L-a făcut praf pe Roger Federer: Lumea l-a uitat deja! Numerele nu mint

l-a-facut-praf-pe-roger-federer:-lumea-l-a-uitat-deja!-numerele-nu-mint

Chiar dacă pentru unii Federer rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile, omul care l-a învins de 4 ori pe elvețian spune că lumea l-a uitat deja pe Roger. Retras din activitate în 2021, după ce a câștigat 20 de titluri de Mare Șlem, Roger Federer este contestat de Yevgeny Kafelnikov. Rusul spune că performanța se măsoară prin numărul de titluri. Lumea l-a uitat deja pe Roger Federer, iar cifrele nu mint, spune fostul lui adversar Yevgeny Kafelnikov este unul dintre puținii care au un palmares pozitiv în fața fostului mare jucător elvețian de tenis Roger Federer. Rusul a adunat 4 victorii, inclusiv la un turneu de Mare Șlem, cel de la Wimbledon, în numărul minim de seturi. Acum, liderul mondial din urmă cu două decenii și jumătate spune că lumea a uitat deja pe Roger Federer, izolându-l de eternii rivali, Rafael Nadal și Novak Djokovic. „Ca să fiu sincer, toată lumea l-a uitat deja pe Federer. Aceasta este părerea mea personală. Are 20 de titluri de Grand Slam. Obiectiv, Rafael Nadal are 22, iar Novak Djokovic 24. Pentru unii, Federer va rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile, dar cifrele nu mint. Performanța se măsoară prin numărul de turnee și titluri câștigate”, a spus Kafelnikov, potrivit Sports Keeda. Federer, Nadal și Djokovic au dominat tenisul masculin timp de peste două decenii. Supranumiți „Cei Trei Mari” de către presă și fani, ei au petrecut împreună 947 de săptămâni pe primul loc al clasamentului ATP. Au câștigat împreună 66 de titluri de Grand Slam. Djokovic a triumfat de 24 de ori, Nadal de 22, în timp ce Federer de 20. Kafelnikov l-a distrus pe Federer la Wimbledon, unde elvețianul a câștigat 8 titluri Evgheni Kafelnikov a petrecut un deceniu în circuitul ATP, între 1992 și 2003. În acea perioadă, rusul a câștigat două titluri de Grand Slam și o medalie de aur olimpică. S-a impus în 1996 la Roland Garros și 3 ani mai târziu la Australian Open, după 7-6 (4), 7-5, 7-6 (4) cu germanul Michael Stich, respectiv, 4-6, 6-0, 6-3, 7-6 (1) cu suedezul Thomas Enqvist. Este unul dintre puținii jucptori care se află în avantaj în ceea ce privește meciurile directe cu Federer, conducându-l cu 4-2. L-a învins cu 6-1, 5-7, 6-4 în 1999 în sferturi la Rotterdam, cu un incredibil 7-5, 7-5, 7-6 în primul tur la Wimbledon, unde Roger avea să câștige titlul de 8 ori, cu 7-5, 6-3 în același an, în turul 2 al Mastersului din Germania și cu 6-7, 6-4, 6-4 în 2001 în semifinale la Marseille. La rândul lui, Federer a câștigat în 2001, cu 6-2, 6-7, 6-3 în semifinale la Milano și în 2002, cu 7-6, 6-1, 6-1 în Cupa Davis. Roger Federer a fost primul dintre cei trei mari care și-a pus capăt carierei, părăsind tenisul în 2022, la vârsta de 41 de ani. Rafael Nadal a făcut-o în 2024, în timp ce Djokovic este în continuare în circuit, jucând finala la Australian Open din acest an.

A făcut-o praf pe rusoaica Mirra Andreeva: N-are nicio șansă să fie numărul 1 sau să câștige vreun Grand Slam

a-facut-o-praf-pe-rusoaica-mirra-andreeva:-n-are-nicio-sansa-sa-fie-numarul-1-sau-sa-castige-vreun-grand-slam

Aflată pe locul 7 în clasamentul WTA, Mirra Andreeva a fost distrusă de celebrul ei compatiot, care a spus că n-are nicio șansă să fie lider 1 sau să câștige vreun Mare Șlem. Fost lider mondial și având în palmares titlurile de la Australian Open și Roland Garros, rusul Yevgeny Kafelnikov a distrus-o pe noua stea a tenisului din țara lui. Mirra Andreeva n-are are nicio șansă să fie numărul 1 sau să câștige vreun Mare Șlem, spune celebrul ei compatriot În vârstă de 18 ani, Mirra Andreeva are un sezon bun, cu 9 victorii și doar 3 înfrângeri, dar lumea se așteaptă la mai mult de la ea, în contextul în care se află în Top 10 WTA. la Brisbane s-a oprit în sferturi, învinsă fiind de ucraineanca Marta Kostyuk, ulterior a câștigat turneul de la Adelaide, iar la Australian Open a fost învinsă în optimi, după ce trecuse de Donna Vekic, Maria Sakakri și Gabriela Ruse, cu 6-3, 6-4. Prestația ei din meciul pierdut cu 2-6, 4-6 în fața ucrainencei Elina Svitolina a fost criticată dur de Yevgeny Kafelnikov. Acesta a spus că regretă că a urmărit meciul și susține că sportiva care s-a impus în martie 2025 la Iași Open nu are nicio șansă să câștige un Mare Șlem sau să ajungă pe locul 1 mondial. „Sinceră, mi-aș fi dorit să nu fi urmărit meciul dintre Andreeva și Svitolina, pentru că a dezvăluit cu adevărat o mulțime de deficiențe în jocul Mirrei. Și, având în vedere modul în care joacă acum, vă spun asta – puteți să mă urâți, puteți spune ce vreți – dar nu are nicio perspectivă de a deveni numărul 1 mondial sau de a câștiga un Mare Șlem. Trebuie să priviți realitatea direct în ochi. Îmi doresc sincer – vă spun asta sincer – ca ea să se perfecționeze ca jucătoare de tenis și să câștige un număr imens de turnee de Grand Slam, dar pentru a face asta, ceva trebuie să se schimbe”, a explicat fostul lider mondial, potrivit Tennis World USA. Yevgeny Kafelnikov a câștigat 6 titluri de Mare Șlem, plus medalia olimpică de aur După ce a câștigat turneul de categorie WTA 500 de la Adelaide pentru a-și trece în cont al patrulea titlu, Andreeva a triumfat și în primele trei meciuri de la Melbourne Park, ajungând în optimile de finală. Dar, pentru al treilea an consecutiv, ea a părăsit competiția în această fază, fiind învinsă cu 2-6 și 4-6 de Elina Svitolina. Pe parcursul meciului, Andreeva a avut dificultăți, pierzându-și serviciul de 5 ori. De asemenea, a avut 33 de erori neforțate și a convertit în punct doar două dintre cele 9 mingi de break. Kafelnikov a câștigat, de-a lungul carierei, 26 de titluri la simplu și 27 la dublu, inclusiv 6 de Mare Șlem. S-a impus în 1996 la Roland Garros, după 7-6 (4), 7-5, 7-6 (4), cu germanul Michael Stich, și în 199 la Australian Open, când l-a învins pe suedezul Thomas Enqvist cu 4-6, 6-0, 6-4, 7-6 (1). La dublu s-a impus la Roland Garros în 1992, 1997 și 2002, iar la US Open în 1997. De asemenea, are în palmares medalia olimpică de aur, după ce la evenimentul din 200, de la Sydney, a dispus în ultimul act de germanul Tommy Haas, după un meci maraton, cu 7-6 (4), 3–6, 6–2, 4–6, 6–3.

Reacție la nivel înalt după ce Anastasia Potapova a fugit din Rusia! Kafelnikov nu o iartă

reactie-la-nivel-inalt-dupa-ce-anastasia-potapova-a-fugit-din-rusia!-kafelnikov-nu-o-iarta

Fostul lider al clasamentului ATP, Yevgeny Kafelnikov (Rusia, 52 de ani), a reacționat rapid la vestea că Anastasia Potapova (24 de ani) a trădat Rusia pentru Austria. Anastasia Potapova a luat prin surprindere lumea tenisului, joi, anunțând că a renunțat la cetățenia rusă pentru a evolua sub culorile Austriei în circuitul WTA. Fostul mare tenismen Yevgeny Kafelnikov, care în prezent ocupă funcția de vice-președinte al Federației Ruse de Tenis, a avut cuvinte tăioase la adresa Anastasiei Potapova. Fostul lider ATP Yevgeny Kafelnikov a reacționat după „fuga” Anastasiei Potapova în Austria După ce Anastasia Potapova a urmat exemplul conaționalelor Daria Kasatkina, Kamilla Rakhimova sau Maria Timofeeva, care au ales să reprezinte alte țări după izbucnirea războiului din Ucraina, Yevgeny Kafelnikov a reacționat ironic. Fostul lider mondial minimalizează valoarea Potapovei, spunând că Rusia nu pierde nimic odată cu plecarea acesteia în Austria: „Ce a câștigat Rusia de pe urma ei? Nimeni nu poate numi nimic, nici măcar eu. Să-i fie de bine”, a spus Kafelnikov, potrivit Marca. Anastasia Potapova a fost considerată urmașa Mariei Sharapova, după ce a cucerit turneul de la Wimbledon la junioare, în anul 2016. Ea a câștigat trei titluri în circuitul WTA, la Istanbul (2022), Linz (2023) și Cluj-Napoca (2025). Anastasia Potapova a divorțat recent de Alexander Shevchenko Anastasia Potapova, care a divorțat recent de tenismenul de origine rusă, actualmente kazah, Alexander Shevchenko, și-a anunțat fanii că va juca pentru Austria începând cu anul 2026: „Sunt încântată să vă anunț că cererea mea de cetățenie a fost acceptată de Guvernul Austriei. Austria este un loc pe care îl iubesc, este incredibil de primitor și un loc în care mă simt complet acasă. Iubesc să fiu la Viena și aștept cu nerăbdare să-mi fac acolo a doua casă. În acest context, sunt mândră să anunț că, începând din 2026, voi reprezenta noua mea țară, Austria, în cariera mea profesionistă de tenis”, a scris Potapova pe rețelele sociale.