CNAIR închide Transfăgărășanul și Transalpina

cnair-inchide-transfagarasanul-si-transalpina

CNAIR a închis de luni, 20 octombrie, circulația pe sectoarele înalte ale Transfăgărășanului și Transalpinei, din cauza condițiilor meteo severe. Decizia a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, în contextul riscurilor crescute de avalanșă, viscol și polei. DARIUS MITRACHE / MEDIAFAX FOTO CNAIR a anunțat că traficul a fost închis pe Transfăgărășan, între Piscu Negru și Bâlea Cascadă, și pe Transalpina, între Rânca și Curpat. Măsura a fost luată de Comisiile de Revizie Specială, care au constatat că, la altitudine, condițiile meteo fac imposibilă circulația în siguranță. Decizia respectă prevederile „Normativului privind circulația rutieră pe drumurile montane”, aprobat prin deciziile comune ale Ministerului Transporturilor și Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit CNAIR, sectoarele respective devin extrem de periculoase din cauza ninsorilor abundente, viscolelor, avalanșelor, căderilor de pietre, viiturilor și poleiului. „La altitudine instabilitatea atmosferică este accentuată şi poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment. Sectoarele de drum închise circulaţiei sunt semnalizate corespunzător”, precizează CNAIR în comunicat. Transfăgărășanul și Transalpina vor rămâne închise până în vara anului viitor, când condițiile vor permite redeschiderea circulației. Surse foto: Facebook CNAIR / Mediafax foto AUTORUL RECOMANDĂ: Ambasadorul la Washington și ministrul de Externe se CONTRAZIC în privința vizitei lui Nicușor în SUA. Unul o dă ca sigură, altul ca probabilă Ciprian Ciucu a pornit atacul la CCR în numele lui Bolojan și al PNL: „CCR nu poate GUVERNA România”

Unde au loc primele episoade de ninsori abundente și viscol. Vreme rea în jumătate de țară

unde-au-loc-primele-episoade-de-ninsori-abundente-si-viscol.-vreme-rea-in-jumatate-de-tara

Administrația Națională de Meteorologie a emis primele avertizări de viscol și ninsori abundente, valabile în mai multe județe aflate în zonele de munte. Vor intra în vigoare mai multe coduri galbene și portocalii de ploi torențiale și de vânt puternic. Specialiștii ANM au anunțat că vremea va fi una deosebit de rece în cea mai mare parte a țării în zilele următoare. Interval de valabilitate: 2 octombrie, ora 10 – 4 octombrie, ora 20 Fenomene vizate: vreme deosebit de rece, ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1500 m. În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi maxime cuprinse între 7 și 17 grade și minime între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. De pe 2 octombrie de dimineață aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-veste, în toată țara. Se vor acumula cantități însemnate de apă. de 20-25 l/mp, iar în sud peste 70-90 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 de metri va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă. Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea de peste 60-70 km/h. Cod galben de ploi Interval de valabilitate: 2 octombrie, ora 10 – 3 octombrie, ora 10 Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ. În intervalul menționat vor fi ploi însemnate cantitativ în vestul Munteniei și sudul Banatului. Cantitățile de apă vor fi de 25-35 l/mp și local de 40-50 l/mp. Cod portocaliu de ploi torențiale Interval de valabilitate: 2 octombrie, ora 10 – 3 octombrie, ora 10 Fenomene vizate: ploi importante cantitativ Zone afectate: județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj În județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj va ploua important cantitativ și se vor acumula cantități de apă de 50-70 l/mp.