Cât costă o noapte de cazare în vila de lux a lui Novak Djokovic de pe malul lacului. Nu e ieftină nici pentru Țiriac

cat-costa-o-noapte-de-cazare-in-vila-de-lux-a-lui-novak-djokovic-de-pe-malul-lacului.-nu-e-ieftina-nici-pentru-tiriac

Fostul lider mondial, Novak Djokovic, deține o vilă de lux pe malul lacului Pavlovac din Serbia, iar prețul unei nopți de cazare este piperat, chiar și pentru cei cu foarte mulți bani, cum este magnatul Ion Țiriac. Djokovic, cu 24 de titluri majore și unul olimpic în palmares, este pe locul patru în rândul celor mai bine plătiți jucători de tenis din lume în 2025, după Carlos Alcaraz, Jannis Sinner și Coco Gauff, iar potrivit Forbes, are o avere estimată la 29,6 milioane de dolari. Vila de lux a lui Djokovic este situată la puțin peste 70 de km de Belgrad, capitala Serbiei, iar luxul este completat de peisajul de vis. O noapte de cazare în Villa Djokovic, vila de lux pe care o deține Novak Djokovic (38 de ani) împreună cu familia sa și care se află pe malul lacului Pavlovac ajunge la o sumă considerabilă, pe măsura luxului pe care îl oferă aceasta, dar și a peisajului care o încadrează. De altfel, vila, care poate găzdui 16 persoane, în același timp, nu este ieftină nici pentru magnatul Ion Țiriac, primul jucător de tenis, retras sau activ, care a trecut de „borna” miliardului de dolari. Vila are opt dormitoare și 15 băi, iar prețul de pornire pentru o noapte de cazare este de 15.000 de euro. Vila lui Djokovic are un living spațios, care „întruchipează luxul absolut, cu un șemineu primitor, punctul central”, care emană atât confort, cât și eleganță. De asemenea, este dotată cu o bucătărie profesională, complet utilată, care a fost concepută pentru a satisface cele mai rafinate gusturi culinare, fiind concepută în așa fel încât să îmbine în mod armonios partea de funcționalitate, specifică zonei, cu cea estetică. În ceea ce privește dormitoarele, fiecare dintre acestea sunt „amenajate somptuos”, oferind ”un refugiu liniștit și confortabil” musafirilor, fiind inclusă și o zonă de wellness. Potrivit site-ului de prezentare a acestei locuințe de vacanță, proprietatea beneficiază și de grădini, care îi invită pe musafiri la primbări relaxante. Printre dotările vilei lui Djokovici sunt barul, camera de jocuri, sala de gimnastică, piscina interioară, sala de masaj, sauna, dar și crama de vinuri. Pentru zilele calde, musafiri se pot bucura de piscina exterioară, dar și de terasa în aer liber. De asemenea, este dotată și cu terenuri de tenis (hard). În prețul de cazare sunt incluse și serviciile, iar oaspeții au un majordom sau personal de curățenie. Djokovic s-a mutat în Grecia Multiplul campion sârb și-a surprins fanii, când în 2025 a anunțat că va părăsi Serbia și se va reloca în Grecia. Acesta a solicitat „viza de aur” din partea guvernului elen, și pe care a primit-o imediat, singura condiție pusă de oficialii de la Atena fiind aceea de a achiziționa o proprietate în valoare de peste 400.000 de euro. Deținător al 101 trofee ATP în cariera sa impresionantă, Djokovic a afirmat că există o serie de legături între Serbia natală și Grecia. „Sunt multe legături istorice, religioase, culturale și sociale între Grecia și Serbia, iar acesta e un motiv important pentru care am venit aici. De asemenea, vremea și mâncarea de aici sunt minunate, iar pe coastă e cel mai frumos. Îmi place stilul de viață de aici și simt că sârbii și grecii sunt ca frații. E motivul numărul unu”, a declarat Djokovic, care are reședința fiscală în Monte Carlo. Djokovic (locul 4 ATP), care în acest an va împlini 39 de ani, nu se gândește încă la retragerea din tenis, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători din circuit, după Gael Monfils (39 de ani, locul 109 ATP) sau Stan Wawrinka (40 de ani, locul 137 ATP), ambii anunțându-și retragerea la finalul acestui sezon.

Primele imagini cu fortăreața de lux pe care Simona Halep a plătit 600.000 de euro. Cum arată în detaliu vila campioanei dintr-o zonă plinădeverdeață

primele-imagini-cu-fortareata-de-lux-pe-care-simona-halep-a-platit-600000-de-euro.-cum-arata-in-detaliu-vila-campioanei-dintr-o-zona-plinadeverdeata

Au apărut primele imagini cu fortăreața de lux în schimbul căreia Simona Halep a plătit nu mai puțin de 600.000 de euro. Vila campioanei este amplasată într-o zonă exclusivistă, plină de verdeață. Fostul lider WTA, care a ales să se retragă definitiv din tenisul profesionist, se concentrează acum pe alte pasiuni, una dintre ele fiind golful, sport pe care l-a practicat și în perioada în care era suspendată din cauza cazului de dopaj în care a fost implicată. Ce fortăreață de lux și-a cumpărat Simona Halep Simona Halep s-a retras din tenis și a început să dedice tot mai mult timp unor alte activități. Sportiva din Constanța s-a îndrăgostit de golf, sport pe care l-a practicat și în perioada în care era suspendată din cauza cazului de dopaj în care a fost implicată. Acum, fostul lider WTA și-a achiziționat o vilă în valoare de nu mai puțin de 600.000 de euro, în cadrul complexului „National Golf & Country Club”, de lângă București. ProSport vă prezintă primele imagini cu noua locuință a sportivei din Constanța, o adevărată fortăreață de lux, care este situată într-o zonă exclusivistă, plină de verdeață. Fotografii cu locuința campioanei puteți vedea în galeria atașată acestui text. Detalii despre noua casă a Simonei Halep Simona Halep și-a achiziționat o vilă impresionantă, cu o suprafață construită de 255.4 metri pătrați. Conform informațiilor disponibile pe site-ul complexului „National Golf & Country Club”, o astfel de locuință, din categoria 4, are un preț de 560.000 de euro, la care se adaugă TVA-ul. Fostul lider WTA obișnuiește să joace destul de des golf în cadrul complexului respectiv, care se află la nord de București, în localitatea Niculești. „Locuința Simonei face parte din componenta rezidențială dezvoltată în interiorul clubului – un ansamblu de 173 de vile și 111 apartamente, conceput pentru un stil de viață rafinat. Vila aleasă de Simona Halep are o suprafață construită de 255,4 metri pătrați și include trei dormitoare și două băi. Este o locuință eficientă energetic, datorită sistemului de panouri solare care va produce energia necesară consumului casnic. Unitatea beneficiază de finisaje premium și interioare luminoase, cu tavane înalte și suprafețe vitrate generoase. Casele din cadrul resortului sunt concepute pentru a răspunde celor mai înalte standarde de confort, funcționalitate și intimitate – cu suprafețe construite între 50 și 100 mp pentru apartamente și între 255 și 412 mp pentru vile, cu livrare etapizată. Prima fază a fost deja finalizată și vândută, iar faza a doua este în curs de dezvoltare, cu termen de finalizare estimat pentru iunie 2026. Ultima fază este planificată pentru inaugurare în toamna anului 2027”, se arată în comunicatul emis de NGCC.

Şi-a scos conacul la vânzare cu 16,5 milioane de dolari. Are 6 dormitoare, 5 băi şi 8 piscine

si-a-scos-conacul-la-vanzare-cu-16,5-milioane-de-dolari.-are-6-dormitoare,-5-bai-si-8-piscine

Un fost star din NBA și-a scos la vânzare conacul uriaș de 16,5 milioane de dolari. Impunătoarea vilă are 6 dormitoare, 5 băi și 8 piscine. Tony Parker deține un teren de 21 de hectare într-un cartier periferic al orașului San Antonio, din Texas. Tony Parker, fostul soț al Evei Longoria, este unul dintre foștii jucători din NBA care au reușit să strângă o avere din baschet. Fostul sportiv a jucat pentru echipe precum Paris Basket Racing, San Antonio Spurs, LDLC ASVEL și Charlotte Hornets. El s-a retras în anul 2019, după o carieră de 20 de ani. Tony Parker, fostul star din NBA, își vinde conacul de 16,5 milioane de dolari Fostul jucător de baschet american și-a scos la vânzare locuința pentru prima dată în anul 2021, pe uriașa sumă de 19,5 milioane de dolari. De atunci, niciun cumpărător nu i-a putut atinge pretențiile financiare lui Parker. Acum, la patru ani distanță, Tony Parker este hotărât să scadă drastic din preț, până la 16,5 milioane de dolari, pentru a putea vinde proprietatea. Totodată, americanul a ales să schimbe și agentul imobiliar cu care lucra, sperând că va avea mai mult noroc. Locuința impunătoare se află la periferia orașului San Antonio, în cartierul Boerne, la 25 de mile distanță de centru. Întregul teren pe care se află casa lui Parker are 21 de hectare. Tony Parker a gândit locuința ca pe un adevărat conac imperial. Americanul a dorit să construiască o sală de fitness de 557 de metri pătrați, un teren de baschet complet echipat, o sală de jocuri arcade, un bar și o sală de cinema private, o frizerie, mai multe camere destinate birourilor, o cramă cu 1.500 de sticle de vin, o cameră de trofee cu acces pe bază de amprentă și un waterpark. „Asta nu e doar o locuință, e o moștenire. Casa lui Tony Parker îmbină eleganța world-class cu detalii pe care nu le au alte proprietăți din Texas. De la cel mai înalt tobogan privat cu apă, până la cel mai mare waterpark rezidențial din stat, am reușit să creăm ceva care combină luxul cu o poveste generațională”, a spus Erwin Nicholas II, agentul care se ocupă de vânzarea locuinței, conform Robbreport. Tony Parker a făcut o avere din NBA Tony Parker este unul dintre cei mai iubiți foști jucători ai celor de la San Antonio Spurs. Americanul a evoluat pentru trupa din NBA pentru 17 ani. „Texanii” l-au ales în draftul NBA din anul 2001 pe poziția 28, în prima rundă. Conform sursei de mai sus, Parker a strâns o avere uriașă din NBA, de peste 170 de milioane de dolari. Pe lângă conacul uriaș din Texas, fostul sportiv mai deține și un castel istoric în sudul Franței, în valea Ronului. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult

Când ai bani, ai și condiții. A închiriat o vilă cu cramă și sală de fitness: imagini spectaculoase

cand-ai-bani,-ai-si-conditii.-a-inchiriat-o-vila-cu-crama-si-sala-de-fitness:-imagini-spectaculoase

Atunci când ai bani, ai și condiții. A închiriat o vilă superbă, cu cramă și sală de fitness, iar imaginile care au ajuns în mediul online sunt de-a dreptul spectaculoase. Jucătoarea de tenis Donna Vekic a făcut turul casei în care locuiește și le-a arătat fanilor dotările pe care le are în superba vilă. Donna Vekic și-a prezentat casa fanilor Jucătoarea de tenis Donna Vekic le-a arătat fanilor condițiile în care trăiește la Londra, unde se află pentru Wimbledon. Sportiva a făcut turul casei închiriate în care locuiește în această perioadă. Este vorba despre o vilă impresionantă, cu cramă și sală de fitness. Imaginile cu locuința sportivei au devenit virale în mediul online și le puteți vedea AICI. În timpul turneului, sportiva și-a închiriat o casă în sud-vestul Londrei și a oferit un tur pentru BBC. Locuința ei este dotată cu facilități de top: sală de fitness de ultimă generație, cramă cu vinuri, cameră de tratament cu masaj, cu vedere către grădină, dormitoare cu aer condiționat, o zonă de relaxare în aer liber și o mașină de spălat cu program de călcare. Donna Vekic deține o locuință impresionantă În urmă cu aproximativ șase ani, Donna Vekic și-a cumpărat o casă impresionantă în Monte Carlo, acesta fiind un vis împlinit pentru jucătoarea croată de tenis. Înainte, Monaco era considerată reședința oficială, unde se antrena și se pregătea pentru competițiile importante. Donna Vekic a atins punctul maxim al carierei pe în iunie 2025, când a ajuns pe locul 22 WTA. La Jocurile Olimpice de la PAris 2024, aceasta a reușit să obțină o medalie de argint la simplu. De-a lungul anilor, sportiva din Croația a cucerit patru titluri WTA, disputând nouă finale. După o serie de accidentări grave, Donna Vekic a fost la un pas să renunțe la tenis, înainte de Roland Garros 2024. Cu toate acestea, a ales să își continue cariera și experiența pe care a avut-o la Wimbledon 2024 a reconfirmat-o printre jucătoarele de top ale lumii. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult