Răzvan Vasile, mărturie neașteptată la Dan Diaconescu: Când am văzut câți BANI făceam, m-am speriat și am oprit afacerea. Mintea mea mă mințea
Răzvan Vasile, cunoscut antreprenor și speaker motivațional, a fost invitat în ultima ediție a emisiunii lui Dan Diaconescu, unde a făcut o serie de declarații remarcabile despre începuturile sale în afaceri și impactul convingerilor formate în copilărie asupra succesului personal. Într-un moment sincer și introspectiv, Răzvan Vasile a povestit cum, la începutul anilor ’90, a lansat un program de dezvoltare personală revoluționar pentru acea perioadă, care i-a adus câștiguri semnificative într-un timp foarte scurt. Cu toate acestea, succesul financiar fulgerător nu l-a motivat, ci l-a speriat. „Am făcut o mulțime de bani” „Am venit la tine, ți-am dat acel program, am fost primul din România, am făcut o mulțime de bani atunci, în ’94. Și când am văzut atâția bani pe masă, metaforic, m-am speriat și am oprit afacerea. A fost fantastică. Prima”, își amintește Răzvan Vasile. Potrivit acestuia, frica de succes și de bani își are rădăcinile în convingerile limitative pe care le-a primit în copilărie, în special de la bunica sa. ea îi repeta constant că „bogații sunt nefericiți” și că „banul e ochiul dracului”, idei care, fără să-și dea seama, i-au influențat profund relația cu prosperitatea. „Când am văzut banii ăia, m-am văzut bogat. Și mi-a ieșit tiparul din minte. Eu voiam să fiu fericit. Și bunica mea îmi băgase în primii șapte ani de viață că bogații sunt nefericiți. Nu e adevărat” – Răzvan Vasile „Mintea ta te minte” Pe măsură ce a analizat mai profund motivele pentru care a oprit o afacere de succes, Răzvan Vasile a ajuns la concluzia că blocajele mentale sunt cele mai periculoase piedici în calea succesului. Acestea nu vin din lipsa de informație, ci din idei eronate pe care le considerăm adevărate. „Primul secret pe care l-am înțeles e acesta: nu ceea ce nu știi te împiedică să ai succes. Ceea ce știi și știi greșit e cel mai mare obstacol. Atenție la credințele tale, la convingerile și limitele tale, la blocajele și fricile tale! Blocajele tale nu sunt ale tale. Mintea ta nu e a ta. Mintea ta te minte” – Răzvan Vasile El a subliniat că modul în care percepem lumea este puternic influențat de ceea ce ni se spune în primii ani de viață – de familie, de mediul apropiat – și că, fără o „curățare” conștientă a acestor convingeri, riscăm să trăim cu frâne invizibile care ne țin departe de succes, bani, echilibru sau fericire. CITEȘTE ȘI: Dan Diaconescu: „Aștept 4 mai și sper că românii vor face ceva mare – ori se vor prezenta toți la vot, ori va ieși George SIMION din primul tur!” Dan Diaconescu, „În Gura Lupului”: „Mi-a fost frică de alegerile din mai, știi că am avut pe 20 mai 1990 „Duminica Orbului” Dan Diaconescu, amendat de CNA: “Plângerea este fără sens” / Reacție la sancționarea lui Marius Tucă: “Cred că nici Ceaușescu nu ar fi făcut așa ceva” Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele
Unul dintre cei mai mari violatori în serie pune pe jar instanțele

În anul 2021, Iulian Fentzel, considerat cel mai periculos violator în serie din România, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. După ce a fost trimis în spatele gratiilor, deținutul poreclit „Frențer”, care s-a specializat în Codul Penal și în Codul de Procedură Penală, pune pe jar instanțele de judecată, iar statul român suportă cheltuielile pentru acțiunile prădătorului sexual, care se folosește de căi legale, deși acestea nu îi pot aduce acum o scăpare din spatele gratiilor. Pornit încă de tânăr pe drumul infracțiunilor grave care l-au dus diret în pușcărie, Iulian Fentzel a învățat să se reprezinte singur în instanță și s-a transformat