Dan Dungaciu: România, Marea Neagră și Europa nu sunt prioritare pentru Trump

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, profesorul universitar, analistul și geopoliticianul Dan Dungaciu a enumerat provocările geopolitice cu care se confruntă Statele Unite sub conducerea lui Donald Trump. Potrivit acestuia, România și regiunea Mării Negre nu se regăsesc printre prioritățile administrației Trump, într-un moment în care marile dosare globale tensionează agenda de la Washington. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dungaciu: „Se discută chestiuni grave, care îl pot costa președinția pe Trump” Profesorul Dungaciu a explicat că în numele președintelui american se duc negocieri importante, care implică Moscova, Iranul sau capitale europene și care pot influența decisiv finalul mandatului. „Sunt chestiuni grave, adică se duc emisarii lui Trump peste tot: se duc la Moscova, se duc în Iran, ajung la Paris, discută chestiuni totuși grave, care ar putea să-l coste pe Trump președinția”, a declarat el în emisiune. Principalul risc? Un nou „Vietnam” geopolitic, în cazul în care războiul din Ucraina se prelungește fără o soluție clară: „Un Afganistan, un Vietnam, o Ucraină transformată în Vietnam înseamnă sfârșitul administrației Trump și eșecul președinției”, mai spune Dungaciu. Dungaciu: „Trump vrea să închidă dosarele fierbinți pentru a se concentra pe altele” În viziunea analistului, Trump își dorește o degrevare de conflictele externe care i-ar putea destabiliza mandatul. „Spectrul Afganistanului din 2002-2003 este acolo, în fața administrației Trump, și el vrea să rezolve aceste probleme în așa fel încât să se ocupe de altele”, a afirmat Dungaciu. Această abordare explică și intențiile administrației de a reduce prezența militară americană în anumite regiuni, inclusiv în Europa de Est. România, prinsă în categoria „și altele” În ceea ce privește România, mesajul este unul clar și tranșant: nu suntem pe lista scurtă a priorităților Casei Albe. „România și, iertați-mă, Marea Neagră și Europa în general sunt chestiuni care apar mai degrabă la „și altele””, a concluzionat Dungaciu. Într-un context în care SUA sunt preocupate de Orientul Mijlociu, relațiile cu Rusia și gestionarea finalului de război din Ucraina, regiunea noastră rămâne marginalizată strategic. Iar acest lucru ridică întrebări serioase despre poziția și influența României în raport cu partenerul său strategic. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Bogdan Ivan explică mecanismul VOUCHERELOR de vacanță: Pentru fiecare leu cheltuit din voucher să pui tu un leu din buzunar
Guvernul a aprobat miercuri un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanță, care schimbă regulile pentru cei care vor să beneficieze de sprijinul de 800 de lei acordat de stat. Mecanismul, explicat de ministrul Economiei, Bogdan Ivan, se bazează pe un principiu simplu: statul contribuie doar dacă și beneficiarul contribuie în mod egal. „Pentru fiecare leu cheltuit din voucher să pui tu un leu din buzunar”, a spus Bogdan Ivan, care conduce Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului. Ministrul a oferit și un exemplu concret de aplicare a regulii: „Există o echivalență. De exemplu, dacă tu vrei să plătești un serviciu turistic de 1.000 de lei, ai cheltuit 500 de lei din voucher, 500 de lei din banii tăi, trebuie să fie acea echivalență, pentru fiecare leu cheltuit din voucher să pui tu un leu din buzunar”, a declarat Ivan Suma de 800 de lei acordată de stat poate fi cheltuită și fracționat, însă, dacă nu este folosită, statul își recuperează banii. „Cum încarcă cardul cu bani, îi ia înapoi”, a avertizat Bogdan Ivan. Potrivit noilor reguli, beneficiarii trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere, prin care să confirme că au contribuit cu suma echivalentă celei oferite de stat – adică alți 800 de lei – și să prezinte o factură de minimum 1.600 de lei care să justifice cheltuiala. Foto: gov.ro CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Președintele Fed avertizează asupra efectelor taxelor aplicate de Trump /Inflație mai mare și încetinirea creșterii economice
Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed), a avertizat miercuri că instituția bancară centrală din SUA s-ar putea confrunta, în contextul taxelor vamale aplicate de Administrația Donald Trump, cu o dilemă privind controlul asupra inflației și susținerea creșterii economice. “S-ar putea să ne regăsim într-un scenariu provocator în care obiectivele mandatului nostru dublu să fie în tensiune”, a declarat Jerome Powell, potrivit postului CNBC, în discursul rostit la Clubul Economic din Chicago. ”Nivelul majorărilor de taxe vamale anunțate până acum este semnificativ mai mare decât se anticipa, iar același lucru probabil este adevărat asupra efectelor economice, ceea ce va include inflație mai mare și încetinirea creșterii economice”, a subliniat președintele Fed, conform postului C-Span. Rezerva Federală, instituția bancară centrală din Statele Unite, are rolul de a asigura stabilitatea prețurilor și obținerea unui grad ocupațional maxim. ”Taxele comerciale probabil ne vor îndepărta de aceste obiective, chiar anul acesta. Pentru moment, suntem bine-poziționați astfel încât să așteptăm mai multă claritate înainte de a ajusta poziția în materie de politică monetară”, a atras atenția președintele Rezervei Federale. Anterior, Jerome Powell a notat că, deși starea economiei americane este ”bună”, incertitudinea este puternică și apar riscuri de încetinire a activităților, pe fondul preocupărilor asociate taxelor comerciale. ”Deși incertitudinea este mare și riscurile de scădere economică s-au accentuat, economia încă este într-o situație bună. Studiile despre veniturile familiilor și situația firmelor indică scăderea așteptărilor și o mai mare incertitudine privind perspectivele. Respondenții se tem de efectele noilor politici federale, în special cele legate de comerț. Urmărim cu atenție aceste tensiuni între datele brute și cele finale. Pe măsură ce datele economice vor deveni clare, vom avea o perspectivă mai bună asupra implicațiilor în materie de economie și politică monetară”, a subliniat Jerome Powell. Foto: Profimedia Citește și: Directorul AIEA avertizează: Iranul se apropie de fabricarea unei bombe nucleare Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Motivul pentru care circulația trenurilor ar putea să fie afectată chiar în zilele de Paște

Circulația trenurilor ar putea să fie serios afectată în zilele de Paște, deoarece consumul mic de energie electrică și producția ridicată ar putea duce la pene de curent. În perioada de Paște și a minivacanței de 1 Mai se așteaptă ca, la nivel național, producția de electricitate să fie una crescută, însă ceea ce ține de consum, acesta să ajungă chiar și la minime istorice. În acest context, operatorii de distribuție au transmis CFR S.A. să își regleze sistemele de protecție ale transformatoarelor feroviare de la 110 kilovolți la 126 de kilovolți, anunță Digi 24. În caz contrar, s-ar putea întâmpla chiar și dezechilibre în sistemul energetic, ceea ce ar conduce la pene de curent pe calea ferată, susțin operatorii de distribuție, care ar pune practic, în perioada de Paște și 1 Mai mersul trenurilor pe pauză. FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Bloomberg: China așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către SUA înaintea negocierilor comerciale
Administrația Chinei așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către Statele Unite înaintea începerii negocierilor pe teme comerciale, afirmă oficiali de la Beijing. China este favorabilă dialogului cu Statele Unite, pentru remedierea problemelor comerciale, dar Beijingul solicită respect mutual și evitarea declarațiilor provocatoare. De asemenea, Beijingul cere configurarea unei poziții clare din partea Washingtonului. ”Administrația Chinei a semnalat permanent că este deschisă dialogului, dar, de fiecare dată, există și o specificitate, China și-a prezentat permanent deschiderea spre dialog ca fiind voința de a discuta, atât timp cât se bazează pe egalitate și respect reciproc. Putem transmite astăzi că Administrația Chinei este deschisă discuțiilor, în anumite condiții”, afirmă Alan Wong, analist al grupului media Bloomberg. ”China solicită respect, așteaptă ca Administrația Donald Trump să îi țină sub control pe unii membri ai Cabinetului care au avut opinii jignitoare la adresa Chinei. O altă condiție este ca Statele Unite să numească o persoană cu care să se deruleze discuțiile, ceea ce este de înțeles, întrucât am văzut cum diverși membri ai Administrației au declarat diverse lucruri în ultimele luni, iar China este frustrată deoarece nu știe exact ce vor Statele Unite prin negocieri”, subliniază expertul. Conform unor surse, China așteaptă remedierea preocupărilor privind sancțiunile și reconfigurarea poziției Washingtonului privind Taiwanul. Administrația Donald Trump a cerut Chinei să evite escaladarea crizei generate de taxele vamale. ”Președintele ar fi mulțumit dacă Administrația Chinei ar intenționa să accepte un acord cu Statele Unite, dar, în cazul în care China continuă să riposteze, nu va fi bine pentru China, iar Statele Unite sunt cea mai puternică economie a lumii”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Foto: Profimedia Video: Bloomberg Citește și: Beijingul nu vrea rivalitate, ci PARTENERIAT cu UE /„China nu va fi niciodată amenințare sau inamic” ANALIZĂ Financial Times: Comerț, tehnologie și titluri de trezorerie /CHINA are cărți în conflictul tarifelor vamale cu Statele Unite Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Dezertorul din Slatina care a împușcat doi oameni cu AKM-ul a ajuns să facă prăpăd în Belgia și Franța
Un fost militar care acum 23 de ani a dezertat, împreună cu un coleg, dintr-o unitate din Vâlcea și a împușcat mortal un om, a rănit un altul, iar pe un al treilea l-a ucis după ce l-a călcat cu mașina în timp ce fugea de Poliție, a ajuns să sperie inclusiv autoritățile din Belgia și Franța. Românul a fost extrădat după ce a fost prins de autoritățile de la Liege, la capătul unui lung șir de jafuri. Mihai Bărăgan și Ion Vasile Măgureanu aveau 21 de ani la data de 26 iunie 2001, când au fost luați în Armată și trimiși la Unitatea Militară din Frâncești. Șapte luni mai târziu, în februarie 2002, Bărăgan și Măgureanu păzeau deja depozitul de armament, cu toate că Bărăgan avea probleme grave cu legea, în condițiile în care făcea obiectul unui dosar deschis după ce a amenințat cu pistolul un taximetrist din Slatina. În momentul în care trebuia să se facă schimbul de gardă, Bărăgan și Măgureanu l-au împușcat, fără nicio explicație, pe plutonierul major Ion Munteanu, care le era comandant. Apoi și-au somat colegii să se culce la pământ și au fugit înarmați cu două puști de asalt AKM și 60 de cartușe. Au omorât și un bărbat surdomut Lovit de gloanțe în maxilar și umăr, subofițerul a scăpat cu viață ca prin minune. Nu la fel de norocos a fost un bărbat care locuia într-o casă situată în imediata apropiere a unității militare. Dezertorii au dat buzna în locuința lui Ion Trăistaru, care, la momentul respectiv, avea 54 de ani. Cei doi i-au cerut cheile de la mașină, după care l-au împușcat mortal. A urmat o goană prin orașul Drăgășani, care s-a sfârșit cu un accident rutier tragic, soldat cu moartea unui bărbat surdomut, pe care l-au lovit în plin. Fugarii au reușit să ocolească un baraj al Poliției Rutiere și să-și piardă urma, după care au abandonat autoturismul Dacia și au continuat să fugă pe jos. Criminalii au vrut să fugă cu un tren de marfă Până să fie prinși de autorități, dezertorii au străbătut centrul orașului și au tras focuri de armă spre orice persoană despre care credeau că intenționează să-i oprească. Până la urmă, aceștia au fost imobilizați pe un câmp, în timp ce încercau să se urce din mers într-un tren de marfă. Pentru prinderea lor fuseseră mobilizați aproximativ 300 de polițiști și jandarmi. Învinuiți de omor deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor și muniției, călcare de consemn, furt calificat, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și ucidere din culpă, cei doi nu au fost condamnați la închisoare pe viață, iar în cursul anului 2003 au primit câte 15 ani și jumătate de închisoare, de la magistrații Tribunalului Militar București. Bărăgan a scăpat de poliția franceză Mihai Bărăgan a fost eliberat condiționat la data de 6 ianuarie 2015. La scurt timp după ce a ieșit poarta penitenciarului, Bărăgan s-a apucat de jafuri, motiv pentru care, în iunie, a revenit după gratii. Deși era proaspăt reîncarcerat, bărbatul a fost eliberat în 2016, la sfârșitul lui noiembrie. De această dată, fostul deținut a mai dat câteva lovituri, în județele Dolj și Olt, după care a plecat din țară și s-a oprit în Franța, unde s-a apucat de spargeri. Identificat de polițiștii francezi, infractorul român a reușit să scape și pe numele lui a fost emis un mandat de arestare în lipsă. De fapt, el a trecut granița în Belgia, unde a continuat să fure, până când anchetatorii de la Liege au reușit să-l prindă și să-l extrădeze în România, pentru a fi încarcerat în țara de origine. Acesta primise trei ani de detenție pentru comiterea a 10 infracțiuni de „furt prin înșelăciune, efracție sau escaladare într-un local destinat locuinței sau depozitării, agravat de o altă circumstanță”, din partea unei instanțe franceze, în timp ce magistrații Curții de Apel din Liege l-au condamnat definit la 4 ani și 7 luni de închisoare pentru „furt organizat sau armat”. Potrivit unor surse judiciare, Mihai Bărăgan se află încarcerat la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, unde are de executat 1.352 de zile de închisoare. CITEȘTE ȘI: Mascații Poliției Ilfov, filmați în timp ce provocau haos pe șoseaua de centură. Ar fi făcut inclusiv un accident și ar fi fugit de la fața locului Banii SECHESTRAȚI de la „Fantoma” din mafia spitalelor și fostul șef în ASSMB. Ce mită a predat protejata lui Vlad Voiculescu, denunțătoarea din dosar Culisele ”afacerii” de milioane de dolari puse la punct de BROKERII apocalipsei. Cu AnyDesk au pus sub control identități, conturi, banii clienților Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția … vezi toate articolele
Nebuniile lui Mike Tyson: Am vrut să mă arunc de la etajul 15 ca să văd dacă ştiu să zbor”

Mike Tyson (58 de ani) a vorbit din nou despre nebuniile pe care le-a făcut de-a lungul tumultoasei sale vieți și a dezvăluit că la un moment dat a vrut să se arunce de la etajul 15 pentru a vedea dacă știe să zboare. Însă, nu a fost singura trăsnaie a legendarului campion de la categoria grea din box. Tyson a ingerat veninul unei broaște râioase de 53 de ori, pentru „a se teleporta într-o altă dimensiune”, și a vrut să se bată cu o gorilă, pe vremea când avea doar 23 de ani. Mike Tyson, unicat nu doar datorită talentului de boxer! Nebuniile fostului mare campion sunt la cu totul alt nivel Mike Tyson, care în octombrie 2024 a luat 20.000.000 de dolari după o bătălie demonstrativă cu youtuberul Jake Paul, continuă să reprezinte un personaj extrem de interesant la nivel internațional, iar recent a făcut o nouă dezvăluire presei. Fostul mare campion mondial de la categoria grea din box a înaintat în vârstă și nu mai are energia de altădată, iar în vară chiar a fost aproape de moarte, după cum a mărturisit chiar Mike Tyson, și a avut nevoie de 8 transfuzii de sânge. Însă, pe vremea când era tânăr, între 20 și 30 de ani, sportivul născut în Fort Greene, New York, a fost cu adevărat rebel. Iar poveștirile care îl au în prim-plan par să fie de multe ori desprinse din altă lume. Spre exemplu, cea mai recentă dezvăluire făcută de Mike Tyson scoate la iveală faptul că la un moment dat a dorit să se arunce de la etajul 15 al unei clădiri. Însă, nu pentru a își pune capăt zilelor, ci pentru a vedea dacă reușește să zboare: Într-o zi am vrut să mă arunc de la etajul 15 ca să văd dacă știu să zbor. Îmi place să îmi depășesc limitele și acesta este singurul mod în care știu să trăiesc”, a mărturisit Tyson. Ar putea părea o nebunie, dar nu este prima năzbâtie care i-a trecut prin cap lui Mike Tyson. Potrivit Corriere.it, el a spus, în urmă cu ceva timp, că pe vremea când utiliza droguri a dezvoltat o dependență nebună pentru veninul de broască râioasă. L-am ingerat de 53 de ori. Foloseam droguri tari, dar mi-am dorit să mă teleportez într-o altă dimensiune”, a mărturisit Mike Tyson. Tigrul său i-a smuls brațul unei femei, iar în timpul unei vizite la zoo a vrut să bată o gorilă O altă poveste nebună, însă și foarte tragică în același timp, este cea care îl are în prim-plan pe tigrul bengalez deținut de Mike Tyson. Fostul mare boxer a avut o relație specială cu felina respectivă, care e printre cele mai periculoase animale de pradă din lume, și chiar dormea cu ea în pat. Însă, așa cum era simplu de anticipat, tigrul nu era la fel de prietenos cu toată lumea. Iar la un moment dat, animalul a atacat o femeie și i-a smuls acesteia un braț! Deznodământul? Mike Tyson i-a oferit femeii daune de 250.000 de euro și a fost nevoit să renunțe la tigrul său. O altă poveste, întâmplată în 1989, pe vremea când Tyson avea doar 23 de ani și era deja campion WBA la categoria grea din box, îl surprinde pe american în cadrul unei grădini zoologice. Mike Tyson a fost acolo pentru a se plimba alturi de fosta sa soție, Robin Givens, iar ceea ce trebuia să fie o seară romantică s-a transformat într-un coșmar. Tyson a dezvăluit că a fost scos din minți de o gorilă, care avea o atitudine agresivă, arogantă, și le supunea la tratamente necorespunzătoare pe celelalte primate din cușcă. Erau atât de puternice, dar ochii lor arătau ca ai unor copii nevinovați. Așa că i-am oferit administratorului de la zoo suma de 10.000 de dolari ca să deschidă cușca și să mă lase înăuntru, pentru a-i sparge fața acelei gorile. A refuzat”, a spus Mike Tyson, în 2020, conform sursei menționate mai sus. La data de 30 iunie 2025, Mike Tyson va împlini vârsta de 59 de ani. El a rămas în istoria boxului drept unul dintre cei mai iubiți pugiliști.
Ion Cristoiu: Pentru ca americanii să nu recunoască alegerile trebuie să se întâmple ceva grav

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a analizat scenariile posibile privind alegerile din România și implicațiile politice interne și internaționale ale acestora. Discuția a inclus și o evaluare a strategiilor politice ale unor partide precum USR, precum și posibila reacție a Statelor Unite în cazul unui derapaj democratic. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Cristoiu: „Nu poți să nu recunoști alegerile fără motiv. Trebuie să se întâmple ceva grav” Cristoiu a fost întrebat de Marius Tucă ce s-ar putea întâmpla dacă Statele Unite nu ar recunoaște rezultatele alegerilor din România. Răspunsul său a fost tranșant: o astfel de reacție ar necesita o justificare solidă și un eveniment serios care să o declanșeze. „Nu au cum să nu recunoască alegerile fără un motiv. Trebuie să aibă ceva concret. Nu poți doar să spui că nu-ți plac rezultatele și gata. Trebuie să se întâmple ceva grav. Să fie, de exemplu, scos Simion din joc, să fie o intervenție de tip autoritar. Altfel, n-au cum să conteste alegerile doar de dragul de a le contesta.”, susține Cristoiu. Cristoiu subliniază că, până la alegeri, ar putea apărea evenimente care să schimbe cursul lucrurilor, dar totul depinde de gravitatea situației. „Chiar și până în alegeri, dacă se întâmplă ceva cu adevărat serios – nu vorbesc de orice incident – atunci ar putea apărea reacții internaționale.”, adauga el. Cristoiu: „Au încercat să o scoată pe Șoșoacă, dar efectul a fost invers” Un alt subiect abordat a fost eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa electorală pentru Primăria Capitalei. Cristoiu a explicat că tentativa nu doar că a eșuat, dar a avut un efect de bumerang. Cristoiu observă o diferență clară între o decizie impusă de partid și una legitimată prin votul popular. „Au încercat să rezolve problema cu Șoșoacă, dar efectul a fost exact pe dos. Toată stima pentru Duduia, cum i-am spus, dar nu au scos-o. A fost o manevră clară, o înscenare democratică, dar nu poți să o pui pe asta ca și cum a fost scoasă prin voința publicului. Nu e totuna.Scoaterile acestea regizate nu țin loc de legitimitate. Publicul simte când e ceva forțat.”, spune Cristoiu. Cristoiu: „USR-ul a calculat: mai bine sacrificăm Capitala ca să intrăm în viitorul guvern” Analiza lui Ion Cristoiu s-a îndreptat apoi către mișcările strategice ale USR, în special în contextul candidaturilor la alegerile locale din București. Potrivit acestuia, partidul a ales în mod deliberat să nu aibă un candidat propriu puternic pentru Primăria Generală, mizând pe altceva. „USR-ul a considerat că bătălia din turul întâi este să nu intre în turul doi nici Ponta, nici Simion. A zis: să intre doar unul dintre ei, în niciun caz amândoi. Iar din partea noastră, a celor pro-europeni, trebuie să fie cineva. Au zis: cine poate intra? Nicușor Dan. Deci au justificat că l-au susținut pe el pentru a asigura un echilibru.”, susține Cristoiu. Cristoiu crede că decizia USR-ului face parte dintr-un plan mai amplu, ce vizează participarea la o posibilă guvernare post-electorală. „Nu au pierdut cu adevărat. În planul lor, după alegeri va fi un guvern de uniune națională condus de Cioloș sau Bolojan. Și acolo, latura USR va fi foarte prezentă, chiar dacă rămâne PSD la putere.”, conchide el. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Ion Cristoiu: Cică delegația e cu trimișii lui Trump, dar ei îl critică

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a discutat despre postura de subaltern pe care o abordează românii atunci când vin delegații oficiale din alte state, cu atât mai mult când vin din SUA. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Mă uitam la cum încercau să scoată ceva de la ei, dar nu aveau cum” Jurnalistul a explicat poziționarea românilor, în special a celor de la conducere, față de delegațiile oficiale, mai ales cele din SUA. Cristoiu a comentat și implicarea presei în venirea americanilor. Acesta a menționat că toți vor să scoată ceva de la delegația SUA, dar nu vor primi nimic. „La nivelul de reprezentare, ei trebuiau să fie cu Parlamentul, eventual președintele Camerei Deputaților. De ce au fost primiți cu atâtea? Pentru că ai băieții din presa miluită au zis să profite de asta. Mă uitam cum încercau să scoată ceva de la ei, că ei nu aveau cum, că nu au mandat.”, a menționat Cristoiu. Cristoiu: „Eu cred că sângele ăsta românesc a fost pervertit, pe vremea fanarioților” Cristoiu a menționat și faptul că însuși Trump dacă ar veni, nu ar trebui să existe o asemenea raportare de slugă în fața lui. Jurnalistul a menționat că de la fanarioți se trage acest comportament. La venirea șefului, toată lumea este impacientată, complet inutil. „Din 1990 am dus într-una, ca român jignit, că sunt tratat mai rău decât o colonie. Până acuma ai văzut că eu nu sunt, am fost cu Trump. Deci noi suntem o țară, independentă. În această țară, și dacă vine Trump… De unde este în genă la acest popor, de la fanarioți, probabil, e chestia că a venit șeful. Nu mai suport, domnule, gata! N-a fost așa când a venit Clinton. Dar noi suntem… Pentru că dacă n-am fi noi, românii, slugi… Eu cred că sângele ăsta românesc a fost pervertit, pe vremea fanarioților. Nu se poate așa. Și dacă venea Trump. Bun, a venit Trump, nu spun că îl scuip. Dar chiar să leșin că au venit opt pițifelnici, ca nici săracii cred că nicăieri nu au fost primiți așa. Să te uiți la greci! Nu e vorba, te porți normal. Nici nu îi înjuri, dar nici să… aoleu, au venit.”, a explicat jurnalistul Ion Cristoiu.
Administrația SUA este optimistă privind remedierea disputelor comerciale și oprirea războiului din Ucraina /Sunt conversații productive cu Rusia
Administrația Donald Trump este încrezătoare că va obține tratate comerciale favorabile cu numeroase țări, pentru evitarea aplicării taxelor vamale, menținând o abordare optimistă și în privința opririi războiului dintre Rusia și Ucraina, eventual tot printr-un acord economic cu Moscova. ”Nu vreau să vorbesc înaintea emisarului nostru pentru Afaceri Comerciale și a secretarului Comerțului, a secretarului Trezoreriei, a tuturor persoanelor care lucrează din greu pentru a obține acorduri comerciale bune, președintele este implicat foarte mult, a transmis echipei că vrea să se implice personal în aceste acorduri comerciale, nu vreau să anticipez eu anunțurile, dar, evident, așa cum ați auzit numeroși oficiali din cadrul Administrației, au existat multe discuții cu țări, sunt deja 15 proiecte de acorduri analizate activ, iar peste 75 de țări ne-au contactat”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, într-o conferință de presă. Uniunea Europeană și Statele Unite au înregistrat doar progrese slabe în remedierea disputelor comerciale, iar oficiali din cadrul Administrației Trump au semnalat că tarifele vamale pregătite vor fi implementate. Karoline Leavitt s-a declarat optimistă și în privința negocierilor cu Rusia pentru oprirea războiului din Ucraina. ”Pot să vă spun că au avut loc conversații productive cu Rusia, emisarul Steve Witkoff crede că Rusia vrea să oprească acest război, iar președintele crede și el acest lucru. Există stimulente ca Rusia să oprească acest război, iar astfel de stimulente ar putea fi parteneriate economice cu Statele Unite, dar mai întâi trebuie să vedem un armistițiu, iar președintele și emisarul au transmis clar acest lucru Rusiei”, a subliniat Karoline Leavitt. Emisarul special american Steve Witkoff s-a declarat încrezător, marți, asupra conturării unui acord pentru oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina. ”Este a treia întâlnire pe care am avut-o cu președintele Vladimir Putin, a durat aproape cinci ore, au fost prezenți doi dintre principalii săi consilieri, Iuri Ușeakov și Kiril Dimitriev, a fost o întâlnire interesantă, spre final, am ajuns la ceea ce vrea Putin pentru a obține o pace permanentă. Dincolo de armistițiul general, avem un răspuns și în acest sens”, a afirmat Steve Witkoff. Foto: Profimedia Video: Casa Albă Citește și: China acuză NSA de lansarea unor atacuri cibernetice asupra infrastructurii esențiale /Scopul este generarea de „probleme SOCIALE” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele