că nu există țară din Europa în care adversarul politic să fie săltat ca „Pablo Escobar”. Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Procurorii DIICOT l-au adus marți, 22 septembrie, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, în fața Tribunalului București, unde au cerut arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Cei doi sunt cercetați pentru consituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Instanța a decis, în cazul amândurora, plasarea sub control judiciar, nu arestul preventiv. Reprezentanții DIICOT au contestat decizia, imediat după ce aceasta a fost anunțată. Gândul a acoperit integral evenimentele petrecute la Tribunal

Victor Ponta, despre reținerea lui Călin Georgescu: Suntem ca în Rusia

victor-ponta,-despre-retinerea-lui-calin-georgescu:-suntem-ca-in-rusia

Victor Ponta compară arestarea lui Călin Georgescu cu situațiile politice din Rusia. Fostul premier susține că și Putin și-a arestat adversarii politici. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta afirmă că România a ajuns o țară în care adversarul politic al puterii este arestat. Acesta compară arestarea lui Georgescu de astăzi cu arestarea adversarilor politici ai lui Putin. Politicianul compară România cu Rusia și spune că degeaba sunt „pro-europenii la putere”, dacă se întâmplă astfel de lucruri. „E clar că România, țara noastră, este o țară, nu pot să spun bananieră, că jignesc țările care au banane. Era un model latino-american sau undeva asiatic, în care adversarul politic este arestat… Rusia! Ni s-a zis să păstrăm direcția pro-europeană… Sunt pro-europenii la putere. Păi am ajuns să îl arestăm pe contracandidat ca în Rusia. Și Putin a făcut la fel. Din punctul ăsta de vedere, cred că e foarte rău.”, susține fostul premier. De ce a fost reținut Călin Georgescu de către procurorii DIICOT? Călin Georgescu a fost adus, astăzi, la audieri, după ce, în această dimineață, procurorii DIICOT au descins la locuința sa și au efectuat percheziții care au durat 9 ore. Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore în arestul central. Mâine, procurorii se vor prezenta cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. DIICOT îl acuză pe Călin Georgescu că l-a înșelat pe un om de afaceri cu aproximativ 1,1 milioane de euro, din care aproximativ 100.000 de euro ar fi fost folosiți în campania lui electorală pentru alegerile prezidențiale. Este al treilea dosar deschis pe numele lui Georgescu. Călin Georgescu, săltat de DIICOT „de parcă era Pablo Escobar” Politicianul susține că „lumea s-a ferit” să critice arestarea lui Călin Georgescu. Singurul care a fost vehement în declarații, spune Ponta, a fost George Simion, liderul partidului AUR. Fostul premier afirmă că nu există țară din Europa în care adversarul politic să fie săltat ca „Pablo Escobar”. „Am văzut că toată lumea s-a ferit să zică: băi, nu-i bine. Sigur că e un abuz! Simion cred că a fost singurul care a ieșit primul și a zis mai clar. Ceilalți s-au abținut, că lasă, că ne ia și pe noi. Nu știu, pe mine m-au mai luat o dată, eu știu cum e. Nu există politică în Europa în care salți adversarul politic, că e clar că Georgescu e adversarul lor politic, de parcă este Pablo Escobar…”, explică Ponta. Ce a declarat George Simion despre arestarea lui Georgescu? Liderul AUR, George Simion, denunță presiuni făcute asupra partidului pe care îl conduce pentru a vota învestirea Guvernului Mureșan. Acesta a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj despre cum arestarea lui Georgescu nu va influența deciziile AUR. „Nu vom vota guvernul Siegfried, în ciuda tuturor presiunilor. Nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen și vom continua să fim alături de Călin Georgescu în toate atacurile pe care le suferă! Înainte, popor român!”, a transmis George Simion. George Simion s-a afișat, astăzi, în Parlament cu o pancartă pe care scria „Opriți poliția politică”. Membrii AUR au protestat în plenul Senatului cu pancarte pe care au afișat diverse lozinci și mesaje la adresa actualei puteri.

Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”

victor-ponta-ameninta-usr-si-declara-razboi-deschis-partidului-condus-de-dominic-fritz:-„acesti-virusi-bagati-din-strainatate-care-ne-rod-tara-/-ne-luptam-cu-ei-si-pana-la-urma-o-sa-i-gonim-din-tara”

Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa USR și a anunțat că va lupta împotriva formațiunii conduse de Dominic Fritz. Fostul premier a declarat, la România TV, că partidul este format din „viruși băgați din străinătate”, despre care susține că „au ros și rod țara”. Ponta a vorbit despre situația politică actuală și despre responsabilitatea oamenilor politici și a presei de a pune presiune pe președintele Nicușor Dan pentru desemnarea unui premier. „Există soluții, dar nu depinde de oamenii care se uită la noi, pentru că nu au ce să-i facă ei domnului Nicușor Dan să desemneze un premier. Până la urmă, asta e sarcina noastră, a oamenilor politici, a dvs., a presei, să încercăm: «Domnu’ Nicușor Dan, domne, când desemnezi premierul?»”, a declarat Victor Ponta la România TV. Ponta, atac dur la USR: ”De asta stau aici, să mă lupt cu virușii ăștia USR-iști” Fostul premier și-a îndreptat apoi discursul către USR, pe care l-a acuzat că reprezintă o influență venită din afara țării. „Mai departe însă, să știe oamenii că acești viruși băgați din străinătate, care ne-au ros și ne rod țara, ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”, a spus Ponta. Întrebat dacă este încrezător că această confruntare poate fi câștigată, Ponta a răspuns afirmativ și a spus că acesta este unul dintre motivele pentru care continuă să fie implicat în politică. „Da, și de asta stau aici, să mă lupt cu virușii ăștia USR-iști și o să câștige poporul român împotriva lor, sunt convins de asta”, a afirmat Victor Ponta.

Gaz din Marea Neagră, la preț fix de 2,5 miliarde de euro pe 7 ani

gaz-din-marea-neagra,-la-pret-fix-de-2,5-miliarde-de-euro-pe-7-ani

O nouă lege intrată în vigoare la începutul lunii august autorizează Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) să solicite un buget de aproape 2,5 miliarde de euro pentru un contract semnat de statul român cu OMV Petrom, prin care gazele naturale extrase din Marea Neagră în proiectul Neptun Deep să fie cumpărate la un tarif fix stabilit de compania austriacă, pe o perioadă de șapte ani. Este vorba de Legea nr. 171 din 5 august 2026, inițiată de doi senatori PNL, cărora li s-a alăturat și președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean. Legea a fost votată în plenul camerei superioare la finalul lunii iulie și a primit doar opt voturi „împotrivă”, la o zi după ce a fost avizată negativ de membrii Consiliului Legislativ.  Loading … Preț fix stabilit de OMV Petrom pentru gazul din Marea Neagră, pe o perioadă de 7 ani / Cine sunt inițiatorii legii și ce prevede aceasta Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere pe 28 iulie 2026. La acea vreme, inițiatorii erau liberalii Cătălin-Daniel Fenechiu și Maria-Gabriela Horga. O zi mai târziu, celor doi senatori PNL li s-a alăturat și Mircea Abrudean, președintele camerei superioare din Parlamentul României, în calitate de coinițiator. Forma inițială a legii – care a rămas, oricum, nemodificată până când a fost adoptată – prevede autorizarea ANRSPS cu privire la stabilirea sumei de bani care este adăugată la bugetul stabilit pentru implementarea anumitor operațiuni petroliere, offshore și onshore. În textul expunerii de motive, sunt precizate detaliile ofertei făcute de reprezentanții OMV Petrom pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. „Pentru cantitatea de gaz ofertată de OMV Petrom, de 49,9 Twh, respectiv 49.900.000 Mwh, la un preț de 48,752 euro/Mwh și la un curs de 5,2581 lei/euro, bugetul necesar ANRSPS pentru achiziția cantității pentru o perioadă de 7 ani este de cca. 2.432.724.800 euro, respectiv 12.791.510.270 lei, fară TVA și accize”, au menționat inițiatorii legii în documentul de motivare. Președintele Senatului, Mircea Abrudean | Sursa foto: Mediafax Cum a fost votată legea în Parlament, după ce a primit aviz negativ de la membrii Consiliului Legislativ Odată înregistrată la Senat, forma inițială a legii a fost trimisă, în regim de urgență, pentru aviz la Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social, Consiliul Fiscal, respectiv Consiliul Legislativ. Dintre acestea, doar Consiliul Legislativ a acordat aviz negativ, din următoarele considerente: „Semnalăm că instrumentul de prezentare și motivare intitulat Expunerea de motive indică valoarea estimată a operațiunii, însă nu stabilește sursa concretă din care vor fi asigurate plățile, simpla indicare a cuantumului unei cheltuieli nu echivalează cu stabilirea sursei de finanțare. Astfel, constatăm că nu sunt precizate: bugetul și subdiviziunea bugetară din care vor fi suportate plățile, repartizarea anuală a sumelor pe perioada de șapte ani, creditele bugetare necesare în fiecare exercițiu, tratamentul TVA și al accizelor, costurile de finanțare, impactul asupra deficitului bugetar și datoriei publice”, este menționat în documentul de motivare a avizului. Sursa foto: Mediafax Toate partidele, cu excepția grupului PACE, au votat „pentru” / Doar opt senatori au respins proiectul Noul proiect de lege a fost supus votului în plenul Senatului la data de 30 iulie. Dintre cei 126 de senatori prezenți, 115 au votat „pentru”, opt „împotrivă”, doi s-au abținut, iar unul singur a fost înregistrat în categoria „Prezent – Nu votez”. Este vorba de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. Restul senatorilor au votat în felul următor: PSD: 35 pentru, 1 împotrivă; AUR: 26 pentru, 1 abținere, 1 nu a votat; PNL: 20 pentru, 0 împotrivă; USR: 19 pentru, 0 împotrivă; UDMR: 9 pentru, 0 împotrivă; PACE: 0 pentru, 7 împotrivă; Neafiliați: 6 pentru, 1 abținere. O zi mai târziu, pe 31 iulie, legea a fost adoptată și de Camera Deputaților. Ulterior, Consiliul Economic și Social a acordat aviz favorabil, iar, pe 3 august, legea a fost trimisă spre promulgare către președintele Nicușor Dan. Pe 5 august, a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial. Victor Ponta, acuzații grave la adresa Guvernului / „Cum să le zici tu ălora că șapte ani de zile le cumperi gazul la prețul pe care îl vor ei” Fostul premier Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa Guvernului cu privire la contractul pe șapte ani încheiat cu OMV Petrom. Invitat la „Marius Tucă Show”, luni, 7 septembrie, Ponta a atras atenția asupra faptului că tranzacția vizează doar cantitățile deținute de compania austriacă, deși statul român este coproprietar al exploatării maritime prin societatea națională Romgaz. „Pe 31 iulie, a venit un proiect de lege de la Guvern cu 70 de modificări la 70 de legi. Nu îți închipui că cineva a citit ce scria acolo. Era și o modificare ca rezervele statului să poată să aplice legea nu știu care. Oricum ceva ciudat, că dai o lege ca să aplici o lege. Dar, a doua zi, s-a dus repede Guvernul Bolojan la OMV să le zică „Vrem să cumpărăm pe șapte ani de acum încolo gazul pe care îl produceți în Marea Neagră și vă dăm un preț fix de 50 de euro.» Păi stai puțin, că poate o fi prețul 30. Sau poate o fi 35. Cum le zici tu la ălora că șapte ani de zile le cumperi la prețul pe care îl vor ei?!  Romgazul are jumătate acolo. La Romgaz nu le-a dat nimic. Și-au împărțit gazul de acolo, Romgazul cu OMV-ul. Noi luăm de la OMV, noi nu luăm de la Romgaz”, afirmă Victor Ponta în emisiunea „Marius Tucă Show”. Victor Ponta | Sursa foto: Mediafax Proiectul Neptun Deep presupune investiții de până la 4 miliarde de euro Perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră este cel mai mare proiect de exploatare a gazelor naturale din zona offshore a României, dezvoltat în participație egală de către companiile OMV Petrom și Romgaz. Investițiile totale estimate pentru dezvoltarea perimetrului se ridică la până la 4 miliarde de euro.

