Dan Voiculescu, mărturii despre banii lui Ceaușescu. Mogulul pretinde că fostul dictator nu avea bani. S-a vehiculat că a fost beneficiarul direct al valutei

dan-voiculescu,-marturii-despre-banii-lui-ceausescu-mogulul-pretinde-ca-fostul-dictator-nu-avea-bani.-s-a-vehiculat-ca-a-fost-beneficiarul-direct-al-valutei

Dan Voiculescu, patronul Intact, a vorbit despre averea lui Nicolae Ceaușescu, în cadrul podcastului „Fain & Simplu”. Mogulul a oferit detalii surprinzătoare despre ce s-a întâmplat cu banii dictatorului, după ce a fost executat în decembrie ’89.  A luat sau nu banii lui Ceaușescu? În ultimii 35 de ani, Dan Voiculescu s-a confruntat cu acuzația cum că el ar fi „omul care i-a luat banii lui Ceaușescu”. Conform acestei teorii, banii dictatorului ar fi fost ascunși de Securitate în conturi din străinătate, iar după Revoluție, aceștia ar fi fost „confiscați” de patronul Antenelor.  Cum răspunde Voiculescu la această acuzație? „Banii lui și Ceaușescu la cine au rămas. Părerea mea e că n-a avut banii ai lui. El era atât de puternic și încrezător în el, încât nu cred că s-a nu cred că s-a gândit să-și pună undeva bani afară. Eu cred că existau bani ai comitetului central al PCR în conturi „, a declarat Dan Voiculescu. Cum și-a construit Dan Voiculescu averea în perioada comunistă În 1984, Dan Voiculescu a devenit directorul filialei din România a Crescent Commercial & Maritime Ltd. Prin această companie s-au derulat o mare parte din exporturile Republicii Socialiste România înainte de Revoluție. Multe voci susțin că aceasta era de fapt pușculița Securității. Cu toate acestea, patronul trustului Intact a negat legăturile dintre Crescent și Securitate. Mogulul Voiculescu povestește că l-a împrumutat cu bani pe mogulul Adrian Sârbu ca să facă PRO TV: „L-am întrebat cât are nevoie” Inițiativa POT privind avortul provoacă o bătălie ideologică. ”Amintește de Decretul 770 din 1966 al dictatorului Nicolae Ceaușescu” Ce lideri străini au beneficiat de protocolul plimbării în caleașca regală/Ceaușescu a fost primit de regina ELISABETA în 1978

Imagini halucinante cu selecționerul României! George Buricea şi-a lovit jucătorul

imagini-halucinante-cu-selectionerul-romaniei!-george-buricea-si-a-lovit-jucatorul

Antrenorul lui Poli Timișoara, George Buricea, care este și selecționerul României, şi-a lovit jucătorul pe banca de rezerve. Spre finalul primei reprize a meciului de handbal dintre CSM Vaslui și SCM Poli Timișoara a avut loc un incident șocant la banca de rezerve a oaspeților. În minutul 25 al meciului masculin de handbal dintre CSM Vaslui și SCM Poli Timișoara, care a contat pentru etapa 5 din Liga Zimbrilor, antrenorul oaspeților, George Buricea, care este și selecționerul României, a oferit un moment șocant. Pe atacul vasluienilor, tehnicianul i-a explicat ceva lui Zoran Nikolic. Antrenorul gesticula în mod evident, nemulțumit de ceva ce s-a întâmplat pe parchet, până când jucătorul s-a ridicat de pe banca de rezerve și i-a arătat o situație din apărare. A fost momentul în care lucrurile au scăpat de sub control. Buricea l-a împins puternic pe Nikolic, lipindu-l de un perete, și pare că l-ar fi lovit cu mâna stângă. Situația s-a amplificat și din cauza huiduielilor spectatorilor prezenți în tribune, până când arbitrii au oprit jocul și l-au sancționat pe Buricea cu „2 minute la bancă”. Selecționer din ianuarie 2024, Buricea a semnat cu Poli Timișoara în urmă cu 4 luni La finalul confruntării, pierdută de formația din Timișoara cu 28-27, tehnicianul a încercat să minimalizeze incidentul. În exclusivitate pentru ProSport, el a spus că, de fapt, a fost o situație tensionată și că nu l-ar fi lovit pe jucător. Drept dovadă că între cei doi nu a existat o altercație, în opinia lui Buricea, este faptul că tehnicianul l-a și folosit timp de 15 minute pe veteranul sârb. „Nu este adevărat că l-am lovit, ci doar bruscat! I-am zis ce dracu faci, luăm și 2 minute suspendare! Și asta s-a întâmplat. Dacă într-adevăr eram supărat nu îl mai băgam deloc, ulterior a jucat 15 minute. Luați numărul handbalistului și vorbiți cu el, discutați. A fost o situație tensionată, recunosc! Dar nu l-am lovit. L-am împins în piept, nu l-am și lovit. El îmi explica faptul că arbitrul a dat fault în atac, dar, de fapt, el n-ar fi pus mâna pe apărător. Eu i-am explicat că nu mă interesează argumentele lui. Observatorul mi-a cerut explicații și i-am detaliat toată întâmplarea. Ar fi trebuit să fi mai calm, așa este”, a declarat George Buricea, pentru ProSport. Observatorul meciului a discutat cu arbitrii și jucătorii, iar aceștia susțin varianta tehnicianului, conform căreia Buricea nu l-a lovit pe Nikolic. Rămâne de văzut ce va conține raportul suplimentar, care va conâține detalii cu privire la incident. George Buricea a fost numit selecționer al naționalei României în luna ianuarie a anului 2024. De asemenea, a fost numit pe banca tehnică a echipei timișorene înaintea actualului sezon competițional.

Protest emoționant în centrul Iașiului, după tragedia celor 7 copii, de la Spitalul de Pediatrie. Oamenii vor transparență: „Raportați adevărul”

protest-emotionant-in-centrul-iasiului,-dupa-tragedia-celor-7-copii,-de-la-spitalul-de-pediatrie.-oamenii-vor-transparenta:-„raportati-adevarul”

Tragedia de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde șapte copii, internați la secția ATI, au murit, după ce au contractat o bacterie ucigașă, a stârnit un val de revoltă în societatea românească. Peste 100 de cetățeni au protestat sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Națiunii din Iași, în fața Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, unde au venit cu pancarte și au aprins candele în memoria copiilor.  Moartea celor șapte copii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a scos în stradă peste 100 de protestari, care și-au manifestat indignarea față de cele întâmplate în instituția spitalicească. Oamenii sunt revoltați față de lipsa de transparență în raportarea infecțiilor nosocomiale și modul în care autoritățile gestionează astfel de cazuri. Piața Națiunilor a fost împânzită de zeci de candele aprinse, așezate cu grijă pentru a forma mesajul: „Neam ucis de nosocomiale”, în semn de solidaritate cu familiile îndoliate. În ciuda temperaturilor scăzute, manifestanții, printre care și părinți însoțiți de copii mici, au protestat tăcut în fața Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, pentru a îndemna autoritățile să ia măsuri dure, după ce un nou caz cu bacterii periculoase, într-un spital din România, a ucis șapte copii. Pe o pancartă enormă, protestatarii transmis că vor „adevărul” când vine vorba de cazurile de infecții din spitale. „Murim cu zile de la infecții intraspitalicești! Raportați zilnic adevărul”, este mesajul oamenilor. Organizatorii cer ca moartea copiilor de la secția ATI din Iași să nu devină doar o statistică, ci să determine o schimbarea reală în ceea privește managementul instituțiilor medicale. Comunitatea Declic a actualizat și o petiție adresată ministrului Sănătății, prin care solicită un mecanism digital de raportare zilnică a infecțiilor nosocomiale. Alexandru Rogobete, revoltat de mușamalizarea tragediei de la Iași Ministrul Sănătății a precizat că, din informațiile existente, primul caz de infecție ar fi apărut pe data de 13 septembrie, însă a fost raportat abia pe 19 septembrie, când în spital erau deja 4 pacienți infectați. În tot acest timp, oficialul de la Sănătate susține nu a primit nicio informare despre situația din spital și decesele care au avut loc. În plus, Alexandru Rogobete susține că spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secției de terapie intensivă și că nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislației în vigoare.

Noi restricții de circulație la Piața Unirii. De când intră în vigoare și ce rute alternative există/ Băluță: Lucrările s-ar putea încheia mai devreme

noi-restrictii-de-circulatie-la-piata-unirii.-de-cand-intra-in-vigoare-si-ce-rute-alternative-exista/-baluta:-lucrarile-s-ar-putea-incheia-mai-devreme

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat sâmbătă noi restricții de circulație în centrul Capitalei, care vor intra în vigoare de luni, pe durata următoarelor șase luni, pentru lucrările de refacere a Planșeului Unirii. Edilul a precizat că, datorită ritmului alert al constructorilor, există șanse ca proiectul să fie finalizat mai devreme decât estimările inițiale. „Lucrările, deși se anunțau extrem de complexe și cu risc semnificativ de întârziere, sunt atât de avansate încât trebuie să reconfigurăm calendarul de lucru. Dacă menținem acest ritm, putem finaliza punerea în siguranță a centrului Capitalei mai devreme decât a fost stabilit inițial”, a explicat Băluță într-o conferință de presă. Pentru siguranța participanților la trafic, edilul a prezentat noile rute alternative, care includ traversarea pe lângă magazinul Unirea, pe drum provizoriu spre Parlament, precum și pe lângă Patriarhie și Splaiul Independenței. Șoferii și pietonii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea și indicațiile polițiștilor rutieri. „Rutele alternative sunt după cum urmează: dinspre Piaţa Alba Iulia, dreapta, prin faţa magazinului Unirea, apoi, stânga, pe drumul provizoriu spre Parlament. Dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir, înainte, prin faţa magazinului Unirea şi, stânga, pe drumul provizoriu spre Parlament. Dinspre Parlament, dreapta, pe lângă Patriarhie, către restaurantul Horoscop şi tot înainte pe Splaiul Independenţei sau pe Bulevardul Unirii către sectorul 3. În aceste condiţii, vom muta utilajele pe care le-am avut până acum în parc, în zona fântânilor şi vom continua în acelaşi ritm alert munca pe care o derulăm de aproape patru luni”, a precizat Băluţă. Lucrările au ajuns deja la etapa a treia din patru, iar constructorii au finalizat 161 din cei 254 de piloni forați necesari susținerii noului planșeu. Până acum, au fost folosite peste 6.500 de tone de armătură și 4.000 de metri cubi de beton. Restricțiile temporare vor începe luni, 6 octombrie, la ora 6:00, și vizează zona traversului adiacent Fântânii Centrale și bulevardul Unirii spre Piața Constituției. Foto/Video: Facebook/ Daniel Băluță

Destine sfâșiate de cea mai mizerabilă înșelătorie! Unul a ajuns alcoolic și a murit în accident de mașină, iar celălalt a ajuns homeless și apoi a trăit într-o cameră de 10 mp

destine-sfasiate-de-cea-mai-mizerabila-inselatorie!-unul-a-ajuns-alcoolic-si-a-murit-in-accident-de-masina,-iar-celalalt-a-ajuns-homeless-si-apoi-a-trait-intr-o-camera-de-10-mp

Doi foști pugilisti au avut parte de destine sfâșiate de cea mai mizerabilă înșelătorie. Unul dintre ei a murit după un accident de mașină, după ce devenise alcoolic, iar celălalt a ajuns om al străzii și și-a petrecut viața într-o cameră minusculă, de 10 metri pătrați. În anul 1983 a avut loc unul dintre cele mai dure meciuri de box din istorie. Robert Duran, un pugilist panamez cu potențial atunci, s-a luptat cu Davey Moore, un pugilist provenit din Bronx, care nu fusese învins până atunci. Meciul a avut loc în celebra clădire Madison Square Garden, sub privirile a peste 20.000 de oameni. Deși era cap de afiș, în istorie a rămas drept un meci mai puțin promovat. Cel mai dur meci de box din istorie Așteptând lupta serii dintre Duran și Moore, fanii veniți în New York City au avut parte de o amintire de neuitat la meciul dintre Billy Collins Jr. și Luis Resto. Primul provenea dintr-o familie săracă din America de Sud, dar care a fost adoptat de un irlandez, Billy Collins Senior, care i-a oferit șansa de a lupta în box. Pugilistul a încasat foarte mulți pumni de la Luis Resto, dar Collins nu părea că dă semne de a ceda. Rundă după rundă, sud-americanul se ridica deși arăta tot mai rău, pierzând toate cele 10 runde, scor 10:0 pentru Luis Resto. După meci, Collins a fost felicitat de cei 500 de organizatori, antrenori, medici, VIP-uri, promotori sau jurnaliști. Pentru a-i oferi respectul lui Resto, acesta l-a apucat de mănuși și a observat un detaliu șocant. Puful din mănuși a fost scos intenționat de echipa câștigătorului pentru a obține un avantaj considerabil în luptă. Panicat, cel din urmă și-a căutat antrenorul pentru a scăpa de acuzații. Comisia de Atletism din New York a pornit o anchetă și a stabilit că Resto l-a lovit timp de 30 de minute pe Collins cu pumnii goi. Nimeni nu a înțeles cum acesta a putut lupta fără a fi verificate mănușile de către arbitrul principal ori comisarul de lupte. Resto a primit interdicție un an din box, dar problemele abia începeau pentru Collins Jr. Accidentare gravă după meciul pierdut cu 10:0 Billy Collins Jr. a suferit mai multe accidentări grave în urma meciului cu Resto, printre care iris rupt, care nu i-a mai permis niciodată să vadă ca înainte. Pe acest motiv, pugilistul s-a retras la vârsta de doar 22 de ani. A intrat în depresie, apoi a devenit alcoolic. Violența devenise o problemă de ordinea zilei pentru bărbatul de origine sud-americană. De-a lungul timpului, Collins Jr. a avut trei încăierări cu prietenii lui, apoi a devenit violent și cu soția sa. Într-o altercație din 1984, fostul pugilist s-a luat la bătaie cu un prieten, apoi a plecat cu mașina lui. Pe drum spre casă, fostul pugilist a intrat cu viteză maximă într-un gard de protecție de pe marginea carosabilului și a rămas într-un șanț. Collins Jr. a murit pe loc, iar prietenul lui a scăpat ca prin urechile acului pentru moment, deși a fost băgat în portbagaj de pugilist, dar a decedat ulterior. De la comisia de disciplină din box, la proces propriu-zis cu pedeapsă cu executare Luis Resto a fost chemat în tribunal pentru a fi acuzat de agresiune gravă, după ce l-a „boxat” pe Collin Jr. timp de 10 runde cu pumnul aproape gol. În cele din urmă, americanul a primit o pedeapsă de trei ani cu executare, din care a executat doi ani și jumătate. După ce și-a executat pedeapsa, fostul pugilist nu a mai putut boxa niciodată, astfel că a ajuns homeless. S-a mutat din New York, familia l-a abandonat, a început să consume alcool frecvent și droguri. În anul 1994 a revenit în orașul natal și s-a mutat în subsolul unei săli de sport. Timp de 10 ani, Resto a trăit într-o cameră de 10 metri pătrați, fără electricitate. Într-o declarație a sa de după eliberare, americanul a dezvăluit că se simțea ca un criminal, deși a devenit campion în seara respectivă. „Mă simțeam ca un criminal. Aș fi putut deveni campion și am rămas fără nimic. Eram singur pe lume”, a spus Luis Resto, la vremea respectivă, conform sportal.blic.rs.

Nicușor Dan a plecat din mijlocul unei expoziții de artă

nicusor-dan-a-plecat-din-mijlocul-unei-expozitii-de-arta

Dacă întâlnirea de la ONU și vizita localităților afectate de inundații nu au fost pe agenda președintelui, iată că Nicușor Dan și-a făcut timp pentru un vernisaj: Expoziția „Für papier und orchester”. Evenimentul face parte din prima ediție a „Romanian Creative Week-Bucharest” și s-a bucurat de prezența șefului statului, însoțit de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru.  Nicușor Dan, enervat de întrebarea reporterului La întâlnirea cu reporterii, președintele a venit zâmbitor și le-a transmis mândru românilor că țara noastră „are un avantaj competitiv și una din astea este constituit de industriile creative”.  Prima întrebare l-a lovit ca un trăsnet: „Cum ați putut să mergeți la Copenhaga cu un raport care conține date dintr-un dosar penal, care a ajuns pe masa instanței?” Nicușor Dan a evitat răspunsul și a solicitat doar întrebări „despre industriile creative.” „Și cum vă implicați dumneavoastră în justiție nu doriți să răspundeți?” Președintele a refuzat a doua oară să răspundă și a motivat că „se află la un eveniment cultural și e bine din când în când să ne relaxăm.” „Cu tot respectul, de ce nu răspundeți la aceste întrebări?” După a treia întrebare, președintele a capitulat, și-a luat partenera de viață și și-a făcut loc printre reporteri. Șefa de protocol de la Cotroceni l-a păzit non-stop Delia Dinu, șefa de protocol de la Cotroceni În altă ordine de idei, Delia Dinu, șefa de protocol a Administrației Prezidențiale (foto sus), a părut extrem de atentă la prezența actualului președinte. Cea care a ocupat aceeași funcție și în cadrul mandatelor lui Klaus Iohannis a părut să-l urmărească atent pe Nicușor Dan, părând gata sa intervină în orice moment dacă lucrurile ar degenera. Nicușor Dan s-a instalat la Cotroceni pe 26 mai. 4 zile mai târziu, a semnat decretul de numire a lui Radu Burnete în funcția de Consilier Prezidențial, începând cu data de 1 iulie 2025. Pe 30 iunie, a semnat decrete de prelungire pentru consilierii „moșteniți” de la premierul interimar Ilie Bolojan, 8 la număr, printre care Cristian Diaconescu și șefa de protocol, Delia Dinu. RECOMANDĂRILE AUTORULUI GafâND la Copenhaga. Gândul vă prezintă filmul celor mai ”bune” momente ale lui Nicușor Dan la reuniunea liderilor europeni RAPORTUL pe care Nicușor l-a prezentat partenerilor europeni. Poze multe, grafice în Power-Point și capturi de TikTok

Acuzat că e pro-rus, Viktor Orban minimizează forța Rusiei /Liderul ungar face o radiografie dură țării conduse de Putin, dar nu ezită să critice UE

acuzat-ca-e-pro-rus,-viktor-orban-minimizeaza-forta-rusiei-/liderul-ungar-face-o-radiografie-dura-tarii-conduse-de-putin,-dar-nu-ezita-sa-critice-ue

Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că Uniunea Europeană este ”mai puternică” decât Rusia din toate punctele de vedere în acest moment, avertizând, într-un schimb de replici relaxat cu omologul său polonez, Donald Tusk, asupra problemelor economice ale Europei. Întrebat, la summitul european de la Copenhaga, care este principala amenințare la adresa Europei în acest moment, Viktor Orban a avertizat asupra situației economice. Glumind, Donald Tusk, premierul Poloniei, a semnalat că întrebarea era ”o provocare”. ”Pericolul real este legat de stagnarea economică și pierderea competitivității”, a răspuns Viktor Orban. Întrebat despre riscurile generate de Rusia, premierul ungar a continuat: ”Suntem mai puternici decât Rusia, faceți o comparație și să aveți opinii bazate pe lucruri concrete: Avem peste 400 de milioane de oameni, Rusia are 130 de milioane, observați PIB-ul european, este mai mare decât al Rusiei, noi, cele 27 de state UE, cheltuim mai mult pentru apărare decât rușii. De ce ne temem? Suntem mai puternici decât ei. Întrebarea este dacă avem conducere politică, dacă ne putem reuni și dacă ne putem apăra interesele împreună. Asta ar trebui să facem”. Uniunea Europeană și partenerii din Comunitatea Politică Europeană au decis să mențină sprijinul pentru Ucraina, în eforturile de respingere a invaziei militare ruse. ”Obiectivul nostru rămâne o Ucraină puternică și liberă. Rusia trebuie să știe că Uniunea Europeană și partenerii au voința și mijloacele de a continua sprijinul pentru Ucraina până la obținerea unei păci corecte și durabile. Curând, vom lansa un nou program pentru a oferi Ucrainei avantajul tehnologic de care are nevoie pe câmpul de luptă. Menținem unitatea, pentru a garanta securitatea continentului nostru”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Pakistanul avertizează că planul lui TRUMP pentru Fâșia Gaza nu este în conformitate cu propunerea țărilor musulmane Danemarca raportează provocări constante ale RUSIEI în apele sale teritoriale /Moscova, acuzată că încearcă să provoace coliziuni navale

Nicușor Dan promite să nu se mai întâmple fenomenul noiembrie 2024 și dă coroniță Republicii Moldova, care a fost mult mai pregătită decât noi

nicusor-dan-promite-sa-nu-se-mai-intample-fenomenul-noiembrie-2024-si-da-coronita-republicii-moldova,-care-a-fost-mult-mai-pregatita-decat-noi

„Dacă vom avea alegeri, fenomenul din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla”, promite Nicușor Dan. Cu toate acestea, mai avem lucruri de făcut, fix în zona unde s-au găsit „interferențele rușilor”, adică social media.  „Evident, dacă vom avea alegeri un fenomen precum cel din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla. Dar, în general pe zona de comunicare publică, rețele sociale, mai avem lucruri de făcut”, a declarat Nicușor Dan, la o conferință de presă, după summitul de la Copenhaga. Președintele Dan a fost întrebat care este diferența între modurile în care au reacționat autoritățile din România și Moldova în cazul influențelor străine asupra alegerilor. În opinia sa, țara vecină a fost „mai pregătită”. „Moldova a fost mult mai bine pregătită pentru că s-a așteptat să vină ceea ce a venit spre deosebire de România care, inclusiv în 2024, a ajutat Republica Moldova, dar nu și-a închipuit că un atac de magnitudinea celui care a avut loc în România va avea loc. Asta este principala diferență”, a declarat Nicușor Dan. RECOMANDAREA AUTORULUI:

Guvernul Germaniei vrea modernizarea statului /Ce prevede planul și câți funcționari federali vor fi disponibilizați

guvernul-germaniei-vrea-modernizarea-statului-/ce-prevede-planul-si-cati-functionari-federali-vor-fi-disponibilizati

Guvernul Germaniei a aprobat, miercuri, un set de măsuri pentru ”modernizarea” aparatului administrativ, în eforturile de reducere a birocrației și de stimulare a creșterii economice. Cum poate deveni statul mai modern și mai eficient? Aceste întrebări se află pe ordinea de zi a reuniunii Guvernului Germaniei aflată în curs la Berlin. La începutul reuniunii, coaliția guvernamentală a aprobat o ”agendă a modernizării”. Proiectul conține peste 80 de măsuri în sensul accelerării digitalizării și a eficientizării activităților, informează site-ul Tagesschau.de. ”Obiectivul nostru este să ajungem din nou pe primul loc”, a afirmat cancelarul Friedrich Merz. Planul prevede eficientizarea activităților guvernamentale, apropierea de cetățeni și accelerarea digitalizării. Este prevăzută și dezvoltarea proiectului unui reactor pe bază de fuziune nucleară, pentru producerea de energie ecologică. Costurile birocratice ar urma să fie reduse cu 25%, respectiv 16 miliarde de euro. Personalul Guvernului federal va fi redus cu 8%. Ministrul german al Digitalizării, Karsten Wildberger, a evocat un pas major în sensul facilitării activităților cetățenilor și companiilor. ”Această agendă formează baza actualei legislaturi, sunt proiecte concrete care vor fi implementate etapizat”, a subliniat el. Proiectele legislative vor fi prezentate până pe 15 octombrie în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german, urmând să fie adoptate definitiv de Bundesrat, Camera parlamentară superioară, până în decembrie. Germania depune eforturi pentru relansarea activităților economice, afectate puternic de prețurile mari la energie și de tarifele vamale impuse de Statele Unite Uniunii Europene. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: COREEA DE SUD ia măsuri împotriva amenințărilor regionale/ Lee Jae-Myung anunță creșterea bugetului apărării pe 2026 ANALIZĂ Subiectul presant al reuniunii UE de la Copenhaga, la care participă și Nicușor Dan/ De ce a fixat PUTIN ținta pe Marea Baltică

E bine să ținem economiile pe card, dar nu e de ajuns/De ce este important să avem bani cash în casă

e-bine-sa-tinem-economiile-pe-card,-dar-nu-e-de-ajuns/de-ce-este-important-sa-avem-bani-cash-in-casa

O pană de curent majoră, un atac cibernetic sau blocarea sistemelor bancare ar putea face imposibilă folosirea cardurilor sau a aplicațiilor de plată. În astfel de scenarii, cash-ul devine vital. Nu știm cât de probabile sunt aceste scenarii, însă Banca Centrală Europeană ne-a avertizat deja să păstrăm bani cash în casă pentru a-i putea folosi în cazul unei situații de urgență. Suma de bani ar trebui să acopere nevoile pentru 72 de ore. Ce preferă românii: cash sau card? Nu doar tinerii au devenit dependenți de plata cu cardul. Vârstnicii care au optat să-și primească pensia pe card, merg la bancomat doar să-și scoată câteva sute de lei cu care să facă piața. „Folosesc bani cash la piață. La magazinele mari, nu, plătesc cu cardul. Păstrez cam 200-300 de lei în casă, dar pentru piață. Atât. Când vine pensia îmi opresc o sumă în casă, cash, iar cumpărăturile le fac la marile magazine, acolo unde folosesc cardul”, a explicat o pensionară. Paradoxal, tinerii sunt mai conștienți de problemele cu care se confruntă uneori la plata cu cardul. „Păstrez bani cash în casă. O sumă păstrez. În jur de 400 de lei, cam așa, în cazul în care se strică la un magazin POS-ul sau dacă nu funcționează bancomatul. E bine să păstrezi și cash. E mai ușor cu cardul, dar nu tot timpul ai opțiunea de a plăti cu cardul din cauza unor mici erori”, a spus o studentă. „Păstrez bani cash. Am și la mine. Sunt unele magazine care nu au POS și trebuie să ai bani cash. În medie, pe lună, păstrez cam 500 de lei sau poate un pic mai mult. Folosesc mai des cardul. E un pic mai ușor. Scoți telefonul. Cu cash-ul…sunt și mai împrăștiată și îmi e că-i pierd”, a punctat o altă studentă. Pentru pensionarii care își primesc banii de la poștaș, cash-ul este indispensabil. „Păstrez bani cash în casă. 700-800 de lei. Plătesc și cu cardul, dar mai greu. La vârsta mea, poate înțelegeți. Poate să se întâmple orice. E bine să am. Să nu stau să alerg. Am banii mei la saltea. Mă duc, cumpăr și așa mai departe”, a spus un vârstnic. „Păstrez banii în casă. În casă îi țin mamă, păi unde? Cu cardul nu plătesc. Nu am card”, a precizat o pensionară. Mircea Coșea: „Să ai în permanență o sumă de bani cash” În aprilie, o pană de curent în Spania și Portugalia a blocat terminalele de plată, iar magazinele au fost nevoite să accepte exclusiv numerar. În fața unor astfel de crize, banul fizic rămâne cel mai sigur acces la resurse, a precizat analistul economic Mircea Coșea pentru Gândul. „Banii cash sunt o necesitate. Deocamdată nu există niciun fel de idee în legătură cu desființarea banilor cash. Banii cash trebuie să existe în continuare. E adevărat că o dată cu progresele pe care le face tot ceea ce înseamnă informatizare, automatizare, inteligență artificială și așa mai departe, banii virtuali vor căpăta o importanță mai mare, dar asta nu înseamnă că banii dispar. Este imposibil să dispară banii cash pentru că există anumite necesități pe care oamenii trebuie să le acopere imediat cu banii cash. Deci, în momentul de față, având în vedere că este și o situație destul de complicată din punct de vedere al evoluției, din punct de vedere al posibilităților. Totul este incert, este o lipsă totală de predictibilitate, în condițiile acestea trebuie să existe protecție. Și această protecție înseamnă sa ai în permanență o sumă de bani cash care să-ți servească pentru anumite evenimente neprevăzute, pentru anumite plăți care trebuie să le faci fără să te aștepți sau chiar pentru necesități mai grave cum ar fi niște niște situații de criză, inundații, catastrofe naturale, război, care întrerup activitatea ciclului banilor și atunci trebuie să ai bani cash”, a explicat Mircea Coșea. Marele pericol al cardurilor: atacurile cibernetice „Acum există și o altă o problemă, o problemă care a apărut în ultima perioadă și pe care guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a făcut foarte bine că a semnalat-o și anume – există o foarte mare probabilitate să existe atacuri cibernetice asupra circuitului banilor. Asta înseamnă că aceste atacuri cibernetice ar putea bloca orice activitate de banii pe card, bani transfer, tot ceea ce înseamnă bani care la un moment dat reglementează activități economice, dar care se pot opri brusc ca urmare a acestor atacuri cibernetice. Atunci trebuie să ai o sumă de bani cash cu care să poți să-ți acoperi necesitățile până când se rezolvă problema. De ce Banca Europeană intervine și face atâtea presiuni pentru a avea un euro virtual? Este pentru că are în vedere capacitatea și, mai ales, posibilitatea unor foruri superioare ale Uniunii Europene ca să aibă un control absolut asupra banilor existenți în depozite. Totodată, băncile, în general, au această dorință de a extinde plata cu banii virtuali pentru că în fiecare operațiune ei primesc un bonus, primesc un coeficient. Deci, ies în câștig băncile, dar populația și firmele trebuie să aibă o disponibilitate, în orice moment, de bani cash”, a precizat analistul economic. Persoanele fizice și juridice pot efectua plăți în numerar către persoane fizice până la suma de 2.500 de lei pe zi, per tranzacție. Mircea Coșea este de părere că nu ar trebui să existe un control asupra banilor. „Nu trebuie să existe un control asupra banilor. Banii sunt o proprietate privată și toate aceste încercări de a plafona anumite activități trebuie să fie văzute cu foarte mare grijă, pentru că ele până la urmă pot bloca anumite activități. Deci, deocamdată, România nu e pregătită pentru așa ceva. Noi nu avem, în țară, o rețea de circulație a banilor virtuali. Știm foarte bine că nu există o educație financiară a populației. Persoanele în vârstă nu știu să lucreze cu cardul, deci, în România, e nevoie în primul rând de o extindere a rețelei, o logistică și, în al doilea rând, o extindere a educației”, a punctat Mircea Coșea. RECOMANDAREA AUTORULUI: Dobânzile sar în aer începând de astăzi. Indicele