într-un procesoman veritabil. Iulian Fentzel provine dintr-o familie de intelectuali, fratele său a ajuns comisar ANAF, însă asta nu l-a împiedicat să își urmeze propria cale. Prima condamnare pentru viol primită de Fentzel a fost în 2004. Până atunci, bărbatul fusese închis numai pentru furturi și tâlhării. În 2014, Iulian Fentzel a fost eliberat. Avea la activ două violuri, dar magistrații au considerat că a fost reeducat și este pregătit să revină în societate. După eliberare, a plecat la Buzău și a comis un nou viol, în parcul Crâng. Victima a fost mama unui procuror DIICOT. (mai multe detalii AICI) Iulian Fentzel a fost condamnat la 12 ani de închisoare, dar a fost eliberat în anul 2018. La două luni după ce a ieșit din închisoare, Iulian Fentzel a comis două violuri în aceeași noapte, iar după ce a fost prins, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Deținutul „Frențer” a devenit, de-a lungul timpului, un „musafir” constant al instanțelor de judecată. (alte informații AICI). A deschis mai multe procese împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a făcut chiar și o cerere de eliberare condiționată pe motive medicale, după ce a invocat o boală incurabilă. „Frențer” își continuă „epopeea juridică” Gândul prezintă, în exclusivitate, noi detalii dn această adevărată „epopee judiciară” în centrul căreia se află Iulian Fentzel. În luna octombrie a anului trecut, „Frențer” a făcut o contestație la executare. Numai că, ulterior, și-a retras acțiunea, iar magistrații de la Judecătoria Galați au luat act de această retragere în data de 7 februarie 2025. Pentru acțiunea sa, care a consumat timpul și resursele instanței, Iulian Fentzel a fost obligat să plătească 200 de lei cheltuieli de judecată. ”Ia act de retragerea cererii privind contestația la executare formulată de către petentul-condamnat Fentzel Iulian. În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen., obligă petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate către stat. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare, a decis instanța de la Judecătoria Galați. Iulian Fentzel s-a răzgândit după doar două săptămâni Chiar dacă își retrăsese contestația la executare, Iulian Fentzel a reconsiderat propria decizie după două săptămâni. A făcut o nouă contestație, numai că judecătorii i-au respins-o ca „nefondată”, la începutul lunii aprilie. Deținutul procesoman a fost obligat la plata a încă 300 de lei cheltuieli de judecată. Statul a plătit însă pentru acțiunea lui Fentzel un avocat din oficiu, plus toate cheltuielile implicate de acțiunea sa, care depășesc suma pe care el este obligat să o achite cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. „În temeiul art. 425 ind. 1 alin 7 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de petentul Fentzel Iulian împotriva sentinţei penale nr. 191/07.02.2025 a Judecătoriei Galaţi. În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul Fentzel Iulian la plata sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu (…), în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului şi se va înainta din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi. Definitivă”, au decis judecătorii de la Tribunalul Galați. „Doar pentru acțiunea de pe rolul celor două instanțe s-au cheltuit câteva mii de lei” Potrivit surselor judiciare contactate de Gândul, aceste acțiuni repetate și nefondate ale lui Iulian Fentzel nu au ca rezultat decât cheltuieli suplimentare pentru statul român. „Acțiunile «nefondate» ale lui Iulian Fentzel, într-un final, reprezintă cheltuieli pentru statul român. Doar pentru acțiunea de pe rolul celor două instanțe s-au cheltuit câteva mii de lei, pentru avocații din oficiu și pentru toate resursele plătite cu transportul lui de la penitenciar la instanță, cu mașini și gardieni însoțitori”, au declarat surse judiciare pentru Gândul. De-a lungul timpului, nefiind vizitat de membrii familiei sale, Iulian Fentzel s-a transformat nu numai într-un procesoman, dar și într-un adevărat avocat al deținuților. În schimbul unor beneficii, „Frențer” le redacta acestora solicitările către conducerea penitenciarului sau cererile de liberare condiționată. CITEȘTE ȘI: Secretele ”fortăreței” din care brokerii își ÎNȘELAU clienții. Comparația cu ”Lupul de pe Wall Street” și controalele cu detectorul de minciuni Banii SECHESTRAȚI de la „Fantoma” din mafia spitalelor și fostul șef în ASSMB. Ce mită a predat protejata lui Vlad Voiculescu, denunțătoarea din dosar Culisele ”afacerii” de milioane de dolari puse la punct de BROKERII apocalipsei. Cu AnyDesk au pus sub control identități, conturi, banii clienților Întâlnirea CONSPIRATIVĂ cu ofițeri ruși a trădătorilor din Comandamentul ”Vlad Țepeș”, cu două zile înainte de primul tur al prezidențialelor din 2024 S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole … vezi toate articolele
Dumitru Prunariu: Nu suntem BURICUL universului

În cadrul emisiunii „Realități Cosmice”, găzduită de H. D. Hartmann, Dumitru Prunariu, cosmonaut român, a discutat despre argumentele pur logice pentru care există viață pe alte planete, dar și în alte timpuri. În viziunea cosmonautului, Pământul este ciclic, aflat la o nouă generație de civilizație. Urmăriți emisiunea aici, integral, emisiunea. Dumitru Prunariu: „Civilizația are o anumită ciclicitate” În emisiunea lui H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre posibilitatea ca civilizația pe care o cunoaștem astăzi să fie una după multe alte generații. Pământul, în viziunea cosmonautului, are o ciclicitate prin care generațiile se nasc, se dezvoltă, se prăbușesc, dispar și se nasc alte generații. Ca o presupunere, acesta a menționat că există o posibilitatea ca această civilizație să aibă în jur de 20.000 de ani înaintea momentului prezent. Tot acesta a explicat și că nu știm nimic despre alte generații, despre alte civilizații. „Lucrurile ar putea fi explicate printr-o anumită ciclicitate a civilizației terestre. Deci noi o cunoaștem pe cea pe care o trăim noi acum și care se prelungește, probabil, 20.000 de ani înaintea noastră. Dar ce a fost înainte de aceasta, nu știm. Se presupune că civilizația, și-ar fi logic și normal acest lucru, să aibă o anumită ciclicitate, să se dezvolte, să aibă decăderi, să dispară și să revină.”, a menționat Prunariu. Prunariu: „Viață trebuie să existe și în alte părți ale universului și în alte timpuri decât cele pe care le trăim noi.” În continuarea discursului, Dumitru Prunariu a vorbit despre o ipoteza logică. Dacă există viață și pe alte planete, sigur a existat viață și în alte timpuri. Acesta a menționat că ideea că Pământul ar fi buricul universului este una complet greșită. „Argumentul este pur logic. Presupun că există viață în alte părți a universului. Deci așa cum pământul nostru este o mică planetă într-un sistem stelar aflat la o margine de galaxie. Ca pământul nostru, deocamdată, cu telescoape puternice, am descoperit alte sisteme stelare, peste 6000, care au planete în jurul lor și care au planete și în zona locuibilă, spunem noi, zona în care s-ar putea găsi apă lichidă pe ele, deci s-ar fi putut dezvolta viața. Pe acestea le-am descoperit noi, ele există mult mai multe în univers. Ei bine, ne gândim că viața ar exista doar pe pământ? Ne gândim că noi suntem buricul universului? Nu! În mod logic, viață trebuie să existe și în alte părți ale universului și în alte timpuri decât cele pe care le trăim noi.”, a explicat cosmonautul.
Traficul rutier din fața sediului ÎCCJ, blocat de protestatari după anularea hotărârii Curții de Apel Ploiești. Unul dintre ei s-a urcat pe acoperiș
Mai multe persoane au blocat traficul în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), vineri după-amiază, după ce s-au așezat pe carosabil, fiind nemulțumiți de decizia de a anula hotărârea Curții de Apel Ploiești. UPDATE – Doi protestatari din fața sediului ÎCCJ, duși la secția de poliție pentru un conflict Jandarmii anunță că, vineri seara, la protestul din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție „s-a iscat un conflict spontan între mai multe persoane cu opinii contradictorii. Dintre acestea, un bărbat a adresat injurii și expresii jignitoare, iar un altul a lovit panourile metalice delimitatoare. Astfel, trei persoane au fost conduse la sediul secției de poliție, două dintre ele în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, iar cea de-a treia, ca martor”, anunță Jandarmeria Capitalei. Potrivit unor surse citate de Observator TV, este vorba de cunoscutul influencer Makaveli, asistentul Dianei Șoșoacă, și de Silvestru Șoșoacă – fostul soț al acesteia. Cei doi au fost ridicați de jandarmi și conduși la Secția 11 de Poliție, în urma incidentului declanșat în mijlocul manifestației. Makaveli s-ar fi îmbrâncit cu Silvestru Șoșoacă, adresându-i injurii, cel din urmă având doar calitatea de martor. FOTO – Captură video: Antena 3 Știrea inițială: Mai mult, unul dintre protestatari s-a urcat pe clădirea ÎCCJ. Au fost afectate și două linii de autobuz ale Societății de Transport din București (STB). Este vorba de 312 și 323, traseele lor fiind deviate. ÎCCJ a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal”. Curtea Constituțională și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate joi de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025. „Facem apel către toți participanții să respecte recomandările forțelor de ordine, pentru siguranța lor și a celorlalți cetățeni”, îndeamnă Jandarmeria Capitalei. De asemenea, jandarmii recomandă tuturor participanților la această manifestație să identifice căi de dialog și de exprimare a opiniilor într-un mod legal și civilizat, cu respectarea drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni. „Subliniem faptul că Jandarmeria București, împreună cu celelalte autorități de resort, este garantul dreptului constituțional la liberă exprimare, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, se arată în finalul informării. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Ilie Năstase le face praf pe jucătoarele de BJK Cup care nu au mers să evolueze pentru România: Nu vreau să fiu rău, dar…
Echipa feminină de tenis a României a fost umilită în calificările pentru turneul final Billie Jean King Cup, iar Ilie Năstase le-a făcut praf pe jucătoarele care au refuzat convocarea. România a cedat clar în fața Canadei și Japoniei, cu 0-3, în Grupa A de calificare, în contextul în care în echipă au fost patru debutante. Năstase le critică dur pe jucătoarele care au refuzat să evolueze pentru România Căpitanul nejucător Horia Tecău le-a convocat pe Anca Todoni (105 WTA la simplu, 289 la dublu), Miriam Bulgaru (211 WTA), Georgia Crăciun (367 WTA la simplu, 996 la dublu), Ilinca Amariei (455 WTA la simplu, 385 la dublu) şi Mara Gae (1100 WTA la simplu, 512 la dublu). „Tricolorele” nu au câștigat niciun meci, fiind învinse cu 0-3 atât de Canada, când și de gazda întrecerii, Japonia. La finalul comfruntărilor, Tecău a spus că este supărat pe cele care nu au venit la lot, iar Ilie Năstase îi dă dreptate. „Ar trebui să fie ele supărate că nu reprezintă România. Dar de ce la turnee se duc? Pun și eu o întrebare. Nu vreau să fiu rău, dar… Se duc pentru că sunt bani, nu? Fiecare gândește cum vrea. Eu, dacă eram în locul lor, mă duceam să joc pentru România. Un