Reacția lui Florin Manole după zborul spre Mykonos

reactia-lui-florin-manole-dupa-zborul-spre-mykonos

Deputatul PSD Florin Manole a venit luni cu explicații după ce în spațiul public au apărut informații privind deplasarea sa, dar și a altor politicieni, cu un avion privat pe insula grecească Mykonos, în luna iulie. Fostul ministru al Muncii susține că a participat la o delegație economică organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, care a suportat toate costurile deplasării. Florin Manole: Am participat pentru temele privind legislația muncii Florin Manole a explicat că prezența sa în delegația economică a avut legătură cu experiența sa profesională și cu subiectele privind legislația muncii. Fostul ministru al muncii susține că deplasarea a avut loc într-o singură zi și că nu au fost folosite fonduri publice pentru organizarea acesteia.  Loading … „Delegația economică din data de 8 iulie a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie a României care a acoperit și toate costurile aferente. Camera se autofinanțează, nu folosește fonduri publice și are dreptul de a-și organiza propriile evenimente. Am participat pentru a acoperi temele referitoare la legislația muncii, datorită experienței pe care am dobândit-o. Deplasarea s-a derulat pe parcursul unei singure zile. Consider că este absolut legitim să răspund pozitiv invitațiilor organizațiilor profesionale sau neguvernamentale înființate legal și care promovează drepturile și interesele companiilor românești”, a transmis presei Florin Manole. Florin Manole PNL a cerut explicații despre „deplasarea de lux” la Mykonos Precizările deputatului PSD vin după ce PNL a cerut social-democraților să explice public deplasarea la Mykonos a fostului ministru al Muncii. Liberalii au susținut că, alături de acesta, în avion s-au aflat judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul premier Victor Ponta, alți foști miniștri și oameni de afaceri. „PSD și participanții trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli și în baza căror criterii au fost selectați pasagerii. Fostul ministru PSD, Petre-Florin Manole, care deplânge public situația profesorilor, medicilor, pensionarilor și a tinerilor fără locuri de muncă, trebuie să explice cum se împacă acest discurs cu deplasările într-un avion privat către Mykonos, supranumită ‘insula bogaților’. Toți participanții, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicații clare. Presa estimează că zborul cu avionul privat putea costa aproximativ 50.000 de euro. Informațiile apărute ulterior arată că una din deplasări ar fi fost plătită de Camera de Comerț și Industrie a României”, preciza PNL.

Victor Ponta explică victoria istorică a AfD în Germania

victor-ponta-explica-victoria-istorica-a-afd-in-germania

Victor Ponta susține că rezultatul alegerilor din Germania este o consecință clară a comportamentului celor de la guvernare. Fostul premier afirmă că oamenii s-au săturat de modul în care au fost conduși până acum și vor alternative. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Rezultatul alegerilor din Saxonia este consecința corectă, clară, logică, aceea ce noi doi spunem de prin 2021-2022: Nu vă mai bateți joc de oameni” Parlamentarul a comentat și rezultatul alegerilor regionale din Saxonia-Anhalt. AfD a obținut o victorie istorică, cu aproximativ 44% din voturi. În schimb, CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, a obținut aproximativ 17%. SPD a ajuns la aproximativ 9% din voturi. Ponta susține că rezultatul scrutinului arată nemulțumirea alegătorilor față de partidele tradiționale. Acesta afirmă că „s-a săturat lumea” de actuala clasă politică. „Rezultatul alegerilor din Saxonia este consecința corectă, clară, logică, aceea ce noi doi spunem de prin 2021-2022. Nu vă mai bateți joc de oameni. Atenție, să fie foarte clar, să rămână pe bandă. Eu citesc mult mai mult decât propaganda lor. Nu-mi place ce zice AfD-ul. Sunt multe chestii cu care nu sunt de acord din ce spune AfD-ul. Deci n-am vreo plăcere. Nu au câștigat ai mei. Băi, v-a zis toată lumea că nu mai merge. SPD-ul a luat 8%. Mamă, cel mai vechi, mare partid. Merz, CDU, care avea 40%, abia au făcut 16%. Deci, s-a săturat lumea de voi.”, a declarat politicianul. Se vor anula alegerile și în Germania? Parlamentarul susține că decizia CCR de a anula alegerile din România a fost întâmpinată cu prea multă susținere de către cei care o considerau justificată. El s-a întrebat dacă aceeași situație s-ar putea repeta și în Germania. „Ori înțelegeți că nu mai merge cu japca. Adică să ne mai furați vreo 150 de miliarde. După ce ne-ați mai furat jumate de trilion ca să facem energie verde. Și acum nu mai suntem verzi. După ce ne-ați luat toate cele. Ne-ați anulat alegerile în România și ați aplaudat. Băi, foarte bună Curtea Constituțională că a anulat alegerile în România. Ia să vedem, Curtea Constituțională în Germania anulează acum alegerile astea?”, a declarat parlamentarul. „AUR o să ia 60% la alegeri” Victor Ponta acuză USR că a transformat politica într-o luptă permanentă împotriva adversarilor. El susține că discursul bazat pe „ură” îi împinge pe alegători către AUR și Călin Georgescu. Fostul premier afirmă că AUR ar putea ajunge la 60%. „Băi, aveți pe Siegfried, pe Manfred, pe nu știu ce la Bruxelles. Băi, aveți aici, pe toți ăștia, pe Mândruții, pe CTP-ii, așa. Băi, e Putin de vină, Putin e rău, PSD-ul e rău, toată lumea e rea. Ei trăiesc de ani de zile inspirând ură. USR-ismul înseamnă ură. Să-i urâm pe toți, să-i băgăm la pușcărie. Băi, la un moment dat, ura asta se întoarce împotriva voastră. Eu am simțit-o în 2012, când am luat 60%. O să ia AUR-ul 60% dacă o țin așa. Călin Georgescu, dacă mâine candidează, dacă l-ar lăsa, ia 60%. De ce? Pentru că s-a săturat lumea de ura lor, de prostie, de agresivitate.”, a declarat Ponta. AfD a câștigat alegerile din Saxonia Duminică, 6 septembrie, în landul german Saxonia-Anhalt, AfD a obținut o victorie istorică, cu 43,8% din voturi, devenind cea mai mare forță din parlamentul regional. CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, a obținut 17,2%, în timp ce SPD a coborât la 9,3%. Rezultatul alegerilor a alimentat dezbaterile privind ascensiunea AfD și declinul partidelor tradiționale din Germania.

