Am plâns în baie, eram furioasă!. Jucătoarea din Ucraina a dezvăluit ce a simțit când compatriotul ei a fost descalificat de la Jocurile Olimpice

am-plans-in-baie,-eram-furioasa!.-jucatoarea-din-ucraina-a-dezvaluit-ce-a-simtit-cand-compatriotul-ei-a-fost-descalificat-de-la-jocurile-olimpice

Celebra jucătoare din Ucraina a simțit furie și a plâns în baie, după ce al ei compatriot a fost descalificat de la Jocurile Olimpice. Vladyslav Heraskevych a fost exclus de la JO din 2026, deoarece dorea să concureze cu o cască pe care erau imprimate fețele a 24 de sportivi ucraineni uciși în războiul cu Rusia. Descalificarea de la Jocurile Olimpice a compatriotului ei a făcut pe celebra jucătoare ucraineană să plângă de furie în baie Heraskevych a fost înștiințat că poate intra pe pista de skeleton, dar numai dacă poartă altă cască. El a refuzat să renunțe la respectivul accesoriu, motiv pentru care a fost descalificat. Amintindu-și de această controversă, jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostyuk, aflată pe locul 28 în clasamentul WTA, a dezvăluit într-un interviu dat presei australiene cum a fost rănită de acel incident. „Am aflat despre asta între două ședințe de antrenament și am plâns zdravăn în baie pentru că am fost foarte empatică, mai ales ca sportivă. Este cu siguranță o poveste diferită în tenis, comparativ cu toate aceste sporturi care își construiesc practic viața în jurul Jocurilor Olimpice”, a spus Kostyuk. Sportiva a explicat cum lacrimile ei s-au transformat în furie totală față de nedreptatea situației, având în vedere ororile prin care trăiește poporul ucrainean de la începutul invaziei rusești. „Am avut această furie și acest sentiment profund de nedreptate, la fel ca luptele zilnice și acest dezastru prin care trece poporul ucrainean în fiecare zi, inclusiv familia mea, prietenii. Pe lângă toate acestea, a fost pur și simplu uluitor pentru mine ce s-a întâmplat, iar felul în care se iau decizii în ultimii doi ani este dezamăgitor pentru lume”, a adăugat Kostyuk. Marta Kostyuk a jucat cel mai lung meci la Austrlian Open din ultimii 7 ani, fiind învinsă de Elsa Jacquemot în 3 ore și 30 de minute Într-un interviu acordat recent, la scurt timp după întâlnirea cu președintele Ucrainei, Vladyslav Heraskevych, așteaptă cu nerăbdare participarea la proba de skeleton de la Jocurile Olimpice de iarnă din 2030, care vor avea loc în Alpii Francezi, și își dorește să câștige medalia de aur. „În primul rând, trebuie să facem apel într-o altă instanță care nu se află sub controlul Comitetului Internațional Olimpic. Scopul nostru este să câștigăm acest caz. Apoi vreau să vin în competițiile olimpice cu aceeași cască. Și, bineînțeles, să câștig o medalie de aur”, a transmis el, potrivit Sports Keeda. În ceea ce privește domeniul de activitate al Martei Kostyuk, jucătoarea ucraineană de tenis a început bine sezonul, fiind învinsă în finala de la Brisbane de liderul mondial, belarusa Aryna Sabalenka, cu 4-6, 3-6. A urmat dezastrul din primul tur la Australian Open. Kostyk a întâlnit-o în primul tur pe jucătoarea franceză Elsa Jacquemot, în fața căreia a cedat cu un incredibil 7-6 (4), 6-7 (4), 6-7 (7). Cele două au stat pe teren 3 ore și 30 de minute, fiind cel mai lung meci de la Melbourne Park din 2019, când a fost introdus tie-break-ul până la 10 în setul decisiv.

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu sportivul ucrainean dat afară de la Jocurile Olimpice: Datorită sacrificiului lor nu este război azi în toată Europa!

volodimir-zelenski-s-a-intalnit-cu-sportivul-ucrainean-dat-afara-de-la-jocurile-olimpice:-datorita-sacrificiului-lor-nu-este-razboi-azi-in-toata-europa!

Sportivul ucrainean a fost dat afară de CIO de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina 2026, după care Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu el și a avut un mesaj clar. Ca urmare a sacrificiului sportivilor ucraineni morți în conflictul armat din țara lor nu este război azi în toată Europa, este ferm convins Volodimir Zelenski. Volodimir Zelenski a salutat in inițiativa sportivul ucrainean care a fost dat afară de la Jocurile Olimpice Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acordat o distincție de stat de rang înalt lui Vladyslav Heraskevych, participant în proba de skeleton, descalificat de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, pentru că purta o cască care comemorează sportivii uciși în războiul cu Rusia. În timpul respectivei întrevederi, în marja Conferinței anuale de Securitate de la München, Zelenski i-a spus lui Heraskevych că are un mare respect pentru toți olimpicii care l-au susținut pe el și poziția lui. „Medaliile sunt importante pentru Ucraina și pentru tine, dar mi se pare că cel mai important lucru este cine ești”, a spus Zelenski în timp ce i-a înmânat atletului Ordinul Libertății, potrivit Reuters. Heraskevych a fost descalificat la JO din Italia, după ce juriul Federației Internaționale de Bob și Skeleton a decis că reprezentarea pe cască a sportivilor uciși de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 a încălcat regulile de neutralitate politică. Heraskevych spune că regulile impuse de CIO au fost un instrument de propagandă pentru Rusia Heraskevych i-a spus președintelui că distincția primită este uriașă, dar sportivii înfățișați pe cască îl merită și mai mult. „Datorită sacrificiului lor, putem concura la Jocurile Olimpice”, a spus Heraskevych, al cărui apel a fost respins de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Heraskevych a declarat, după întrevederea cu președintele Ucrainei, că descalificarea a fost discriminatorie, deoarece nu a comis nicio încălcare a Cartei Olimpice, un document pe care a spus că îl apreciază cu adevărat. „Dar, în același timp, înțeleg că acest scandal a unit oameni din întreaga lume în legătură cu problema noastră și cu sacrificiul acestor mari sportivi și cred că acest obiectiv este mult mai important decât orice medalie”, a spus el. Vorbind înaintea audierii CAS, Heraskevych a spus că excluderea lui și regulile impuse de Comitetul Olimpic Internațional au fost un instrument de propagandă pentru Rusia. Mai mult, el continuă să primească o mulțime de amenințări din partea Rusiei. Cum a argumentat CIO excluderea sportivului ucrainean dat afară de la Jocurile Olimpice Într-un comunicat de presă în care a anunțat exluderea lui Heraskevych de la competiția polisportivă organizată în Italia, Comitelul Internațional Olimpic a transmis că „în ciuda multiplelor schimburi de replici și întâlniri, inclusiv cu președinta Kirsty Coventry, acesta nu a luat în considerare nicio formă de compromis”. Forul a mai făcut cunoscut faptul că esența acestui caz nu constă în mesaj, ci în locul în care a vrut să-l exprime sportivul. Heraskevych a putut să-și afișeze casca în toate ședințele de antrenament și i s-a oferit opțiunea de a o avea imediat după competiție, când trecea prin zona mixtă. „Doliu nu este exprimat și perceput în același mod peste tot în lume. Pentru a sprijini sportivii în doliul lor, CIO a înființat centre multiconfesionale în Satele Olimpice și un loc de doliu, astfel încât durerea să poată fi exprimată cu demnitate și respect. Există, de asemenea, posibilitatea de a purta o banderolă neagră în timpul competiției, în anumite circumstanțe. În timpul Jocurilor Olimpice, sportivilor li se oferă o serie de ocazii de a jeli și de a-și exprima opiniile, inclusiv în zonele mixte media, pe rețelele de socializare, în timpul conferințelor de presă și în interviuri”, a mai anunțat CIO, pe site-ul oficial.

Jucătoarele de tenis din Ucraina au intervenit după ce Vladyslav Heraskevych a fost exclus de la Jocurile Olimpice

jucatoarele-de-tenis-din-ucraina-au-intervenit-dupa-ce-vladyslav-heraskevych-a-fost-exclus-de-la-jocurile-olimpice

Două jucătoare de tenis ucrainence au reacționat la scurt timp după ce compatriotul lor, Vladyslav Heraskevych, a fost descalificat de la Jocurile Olimpice (JO) . Cel mai bun atlet de skeleton din Ucraina și purtătorul drapelului la ceremonia de deschidere a JO este în centrul unui nou scandal. A încercat să își onoreze colegii sportivi care au fost martirizați de-a lungul anilor în care țara sa s-a aflat în conflict militar cu Rusia. I s-a interzis să participe la Milano-Cortina deoarece a refuzat să schimbe casca pe care apar chipurile altor sportivi ucraineni. Elena Svitolina și Marta Kostyuk și-au manifestat sprijinul pentru Heraskevych pe rețelele sociale, la scurt timp de la excluderea sportivului de la Jocurile Olimpice. Vedetele tenisului ucrainean îl sprijină pe sportivul exclus de la JO Milano-Cortina Conflictul militar stârnit de Rusia pe teritoriul Ucrainei din 2022 a făcut ca mulți sportivi să lase competițiile deoparte pentru a-și apăra țara. Heraskevych a încercat să le onoreze memoria, dar Comitetul Internațional Olimpic (CIO) nu a fost de acord să poarte o cască cu chipurile acestora, ci o banderolă neagră. foto: profimedia 13 feb 2026 Sportivul nu s-a conformat și a continuat să își mențină poziția, fapt pentru care a fost exclus din competiției. A atacat decizia la Tribunalul de Arbitaj Sportiv, fiind susținut de Elina Svitolina și Marta Kostyuk, două dintre cele mai importante jucătoare de tenis din Ucraina. „Suntem alături de tine, Mersi” a transmis Kostyuk pe Instagram, în timp ce Svitolina a atacat dur decizia CIO: „@iocofficial s-a înscris în istoria rușinii sportului mondial”. Și cele două jucătoare de tenis au jucat un rol important, în ultimii ani, cu privire la creșterea gradului de conștientizare asupra evenimentelor care au loc în țara lor. Vladyslav Heraskevych nu este la prima „abatere” de acest fel. La Olimpiada de Iarnă, din urmă cu 4 ani, a arborat un banner pe care scria „Fără război în Ucraina”. Reacția președintelui Zelenski: „A reamintit lumii prețul luptei noastre” În timpul războiului din Ucraina, peste 650 de sportivi și antrenori și-ar fi pierdut viața, potrivit unei declarații a Ministrului Sportului, Matviy Bidnyi, pentru AFP. O reacție a venit și din partea președintelui Volodimir Zelenski, care i-a mulțumit sportivului pentru gestul său. „Îi mulțumesc portdrapelului echipei noastre naționale la Jocurile Olimpice de iarnă, Vladyslav Heraskevych, pentru că a reamintit lumii prețul luptei noastre. Acest adevăr nu poate fi incomod, inadecvat sau numit «demonstrație politică la un eveniment sportiv». Este o reamintire pentru întreaga lume a ceea ce este Rusia modernă”, a scris Zelenski pe X.

Decizia mă distruge. Comitetul Olimpic i-a interzis să poarte casca pe care avea victimele războiului din Ucraina

decizia-ma-distruge.-comitetul-olimpic-i-a-interzis-sa-poarte-casca-pe-care-avea-victimele-razboiului-din-ucraina

Comitetul Olimpic a luat o decizie controversată și i-a interzis unui sportiv ucrainean să poarte o cască pe care avea imagini cu victimele războiului care se poartă la el în țară. Vladyslav Herskevych, care participă în proba de skeleton de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026, s-a arătat extrem de dezamăgit și este gata să ceară schimbarea acestei decizii. Vladyslav Heraskevych, dezamăgit de decizia Comitetului Olimpic Vladyslav Heraskevych se află în această perioadă la Milano-Cortina, acolo unde va participa în cursul zilei de vineri, 13 februarie 2026, la skeleton, la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. La primele antrenamente, sportivul din Ucraina a purtat o cască specială, pe care erau afișate imagini cu sportivi ucraineni care au murit în timpul războiului cu Rusia. Acum, Comitetul Olimpic a luat o decizie care nu a fost pe placul sportivului și i-a interzis să mai poarte casca respectivă, la antrenamente sau în competiție. Acest lucru nu a fost pe placul lui Vladyslav Heraskevych, care a postat un mesaj pe rețelele de socializare, prin care a transmis că va solicita schimbarea deciziei. „CIO a interzis utilizarea căștii mele la sesiunile de antrenament și competiții oficiale. O decizie care pur și simplu îmi frânge inima. Sentimentul este că CIO îi trădează pe acei sportivi care au făcut parte din mișcarea olimpică, nepermițându-le să fie onorați pe arena sportivă unde acești sportivi nu vor mai putea păși niciodată. În ciuda precedentelor din prezent și din trecut, când CIO a permis astfel de onoruri, de data aceasta a decis să stabilească reguli speciale pentru Ucraina. Pregătim o cerere oficială către CIO și vom lupta pentru dreptul de a concura purtând această cască”, a transmis Vladyslav Herskevych, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Ce a transmis Volodimir Zelenski Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a transmis un mesaj special după ce a văzut ce a postat sportivul Vladyslav Herskevych pe Instagram. „Casca sa poartă portretele sportivilor noștri care au fost uciși de Rusia. Patinatorul artistic Dmytro Sharpar, ucis în luptă lângă Bahmut; Yevhen Malyshev, un biatlonist în vârstă de 19 ani, ucis de ocupanți lângă Harkov; și alți sportivi ucraineni ale căror vieți au fost luate de războiul purtat de Rusia. Vladyslav Heraskevych a reamintit lumii prețul luptei noastre. Acest adevăr nu poate fi considerat ofensator, nepotrivit sau etichetat drept «demonstrație politică la un eveniment sportiv»”, a transmis Volodimir Zelenski, conform news.ro.