copil, când începe un sport, are un singur lucru în cap, să joace pentru România. Dacă nu gândesc așa, treaba lor”, a declarat Ilie Năstase, în fața jurnaliștilor. Cum a răspuns Gabi Ruse criticilor lui Horia Tecău În meciul împotriva Canadei, Bulgaru a fost învinsă cu 6-1, 6-4 de Victoria Mboko, Anca Todoni a pierdut cu 4-6, 3-6 meciul cu Marina Stakusic, iar Crăciun și Gae au cedat cu 2-6, 4-6 în fața perechii Kayla Cross, Rebecca Marino. Cu Japonia, Anca Todoni a câștigat primul set cu Moyuka Uchijima, cu 6-3, dar le-a cedat pe următoarele două, 6-7 (3), 2-6. De asemenea, Bulgaru a fost învinsă de Ena Shibahara, cu 7-5, 6-2, iar Dalina şi Gae au pierdut la Shuko Aoyama, Eri Hozumi cu 6-4, 6-2. După ultimul meci, Tecău le-a criticat pe sportivele care au refuzat să reprezinte România, nefiind de acord ca acestea să joace în BJK Cup doar când le este favorabil contextul sau dacă se potrivește cu programul lor. „Câteodată am aşa impresia că nu a fost jucător şi nu înţelege situaţia. Şi pentru noi, să mergem să jucăm în Japonia pe o altă suprafaţă, pe un alt continent, schimbând deja de zece ori fusul orar, nu e uşor. Pentru mine scopul principal a fost să mă calific la Roland Garros pe tabloul principal. M-a şi durut puţin acea declaraţie a lui, pentru că am venit mereu cu sufletul deschis. S-a întâmplat o dată sau de două ori să nu pot participa. Să nu se înţeleagă faptul că nu vreau să joc pentru ţara mea. Iubesc să joc pentru ţara mea şi probabil că sunt cele mai frumoase momente din cariera unui sportiv”, a replicat Gabriela Ruse. Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
S-a pensionat primul câine salvator/Raed Arafat: Sper să aibă liniște după ce a făcut tot ce a putut pentru a schimba lucrurile în România
Primul câine salvator de avalanșă, Helios, s-a pensionat vineri în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Curtea de Argeș, după aproape 13 ani de muncă. Patrupedul a fost „angajatul” Salvamont Argeș, iar ca pensie va primi hrană premium conform vârstei și stării de sănătate, până la finalul vieții. După 12 ani și jumătate de activitate, Helios, primul câine salvator montan din România, s-a pensionat. A participat la 26 de misiuni, alături de conductorul său, șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu. Helios este un Border Collie donat de către asociația franceză Pays de Savoie Solidaire, iar în 2013 salvamont argeș a înființat primul serviciu care a folosit câinii în salvarea montană. Helios avea pe atunci doar 7 luni. A salvat viața multor persoane rătăcite sau dispărute pe munte. Are și câțiva urmași care au fost deja brevetați pentru misiunile de căutare, alături de salvamontiști. Dr. Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, i-a transmis un mesaj lui Helios, la pensionare. „Sper să aibă liniște și să trăiască cât mai frumos după ce a făcut tot ce a putut pentru salvare și pentru a schimba lucrurile în România pentru că Helios este un câine mult mai deosebit, mai special, să zicem, fiind primul câine care a fost adus, instruit pe salvare montană, pe salvare de la avalanșă. Mie îmi pare rău că și câinii ajung la pensie acum, dar vreau să-l felicit pe domnul Sănduloiu care a dus acest proiect până la capăt și care a stat și la baza modificării legislației pentru a avea parte de salvare canină, clar scrisă în lege. Pensie ușoară, Helios, și sănătate multă și mulțumim pentru tot ce ai făcut!” La pensie, Helios nu va primi bani, ci doar hrană premium conform vârstei și stării de sănătate, până la sfârșitul vieții, după cum ne-a declarat Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș. CITEȘTE ȘI: POVESTEA lui Lucky, labradorul care salvează oamenii prinşi în avalanşe pe pârtiile din Mureş Câinele polițist i-a salvat viața! Un bărbat de 70 de ani, care avea deficiențe motorii, a fost găsit cu ajutorul lui Daky A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
Povestea Roxanei Capezan în lupte începe la vârsta de 7 ani: Din prima clipă în care am pășit pe saltea am fost fascinată
Roxana Amina Capezan e un nume tot mai sonor. Performanțele sale la cadeți și la juniori ne îndreptățesc să credem că este o sportivă de mare perspectivă. A adus aur pentru România la Campionatele Europene de lupte Under-23 de la Bucureşti (13-19 martie 2023). Cine este Roxana Amina Capezan, luptătoare născută la Turnu Severin Roxana Capezan a fost invitat emisiunii „Drumul spre performanță”, alături de Răzvan Pîrcălabu, președintele FR de Lupte. „Totul a început la vârsta de șapte ani, când antrenorul meu, descoperitor, făcea preselecții, în școala unde eu învățam și am încercat să merg odată pentru a vedea cum se desfășoară activitatea. Din prima clipă în care am pășit pe salteaua de lupte, m-a fascinat efectiv și n-am putut să mă mai opresc. Am încercat foarte puțin înot, dar nu a fost pe perioadă de îndelungată. Cred că vreo 3-4 luni mai exact. Dar ulterior s-a închis bazinul de la noi, de la Turnu Severin și n-am mai putut continua. Pentru început, totul se desfășoară mai mult ca o joacă. Nu te atrag propriu-zis procedeele, ceea ce vezi, pentru că nu se petrec foarte multe chestii de genul ăsta Mai întâi, sunt mai multe joculețe. Ne mai trântim, dar să zic că nu observ ce se petrece cu adevărat. După care, când deja mai avansezi în vârstă, începi ușor să înveți câteva procedee. Și de acolo totul decurge spre performanță. Am fost mult mai multe la început, dar ulterior unele s-au mai reorientat. Momentan, obiectivul meu este să îmi depășesc limitele și să obțin o medalie la campionatele europene de seniori. Pe viitor mi-aș dori o calificare la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Ăsta ar fi primul scop și după care o medalie. Sunt campioană și vicecampioană europeană de Under 23, locul 3 la campionatul mondial de juniori, locul 3 la campionatul european de juniori și locul 3 la campionatul european de cadeți. Mi-am revenit după o perioadă de pauză, pot să spun. Am trecut prin două intervenții chirurgicale anul trecut, care s-au desfășurat cu bine cu ajutorul Federației care mă susține necondiționat. Acum am avut un timp foarte scurt de pregătire, mai exact două luni și cred că nu am reușit să arăt cu adevărat ceea ce pot Consider că dacă mă voi pregăti și voi munci la capacitatea pe care eu știu că o pot face, o să reușesc să-mi ating și mai repede obiectivele pe care le am în momentul actual. Am avut sutură de menisc, ulterior artroscopie meniscală pentru că nu a reușit să prindă prima operație, a recidivat și a trebuit să scot meniscul”, a declarat Roxana Amina Caprezan în studioul ProSport. Ce spune Răzvan Pîrcălabu? Răzvan Pîrcălabu, președintele FR de Lupte, crede că problema accidentărilor este una din ce în ce mai complicată. „Când eram eu sportiv, acum 20 și ceva de ani, când auzeai de o ruptură de menisc, era mare sărbătoare. Rupturi de ligamente, ligamente încrucișate, colaterale, ele nu existau. Acum cred că din cauza alimentației, tot sportul, nu numai la lupte, la toate disciplinele. Europenele de judo? Da. Pot să spun cu tărie că nu am câștigat 3 medalii la aceste campionate europene pentru seniori, ci am pierdut 3-4 titluri, 3-4 medalii de aur. Se putea mult mai mult. Din păcate, accidentarea Alinei Vuc, categoria 50 kg, care venea după o pauză de 2 ani, după mai multe intervenții chirurgicale, refacere, ligamente încrucișate și așa mai departe, era cu un picior în finala mare Ana Andreea, care era până la momentul respectiv de trei ori consecutiv campioană europeană, de la 5-0 s-a întors. Este o sportivă care nu face greșeli. Cred că numai Dumnezeu, Providența, a fost să fie așa, a pierdut la mustață în ultimele secunde. De asemenea, Katerina Zeletnyk, și ea, doar cu 2-1 a pierdut în finală după ce le-a spulberat pe adversarele ei în tururile preliminarii”, a încheiat Pîrcălabu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și pe canalul de YouTube ProSport. Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult
Nicușor DAN: Matei Păun nu e șef de campanie, nu e finanțator și nu-i împărtășesc viziunile despre Rusia
Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a făcut o serie de clarificări publice în legătură cu presupusa implicare a omului de afaceri Matei Păun în campania sa electorală. Declarațiile vin în contextul unor acuzații apărute în spațiul public privind influența pe care Păun ar avea-o asupra strategiei sale politice, dar și în urma controverselor legate de viziunile acestuia despre Rusia. Nicușor Dan: „Nu are niciun fel de poziție oficială” Într-o intervenție video, Nicușor Dan a declarat: „Domnul Matei Păun nu este șeful de campanie, nu este finanțatorul campaniei, nu are niciun fel de poziție oficială”. Primarul a recunoscut că îl cunoaște pe Matei Păun și că, ocazional, a primit sfaturi din partea acestuia, însă a subliniat că nu există nicio relație contractuală, politică sau de dependență în ceea ce privește campania electorală în curs. „Este o persoană pe care o cunosc, așa cum cunosc și alte persoane care îmi mai dau sfaturi, dar în mod informal” – Nicușor Dan Cât despre ideile exprimate public de Matei Păun, în special cele cu tentă favorabilă Rusiei, Nicușor Dan a fost foarte clar în delimitarea sa ideologică: „Nu-i împărtășesc viziunile despre Rusia. Eu sunt pro-occidental”. Această declarație vine într-un moment sensibil al campaniei, când temele de securitate, apartenența la NATO și orientarea strategică a României sunt subiecte majore pe agenda publică. Nicușor Dan a dorit, astfel, să înlăture orice suspiciune privind o posibilă influență incompatibilă cu valorile euro-atlantice asumate de România. Matei Păun este un om de afaceri controversat, care a fost asociat anterior cu unele campanii politice și strategii de comunicare. În trecut, a fost implicat și în campania USR, dar s-a aflat în centrul mai multor controverse legate de poziționarea sa față de Rusia. Prin această declarație, Nicușor Dan pare că urmărește să își protejeze credibilitatea și să clarifice direcția pe care o urmează în cursa pentru Cotroceni. CITEȘTE ȘI: Crin Antonescu se COMPARĂ cu Charles de Gaulle și își ironizează contracandidații: „Pe Nicușor Dan chiar nu-l pot compara cu vreun conducător” Vlad Mercori, reacție după conferința lui Nicușor Dan: „Unul dintre noi doi, eu sau Nicușor Dan, MINTE” Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele
Toni Neacșu: Înalta Curte nu are timp să ia o decizie până pe 4 mai

În cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, avocatul Toni Neacșu a oferit o analiză asupra implicațiilor juridice ale unei hotărâri judecătorești recente și a reacției Biroului Electoral Central (BEC), în contextul alegerilor programate pentru 4 și 18 mai. În opinia avocatului, calendarul procedural face improbabilă o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție înainte de primul tur al scrutinului. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Neacșu: „Legea prevede că orice hotărâre judecătorească produce anumite efecte” Potrivit avocatului Neacșu, exista o hotărâre judecătorească ce ar fi trebuit să producă efecte, inclusiv suspendarea anumitor operațiuni electorale. „Legea prevede că orice hotărâre judecătorească produce anumite efecte… legea spune că în această situație toată lumea ar trebui să respecte această suspendare. Suspendarea vizează practic numai punctul doi din hotărârea de anul trecut a Curții Constituționale, care se referă la organizarea unui nou proces electoral de la zero”, a explicat Neacșu. Acesta a menționat că, în opinia sa, Biroului Electoral Central (BEC) ar fi trebuit să ia act de această hotărâre și să suspende acțiunile pregătitoare pentru alegeri. „Înțeleg că BEC-ul l-a luat în discuție… a decis să nu respecte niciun fel această hotărâre și să meargă mai departe.”, a adăugat el. Neacșu: „Nu. Dar din alt motiv cred că nu e timp să se dea o decizie cel puțin înainte de 4 mai” Avocatul și-a exprimat scepticismul cu privire la posibilitatea unei decizii rapide a Înaltei Curți. „Nu. Dar din alt motiv cred că nu e timp să se dea o decizie cel puțin înainte de 4 mai. Și anume, această hotărâre înainte să plece la Înalta Curte, trebuie să fie motivată de judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești”, a punctat Neacșu. El a subliniat că termenul legal pentru motivarea hotărârii este de până la 30 de zile. „Ori, dacă această hotărâre nu va fi motivată, să spunem mai devreme de o săptămână, este evident că ajungem deja cel puțin la primul tur. Rămâneți amândoi, să știți că e de 30 de zile. Domnul judecător poate să-și ia cât dorește din aceste 30 de zile.” Improbabilitatea unei Decizii a Înaltei Curți înainte de 4 Mai În concluzie, opinia lui Toni Neacșu este că, având în vedere termenul de motivare a hotărârii de către Curtea de Apel Ploiești, este puțin probabil ca Înalta Curte de Casație și Justiție să poată emite o decizie relevantă înainte de data de 4 mai, primul tur al alegerilor. Această perspectivă adaugă un element de incertitudine asupra desfășurării procesului electoral. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Economia Germaniei stagnează, ca efect al tarifelor aplicate de Trump /Robert Habeck: Este o situație dificilă
Guvernul Germaniei a redus, joi, estimările privind creșterea economică, semnalând o stagnare (0,0%) pentru anul acesta, în contextul efectelor tensiunilor comerciale generate de taxele vamale aplicate de Administrația Donald Trump. ”Prezentăm datele actualizate pentru economia Germaniei, am făcut o corecție, așa cum se știe, trebuie să reducem încă o dată prognoza, de la 0,3% pentru anul 2025 la 0,0%. Acest lucru înseamnă stagnare economică anul acesta, iar pentru anul 2026 reducem prognoza de la 1,1% la 1,0%. Există un motiv, este vorba de politicile comerciale ale președintelui Donald Trump și de efectele asupra schimburilor comerciale germane”, a afirmat Robert Habeck, ministrul german al Economiei, citat de publicația Die Welt. ”Economia germană se află într-o situație dificilă”, a subliniat Robert Habeck, conform postului de televiziune ZDF. Taxele vamale aplicate de Administrația Donald Trump au generat incertitudine generală, afectând performanțele economice pe plan mondial. Un raport al Fondului Monetar Internațional (FMI) anticipează pentru anul acesta o creștere economică de 2,8% pe plan mondial, în scădere de la 3,3%, în 2024, și de 0,8% pentru zona euro. Pentru anul 2026, FMI estimează o creștere economică globală de 3,0%. ”După ce a rezistat unei serii de șocuri prelungite și fără precedent, economia mondială pare să se fi stabilizat, având creșteri constante destul de ridicate. Cu toate acestea, peisajul economic s-a schimbat, în condițiile în care guvernele din întreaga lume reordonează prioritățile politice, iar situațiile de incertitudine sunt în creștere”, arată raportul Fondului Monetar Internațional privind ”Perspectivele globale”. Zona euro ar urma să aibă o creștere economică de 0,8% în 2025 și de 1,2% în 2026. Germania va stagna anul acesta (0,0%), Franța va avea o creștere de 0,6%, iar Italia de 0,4%, potrivit estimărilor FMI. Foto: Profimedia Video: Welt TV Citește și: ANALIZĂ Bloomberg: Președintele Bundesbank avertizează asupra EFECTELOR scăderii încrederii în activele Trezoreriei SUA /Ar apărea ”turbulențe” globale Trump îl acuză pe Zelenski de prelungirea războiului din UCRAINA /Această atitudine este „foarte dăunătoare pentru negocierile de pace” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele