Ion Țiriac s-a minunat de ce a trăit la Paris: Nu cred că o să mai vedem vreodată”. EXCLUSIV

Duminică, 25 mai, în prima zi de la Roland Garros 2025, organizatorii parizieni au pregătit un eveniment special în onoarea lui Rafael Nadal (38 de ani), cel mai titrat jucător de tenis din istoria turneului de Grand Slam menționat. De la eveniment nu a lipsit nici Ion Țiriac (86), magantul român fiind cunoscut pentru relația de prietenie pe care o are cu legenda tenisului iberic. Ion Țiriac a fost alături de Rafael Nadal la ceremonia de la Roland Garros 2025. Ce a spus despre evenimentul de la Paris Duminică, la Paris a început în mod oficial Roland Garros 2025, turneu de Grand Slam la care sunt prezente și cinci românce pe tabloul principal. În prima zi turneului, organizatorii francezi au dorit să îl cinstească pe cel mai titrat jucător de tenis din istoria zgurii pariziene, anume Rafael Nadal. Ibericul a câștigat Roland Garros de 14 ori de-a lungul carierei, record fără precedent, însă în 2025 nu va mai lua parte la competiție, deoarece este retras din „sportul alb” deja de mai bine de jumătate de an. Totuși, Rafael Nadal le-a făcut deliciul organizatorilor și s-a prezentat la Paris. Și nu a mers singur acolo, ci alături de o mulțime de legende din lumea tenisului, care au dorit să îi fie alături într-un moment cu totul special. Roger Federer, Novak Djokovic sau Andy Murray și-au arătat susținerea față de Nadal. Și, de asemenea, de la eveniment nu a lipsit nici Ion Țiriac, care este cunoscut pentru relația de prietenie pe care o are cu legenda tenisului iberic. La ieșirea din arenă, cel mai bogat român din ultimii mulți ani a fost întâmpinat de reporterii ProSport, care au dorit să îi ia o reacție la cald. Minunat de ce a trăit la Paris, Ion Țiriac ne-a declarat: E o treabă meritată, e o treabă bine făcută. Ai văzut aproape 100 de Grand Slam-uri pe același teren, mai mult de atât nu se poate. Merită omul, rar ai văzut așa o treabă și nici nu cred că o să mai vedem vreodată. (n.r. – Se va mai naște un alt Nadal?) Da, totdeauna se naște un altul! Dar deocamdată nu e cazul”, a declarat Ion Țiriac, în exclusivitate pentru ProSport. Ce a spus Rafael Nadal în cadrul ceremoniei de la Paris. Lacrimile i-au inundat din nou ochii Printre multele nume importante din lumea tenisului care și-au făcut apariția la Paris s-a regăsit și Simona Halep. Fostul lider WTA a urmărit evenimentul din tribune și a avut ocazia de a-l vedea pe Nadal cu lacrimi în ochi. E foarte dificil. Bună seara tuturor. Nu știu cum să încep. Am jucat pe acest teren atâția ani. Am suferit, am câștigat, am pierdut dar, mai presus de toate, mă bucur că am avut șansa de a juca aici. A fost o poveste incredibilă, care a început în 2004, când am sosit la Roland Garros pentru prima oară. Abia puteam umbla din cauza accidentărilor, însă am urcat în cârje până în vârful arenei. Am privit și am visat să mă întorc aici. În 2005 am fost pentru prima oară aici ca jucător, aveam 18 ani. Am jucat împotriva lui Richard Gasquet, prietenul și rivalul meu din copilărie. Din acea zi, am înțeles pe deplin ce înseamnă Roland Garros. Am experimentat totul în acești 20 ani, am avut rivali extraordinari precum Andy, Novak și Roger, dar și mulți alții care mi-au împins limitele mentale și fizice. Nimic nu ar fi fost așa de frumos fără aceste emoții. Roland Garros e un turneu unic, nu doar pentru că e fundamental în istoria tenisului, dar și datorită oamenilor care lucrează zi de zi pentru a face acest turneu unic”, a declarat Rafael Nadal, printre altele, la Paris. De-a lungul impresionantei sale cariere, Rafael Nadal a cucerit nu mai puțin de 22 de titluri de Grand Slam. Așa cum am preciza deja, 14 dintre acestea au fost adjudecate la Paris, ibericul lăsând o adevărată moștenire în capitala Franței. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult
Sorin Grindeanu: Dintr-odată s-au schimbat ad-hoc niște majorități în CGMB, dar continuăm să spunem că vrem PSD la GUVERNARE
„Dintr-odată s-au schimbat ad-hoc niște majorități în CGMB, dar continuăm să spunem că vrem PSD la guvernare”, a declarat, luni, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Sorin Grindeanu a afirmat că acesta „e un exemplu nu foarte fericit, dacă vor să-l extrapoleze și să-l aducă la nivel național”. „Am avut în ședință o informare. A făcut doamna Gabriela Firea, ca președinte al PSD București, vizavi de situația la zi și vizavi față de ceea ce s-a întâmplat vineri. Sigur, mulți colegi de-ai mei s-au uitat vineri așa, foarte atent, la modul în care s-a desfășurat ședința de la Consiliul General. Dintr-odată, ad-hoc, s-au schimbat niște majorități. Pare că ceea ce s-a hotărât în urmă cu câteva luni, o anumită majoritate, nu mai e valabilă, dar continuăm să spunem că vrem PSD-ul la guvernare. E un exemplu nu foarte fericit, dacă vor să-l extrapoleze și să-l aducă la nivel național”, a precizat Sorin Grindeanu după ședința conducerii PSD. La ultima ședință de Consiliu General din mandatul său, Nicușor Dan a făcut jocurile celor de la PNL, în defavoarea viceprimarului 1, care provine de la PSD. Nicușor Dan a introdus pe ordinea de zi a ședinței CGMB de vinerea trecută un proiect care prevede modificarea unei hotărâri din luna ianuarie, atunci când Consiliul a votat ca viceprimarul care îi poate prelua atribuțiile primarului general să fie Adrian Vigheciu, de la PSD. Prin urmare, viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost ales vineri primar interimar al Capitalei cu 38 de voturi pentru și 8 împotrivă. CITEȘTE ȘI: Ședință la PSD, fără decizie privind GUVERNAREA. Sorin Grindeanu: Noi nu pretindem, în acest moment, absolut nimic REUNIUNE PSD / Sorin Grindeanu, PREȘEDINTE interimar al partidului, după demisia lui Ciolacu / „Mandat deschis” la negocieri pentru GUVERN Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
Culisele extrădării din România a grecului care a vrut să dea mită 1 milion unui funcționar NATO

Un contract de alimentare cu combustibil a navelor militare NATO, în valoare de 9 milioane de euro, a devenit punctul de pornire al unei anchete de proporții, demarată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în coordonare cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al SUA – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (DCIS) și Serviciul Naval de Investigații Penale (NCIS). În urma cercetărilor, un om de afaceri grec – Manousos Bailakis – a fost reținut și acuzat că a mituit funcționari ai Agenției de sprijin și achiziții a NATO pentru a obține contractul de 9 milioane de euro. (Detalii AICI) În scenariu apare firma Global Defense Logistics, unde Manousos Bailakis este director de operațiuni, secondat de Gelasakis Ioannis, coproprietar și director executiv. (Mai multe informații AICI) Manousos Bailakis și Gelasakis Ioannis ar fi dat mită unui funcționar pentru achiziții publice din cadrul NATO, în schimbul influenței și acțiunilor acestuia în activitățile de achiziții publice ale Agenției de Sprijin și Achiziții a NATO (NSPA), încălcând legislația penală a SUA. În data de 11 februarie 2025, un judecător din SUA a emis pe numele lui Manousos Bailakis un mandat de arestare. Afaceristul grec este acuzat de conspirație în vederea comiterii infracțiunii de dare de mită în legătură cu fonduri federale și de trei fapte de dare de mită în legătură cu fonduri federale, ceea ce îi poate aduce o pedeapsă de 10 ani de închisoare. În 21 februarie 2025, cererea de arestare provizorie a grecului, în vederea extrădării, a fost admisă de magistrații de la Curtea de Apel București (CAB). După ce a făcut contestație, Manousos Bailakis a fost plasat în arest la domiciliu. Afaceristul grec așteaptă în 26 mai decizia de extrădare în SUA, de la Curtea de Apel București. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Gândul, avocatul din SUA al lui Manousos Bailakis a avansat mai multe discuţii cu procurorul american care anchetează cazul său, pentru a rezolva situaţia juridică a afaceristului grec. Întâlnirea avocatului lui Bailakis cu procurorii americani ar fi avut loc la jumătatea lunii mai, iar în funcție de rezultatele acesteia, va decide dacă mai păstrează sau nu opoziţia la extrădare depusă în dosarul de la Curtea de Apel București. Gândul prezintă informații în exclusivitate de la ultima hotărâre a judecătorilor, din 9 mai, când au dispus ca afaceristul grec să rămână în arest la domiciliu până când va fi luată o decizie în cazul cererii de extrădare în SUA. Arestul la domiciliu al afaceristului grec, prelungit pentru a nu se sustrage extrădării în SUA Potrivit magistraților, cererea de arestare provizorie a întrunit condiţiile art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA. „Manousos Bailakis nu a formulat obiecţiuni la identitate şi nici nu au fost învederate împrejurări care să se circumscrie motivelor de refuz al extrădării prevăzute de lege, Curtea apreciază că se impune menţinerea stării de arest la domiciliu provizoriu a persoanei urmărite”, s-a menționat în încheierea de ședință din 9 mai 2025. Motivele temeinice pentru menţinerea stării de arest la domiciliu, au mai precizat magistrații Curții de Apel București, sunt reprezentate de specificul şi de gravitatea faptelor comise, de prejudiciul de imagine cauzat alianţei NATO, precum şi de faptul că persoana solicitată este cetăţean grec şi există riscul să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare. În opinia judecătorilor, o altă măsură preventivă mai uşoară, respectiv controlul judiciar, nu poate preîntâmpina sustragerea persoanei solicitate. „În baza art. 44 alin.1, art. 43 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 12 alin. 4 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, menţine măsura arestului la domiciliu provizoriu, în vederea extrădării, a persoanei urmărite Manousos Bailakis, dispusă prin încheierea din data de 06.03.2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1121/2/2025/a1. Fixează termen la data de 26.05.2025, ora 11:00, termen până la care, dacă este cazul, persoana solicitată poate formula opoziţie la extrădare. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu privire la dispoziţia de menţinere a măsurii arestului la domiciliu”, au decis magistrații CAB, în 9 mai. „Manousos Bailakis și complicele său au plătit mită unui funcționar pentru achiziții publice din cadrul NATO” Afaceristul grec a fost reținut în 21 februarie 2025 și ulterior a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării în SUA. Manousos Bailakis a făcut contestația la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), magistrații i-au admis-o, iar acesta a fost plasat în arest la domiciliu, din 6 martie 2025. Măsura a fost prelungită ulterior de judecători, ultima dată în 9 mai. În 16 aprilie 2025, SUA au transmis părții române cererea de extrădare şi documentele necesare, iar judecătorii au acordat – la solicitarea avocatului omului de afaceri grec – un termen în vederea pregătirii apărării. La ședința CAB din 9 mai, judecătorii au reținut că „Manousos Bailakis și complicele lui, Ioannis Gelasakis, sunt directori ai unei corporații românești, Global Defense Logistics, care oferă, printre altele, servicii de întreținere a navelor la nivel mondial”. „Manousos Bailakis este directorul de operațiuni al companiei Global Defense Logistics. Gelasakis este coproprietar și director executiv al companiei Global Defense Logistics. Manousos Bailakis