Cu cine a băut Simona Halep un cocktail la Londra

cu-cine-a-baut-simona-halep-un-cocktail-la-londra

Simona Halep, fost număr 1 mondial, a ajuns la Londra, unde ce organizatorii de la Wimbledon i-au făcut invitația să asiste la finala feminină din loja regală. Simona Halep a marcat acest moment printr-o întâlnire la un cocktail cu fostul său antrenor, Daniel Dobre. Alături de Dobre, care a contribuit foarte mult în cariera sa, a câștigat cel de-al doilea titlul de Grand Slam, Wimbledon în 2019, după o victorie categorică în fața legendarei Serena Williams. Simona Halep va asista, sâmbătă, la finala dintre Iga Swiatek (locul 4 WTA) și Amanda Anisimova (locul 12 WTA), aceasta fiind prima finală de la Wimbledon pentru cele două jucătoare. dar și primul meci direct. Până la această ediție a Wimbledon, cea mai bună performanță a celor două sportive a fost calificarea în sferturile de finală. Iga Swiatek cu Elina Svitolina, în 2023, în timp ce Amanda Anisimova a fost învinsă de Simona Halep, în 2022. Simona Halep, cocktail cu o persoană importantă, la Londra Simona Halep a acceptat invitația primită din partea organizatorilor de la Wimbledon, turneul unde a câștigat cel de-al doilea său trofeu major, în 2019. Românca s-a impus, scor 6-2, 6-2, în fața Serenei Williams (deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam, din care șapte sunt pe iarba londoneză). „Chiar am spus acum câteva zile că singurul turneu de care îmi e dor e Wimbledonul. Voi merge acolo în weekend și abia aștept să retrăiesc amintirile pe care le am. Sunt invitată în tribuna regală, la finala feminină și abia aștept să merg”, a declarat Simona Halep, potrivit SpotMedia. Vineri, Simona Halep a ajuns la Londra, unde s-a întâlnit cu Daniel Dobre, antrenorul care i-a fost alături când a bifat unul dintre cele mai frumoase momente din cariera sa. Cei doi au fost împreună să bea un cocktail, iar Simona Halep a imortalizat intâlnirea și a postat fotografia într-un InstaStory, cu o descriere care indică în mod clar legătura dintre cei doi. Simona Halep și antrenorii săi De-a lungul carierei sale, Simona Halep a colaborat cu antrenori români, dar și străini. Intrarea în top 20 a realizat-o în 2013, an în care i-a avut antrenori pe Firicel Tomai, Andrei Mlendea și Adrian Marcu. În 2014 începe colaborarea cu belgianul Wim Fissette, primul său antrenor străin, alături de care atinge, în premieră, o finală de Grand Slam, cea de la Roland Garros. A urmat colaborarea cu Victor Ioniță, de care s-a despărțit chiar înainte de Wimbledon 2015, iar locul acestuia a fost luat de Daniel Dobre. Pentru că nu avea experiență la nivel înalt, la acea vreme, Dobre a fost trecut „secundul” lui Darren Cahill, antrenorul care a avut cel mai mare impact asupra carierei Simonei Halep. Halep și Cahill s-au despărțit în toamna lui 2018, când australianul a anunțat că vrea să ia o pauză pentru a fi mai aproape de familie. Aflată deja pe primul loc în clasamentul WTA, Simona Halep l-a numit antrenor principal pe Dobre. Ultimul antrenor pe care l-a avut Simona Halep, care s-a retras din activitate în februarie 2025, a fost francezul Patrick Mouratoglou. Cei doi au început colaborarea în primăvara lui 2022, iar ceea ce au bifat împreună a fost semifinala de la Wimbledon și cucerirea celui de-al 9-lea trofeu WTA 1.000 din carieră, Rogers Cup. Simona Halep are în portofoliul său 24 de titluri WTA, din care două sunt de Grand Slam: Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019)

Noua generație a preluat definitiv puterea: finală Alcaraz Sinner la Wimbledon, după ce italianul l-a eliminat pe Djokovic!

noua-generatie-a-preluat-definitiv-puterea:-finala-alcaraz-sinner-la-wimbledon,-dupa-ce-italianul-l-a-eliminat-pe-djokovic!

