George Simion este reales pentru un nou mandat în fruntea partidului AUR. Liderul formațiunii a denunțat anularea alegerilor

george-simion-este-reales-pentru-un-nou-mandat-in-fruntea-partidului-aur.-liderul-formatiunii-a-denuntat-anularea-alegerilor

George Simion a fost reales duminică, în cadrul Congresului AUR de la Alba Iulia, pentru un nou mandat ca președinte al Alianței pentru Unirea Românilor. Liderul formațiunii a obținut votul majoritar al delegaților prezenți la Congres. Președintele AUR, George Simion, a vorbit în cadrul discursului său, despre necesitatea obținerii AUR a peste 50% la următoarele alegeri, pentru a scăpa de „diavolii de la putere”. „AUR trebuie să adune alături toată societatea românească și să fie ALTERNATIVA la acest sistem corupt! (…) Trebuie să ne luăm rolul în serios pentru că doar o victorie de peste 50% la următoarele alegeri pot să mai înlăture acești diavoli de la putere. (…) Fac un apel la toți primarii de bună credință din această țară. Nu mai fiți complici cu această guvernare și cu partidele care o formează”, a declarat George Simion, în fața membrilor AUR. George Simion a denunțat despre „anularea alegerilor”, creșterea taxelor și sărăcirea populației, precum și închiderea firmelor românești și situația grea a agricultorilor, pensionarilor și tinerilor care iau în calcul plecarea din țară. Congresul AUR a avut loc la Alba Iulia, la șase ani de la înființarea partidului și cu o zi înainte de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Dan Dungaciu a fost ales prim-vicepreședinte al AUR, în locul lui Marius Lulea, iar președinte al Consiliului Național de Conducere este profesorul Petrișor Peiu. AUR și-a ales și cei 14 vicepreședinți, printre care europarlamentarii Adrian Axinia și Georgiana Teodorescu. Foto Mediafax Recomandarea autorului: Mutare spectaculoasă la vârful AUR: Dan Dungaciu, noul prim-vicepreședinte al partidului Reprezentanții AUR au ajuns deja la Alba Iulia, iar liderul George Simion a anunțat programul pentru zilele următoare, inclusiv congresul extraordinar Reacție tranșantă a lui George Simion după demisia lui Moșteanu. Ce spune liderul AUR despre situația Guvernului Ilie Bolojan