și complicele său au plătit mită unui funcționar pentru achiziții publice din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în schimbul influenței și acțiunilor funcționarului privind activitățile de achiziții publice ale Agenției de Sprijin și Achiziții a NATO (NSPA), încălcând astfel legislația penală a Statelor Unite. NSPA este responsabilă, printre altele, de achiziționarea de bunuri și servicii pentru NATO. Atunci când navele NATO se opresc în porturi, NSPA angajează contractori pentru a asigura realimentarea cu combustibil, realimentarea cu provizii și alte servicii. NSPA angajează contractanți în temeiul unor «acorduri-cadru», prin care contractanții furnizează servicii de întreținere a navelor pentru anumite porturi pentru o perioadă de timp determinată. Pentru a fi plătiți, contractanții facturează NSPA pentru serviciile prestate atunci când o navă a unui stat membru NATO se oprește într-un port. Aceste servicii sunt cunoscute sub denumirea colectivă de servicii de întreținere a navelor”, se arată în
Dan C. Vodnar, trucuri pentru păstrarea alimentelor în stare optimă. Care este „marele dușman al îmbătrânirii alimentelor”
Profesorul Dan C. Vodnar, profesor universitar și expert evaluator al Comisiei Europene, a explicat în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene„, cum se depozitează corect alimentele, astfel încât să rămână proaspete pentru cât mai mult timp. Expertul în alimentație Dan C. Vodnar a precizat la podcastul „Altceva cu Adrian Artene„, că cea mai bună metodă de a păstra alimentele perisabile la frigider, inclusiv mâncarea gătită, este în recipiente din sticlă. „Din practica comună a oamenilor, care sunt în care sunt interesați de aceste lucruri, vă pot spune că, în general, în boluri de sticlă e cea mai sigură metodă de depozitare a alimentelor. Știi concret că nu există nicio trecere de moleculă dinspre sticlă înspre aliment. În schimb la plastic, dacă totuși dorim să depozităm în recipiente de plastic alimentele, putem să facem lucrul acesta, însă recipientul respectiv să poarte acea certificare că este pentru depozitarea alimentelor și dacă vrem să-l încălzim la cuptorul cu microunde să poartă și certificarea că este un plastic care e pretabil pentru a fi utilizat în încălzirea alimentelor la cuptorul cu microunde. Ideal ar fi evident în sticlă să depozităm tot ce avem de gătit, orice aliment pe care pe care îl gătim, chiar dacă capacul este din plastic.”, a explicat expertul în podcastul „Altceva cu Adrian Artene„. Profesorul a precizat că cel mai mare „dușman” al alimentelor perisabile proaspete precum fructele și legumele, este oxigenul, de aceea expertul recomandă depozitare în vid. „Acum marele dușman al îmbătrâniri alimentelor și al îmbătrâniri noastre este oxigenul. Acesta este cel care ne oxidează fiecare țesut al organismului nostru. Acesta de fapt joacă un rol și împotriva legumelor și a preparatelor alimentare, pentru că el este cel care oxidează și îmbătrânește. Bine ar fi să păstrăm aceste legume, fructe în medii în care nu au o expunere foarte mare la oxigen. Și chiar sunt dispozitive în care poți păstra o perioadă mai lungă de timp, inclusiv salata pe care o speli. În acele dispozitive scoți oxigenul din interior, formează un fel de vid și vidul respectiv practic promovează mai o mai bună depozitare și mai corecte depozitare a acestor legume.”, a mai menționat profesorul Dan C. Vodnar. ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările și ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletul. Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Influencerul Motto, despre veniturile sale din reclame: Asta e o întrebare sensibilă. Se câștigă, cât muncești
Influencerul Motto (mottombc12, pe Tiktok) a vorbit la emisiunea „Dan Diaconescu Direct” despre scurta sa carieră fotbalistică și de ce a renunțat, dar spune și cât câștigă din actorie și reclame. „Am fost și jucător de fotbal bun. Am jucat la Dinamo, m-am antrenat cu echipa mare, am debutat la Dinamo 2, am fost și sportiv, am un istoric de sportiv”, a spus Motto, care a precizat și de ce s-a lăsat de acest sport: „Când am avut și eu ocazia și șansa, am dat cu piciorul. E o chestie pe care poate o s-o regret, poate nu o s-o regret. Dacă nu era să se întâmple, n-ajungeam în poziția în care sunt azi. Au fost niște niște ocazii. Mie, atunci, mi-a plăcut gagicărelile, îmi plăceau țigările, mă duceam prin club, aveam numai figuri, numai zbangheli. M-a dus mama în Spania să dau o probă, la Albacete, o echipă bună din Spania. Am vrut să fiu și fotbalist, dar viciile astea mă trag înapoi”. Cu această ocazie, el a avut un îndemn ferm pentru cei care își doresc o carieră sportivă sau vor să facă ceea ce le place. „Copii, dacă sunt sportivi care se uită acum la noi, vă spun din toată inima să vă țineți de de sport. Eu vă spun cu toată sinceritatea, dacă aveți un vis, oricare ar fi ăla, oricât de absurd vi se pare visul ăla… credeți în visul vostru și trageți cu dinții pentru asta. N-ascultați ce zice X, ce zice Y (…), voi faceți ce credeți că vă faceți să vă simțiți bine”, a spus el. Apoi, el a revenit asupra deciziei de a renunța atât de ușor la cariera de fotbalist. „Am fost mijlocaș central, ofensiv, în spatele vârfului, dar am fost accidentat la picior și, tot așa, nu dădeam randament pentru că eu aveam alte gânduri în cap. Abia așteptam să ajung acasă, să mă văd cu gagicile, să mă duc prin club, să-mi aprind țigări, să beau, să fac alte prostii. Nu mi-a mai ars, de la o vârstă. Păcat de părinții mei, păcat de mama că ea chiar a tras cu mine”, a completat acesta. Dan Diaconescu: „Cât se câștigă din reclame” „Asta e o întrebare sensibilă. E confidențial, în primul rând, să dau niște numere exacte. Se câștigă, cât muncești. E clar că atât cât muncești, atât câștigi. E ca la oricare muncă. Noi suntem mai mult și pe partea de comision. Eu sunt și agent de vânzări și actor. Se face o ședință de analiză business. Clientul intră în legătură cu marketer-ul respectiv afiliat proiectului. Îi dă lista de actori, dacă nu mă dorește pe mine… nicio supărare, avem atâția actori, se se fac niște scripturi, ne deplasăm la locație, depinde de business”, a afirmat Motto. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Așezământul pentru copii Sfântul Leontie din Rădăuți, locul unde orfanii au parte de un cămin iubitor. Maica Ecaterina a îngrijit peste 200 de copii
Așezământul pentru copii Sfântul Leontie din Rădăuți reprezintă, de aproape 15 ani, locul unde peste 200 de copii au fost salvați, iar în prezent sunt adulți cu familii așezați la casele lor. Unii sunt doctori, alții profesori sau meșter buni. Așezământul pentru Copii Sfântul Leontie din Rădăuți este locul în care Maica Ecaterina și Părintele Osten fac minuni. De aproape 15 ani ajută copii încercați de viață, abandonați de părinți, să meargă mai departe. Maica Ecaterina a fost economist, însă a decis să-și dedice viața mănăstirii și este alături de copii încă de la înființarea așezământului, în 2011. De atunci, și-a luat și diploma de asistentă medicală și pe cea de psiholog și este cea care consiliază copiii din centru. Aşezământul „Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți” a fost construit la iniţiativa Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi. După absolvire, copiii rămân în continuare la așezământ și sunt sprijiniți până când devin independenți. FOTO: Facebook / Așezământul pentru copii Sfântul Leontie din Rădăuți Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Trump acuză UE că profită de Statele Unite și amenință cu impunerea de taxe vamale de 50%

