Partidul Moldova Mare a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile parlamentare

partidul-moldova-mare-a-fost-exclus-din-cursa-electorala-pentru-alegerile-parlamentare

Decizia Comisiei a fost luată urmare a examinării sesizărilor depuse de către: Partidul Social Democrat European, Inspectoratul de Poliție Orhei, Inspectoratul Național de Investigații, Direcția de Poliție a Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, Inspectoratul de Poliție Bălți, Centrul Național Anticorupție, precum și a informației prezentate de către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Motivele invocate țin de folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate de către concurentul electoral în rapoartele privind gestiunea financiară, utilizarea mijloacelor financiare din străinătate, oferirea alegătorilor banilor, bunurilor, prestarea serviciilor sau acordarea de foloase în scopul determinării alegătorului să își exercite drepturile electorale, participarea în cadrul unui bloc electoral camuflat cu reprezentanții partidelor politice ale căror activitate a fost limitată urmare a recunoașterii acestora ca fiind succesori ai unui partid politic declarat neconstituțional. Hotărârea Comisiei și copia dosarului administrativ vor fi expediate Ministerului Justiției. Instituția va fi sesizată în vederea examinării aplicabilității prevederilor din Legea privind partidele politice în privința Partidului Politic „Moldova Mare” ce se referă la restricțiile și limitarea activității partidelor politice.

Partidul Moldova Mare, condus de Victoria Furtună, nu va putea participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova

partidul-moldova-mare,-condus-de-victoria-furtuna,-nu-va-putea-participa-la-alegerile-parlamentare-din-republica-moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea de înregistrare a formațiunii, invocând neconformități depistate în lista de candidați, informează NewsMaker. „Urmare a examinării listei de candidați, s-a constatat că o persoană inclusă în lista de candidați cade sub incidența art. 16 alin. (2) lit. c) din Codul electoral nr. 325/2022, și din acest motiv a fost exclusă din listă, în procedura de examinare a admisibilității. Urmare a excluderii persoanei menționate, s-a diminuat cota de reprezentare în proporție de 70% față de 30%, ceea ce în mod implicit atestă caracterul neconform al cererii de înregistrare a listei de candidați”, a explicat Comisia Electorală Centrală. „Vom contesta decizia CEC în instanțele de judecată ale Republicii Moldova. Și vom face tot posibilul pentru a restabili dreptatea”, a scris Victoria Furtună pe pagina sa de Facebook. Cine este Victoria Furtună Victoria Furtună, fost procuror anticorupție timp de 18 ani, a demisionat în martie 2024, acuzând Serviciul de Informații și Securitate (SIS) că ar fi plasat-o pe lista persoanelor care reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale”. SIS a răspuns că avizele pe care le întocmește au la bază informații „pertinente și verificate”. În octombrie 2024 a candidat la prezidențiale ca independentă, obținând 4,45% din voturi, pe fundalul unei investigații care o lega de schema electorală a lui Ilan Șor. Pe 16 august, la două zile după o vizită în Rusia, Furtună a depus actele pentru ca partidul să participe la alegerile parlamentare, declarând că vrea să lupte împotriva corupției și să apere legea. Victoria Furtună figurează și pe lista de sancțiuni a UE pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova.