Cât de importante sunt infrastructura și tehnologia într-un oraș inteligent și care este rolul lor

cat-de-importante-sunt-infrastructura-si-tehnologia-intr-un-oras-inteligent-si-care-este-rolul-lor

Un oraș folosește tehnologia pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, eficiența serviciilor publice și durabilitatea mediului. Într-un astfel de oraș, infrastructura joacă un rol esențial, nu doar în sensul tradițional, ci și în ceea ce privește integrarea tehnologiei moderne, precum senzori, rețele de date și sisteme automatizate. Nevoia de infrastructură inteligentă devine tot mai presantă în contextul urbanizării accelerate, al poluării crescânde și al traficului sufocant. Senzorii permit monitorizarea în timp real a traficului, a calității aerului sau a consumului de resurse. Aceste date ajută autoritățile să ia decizii mai rapide și mai bine informate, reducând timpii de așteptare în trafic, limitând emisiile și îmbunătățind siguranța publică. „Un oraș smart este un oraș în care cetățenii se simt bine, este un oraş care oferă calitatea vieții, este un oraș care oferă infrastructură verde, cum suntem acum aici, infrastructură de mobilitate”, a precizat Grațian Mihăilescu, fondator UrbanizeHub și expert al Comisiei Europene. Cât privește perioada de implementare a unui proiect de infrastructură, acesta este fie de 4 ani, fie de 7 ani . „Trebuie să înțelegem că proiectele de dezvoltare durează undeva la șapte ani. Cel mai bun caz e proiectul din sectorul 6, care a început în 2021, primul parc liniar din România. S-a terminat abia acum în 2025, începe faza a treia. Deci, cumva, lumea trebuie să se înțeleagă că dezvoltarea orașelor se întâmplă pe cicluri financiare, pentru că finanțările de la Uniunea Europeană vin pe ciclurile financiare. Și atunci, fie din 4 în 4 ani cât e un primar la putere, fie de 7 în 7 ani cât sunt fondurile Uniunii Europene”, a adaugat el. Metropolă versus oraș mic sau mediu Conform expertului european, în București implementarea proiectelor este mai dificilă, deoarece acestea sunt fragmentate din cauza suprapunerii administrative . „În orașele mici și mijlocii proiectele și ciclu de viață al proiectelor le poți vedea când încep, poți vedea când se termină. Și atunci rezultatele le vezi mult mai repede în orașe mici și mijlocii decât în orașele mari”, a mai spus Grațian Mihăilescu. Grațian Mihăilescu susține că pentru a proiecta un oraș smart e nevoie de o colaborare între administrația publică, mediul privat și ONG-uri, la care se adaugă componenta tehnologică. Însă, fără educație, nimic nu se poate realiza. „Cred că cetățenii nu înțeleg că există o corelare directă între prevenția de cancer și folosirea mașinii. Între cât de toxice sunt gazele versus aerul pe care noi îl respirăm. Cred că ar trebui în primul rând educată lumea pe partea asta și să înțeleagă că există o sinergie strictă între sănătatea oamenilor și felul în care noi gândim orașul, pentru că în primul rând ar trebui să înceapă de la noi lucrurile astea”, a conchis expertul european. Prioritizarea pietonului Ideea a fost completată de Dalia Stoian, președinte EFdeN, care plasează omul în mijlocul gândirii smart city. „Mașinile sunt principalul motiv pentru care avem o calitate slabă a aerului în orașe și atunci, ca să soluționăm problema asta, e clar că trebuie să diminuăm numărul de mașini care emit noxe. Și atunci lucrurile smart care pot fi făcute aici, odată modul în care gândim urbanistic orașele, să prioritizeze pietonul și apoi mașinile trebuie sa fie la capătul lanțului trofic”, a afirmat Dalia Stoian. Transportul public și cel alternativ au menirea de a contribui la transformarea macro a orașului. Doar că în prezent nu funcționează așa. „Observăm că eu, ca pieton, aștept minute întregi să se facă verde la semafor, stau în soare la 40 de grade sau dacă sunt în tramvai aștept să treacă toate mașinile, când într-un oraș sănătos și al viitorului autobuzele, tramvaiele au prioritate. Deci ele trebuie să treacă înaintea tuturor mașinilor, pentru că transportă mult mai mulți oameni și sunt mult mai eficiente din punct de vedere al spațiilor”, a conchis președinta EFdeN. Provocările viitorului Doar că problema transportului alternativ este în continuare deficitară în capitală. „Un sistem de transport alternativ care să fie funcțional în momentul de față în București nu avem pentru că lipsește infrastructura necesară. Primul pas a fost făcut și a fost un pas destul de curajos, să zic așa, făcut de primăriile de sector și de Primăria Capitalei și anume au aprobat acest, au făcut acest master plan Velo. Dar acest Masterplan Velo nu va crea rezultate și nu va da rezultate doar așa pentru că există, doar pentru că e un document printat frumos, pus într-un dosar prin toate birourile din primările de sector și Primăria Capitalei, acest document trebuie să se transforme într-un document viu”, a opinat Corneliu Belciug, director de programe IVelo. „Provocările viitorului, cel puțin la nivelul capitalei, pot fi structurate pe următoarele paliere. Unul este voința politică. Doi, este partea de educație a cetățenilor. Și, în ultimul rând, trebuie să ne gândim foarte mult și la aducerea de specialiști. Fără specialiști și fărră cooptarea unor specialișți în instituțiile publice, nu vom avea niciodatat rezultate”, a conchis Corneliu Belciug. Totodată, colectarea de date de la senzori și a monitorizării video sunt principalele surse atât pentru fluidizarea traficului și reducerea poluării, dar și pentru combaterea criminalității. „Când vorbim despre conceptul de smart city, vorbim în principal despre eficiența modului în care luăm decizii. Din păcate de 35 de ani în România, pe alocuri, deciziile s-au luat mai degrabă după ureche, s-au luat mai degrabă după modul în care fiecare primar sau lider local a considerat dânsul sau dânsa că este bine. Smart City, ideea de digitalizare la nivel general, ne oferă fundamentul și ne oferăm o paradigmă în care putem să luăm decizii bazate pe date. Prin implementarea de senzori, prin implementarea de camere, prin implementare de infrastructuri digitale care colectează feedback din exterior și le transpune acest feedback decidenților, deciziile pot fi luate mult mai adaptat și mult mai corespunzător cu realitatea din teren”, a explicat Andrei Niculae, vicepreședinte al Autorității pentru Digitalizarea României. Iar în sprijinul ideii de monitorizare în combaterea criminalității el a exemplificat cu situația de la Sectorul 6. „Există există un centru de monitorizare video pe care poliția locală locală

Forțele Aeriene Americane vor să cumpere două Cybertruck-uri Tesla / Vor să le folosească drept vechicule-țintă

fortele-aeriene-americane-vor-sa-cumpere-doua-cybertruck-uri-tesla-/-vor-sa-le-foloseasca-drept-vechicule-tinta

Forțele Aeriene Americane intenționează să cumpere două Cybertrack-uri Tesla, informează TWZ, care precizează că acestea vor fi utilizate ca ținte pentru muniții de precizie, în timpul testării și al antrenamentelor. Potrivit Serviciului, este nevoie de aceste vehicule pentru că există riscul ca, în perspectivă, să fie folosite de adversari necunoscuți. Centrul de Testare vrea să achiziționeze 33 de vehicule-țintă, pe care să le livreze la White Sands Missile Range (WSMR) din statul Mexico, potrivit unor documente de achiziție publicate online. Cybertrucks sunt printre ele. E nevoie specială pentru justificarea achiziționării acestor Cybertruck-uri White Sands Missile Range din Statul Mexico sunt administrate de Armata Sua, dar Forțele Aeriene au o prezență importantă acolo. Pentru celelalte vehicule vizate, sedanuri, camioane Bongo, pick-up-uri și SUV-uri, nu sunt impuse anumite mărci comerciale. Scopul principal al acestor vehicule-țintă este să susțină programul SOCOM (Comandamentul pentru Operațiuni Speciale al SUA) denumit Stand Off Precision Guided Munitions (SOPGM) și antrenamente aferente. Cybertruck-urile nu trebuie să fie funcționale, dar trebuie să poată fi trase pe roți de un alt vehicul. Potrivit TWZ, cererea expresă pentru aceste Cybertruck-uri are nevoie de o justificare pentru achiziție dintr-o anumită sursă, iar o copie a acesteia trebuie inclusă în documentele pentru achiziție. Cybertruck climbing a steep cliff. pic.twitter.com/ao9dCIW8NP — TESLA CARS ONLY⚡️ (@teslacarsonly) August 5, 2025 „Pe 13 februarie 2025, a fost realizată o cercetare de piață pentru a evalua concurența Tesla Cybertruck, analizând designul, materialele, rezistența la impact și tehnologiile inovatoare. Studiul a arătat că designul agresiv, unghiular și futurist al Cybertruck-ului, împreună cu exoscheletul din oțel inoxidabil nefinisat, îl diferențiază clar de competitori, care folosesc de obicei caroserii din oțel sau aluminiu vopsite”, se explică în documentul de justificare. „Niciun vehicul cu caracteristici comparabile cu cele ale Cybertruck-ului” „În plus, arhitectura electrică de 48V oferă o putere și o eficiență superioare – o caracteristică pe care rivalii abia încep să o dezvolte. Căutările extinse pe internet și contactele în industrie nu au identificat niciun vehicul cu caracteristici comparabile cu cele ale Cybertruck-ului.” Și mai important, documentul adaugă: „În teatrele de operațiuni, este probabil ca inamicul să înceapă să folosească vehicule de tip Tesla Cybertruck, deoarece s-a constatat că nu suferă daunele obișnuite în urma impactului major”. „Testarea trebuie să reflecte situațiile reale. Scopul antrenamentului este să pregătească unitățile pentru misiuni, simulând scenarii cât mai apropiate de realitate.”

UE ignoră avertismentele lui Trump și anunță că planul de investiții în SUA nu este obligatoriu /Noi am transmis intenții

ue-ignora-avertismentele-lui-trump-si-anunta-ca-planul-de-investitii-in-sua-nu-este-obligatoriu-/noi-am-transmis-intentii

Uniunea Europeană nu s-a angajat să facă investiții masive în Statele Unite, ci doar a manifestat ”intenții” în acest sens, anunță Comisia Europeană, subliniind că inițiativele agreate de Bruxelles nu sunt ”obligatorii”, ceea ce îl va deranja pe președintele american, Donald Trump, care a amenințat cu impunerea de taxe vamale suplimentare. ”Tot ce pot spune este că noi am fost foarte clari asupra angajamentelor care au fost făcute și care nu au fost făcute în cadrul Acordului cu SUA. În privința angajamentelor asumate de partea americană față de UE, am primit angajamentul unei taxe vamale generale de 15% care li se va aplica tuturor produselor, iar acesta este singurul acord semnat de SUA cu un partener prin care nu sunt aplicate tarife suplimentare celor existente”, a declarat, într-o conferință de presă, Olof Gill, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”În privința angajamentelor în celălalt sens, ceea ce am transmis noi Administrației SUA sunt un fel de intenții agregate în privința cheltuielilor pentru energie și investițiilor în economia americană de către companiile europene. Acele angajamente nu sunt în niciun fel obligatorii. Comisia Europeană nu are puterea și nu ar încerca niciodată să impună așa ceva, dar am transmis intenții de bună-credință, pentru că am discutat cu reprezentanții asociațiilor industriale, cu statele membre, pentru a afla ce intenții au”, a subliniat reprezentantul Comisiei Europene. Președintele Donald Trump a amenințat că Statele Unite vor impune taxe vamale de 35% Uniunii Europene dacă Bruxellesul nu respectă planul investițiilor masive. ”Vor plăti tarife de 35%. Au asumat angajamentul de a plăti 600 de miliarde de dolari, iar, în acest context, eu am redus tarifele de la 30% la 15%. Iar unele țări au spus: cum se face că UE va plăti mai puțin decât noi? Iar eu le-am spus: mi-au dat 600 de miliarde de dolari. Iar acesta este un cadou. Noi nu vom plăti banii înapoi în trei ani. Mi-au dat 600 de miliarde de dolari pe care îi putem investi în orice vrem”, a afirmat Trump marți. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a ajuns la un acord comercial de principiu cu Donald Trump. De teama tarifelor cu care amenința președintele SUA în contextul deficitului comercial american, Uniunea Europeană va suporta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și semiconductorilor. Vor fi menținute tarifele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului — adică UE va continua să fie taxată cu 50%. În plus, Uniunea Europeană a acceptat că facă achiziții de energie din Statele Unite de 750 de miliarde de dolari, să investească suplimentar 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028 și să cumpere masiv armament american. Franța și Germania, cele mai puternice state din Uniunea Europeană, au criticat vehement proiectul acceptat de președintele Comisiei Europene. În contextul detaliilor furnizate de ambele părți, proiectul Acordului comercial cu SUA ar putea fi respins, ceea ce ar genera o criză masivă. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO UE nu participă la negocierile dintre SUA și Rusia /„Vrem o PACE corectă și durabilă pentru Ucraina”

Moment istoric: Garda îi prezintă ultimul onor președintelui Ion Iliescu: se înclină drapelul

moment-istoric:-garda-ii-prezinta-ultimul-onor-presedintelui-ion-iliescu:-se-inclina-drapelul

Pe Platoul Marinescu,  Garda îi prezintă ultimul onor președintelui Ion Iliescu. După intonarea Imnului, are loc  ceremonia de înclinare a drapelului. Cortegiul pleacă spre Cimitirul Ghencea III pentru înmormântare.  Garda de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” i-a prezentat ultimul onor fostului șef de stat Ion Iliescu. Momentul solemn a avut parte și de înclinarea drapelului, s-a intonat Imnul Național al României. Cortegiul a trecut prin fața Gărzii și a plecat spre Cimitirul Ghencea III. Cortegiul funerar a părăsit Palatul Cotroceni în apropiere de ora prânzului. Traseul pe care acesta se va deplasa, spre cimitir este: B-dul Gheorghe Marinescu, B-dul Eroii Sanitari – B-dul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – B-dul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – B-dul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3. Sicriul va fi amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun. Acolo se vor desfășura formarea cortegiului funerar și prezentarea onorului. Înhumarea va avea loc în prezența familiei și apropiaților. Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani, în urma unui cancer pulmonar, care l-a ținut internat, aproape două luni, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală. RECOMANDAREA AUTORULUI: 🚨 DOLIU NAȚIONAL! Ziua înmormântării lui Ion Iliescu. Funeraliile, minut cu minut Nina Iliescu nu va participa la FUNERALII / Nu a fost prezentă nici la priveghi

O româncă a creat două manechine virtuale pentru celebra publicație de modă Vogue: „S-a creat o controversă”

o-romanca-a-creat-doua-manechine-virtuale-pentru-celebra-publicatie-de-moda-vogue:-„s-a-creat-o-controversa”

O româncă revoluționează industria modei și stârnește controverse la 25 de ani. Andreea Petrescu a creat cu ajutorul inteligenței artificiale două fotomodele care au apărut în Vogue, prima revistă celebră de modă care publică imagini cu modele virtuale. Unii au criticat însă frumusețe artificială pentru că promovează standarde nerealiste, iar fotomodelele s-au temut că vor fi concediate. Numărul din august al revistei Vogue prezintă un fotomodel blond într-un pictorial pentru o cunoscută marcă americană de îmbrăcăminte. Într-un colț, se precizează că manechinul este creat de inteligență artificială. Zeci de oameni și-au anulat abonamentele la Vogue, publicație care dă tonul în fashion de decenii întregi și au propus boicotarea brandului, care a apelat la modele virtuale. Andreea Petrescu, cea care a creat fotomodelul blond numit Viva, liniștește criticile. Nu crede că fotomodelele și fotografii vor fi înlocuiți de inteligență artificială. Experimentul ei își propune doar să ofere alternative. „E un lucru absolut normal că s-a creat o controversă. Nu suntem aici ca să schimbăm complet industria. Campaniile sunt greu de realizat, greu de organizat. Ai nevoie de permise pentru locație, ai nevoie să zbori foarte multe manechine și o echipă întreagă către o locație. Lucrurile astea sunt foarte greu de organizat, nu doar scumpe. Și atunci, cu tehnologia IA noi facem asta foarte repede.”, a declarat Andreea Petrescu. Născută la București, Andreea Petrescu a studiat arhitectura la Londra, apoi și-a deschis propria firmă cu o prietenă. Modelele lor au atras atenția lui Paul Marciano, creator de modă și fondatorul unei companii de articole vestimentare. Alte voci critică idealul nerealist de frumusețe stabilit de inteligență artificială. În ciuda criticilor, Andreea Petrescu se bucură de succes internațional. Zeci de companii, chiar și din țara noastră, vor să lucreze cu firma ei din Londra sau chiar să investească în ea. Foto: Envato

POVESTEA neștiută a străzii din Oltenița care poartă numele tatălui lui Ion Iliescu: „Patru ani de zile a trebuit să ne schimbăm buletinele” / Mărturii din copilăria fostului președinte

povestea-nestiuta-a-strazii-din-oltenita-care-poarta-numele-tatalui-lui-ion-iliescu:-„patru-ani-de-zile-a-trebuit-sa-ne-schimbam-buletinele”-/-marturii-din-copilaria-fostului-presedinte