Dan Dungaciu: Dacă rușii controlează Nipru, vor închide economic Ucraina

dan-dungaciu:-daca-rusii-controleaza-nipru,-vor-inchide-economic-ucraina

Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a explicat tensiunile economice din jurul fondurilor rusești înghețate în Belgia și modul în care Uniunea Europeană încearcă să găsească o soluție de finanțare pentru sprijinirea Ucrainei. Totodată, analistul descrie importanța strategică a zonei Zaporojie și riscurile uriașe pentru Ucraina dacă Rusia ajunge să controleze Niprul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Disputa europeană privind fondurile înghețate Dungaciu descrie presiunea venită de la Bruxelles în privința banilor rusești blocați în Belgia. El spune că statele UE sunt reticente să preia riscul juridic. „E o chestiune foarte importantă… 143 de miliarde pe care rușii le au în băncile belgiene și pe care belgienii nu vor să-i dea. Ei spun: «Bă, noi le dăm, dar dacă rușii ne dau în judecată, vă asumați și voi să plătiți ceva?». Toată lumea spune: «Nu pot, am deficit».  Și atunci a zis băi, dacă nu vreți, asta, ne spune Ursula, oricum trebuie să plătiți. Și atunci strângem bani, bonduri, împrumuturi, noi trebuie să punem bani. Deci noi vom plăti, că asta a fost amenințarea: Băi, dacă nu luați banii rușilor, plătiți voi. Dar nu se pune problema să nu se plătească. Se pune problema cum să se plătească, pentru că noi, europenii, și asta e în narațiunea lor, noi avem un singur avantaj împotriva Rusiei, suntem mai bogați. Ei uită că nu bugetele luptă, ci oamenii luptă.”, susține analistul. Dan Dungaciu: „Dacă rușii ajung la Zaporojie, vor controla întreaga economie a Ucrainei” Dungaciu arată că Europa mizează pe forța economică: susținerea militară și financiară a Ucrainei, în speranța că Rusia va cădea prima sub presiune. Dar avertizează că pe teren, lucrurile nu arată la fel. Zona Zaporojie este decisivă, deoarece acolo se află accesul la Nipru. „Dar ei zic uite, bugetul nostru, noi avem bugetul cel mai mare și, prin urmare, dacă noi susținem Ucraina, îi dam arme Ucrainei, îi dăm ce are nevoie și dăm, și dăm, și dăm, susținem economia Ucrainei, care se va prăbuși în 2026 dacă nu vine o injecție financiară, atunci rușii vor cădea înaintea Ucrainei, pentru că Ucraina are în spate un buget mai puternic decât al Rusiei. Asta e gândirea din spate. Și ei spun: noi vom susține Ucraina. Ucrainenii, băieții noștri puternici, vor rezista și rușii, într-un an de zile, într-un an și un pic se duc în cap. (…) Cea mai puternică evoluție este în zona Zaporojie. Zaporojie e undeva în sud. Ucraina este brăzdată de Nipru. Nipru este coloana vertebrală economică a Ucrainei. Transport, industrie, totul e pe Nipru. Zaporojie este la Nipru. Dar este la Nipru pe partea estică, adică unde sunt rușii. Și rușii sunt acum la 57-60 de km, estimări, de Zaporojie. Dacă ajung la Zaporojie, sigur, asta nu se va întâmpla mâine, și ajung să controleze Nipru, rușii vor  controla toată economia Ucrainei.”, afirmă invitatul.

Valentin Stan: Armata rusă nu va intra în zonele demilitarizate din teritoriile pe care Rusia le va lua de la ucraineni

valentin-stan:-armata-rusa-nu-va-intra-in-zonele-demilitarizate-din-teritoriile-pe-care-rusia-le-va-lua-de-la-ucraineni

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a detaliat informațiile care arată cum ar putea fi înghețat conflictul din Ucraina. Discuția se concentrează pe zonele Herson și Zaporojie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Putin e puternic, dar vorbim de teritorii constituționale la acest moment Stan a explicat modul în care anumite regiuni ar urma să rămână sub control rusesc, conform discuțiilor internaționale. El arată că recunoașterea de facto implică o realitate militară acceptată. Herson și Zaporojie vor fi înghețate de-a lungul liniei de contact. Ce înseamnă asta? Că acele porțiuni, ce am mai discutat, acele porțiuni din Donețk, care acum nu sunt ocupate, vor fi cedate de ucraineni rușilor. Și spune aici: vor fi înghețate de-a lungul liniei de contact, ceea ce va însemna recunoașterea de facto de-a lungul liniei de contact. Deci, din nou, ce este sub linia de contact e la ruși. Gândește-te la un lucru foarte important, Marius: această poveste cu Herson și Zaporojie, americanii puteau să o propună doar dacă era agreată cu rușii. Iar rușii aici, deși Hersonul și Zaporojie sunt, la ora actuală, constituțional teritoriale federației, au acceptat să cedeze. Au acceptat să cedeze rușilor. Ceea ce-i complicat la ei. Sigur, Putin e puternic, dar atenție: vorbim de teritorii constituționale la acest moment. Apropo de concesii și neconcesii. Pentru că, din punctul lui de vedere, este exact ce spune el: bă băieți, eu vreau război. Mie îmi convine. Eu le câștig. Poate nu în șase luni, dar într-un an de zile sunt ale mele. Și în Donețk, și în Zaporojie, și în Herson. Adică și Zaporojie, și Herson sunt de facto la ruși. Ucraina se angajează să nu recucerească prin forță teritoriul Profesorul a explicat schimbarea majoră de poziție a Kievului, care acceptă să discute privind cedarea de teritorii. El spune că această formulare arată renunțarea la ideea recuperării prin luptă. Ce zic ăștia, mă? Ucraina se angajează să nu recucerească prin forță teritoriul. Negocierile privind schimbul de teritorii vor începe de la linia de contact. Ce se vede aici? Au capitulat. După ce au ținut-o langa cu: nu cedăm teritorial, nu știu ce, aici până și ei și-au dat seama că sunt gâgă și că s-a închis.

Etajele inferioare ale blocului explodat în Rahova ar putea fi SALVATE. Șef consolidări: Oamenii vor putea intra în apartamentele puse în siguranță

etajele-inferioare-ale-blocului-explodat-in-rahova-ar-putea-fi-salvate.-sef-consolidari:-oamenii-vor-putea-intra-in-apartamentele-puse-in-siguranta

Răzvan Munteanu, director executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a declarat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că etajele superioare ale blocului care a explodat în Rahova în luna octombrie vor fi îndepărtate, urmând ca celelalte etaje, inferioare, în funcție de expertizele tehnice, să fie puse în siguranță. „Prima măsură pe care trebuie să o luăm acolo este punerea în siguranță a acelui imobil. Este o măsură impusă de experții tehnici încă din 17 octombrie, când a avut loc explozia. Pentru a pune blocul în siguranță este nevoie de acordul notarial al tuturor co-proprietarilor. Am avut cel puțin patru întâlniri de lucru cu asociația de proprietari. Din 54 de apartamente, la 51 dintre ele avem acordurile notariale, urmează și celelalte săptămâna viitoare. Vom obține autorizația de construcție în regim de urgență”, a declarat Răzvan Munteanu, în emisiunea „Cu Gândul la București”. Etajul 5 s-a prăbușit peste etajul 4 Șeful AMCCRS explică apoi ce înseamnă punerea în siguranță a blocului care a explodat în Rahova. „Punerea în siguranță înseamnă îndepărtarea etajelor 8, 7 și 6, de pe partea suspendată, dar și etajul 5 va fi curățat, el fiind prăbușit peste etajul 4. Ulterior, Administrația de Consolidări va putea să intre să facă o expertiză tehnică, iar proprietarii vor putea intra în apartamentele de la etajele puse în siguranță. În tronsonul I, oamenii s-au întors în apartamente. Primăria Sectorului 5 i-a sprijinit pe oameni cu refacerea apartamentelor, cu ferestrele sparte, refacerea zugrăvelilor, și a anumitor elemente care au fost distruse de suflul exploziei”, mai precizează Munteanu.  Întreaga emisiune cu Răzvan Munteanu poate fi vizionată AICI:

Gheorghe Dincă cere să fie eliberat, susținând că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar. Ce au decis judecătorii, pentru moment

gheorghe-dinca-cere-sa-fie-eliberat,-sustinand-ca-bolile-de-care-sufera-nu-pot-fi-tratate-in-penitenciar.-ce-au-decis-judecatorii,-pentru-moment

Gheorghe Dincă, supranumit „monstrul din Caracal”, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru două omoruri, viol și sechestrare de persoane ar putea ieși din închisoare. Bărbatul, acum în vârstă de 72 de ani, susține că este bolnav și a cerut să îi fie întreruptă pedeapsa, după ce a executat șase ani de închisoare la Penitenciarul Craiova. Potrivit Antena 3, la dispoziția judecătorilor, Dincă a fost dus la Institutul de Medicină Legală și la Spitalul de Urgență pentru analize medicale. Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, la solicitarea judecătorilor, în ceea ce îl privește pe Dincă, după ce acesta a făcut o cerere în instanță privind întreruperea executării pedepsei. Astfel, Gheorghe Dincă a fost transportat, sub escorta poliției, la Institutul de Medicină Legală din Craiova, dar și la Spitalul Județean din același județ. Medicii i-au făcut mai multe analize și investigații și ei trebuie să spună dacă problemele de sănătate de care suferă pot fi tratate în penitenciar. Gheorghe Dincă În prezent, Gheorghe Dincă execută o pedeapsă de 30 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat pentru sechestrarea, violarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu. Cazul Alexandrei Măceșanu a șocat toată țara. Copila de 15 ani a reușit să sune la 112 și să spună că a fost răpită și violată de un individ. Nu a știut însă să spună unde este ținută, iar până când apelul ei a fost luat în serios de autorități și polițiștii au localizat casa în care era ținută, adolescenta a fost ucisă. În timpul anchetei, autoritățile au descoperit că și Luiza Melencu a fost victima lui Gheorghe Dincă. Deși a recunoscut crimele, la scurt timp după ce a fost arestat, Gheorghe Dincă a susținut ulterior că a făcut confesiunea după ce a fost bătut de polițiști. El a spus că din toate faptele de care este acuzat singura faptă comisă a fost cea de viol, în cazul Alexandrei Măceșanu.

Cum se relaxeză românii, în minivacanța de Ziua Națională. Păcat că nu avem zăpadă

cum-se-relaxeza-romanii,-in-minivacanta-de-ziua-nationala.-pacat-ca-nu-avem-zapada

S-a dat startul petrecerilor de iarnă în această minivacanță de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Deși vremea este mohorâtă, românii se bucură de zilele libere. Unii au ales să meargă la băi calde, în staţiunile Felix ori Sovata, alții profită de piscinele hotelurilor din Poiana Brașov, la care adaugă plimbări și mese festive de Ziua Națională. Pentru un astfel de sejur, turiștii au plătit tarife cu patru cifre. Un grup de turişti din Bucureşti, ajuns în Poiana Brașov, a savurat acest jacuzzi în aer liber, chit că vremea era mohorâtă. FOTO – Captură video: Știrile Pro TV „Am zis și noi să sărbătorim 1 decembrie ca și cum se cuvine. Păcat că nu avem zăpadă”, spune un turist pentru Știrile PRO TV. Evident, hotelierii s-au pregătit și eu pentru acest weekend prelungit. „Vom avea o cină festivă în data de 30 și în data de 1, cu un meniu festiv românesc și program artistic cu DJ. De la 200 de euro camera dublă, este un tarif mediu în perioada aceasta”, precizează Mihai Moisescu, director relații publice al unui hotel. „Avem un grad de ocupare de 100%, pachetele încep de la 1.800 de lei la 2.200 de lei, cu mic dejun inclus, acces la toate facilitățile”, spune și Gabriel Roșca, manager hotel: „Întotdeauna un weekend prelungit atrage clienți, indiferent de perioada în care se desfășoară. În altă ordine de idei, 1 decembrie este acea sărbătoare care dă startul petrecerilor nu numai în Poiana Brașov, ci pretutindeni”, afirmă Roxana Cojocea, președinte Organizația Patronală de turism Poiana Brașov. Un complex din Băile Felix este ocupat în proporție de peste 90% de turiștii veniți să se relaxeze în apa termală. Turistă: „E bine, e apa curată, e caldă, e plăcut.” Turist: „Am venit pentru sărbătorile de 1 decembrie. Venim de 5 ani.” Raluca Lefter – director marketing al unui complex balnear: „Pentru acest weekend prelungit, avem pregătite pachete speciale, care pornesc de la 2.600 de lei, includ demipensiune, un prânz festiv.” Festin demn de sărbătoare Alte gazde au pregătit un festin demn de sărbătoare. Bucătar: „Preparăm cotlet la grătar, ceafă la grătar, jumeri, caltaboși, toroș.” Turiști: „Ne-am ales jumări, șoric, aituri, ceapă, vin cald.” (…) „Totu-i bun, nu avem de ales.” Aici, turiștii plătesc până în 1.200 de lei pentru un sejur de două sau trei nopți. „Vom avea și un program folcloric, vom continua în seara asta cu o cină festivă, iar pe tot parcursul sejurului vor avea acces în zona de aquaparc, unde vom avea petreceri cu spumă, vom avea cango jump, aqua-zumba”, declară Dumitru Fechete, directorul unui complex balneo. La Sovata, turiştii s-au adunat în mijlocul bazinelor cu apă sărată: „Am ieșit la plimbare și aseară și astăzi facem băi, cred că trei pe zi sunt suficiente” (…); „Chiar am prins o ofertă de Black Friday, 600 de lei trei persoane și cu demipensiune”. După petrecerile de Sf. Andrei, de mâine urmează cele din weekendul viitor, de Moş Nicolae.

Gala Mari Sportivi ProSport 2025 | Irina Deleanu, șefa Federației Române de Gimnastică Ritmică: Aș vrea să fim lăsați să construim în continuare

gala-mari-sportivi-prosport-2025-|-irina-deleanu,-sefa-federatiei-romane-de-gimnastica-ritmica:-as-vrea-sa-fim-lasati-sa-construim-in-continuare

Irina Deleanu, șefa Federația Română de Gimnastică Ritmică, a vorbit la Gala Mari Sportivi ProSport despre realizările din 2025 din această ramură sportivă, dar și despre obiectivul pentru următorul an. Deleanu, care a câștigat medalii la Campionatele Mondiale şi Europene de gimnastică ritmică, se poate lăuda acum cu performanțele Amaliei Lică. În vârstă de doar 16 ani, tânăra sportivă a câștigat medalia de argint la măciuci, la Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro, iar în acest an a obținut și bronzul la individual compus la Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție ce s-a desfășurat în Japonia. De asemenea, a cucerit trei medalii la Cupele Europene, bronz la panglică la Baku, argint la măciuci și bronz la cerc la Burgas. „Clar, da (2025 a fost un an bun pentru gimnastica ritmică?-n.r.). Cu acest titlu de vicecampioană mondială la seniori Amalică Lică și-a spus povestea din nou și mi-a adus mie ca manager, ca președinte de federație, o bucurie imensă. Știți cum se spune…atunci când elevii își depășesc profesorii este minunat. Și faptul că după 33 de ani de la medalia adusă de mine, ea a adus o medalie mai strălucitoare României e un rezultat extraordinar. Obiectivul pentru 2026? Aș vrea să fim lăsați să construim în continuare, aș vrea să se mai liniștească un pic lucrurile în gimnastica ritmică, dacă se poate… Dacă nu, ne-am obișnuit și cu greul și încercăm în continuare să fim în finale, să ne clasăm pe locuri fruntașe”, a declarat Irina Deleanu la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.

Cum a reuşit să scrie istorie la Mondiale o gimnastă de 16 ani din Singapore: Se antrenează 6 zile pe săptămână, câte 4 ore, iar seara îşi face temele”

cum-a-reusit-sa-scrie-istorie-la-mondiale-o-gimnasta-de-16-ani-din-singapore:-se-antreneaza-6-zile-pe-saptamana,-cate-4-ore,-iar-seara-isi-face-temele”

Amanda Yap (16 ani) este una dintre noile vedete ale gimnasticii internaționale, după ce luna trecută, în octombrie, la Campionatele Mondiale din Jakarta, Indonesia, a reușit să scrie istorie pentru țara pe care o reprezintă. Amanda este născută în Singapore și a izbutit să se califice în finala de la bârnă, la Mondialele din Jakarta. Iar într-un interviu recent, ea a dezvăluit un detaliu surprinzător ce a ajutat-o să bifeze această performanță. Cum au ajutat-o examenele de la școală pe Amanda Yap să scrie istorie la Mondialele de gimnastică din Jakarta. Povestea sportivei de 16 ani din Singapore În octombrie, la Jakarta au fost programate Mondialele de Gimnastică Artistică și, din păcate, sportivele din România au ratat medaliile. Și mai trist a fost faptul că imediat după revenirea de la Mondiale, gimnastica feminină din România a fost lovită de un cutremur. Un scandal mai precis, după ce gimnasta Denisa Golgotă a depus o plângere la federație pentru hărțuire. În altă ordine de idei, una dintre sportivele care au făcut impresie la Jakarta este Amanda Yap. La momentul concursului avea încă 15 ani, iar acest detaliu a făcut și mai importantă calificarea ei în finala probei de bârnă. În plus, a devenit prima reprezentantă din Singapore care ajunge într-o finală la Campionatele Mondiale de gimnastică, astfel că se poate mândri cu faptul că a scris istorie. „Se antrenează 6 zile pe săptămână, câte 4 ore, iar seara îşi face temele”, au scris jurnaliștii de la publicația Channel News Asia, care au citat din declarațiile oferite de Amanda într-un interviu pentru CNA. Însă, în cadrul aceluiași interviu, Amanda Yap a dezvăluit că tocmai școala și faptul că în perioada Mondialelor a avut programate și mai multe examene importante au ajutat-o să bifeze performanța remarcabilă din Jakarta: „Faptul că am avut două lucruri importante de făcut în același timp – examenele de admitere și concursul de gimnastică – a fost destul de benefic, pentru că nu trebuia să mă concentrez într-o singură direcție. Nu mă stresam atât de mult pe un singur obiectiv, pentru că aveam și altceva la care să mă gândesc”, a dezvăluit Amanda, care pe 3 noiembrie a împlinit 16 ani. Sora ei a inspirat-o să aleagă gimnastica În continuarea interviului, care poate fi văzut în videoclipul de mai jos, Amanda a mărturisit că a fost influențată să înceapă o carieră în gimnastică de către sora ei, Emma. Aceasta din urmă a practicat, de asemenea, gimnastica și exercițiile au fascinat-o pe Amanda încă din perioada în care era foarte mică: „Întotdeauna o vedeam pe sora mea făcând asta și mi se părea foarte interesant. Așa că am vrut să încerc și eu. Dar odată cu trecerea anilor am început să capăt tot mai multă experiență. Și mi-am dat seama că era destul de distractiv și că asta îmi doresc să fac. Faptul că am o soră care are experiențe similare cu ale mele este…ceva care m-a ajutat foarte mult. Pot oricând să vorbesc cu ea, să îi cer sfaturi”, a completat Amanda Yap. Un rol important l-au avut și părinții, care au susținut-o neîncetat pe toate planurile: „Tot ceea ce am făcut, de fapt, a fost să-i oferim spațiul necesar pentru a face ce își dorește. Nu e nimic excepțional în asta. Doar i-am permis acest lucru și am susținut-o neîncetat. Sunt sute de mii de copii în Singapore care primesc note de 10 pe linie la școală, dar câți copii pot spune că reprezintă Singapore?”, a spus și Clarence Yap, tatăl Amandei, extrem de mândru de realizările fiicei sale. La doar două zile după finala de la bârnă din Jakarta, pe 22 octombrie, Amanda a avut programat un examen la matematică. Ea a zburat rapid înapoi în Singapore și l-a promovat cu succes. „Mulți cred că e foarte greu să îmbini școala și antrenamentele și eu sunt întru totul de acord. Și pentru mine a fost foarte dificil. Dar sfatul meu este să dai tot ce poți, să ai încredere că totul va fi bine. Unele lucruri s-ar putea să nu funcționeze, dar încearcă să faci tot ceea ce ține de tine”, a fost sfatul cu care Amanda și-a încheiat interviul.

Daniel Băluță: Niciun oraș nu poate să funcționeze fără motorul lui antreprenoriatul

daniel-baluta:-niciun-oras-nu-poate-sa-functioneze-fara-motorul-lui-antreprenoriatul

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Daniel Băluță, politician și primar al Sectorului 4 din București, a vorbit despre motorul economic al Capitalei și despre modul în care infrastructura, investițiile și parteneriatele public-private pot transforma Bucureștiul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Daniel Băluță: „Niciun oraș nu poate să funcționeze fără motorul lui și anume antreprenoriatul” Băluță spune că Bucureștiul nu poate funcționa fără antreprenori și că aceștia trebuie sprijiniți prin infrastructură modernă, transport extins și investiții consistente. El afirmă că Primăria are resurse mari, dar insuficient valorificate. „Niciun oraș nu poate să funcționeze fără motorul lui și anume antreprenoriatul. Și acești oameni trebuie sprijiniți prin infrastructură și investițiile pe care Primăria Municipiului București le face, să aducem transportul până la marginea orașului. De asemenea, n-a vorbit nimeni și nu s-a întâmplat niciodată în București un parteneriat public-privat. Primăria Municipiului București are niște resurse incredibile. Are terenuri, are clădiri care astăzi sunt abandonate, realmente. Este o modalitate de a accelera dezvoltarea orașului.”, afirmă invitatul. Clădiri care se prăbușesc și nimănui nu-i pasă de ele Primarul vorbește despre potențialul uriaș al Bucureștiului în zona industrială, de la centre AI și data center-uri, până la unități de producție și start-up-uri. „Și ne oferă posibilitatea să sprijinim, în egală măsură, marile companii, pentru că putem să avem centre AI, data center-uri în acest oraș. Avem niște facilități, mai ales pe partea de energie electrică, ieșite din comun aici, în București. Unități de producție la periferie, cum în centru putem să avem alte start-up-uri pentru micii antreprenori. Lucrurile astea se pot. Avem clădiri care, pur și simplu, se prăbușesc. Nimănui nu-i pasă astăzi de ele, iar ele pot fi valorificate prin acest tip de parteneriat.”, spune politicianul. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Noi cerșim bunăvoința președintelui AMERICAN prin achiziții militare” Dan Dungaciu: „Nu mai este niciun discurs în PARLAMENT care să explice ce se întâmplă în țara asta” Victor Ponta: „Alegerile s-au anulat în decembrie pentru că urma să câștige GEORGESCU” Victor Ponta: „Cea mai bună apărare împotriva rușilor este să avem o ECONOMIE puternică” Adrian Severin: „Și eu am făcut rapoarte cu situația din UCRAINA înainte de război. Toți am remarcat problemele pe care le are țara”

Americanii au probleme cu banii. Ultima dată când au avut probleme cu banii s-a declanșat criza financiară din 2008 / Ce se întâmplă acum

americanii-au-probleme-cu-banii.-ultima-data-cand-au-avut-probleme-cu-banii-s-a-declansat-criza-financiara-din-2008-/-ce-se-intampla-acum

Black Friday din SUA, frenezia cumpărăturilor de după Ziua Recunoștinței care atrage mulțimi de vânători de chilipiruri în magazine, se confruntă cu un paradox în acest an: se așteaptă aglomerații record, în timp ce apetitul consumatorilor pentru cheltuieli a scăzut brusc, scrie Reuters. Ziua, marcată în mod tradițional de cozi – înainte de răsăritul soarelui – în fața magazinelor și de ofertele „de neuitat” la electronice și electrocasnice, a apărut ca un fenomen cultural în jurul sfârșitului anilor ’80, când cumpărătorii au început să se grăbească la magazine cu liste de cadouri pentru Crăciun chiar înainte ca tradi’ionalul curcan de Ziua Recunoștinței să fie digerat. Evenimentul din acest an, care are loc pe 28 noiembrie, este pe cale să atragă mai mult trafic pietonal ca niciodată, conform estimărilor Federației Naționale de Comerț cu Amănuntul din SUA (NRF). Cu toate acestea, analiștii economici sugerează că oamenii vor fi mult mai puțini dispuși să transforme răsfoirea produselor în achiziții reale. Deconectarea reprezintă o provocare pentru comercianții cu amănuntul care depind de sezonul sărbătorilor pentru a genera o treime din profitabilitatea lor anuală. Aproape două treimi dintre consumatorii chestionați de NRF intenționează să aștepte ofertele din weekend-ul aferent Zilei Recunoștinței, în creștere de la 59% în 2024, în timp ce cheltuielile medii sunt estimate să scadă la 890 de dolari pe persoană, față de 902 de dolari, anul trecut. FOTO – Captură video: Reuters.com Încetinirea prognozată subliniază efectul presiunilor tot mai mari ale inflației și a ofertei slabe a locurilor de muncă. „Ceea ce observăm este că, sigur, consumatorii sunt mai precauți”, a declarat pentru Reuters Massimo Basei, director comercial al gigantului danez de bijuterii Pandora, anticipând o concurență acerbă. Vânzările cu amănuntul din SUA au crescut mai puțin decât era așteptat în luna septembrie, parțial din cauza prețurilor ridicate. Tarifele impuse de președintele Donald Trump au contribuit la această tendință, adăugând aproximativ 4,9 puncte procentuale la prețurile de vânzare cu amănuntul, potrivit organizației non-profit Tax Foundation. FOTO – Captură video: Reuters.com În Europa, ziua crucială de cumpărături a fost marcată de greve la depozitele Amazon din Germania, fiind planificate – de asemenea – proteste separate și în fața magazinelor Zara din Spania. VIDEO – Reuters