Președintele Donald Trump a criticat vehement, vineri, Uniunea Europeană, acuzând-o că profită de Statele Unite la nivel comercial și semnalând intenția de a impune tarife vamale de 50% începând de la 1 iunie. ”A fost foarte greu să gestionăm situația cu Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul primar de a profita de Statele Unite în materie de comerț. Barierele lor comerciale puternice, TVA-ul, penalitățile corporative ridicole, barierele comerciale non-monetare, manipulările monetare, procesele incorecte și nejustificate împotriva companiilor americane și multe alte lucruri au generat un deficit comercial cu Statele Unite de peste 250 de milioane de dolari pe an, ceea ce este total inacceptabil”, a afirmat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. Președintele Statelor Unite a apreciat că negocierile comerciale cu Bruxellesul sunt în impas. ”Discuțiile cu ei nu duc nicăieri. Prin urmare, recomand tarife vamale de 50% pentru Uniunea Europeană, începând din 1 iunie 2025”, a precizat președintele Trump, îndemnând companiile să își transfere activitățile în Statele Unite. ”Nu vor exista tarife dacă produsul este construit sau fabricat în Statele Unite”, a insistat Donald Trump. Bruxellesul a avertizat că va riposta la acțiunile Washingtonului Uniunea Europeană a semnalat constant că vrea un acord comercial cu Statele Unite, dar a avertizat că va riposta simetric la taxele vamale. ”Uniunea Europeană menține angajamentul de a găsi soluții negociate cu Statele Unite. Credem că pot fi găsite acorduri bune, care să fie avantajoase pentru consumatorii și firmele de pe ambele maluri ale Atlanticului. În același timp, continuăm să ne pregătim de toate posibilitățile”, a declarat recent Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. Foto: Profimedia Citește și: ANALIZĂ Frankfurter Allgemeine Zeitung: Politica externă a GERMANIEI și a UE va deveni independentă de SUA /Washingtonul nu mai este „partener natural” Rusia respinge ideea negocierilor cu Ucraina la VATICAN /„Nu este elegant ca țări ortodoxe să discute într-un sediu catolic” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Clotilde Armand i-a înroșit telefonul lui Nicușor Dan de câteva zile

Când a ajuns primarul Capitalei, Nicușor Dan nu le-a mai răspuns la telefon apropiaților, fapt recunoscut chiar de către președintele ales. Acum, de când este noul șef de stat, să „ajungi” la Nicușor Dan, ca fost prieten sau colaborator, este incredibil de dificil. În acest context, Clotilde Armand, fosta sa parteneră de partid, dar și colegă în administrație, îl caută „în disperare” pe Nicușor Dan, dar acesta pur și simplu nu o bagă în seamă. Surse Gândul au explicat ce vrea fosta primăriță de la noul „locatar” de la Cotroceni. Așa cum Gândul a relatat în mai multe rânduri, Clotilde Armand a fost una dintre vocile puternice din USR care au decis „mazilirea” Elenei Lasconi, în favoarea susținerii lui Nicușor Dan. Pe de-o parte, Clotilde Armand s-a răzbunat pe Elena Lasconi, cu care avea un conflict mai vechi, iar pe de altă parte, fosta primăriță spera, și încă speră, să fie cât mai aproape de Nicușor Dan, în calitatea sa de șef al statului. „De o săptămână, Clotilde Armand îl caută pe Nicușor Dan, să-l felicite personal. Ea consideră că noul președinte îi este dator, după ce a militat foarte mult pentru susținerea sa și pentru retragerea Elenei Lasconi. Crede că datorită influenței pe care dânsa a avut-o în partid, Nicușor Dan a ajuns președinte, fiind votat de electoratul USR. Nu știm ce așteaptă acum de la Nicușor Dan, dar sigur noul președinte nu-i va răspunde la telefon, mai ales că nu are nevoie de un om contondent lângă el. Mai mult, dumneaei nu are voie să ocupe o funcție publică timp de trei ani”, au declarat surse politice pentru Gândul. Clotilde Armand și partenerii ei au schimbat butucii de la „debaraua” cu afișele Elenei Lasconi În ceea ce privește susținerea fostei primărițe pentru Nicușor Dan, aceasta s-a făcut chiar și cu scandal. Gândul a dezvăluit recent că USR a fost practic scindat în două tabere, pe timpul campaniei: aripa Elena Lasconi și cea care l-a susținut pe Nicușor Dan. Războiul cel mai greu s-a dat în filiala USR Sector 1, controlată de fosta primăriță Clotilde Armand. Președintele acestei secții este Andrei Nicolaescu, fostul consilier personal al lui Armand, încă de pe vremea când aceasta era europarlamentar. Pentru că mai toate diligențele pentru mazilirea Elenei Lasconi au plecat de la Clotilde Armand, acoliții ei, susținători frenetici ai lui Nicușor Dan, au făcut tot posibilul să-și împiedice adversarii din propriul partid. Adică pe susținătorii primăriței de la Câmpulung. Susținătorii Elenei Lasconi au umblat nopțile prin sediile USR din București, unde au căutat material de campanie cu aceasta. Doar că la filiala Sector 1, susținătorii Elenei Lasconi s-au lovit de „brigada” Armand, care a fost acuzată că a schimbat butucii la intrările în sediu și, cel mai probabil, și de la camerele unde erau depozitate materialele de campanie, au dezvăluit surse politice pentru Gândul. Citește și: Elena Lasconi: Din păcate, gașca mi-a blocat ilegal accesul la banii de campanie/ Singura modalitate de a vă vorbi a rămas social media USR redirecționează sprijinul către Nicușor Dan. Moșteanu: Sper ca Elena să înțeleagă că miza României e mai mare decât un simplu ORGOLIU personal Cum a MOTIVAT Curtea de Apel București decizia prin care îi recunoaște Elenei Lasconi calitatea de președinte și unic reprezentant al USR Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani … vezi toate articolele
Secretarul american al Trezoreriei explică atitudinea lui Trump față de UE /Propunerile nu au avut calitatea celei observate la alți parteneri
Președintele SUA, Donald Trump, nu crede că Uniunea Europeană are o atitudine de ”bună-credință” în negocierile comerciale, a afirmat vineri secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, după ce liderul de la Casa Albă a amenințat țările europene cu tarife vamale de 50% de la 1 iunie. Scott Bessent a discutat joi, la reuniunea Grupului G7 din Canada, cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Întrebat, într-un interviu acordat postului Fox News, dacă discuțiile din Canada au fost ineficiente, Bessent a dat asigurări că întâlnirea a decurs bine. ”Conversația din Canada a fost bună, problema este că, anterior, pauza de 90 de zile pentru aplicarea tarifelor vamale decise pe 2 aprilie a fost luată pe premisa că țări sau blocuri comerciale vin la noi și poartă negocieri de bună-credință. Iar eu cred că președintele crede că propunerile UE nu au avut aceeași calitate cu cea observată la alți parteneri comerciali importanți”, a declarat Scott Bessent. ”Eu am spus că sunt 18 acorduri comerciale importante pe care trebuie să le facem, eu lucrez în principal cu Asia, iar acel grup a avansat propuneri foarte importante, negociază printr-o atitudine de bună-credință, am semnat deja un acord cu Marea Britanie, cred că vor mai fi câteva în viitorul apropiat, cred că actualul anunț este o reacție doar față de UE”, a subliniat secretarul american al Trezoreriei. Președintele Donald Trump a criticat vehement, vineri, Uniunea Europeană, acuzând-o că profită de Statele Unite la nivel comercial. Liderul SUA a semnalat intenția de a impune tarife vamale de 50% începând de la 1 iunie. ”A fost foarte greu să gestionăm situația cu Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul primar de a profita de Statele Unite în materie de comerț. Barierele lor comerciale puternice, TVA-ul, penalitățile corporative ridicole, barierele comerciale non-monetare, manipulările monetare, procesele incorecte și nejustificate împotriva companiilor americane și multe alte lucruri au generat un deficit comercial cu Statele Unite de peste 250 de milioane de dolari pe an, ceea ce este total inacceptabil”, a afirmat Trump. ”Discuțiile cu ei nu duc nicăieri. Prin urmare, recomand tarife vamale de 50% pentru Uniunea Europeană, începând din 1 iunie 2025”, a precizat președintele Trump. Comisia Europeană a refuzat să facă vreun comentariu după anunțul președintelui american. Însă Maros Sefcovic, comisarul european al Comerțului, ar urma să îl sune vineri seară pe Jamieson Greer, unul dintre negociatorii Statelor Unite, pentru clarificarea pozițiilor de negociere. Uniunea Europeană a semnalat constant că vrea un acord comercial cu Statele Unite, dar a avertizat că va riposta simetric la taxele vamale. ”Uniunea Europeană menține angajamentul de a găsi soluții negociate cu Statele Unite. Credem că pot fi găsite acorduri bune, care să fie avantajoase pentru consumatorii și firmele de pe ambele maluri ale Atlanticului. În același timp, continuăm să ne pregătim de toate posibilitățile”, a declarat recent Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. Foto: Profimedia Video: Fox News Citește și: ANALIZĂ Frankfurter Allgemeine Zeitung: Politica externă a GERMANIEI și a UE va deveni independentă de SUA /Washingtonul nu mai este „partener natural” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Economia Germaniei a crescut surprinzător în primul trimestru din 2025, în contextul avansării exporturilor și consumului
Economia Germaniei a înregistrat un avans surprinzător în primul trimestru al anului 2025, în contextul intensificării exporturilor, deși perspectivele se mențin slabe pe întregul an, conform datelor oficiale prezentate vineri. Economia Germaniei are o creștere surprinzătoare. Valoarea PIB-ului a avansat cu 0,4% în primul trimestru, dublu față de estimări. Motivele constau în intensificarea exporturilor și în accentuarea consumului privat, conform datelor Oficiului german pentru Statistică (Destatis). ”Produsul Intern Brut a crescut cu 0,4% în primul trimestru al anului 2025 în raport cu aceeași perioadă a anului trecut”, a comunicat Oficiul german pentru Statistică. ”Motivul creșterii economice este legat de îmbunătățirea surprinzătoare a conjuncturii în martie. Sectorul producției și exporturile au evoluat mai bine decât se estima”, a declarat Ruth Brand, președintele Oficiului german pentru Statistică. În pofida datelor de acum, pentru întregul an, estimările indică încetinire economică, în contextul disputelor comerciale cu Statele Unite. Prognoza de creștere economică a fost redusă din nou acum câteva zile, iar experții se așteaptă anul acesta la stagnare (0,0%). ”Economia Germaniei continuă să se confrunte cu o perioadă pronunțată de activități slabe, beneficiind doar puțin de creșterea economică globală. Există numeroase obstacole birocratice, care îngreunează procedurile. În același timp, economia se confruntă cu provocări asociate tranziției de la combustibilii fosili, îmbătrânirea populației și folosirea sistemelor de inteligență artificială”, arată raportul principalelor institute economice germane. ”Taxele impuse de Statele Unite afectează în mod clar economia Germaniei, în contextul în care este orientată spre export și întrucât economia germană se află de mult timp în criză”, a afirmat Veronica Grimm, expert în economie. Foto: Profimedia Video: Welt TV Citește și: ANALIZĂ Frankfurter Allgemeine Zeitung: Politica externă a GERMANIEI și a UE va deveni independentă de SUA /Washingtonul nu mai este „partener natural” Rusia respinge ideea negocierilor cu Ucraina la VATICAN /„Nu este elegant ca țări ortodoxe să discute într-un sediu catolic” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele