După Sorana Cîrstea, un alt nume uriaş al tenisului şi-a anunțat retragerea: E ultimul!

După Sorana Cîrstea, care și-a anunțat retragerea din tenis anul viitor, un alt mare tenismen a transmis că 2026 va fi ultimul an din cariera sa uriașă. Elvețianul Stanislas Wawrinka, cel care în martie anul viitor va împlini 41 de primăveri, a decis să agațe racheta în cui, cel mai probabil, acasă, la Basel, turneu care este programat la finalul sezonului. Stan Wawrinka şi-a anunțat retragerea din tenis anul viitor: „Va fi ultimul!” Stanislas Wawrinka a transmis că 2026 va fi ultimul an din cariera sa fabuloasă. Elvețianul va face în curând 41 de ani, iar vârsta nu iartă pe nimeni, astfel că a decis să spună stop. Sportivul din Țara Cantoanelor a postat pe rețelele sociale un mesaj în care și-a anunțat retragerea, însă până atunci, acesta își impune să-și depășească limitele și să termine „călătoria” în cel mai bun mod posibil. „Fiecare carte are nevoie de un final. E timpul să scriu capitolul final al carierei mele de jucător profesionist de tenis. 2026 va fi ultimul meu an în turneu. Încă vreau să-mi depășesc limitele și să termin această călătorie în cel mai bun mod posibilă. Încă am vise în acest sport. M-am bucurat de fiecare parte din ce mi-a oferit tenisul, în special de emoțiile pe care le-am simțit jucând în fața voastră. Aștept cu nerăbdare să vă revăd încă o dată, în toată lumea P perseverență A ambiție S sacrificiu S succes I accidentări O obsesie N să nu renunț niciodată D disciplină R rezistență E evoluție A ambiție M amintiri Despre asta a fost vorba în această călătorie”, a fost mesajul transmis de Stan Wawrinka pe rețelele de socializare. Foto: Sport Pictures Trei titluri de Grand Slam pentru „The Man” Poreclit „The Man”, elveţianul este în tenisul profesionist încă din anul 2002 şi a cucerit în cariera sa trei titluri de Mare Șlem: Australian Open 2014, Roland Garros 2015 şi US Open 2016. Cel mai bun loc bifat în ierarhia WTA a fost treapta a treia a podiumului, în 2014. Cunoscut pentru pentru reverul său executat cu o singură mână, Stan Wawrinka a câştigat şi Cupa Davis, cu Elveţia, în 2014. Accidentările grave suferite și vârsta i-au marcat cariera în ultimii ani. În momentul de față Wawrinka este pe locul 157 în tenisul masculin, de unde a adunat de-a lungul timpului suma de 37.792.029 de dolari.