Cine este miliardarul american care ar putea cumpăra CNN, postul de știri cel mai detestat de președintele Trump

Pe fondul războiului achizițiilor dintre Paramount și Netflix pentru Warner Bros., un magnat media american s-a arătat disponibil să cumpere CNN, cea mai mare rețea de televiziune americană prin cablu de știri din toată lumea. Pe 21 ianuarie, Netflix a anunțat că poate efectua rapid plata în cash pentru a cumpăra Warner Bros., potrivit Reuters. Magnatul media Barry Diller a anunțat că este dispus să cumpere CNN de la Warner Bros. Discovery. CNN a transmis că „nu este de vânzare”. Barry Diller este director al companiilor IAC și Expedia Group. În 1994, el și cu Ruper Murdoch au fondat Fox Broadcasting Company (compania din spatele Fox News, postul TV de știri conservatoare pe placul președintelui Trump) și USA Broadcasting. Trump, care a criticat deseori CNN, acuzând televiziunea de „știri false” și „propagandă democratică”, și-a exprimat dorința ca televiziunea de știri trebuie să fie vândută odată cu compania-mamă Warner Bros. Discovery. Războiul achizițiilor pentru Warner Bros.Discovery Conducerea Warner Bros. Discovery a anunțat divizarea companiei în două companii separate în vara acestui an. CNN va face parte din Discovery Global, în timp ce Warner Bros., compania de divertisment din spatele francizelor celebre ca „Game of Thrones”, „Harry Potter”, „Lord of the Rings”, „Mad Max”, „Mortal Kombat”, „Batman”, „Superman”, „It” etc. ar urma să fie cumpărat de Netflix. Paramount Skydance, compania condusă de David Ellison, fiul miliardarului Larry Ellison, directorul executiv al Oracle, a amenințat că va da în judecată Warner Bros. Compania din spatele gigantului cinematografic Paramount, care oferise 108 miliarde de dolari, a acuzat că tranzacția Netflix în valoare de 82 de miliarde de dolari a Warner Bros. Discovery subevaluează compania. Paramount Skydance, care are și susținerea din partea președintelui american Donald Trump, și-a intensificat brusc lupta pentru preluarea Warner Bros Discovery, informând acționarii că va nominaliza directori în consiliul de administrație al Warner Bros Discovery. și că se va opune fuziunii propuse a companiei cu Netflix. Marile achiziții din industria divertismentului post-COVID Președintele american, prieten cu Larry Ellison, tatăl directorului companiei Paramount Skydance, chiar a solicitat măsuri anti-trust, deși a cumpărat pe 17 ianuarie obligațiuni în valoare de cel puțin 1 milion de dolari de la Netflix și Warner Bros Discovery (WBD), la câteva zile după ce a declarat că va fi „implicat” într-o fuziune propusă între cele două companii. Războiul achizițiilor pentru Warner Bros. a debutat din toamna anului trecut. Nu este prima mare achiziție după ce tot anul trecut, Trump a impus vânzarea operațiunilor TikTok, iar cumpărătorul ar putea fi Larry Ellison, omul de afaceri prieten cu Donald Trump. Moda marilor achiziții din industria divertismentului postpandemic sunt precedate de cumpărarea companiilor de jocuri video Activision-Blizzard și Bethesda de către giganticul Microsoft (în 2021 și 2023). Pe 20 ianuarie 2026, regizorul Zack Snyder a postat o fotografie cu actorul Henry Cavill realizată în urmă cu 15 ani, costumat în supereroul DC Superman. Tânărul actor era atunci în probe pentru filmul „Man of Steel” , lansat în 2013. Fanii DC au lansat teorii că dacă Netflix va achiziționa Warner Bros. Discovery, regizorul din spatele filmelor „300”, „Watchmen”, „Man of Steel”, „Batman v Superman: Dawn of Justice”, „Justice League” și „Rebel Moon” ar putea să-i readucă înapoi mantia supereroului lui Henry Cavill, înlocuit de David Corenswet în rolul acestuia în filmul „Superman” lansat de anul trecut. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă:Tranzacție-astronomică în industria streamingului: Netflix cumpără rivalul uriaș care deține HBO Max, pentru o sumă cât un sfert din PIB-ul României
De ce achiziția Warner Bros. de către Netflix ridică semne de întrebare: analiștii Wall Street nu înțeleg tranzacția de 82,6 miliarde

Analiștii de pe Wall Street și sindicatele hollywoodiene pun sub semnul întrebării tranzacția: merită riscul? Achiziția Warner Bros. de către Netflix în valoare de 82,6 miliarde de dolari reprezintă un moment tensionat pentru Hollywood. Industria divertismentului este din ce în ce mai mult eclipsată de giganții tehnologici, indiferent dacă tranzacția va fi finalizată sau nu. „Nou-venitul a devorat Hollywoodul” TechCrunch arată că, simbolic, acesta este momentul în care noul-venit a devorat Hollywoodul. „Au apărut toate aceste articole care spuneau: Netflix devorează Hollywoodul, Netflix transformă Hollywoodul””, susține sursa citată. Netflix, care a început ca o mică companie care livra DVD-uri prin poștă, licitează acum pentru o companie cu tradiție. Aceasta pare a fi una dintre cele mai dramatice schimbări din industrie, atât simbolic cât și substanțial. Întrebări despre aprobarea autorităților și oferta Paramount Există mai multe întrebări legate de tranzacție. Netflix va obține aprobarea autorităților de reglementare? Oferta ostilă a Paramount va avea succes? Din cauza modului în care Paramount a forțat Warner Bros. să ia în considerare ofertele de achiziție, pare puțin probabil ca Warner Bros. să poată continua ca o companie independentă. Zilele Warner Bros. ca companie independentă par a fi numărate. „Este un risc prea mare?” Kirsten Korosec de la podcastul Equity a remarcat că aceasta este doar cea mai recentă mișcare care aduce o consolidare mai mare în industria media. Warner Bros. a trecut deja printr-o consolidare cu Discovery. „Ar trebui să cumpere asta? Este asta ceea ce le trebuie pentru a se extinde? Este un risc pentru ei să-și asume atât de mult?”, s-a întrebat Korosec. Ce câștigă Netflix din tranzacție TechCrunch a explicat că înțelege de ce are sens pentru Netflix. Este o modalitate de a prelua o bibliotecă de conținut care este deja destul de mare. Warner Bros. a avut câteva seriale de televiziune de mare succes, iar Netflix va deveni mult mai puternic în ceea ce privește conținutul. Brusc, Netflix va fi implicat în toate aceste alte afaceri: industria cinematografică, parcurile tematice, producerea de seriale TV pentru alte servicii și rețele de streaming. Netflix spune că va continua să le susțină, dar rămâne de văzut în ce măsură. Analiștii se luptă să înțeleagă tranzacția Dacă te uiți la conferința cu analiștii pe care directorii Netflix au ținut-o după anunțarea tranzacției, poți vedea că analiștii se luptă cu această idee. „Bine, înțeleg că asta vă dezvoltă afacerea, dar o dezvoltă atât de mult încât merită o tranzacție de 82 de miliarde de dolari?”, s-au întrebat aceștia. Sindicatele și proprietarii de cinematografe, îngrijorați Dincolo de perspectiva Netflix, mai sunt și toți ceilalți din Hollywood. Există titluri hiperbolice despre sfârșitul Hollywoodului și sfârșitul afacerii cu cinematografe. Toate sindicatele spun, în esență, fie „Această tranzacție ar trebui blocată”, fie „Suntem foarte, foarte, foarte îngrijorați de această tranzacție„. Proprietarii de cinematografe sunt, de asemenea, alarmați. Două întrebări esențiale Sursa citată se întreabă: Este aceasta o afacere bună pentru Netflix? Și este aceasta o afacere bună pentru industria divertismentului? „Nu am un răspuns bun pentru niciuna dintre ele, dar cred că este mai probabil să fie o afacere bună pentru Netflix decât să fie o afacere bună pentru industria divertismentului”, a concluzionat el.