Noi tensiuni comerciale între UE și SUA /Decizia lui Trump de taxare a importurilor de medicamente generează preocupări în Europa
Producătorii europeni de medicamente sunt preocupați de perspectivele comerțului cu Statele Unite, iar experții recomandă consolidarea autonomiei Uniunii Europene și în acest domeniu, în contextul anunțului președintelui Donald Trump privind impunerea unor taxe de 100% asupra importurilor de produse farmaceutice. ”Începând de la 1 octombrie 2025, vom impune taxe de 100% asupra oricărui produs farmaceutic de marcă sau patentat, dacă firma respectivă nu își construiește unitate de producție în Statele Unite. (…) Nu vom impune tarife vamale dacă vor începe să producă în SUA”, a anunțat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. Comisia Europeană speră să ajungă la un acord cu Trump Anunțul președintelui Trump generează preocupări în Europa. Comisia Europeană încearcă să rezolve situația, prin acordul comercial cu Statele Unite, care conține prevederi și pentru sectorul farmaceutic. “Noi am stabilit cu SUA tarife generale de cel mult 15%, iar acest lucru reprezintă o garanție că nu vor fi impuse cote suplimentare. Vom face demersuri pentru a ne asigura că taxele vamale pentru exporturile de medicamente nu depășesc 15%”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Cu toate acestea, producătorii europeni de medicamente sunt neliniștiți. Industria farmaceutică germană este preocupată în mod special de această situație. ”Există acordul dintre Comisia Europeană și Casa Albă privind taxele de 15%, dar se pare că situația este de fapt altfel. Pentru industria farmaceutică, perspectivele nu par a fi bune”, a reacționat Han Steutel, președintele Asociației germane a Producătorilor de Medicamente, citat de site-ul Tagesschau.de. Statele Unite sunt un partener important pentru industria farmaceutică germană. În 2024, 23,8% din exporturile germane de medicamente au mers în Statele Unite, o cifră de 27 de miliarde de euro. Indiferent de situația noilor taxe americane, experții cer ca piața europeană să devină independentă de SUA. ”Avem o șansă mare să exploatăm potențialul foarte mare al pieței europene, Europa poate deveni o piață suverană prin extinderea propriilor unități de producție”, a declarat Jasmina Kirchhoff, analist la Institutul Economiei Germane. ”Situația generează incertitudine și îngrijorare, Statele Unite sunt principala piață pentru producătorii germani de medicamente, taxele vor fi o problemă cu impact inclusiv asupra rețelelor de aprovizionare. Materiile prime pentru producătorii americani de medicamente provin în proporție de 90% din Europa”, explică Anja Kohl, expert în bursa medicamentelor din Germania. Foto: Profimedia Video: Tagesschau.de RECOMANDAREA AUTORULUI: Sébastien Lecornu recunoaște că este „cel mai slab premier al celei de-a V-a REPUBLICI”/ „Nu voi reuși fără voi. Parlamentul ne așteaptă” Netanyahu evocă succesele Israelului în conflictele din Orientul Mijlociu și îndeamnă Hamas să elibereze OSTATICII /Trump: „Cred că avem un acord”
Reîmpărțirea banilor din buget, principalul subiect al ședinței Coaliției de joi Reîmpărțirea banilor din buget, principalul subiect al ședinței Coaliției de joi
Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit joi dimineață la Palatul Victoria. Tema principală a discuțiilor a fost rectificarea bugetară, potrivit surselor Gândul. Pe masa negocierilor s-a aflat împărțirea banilor către ministere. Printre instituțiile care ar urma să primească fonduri suplimentare se numără Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Transporturilor, potrivit unor surse guvernamentale. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că documentul va fi pus în transparență, cel târziu, joi sau vineri dimineață. „Această rectificare va fi demarată, practic, în cursul zilei de mâine și, cel mai târziu vineri dimineața, va fi publicată în transparență decizională în vederea consultării rectificarea de buget. Ea se va încadra în liniile pe care vi le-am prezentat”, a spus Bolojan. Executivul va adopta forma finală marți, într-o ședință extraordinară. „Așa cum știți, am supracontractat sume importante pe proiectele din fondurile europene – practic, ne-am dublat sumele care ne-au fost alocate. În loc de puțin peste 20 de miliarde de euro, grant și împrumut, contractele semnate au fost de aproximativ 40 de miliarde de euro, dacă le scădem pe cele care au fost denunțate, deci acolo unde nu s-au semnat contractele”, a adăugat premierul miercuri, într-o conferință de presă. Foto: Alexandru Dobre – Mediafax
Actorul Miruța, mereu gata de filmare. Ministrul Economiei are mereu o lavalieră în piept și o cameră după el. Joacă în tot felul de scenete pentru rețelele sociale și pare preocupat mai degrabă de imagine decât de rezolvarea problemelor
Când nu își pune semnătura pe angajările controversate cu iz de „USR-iști plantați la stat” – așa cum Gândul a dezvăluit în exclusivitate la Iprochim și Avioane Craiova –, ministrul Economiei, Radu Miruță, are un alt hobby. Regizează scenete pentru pagina lui de Facebook și a partidului. Ministrul pare mai degrabă într-o campanie de marketing personal decât într-o luptă reală cu problemele complicate ale ministerului pe care îl conduce. Lavaliera, accesoriu de ministru De fiecare dată când apare în fața camerei, Miruță nu e doar ministru, ci și actor principal. Lavaliera îi stă bine prinsă la piept, cadrele sunt filmate din unghiuri diferite, iar montajul are aer profesionist. Nu vorbim de live-uri tremurate cu telefonul, ci de producții de studio. Cu tot tacâmul. Operator, editare și montaj. Întrebarea firească e cine plătește echipa? Din buzunarul personal al ministrului, din fondurile ministerului sau, cum răspundea Nicușor Dan la întrebările Gândul, „echipe voluntare”? Sursa: Facebook/ Radu Miruță O meteahnă de foști și actuali USR-iști Coincidență sau nu, ministrul Miruță pare să calce pe urmele președintelui țării. Și Nicușor Dan are propria echipă tehnică, capabilă să producă filmulețe mai ceva ca la televiziuni. Pare să fie acesta un stil nou de guvernare, în care imaginea bate problema sau doar o obsesie comună pentru camera de filmat. Ultima reprezentație s-a jucat miercuri, 24 septembrie, la protestul muncitorilor de la șantierul naval Damen Mangalia, strânși în fața Ministerului Economiei. Oamenii scandau sub geamul ministrului despre insolvența companiei lor. Radu Miruță n-a întârziat să apară. De data asta, echipat nu doar cu lavalieră, ci și cu… portavoce. (VEZI AICI) „Bună ziua! Știu pentru ce ați venit azi aici…”, și-a început discursul ministrul. Frumos, dar se naște o întrebare simplă: poate exista dialog atunci când cineva vorbește prin portavoce? Sau e doar un alt monolog filmat pentru rețelele sociale? Un videoclip la 3 zile Nu este prima dată când acțiunile ministrului seamănă mai degrabă cu gesturi de PR decât cu soluții reale. Doar în ultima lună, pe pagina lui de Facebook au apărut cel puțin zece videoclipuri atent montate, cu un mesaj clar. Imaginea contează, problemele, mai vedem. Serialul descinderilor lui Miruță a început pe 22 iulie. Atunci, ministrul anunța triumfător că a „descoperit” un spațiu de birouri închiriat ilegal de Ministerul Economiei, de 18 ani, pe Șoseaua Olteniței. „Mare dezvăluire”, însoțită, bineînțeles, de videoclipuri virale. Însă când Gândul a întrebat detalii despre clădire, Miruță n-a mai avut replică. Între lavalieră și cadre profesioniste, Radu Miruță pare să fi uitat că e ministru al Economiei, nu influencer full-time. Asemenea unui actor dedicat, pare că și-a pregătit și recuzita completă. De la cizme la portavoce. Sau poate că, în logica noii politici, un scenariu bine jucat face mai mult decât o problemă rezolvată. Foto colaj/ Video – Facebook: Radu Miruță AUTORUL RECOMANDĂ:
Video | Cristian Pistol (CNAIR): Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al Autostrăzii Focșani- Bacău (A7) a depășit 80%!
Cristian Pistol – director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA – anunță că stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al Autostrăzii Focșani- Bacău (#A7) a depășit 80%. Directorul general CNAIR a specificat, pe pagina sa de Facebook, și ce lucrări desfășoară, în acest moment, UMB Spedition. „Pe cei 38,78 km ai acestui lot (care face parte din Autostrada Moldovei), unde antreprenorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu aproximativ 1500 de muncitori și 422 de utilaje, se desfășoară următoarele lucrări: amenajare nod rutier Adjud (stadiul fizic este de 65%); amenajare nod rutier Răcăciuni (stadiul fizic este 85%); terasamente; așternere de mixturi asfaltice și strat de uzură; montare parapet metalic; realizare marcaje rutiere; montare panouri fonoabsorbante”, a precizat Cristian Pistol. Contract finanțat prin PNRR Până la finalul acestui an – a mai specificat Cristian Pistol, circulația pe lotul 2 se va putea deschide cel puțin până la Adjud (17 km din cei aproape 39 km). „Valoarea acestui contract, finanțat prin PNRR, este de 2,48 miliarde lei (fără TVA). La ora actuală constructorul român lucrează pe toate cele 3 loturi ale tronsonului de autostradă Focșani – Bacău (95,9 km) cu aproximativ 4000 de muncitori. Dacă se menține ritmul actual de lucru, anul viitor (2026) se va circula pe autostradă de la București la Pașcani, pe o distanță de 390 km (A3 – A7)”, a mai transmis directorul general CNAIR. RECOMANDAREA AUTORULUI: Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy, găsit VINOVAT de asociere la un grup infracțional Banii din bănci în pericol. Avertismentul guvernatorului BNR în cazul unui atac cibernetic Adrian Severin: „Masa critică nu poate să fi păcălită la infinit” O inculpată în faimosul dosar Murfatlar, numită director de cabinet la noul șef al Vămilor. Fosta vameșă a scăpat de acuzații prin prescripție CTP s-a aliniat și el și alertează lumea cu privire la alegerile din Moldova: Rusia atacă la baionetă! Executivul prelungește plafonarea adaosului la alimentele de bază, după presiunile PSD. Dogioiu, contrazisă la două săptămâni după anunțul oficial
Detaliul inedit surprins pe bicicleta lui David Popovici

David Popovici (21 de ani) a fost prezent la evenimentul România BeActive, însă a ales să nu vină cu bolidul său de peste 150.000 de euro, ci cu bicicleta. Pentru că evenimentul a avut loc în timpul săptămânii în zona Arenei Naționale, unde mai nou se lucrează intens la liniile de tramvai, David Popovici n-a vrut să stea în aglomerația din trafic și și-a făcut apariția pe șaua bicicletei. Pe lângă costul impresionant al bicicletei, David Popovici a atras atenția și cu detaliul inedit de pe aceasta. Pe „bolidul” său pe două roți, David Popovici și-a lipit un sticker cu porecla pe care a făcut-o celebră de ani buni: „Chlorine Daddy” (n.r. Tăticul Clorului). Lipit sub șa, stickerul a atras imediat atenția reporterului ProSport care a surprins câteva imagini cu el și cu bicicleta model Cube Reactione C:62 PRO. Acest model trece puțin de 2.000 de euro. Este o bicicletă cu anvelope aderente care asigură o bună tracțiune, inclusiv pe teren accidentat. Cadrul acesteia este confecționat din carbon, iar bicicleta cu totul ajunge la 10.8 kilograme. „Mi s-a părut cel mai potrivit să vin cu bicicleta, decât să mă chinui să găsesc loc de parcare cu mașina. Nu mă plimb atât de mult cu bicicleta pe cât aș vrea. Oamenii nu mă recunosc pe stradă pentru că am casca și ochelarii pe ochi”, a spus David Popovici. David Popovici iubește bolizii de lux cu mulți cai putere! Chiar dacă de această dată a ales să facă un pic de sport, David Popovici e un mare fan al cailor putere. Recent a avut ocazia să conducă un Porsche GT3 RS, un model exclusivist al producătorului german, a cărui valoare depășește cu ușurință 300.000 de euro. Totodată, David Popovici deține și el un Porsche de peste 150.000 de euro: „Îmi plac maşinile. Tocmai mi-am luat o maşină la care m-am uitat zi de zi timp de doi ani pe internet, am verificat în fiecare zi preţurile, m-am uitat la toate review-urile de pe Pământ… Sunt mândru şi fericit că am reuşit să o iau. Mi-am permis această plăcere. M-a convins că merit, cumva”, a declarat sportivul David Popovici, la podcastul lui Cosmin Nedelcu „Micutzu”. 2 medalii a câștigat David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris 2024: aur la 200 metri liber și bronz la 100 metri liber
Adrian Severin: USR-ul este programat și își face programul lui

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a vorbit despre lipsa de direcție în politica românească. El a explicat că PSD este blocat, UDMR își păstrează autonomia, în timp ce USR funcționează după un program impus. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. PSD este blocat, USR-ul programat, UDMR-ul joacă pe felia lui Severin a comentat situația din partidele politice. A spus că în timp ce PSD nu reușește să se mobilizeze, USR urmează un program prestabilit, iar UDMR se mișcă după regulile proprii. El a făcut diferența dintre modul în care acționează partidele. „PSD-ul este blocat, pur și simplu este blocat. De atâta vreme nu are conducere, ei n-au avut timp să organizeze ceva. Dincolo, singurii care acționează coerent, dar pe banda lor, sunt udemeriștii și, evident, USR-ul. USR-ul știe, dar UDMR-ul este pe felia lui… cum a fost dintotdeauna. Acolo el își gestionează felia. USR-ul este, cum să spun, dirijat, este programat și el își face programul lui.”, afirmă Adrian Severin. Adrian Severin: „UDMR-ul are o orientare strategică” Severin a subliniat că UDMR are o strategie bine conturată și își stabilește tacticile în funcție de interese proprii. Spre deosebire de ei, spune el, USR nu are autonomie și urmează doar directivele primite. „Vorbeam acum de UDMR. UDMR-ul are o orientare strategică, dar în cadrul aceleia, tactic, ei lucrează din capul lor, din mintea lor. Pe când la USR, nu. Ei au creierul spălat. Udemeriștii n-au creierul spălat.”, explică Adrian Severin. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Europa are o singură ȘANSĂ – să se alieze cu China” Dan Dungaciu: „Sper că în ROMÂNIA vor fi oameni suficient de lucizi ca să își asume rezultatul alegerilor”
Adrian Severin: Guvernul României nu reușește să își promoveze propria viziune și urmează directivele venite de la Bruxelles
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a vorbit despre lipsa de viziune a actualului guvern și despre incapacitatea României de a-și apăra propriile interese. El a atras atenția că țara noastră se subordonează deciziilor venite de la Bruxelles și a amintit de sprijinul istoric primit de la China. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Severin: „Guvernul României nu reușește să-și promoveze propria lui viziune” Severin a explicat că oficialii străini sunt surprinși de faptul că România nu își caută propriul drum și nu are o strategie proprie. Statul român urmează doar directivele venite din exterior. „Ei nu pot să înțeleagă de ce această țară a noastră nu își urmărește interesele. Nu împotriva americanilor, nu împotriva Uniunii Europene. Dar să-și urmărească interesele ei și să-și găsească drumul, coridorul pe care le poate promova. Noi nu avem, nu putem explica practic nimic. Eu le spun câteva lucruri. Și anume că noi suntem deocamdată membri NATO și membri UE și că Guvernul României nu reușește să-și promoveze propria lui viziune și urmează în mod, nu zic servil, neabătut, directivele care vin de la Bruxelles.”, afirmă Adrian Severin. Poporul român înțelege valoarea relațiilor cu China Fostul ministru a reamintit că statul chinez a fost de multe ori un sprijin pentru România. Ajutorul primit inclusiv în momentele critice din istorie nu ar trebui ignorat. „China, cel puțin în 1968, când erau armatele sovietice posibil să ne invadeze, a făcut niște gesturi care ne-au salvat. Nu putem uita asta. Mai departe, ori de câte ori am avut inundații, am avut cutremure, China a venit și ne-a ajutat în limitele puterilor ei, dar mult mai mult decât alții. Și, în plus, n-avem niciun litigiu cu China și nu avem nimic de împărțit. Și, cu toate astea, avem așa o atitudine de respingere.”, spune Adrian Severin.
Comisia Europeană refuză să comenteze planurile de renunțare la importurile de energie din Rusia /Vom face un anunț la momentul potrivit
Comisia Europeană a refuzat să comenteze, miercuri, solicitările Statelor Unite și planurile Bruxellesului de renunțare în totalitate la importurile de petrol și gaz din Rusia, în contextul tensiunilor generate de războiul din Ucraina. Rugat să spună dacă Ungaria și Slovacia vor putea importa în continuare, ca excepție, petrol și gaze din Rusia, Olof Gill, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a refuzat să facă vreun comentariu. ”Mulțumim, v-ați răspuns deja la propria întrebare. Nu voi face comentarii în plus față de ce am spus, anume că vom face un anunț la momentul potrivit”, a afirmat Olof Gill. Președintele SUA, Donald Trump, le-a cerut marți țărilor europene să înceteze achizițiile de energie rusească. ”China și India sunt primii finanțatori ai războiului din Ucraina, prin continuarea achizițiilor de petrol rusesc, dar, fără a avea nicio scuză, nici măcar state membre NATO nu au oprit total importurile de energie din Rusia. Am aflat despre acest lucru acum două săptămâni și nu am fost încântat. Gândiți-vă, finanțează războiul împotriva lor înșiși. Cine a mai pomenit așa ceva?!”, a declarat Trump în discursul rostit la tribuna Adunării Generale a ONU. ”Dacă Rusia nu va fi pregătită să accepte un acord de oprire a războiului, Statele Unite sunt pregătite să impună o serie de tarife vamale puternice, care cred că ar opri foarte rapid vărsarea de sânge. Dar, pentru ca aceste tarife să fie eficiente, toate națiunile europene, toți cei adunați aici acum, va trebui să vă alăturați prin aceleași măsuri. Statele europene trebuie să înceteze imediat achizițiile de energie din Rusia”, a subliniat președintele SUA. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a părut să susțină inițiativa președintelui Trump, precizând însă că decizia aparține Consiliului UE. ”Președintele Trump are dreptate în totalitate. Noi acționăm în acest sens, am redus masiv aprovizionarea cu gaze din Rusia, am renunțat total la cărbunii din Rusia, am redus și aprovizionarea cu petrol, dar încă mai cumpărăm pe continentul european. Iar acum impunem sancțiuni asupra porturilor unde vine gaz lichefiat din Rusia și vrem să aplicăm tarife asupra petrolului rusesc care încă ajunge în UE. Practic, acționăm pentru eliminarea ultimelor fragmente de petrol și gaz rusesc care ajung în UE, vrem să scăpăm de ele”, a afirmat președintele Comisiei Europene. Rugată să spună dacă importurile de energie rusească vor fi sistate abia în 2027, Ursula von der Leyen a semnalat că depune eforturi pentru ca acest lucru să se întâmple mai curând. ”Vrem să renunțăm mai devreme, absolut. Deci, până la sfârșitul anului, am stabilit reducerea treptată, acum am propus sancțiunile, trebuie agreate de statele membre. Dar trebuie să acționăm mai rapid, pentru că fondurile ajung în buzunarele lui Vladimir Putin și nu se poate acest lucru”, a subliniat ea. Foto: Profimedia Video: Comisia Europeană RECOMANDAREA AUTORULUI: Italia trimite o FREGATĂ pentru protejarea flotilei umanitare atacate de Israel /UE condamnă vehement incidentele din Mediterană Guvernul FRANȚEI ia măsuri împotriva deficitului bugetar/ Lecornu suspendă cheltuielile în domeniul comunicării
Căliin Georgescu este așteptat la poliție cu un covor roșu. Deja este cercetat un susținător care arbora un steag cu însemnele Mișcării Legionare
Ca un adevărat star de cinema, fostul candidat la prezidențiale, cercetat acum în mai multe dosare penale, a fost așteptat de simpatizanții săi în fața sediului de poliție din Ilfov, acolo unde merge să semneze controlul judiciar. Zeci de omeni îl așteaptă în timp ce scandează „Călin Georgescu, președinte” sau „Jos Guvernul!”, iar unii chiar cer ca un bulevard să primească numele idolului lor politic. Susținătorii au arborat drapele cu însemne diverse. Unul dintre acestea susținea Mișcarea legionară. Jandarmii l-au identificat pe respectivul, pe care l-au condus la sediul de poliție pentru cercetări. „În jurul orei 08:30, la adunarea publică din zona sediulului IPJ Ilfov, jandarmii au identificat o persoană care a afișat un steag pe care erau inscripționate simboluri similare cu cele folosite în trecut de Mișcarea Legionară. În acest context, bărbatul, cu vârsta de 45 de ani, a fost condus la secția de poliție în vederea întocmirii actelor necesare continuării cercetărilor, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, cu modificările și completările ulterioare”, transmite Jandarmeria. RECOMANDAREA AUTORULUI: Victor Ponta atrage atenția asupra erorilor flagrante din rechizitoriul lui Georgescu: „Care e dovada că ați anulat pe 5 decembrie?” Universitatea îl dă afară pe Călin Georgescu. Colegii au decis suspendarea lui până rezolvă problemele cu legea
Dan Dungaciu: Suntem în epoca doamnei Mița Baston

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician, a explicat că politica externă a României se află într-o situație gravă. În opinia lui, statul rămâne blocat în vechi obiceiuri, cu oameni nepregătiți pentru vremuri de criză. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Noi suntem în epoca doamnei Mița Baston” Dungaciu a comparat situația actuală cu scena celebră din „Nașul”, unde consilierul de timp de pace era dat la o parte pentru că era nevoie de cineva pregătit de război. România, susține el, a rămas blocată în logica oamenilor incapabili să gestioneze realitatea momentului. Rezultatul este o politică externă ruptă de context. „Am rămas la vechile obiceiuri, la vechile comportamente, nu că toți ar fi proști. Dar sunt ca în Nașul. Dom’le, tu ai fost consilier pe timp de pace, te dăm afară din familie, pentru că avem nevoie de consilier de timp de război. Ei, noi suntem în epoca doamnei Mița Baston, de la Externe, și a consilierul de timp de pace. De-asta vedem atâtea narațiuni care nu au nicio legătură cu realitatea.”, afirmă Dan Dungaciu. „Unii au tot interesul ca România să fie irelevantă politic” Întrebat de Marius Tucă de ce România ajunge în această situație, Dungaciu a explicat că există atât lipsă de competență, cât și interese de a menține țara într-o poziție subordonată. Uneori, spune el, e greu de spus unde se termină prostia și unde începe trădarea. „Pentru că unii au tot interesul ca România să fie irelevantă politic, adică subordonată unui peisaj. Sigur că într-o țară ca România, cu instituții slabe, e foarte greu să distingi între incompetență și trădare. Sau mai pe șleau, între prostie și trădare. Că unii fac treaba trădătorilor din prostie. Unii fac că știu ce fac. La a face România irelevantă lucrează împreună toți. Vizita doamnei Țoiu în America este una dintre expresiile, cum să spun, aproape strălucitoare ale acestei irelevanțe.”, spune Dan Dungaciu.