Cine este Matei Todoran, noul fenomen din tenisul masculin românesc! Este mentorat de fostul antrenor al lui Roger Federer

cine-este-matei-todoran,-noul-fenomen-din-tenisul-masculin-romanesc!-este-mentorat-de-fostul-antrenor-al-lui-roger-federer

Matei Todoran (18 ani) s-a calificat în turul al treilea pe tabloul rezervat juniorilor la Australian Open 2026. Clujeanul este noul fenomen din tenisul masculin românesc, iar mentorul său este fostul antrenor al legendarului Roger Federer, croatul Ivan Ljubicic. Sportivul legitimat la Clubul Transilvania se antrenează la Academia lui Ljubicic, cunoscută și ca „academia perlelor” din Croația. În turul inaugural de la Australian Open, Todoran a trecut de românul Yannick Alexandrescu, care a decis să reprezinte Franța, mutare care a zguduit lumea tenisului românesc, mai ales că era considerat unul dintre cei mai talentați jucători de tenis din țară, fiind pe locul 5 mondial în rândul juniorilor. Matei Todoran este noul fenomen al tenisului masculin românesc și este singurul reprezentant al României la turneul dedicat juniorilor în cadrul Australian Open, unde s-a calificat în turul al treilea. Todoran se antrenează în Croația, la Academia lui Ivan Ljubicic (46 de ani), fostul antrenor al lui Roger Federer (44 de ani). În runda inaugurală de la Melbourne, Todoran a trecut de principalul favorit, Yannick Alexandrescu, românul care reprezintă Franța, cu scorul de 7-6 (5), 6-2. Meciul a avut un prim set echilibrat, iar în startul celui secund Alexandrescu a avut nevoie de time-out medical, din cauza unei accidentări survenite la nivelul gleznei. În turul al doilea, Todoran s-a confruntat cu germanul de origine croată Oliver Majdandzic, venit din calificări, pe care l-a învins cu 7-5, 6-3. Alături de Majdandzic trebuia să joace, astăzi, pe tabloul de dublu, însă meciul a fost anulat, Todoran concentrându-se acum doar pe parcursul competiție de simplu. În turul următor, elevul lui Ivan Ljubicic va juca împotriva lui Kay Thompson (Hong Kong). Sponsorul tehnic al lui Todoran este New Balance, compania cu care Ivan Ljubicic este în relație încă de pe vremea când îl antrena pe Roger Federer, din 2016 până la retragerea sa din 2022. Alături de croat, Federer a reușit să obțină ultimele trei din cele 20 de titluri majore, Australian Open 2017, Wimbledon 2017 și Australian Open 2020. Performanțele lui Matei Todoran Matei Todoran ocupă locul 1.810 ATP la nivel de seniori, în timp ce în clasamentul juniorilor se află pe locul 32 ITF Juniori, aceasta fiind cea mai bună clasare a sa. Cel mai notabil rezultat al jucătorul român, care practică acest sport de la vârsta de 6 ani, este cel obținut în 2025, când a ajuns în semifinalele turneului J300 College Park și a încheiat anul pe locul 54 în clasamentul combinat al juniorilor. Principala „armă” a lui Todoran este forehandul, românul preferând să dicteze ritmul punctelor din spatele liniei de fund, dar și să caute în mod constant oportunitatea de a scurta punctele și de a pune presiune pe adversar prin loviturile decisive în lung de linie. De asemenea, Todoran este agresiv pe retur, în special pe serviciul al doilea al adversarului. Această mentalitate ofensivă i-a permis până acum să obțină rezultate notabile pe hard. Matei Todoran se pregătește la Academia Ljubicic, pe care o consideră „a doua sa casă”, iar antrenamentele de aici, unde sunt atât terenuri de zgură, cât și de hard, au avut un impact important asupra jocului său, obținând deja un prim trofeu în acest început de an, primul său titlul profesionist la dublu, la Monastir (Tunisia). Antrenorul de zi cu zi a lui Todoran este Melos Nallbani, însă românul beneficiază în mod direct de mentoratul lui Ljubicic, fost număr 3 ATP. Relația lui Todoran cu Ljubicic este una bazată pe încredere totală în echipă, dar și în procesul de pregătire, nu doar pe talentul de care dă dovadă sportivului român.

Tenismenul sponsorizat de Ion Țiriac a lăsat România pentru Franța, dar a fost învins de un român la Australian Open

tenismenul-sponsorizat-de-ion-tiriac-a-lasat-romania-pentru-franta,-dar-a-fost-invins-de-un-roman-la-australian-open

Yannick Alexandrescu, tânărul minune în vârstă de 18 ani care și-a schimbat cetățenia sportivă, iar acum evoluează pentru Franța, a suferit o înfrângere total neașteptată, chiar împotriva unui român. Yannick Alexandrescu, fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu, a reprezentat România până la vârsta de 18 ani, fiind sponsorizat de Fundația lui Ion Țiriac. Văzut drept o mare speranță a tenisului și comparat cu Ilie Năstase, tânărul a renunțat la steagul României la începutul lunii decembrie 2025, iar acum reprezintă Franța. Alexandrescu a mers, astfel, la primul turneu de Grand Slam din postura de jucător al Franței, intrând în concursul juniorilor de la Australian Open ca favorit principal. Favorit principal la Australian Open, tânărul care a renunțat la România pentru Franța a fost învins chiar de un român În mod paradoxal, Yannick Alexandrescu a întâlnit un jucător român, pe Matei Todoran, în runda inaugurală de la Australian Open, rezultatul meciului fiind neverosimil. Yannick a fost învins duminică în minimum de seturi de fostul său conațional, scor 7-6(5), 6-2. Eliminarea lui Alexandrescu de către Todoran a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât între cei doi este o diferență de 30 de locuri în clasamentul mondial al juniorilor. Yannick Alexandrescu este clasat pe locul 2 mondial, în timp ce Matei Todoran ocupă poziția 32. Matei este singurul român prezent pe tabloul de simplu al concursului juniorilor de la Australian Open. A început să joace tenis la 6 ani, iar suprafața sa preferată este hardul, pe care se desfășoară și turneul de la Melbourne. Todoran se va duela în faza următoare cu germanul Oliver Majdandzic (17 ani, locul 63 mondial, la juniori). Matei Todoran (foto dreapta) l-a învins pe Yannick Alexandrescu în primul tur la Australian Open, în concursul juniorilor. Sursă foto: Matei Todoran Instagram. De ce a renunțat Yannik Alexandrescu să mai reprezinte România Yannick Alexandrescu a surprins pe toată lumea anunțând că renunță la România în favoarea Franței. Principalul motiv a fost faptul că Federația Franceză de Tenis (FFT) îi oferă condiții mult mai bune decât cele din țara noastră: „Sigur că ne pare foarte rău pentru că am pierdut un jucător de excepție, cu performanțe deosebite la nivel de juniori. În al doilea rând, el are și pașaport francez de mai mult timp. Iar în al treilea rând, nu trebuie să omitem faptul că Federația Franceză de Tenis a avut buget pentru 2024, atenție, 460 de milioane de euro, în timp ce întreg Ministerul Sportului din România (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) a avut vreo 25 de milioane de euro, pentru toate cele 73 de federatii. În timp ce Federația de tenis a avut 0 lei și, să nu uităm, în ultimii 8 ani, finanțarea sistată. Nu mi-a zis nimic personal. N-am știut absolut nimic, a fost o surpriză și pentru noi. Dar, având în vedere ce v-am spus, legat de buget, sigur că șansele lui de dezvoltare ca și sportiv sunt mai mari acolo. Îi doresc mult succes și în primul rând trebuie să fie sănătos pentru a putea obține performanțele pe care și le dorește”, a precizat George Cosac, președinte Federației Române de Tenis (FRT), pentru ProSport.

Un român stabilit la Paris, replică pentru speranța tenisului care a renunțat la tricolor și s-a dus în Franța

un-roman-stabilit-la-paris,-replica-pentru-speranta-tenisului-care-a-renuntat-la-tricolor-si-s-a-dus-in-franta

Decizia numărului 4 mondial la juniori, Yannick Alexandrescu (17 ani), de a-și schimba naționalitatea sportivă stârnește reacții aprinse până și în Franța. Dacă unii îl felicită pentru alegerea făcută, există și voci care îl critică pe Alexandrescu, susținând că acesta „a trădat” țara care l-a crescut. Yannick a reprezentat România până la vârsta de 17 ani, însă a beneficiat de o susținere mai redusă comparativ cu adversarii săi din Vest, pe fondul resurselor limitate ale Federației Române de Tenis (FRT). Campion european la categoria U16 și vicecampion european la U18, tânărul tenismen a primit sprijin inclusiv din partea Fundației Ion Țiriac, dar a ales, în cele din urmă, să își continue cariera sub alt drapel. Având deja cetățenie franceză, schimbarea naționalității sportive a reprezentat doar o formalitate pentru fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu. Yannick Alexandrescu, criticat dur de un român stabilit de 18 ani la Paris care a practicat atletismul Yannick Alexandrescu a fost criticat dur de Dragoș Sbârcea, un român stabilit de 18 ani în Franța, la Paris, care a practicat și el sport, respectiv atletism. Acesta susține că talentatul tenismen trebuia să continue să joace pentru România, chiar și cu riscul de a avea condiții mai proaste decât jucătorii străini: „Cum poți să-ți permiți să nu mai joci pentru România?? Eu trăiesc în Franța de 18 ani, dar indiferent cât de dezavantajos e să joci pentru România, de ce nu alegi să reprezinți țara ta?”, i-a scris Dragoș lui Yannick, pe contul oficial de Instagram al tenismenului.  O altă prietenă virtuală a tânărului tenismen, Georgiana Sinescu, i-a transmis acestuia că încetează să îl mai urmărească, oferindu-l drept exemplu pe campionul sârb Novak Djokovic: „Unfollow. Mai bine ai fi luat exemplu de la Novak Djokovic care a trăit în alte țări, dar niciodată nu a renunțat să joace pentru Serbia. De aceea este și cel mai bun”.  Tânărul tenismen beneficiază de avantaje incomparabil mai mari în Franța Pe de altă parte, mai mulți internauți l-au felicitat pe Yannick Alexandrescu pentru decizia luată, susținând că este firesc să își pună pe primul loc propriile interese. Alexandrescu, proaspăt semifinalist la Orange Bowl, se antrenează în prezent la Centrul Național de Instruire din Paris și ar putea beneficia, pe viitor, de numeroase avantaje din partea federației franceze, inclusiv posibilitatea de a primi wild carduri la turnee importante. Chiar și președintele FRT, George Cosac, a recunoscut că nu îi putea oferi lui Yannick Alexandrescu condițiile de care acesta beneficiază în Franța: „Sigur că ne pare foarte rău pentru că am pierdut un jucător de excepție, cu performanțe deosebite la nivel de juniori. În al doilea rând, el are și pașaport francez de mai mult timp. Iar în al treilea rând, nu trebuie să omitem faptul că Federația Franceză de Tenis a avut buget pentru 2024, atenție, 460 de milioane de euro, în timp ce întreg Ministerul Sportului din România (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) a avut vreo 25 de milioane de euro, pentru toate cele 73 de federatii. În timp ce Federația de tenis a avut 0 lei și, să nu uităm, în ultimii 8 ani, finanțarea sistată”, a precizat Cosac pentru ProSport. 

Tânărul sponsorizat de Ion Țiriac i-a dezamăgit pe francezi, după schimbarea naționalității!

tanarul-sponsorizat-de-ion-tiriac-i-a-dezamagit-pe-francezi,-dupa-schimbarea-nationalitatii!

Yannick Alexandrescu (17 ani) a suferit o înfrângere dezamăgitoare, în cadrul prestigiosului turneu Orange Bowl, la o săptămână și jumătate după ce a renunțat la România pentru Franța. După ce inițal le-a dat speranțe francezilor și a acces în semifinalele primului turneu la care s-a înscris după schimbarea naționalității, deznodământul a fost dezamăgitor pentru Yannick Alexandrescu. Considerat o mare speranță a tenisului, Alexandrescu a fost sponsorizat de magnatul român Ion Țiriac, prin fundația acestuia. Chiar dacă s-a format în România, Yannick a renunțat la tricolor, iar acum joacă pentru Franța, o țară care i-a oferit condiții mai bune. Yannick Alexandrescu a încheiat dezamăgitor primul turneu la care s-a înscris ca reprezentant al Franței Yannick Alexandrescu nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în cadrul turneului U18 de la Orange Bowl, desfășurat în orașul american Fort Lauderdale. În condițiile în care a beneficiat de statutul de favorit principal, Alexandrescu a suferit o înfrângere usturătoare în semifinalele competiției. Tenismenul olandez Thijs Boogard, abia al 11-lea cap de serie, a trecut în minimum de seturi de Yannik Alexandrescu, scor 7-5, 6-1. Boogard a fost cel care și-a adjudecat trofeul, după ce s-a impus și în finala cu americanul Jack Kennedy (favorit 2), scor 6-3, 6-3. Concursul din SUA, desfășurat pe zgură verde, este considerat unul dintre cele mai importante turnee de juniori din lume. De-a lungul timpului, Orange Bowl a fost câștigat de tenismeni care aveau să devină mai târziu mari campioni. Unde se antrena Alexandrescu înainte să renunțe la tricolor  Yannick Alexandrescu se află pe locul 4 în clasamentul mondial al juniorilor, fiind așteptat să facă pasul către turneele seniorilor. El se antrenează la Centrul Național de Instruire de la Paris, după ce și-a schimbat naționalitatea sportivă. În perioada în care a reprezentat România, fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu a fost sponsorizat de Fundația lui Ion Țiriac. George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a făcut precizări importante pentru ProSport: „El nu s-a antrenat în România la Centrul Național de Tenis, decât foarte rar. Din câte știu, Fundația lui Țiriac l-a ajutat, unul din principalii lui sponsori era Fundația Țiriac. Îl voi întreba pe domnul Țiriac, când voi avea șansa să mă văd cu domnia sa, dacă știe ceva legat de treaba asta, dar sunt convins că el nu a vorbit cu nimeni. A fost o decizie personală pe care probabil a luat-o cu mama lui. Eu îi doresc mult succes. N-ai cum să-i întorci pe copii. Și dacă ai vrea să le oferi ceva, din puținul ăsta n-ai ce să le oferi”, a afirmat Cosac despre decizia lui Alexandrescu.

