Președintele Gremium Nomads România, Alexandru Cazan, despre regulile și filozofia cluburilor moto: Caracterul mă interesează, nu cazierul

presedintele-gremium-nomads-romania,-alexandru-cazan,-despre-regulile-si-filozofia-cluburilor-moto:-caracterul-ma-intereseaza,-nu-cazierul

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, președintele Gremium Nomads România, Alexandru Cazan, a vorbit despre regulamentul clubului pe care îl conduce, dar și despre obiectivul pe care aceștia îl urmăresc pe termen lung. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”. Alexandru Cazan explică faptul că conduita în cadrul clubului moto se bazează pe respectul între membri, mai puțin important fiind trecutul acestora. Liderul moto spune că un membru poate avea și cazier, important fiind motivul pentru care acesta a intrat la închisoare, mai degrabă decât faptul în sine. „Regulile de bază sunt respectul ăsta, în primul rând, între frați. Nu trebuie să mă uit la afacerea ta, la femeia ta. Caracterul mă interesează, dar de cazierul tău nu mă interesează. E treaba ta ce ai făcut. Că știi cum e și cu cazierul ăsta? Există spiritul și litera legii. Dacă tu furi ca să-ți hrănești familia, dacă furi ca să bei și să te duci la cazinouri, mi se pare un furt de pedepsit grav. Acum nu pot să te judec, mai ales că în momentul când intră la noi, noi analizăm doar ce se întâmplă din momentul în care a intrat. Ce e în trecut e treaba lor.” Președintele Gremium Nomads România a vorbit și despre obiectivele organizației pe termen lung, insistând că se concentrează pe dezvoltarea clubului în viitor și nu pe business. Scopul, spune acesta, este atragerea tinerilor cărora să le fie insuflate valorile de camaraderie și frăție, și care să ducă mai departe munca începută de aceștia. „Colegii de club, plus cluburile suport, pe care le avem internaționale. Adică noi, pe lângă Gremium, avem Black 7, Bad 7, Section Seven, Seven Sins, cluburile pepinieră, în care vine un puști de 18 ani. Intră un grup de puști de 18 ani. Au venit din galerie, de la Dinamo acum. Avem din galeria U Clujului. Și neavând încă contact cu lumea MC, trebuie să intre într-un club pepinieră. În primii zece ani de club, când se formează un club într-o țară, în primii zece ani căutăm să construim o frăție. Nu ne interesează banii. De fapt, pe noi acum nici nu ne interesează Gremium-ul actual. Ne interesează Gremium-ul de peste 25 de ani, sincer să spun. Noi acum căutăm să construim o frăție. După ce se construiește frăția, poți să te gândești și la business-uri, că poți să faci business-uri. Mulți au show-uri moto, magazine de piese moto, organizează petreceri, festivaluri rock. Sunt afaceri care se fac. Au saloane de tatuaje, majoritatea. Alții, prin alte țări, au pufuri multe, că acolo știi cum e cu pufurile.”

Ce se întâmplă cu prețul la carburanți în România, după izbucnirea conflictului din Iran. Ministrul Energiei: „Am vorbit cu ANPC, am luat măsuri”

ce-se-intampla-cu-pretul-la-carburanti-in-romania,-dupa-izbucnirea-conflictului-din-iran.-ministrul-energiei:-„am-vorbit-cu-anpc,-am-luat-masuri”

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a precizat în cadrul unei conferințe de presă, susținute la sediul PSD, că prețul la carburanți va crește cu cel mult 3 – 5 bani pe litru. Oficialul a subliniat că a luat măsuri pentru a-i împiedica pe furnizori să speculeze situația războiului din Iran, pentru a impune tarofe exorbitante. „Am vorbit cu ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF și țin să menționez că am luat măsuri pentru ca prețul la pompă să nu ajungă la 10 lei. Prețul va crește cu cel mult 3 – 5 bani. „Am semnat un acord regional la Washington pentru gaze naturale care pot veni din SUA”, mai spune ministrul Bogdan Ivan. „România este ţara care produce aproape 90% din gazele pe care le consumă”, subliniază ministrul Energiei. Prețul la gazele naturale din Europa a crescut cu până la 25% Prețurile la gazele naturale din Europa au crescut cu până la 25%, în urma  din cauza temerilor că războiul din Iran va reduce aprovizionarea cu gaze din regiunea Golfului. Europa este deosebit de expusă. Stocurile de gaze sunt neobișnuit de scăzute, iar regiunea trebuie să importe volume mari de gaze naturale lichefiate în această vară pentru iarna viitoare. Dacă transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz ar fi oprit timp de o lună, prețurile europene la gaze s-ar putea majora cu peste 50%, potrivit Goldman Sachs Group Inc. Iranul a declarat că nu intenționează să închidă calea navigabilă Ormuz, însă navele au început să evite strâmtoarea aproape imediat după începerea conflictului. Recomandarea autorului: Rafinăria Ras Tanura a Saudi Aramco, una dintre cele mai mari din Orientul Mijlociu, a fost lovită de o dronă și închisă ca măsură de precauție Ministrul Energiei, informații de ultimă oră despre depozitele de carburanți, pe fondul războiului din Iran. Soarta României în situație de avarie România va rămâne cu o singură rafinărie de benzină și motorină funcțională peste câteva zile. Ce se întâmplă cu celălalte două unități din țară

Războiul în direct. Gândul prezintă LIVE atacurile militare în războiul dintre SUA-Israel și Iran. Ultimele evoluții pe front

razboiul-in-direct-gandul-prezinta-live-atacurile-militare-in-razboiul-dintre-sua-israel-si-iran.-ultimele-evolutii-pe-front

Emiratele Arabe Unite își închid ambasada în Iran Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunțat închiderea ambasadei lor de la Teheran și rechemarea diplomatului în țară, ca răspuns la loviturile iraniene ce au vizat teritoriul EAU, indică un comunicat al Ministerului de Externe de la Abu Dhabi. „Emiratele Arabe Unite anunță închiderea ambasadei lor la Teheran și retragerea ambasadorului lor, precum și a ansamblului membrilor misiunii diplomatice a EAU, și condamnă atacurile cu rachete iraniene”, a transmis ministerul citat. Decizia este „un răspuns la atacurile flagrante cu rachete iraniene care au vizat teritoriul EAU, constituind agresiuni care au lovit obiective civile, în special zone rezidențiale, aeroporturi, porturi și infrastructuri de servicii, și au expus pericolului civili fără apărare”, se mai adaugă în comunicat. UAE Summons Iranian Ambassador and Delivers Note of Protest over Iran’s Terrorist Attackshttps://t.co/r62zcTFvsX pic.twitter.com/aAQc3FJzpM — MoFA وزارة الخارجية (@mofauae) March 2, 2026 GÂNDUL transmite războiul din Golful Persic în timp real. Atacurile în lanț între SUA-Israel și Iran zguduie tot Orientul Mijlociu. Vezi aici ultimele informații. Războiul dintre Statele Unite ale Americii și Israel, pe de o parte, și Iran, de cealaltă, a intrat într-o nouă fază de escaladare. Atacurile puternice și amenințările între cele două tabere au continuat și în noaptea de duminică spre luni, 2 martie, cu pierderi umane și materiale. La nivel internațional, tensiunea este la cote maxime. Trump anunță că războiul ar putea dura „4 săptămâni” Președintele Donald Trump le-a vorbit jurnaliștilor britanici despre o operațiune „de patru săptămâni” în Iran. El a menționat moartea a „48 de lideri iranieni”, dar în același timp a avertizat că sunt posibile pierderi americane suplimentare, după ce trei militari au fost uciși. „A fost întotdeauna un proces de patru săptămâni, așa că – oricât de puternic este Iranul, țara este mare -, va dura patru săptămâni sau mai puțin”, a declarat președintele într-un interviu telefonic acordat ziarului Daily Mail, de la reședința sa din Mar-a-Lago, în Florida. „Avansează rapid. Nimeni nu poate crede că am reușit. 48 de lideri au fost eliminați dintr-o singură lovitură”, s-a felicitat președintele Statelor Unite, potrivit unei jurnaliste de la Fox News care a vorbit cu el la telefon. Donald Trump a avut și prima reacție la moartea a trei soldați americani, afirmând la NBC News că „trebuia să ne așteptăm la pierderi cu așa război”. RECOMANDAREA AUTORULUI

Bolojan dă înapoi. CASS-ul pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminată. Indexarea punctului de pensie va reveni din 2027

bolojan-da-inapoi-cass-ul-pentru-pensiile-de-peste-3000-de-lei-va-fi-eliminata.-indexarea-punctului-de-pensie-va-reveni-din-2027

Premierul Bolojan dă înapoi. CASS-ul pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminată, iar indexarea punctului de pensie va reveni din 2027. Pachetul social are un impact bugetar estimat la 2,3 miliarde de lei, a declarat ministrul Muncii Muncii, Florin Manole duminică la România TV. Pare o concesie făcută PSD pentru trecerea bugetului reclamată de Grindeanu. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, într-o intervenție la România Tv, un pachet amplu de măsuri pentru pensionari: eliminarea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei, reluarea indexării punctului de pensie din 1 ianuarie 2027 și acordarea unor sume compensatorii pentru 2,8 milioane de pensionari cu venituri mici. Ministrul a explicat că, după perioada 2025–2026 în care punctul de pensie este înghețat, iar pensionarii cu venituri peste 3.000 de lei plătesc contribuția la sănătate, din 1 ianuarie 2027 va reveni indexarea, iar CASS-ul va fi eliminat. Recomandarea autorului: Ministrul Muncii, Florin Manole, anunț important pentru toți pensionarii. Unii seniori vor avea parte chiar și de două majorări

Dacă rachetele nu ajung până în România, efectele economice ale războiului se simt deja. Analiza celor mai titrați analiști economici, pentru Gândul

daca-rachetele-nu-ajung-pana-in-romania,-efectele-economice-ale-razboiului-se-simt-deja.-analiza-celor-mai-titrati-analisti-economici,-pentru-gandul

Escaladarea conflictului din Iran și extinderea sa la nivel regional ar putea declanșa un șoc economic global. Poziția strategică a Iranului și influența sa asupra piețelor energetice transformă această regiune într-un punct strategic pentru economia globală. Gândul a stat de vorbă cu doi analiști economici pentru a explica efectele pe care conflictul le-ar putea avea asupra economiei românești, dar și asupra economiei mondiale. Închiderea Strâmtorii Ormuz, mișcare critică pentru economia globală Chiar dacă rachetele nu ajung până în România, efectele economice ale războiului se simt deja. Poziția țării noastre în contextul acestui conflict este una vulnerabilă, în special din cauza dependenței de importuri de energie, combustibil și bunuri de larg consum. Strâmtoarea Ormuz reprezintă cel mai important punct de tranzit energetic din lume deoarece aproximativ o cincime din consumul global de petrol trece zilnic prin această zonă. După ce Israel și SUA au atacat Iranul în cadrul unei operațiuni surpriză, oficialii de la Teheran au hotărât să blocheze trecerea navelor prin Strâmtoarea Ormuz. O închidere prelungită a strâmtorii ar afecta direct fluxurile de petrol către Asia, Europa și America de Nord, ar pune presiune pe lanțurile de aprovizionare și ar crește riscul unor întârzieri majore în livrări. Adrian Negrescu: Războiul din Orientul Mijlociu riscă să declanșeze o criză economică mondială Analistul economic, Adrian Negrescu, explică pentru Gândul efectele conflictului din Orientul Mijlociu. Acesta spune că ele se vor resimți rapid în economia românească, în special prin creșterea prețurilor la carburanți, pe fondul dependenței de importuri. Specialistul subliniază că România are o capacitate redusă de rafinare, motiv pentru care, va trebui să apeleze și mai mult la piețele externe pentru a acoperi deficitul de carburanți și petrol. Or, această dependență și orice scumpire la nivel internațional se va reflecta atât în prețurile de la pompă, cât și în costurile de transport. „În ceea ce privește economia a României, putem spune așa, orice creștere a prețului petrolului se va traduce rapid într-o creștere a prețului la pompă în România, în condițiile în care stocurile s-au redus foarte mult, iar impactul efectelor economice, la nivel internațional, tinde să se propage foarte rapid. Altfel spus, dacă prețul petrolului va trece de 75-80 de dolari pe baril, din păcate, prețul carburanțului ar putea trece de 8,5, chiar 9 lei pe litru, în orizontul următoarelor 40 de zile. Și asta în condițiile în care, din păcate, suntem dependenți de transportul rutier, avem o capacitate din ce în ce mai redusă de rafinare. Altfel spus, trebuie să importăm mai des carburanți și petrol pentru piața românească.” De asemenea, economistul atrage atenția că un conflict extins în zona Golfului poate afecta rutele comerciale esențiale și poate duce la blocaje în lanțurile de aprovizionare, ceea ce ar genera scumpiri în lanț pentru produsele electronice, electrocasnice, îmbrăcăminte și încălțăminte. „Războiul din Orientul Mijlociu riscă să declanșeze o criză economică mondială, în care noi o să fim victime de serviciu, în condițiile în care, dincolo de prețul carburanților, riscă să apară probleme pe lanțurile de aprovizionare, mai ales că stâmtoarea Ormuz va fi închisă. Asta înseamnă că tot ce vine import din China, din India, din alte țări asiatice, ar putea deveni mai scumpe, în condițiile în care transportatorii vor trebui să ocolească toată Africa. Asta înseamnă costuri mai mari, asta înseamnă prime de risc mai mari pentru transportul de marfă. Nu este exclus să asistăm la perturbări în fluxurile de aprovizionare, produse electronice, electrocasnice, haine, îmbrăcăminte, încălțăminte, în condițiile în care noi suntem, din păcate, net importatori pe multe dintre produsele astea care țin de viața de zi cu zi.” În final, Adrian Negrescu subliniază că orice zi de conflict accentuează criza în care se află economia mondială. Reacțiile rapide și emoționale ale investitorilor în acest context pot duce în doar 24 de ore direct la o criză financiară. Spre deosebire de crizele precedente, astăzi investitorii pot lua decizii instant, care ar putea avea efecte directe atât pentru economia globală, cât și pentru economiile vulnerabile, precum cea a României. „Orice astfel de război se poate traduce în 24 de ore într-o criză financiară. Spre deosebire de criza precedentă, în momentele de față, investitorii sunt la un buton distanță de a-și lichida acțiunile, de a-și lichida plasamentele în burse, de pe telefonul mobil, prin aplicațiile mobile, ceea ce le lipsea la precedenta criză financiară. Altfel spus, pe fondul emoției, pe fondul informațiilor din social media, nu este exclus să asistăm la o ieșire agresivă din piață a investitorilor, mai ales a celor mici și asta se va traduce, din păcate, într-o problemă gravă de finanțare.” Adrian Mitroi: Volatilitatea prețurilor la energie și combustibil riscă să reaprindă inflația și să afecteze direct bugetele românilor Pe același ton, Adrian Mitroi, profesor de Finanțe Comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE), susține că escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu trebuie privită prin prisma impactului asupra piețelor globale, în special asupra energiei. Tensiunile din regiune afectează direct Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute de transport pentru petrolul mondial. „Conflictul dintre Israel și Iran, amplificat prin implicarea directă a Statele Unite ale Americii începand cu februarie 2026, marchează o mutație strategică majoră în arhitectura de securitate a Orientului Mijlociu, cu reverberații globale. Fragmentarea regimului de la Teheran, reacții asimetrice prin proxy-uri regionale și presiuni crescute asupra rutelor energetice critice – Strâmtoarea Ormuz, coridor prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul mondial, ne face vulnerabili la șocul economic ce va urma.” Acesta explică că pentru România impactul, deși indirect, este semnificativ. Creșterea prețurilor la energie și combustibili poate reactiva presiunile inflaționiste și va afecta rapid bugetele gospodăriilor, dar și competitivitatea industriei locale. În acest sens, economistul crede că România, membră a NATO și a Uniunii Europene, ar putea fi afectată de redistribuirea resurselor militare occidentale sau de intensificarea amenințărilor hibride. „Pentru România, impactul este indirect, dar relevant. Pe plan economic, volatilitatea prețurilor la energie și combustibili riscă să reactiveze presiunile inflaționiste, afectând bugetele gospodăriilor și competitivitatea industrială. Într-un context deja tensionat fiscal, local și la nivel european, creșterea costurilor de apărare și a subvențiilor

În timp ce autorităţile de la Bucureşti dau din colţ în colţ, Emiratele Arabe asigură plata cazărilor turiştilor captivi în Dubai, până se redeschide spaţiul aerian. Gândul a obţinut documentul prin care sunt informaţi

in-timp-ce-autoritatile-de-la-bucuresti-dau-din-colt-in-colt,-emiratele-arabe-asigura-plata-cazarilor-turistilor-captivi-in-dubai,-pana-se-redeschide-spatiul-aerian.-gandul-a-obtinut-documentul-prin-care-sunt-informati

În timp ce autorităţile de la Bucureşti par să fie lovite brusc de muţenie, cele din Emiratele Arabe rezolvă problema românilor care aşteaptă un semn din ţară. Gândul a obţinut documentul prin care se certifică faptul că toate turiştilor, de cazare, până la redeschiderea aeroporturilor, vor fi suportate de către Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi.  În respectiva înştiinţare le este adus la cunoştinţă românilor faptul că autorităţile din Abu Dhabi au făcut demersuri pe lângă hotelurile unde sunt cazaţi să li se prelungească şederea, iar costzruoe vor fi suportate cde către statul arab. „În conformitate cu Legea nr. 8 din 2018 de înființare a Departamentului de Cultură și Turism – Abu Dhabi (DCT Abu Dhabi), cu mandatul de a dezvolta industria turismului în Emiratul Abu Dhabi; Cu toate acestea, aceștia nu pot călători din cauza circumstanțelor actuale (Check out) și, având în vedere că unii oaspeți urmează să plece, vă rugăm să le prelungiți șederea până când vor putea face acest lucru. Având în vedere circumstanțele actuale și faptul că nu pot călători din motive independente de șederea lor, unii oaspeți au ajuns la data de check-out, dar vă rugăm să le prelungiți șederea până la plecare. Costul șederii prelungite va fi acoperit de DCT Abu Dhabi. Vă rugăm să trimiteți toate facturile aferente la următoarea adresă de e-mail:[email protected]. Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să contactați Echipa de Continuitate a Afacerii la următorul număr: 026576283. Costurile perioadei de prelungire vor fi acoperite de Departamentul Culturii și Turismului. Prin urmare, vă rugăm să trimiteți facturile la următoarea adresă de e-mail:.bomoperations@dctabudha Pentru întrebări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 026576283. (Vedeți mai jos detaliile”, transmite Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi. Ultimele informaţii, din partea română, sunt acestea: „Situaţia rămâne fluidă şi spațiile aeriene sunt închise pentru mai multe state din regiune pe fondul atacurilor cu drone şi rachete. Celula de criză a MAE funcţionează în regim permanent. Împreună cu colegii din oficiile consulare ţinem legătura cu cetăţenii români aflati pe spaţiile afectate care şi-au anunţat prezenţa sau au solicitat informaţii sau asistenţă consulară. Totodată, suntem în legătură cu autorităţile statelor din regiune şi reţelele consulare ale statelor membre ale UE pentru eventuale operaţiuni de repatriere când condiţiile de securitate o să permită acest lucru în siguranţă. Doamna Ministru Oana Ţoiu urmează să participe la o reuniune extraordinară a Consiliului de Afaceri Externe” RECOMANDAREA AUTORULUI: În caz de conflict, suntem ca şi singuri. Autorităţile române, dispărute, în timp ce românii sunt captivi în războiul dintre Israel şi Iran 🚨 Liderul suprem interimar al Iranului a fost numit. Teheranul continuă atacurile în Golf, iar susținătorii lui Khamenei iau cu asalt ambasadele SUA

Speriaţi, românii din Dubai i-au scris deputatului Adrian Cozma ca să afle noutăţi din ţară. Nici la Consulatul României nu se ştiu prea multe

speriati,-romanii-din-dubai-i-au-scris-deputatului-adrian-cozma-ca-sa-afle-noutati-din-tara.-nici-la-consulatul-romaniei-nu-se-stiu-prea-multe

Noapte  de groază pentru românii plecaţi în vacanţă în Dubai, surprinşi de bombardamentele SUA şi Israelului asupra Iranului. Alarma i-a coborât de urgenţă pe toţi într-un adăpost aflat la subsol, la -3. Printre aceştia se află şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Cozma şi familia acestuia(soţia şi cei doi copii).  Alţi români aflaţi pe teritoriul Dubaiului au aflat din presă de prezenţa acestuia acolo şi i-au trimis zeci de mesaje. Sunt speriaţi şi nu au nicio veste de la autorităţile de la Consulatul României. Au sperat ca măcar acesta să le poată da o veste liniştitoare că ţara lor face eforturi ca să-i aducă acasă. „Momentan suntem blocați aici până se redeschide spațiul aerian, dar cel mai important este că suntem nevătămați. Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune! A fost o noapte pe care nu o vom uita niciodată. Îi îndemn pe toți românii care sunt aici să rămână calmi și să respecte recomandările autorităților iar în situații excepționale să ia legătura cu reprezentanții Ambasadei României. Așteptăm să se calmeze situația și să ne putem întoarcem acasă. Sper că toți românii aflați în zone tensionate sunt sănătoși. Dumnezeu să îi ocrotească și să îi aducă repede acasă”, scrie pe facebook deputatul Cozma. Ziua de 1 Martie le-a adus o alarmă de adăspotire la subsol, iar lumina zilei le-a adus noi bombardamente care se aud continuu, ne mai spune Adrian Cozma. „Acum au interceptat o rachetă chiar deasupra noastră. Uite! Două”, se aude pe fundal vocea deputatului român. „Având în vedere situaţia de faţă, a unor potenţiale pericole, căutaţi imediat adăpost în cea mai apropiată clădire sigură şi staţi departe de uşi, ferestre şi spaţii deschise. Aşteptaţi pentru alte instrucţiuni!”, transmit autorităţile arabe oamenilor speriaţi de bombardamente. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor ne-a transmis că a reuşit să ia legătura cu consulul general, Viorel Riceard BADEA,  însă nu a reuşit să afle prea multe de la acesta, pentru simplul motiv că este posibil ca autorităţile arabe să nu comunice prea multe entităţilor diplomatice, în aceste momente. Pe pagina de facebook a Consulatului General al României în Dubai, dar şi a deputatului Cozma, românii din ţară cer autorităţilor să găsească soluţii ca să-i aducă în România pe cei blocaţi de război pe teritoriul Emiratelor Arabe. Surse din domeniul aviației au declarat pentru Reuters că un atac iranian din timpul nopții a avariat unul dintre terminalele aeroportului. Abu Dhabi Airports a declarat, de asemenea, într-o postare pe X că un incident la Aeroportul Internațional Zayed din capitala Emiratelor Arabe Unite a provocat moartea unui cetățean asiatic și rănirea a șapte persoane. RECOMANDAREA AUTORULUI: Vicele Camerei Deputaţilor din România, Adrian Cozma, este blocat de război, în Dubai. Înainte să coboare în adăpost, a filmat cum este bombardată clădirea din faţa hotelului Trump, despre Khamenei: „Una dintre cele mai malefice persoane din istorie”. Ce mesaj a trimis Gardienilor Revoluției

Gigi Nețoiu, blocat în Dubai din cauza atacurilor iraniene cu drone: Eu cred că a început Al Treilea Război Mondial

gigi-netoiu,-blocat-in-dubai-din-cauza-atacurilor-iraniene-cu-drone:-eu-cred-ca-a-inceput-al-treilea-razboi-mondial

Fostul om de afaceri și politician Gigi Nețoiu a relatat momentele trăite în Dubai. Potrivit relatărilor sale, s-au auzit bubuituri puternice, iar în anumite zone s-au ridicat coloane de fum. Cu toate acestea, el a spus că traficul și activitatea din oraș nu au fost afectate major, iar populația a fost calmă, potrivit Antena 3 CNN. A fost emis și un mesaj oficial de alertă privind „posibile amenințări cu rachete” pe telefoanele mobile, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu. Notificare de la Ministerul de Interne Notificarea, emisă de Ministerul de Interne, le cere cetățenilor și turiștilor „să caute imediat adăpost în cea mai apropiată clădire sigură și să se îndepărteze de ferestre, uși și zone deschise”, urmând să aștepte instrucțiuni suplimentare. „Din cauza situației actuale, există posibile amenințări cu rachete. Căutați imediat adăpost în cea mai apropiată clădire sigură și îndepărtați-vă de ferestre, uși și zone deschise. Așteptați instrucțiuni suplimentare. (Ministerul de Interne)”** Alerta vine după ce în oraș au fost raportate explozii și un incendiu în zona emblematică Palm Jumeirah, unde autoritățile au confirmat anterior patru răniți“, se arată in mesajul de alertă primit de populația din Dubai. Recomandările autorului:

Dubai, din destinație de vis, în coșmar după atacurile iraniene. Zeci de români sunt blocați, după ce zborurile au fost anulate

dubai,-din-destinatie-de-vis,-in-cosmar-dupa-atacurile-iraniene.-zeci-de-romani-sunt-blocati,-dupa-ce-zborurile-au-fost-anulate

Mai multe zone din Dubai au fost lovite sâmbătă de rachetele iraniene care au vizat bazele militare ale SUA din Emiratele Arabe Unite. Hotelurile de lux în care se aflau turiștii s-au trezit dintr-o dată sub teroarea rachetelor lansate de regimul ayatollahului Khamenei care pune presiune pe statele arabe aliate cu SUA, care a inițiat atacuri împotriva Iranului.   Zborurile au fost anulate și zeci de români au fost blocați în Dubai. Dubaiul era una dintre destinațiile de lux preferate ale românilor.  Ministerul Afacerilor Externe din România a inițiat sesiunea Celulei de Criză la care au participat premierul Ilie Bolojan și ministra de Externe Oana Țoiu. În cadrul ședinței s-a desfășurat o teleconferință cu șefii misiunilor diplomatice din Irak, Israel, Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuwei și Emiratele Arabe Unite. MAE a convocat „Celula de Criză”. Românii sunt blocați în Dubai Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu 1.000 de cetățeni români aflați în regiunea afectată de război.  Nu au fost înregistrate cereri pentru repatriere din Iran.Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, a fost convocată Celula de Criză Internstituțională pentru coordonarea demersurilor de acordare a asistenței consulare și a identificării modalităților de sprijin pentru românii aflați în străinătate. MAE a ridicat nivelul avertismentelor de călătorie la 6/9, cu mesajul „Evitați călătoriile neesențiale!” pentru următoarele state: Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite. Pentru Israel, nivelul de alertă a crescut la 8/9, fiind transmis mesajul „Evitați orice călătorie!”. În privința Iranului,  nivelul de alertă este MAXIM (9/9), fiind transmis mesajul „Părăsiți imediat țara!”. Nu există comunicare, deocamdată, pentru turiștii români din zonă. Liniile aeriene sunt închise până marți. Mulți turiști se îndreaptă cu mașini închiriate spre Oman. Opt țări care adăpostesc baze militare americane au fost ținte ale represaliilor iraniene după atacul SUA de sâmbătă dimineață: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuweit, Qatar, Bahrain, Oman și  Israel. Dubai a ajuns zonă de război ca la Kiev Multiple rachete iraniene au vizat Emiratele Arabe Unite, majoritatea fiind interceptate de apărarea anti-aeriană. Însă, rămășițele unei rachete interceptare a lovit hotelul de lux Fairmont The Palm, cauzând o explozie și un incnediu. Patru persoane au fost rănite. Pe rețelele de socializare au fost distribuite filmări cu „marea minge de foc care a erupt”, precum și cu fumul dens care se ridica deasupra hotelului de 5 stele. „S-au auzit de la noi din casă mai multe bubuieli, repetate„ SUA și Israel au lansat sâmbătă dimineața un atac masiv de anvergură împotriva Iranului, după luni întregi de negocieri și tatonări diplomatice cu puterea de la Teheran. Conflictul s-a extins și în țările limitrofe, astfel că unii locuitori ai acestora au simțit din plin impactul acestuia. O româncă stabilită în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, și-a relatat experiența teribilă trăită în metropola arabă. O tânără româncă stabilită în Abu Dhabi, luxoasa capitală a Emiratelor Arabe Unite, a povestit cum a trăit pe viu primele explozii, după contraatacul fulgerător declanșat de Iran ca replică la lovitura americano-israeliană (vezi ultimele detalii despre conflict AICI). Împreună cu familia sa a încercat să se pună la adăpost cât mai rapid. „Locuim în Abu Dhabi și pare că tocmai a început războiul, s-au auzit de la noi din casă mai multe bubuieli, repetate, de acum vreo oră și ceva, era 12.30 ceasul. Prima dată am auzit câteva bubuieli, și inițial am crezut că sunt artificii”, a povestit românca, potrivit Observatornews. Însă, după numai 10-15 minute, exploziile au continuat, iar situația a devenit cu adevărat periculoasă. „Ne-am pregătit rapid, am luat geanta de urgență cu acte, am luat bani cash, baterie externă, apă, am pus niște haine, ceva mâncare, și am venit în parcarea subterană, că shelter nu avem. Au mai venit și alți români la noi, unii dintre ei tocmai ce aterizaseră la fix, la ora 12:30, din Maldive”, adaugă tânăra. În final, tentativa sa și a familiei sale de a părăsi orașul s-a soldat cu un eșec. Locuitorii metropolei au fost somați să se adăpostească în subteran. Reamintim că un bărbat din Emiratele Arabe a fost ucis astăzi, în urma atacului americano-israelian. „Noi plănuisem să plecăm în Riad, să zburăm de acolo oriunde. Însă în 5 minute am aflat că și Riad a fost bombardat. După aceea am primit un mesaj pe telefon cu toții, în care ni se spunea clar să ne adăpostim undeva în subteran. Mai mulți vecini vin în parcare, pleacă cu mașinile, nu știu unde și de ce, deci rămânem aici și atât”, conchide ea. Un politician român, blocat în Dubai Clipe de groază pentru vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Cozma, şi familia acestuia. În timp ce se aflau în vacanţă în Dubai, a izbucnit războiul dintre Iran şi Israel. Cum toate zborurile înspre şi dinspre România au fost închise, acesta nu se mai poate întoarce în ţară în următoarele 7 zile, cel puţin. Bombardamentele i-au surprins pe membrii familiei lui Adrian Cozma, soţia Adina şi cei doi copii, Alma(5 ani) şi Andrei(7 ani). Duminică, aceştia aveau zbor de întoarcere spre România. Nimeni nu se aştepta la ce avea să se întâmple. Cu câteva ore înainte, copiii zâmbeau fericiţi, alături de părinţi, în pozele făcute în faţa unuia dintre luxoasele obiective turistice. Scurt istoric: Dubai, un paradis al Orientului Dubai, înființat din anul 1822 de către Oeid bin Said și Maktoum bin Butti Al Maktoum , trebuia să fie o destinație de vis grație forței economice a Emiratelor Arabe Unite, cu vastele sale rezerve petroliere. Ca membru al ONU, Ligii Arabe, OPEC, Mișcarea de Nealiniere, Organizația Mondială a Comerțului și BRICS, Emiratele Arabe Unite s-au remarcat ca a șaptea putere petrolieră la nivel global. Nu este un campion la respectarea drepturilor omului, dar este un aliat important pentru puterile vestice. Dubai – un oraș al viitorului Dubai a devenit cel mai popular oraș al Emiratelor Arabe Unite și capitala Emiratului Dubaiului, cu o populație de 4 milioane de oameni, din care 92% sunt expatriați. A devenit unul dintre cele mai mari centre comerciale și economice ale secolului 21 după investițiile masive în producția de petrol și în imobiliare. Din 1990,

Experiența teribilă a unei românce stabilite în Abu Dhabi

experienta-teribila-a-unei-romance-stabilite-in-abu-dhabi

SUA și Israel au lansat sâmbătă dimineața un atac masiv de anvergură împotriva Iranului, după luni întregi de negocieri și tatonări diplomatice cu puterea de la Teheran. Conflictul s-a extins și în țările limitrofe, astfel că unii locuitori ai acestora au simțit din plin impactul acestuia. O româncă stabilită în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, și-a relatat experiența teribilă trăită în metropola arabă. O tânără româncă stabilită în Abu Dhabi, luxoasa capitală a Emiratelor Arabe Unite, a povestit cum a trăit pe viu primele explozii, după contraatacul fulgerător declanșat de Iran ca replică la lovitura americano-israeliană (vezi ultimele detalii despre conflict AICI). „S-au auzit de la noi din casă mai multe bubuieli, repetate„ Împreună cu familia sa a încercat să se pună la adăpost cât mai rapid. „Locuim în Abu Dhabi și pare că tocmai a început războiul, s-au auzit de la noi din casă mai multe bubuieli, repetate, de acum vreo oră și ceva, era 12.30 ceasul. Prima dată am auzit câteva bubuieli, și inițial am crezut că sunt artificii”, a povestit românca, potrivit Observatornews. Cosmopolita Abu Dhabi, capitala Emiratelor Unite. Musulmanii fac prima rugăciune Taraweeh prayer la moscheea Sheikh Zayed Grand în ziua atacului asupra Iranului. Mohammed Zarandah / Anadolu/ABACAPRESS.COM Însă, după numai 10-15 minute, exploziile au continuat, iar situația a devenit cu adevărat periculoasă. „Ne-am pregătit rapid, am luat geanta de urgență cu acte, am luat bani cash, baterie externă, apă, am pus niște haine, ceva mâncare, și am venit în parcarea subterană, că shelter nu avem. Au mai venit și alți români la noi, unii dintre ei tocmai ce aterizaseră la fix, la ora 12:30, din Maldive”, adaugă tânăra. Ea și familia sa nu au putut pleca spre Riad În final, tentativa sa și a familiei sale de a părăsi orașul s-a soldat cu un eșec. Locuitorii metropolei au fost somați să se adăpostească în subteran. Reamintim că un bărbat din Emiratele Arabe a fost ucis astăzi, în urma atacului americano-israelian. „Noi plănuisem să plecăm în Riad, să zburăm de acolo oriunde. Însă în 5 minute am aflat că și Riad a fost bombardat. După aceea am primit un mesaj pe telefon cu toții, în care ni se spunea clar să ne adăpostim undeva în subteran. Mai mulți vecini vin în parcare, pleacă cu mașinile, nu știu unde și de ce, deci rămânem aici și atât”, conchide ea. AUTORUL RECOMANDĂ Relatarea unei românce din Dubai, pentru Gândul, unde scutul antirachetă interceptează rachetele iraniene: „Lucrurile se precipită” Mesajul Prințului saudit bin Salman, după escaladarea războiului din Orient: „Solidaritate deplină cu Emiratele Arabe Unite”