Simona Halep, experiență de neuitat la arabi: E prima dată pentru mine

simona-halep,-experienta-de-neuitat-la-arabi:-e-prima-data-pentru-mine

Simona Halep (34 de ani) trăiește o experiență de neuitat la arabi, unde se desfășoară Turneul Campioanelor (WTA Finals), iar fostul lider mondial este ambasador al competiției. Halep s-a retras din activitate la începutul acestui an, după turneul WTA 250 de la Cluj, iar acum a fost invitată la Riad, unde a reprezentat grupa Serenei Williams. Prezentă la Riad, unde are loc a doua ediție consecutivă a Turneului Campioanelor, Simona Halep are parte de o experiență de neuitat, demnă de statutul unui fost lider al tenisului mondial. În prima zi a turneului care reunește cele mai bune opt jucătoare ale lumii, Simona Halep a înmânat trofeul pentru numărul 1 mondial jucătoarei Aryna Sabalenka, care s-a aflat pe această poziție și în 2024, însă momentul a stârnit discuții controversate în spațiul public. În cea de-a doua zi a turneului, Simona Halep a avut o nouă misiune, aceea de a da cu banul, la începutul meciului dintre Coco Gauff, deținătoarea trofeului WTA Finals, și Jessica Pegula. „E prima dată pentru mine când arunc moneda!”, a scris Simona Halep pe contul său de Instagram. Postarea sa a fost primită cu entuziam de cei care o urmăresc pe social media. „Simona, o prezență frumoasă ca întotdeauna”, a scris un internaut. „Câtă bucurie pentru noi să te vedem acolo unde ți-a fost mereu locul. Și pe lângă toate, vreau să îți spun că pe zi ce trece ești tot mai frumoasă”, a scris un altul. Un alt intenaut a remarcat un aspect interesant al prezenței Simonei Halep la tragerea la sorți. „E ceva! Simona lângă două jucătoare mari, care totuși nu au câștigat niciodată împotriva ei, iar ea face aruncarea banului pentru ele. Simona este incredibilă, o legendă a sportului!”, a scris internautul. Simona Halep, finalistă la Turneul Campioanelor Simona Halep a participat la Turneul Campioanelor în perioada 2014-2017 și 2019. La prima sa prezență, Simona Halep a reușit o victorie importantă împotriva legendarei Serena Williams, de care a trecut în grupe, scor 6-0, 6-2, dar în fața căreia a pierdut finala, cu 3-6, 0-6. Halep a reușit doar două victorii din cele 12 meciuri directe cu Williams: cea din grupele WTA Finals și cea din finala Wimbledon 2019, scor 6-2, 6-2, când obținea cel de-al doilea Grand Slam al carierei, după Roland Garros 2018.

Ce notă le-a dat Simona Halep arabilor bogați după ce au tratat-o ca pe o zeiță

ce-nota-le-a-dat-simona-halep-arabilor-bogati-dupa-ce-au-tratat-o-ca-pe-o-zeita

Simona Halep a fost invitată de arabii bogați la Turneul Campioanelor la tenis, competiție desfășurată în Arabia Saudită, la Riad. Fostul lider mondial din circuitul WTA și-a exprimat o primă opinie despre organizarea arabilor și a avut doar cuvinte de laudă. Într-o atmosferă relaxată, fără grija rezultatelor de pe teren, Simona Halep s-a bucurat de turneul de la Riad, a dat interviuri și a recunoscut că se simte excelent în capitala Arabiei Saudite. Per total, fosta mare jucătoare de tenis a acordat nota 10 acestei experiențe și este recunoscătoare că organizatorii competiției s-au gândit și la ea atunci când au pus la punct toate detaliile turneului. „Să fiu prezentă la WTA Finals de la Riad, dar fără să am presiunea de a juca tenis? E o experiență de nota 10!”, a fost mesajul postat de Simona Halep pe rețelele de socializare. Reamintim faptul că Simona Halep s-a retras oficial din tenis în luna februarie a acestui an, după o înfrângere în primul tur la Transylvania Open. Simona Halep, primită în mare stil la Turneul Campioanelor Arabii au întâmpinat-o cu fast pe Simona Halep la Turneul Campioanelor, românca fiind adusă într-o mașină specială pusă la dispoziție de organizatori. După sosirea în complex, Garbine Muguruza i-a oferit un tur complet al arenei, iar apoi a urmat festivitatea în care Halep a premiat-o pe Sabalenka. „Ce frumos a fost să explorăm împreună locul unde se desfășoară Turneul Campioanelor! Mulțumesc, Garbiñe Muguruza, și felicitări pentru munca extraordinară pe care ai depus-o în organizarea acestui eveniment”, a spus Simona Halep. Activitățile nu s-au oprit aici. Simona a luat loc în tribunele arenei din Riad pentru a urmări meciul de deschidere dintre Iga Swiątek și Madison Keys.

S-a dus la Simona Halep şi i-a pus o întrebare cu tupeu. Ce a răspuns românca aflată la Riad

s-a-dus-la-simona-halep-si-i-a-pus-o-intrebare-cu-tupeu.-ce-a-raspuns-romanca-aflata-la-riad

Simona Halep a fost nevoită să răspundă la o întrebare delicată la Turneul Campioanelor de la Riad, acolo unde este prezentă în calitate de invitat special. Dubla câștigătoare de Grand Slam s-a retras oficial din tenis în acest an, dar nu stă departe de competițiile importante. Prezentă în capitala Arabiei Saudite cu ocazia WTA Finals, Simona Halep a fost întrebată dacă i-ar plăcea să revină în circuitul WTA. Fostul lider mondial a răspuns cu zâmbetul pe buze că îi este foarte bine și acum, în calitate de jucătoare retrasă din activitate. „Cineva m-a întrebat azi: «Simona, ai vrea să te întorci în circuit sau îți place prea mult viața de legendă? (n.r jucătoare retrasă din circuit)» Sincer, Îmi e bine cu viața de legendă”, a fost dezvăluirea făcută de Simona Halep pe rețelele de socializare. Reamintim faptul că Simona Halep s-a retras oficial din tenis în luna februarie a acestui an, după o înfrângere în primul tur la Transylvania Open. Ce notă le-a dat Simona Halep arabilor bogați după ce au tratat-o ca pe o zeiță. E toată numai un zâmbet! Simona Halep a fost invitată de arabii bogați la Turneul Campioanelor la tenis, competiție desfășurată în Arabia Saudită, la Riad. Fostul lider mondial din circuitul WTA și-a exprimat o primă opinie despre organizarea arabilor și a avut doar cuvinte de laudă. Într-o atmosferă relaxată, fără grija rezultatelor de pe teren, Simona Halep s-a bucurat de turneul de la Riad, a dat interviuri și a recunoscut că se simte excelent în capitala Arabiei Saudite. Per total, fosta mare jucătoare de tenis a acordat nota 10 acestei experiențe și este recunoscătoare că organizatorii competiției s-au gândit și la ea atunci când au pus la punct toate detaliile turneului. „Să fiu prezentă la WTA Finals de la Riad, dar fără să am presiunea de a juca tenis? E o experiență de nota 10!”, a fost mesajul postat de Simona Halep pe rețelele de socializare.