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat fără niciun fel de emoții în finală la Wimbledon, unde îl va întâlni pe spaniolul Carlos Acaraz. Trofeul de la Wimbledon va fi disputat în acest an de primii doi jucători ai lumii, Sinner și Alcaraz, după victorii concludente în semifinale. Prima finală de la Wimbledon pentru Sinner, adversar urmând să-i fie Alcaraz Jannik Sinner, principalul favorit al turneului de pe iarba londoneză, și-a asigurat un loc în prima sa finală de la Wimbledon cu o victorie clară, 6-3, 6-3, 6-4 în fața sârbului Novak Djokovic. I-a luat mai puțin de două ore să-l depășească pe cel mai titrat jucător de Mare Șlem. „Nu-mi vine să cred. Este un turneu pe care îl urmăream mereu la televizor când eram mic. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că aș putea juca aici în finală. A fost uimitor. Știu cât de mult muncim eu și echipa mea. Astăzi au sosit tatăl și fratele meu, așa că este și mai special. Am servit foarte bine astăzi. Mă mișcam mult mai bine și cred că am văzut cu toții, mai ales în setul al treilea, că era…”, a spus Sinner, potrivit site-ului oficial, referindu-se la faptul că sârbul a condus cu 3-0. În momentul în care i s-a spus că este doar al cincilea om din 1995 încoace care a ajuns în finala tuturor celor patru turnee de Grand Slam (ceilalți sunt Roger Federer, Rafael Nadal, Djokovic și Andy Murray), a părut surprins. „O companie bună. Este uimitor. Arată că joc bine pe toate suprafețele”, a precizat jucătorul italian, care se calificase în sferturi cu foarte mult noroc. Sinner nu a mai câștigat un meci oficial în fața lui Alcaraz din octombrie 2023 Alcaraz este câștigătorul ultimelor două ediții de la Wimbledon, învingându-l de fiecare dată pe Djokovic. La 23 de ani, spaniolul nu a pierdut până acum nicio finală de Mare Șlem. În plus, îl conduce pe Sinner cu 8-4 la meciurile directe, câștigând ultimele cinci confruntări. Cea mai recentă este finala de la Roland Garros, când a revenit incredibil de la 0-2 la seturi pentru a câștigat al cincilea trofeu major al carierei. „Nu știu la ce să mă aștept, având în vedere ultima finală… E o mare onoare să împart terenul cu Carlos. Ne forțăm reciproc limitele de fiecare dată. E un model pentru mine. Toți suntem de acord că va fi un meci grozav. Nu știu dacă putem face mai bine decât la Paris, totuși…”, a transmis Sinner. Ultiomul meci oficial câștigat de Sinner în fața lui Alcaraz datează din octombrie 2023, în semifinale la Beijing, cu 7-6 (4), 6-1. De asemenea, s-a mai impus în toamna anului trecut, cu 6-7 (5), 6-3, 6-3, dar a fost vorba de finala unui turneu demonstrativ, cel de la Riad. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Iga Swiatek, calificată în finală la Wimbledon după ce și-a distrus adversara! Se luptă pentru trofeu cu jucătoarea retrasă temporar din cauza bullying-ului

iga-swiatek,-calificata-in-finala-la-wimbledon-dupa-ce-si-a-distrus-adversara!-se-lupta-pentru-trofeu-cu-jucatoarea-retrasa-temporar-din-cauza-bullying-ului

Iga Swiatek (24 de ani – 4 WTA) și-a distrus adversara în semifinalele de la Wimbledon, pe elvețianca Belinda Bencic (28 de ani – 35 WTA), după ce s-a impus în doar o oră și 12 minute, scor 6-2, 6-0. Legenda tenisului din Polonia s-a calificat în finala de la All England Club, unde se va lupta pentru trofeu cu o jucătoare retrasă temporar din cauza bullying-ului. Iga Swiatek a spulberat-o pe Belinda Bencic și va da în marea finală de la Wimbledon peste Amanda Anisimova, jucătoare afectată grav de bullying S-a stabilit finala feminină de la Wimbledon 2025, confruntare care este programată să aibă loc sâmbătă, 12 iulie, de la ora 18:00. Iga Swiatek și-a asigurat ultimul bilet către actul final, după ce a spulberat-o în semifinale pe elvețianca Belinda Bencic, scor 6-2, 6-0. Swiatek venea după un parcurs foarte bun la All England Club, iar singurul set pe care l-a pierdut s-a consemnat în turul 2, atunci când a învins-o pe americanca Caty McNally (23 de ani – 208 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-1. Revenind la disputa cu Bencic, Swiatek nu a avut niciun fel de emoție și a dominat autoritar la toate capitolele, având un procent de 83% pentru punctele câștigate pe primul serviciu. În marea finală de la Wimbledon, Iga Swiatek se va lupta pentru trofeu cu Amanda Anisimova (23 de ani – 12 WTA), jucătoare care, la un moment dat, s-a retras temporar din tenis din cauza bullying-ului. Pe scurt, aproximativ 8 luni de zile a stat pe bară sportiva născută în New Jersey, SUA, după ce a fost atacată în mediul online pentru aspectul ei fizic. Am fost în dificultate cu sănătatea mea mintală și cu burnout-ul încă din vara lui 2022”, mărturisea Anisimova, în momentul în care hotărâse să ia pauză de la „sportul alb”. Cum s-a descurcat Amanda Anisimova la Wimbledon 2025 Spre deosebire de Iga Swiatek, Amanda Anisimova a cedat un total de 3 seturi la All England Club. După victoriile la zero din primele două tururi, scor 6-0, 6-0 și 6-4, 6-3 cu Putintseva și Zarazua, Anisimova a avut ceva de furcă împotriva maghiarei Dalma Galfi (26 de ani – 110 WTA), pe care a învins-o după două ore și jumătate de joc, 6-3, 5-7, 6-3. A urmat o nouă confruntare dificilă în optimi, împotriva cehoaicei Linda Noskova (20 de ani – 27 WTA), pe care a răpus-o cu 6-2, 5-7, 6-4. În sferturi, Anisimova a trecut la zero de Anastasia Pavlyuchenkova (34 de ani – 50 WTA), 6-1, 7-6(9), iar în semifinale, americanca a învins-o pe una dintre marile favorite ale turneului, Aryna Sabalenka (27 de ani – 1 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-4. La capitolul dueluri directe, între Iga Swiatek și Amanda Anisimova nu există niciun istoric, astfel că finala feminină de la Wimbledon 2025 se anunță a fi electrizantă. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult

Pericol la Wimbledon. Novak Djokovic nu s-a antrenat, după ce a alunecat și s-a accidentat în sferturi

pericol-la-wimbledon.-novak-djokovic-nu-s-a-antrenat,-dupa-ce-a-alunecat-si-s-a-accidentat-in-sferturi

Novak Djokovic trece prin emoții mari înainte de marea semifinală cu Jannik Sinner, de la Wimbledon, sârbul fiind accidentat. Novak Djokovic a decis să nu se antreneze astăzi, după ce miercuri a suferit o accidentare care a ridicat semne de întrebare, în timpul meciului din sferturile de finală de la Wimbledon. Emoții pentru Novak Djokovic! Sârbul nu s-a antrenat înainte de marele meci cu Jannik Sinner din semifinale Campionul cu 24 de titluri de Grand Slam în palmares a avut parte de un moment dificil în confruntarea cu Flavio Cobolli, chiar înainte de a-și asigura victoria. Djokovic a alunecat urât pe iarbă și apoi a acuzat dureri la piciorul stâng. Totuși, a reușit să ducă meciul la capăt, câștigând următoarele două puncte și închizând partida cu scorul 6-7 (6), 6-2, 7-5, 6-4, obținând calificarea în semifinale la Wimbledon. În conferința de presă de după meci, Djokovic a recunoscut că este îngrijorat în privința accidentării. Iar acum, potrivit jurnalistului sârb de tenis Sasa Ozmo, Djokovic nu va ieși la antrenament joi, cu o zi înainte de semifinala cu Jannik Sinner. „Conform celor mai recente informații, Novak nu se va antrena astăzi pe terenurile de la Wimbledon”, a transmis Ozmo pe platforma de socializare X. „A fost o căzătură urâtă. Foarte ciudată. Se întâmplă pe iarbă. Am mai avut astfel de momente de-a lungul carierei mele pe această suprafață. Evident, corpul meu nu mai este același ca înainte, așa că probabil adevărata reacție la ce s-a întâmplat o voi simți mâine. Vom vedea. Sper ca în următoarele 24-48 de ore severitatea acestei accidentări să nu fie mare, astfel încât să pot juca la cel mai bun nivel și fără dureri peste două zile”, declara Novak Djokovic miercuri, după victoria din sferturi. Novak Djokovic s-a accidentat în sferturile de finală de la Wimbledon Sârbul Novak Djokovic a reușit o nouă performanță senzațională și s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon, după ce l-a învins în 4 seturi pe Flavio Cobolli, cap de serie nr. 22, scor 6-7 (6), 6-2, 7-5, 6-4. Meciul a fost unul foarte intens și a durat trei ore și 13 minute de joc. În cele din urmă, Novak Djokovic a fost cel care s-a bucurat de calificarea în semifinale, acolo unde îl va întâlni pe italianul Jannik Sinner. Totuși, meciul nu a fost deloc unul lipsit de emoții pentru Nole, care s-a accidentat serios în ultimul game al meciului. Novak Djokovic a alunecat și a rămas întins pe teren, dar, din fericire, a reușit să încheie meciul cu succes. „Mă simt foarte proaspăt. Trebuie să spun, felicitări lui Flavio pentru un turneu excelent și pentru lupta de astăzi. Am jucat o dată cu el, ne-am antrenat des pe diferite suprafețe, dar niciodată pe iarbă. Servește foarte bine, destul de rapid, are lovituri bune și este un jucător excelent, mă aștept la multe de la el în viitor. Îi doresc tot binele”, a declarat Novak Djokovic după meciul din sferturi.

Au râs de fizicul ei, dar i-a făcut pe toți să regrete fiecare cuvânt negativ spus despre ea. Jucătoarea din SUA a ajuns în finala de la Wimbledon

au-ras-de-fizicul-ei,-dar-i-a-facut-pe-toti-sa-regrete-fiecare-cuvant-negativ-spus-despre-ea.-jucatoarea-din-sua-a-ajuns-in-finala-de-la-wimbledon

Jucătoarea retrasă temporar din circuitul feminin de tenis din cauza bullying-ului, a revenit cu forțe proaspete și le-a închis gura răutăcioșilor după ce a ajuns în finala de la Wimbledon. Amanda Anisimova a fost victima comentariilor extrem de răutăcioase ale internauților, dar a reușit să treacă peste acel episod din cauza căruia era la un pas de depresie și a făcut instrucție cu liderul WTA în semifinalele de la Wimbledon. Amanda Anisimova, prestație impecabilă la Wimbledon: „le-a dat peste nas” criticilor Americanca a revenit după o pauză de trei ani pe tabloul principal de la All England Club. Este în formă maximă și mai pregătită ca niciodată să demonstreze că nu trebuie să ai un corp perfect ca să excelezi în sportul alb. Sportiva care o elimina pe Simona Halep în sferturile de la Roland Garros (2019) la doar 17 ani, a reușit să se impună în fața Arynei Sabalenka la capătul unui meci spectaculos, scor 6-4, 4-6, 6-4. Partida care a durat aproape trei ore de joc s-a disputat pe o căldură greu de suportat de jucătoare, dar și de spectatori. Meciul a fost întrerupt de două ori pentru a li se acorda ajutor unor persoane afectate de căldura excesivă. Bullying-ul și body-shaming-ul, o problemă gravă pe care a resimțit-o pe pielea sa Sportiva în vârstă de 24 de ani a fost nevoită să își ia o pauză de opt luni deoarece nu mai suporta să participe la turnee. Amanda Anisimova se confrunta cu un val de critici extrem de dure pe rețelele de socializare care vizau în special aspectul său fizic. „Am fost în dificultate cu sănătatea mea mintală și cu burnout-ul încă din vara lui 2022. A devenit insuportabil să fiu la turneele de tenis. În acest moment, prioritatea mea este bunăstarea mea mintală și să iau o pauză pentru o perioadă”, își anunța sportiva fanii pe Instagram în urmă cu doi ani. La finalul meciului cu Pavlyuchenkova, din „sferturi”, americanca s-a descătușat și a spus că se aștepta că va reveni la cel mai înalt nivel, iar acum visul său e să cucerească un turneu major. Va avea această șansă în finala pe care o va disputa cu câștigătoarea dintre Iga Swiatek și Belinda Bencic. „Întotdeauna am știut că mă voi întoarce în circuit, indiferent cât timp mi-ar lua să revin pe drumul cel bun. Simțeam că mai sunt atât de multe lucruri pe care încă vreau să le realizez în acest sport. Să câștig un turneu major este unul dintre marile mele obiective și nu am vrut să plec atât de repede din tenis, după ce mi-am sacrificat atât de mult din viață și am muncit atât de mult”, a precizat Anisimova, potrivit Eurosport. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

Eu n-am zis asta!. Aryna Sabalenka a pus-o la punct pe reportera BBC în mijlocul interviului de pe teren, la Wimbledon

eu-n-am-zis-asta!.-aryna-sabalenka-a-pus-o-la-punct-pe-reportera-bbc-in-mijlocul-interviului-de-pe-teren,-la-wimbledon

Aryna Sabalenka a răbufnit în interviul acordat chiar pe teren, după meciul cu Laura Siegemund din sferturile Wimbledon 2025. O remarcă făcută de reportera BBC a deranjat-o. Totul a pornit de la jocul nemțoaicei de 37 de ani, care i-a pus mari probleme liderului WTA, deși toată lumea se aștepta la o victorie rapidă. Calificarea în penultimul act al competiției a venit după aproape trei ore, scor 4-6, 6-2, 6-4. Pentru un loc în finală, bielorusa va da piept cu o jucătoare ajunsă, la fel ca ea, în premieră la acest nivel. Este vorba despre americanca Amanda Anisimova. Iritată de reportera BBC, Aryna Sabalenka a pus-o la punct chiar pe teren De ani buni, interviurile acordate imediat după meciuri a devenit o obișnuință în tenis, mai ales la turneele de Grand Slam. Sabalenka a rămas pe teren la finalul duelului cu Siegemund, dar ce a urmat nu a fost tocmai pe placul ei. În mijlocul dialogului, reportera BBC, a insistat asupra unei presupuse afirmații făcute anterior, cum că stilul de joc al sportivei din Germania ar fi „enervant”. Termenul a iritat-o pe Aryna, motiv pentru care a ținut să intervină. „Eu n-am spus asta. Nu, nu, nu, n-am spus asta. Mi-a fost pusă această întrebare, ea a fost cea care a spus că are un joc enervant. Vreau să fie clar, nu am spus asta. Nu se poate spune că e un joc enervant. Este un joc inteligent. Când joci împotriva ei, știi că trebuie să muncești din greu pentru fiecare punct. Nu contează dacă ai un serviciu bun sau lovituri puternice, trebuie să alergi și să obții victoria”, a spus ocupanta primei poziții în ierarhia mondială. Discurs sincer: „Probabil aș fi pierdut acest meci dacă nu mi-aș fi învățat lecția la French Open” Cât despre meciul în sine, Aryna Sabalenka a recunoscut că a avut momente în care s-a gândit la o eventuală eliminare, dezvăluind, totodată, cum a reușit să se monteze din punct de vedere mental pentru a întoarce lucrurile în favoarea ei. A contat enorm „lecția” învățată la Roland Garros, unde a pierdut finala în fața lui Coco Gauff. „A fost cu siguranță un meci dificil. Nu-l pot evalua acum, ca să fiu sinceră, dar a fost foarte, foarte greu. Nu știu, nu pot compara acum cu finala Roland Garros. Trebuie să mă uit la ambele meciuri, dar am avut senzația că încerca să joace același stil de joc pe care l-a avut Coco împotriva mea la Roland Garros, pentru că a fost și vânt astăzi. Cred că a existat o oarecare asemănare. Sunt foarte mândră că m-am descurcat și nu am repetat aceeași greșeală pe care am făcut-o la French Open. Cred că e foarte posibil să fi pierdut acest meci dacă nu mi-aș fi învățat lecția la French Open. Mi-am tot repetat, ceea ce e probabil puțin nebunesc, că sunt în sferturile de finală de la Wimbledon, că nu pot renunța, nu pot lăsa emoțiile să mă domine și să pierd încă un meci din cauza asta. Mi-am tot spus că acesta este visul meu, așa că trebuie să continui să lupt. Mi-am repetat asta și eram dispusă să câștig punct după punct, să depun efort și să obțin acele puncte dificile”, a explicat bielorusa.

A câştigat de 9 ori turneul de la Wimbledon, dar i-a fost interzis accesul la restaurantul din complex dintr-un motiv care a împărțit lumea în două tabere

a-castigat-de-9-ori-turneul-de-la-wimbledon,-dar-i-a-fost-interzis-accesul-la-restaurantul-din-complex-dintr-un-motiv-care-a-impartit-lumea-in-doua-tabere

Martina Navratilova, o adevărată legendă a tenisului, care a câștigat de 9 ori turneul de la Wimbledon, a fost interzisă în restaurantul din complex dintr-un motiv halucinant. Fosta jucătoare nu își poate lua propriul câine înăuntru, iar fanii s-au scandalizat. Una dintre cele mai vocale foste jucătoare de tenis, Martina Navratilova, a participat la cea mai recentă ediție a Wimbledon, dar din postura de suporter. Fosta tenismenă americană a dorit să mănânce la restaurantul din complex, dar nu a reușit, deoarece era acompaniată de câinele ei Lulu. Martina Navratilova, câștigătoare de 9 ori a Wimbledon, interzisă la restaurantul din complex Fosta tenismenă a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care anunță că nu a fost lăsată să mănânce la restaurantul din complexul unde avea loc Wimbledon. Deși a câștigat competiția de 9 ori, atunci când activa ca jucătoare, fosta sportivă nu a fost primită cu brațele deschise în baza sportivă. „Deci, am dorit să iau cina la restaurantul The Ivy, la Wimbledon, dar nu m-au lăsat cu Lulu în restaurant, așa că voi folosi planul B”, a spus pe rețelele de socializare Navratilova, acolo unde și-a creat o comunitate activă. Comentariile fanilor au fost împărțite în două tabere, una de susținere pentru Navratilova, dar și una extrem de critică la adresa femeii, care dorea să cineze alături de câinele ei. Totuși, trebuie menționat că patrupedul era ținut într-o geantă specială. „Ew. Oameni buni, încetați să va mai aduceți câinii acolo unde oamenii cumpără mâncare. Mulțumesc”, a fost unul dintre comentariile lăsate de oameni. Navratilova a răspuns, spunând că „ea este pe podea, treci peste supărare”. „E prea cald afară pentru câine să stea în geanta respectivă. Te rog, ține-o pe Lulu la hotel, acolo unde are aer condiționat. Fii un stăpân bun pentru animalul tău”, a spus o altă persoană. Navratilova a răspuns, dorind să sublinieze că „mai bagă o fisă încercând să mă judeci pe mine pentru cum îmi cresc câinele, serios”. Ce au spus oamenii despre dorința Martinei Navratilova de a mânca alături de patrupedul ei Mulți dintre fani i-au luat și apărarea, desii alții s-au arătat extrem de deranjați de dorința Navratilovei de a mânca alături de patrupedul ei. Câinele, unul de talie mică, nu ar fi reprezentat, cel mai probabil, o problemă pentru niciun alt client. „O treaba foarte bună din partea oamenilor din staff, care sigur au trebuit să reziste unei presiuni uriașe pentru a aplica regulile asemănător pentru toată lumea, știind exact cine ești”, „Ce nasol. E pierderea lor”, „Martina nu poate intra din cauza lui Lulu? Wimbledon, vă rog rezolvați asta. Martina ar trebui să fie lăsată în orice loc din Universul asta”, au mai spus alți oameni. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult

Visul frumos s-a terminat! Sorana Cîrstea, eliminată de la Wimbledon: câți bani a câştigat la ultima ei participare la turneul londonez

visul-frumos-s-a-terminat!-sorana-cirstea,-eliminata-de-la-wimbledon:-cati-bani-a-castigat-la-ultima-ei-participare-la-turneul-londonez

Sorana Cîrstea a fost eliminată și din proba de dublu de la Wimbledon, dar se va alege cu un cec uriaș pentru participarea la al treilea turneu de Grand Slam din 2025. Fanii româncei au sperat până la capăt că Sorana Cîrstea va reuși să obțină un trofeu important înainte de a-și încheia cariera. Perechea Cîrstea/Kalinskaya nu a reușit să treacă în sferturile de finală de favoritele numărul 4, Su-Wei Hsieh și Jelena Ostapenko. Sorana Cîrstea, OUT de la Wimbledon: încasează un cec în valoare de 50.000 de euro Ultima româncă rămasă în competiția de la Wimbledon a părăsit astăzi turneul de Grand Slam disputat la All England Club. Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya nu au putut trece de perechea mult mai bine cotată formată din Su-Wei Hsieh și Jelena Ostapenko. Cele două sportive au cedat la capătul a 2 ore și 45 de minute de joc, scor 7-6 (4), 3-6, 2-6. Primul set a fost destul de echilibrat și lucrurile păreau că se îndreaptă spre o surpriză uriașă din partea româncei și a colegei sale ruse. Campioanele de la Madrid s-au impus în primul set, dar favoritele numărul 4 au reușit să intre mai bine în joc în setul doi și s-au distanțat rapid la 5-2. Ultimul set a fost tranșat fără mari emoții de perechea Su-Wei Hsieh și Jelena Ostapenko. Cele două se vor lupta pentru un loc în marea finală cu învingătoarele din partida Katerina Siniakova / Taylor Townsend (favoritele nr. 1) – Timea Babos / Luisa Stefani. Pentru accederea în sferturile de finală la dublu, Sorana Cîrstea se va alege cu un cec în valoare de aproximativ 50.000 de euro. De asemenea, românca a participat și în proba de simplu, dar nu a trecut de primul tur, însă și-a asigurat doar pentru prezența pe panoul principal un cec în valoare de 76.500 de euro. Pentru această performanță de la Wimbledon, Sorana Cîrstea va urca, din 14 iulie, pe locul 53 la dublu. Românca și partenera sa de la dublu, Anna Kalinskaya, primesc câte 430 de puncte. Final de carieră pentru Sorana Cîrstea: „Va fi ultimul meu an” Măcinată de accidentări în ultimii ani, Sorana Cîrstea a decis anul trecut să se opereze înaintea unui nou sezon. Era conștientă că ar putea fi ultimul său sezon în circuitul WTA și se pare că e tot mai aproape de retragere. La scurt timp după eliminarea din proba de simplu, românca a precizat că este, probabil, ultimul an în care va mai evolua în tenisul profesionist. „Mă voi bucura de acest turneu la dublu pe care suntem încântate, atât eu, cât și Anna, să-l jucăm. Apoi vom vedea, cu siguranță voi merge la Iași. După-aceea vom vedea ce va urma, probabil acesta va fi ultimul meu an, așa că vom stabili exact ce program voi avea în continuare”, a spus Sorana Cîrstea pentru Eurosport. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

A lucrat și cu Simona Halep, dar antrenorul compară modul de a le pregăti pe Iga Swiatek și pe Naomi Osaka: Diferență ca între zi și noapte

a-lucrat-si-cu-simona-halep,-dar-antrenorul-compara-modul-de-a-le-pregati-pe-iga-swiatek-si-pe-naomi-osaka:-diferenta-ca-intre-zi-si-noapte

Belgianul Wim Fissette (45 de ani), fost jucător de tenis, a devenit antrenor în 2009, iar printre jucătoarele cu care a colaborat s-a aflat și Simona Halep, în urmă cu 11 ani. În prezent este antrenorul polonezei Iga Swiatek, fost număr 1 WTA, iar într-un interviu recent a făcut o comparație între multipla campioană de la Roland Garros și jucătoarea pe care a antrenat-o anterior, nipona Naomi Osaka și care sub îndrumarea sa a câștigat titlurile de la US Open 2020 și Australian Open 2021. Potrivit lui Wissette, diferența dintre cele două sportive este una impresionantă, ca „între zi și noapte”. Wissette a debutat în antrenorat în 2009, cu Kim Clijsters (2009-2011), iar acesteia i-au urmat Simona Halep (2014),  Victoria Azarenka (2015-2016, 2018-2020), Johanna Konta (2016-2017), Angelique Kerber (2018), Naomi Osaka (2020-2022, 2024), Zheng Qinwen (2023). Potrivit site-ului WTA Tennis, cele mai bune rezultate ale lui Wissette, ca antrenor, au fost cele cu Kim Clijsters, care a cucerit trei titluri majore (US Open 2009 și 2011, respectiv Australian Open 2011), Turneul Campioanelor 2010 și a încheiat pe primul loc în 2011. Wim Fissette, fost antrenor al Simonei Halep, comparație între cele mai recente eleve, Iga Swiatek și Naomi Osaka: „Diferență ca între zi și noapte” Antrenorul Wim Fissette, cel care a colaborat și cu Simona Halep, pe care a dus-o la prima sa finală de Grand Slam (Roland Garros 2014), le-a descris pe Naomi Osaka și Iga Swiatek, ultimele jucătoare pe care le-a antrenat ca fiind precum „ziua și noaptea”, iar această diferență vine și ca urmare a personalităților diferite ale celor două sportive. „Am felul meu de a antrena, lucruri pe care încerc să le fac cu toate jucătoarele mele, un anumit mod de a privi tehnica și tactica. Apoi mai este și latura personală. Venind de la Naomi (Osaka) la Iga este ca ziua și noaptea, abordarea, personalitățile lor sunt complet diferite”, a declarat Wissette la Wimbledon’s Acces All England Osaka a început colaborarea cu Fissette în 2019, iar imediat după ce a venit în echipa niponei, aceasta a câștigat două dintre cele patru titluri majore ale carierei, la US Open 2020 și Australian Open 2021, precum și două finale WTA 1.000, la Cincinnati Open 2020 și Miami Open 2022. În prezent, Osaka este antrenată de francezul Patrick Mouratoglou, de asemenea un fost antrenor al Simonei Halep. În ceea ce o privește pe Iga Swiatek, aceasta l-a cooptat pe Fissette în echipa sa chiar după US Open 2024. Poloneza a renunțat la antrenorul său, conaționalul Tomasz Wiktorowski, după trei ani de colaborare, timp în care a obținut patru trofee majore din cele cinci pe care le are în palmares (Roland Garros 2020, 2022, 2023 și 2024, respectiv US Open 2022). Cu excepția titlului din 2020, toate celelalte au fost câștigate alături de Wiktorowski. Swiatek, departe de forma care a consacrat-o În acest an, Iga Swiatek a avut rezultate modeste, astfel că în mai multe rânduri a luat în calcul să ia o pauză competițională. La Australian Open a ajuns în semifinale, fiind învinsă de Madison Keys, cea care a și câștigat turneul, în timp ce la Roland Garros, turneul pe care l-a dominat în ultimii ani, s-a oprit tot în semifinale, învinsă de Aryna Sabalenka, finalistă la Paris. Singura finală a polonezei a fost cea de la Bad Homburg Open, unde a pierdut în fața jucătoarei Jessica Pegula. La Wimbledon, al treilea turneu de Grans Slam al anului, Iga Swiatek (favorita 6) a ajuns în faza sferturilor de finală, unde o are ca adversară pe rusoaica Liudmila Samsonova (locul 19 WTA).

Mirra Andreeva a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge în sferturile de finală la Wimbledon

mirra-andreeva-a-devenit-cea-mai-tanara-jucatoare-care-ajunge-in-sferturile-de-finala-la-wimbledon

Mirra Andreeva a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge în sferturile de finală la Wimbledon din 2007, după ce a învins-o pe Emma Navarro cu 6-2, 6-3. Rusoaica în vârstă de 18 ani a fost însă ultima persoană care și-a dat seama că a câștigat meciul. Andreeva era atât de concentrată pe joc încât nu a realizat că punctul final s-a încheiat când Navarro a trimis mingea în fileu. În loc să sărbătorească, s-a întors calmă la linia de fund și a început să se joace cu racheta, pregătindu-se pentru următorul punct. Abia când a văzut reacția publicului și bucuria antrenorului Conchita Martinez și-a dat seama că meciul s-a terminat. „Îmi repetam că sunt în fața unor puncte de break. Am uitat complet scorul și mă bucur că am făcut asta, pentru că altfel aș fi fost de trei ori mai nervoasă”, a explicat Andreeva după meci. Jucătoarea cu numărul 7 a recunoscut că a evitat în mod deliberat să se uite în tribuna regală, unde se afla Roger Federer alături de soția sa. „Am încercat din răsputeri să nu mă uit în tribună, pentru că știam că îmi voi pierde complet concentrarea”, a mărturisit ea. În sferturile de finală, Andreeva o va întâlni pe Belinda Bencic, care a ajuns și ea pentru prima dată în această fază la Wimbledon după ce a învins-o pe Ekaterina Alexandrova cu 7-6, 6-4. Bencic, campioana olimpică de la Tokyo, a revenit în circuit după o pauză de maternitate.