Scandal: Judecător CCR, zbor privat spre Mykonos

scandal:-judecator-ccr,-zbor-privat-spre-mykonos

Nici nu s-a răcit bine ultimul scandal legat de un judecător CCR, că a venit altul. Judecătorul CCR Cristian Deliorga, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, precum și mai mulți politicieni și oameni de afaceri au călătorit spre insula Mykonos din Grecia la bordul unui avion privat, arată o anchetă făcută de jurnaliștii de la Newscenter. Deplasarea a avut loc în ziua de 8 iulie și a fost achitată integral de Camera de Comerț și Industrie a României cu scopul declarat al unei întâlniri de afaceri.  Avionul a decolat de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu din București către destinația elenă. La bordul aeronavei s-au aflat treisprezece pasageri, printre care fostul premier Victor Ponta, fostul ministru al Muncii Petre-Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal și oamenii de afaceri Gruia Stoica, condamnat definitiv în trecut, Florin Cârstocea și Ion Virgil Lixandru. De asemenea, pe listă au figurat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Stelian Mîndrescu, și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban. Președintele Camerei de Comerț a României susține că nu a folosit bani din bugetul de stat pentru călătorie Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a confirmat plata cursei aeriene și a susținut că scopul a fost o întrevedere cu investitori din Statele Unite ale Americii. Acesta a menționat că prezența magistraților s-a bazat pe relații vechi de amiciție. Acesta a subliniat că este o instituție privată, neguvernamentală, care nu utilizează fonduri publice și nu a beneficiat niciodată de alocări de la bugetul de stat.  Daraban a mai explicat că utilizează de peste patru ani contracte-cadru pentru transport aerian încheiate cu operatori precum Toyo Aviation. În aceste situații, tariful este calculat în funcție de orele de zbor și rămâne același indiferent de numărul persoanelor aflate la bord, fără costuri suplimentare.  Loading … „Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări cu privire la informațiile apărute în spațiul public  referitoare la o deplasare externă efectuată la data de 8 iulie 2026. CCIR este o instituție privată, neguvernamentală, care nu utilizează fonduri publice și care nu a beneficiat niciodată de alocări de la bugetul de stat. Toate cheltuielile instituției, inclusiv cele aferente deplasărilor externe, sunt susținute din venituri proprii. Deplasarea la care se face referire a avut ca scop o reuniune cu parteneri din afara Europei, aflați în acea perioadă în regiune, opțiune care a permis realizarea contactului direct într-un interval de timp redus. CCIR utilizează de peste patru ani contracte-cadru de transport aerian încheiate cu operatorii, de genul Toyo Aviation, iar în aceste situații tariful se calculează pe ore de zbor și este identic indiferent de numărul persoanelor aflate la bord, fără alte costuri suplimentare”, a susținut Mihai Daraban pentru Newscenter. Mihai Dărăban: Există viață și în afara profesiei Întrebat de G4Media despre prezența unui judecător al Curții Constituționale și a unui președinte de instanță într-un avion privat achitat de o entitate privată, alături de mai mulți oameni de afaceri, printre care și o persoană condamnată, Mihai Daraban a declarat că aceștia sunt prietenii săi și că „există viață și în afara profesiei”. La rândul său, fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, a confirmat pentru G4Media că deplasarea a fost organizată și finanțată de Camera de Comerț a României. În ceea ce privește participarea lui Florin Manole la întâlnirea cu oamenii de afaceri americani, Mihai Daraban a explicat că aceștia au dorit să afle informații despre legislația muncii din România, nivelul taxelor, drepturile și protecția angajaților, dar și procedurile privind eventualele concedieri. Potrivit acestuia, experiența lui Manole ca fost ministru al Muncii i-a permis să ofere datele solicitate. Lista cu cei 13 pasageri: Petre-Florin Manole, ministrul Muncii; Cristian Deliorga, judecător al Curții Constituționale; Victor Ponta, fost prim-ministru; Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății; Ovidiu Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor; István-Loránt Antal, senator UDMR; Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București; Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet; Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României; Gabriel Daraban, director comercial al companiei de stat Oil Terminal; oamenii de afaceri Florin Cârstocea și Ion Virgil Lixandru; Marius Cătălin Croitoru Alt scandal în CCR: Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Bolojan Recent, un alt judecător de la CCR a fost implicat într-o controversă după ce președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, s-a întâlnit cu premierul interimar Ilie Bolojan, într-un birou din Parlament. Întâlnirea a avut loc cu doar câteva zile înainte ca CCR să dezbată o sesizare privind Legea integrității și a stârnit reacții în sistemul judiciar. Mai mulți președinți ai curților de apel, dar și reprezentanți ai CSM, au cerut explicații privind întrevederea și au invocat necesitatea respectării independenței, imparțialității și transparenței în activitatea Curții Constituționale. Tănăsescu a susținut ulterior că discuția cu Bolojan nu a vizat dosarele aflate pe rolul CCR, ci probleme administrative legate de spațiile de care instituția avea nevoie. Bolojan a declarat, la rândul său, că întâlnirea a avut un caracter instituțional și că nu vede nicio problemă în această întrevedere.

Victor Ponta, acuzații dure. Fostul premier spune că statul român nu mai funcționează: A fost virusat de Weber, de Ursula, de ăștia care au simțit slăbiciunea noastră

victor-ponta,-acuzatii-dure.-fostul-premier-spune-ca-statul-roman-nu-mai-functioneaza:-a-fost-virusat-de-weber,-de-ursula,-de-astia-care-au-simtit-slabiciunea-noastra

„Cu bune și cu rele, noi am avut un stat român care a funcționat. Repet, mai bine sau mai rău. Nu mai avem acum un stat român. Să fie foarte clar. Statul român a fost virusat de Weber, de Ursula, de ăștia care au simțit slăbiciunea noastră”, a spus Victor Ponta, marți, la „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, de la Gândul. Atac la Dominic Fritz Fostul premier a susținut că situația lui Dominic Fritz este relevantă pentru modul în care funcționează în prezent instituțiile statului. „Iar cazul Fritz este un caz foarte important pentru România. (…) Fritz zice așa: mă doare undeva de hotărâri judecătorești, mă doare undeva de Curtea Constituțională, mă doare undeva de Parlament. Eu îl am pe Manfred cu mine”, a afirmat Ponta. Declarațiile vin în contextul în care președintele PPE, Manfred Weber, și lidera Renew Europe, Valérie Hayer, au cerut Comisiei Europene să blocheze o tranșă de 770 de milioane de euro din PNRR dacă România merge mai departe cu modificările Legii integrității care îl afectează pe Dominic Fritz. Ponta a criticat intervenția liderilor europeni. „Nu există în Germania lui Weber și a Ursulei niciun singur politician condamnat de instanță care e în funcție. Nu există în Europa nicio țară care își permite să spună despre Curtea Constituțională a Germaniei că e CDU sau e SPD”, a spus fostul premier. „Nu mai funcționează statul. Toate mecanismele sunt oprite” El a reluat apoi ideea că instituțiile statului sunt blocate și că situația se agravează. „Nu mai funcționează statul. Nu mai funcționează deloc. Toate mecanismele sunt oprite. (…) Sunt oprite toate”, a afirmat Victor Ponta. „Oricine vine premier, că vine Grindeanu, Nazare, Tomac, în fiecare zi este mai greu. Adică gradul de distrugere al mecanismelor publice avansează în fiecare zi”, a mai spus Ponta.