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României s-a stins din viață marți, la 95 de ani,  după mai bine de două luni în care a fost internat la „Spitalul Dr. Agrippa Ionescu.” O viață cu bune și cu rele, cu umbre și lumini, care au făcut din Ion Iliescu unul dintre politicienii postdecembrişti cei mai controversaţi. Jurnaliștii Gândul au mers în locul de unde a pornit povestea de viață a fostului președinte, locul în care acesta și-a trăit copilăria și anume în Oltenița, orăşelul port la Dunăre din Bărăgan. Primul șef de stat al României după Revoluția din 1989 a murit la 95 de ani, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat. Fostul președinte a fost la Spitalul Elias de mai multe ori în ultimii ani, pentru investigații. Din 9 iunie 2025, a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, până la decesul său fiind îngrijit în Secția de Terapie Intensivă. În ultimii ani, Ion Iliescu s-a retras din viața publică, iar mesajele transmise pe blogul său au fost preponderent comemorative, la moartea unor personalități din România și din străinătate, sau la aniversările importante, inclusiv la 32 de ani de la Revoluție. Doamna Mihaela, o localnică din Oltenița, a povestit pentru GÂNDUL despre simbolistica străzii care poartă numele lui Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu. Femeia a mărturisit că denumirea străzii o știe așa dintotdeauna, cu o întrerupere de doar patru ani, în timpul mandatului președintelui Emil Constantinescu, atunci când a fost schimbată în C. I. Alimănişteanu.  „De când mă știu eu, această stradă se cheamă Alexandru Iliescu, fiind tatăl domnului Ion Iliescu. Și s-a schimbat în timpul mandatului domnului Emil Constantinescu, patru ani de zile a trebuit să ne schimbăm din nou buletinele, cărțile de identitate, tot, să se numească C. I. Alimănişteanu. După aceea, după patru ani, când și-a terminat mandatul domnul Constantinescu, și a revenit la președinție Ion Iliescu, s-a redenumit strada Alexandru Iliescu”, povestește doamna Mihaela. „A copiărit împreună cu tatăl meu, se jucau împreună” Femeia își amintește, în contextul morții fostului președinte, că tatăl ei i-a spus că a copilărit cu Ion Iliescu, omul care avea, ani mai târziu, să marcheze istoria României.  Doamna Mihaela recunoaște însă că, printre amintirile plăcute auzite de la tatăl său, în ceea ce-l privește pe fostul președinte, își fac locul și momentele neplăcute, amintind de drumul pe care a apucat-o România după Revoluție. „Da, da, a copilărit împreună cu tatăl meu. Se jucau împreună. O mică parte din copilărie, după ce a plecat de aici, că a fost… Ce să zic? Deci se jucau împreună, era un om extraordinar. Avem și amintiri plăcute și amintiri neplăcute. Cele neplăcute? Drumul pe care a apucat-o țara după Revoluție”, a conchis aceasta. Tatăl lui Ion Iliescu, mecanic de locomotivă la atelierele CFR din București Din cauza implicării sale în mișcarea comunistă, acesta a fost arestat în 1939 și internat în 1940 în lagărele de la Caracal și apoi Târgu Jiu, unde l-a întâlnit pe Gheorghiu-Dej. În urma disputelor interne din partid, Alexandru Iliescu a fost exclus de gruparea condusă de Gheorghiu-Dej. Alexandru Iliescu a avut o poziție critică în cadrul Partidului Comunist Român încă din anii 1930. Potrivit memoriilor fostului președinte Ion Iliescu – din cartea „Fragmente de viață și de istorie trăită” –  la Congresul al V-lea al PCR, din 1931, Alexandru Iliescu și-a exprimat dezacordul față de rezoluția privind problema națională, considerând-o greșită și dăunătoare intereselor țării. A fost o abordare i-a atras numeroase critici și a fost încarcerat, potrivit informațiilor Mediafax.ro. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, a murit la doar 44 de ani, la scurt timp după ce a fost eliberat, în august 1945. „Am slăbiciunea cu dulceaţa de gutui!” Despre viaţa la Olteniţa, la care face referire şi în cartea autobiografică „Destinul unui om de stânga“, Iliescu a povestit într-un interviu acordat lui Sorin Danciu, jurnalist şi şef al Direcţiei de Cultură Călăraşi. Politicianul vorbea în toamna anului 2015, în interviul publicat în „Jurnalul de Călăraşi“, despre faptul că imaginea bunicilor din Olteniţa l-a însoţit toată viaţă. Fostul preşedinte spunea că dulceaţa de gutui a bunicii sale i-a rămas în memorie până la bătrâneţe. „Erau şi pomi fructiferi, domina curtea un gutui care a fost una din slăbiciunile mele. Bunica făcea totdeauna dulceaţă de gutui şi acum am slăbiciunea cu dulceaţa de gutui! Erau pruni, meri, un dud. Era o gospodărie foarte vie şi bunica şi bunicul o gospodăreau“, a afirmat fostul preşedinte. Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie. Fostul președinte avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI. Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții. Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste După o ascensiune rapidă în forurile de conducere ale Partidului Comunist, Ion Iliescu a fost „exilat” de Nicolae Ceaușescu în poziții de conducere în provincie. Este o figură emblematică a Revoluției, în urma căreia a devenit primul președinte al României democratice, pentru un mandat de doi ani, ulterior câștigând două mandate pline, nesuccesive. Rolul și responsabilitatea sa în declanșarea și derularea evenimentelor din decembrie 1989, precum și a mineriadelor care au urmat rămân însă să fie determinate în instanță. Tot la judecători se află și cererea de retragere a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, înaintată de Guvern. Lider al stângii democratice din România, el a fost fondatului Frontului Salvării Naționale (PSD), devenit în 1992 Partidul Democrației Sociale din România, actualul Partidul Social Democrat, pe listele căruia a câștigat trei mandate de senator. Sursă foto și Video Exclusiv Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: FUNERALII Ion Iliescu/ Sicriul a fost depus la Palatul Cotroceni. Principalele momente ale zilei, transmise LIVE Gelu Voican Voiculescu, mesaj în exclusivitate pentru Gândul după dispariția lui Ion Iliescu:

Alexandru Chirilă la Pastila Financiară: 45,3% din români nu ar putea supraviețui nici măcar o lună, dacă și-ar pierde principala sursă de venit

alexandru-chirila-la-pastila-financiara:-45,3%-din-romani-nu-ar-putea-supravietui-nici-macar-o-luna,-daca-si-ar-pierde-principala-sursa-de-venit

Invitat în emisiunea „Pastila Financiară” cu Adrian Artene, expertul financiar Alexandru Chirilă a discutat, în contextul impasului economic din țara noastră, despre cea mai sigură cale spre independența financiară, mai exact calcularea bugetului lunar. Expertul atenționează că o mare parte dintre români nu își calculează bugetul și adesea prioritizează dorințele în fața economiilor sau investițiilor. Urmăriți aici emisiunea integrală.  Alexandru Chirilă trage un semnal de alarmă asupra lipsei de educație financiară în rândul românilor, dar și asupra riscurilor la care ne poate supune această lipsă de control asupra veniturilor noastre. El evidențiază, prin date statistice, faptul că peste jumătate dintre români au crescut în medii provocatoare din punct de vedere financiar, motiv pentru care, pe lângă faptul că nu știm cum să ne gestionăm veniturile, avem și numeroase preconcepții legate de conceptul de bani. „Ne sperie realitatea pe care am putea să o descoperim. Am făcut un studiu în 2023, la nivel național. Cifrele prezente acolo ne-au îngrozit de-a binelea. Situația în România vis-a-vis de relația noastră cu banii pare că este o relație toxică. 53,4% din populația țării a crescut într-un mediu provocator din punct de vedere financiar, cu multe lipsuri. 46,7% discutau foarte des despre probleme financiare și despre reducerea cheltuielilor în familie. 90% dintre familiile din România discută foarte frecvent despre venituri insuficiente. Încă mai credem în zicale și proverbe. 12% cred că banul e ochiul dracului. 14% că banii înstrăinează oamenii. 13% că băncile sunt cămătari cu acte. Într-un astfel de context, e clar că încă avem de lucru cu a înțelege profunzimea capitalismului. Ne este frică de ceea ce am putea descoperi, pentru că e ca și cum viața ne va scoate la tablă și ne va spune că, pentru modul în care ne menegeriem banii, suntem repetenți, și cred că imaginea asta nu ne place.” Alexandru Chirilă: „Aproape 75% din populație care nu poate trăi mai mult de trei luni de zile din resursele acumulate” Specialistul prezintă modul în care putem căpăta siguranță financiară și, pe viitor, chiar independență. Principalul lucru de făcut, spune acesta, este organizarea bugetului lunar, astfel încât să acoperim mai întâi nevoile, ulterior dorințele, în așa fel încât să știm că putem și economisi. O statistică îngrijorătoare este adusă în atenție de Alexandru Chirilă, care menționează că aproape 50% dintre români nu s-ar putea întreține dacă și-ar pierde principala sursă de venit. „Avem nevoie să împărțim modul în care ne consumăm banii între nevoi, dorințe și să știm că putem economisi. Fără această structură, este imposibil să ajungem la un fond de urgență. 45,3% din populația țării nu ar putea supraviețui nici măcar o lună, e o cifră îngrozitoare, dacă mâine și-ar pierde principala sursă de venit. 29,1% din populația țării ar putea supraviețui timp de trei luni de zile. Deci discutăm de aproape 75% din populație care nu poate trăi mai mult de trei luni de zile din resursele acumulate.”

Comisia Europeană suspendă măsurile de retorsiune contra SUA /Negocierile pentru stabilirea detaliilor Acordului comercial continuă

comisia-europeana-suspenda-masurile-de-retorsiune-contra-sua-/negocierile-pentru-stabilirea-detaliilor-acordului-comercial-continua

Comisia Europeană a suspendat măsurile de retorsiune care urmau să fie aplicate Statelor Unite în cazul eșecului negocierilor comerciale, dar decizia definitivă va fi luată de țările Uniunii Europene, în funcție de starea relațiilor cu Washingtonul. ”Pot confirma că, astăzi, Comisia Europeană a adoptat procedurile legale necesare pentru a suspenda implementarea măsurilor noastre de ripostă care urmau să intre în vigoare pe 7 august. Această decizie a fost adoptată prin procedură de urgență, ceea ce înseamnă că va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE astăzi, iar în două săptămâni statele membre vor aproba decizia prin majoritate simplă”, a declarat marți, într-o conferință de presă, Olof Gill, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Luni, Bruxellesul a anunțat continuarea colaborării cu Washingtonul pentru finalizarea Declarației comune privind tratatul comercial. ”Uniunea Europeană continuă să colaboreze cu Statele Unite pentru finalizarea Declarației comune, așa cum s-a stabilit pe 27 iulie. Având în vedere acest obiectiv, Comisia Europeană va adopta acțiunile necesare pentru a suspenda șase luni contramăsurile UE în relația cu Statele Unite, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 7 august”, a transmis luni Comisia Europeană. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a confirmat vineri taxele vamale de 15% impuse Uniunii Europene și a prezentat o listă cu tarifele aplicabile în relația cu zeci de țări. ”Deficitul comercial reprezintă o amenințare neobișnuită și extraordinară la adresa siguranței naționale și a economiei Statelor Unite, având sursa în totalitate sau în mod substanțial în afara Statelor Unite”, arată ”Ordinul executiv privind Tarifele Reciproce”, emis de președintele Donald Trump. Uniunea Europeană a anunțat că este pregătită să renunțe la măsurile de retorsiune împotriva Statelor Unite doar dacă Administrația Donald Trump acceptă actualul proiect de Acord comercial, care ar trebui să prevadă excepții pentru anumite produse. ”Dacă am ajuns la un acord, nu mai avem nevoie de tarife de retorsiune. Aceasta este poziția, nu vă pot spune precis când vor avea loc procedurile legale, dar aceasta este intenția noastră dacă totul decurge cum ne așteptăm”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Süddeutsche Zeitung: UE, în conflict comercial cu SUA și CHINA /Bruxellesul trebuie să protejeze sectoarele esențiale și să avanseze integrarea

Victor Ponta: „Pentru cine guvernează ei? La noi votantul e nefericit în momentul în care a pus ștampila”

victor-ponta:-„pentru-cine-guverneaza-ei?-la-noi-votantul-e-nefericit-in-momentul-in-care-a-pus-stampila”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache„, unde a vorbit despre măsurile de austeritate luate de actualii guvernanți și care au afectat cel mai mult chiar electoratul care i-a votat.  Victor Ponta a subliniat că politicienii au responsabilitatea de a acționa în binele poporului, „trebuie să guvernezi pentru cei care te-a pus în funcție”, a precizat acesta. Fostul premier a argumentat, totodată, că măsurile actualului guvern afectează, în special, categoria de cetățeni care l-a votat pe Nicușor Dan. „Votantul e nefericit în momentul în care a pus ștampila”, a adăugat Ponta. „Pentru cine guvernează ei, că teoria spune că trebuie să guvernezi pentru care te-a pus în funcții. Nu guvernează. Sigur l-au votat pe Nicușor it-știi, le-a scos toate facilitățile, l-au votat pe Bolojan oamenii de afaceri, le-a mărit toate cele, pe Ciolacu, l-au votat pensionarii, le-a impozitat pensiile. UDMR (n.r. – sunt) singurii care zic: „ne votați pe noi, noi ne ducem în guvern și vă ducem bani la Miercurea Ciuc, la Târgu Secuiesc”, cât pot și ei. UDMR-iștii, sunt corecți cu cei care îi votează da, nu cu noi, ceilalți, care n-avem nicio treabă.  Trump, guvernează pentru cei care l-au votat cu lucruri bune și lucruri rele. Ăia care l-au votat sunt fericiți. La noi, votantul e nefericit în momentul în care a pus ștampila, deci să nu ne mai plângem.”, a precizat Victor Ponta, la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache„. Autorul recomandă: Victor Ponta comentează situația din PSD: Nu se va atinge nimeni de ei! Eu am dus partidul la 40%, Dragnea la 45%. Acum sunt la 10% Ponta: Ciolacu încearcă să rămână în joc prin candidatura de la Buzău Victor Ponta are o reacție fermă, în contextul în care puterea Executivă o atacă pe cea Judecătorească: „În România nu mai există stat de drept!”

Trump amenință UE cu majorarea taxelor vamale dacă țările europene refuză investițiile în SUA /Vor plăti tarife de 35%

trump-ameninta-ue-cu-majorarea-taxelor-vamale-daca-tarile-europene-refuza-investitiile-in-sua-/vor-plati-tarife-de-35%

Statele Unite vor impune taxe vamale de 35% Uniunii Europene dacă Bruxellesul nu respectă planul investițiilor masive, a avertizat, marți, președintele Donald Trump, în pofida acordului stabilit recent, riscând să genereze o nouă criză transatlantică. Întrebat, într-un interviu acordat postului de televiziune CNBC cum ar fi forțată Uniunea Europeană să facă investițiile masive în Statele Unite, Donald Trump a amenințat cu majorarea tarifelor vamale. ”Vor plăti tarife de 35%. Au asumat angajamentul de a plăti 600 de miliarde de dolari, iar, în acest context, eu am redus tarifele de la 30% la 15%. Iar unele țări au spus: cum se face că UE va plăti mai puțin decât noi? Iar eu le-am spus: mi-au dat 600 de miliarde de dolari. Iar acesta este un cadou. Noi nu vom plăti banii înapoi în trei ani. Mi-au dat 600 de miliarde de dolari pe care îi putem investi în orice vrem”, a afirmat Donald Trump. Comisia Europeană tocmai a anunțat că suspendă măsurile de retorsiune care urmau să fie aplicate Statelor Unite în cazul eșecului negocierilor comerciale, dar decizia definitivă va fi luată de țările Uniunii Europene, în funcție de starea relațiilor cu Washingtonul. ”Comisia Europeană a adoptat procedurile legale necesare pentru a suspenda implementarea măsurilor noastre de ripostă care urmau să intre în vigoare pe 7 august. Această decizie a fost adoptată prin procedură de urgență, ceea ce înseamnă că va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE astăzi, iar în două săptămâni statele membre vor aproba decizia prin majoritate simplă”, a declarat Olof Gill, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a ajuns la un acord comercial de principiu cu Donald Trump. De teama tarifelor cu care amenința președintele SUA în contextul deficitului comercial american, Uniunea Europeană va suporta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și semiconductorilor. Vor fi menținute tarifele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului — adică UE va continua să fie taxată cu 50%. În plus, Uniunea Europeană a acceptat că facă achiziții de energie din Statele Unite de 750 de miliarde de dolari, să investească suplimentar 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028 și să cumpere masiv armament american. Franța și Germania, cele mai puternice state din Uniunea Europeană, au criticat vehement proiectul acceptat de președintele Comisiei Europene. În contextul noilor afirmații ale lui Trump, țările europene ar putea respinge proiectul Acordului comercial cu SUA, ceea ce ar genera o criză comercială masivă. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: UE se opune anexării Fâșiei Gaza de către Israel /„Pozițiile sunt CLARE, iar ostaticii israelieni trebuie eliberați”