După ce a renunțat la tricolor, urmașul lui Ilie Năstase a mers la primul turneu ca jucător al Franței! Reacția străinilor

dupa-ce-a-renuntat-la-tricolor,-urmasul-lui-ilie-nastase-a-mers-la-primul-turneu-ca-jucator-al-frantei!-reactia-strainilor

Yannick Alexandrescu (17 ani), puștiul minune care a renunțat să mai reprezinte România, participă zilele acestea la primul turneu din postura de jucător al Franței. Marea speranță a tenisului mondial s-a înscris deja la un turneu sub culorile Franței, la nici o săptămână după ce a renunțat la tricolor. Yannick Alexandrescu participă la prestigiosului turneu Orange Bowl, desfășurat la Fort Lauderdale (SUA), pe zgură gri. Informația a fost preluată rapid de presa franceză, care a remarcat performanța obținută de Yannick Alexandrescu: calificare în semifinalele competiției. Yannick Alexandrescu, tenismen pe care legendarul Adriano Panatta l-a comparat cu Ilie Năstase, a mers deja la un turneu în calitate de reprezentant al Franței. Juniorul crescut la Constanța, care a urmat liceul cu program sportiv unde a învățat și Simona Halep, a impresionat pe toată lumea: „Yannick Theodor Alexandrescu își onorează deja noile culori ale Franței. Abia naturalizat, juniorul a ajuns în semifinalele prestigiosului Orange Bowl, competiție care se desfășoară la Fort Lauderdale. Cap de serie numărul 1, el a avut o zi de vineri solicitantă, cu două victorii consecutive. Sâmbătă, acesta îl va înfrunta pe tânărul talent olandez Thijs Boogaard, într-o confruntare mult așteptată. Anterior, Yannick Theodor Alexandrescu a reprezentat culorile României. De altfel, el a ajuns până în sferturile de finală la Roland Garros, fiind învins doar de germanul Niels McDonald. În prezent, ocupă locul 4 mondial”, au scris jurnaliștii de la Tennisactu.net. Șeful FRT, luat prin surprindere de anunțul lui Yannick Alexandrescu Yannick Alexandrescu a luat o decizie șoc pntru tenisul masculin românesc, în condițiile în care era cel mai bun junior al țării: „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Instruire. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a transmis Yannick Alexandrescu, după ce și-a schimbat naționalitatea sportivă. Șeful FRT, George Cosac, s-a declarat surprins de hotărârea juniorului sponsorizat de Ion Țiriac: „Nu mi-a zis nimic personal. N-am știut absolut nimic, a fost o surpriză și pentru noi. Dar, având în vedere ce v-am spus, legat de buget, sigur că șansele lui de dezvoltare ca și sportiv sunt mai mari acolo. Îi doresc mult succes și în primul rând trebuie să fie sănătos pentru a putea obține performanțele pe care și le dorește”, a declarat Cosac pentru ProSport.

Scandal după ce tenismenul sponsorizat de Ion Țiriac nu mai reprezintă România: Ține de cei 7 ani de acasă

scandal-dupa-ce-tenismenul-sponsorizat-de-ion-tiriac-nu-mai-reprezinta-romania:-tine-de-cei-7-ani-de-acasa

În condițiile în care tot mai mulți jucători evită să mai răspundă convocărilor la echipele națională sau aleg să reprezinte alte țări, plecarea în Franța a puștiului minune Yannick Alexandrescu (17 ani) ridică semne de întrebare legate de patriotismul tenismenilor români. În acest context, șeful tenisului românesc, George Cosac (57 de ani) lansează critici dure la adresa jucătorilor români car dau dovadă de lipsă de patriotism. Președintele Federației Române de Tenis (FRT) a transmis o reacție tăioasă, în exclusivitate pentru ProSport, afirmând că această atitudine a sportivilor ține de cei 7 ani de acasă. Recent, atât jucătoarele de top ale României din WTA, cât și cei mai buni tricolori din ATP au spus pas echipelor naționale. Cireașa a fost pusă pe tort de Yannick Alexandrescu, numărul 5 mondial la juniori alegând să reprezinte Franța.  Scandal la nivel înalt după ce Jannick Alexandrescu, puștiul minune sponsorizat de Ion Țiriac, a renunțat la România pntru Franța George Cosac a comentat situația, în urma deciziei lui Yannick Alexandrescu, tenismenul sponsorizat de Fundația lui Ion Țiriac, de a renunța la România pentru Franța: „Eu cred că asta ține de educație și de cei 7 ani de acasă! Cu asta te naști, o ai în suflet. E greu să-ți cumperi patriotismul. Dacă ar exista la magazin patriotism sau dragostea pentru culorile patriei, ne-am duce să cumpărăm mai multă, dar asta ține de educație și de cei 7 ani de acasă”, a declarat președintele FRT, atunci când a fost întrebat de reporterul ProSport despre lipsa de dorință a tenismenilor de a mai reprezenta România. Acesta s-a referit în mod explicit și la cazul lui Yannick Alexandrescu, ținând cont că unii fani au criticat FRT pentru faptul că nu a reușit să-l păstreze pe puștiul minune în România: „Mai departe, cine zice că nu l-a ajutat România, că nu l-a ajutat federația, mi-e greu să cred! Ei nu s-au născut în altă țară sau pe altă planetă. S-au antrenat în România, cu sparring partneri români, au jucat în România la competiții, au primit wild carduri, au avut turnee la dispoziție în România. Deci, din puținul pe care l-a avut România comparativ cu alte state dezvoltate… Când am văzut declarația lui, exact atunci am căutat pe internet, că cifrele sunt oficiale, cât are bugetul Federația Franceză de Tenis: 460 de milioane de euro pe an este bugetul lor (n.r. – față de 700.000 de euro cât are FRT în prezent). De acolo, ce fac și ce nu fac, este problema lor. Gândiți-vă cât are sportul românesc, eu nu compar federația de tenis, care este inexistentă. În ultimii ani am avut buget 0”, a adăugat George Cosac, cel care a precizat că i-a obținut lui Alexandrescu un grant în valoare de 25.000 de dolari, în anul 2025, de la Federația Internațională de la Tenis (ITF). Yannick Alexandrescu, sponsorizat de Fundația Țiriac, Wilson și Lotto Yannick Alexandrescu este fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu, iar până la 17 ani a scris deja istorie. El a devenit campion european la U16, câștigător al Mastersului pentru juniori, vicecampion european la categoria U18 și finalist la World Tennis Tour Junior Finals. „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Instruire. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a anunțat Yannick Alexandrescu după ce a ales să reprezinte Franța. Potențialul tânărului jucător a atras atenția unor sponsori importanți, precum Wilson, Lotto și Fundația Țiriac, organizație care îl are în spate pe magnatul român Ion Țiriac, fost tenismen, antrenor și manager de tenis.

Șeful FRT, luat prin surprindere după ce Yannick Alexandrescu a renunțat la România: I-am obținut 25.000 de dolari

seful-frt,-luat-prin-surprindere-dupa-ce-yannick-alexandrescu-a-renuntat-la-romania:-i-am-obtinut-25.000-de-dolari

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis (FRT), a oferit o primă reacție pentru ProSport după vestea care a zguduit tenisul românesc: Yannick Alexandrescu, numărul 5 mondial la juniori, a decis să reprezinte Franța. Considerat unul dintre cei mai talentați tineri jucători ai lumii, Yannick Alexandrescu a ales să joace sub alt drapel, iar mutarea s-a făcut în mare secret. George Cosac dezvăluie că nu a știut nimic despre intenția lui Yannick Alexandrescu de a-și schimba naționalitatea sportivă și mărturisește că vestea l-a surprins total. Cu atât mai mult cu cât, în acest an, FRT i-a obținut puștiului minune un grant în valoare de 25.000 de dolari. Yannick Alexandrescu a luat în secret decizia de a reprezenta altă țară! Dezvăluirile șefului FRT  George Cosac este convins că principalul motiv din spatele deciziei luate de Yannick Alexandrescu este reprezentat de diferența uriașă dintre bugetul FRT și cel al Federației Franceze de Tenis. Acesta a dezvăluit și ultima discuție purtată cu tânărul de 17 ani: „Sigur că ne pare foarte rău pentru că am pierdut un jucător de excepție, cu performanțe deosebite la nivel de juniori. În al doilea rând, el are și pașaport francez de mai mult timp. Iar în al treilea rând, nu trebuie să omitem faptul că Federația Franceză de Tenis a avut buget pentru 2024, atenție, 460 de milioane de euro, în timp ce întreg Ministerul Sportului din România (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) a avut vreo 25 de milioane de euro, pentru toate cele 73 de federatii. În timp ce Federația de tenis a avut 0 lei și, să nu uităm, în ultimii 8 ani, finanțarea sistată. În aceeste condiții, noi am obținut pentru el un grant de 25.000 de dolari de la Federația Internațională. Urma să accesăm și pentru 2026, iar când l-am întrebat dacă este de acord să accesăm un nou grant, astfel încât să-și poată desfășura competițiile internaționale, mi-a spus că nu dorește, că intenționează să facă altceva. Nu mi-a zis nimic personal. N-am știut absolut nimic, a fost o surpriză și pentru noi. Dar, având în vedere ce v-am spus, legat de buget, sigur că șansele lui de dezvoltare ca și sportiv sunt mai mari acolo. Îi doresc mult succes și în primul rând trebuie să fie sănătos pentru a putea obține performanțele pe care și le dorește”, a declarat Cosac pentru ProSport. „Unul dintre principalii lui sponsori era Fundația lui Ion Țiriac” Printre sponsorii care l-au ajutat pe Yannick Alexandrescu să ajungă la performanțe extraordinare se numără și Fundația Ion Țiriac. Chiar dacă susține că nu mai poate schimba decizia tânărului, președintele FRT intenționează să ia legătura cu Țiriac, în speranța că va afla mai multe despre contextul în care s-a produs mutarea: „Decizia este luată, ce să mai… Atâta timp cât el a făcut declarația și a zis tot ce a zis, sigur că da. Dar, repet, am pierdut un sportiv de valoare. (n.r. – ce îi oferă francezii?) Numai el știe, se va antrena la Centrul Național din Paris. El nu s-a antrenat în România la Centrul Național de Tenis, decât foarte rar. Din câte știu, Fundația lui Țiriac l-a ajutat, unul din principalii lui sponsori era Fundația Țiriac. Îl voi întreba pe domnul Țiriac, când voi avea șansa să mă văd cu domnia sa, dacă știe ceva legat de treaba asta, dar sunt convins că el nu a vorbit cu nimeni. A fost o decizie personală pe care probabil a luat-o cu mama lui. Eu îi doresc mult succes. N-ai cum să-i întorci pe copii. Și dacă ai vrea să le oferi ceva, din puținul ăsta n-ai ce să le oferi! Atenție, noi, ca federație, am organizat peste 75 de competiții internaționale, de la juniori, până la seniori. Practic, ăsta e un ajutor foarte mare. Pe lângă acest ajutor, am obținut granturi pentru el de la Federația Internațională să poată juca turneele. Cu siguranță l-ar fi obținut și anul acesta, dar a renunțat la el știind că urmează o altă etapă în viața lui. În 2025, pe lângă sponsorizări și altele, a avut și grantul de la Federația Internațională”, a conchis președintele FRT.

Sponsorizat de Ion Țiriac și comparat cu Ilie Năstase, puștiul minune al României va reprezenta altă țară

sponsorizat-de-ion-tiriac-si-comparat-cu-ilie-nastase,-pustiul-minune-al-romaniei-va-reprezenta-alta-tara

Tenisul românesc primește o lovitură incredibilă la final de an, după ce Yannick Alexandrescu (17 ani), cel mai bun junior al României, a anunțat că și-a schimbat naționalitatea și va reprezenta Franța. Yannick Alexandrescu, cel care a obținut numeroase performanțe fantastice sub steagul României în perioada junioratului, printre care titlul european Under 16 sau locul 2 la Campionatele Europene Under 18 de anul acesta, va juca pentru Franța! Yannick este fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu, iar datorită talentului său ieșit din comun și-a atras până la doar 17 ani sponsori importanți, precum Wilson, Lotto și Fundația Țiriac, care aparține magnatului român Ion Țiriac. Puștiul minune al tenisului românesc și-a schimbat naționalitatea și va reprezenta Franța: „Cultura franceză face parte din mine” Yannick Alexandrescu, juniorul considerat salvarea tenisului masculin românesc, a luat decizia-șoc de a juca pentru Franța! Este bine cunoscut faptul că în România tinerii jucători nu beneficiază de aceleași condiții ca adversarii lor străini, astfel că Alexandrescu a ales să reprezinte o altă țară pentru a-și spori șansele de a ajunge în top și la profesioniști: „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Instruire. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a transmis Yannick Alexandrescu pe pagina sa de Facebook. Yannick Alexandrescu se află pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor, iar Adriano Panatta l-a comparat cu Ilie Năstase Tânărul Yannick Alexandrescu a făcut deja istorie, devenind primul jucător care a câștigat atât Campionatul European pentru juniori, cât și Masterul pentru juniori. De asemenea, el este proaspăt finalist al World Tennis Tour Junior Finals, echivalentul Turneului Campionilor din circuitul ATP. Alexandrescu se află pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor, iar legendarul tenismen italian Adriano Panatta l-a comparat cu Ilie Năstase: „De la Ilie Năstase nu-mi amintesc să fi văzut un tenismen român cu o asemenea personalitate în joc”, a spus Panatta, fost finalist la Roland Garros, citat de Deșteptarea.ro. Când locuia în România, Yannick Alexandrescu se antrena la Stejarii Country Club, complexul deținut de Ion Țiriac. Odată cu schimbarea naționalității, el se va pregăti la Centrul Național de Instruire de la Paris.

Reacția francezilor după ce l-au luat pe cel mai bun junior al României, Yannick Alexandrescu

reactia-francezilor-dupa-ce-l-au-luat-pe-cel-mai-bun-junior-al-romaniei,-yannick-alexandrescu

Din marea speranță a tenisului românesc, Yannick Alexandrescu (17 ani) s-a transformat peste noapte în „bijuteria” Franței, după ce tânărul a decis să își schimbe naționalitatea. Campion european la U16, câștigător al Mastersului pentru juniori, vicecampion european la categoria U18 și finalist la World Tennis Tour Junior Finals, acestea sunt doar câteva dintre performanțele extraordinare obținute de Yannick Alexandrescu sub steagul României. Francezii au remarcat imediat talentul lui Yannick, iar după naturalizarea fiului fostului comentator de Formula 1, Miki Alexandrescu, au transmis că îl vor sprijini pentru a deveni un viitor campion în circuitul ATP. Francezii au reacționat la scurt timp după naturalizarea românului Yannik Alexandrescu: „A obținut cetățenia după ce a ajuns în sferturi la Roland Garros” La câteva ore după ce Yannick Alexandrescu a anunțat că și-a schimbat naționalitatea și se va pregăti de acum încolo la Paris, un cunoscut influencer francez din lumea tenisului a comentat vestea cu entuziasm: „Numărul 5 mondial la juniori a devenit francez! Yannick Alexandrescu, născut în 2008, tocmai a obținut cetățenia franceză și a anunțat acest lucru ieri pe Instagram. Până ieri, el reprezenta România. De acum înainte se va antrena la Centrul Național de Antrenament (CNE) din Paris. Deși are un fizic firav, joacă un tenis foarte curat și s-a făcut remarcat în special la turneul juniorilor de la Roland Garros, unde a ajuns în sferturile de finală. Interesant. Vom miza puternic pe el!”, a scris influencerul Romain NexGen, pe X, despre decizia românului de a reprezenta Franța. Le numéro 5 Junior devient FRANÇAIS 🇫🇷 ! Yannick Alexandrescu 2008, vient d’obtenir sa nationalité française 🇫🇷 et l’a annoncé hier sur Instagram. Il jouait pour la Roumanie jusqu’à hier. Il s’entraînera au CNE à Paris. Petit gabarit, tennis très propre, il s’est fait… pic.twitter.com/dEcx7YMazp — Romain 🎾🇫🇷 (@RomainNextGen) December 7, 2025 Pierdere uriașă pentru tenisul românesc: Yannick Alexandrescu ocupă locul 5 mondial la juniori Pierderea lui Yannick Alexandrescu este una uriașă pentru România, în condițiile în care situația se prezintă dezastruos în circuitul ATP: nu avem niciun jucător în Top 200 ATP! Cel mai bine poziționat român în ierarhia de simplu este Filip Jianu, locul 279 ATP. Yannick se află pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor și promite să ajungă în top și la seniori: „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Antrenament. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a transmis Yannick Alexandrescu, sâmbătă seară.

Yannick Alexandrescu, vicecampion european Under 18! Învingătorul este un german care l-a învins pe român și la Roland Garros

yannick-alexandrescu,-vicecampion-european-under-18!-invingatorul-este-un-german-care-l-a-invins-pe-roman-si-la-roland-garros

Yannick Alexandrescu (17 ani, favorit 1) a pierdut în finală contra germanului Niels McDonald cu scorul de 2-6, 5-7, la Oberpullendorf (Austria) la Campionatele Europene Under 18. Ștefan Haita a ocupat locul 3, fiind semifinalist. Yannick Alexandrescu se impusese în semifinala contra slovenului Sesko Ziga (favoritul nr. 4) cu scorul de 6-1, 6-1. Yannick Alexandrescu vine tare din urmă în tenisul românesc Puștiul este campion european în 2024 la categoria sub 16 ani și este legitimat la CS Dinamo. Acum trei luni Yannick Theodor Alexandrescu pierduse un meci decisiv în sferturile de finală ale probelor de simplu și de dublu ale juniorilor, la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, chiar în fața aceluiași adversar. . Alexandrescu, desemnat cap de serie numărul șapte la simplu, a fost învins în sferturi chiar de germanul Niels McDonald cu 7-5, 6-2, după o oră și 14 minute. Germanul este câștigătorul din acest an de la Roland Garros. Ce s-a întâmplat la Slobozia în weekend Campionatele Naționale Individuale de tenis pentru seniori de la Slobozia și-au stabilit, sâmbătă, finaliștii la simplu. Astfel, la masculin, Ștefan Adrian Andreescu (CSM Unirea Slobozia) a trecut în semifinale de Cezar Papoe (CS Târgoviște), cu 6-1, 6-0, iar Mihai Răzvan Marinescu (TC București) l-a învins pe Mihai Alexandru Coman (CSA Steaua) cu 6-2, 7-5. Andreescu și Marinescu sunt principalii favoriți ai probei. La feminin, în semifinale, Simona Ogescu (CSA Steaua), cap de serie numărul unu, a dispus de Ana Mari Brotea (Tennis Team București) cu 6-0, 6-2, iar Andreea Diana Soare (CS Medgidia) a întrecut-o pe Daria Maria Mărioara (CSA Steaua), cu 6-1, 6-3. În proba masculină de dublu, titlul a fost obținut de Mihai Răzvan Marinescu (Tenis Club București)/Valentin Vanță (CS Dinamo), după 6-2, 6-3 în finala cu Luca Adrian Jinar (ACS Panalim)/Ștefan Bogdan Petre (TC Victor Hănescu). Premiile totale sunt în valoare de aproximativ 10.000 de euro, conform Federației Române de Tenis. Primele declarații pentru Alexandra Dulgheru Alexandra Dulgheru, a transmis, prin intermediul paginii sale de Facebook, că este o onoare pentru ea să preia acest rol de la fostul jucător Horia Tecău. Informația a fost oferită miercuri în exclusivitate de ProSport. „Este o onoare specială să primesc torța de la Horia Tecău pentru Billie Jean King Cup și să trec de la a face parte din echipă ca jucătoare, la a-mi ajuta acum țara, în calitate de căpitan. Este întotdeauna o experiență aparte și deosebită să-ți reprezinți țara într-un eveniment de echipă, pentru un sport atât de individual, iar acum pot împărtăși o parte din aceste cunoștințe cu fetele, ceea ce este de neprețuit. Echipa și cu mine vom începe să discutăm cu jucătoarele, să organizăm și să elaborăm un plan pentru următoarea întâlnire, din noiembrie anul acesta, în Polonia. Hai, România!”, a spus Alexandra Dulgheru.