Gigantul rus Lukoil reacționează după ce statul român a instituit supravegherea extinsă asupra activelor din România

Lukoil a transmis miercuri 25 februarie poziția companiei, vizată de sancțiunile Statelor Unite, cu privire la acțiunea depusă la Tribunalul București, transmite Mediafax. Acțiunea în instanță a Lukoil în care se constată existența unui act de forță majoră a fost înregistrată la o zi după ce a fost adoptată Hotărârea de Guvern, prin care statul român a instituit supravegherea extinsă asupra activelor sale, au transmis reprezentanții Lukoil. Acestă acțiunea vizează perimetrul EX-30 Trident, aflat în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 170 km de țărm, o concesiune în care Lukoil deține pachetul majoritar, de circa 88%, restul acțiunilor fiind deținute de producătorul național Romgaz, la care statul, prin Ministerul Energiei deține 70% din acțiuni. Iar un aspect relevant de context este că în octombrie expiră licența de explorare. Traseul acțiunii Mai exact, rușii de la Lukoil au deschis o acțiune în care pârâți sunt Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) și Romgaz, pentru a obține recunoașterea juridică a cazului de forță majoră, acțiunea fiind înregistrată la instanță pe 13 februarie, conform acțiunii ce poate fi văzută pe Portal.just.ro. Coincidența face, susține Lukoil, că a fost înregistrată cu o zi după ce Executivul a adoptat proiectul de hotărâre de Guvern care prevede implementarea măsurii supravegherii extinse – după ce a reglementat cadrul de aplicare și în cazul sancțiunilor internaționale – în cazul activelor deținute de Lukoil în România. Proiectul fusese pus în transparență decizională cu o zi înainte de Ministerul Energiei și nu apăruse pe ordinea de zi a proiectelor care intrau pe ordinea de zi a Executivului, și care a și fost publicat pe 12 februarie seara în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare cu această dată, așa cum a relatat pe larg Mediafax. Din informațiile Mediafax, acțiunea fusese transmisă instanței pe adresa electronică în cursul zilei de 12 februarie, la or 17:18, cu câteva ore înainte să se afle că proiectul de hotărâre intrase în Guvern, a fost adoptată și a apărut în Monitorul Oficial. „Vă mulțumim pentru oportunitatea de a ne exprima propria perspectivă asupra situației ce a captat atenția publicului, raportat la importanța strategică a explorării perimetrului Trident. Dorim ca, pe această cale, să infirmăm speculația potrivit căreia între acțiunea noastră în constatare și instituirea măsurii supravegherii extinse ar exista o corelație. Cele două măsuri au fost luate independent, din rațiuni diferite și având scopuri distincte. Mai mult, deși înregistrată ulterior pe rolul instanței competente, acțiunea noastră în constatarea a fost depusă anterior instituirii măsurii supravegherii extinse”, a transmis gigantul rus. Potrivit Lukoil, pe când măsura supravegherii extinse este o impusă de autoritățile competente, având un rol de prevenție și monitorizare a respectării regimului sancțiunilor internaționale, acțiunea în constatare formulată de gup nu este, așa cum a fost greșit interpretat în presă, o acțiune contencioasă împotriva ANRM și Romgaz. „Acțiunea în constatarea existenței cazului de forță majoră este un demers necontencios, formulat prin includerea ANRM, Romgaz și a contractorilor relevanți din motive de opozabilitate. Acțiunea noastră urmărește clarificarea unui aspect esențial în executarea contractelor cu partenerii contractori în executarea explorării în perimetrul Trident, urmărind extinderea termenelor contractuale întocmai pentru a putea facilita executarea corespunzătoare a Acordului petrolier, în condiții de deplină legalitate sub regimul Licențelor Generale emise de OFAC și OFSI”, a precizat Lukoil. Potrivit companiei, Lukoil depune toate demersurile necesare alinierii contractuale cu toate standardele regimurilor internaționale care produc efecte pe teritoriul României, în acord cu Licența Generală INT/2025/8031092 OFSI și Licența Generală 131B OFAC. „Nu am dorit niciodată retragerea din sau renunțarea la proiect, așadar în acest context, nu considerăm relevantă ori utilă dezvoltării proiectului încheierea unui astfel de act adițional”, a subliniat grupul Lukoil. Încă se negociază vânzarea activelor grupului din Europa către Grupul Carlyle „Toate demersurile întreprinse de societatea noastră au fost și rămân subsumate interesului legitim al României de a asigura stabilitatea sectorului energetic, respectarea cadrului normativ aplicabil și protejarea intereselor economice naționale. În egală măsură, acționăm cu bună-credință pentru protejarea angajaților noștri și a familiilor acestora, pentru menținerea locurilor de muncă și pentru garantarea continuității operaționale în condiții de deplină conformitate legală. Orice inițiativă adoptată a avut la bază exclusiv considerente de legalitate, responsabilitate și prevenție, fără a urmări alt scop decât asigurarea unui cadru predictibil și stabil pentru desfășurarea activității”, a subliniat grupul. Totodată Lukoil a confirmat continuarea discuțiilor cu americanii de la Carlyle pentru vânzarea activelor din Europa. De amintit că pe 28 februarie expiră ultima „păsuire” în cazul în care gigantul rus nu își vinde activele, iar data până la care sunt exceptate benzinăriile Lukoil de la aplicarea sancțiunilor din afara Rusiei a fost amânat pentru 29 aprilie „În prezent, sunt depuse toate eforturile necesare pentru finalizarea cu succes a procesului de vânzare a activelor grupului din Europa către Grupul Carlyle, într-un cadru transparent și conform tuturor standardelor de reglementare aplicabile. Toate demersurile întreprinse au ca obiectiv protejarea valorii activelor, a participațiilor în proiectele strategice aflate în derulare și a locurilor de muncă, asigurând totodată continuitatea operațională și stabilitatea pe termen lung a activităților desfășurate. Acționăm responsabil pentru a garanta o tranziție ordonată, în beneficiul angajaților, partenerilor contractuali și al mediului economic în ansamblu”, au declarat oficialii Lukoil în exclusivitate pentru Mediafax. Foto: Mediafax Recomandarea autorului: România va rămâne cu o singură rafinărie de benzină și motorină funcțională peste câteva zile. Ce se întâmplă cu celălalte două unități din țară Guvernul Bolojan instituie supravegherea extinsă asupra Lukoil. Ce înseamnă acest lucru și cine este noul supraveghetor Guvernul pregătește preluarea activelor gigantului rusesc Lukoil, cu două săptămâni înaintea de impunerea sancțiunilor SUA
Silviu Predoiu: Bolojan nu înțelege nimic. E încruntat, dar nu are habar despre ce vorbește. Este concentrat ca un cub de vegeta

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu, general român și ofițer SIE, a vorbit despre cum Ilie Bolojan joacă masca încruntatului, fără a ști despre ce vorbește. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Silviu Predoiu: „Nu înțelege. Dumnealui nu înțelege nimic. Ați văzut, iese și ne vorbește așa încruntat. Este exact ca un cub de vegeta. Este focalizat, pătrat. Așa e de concentrat, că îl pui la 4 litri de apă și faci o supă. Îți ies 6 prim-miniștri, dacă îl pui pe domnul prim-ministru Bologan. Dumnealui privește România ca un registru contabil.” Invitat la emisiunea lui Marius Tucă, Silviu Predoiu a vorbit despre cum Ilie Bolojan joacă masca încruntatului, fără a știi despre ce vorbește. Acesta a început prin a spune că Bolojan nu înțelege nimic. Ca o comparație, generalul susține că Bolojan este concentrat ca un cub de vegeta. Ironic, acesta susține că din Bolojan se pot face alți 6 premieri. Revenind la problemele magistraților și militarilor, ofițerul SIE susține că sunt atacați de guvernanți. „Nu înțelege. Dumnealui nu înțelege nimic. Ați văzut, iese și ne vorbește așa încruntat. Este exact ca un cub de vegeta. Este focalizat, pătrat. Este clar că habar nu are despre ce vorbește dumnealui. Păi asta e! Așa e de concentrat, că îl pui la 4 litri de apă și faci o supă. Îți ies 6 prim-miniștri, dacă îl pui pe domnul prim-ministru Bolojan. Nu înțelege! Dumnealui privește România ca un registru contabil. De unde mai tai? Atacă și asta e nepermis. Revenind la magistrați. Atât magistratura, cât și militarii… Magistrații au dreptul de exprimare publică restricționat major. Militarii îl au suspendat total. Tu ataci aceste categorii care nu pot să-ți răspundă. Aceste categorii nu au sindicat. Militarii nu au sindicat. Nu au dreptul la apărare sindicală, pentru că statul a spus nu vă trebuie sindicat, vă apăr eu.”, a explicat generalul.
Barcelona dublează taxa turistică pentru a combate supraturismul. Care va fi prețul din aprilie 2026

Barcelona, orașul din Spania care este cunoscut drept „grădina Europei”, va deveni o destinație mai scumpă pentru majoritatea turiștilor din întreaga lume. Parlamentul regional din Catalonia a aprobat miercuri o lege care prevede dublarea taxei pentru toți turiștii care se vor caza în hotelurile din Barcelona. Recent, Bazilica Sagrada Familia a devenit cea mai înaltă biserică din lume, după ce ultima piesă a turnului central a fost montată l.a 144 de ani de la începerea lucrărilor. Biserica a ajuns să aibă înălțimea de 172,5 metri. Barcelona, capitala Cataloniei și cel mai mare oraș al Regatului Spaniei, are o populație de 1,7 milioane de locuitori. Taxa de 5 – 7,5 euro pe noapte, aplicată în funcție de categoria hotelului, va crește la 10 – 15 euro pe noapte. Măsura va intra în vigoare din aprilie 2026, potrivit Reuters. Astfel, turiștii care se vor caza la hotelurile de cinci stele vor fi taxați cu pânâ la 15 euro pe noapte. Pasagerii croazierelor vor plăti în jur de 6 euro. Barcelona nu e singurul oraș european care va crește taxa. Veneția a crescut numărul zilelor în care turiștii vor fi taxați în sezonul vacanțelor de vară, capitala scoțiană Edinburgh a anunțat că va introduce o taxă turistică din iulie 2026, Bruxelles a crescut taxa de noapte la 5 euro pentru turiștii care se vor caza la hotel. La București, turiștii vor plăti o extra-taxă de 10 lei (2 euro) pentru fiecare noapte de cazare, potrivit Euronews. Motivul dublării taxei de turist în Barcelona Principalul motiv al dublării taxei îl reprezintă tocmai numărul mare de turiști. Localnicii s-au plâns în ultimii ani că prețurile locuințelor a crescut din cauza turiștilor care închiriază apartamente pe termen scurt. Turiștii care vor închiria o locuință pe termen scurt vor plăti un impozit de 12,5 euro pe noapte. Anterior, plăteau doar 6,25 de euro pe noapte. Din 2028, Barcelona nu va mai permite închirierea pe termen scurt a locuințelor. Sunt și foarte mulți proprietari de hoteluri care au contestat dublarea taxei de teama unor efecte negative. Anual, Barcelona este vizitată de 15,8 milioane de turiști. Nici participanții la conferințe nu vor fi scutiți de taxa turistică. Manel Casals, directorul general al Asociației Hotelurilor din Barcelona, a avertizat: „Într-o zi vor ucide găina care face ouă de aur”. Top 15 obiective din Barcelona Se spune că orașul a fost fondat de fenicieni sau de către cartaginezi. Se numea Barkeno. Potrivit unui mit urban spaniol, numele s-ar trage de la generalul cartaginez Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal Barca. Sub ocupația romană și redenumit Barcino, a prosperat ca oraș portuar din antichitate. Din evul mediu a devenit capitala Comitatului Barcelonei și s-a transformat într-un centru economic important după ce a devenit parte a Coroanei Spaniole din secolul al XVI-lea. Tendințele separatismului catalonian s-au resimțit încă din secolul al XVII-lea. Din 1931 este capitala regiunii autonome Catalonia și o mare atracție turistică. Potrivit Google Maps, cele mai vizitate atracții turistice ale Barcelonei sunt: Cata Batllo – bloc de apartamente cu decorațiune fantastică și cu un dragon adormit sculptat pe acoperiș, în prezent un muzeu, proiectat în 1904 de arhitectul Antoni Gaudi, arhitect catalan (1852-1926); Sagrada Familia – Renumita biserică a lui Gaudi, aflată în construcție din 1880; Camp Nou – Stadionul echipei de fotbal FC Barcelona; Casa Mila – o clădire proiectată de Gaudi în stil art nouveau catalan în 1912; Cascada del Parc de la Ciutadella – o fântână sculptată proiectată de arhitectul Josep Fontsere i Mestre în 1877, cu ceva ajutor de la Antoni Gaudi; Parcul Guell – parc cu elemente arhitectonice deosebite proiectat de Gaudi și construit în 1917; Plaça d’Espanya – piața cu renumitele turnuri venețiene; Arcul de Triumf construit de Josep Vilaseca i Casanovas în 1888; Plaza de toros de las Arenas – fost stadion de coride, în prezent un complex comercial și de divertisment; Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia din Barcelona – construită între anii 1298 și 1913; Casa Vicens – construită în 1885, proiectată de Gaudi; Columna lui Columb – înaltă de 60 de metri, este din 1888 dedicată exploratorului care a descoperit „Lumea Nouă”; Palatul Național – Muzeul Național de Artă al Cataloniei; Muzeul Picasso – sunt expuse peste 4.250 de lucrări ale marelui artist; Piața La Boqueria. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Zece locuri pe care nu trebuie să le ratezi în Barcelona, orașul de care te vei îndrăgosti și în care o să vrei să te muți după doar două zile – FOTO
Primăria Drăgășani anunță că vrea să interzică păcănelele în oraș, după modelul Slatina: Nu mai au ce căuta lângă drumul spre școală

Primăria Drăgășani, județul Vâlcea, anunță că pregătește interzicerea sălilor de jocuri de noroc din oraș, după ce și primarul orașului Slatina a promis că va închide toate păcănelele. Într-un mesaj public pe Facebook, administrația locală transmite că orașul „face pasul spre normalitate” și își propune să devină „al doilea oraș din regiune eliberat de mirajul păcănelelor”. „După modelul Municipiului Slatina, orașul nostru se pregătește să spună STOP jocurilor de noroc! Este timpul ca Drăgășaniul să devină al doilea oraș din regiune eliberat de mirajul «păcănelelor»”, se arată în mesajul publicat de primărie. Demersul vine după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență privind reforma în administrație, care permite primăriilor să decidă dacă autorizează sau interzic jocurile de noroc pe raza localității. Primarul din Slatina, Mario De Mezzo, a fost primul edil care a anunțat că va folosi noua prevedere legală pentru a elimina treptat toate sălile de jocuri din oraș, pe măsură ce le expiră autorizațiile. El a declarat că în Slatina există aproximativ 70 de săli de păcănele, dar doar două biblioteci și două librării. La Drăgășani, autoritățile locale susțin că măsura este necesară pentru „protejarea viitorului copiilor” și pentru sănătatea socială a comunității. „Sălile de jocuri nu mai au ce căuta lângă drumul spre școală sau în drumul spre parc”. Primăria Drăgășani anunță că vrea să interzică păcănelele în oraș, după modelul Slatina: „Sălile de jocuri nu au ce căuta lângă drumul spre școală” De asemenea, primăria vorbește despre „sănătate socială” și despre dorința de a încuraja dezvoltarea unor afaceri locale precum cafenele sau librării, „care aduc valoare, nu care distrug destine”. AUTORUL RECOMANDĂ: Legea „păcănelelor”, care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, contestată de judecătorii ICCJ la CCR / Motivele invocate Gigi Becali era dependent de jocurile de noroc. Patronul FCSB a dezvăluit cum a câștigat o sumă uriașă la cazinou cu bani luați de la cămătari Guvernul intră în forță în industria jocurilor de noroc. TOTUL despre ce vrea să facă premierul și cum au reacționat firmele din domeniu
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii. Gândul prezintă cheltuielile oficiale ale Administrației Prezidențiale, avion plus cazare și delegația care l-a însoțit pe președinte. Suma sare de 200.000 de euro

Gândul publică în exclusivitate costurile deplasării delegației lui Nicușor Dan în SUA, la Consiliul Păcii al lui Donald Trump. Cazarea și avionul transatlantic au costat peste 200.000 de euro, a transmis Administrația Prezidențială la solicitarea Gândul. În cheltuieli nu este inclusă și suita Serviciului de Protecție și Pază (SPP) care l-a însoțit pe președinte. Aghiotanții președintelui figurează pe un buget separat, administrat de Serviciul de Protecție și Pază (SPP). Generalul pensionar Lucian Pahonțu a fost și el în deplasarea din SUA, conform surselor Gândul. De altfel, Pahonțu este nelipsit din toate deplasările lui Nicușor Dan, fie din țară, fie din afară. Administrația prezidențială a mai menționat că au fost solicitate mai multe oferte pentru zbor, inclusiv la TAROM, dar a fost aleasă varianta de închiriere a avionului privat, pentru că a fost mai ieftin. „Pentru deplasarea delegației conduse de Președintele României, Nicușor Dan, în Statele Unite ale Americii, pentru a participa la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii (Board of Peace), Administrația Prezidențială a cerut oferte de la mai mulți operatori de zboruri, inclusiv de la TAROM, iar, în urma evaluării acestor oferte, a fost aleasă varianta care implica cele mai mici costuri. Președintele s-a deplasat cu un avion de dimensiuni reduse, cu 8 locuri pentru delegație”, au transmis reprezentanții Administrației Prezidențiale, pentru Gândul. Închirirea avionului, 200.000 de euro Președintele României nu a mai folosit aeronava militară Spartan din flota Forțele Aeriene Române pentru deplasarea în Statele Unite ale Americii. Pentru această vizită, Administrația Prezidențială a optat pentru închirierea unui avion privat care permite zbor direct între București și Washington, D.C.. Este vorba de avionul Bombardier Global 6000, care a fost închiriat de la Ion Țiriac. Conform informațiilor obținute de Gândul, zborul a costat în jur de 200.000 de euro, adică 1 milion de lei. Modelul Global 6000, produs de Bombardier, poate parcurge fără escală aproximativ 11.000 de kilometri și este echipat cu motoare fabricate de Rolls-Royce. Are o capacitate totală de 14 persoane, conform specificațiilor, însă aeronava în cauză a fost personalizată conform cerințelor miliardarului Ion Țiriac și nu există fotografii cu interiorul acesteia. Cazarea președintelui și întregii delegații: 7.700 de euro La costurile de închirere a avionului s-au mai adăugat încă 7.700 de euro pentru cazarea președintelui și personalului. Din delegație au făcut parte persoane de la Serviciul de Comunicare, Protocol, Serviciul Administrativ, un fotograf, un cameraman, un medic și trei consilieri prezidențiali. Marius Lazurca, Consilier Prezidențial pentru securitate națională Radu Burnete, consilier economic. Vlad Ionescu, consilier de stat în departamentul de Politică Externă. Nicușor Dan a fost în SUA la Consiliul Păcii al lui Donald Trump și a susținut și un discurs Președintele Nicușor Dan a fost la Washington, unde a susținut un discurs la prima întrunire a Consiliului Păcii (Board of Peace), inițiat de președintele american Donald Trump. România a avut statut de „observator”, însă nu este clar în acest moment ce presupune această calitate în entitatea nou-înființată. Nicușor Dan a avut un discurs de puțin peste 2 minute, în care a vorbit despre ce poate face România pentru victimele războiului din Fâșia Gaza. Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, o inițiativă a preşedintelui american Donald Trump, s-a desfășurat joi, 19 februarie, la Washington. În discursul de deschidere a evenimentului, cel de-al 47-lea președinte american l-a numit pe Dan „prim-ministru” al României, adăugând și că poporul român este „fantastic”. AUTORUL RECOMANDĂ:
O nouă victorie marca Bolojan la început de 2026. România este în continuare campioana inflației din Uniunea Europeană

România continuă să fie și în 2026 țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, la un nivel de aproape dublu față de următoarea țară din clasament. Deși datele publicate de Eurostat arată că rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut la 2% în ianuarie 2026, rămânem statul cu cele mai mari scumpiri și o inflație record de 8,5%. Inflația din România continuă să fie cea mai mare din Uniunea Europeană și a ajuns până la nivelul de 8,5% în luna ianuarie. Cele mai mici rate ale inflației au fost înregistrate în Franța, 0,4%, Danemarca, 0,6%, Finlanda și Italia, ambele cu 1,0%. La polul opus s-a aflat România cu 8,5%, Slovacia, 4,3% și Estonia 3,8%. Comparativ cu situația din decembrie 2025, rata anuală a inflației a scăzut în 23 de state membre, inclusiv România, a rămas stabilă într-o țară și a crescut în alte trei state. Sursa: Eurostat La nivelul zonei euro, rata anuală a inflației a fost de 1,7% în ianuarie 2026, în scădere față de 2% în decembrie 2025. Datele Eurostat mai arată că, în ianuarie 2026, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflaței în zona euro a venit din partea serviciilor (+1,45 puncte procentuale, pp), urmate de produsele alimentare, alcool și tutun (+0,51 pp), bunuri industriale neenergetice (+0,09 pp) și energie (-0,39 pp). Prețurile din România au explodat în ianuarie. Energia, în topul scumpirilor De asemenea, în datele pentru România se reflectă mai ales scumpirile din domeniul energiei electrice, care s-a majorat cu 59,33%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea prețurilor energiei electrice. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), în luna ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună din anul precedent, rata anuală a inflației a scăzut ușor, la 9,62%. În plus, majorări de prețuri au existat și la mărfurile alimentare, care s-au scumpit cu 7,86% în ianuarie 2026, față de ianuarie 2025, și cu 0,91% față de decembrie 2025. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit cacao și cafeaua, cu 25,27% în ianuarie 2026 față de ianuarie 2025. Ouăle s-au scumpit de asemenea în prima lună din 2026 cu 13% față de anul trecut, pâine cu aproape 10%, iar laptele cu 11%. Sursa: Institutul Național de Statistică RECOMANDAREA AUTORULUI: România, campioana scumpirilor la alimente în 2025, mai mult decât dublu față de media UE. În 2026, inflația alimentară s-ar putea tripla În timp ce inflația României scapă de sub control, țările UE caută soluții pentru redresare. Investitorii devin tot mai prudenți iar BNR avertizează că 2026 va fi un an dificil pentru economia românească
CCR analizează sesizările AUR privind numirile din Consiliile de Administrație ale SRTV și SRR

CCR urmează să analizeze miercuri sesizarea depusă de AUR, care clamează că numirile în conducerea Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune nu respectă echilibrul politic din Parlament. Curtea Constituțională a României (CCR) dezbatE miercuri sesizările depuse de AUR referitoare la modul în care Parlamentul a stabilit componența Consiliilor de Administrație ale Televiziunea Română (TVR) și Societatea Română de Radiodifuziune, relatează Mediafax. Formațiunea de opoziție susține că a primit doar un singur loc în cele două Consilii de Administrație, în timp ce PNL, USR și UDMR, deși au mai puțini parlamentari, au obținut o reprezentare cel puțin egală sau chiar mai mare în aceste organisme de conducere. „Sesizarea vizează încălcarea flagrantă a prevederilor Constituției României, în special ale art. 1 alin. (3) și (5), precum și nerespectarea dispozițiilor imperative ale Legii 41/1994, care impun desemnarea membrilor Consiliilor de Administrație ale SRTV și SRR cu respectarea configurației politice și a ponderii grupurilor parlamentare din Parlament. În cadrul procedurii de desemnare au fost formulate propuneri pentru două funcții de membri titulari și două funcții de membri supleanți, proporțional cu ponderea parlamentară. Cu toate acestea, comisiile parlamentare de specialitate au ignorat o parte dintre aceste propuneri, iar plenul reunit al Parlamentului a validat componențe ale Consiliilor de Administrație care nu reflectă configurația politică reală a legislativului”, se arată într-un comunicat al AUR. Nu s-ar fi respectat configurația politică actuală din Parlament Pe de altă parte, reprezentanții AUR au depus propuneri pentru două poziții de membri titulari și două poziții de membri supleanți, în concordanță cu numărul de parlamentari. Aceștia susțin că o parte dintre aceste propuneri nu au fost însă luate în calcul de comisiile parlamentare. „Cu toate acestea, comisiile parlamentare de specialitate au ignorat o parte dintre aceste propuneri, iar plenul reunit al Parlamentului a validat componenţe ale Consiliilor de Administraţie care nu reflectă configuraţia politică reală a Legislativului. Concret, deşi configuraţia Parlamentului impune o reprezentare echilibrată, AUR a primit un singur loc în Consiliile de Administraţie ale SRTV şi SRR, în timp ce PNL, USR şi UDMR, formaţiuni politice cu o pondere parlamentară inferioară, au beneficiat de o reprezentare egală sau superioară în aceste structuri de conducere”, mai arată AUR. Formațiunea politică apreciază că modul în care au fost făcute numirile afectează funcționarea corectă a instituțiilor publice de radio și de televiziune. În consecință,partidul solicită CCR să declare neconstituționale hotărârile Parlamentului și să dispună refacerea procedurii, astfel încât componența consiliilor să respecte cu acuratețe configurația politică din prezent. RECOMANDAREA AUTORULUI Călin Georgescu ridiculizează Curtea Constituțională: „Dacă Ceaușescu ar fi avut CCR, probabil că azi era președinte democratic” Petrișor Peiu, senator AUR, depune, azi, moțiunea împotriva Ministrului Culturii. „Breasla vă vrea afară. Sunteți o jignire pentru cultura română”
Bursa de la București bate toate bursele din Europa la câștigurile investitorilor. Franța și Germania roșesc de invidie. Cum s-a ajuns aici

România a ajuns să fie surpriza piețelor financiare europene la începutul lui 2026. Investitorii au obținut randamente peste așteptări, iar Bursa de Valori București a întrecut bursele mari din Franța și Germania, care avansează timid. În doar câteva săptămâni, câștigurile de pe piața locală au depășit evoluțiile din vestul Europei, iar diferențele sunt mari chiar și pentru investițiile mai mici. Într-un context economic marcat de prudență și incertitudini la nivel global, piața românească a reușit să atragă atenția printr-un ritm de creștere care a dus-o direct pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de câștiguri. Pentru investitorii de retail, asta înseamnă că bursa locală a oferit randamente de câteva ori mai mari decât piețele considerate „sigure” din Vestul Europei. Avansul bursei românești nu are o singură explicație. Pe de o parte, multe dintre companiile listate la Bursa de Valori București erau considerate subevaluate. Pe de altă parte, în piață au intrat mai mulți bani, atât din partea investitorilor instituționali locali, cât și din partea investitorilor de retail. Cele mai mari randamente, de la începutul lui 2026, au fost înregistrate de Petrom, cu un avans de aproape 42%, Transgaz, cu 41%, Romgaz și Digi, cu 36%, Transelectrica, cu 30% și BRD și Fondul Proprietatea cu peste 25%. Inclusiv titlurile cu ponderi foarte mari în indici au adus randamente de 21% de la începutul noului an. Câștigurile bursei de la București le-au depășit pe cele din Franța și Germania Bursa de la București a depășit cu peste 20% piețele din Slovenia, Luxemburg, Portugalia, Franța și Germania. Diferența este vizibilă deoarece indicii occidentali CAC 40 și DAX au înregistrat creșteri de câteva procente, într-un climat marcat de stagnare economică și prudență din partea investitorilor. Un investitor care a plasat 10.000 de lei la începutul anului pe piața locală ar fi obținut un profit de aproximativ 2.000 de lei până pe 24 februarie 2026, în timp ce aceeași sumă investită în Franța ar fi adus un câștig de aproximativ 400 de lei, iar în Germania aproximativ 200 de lei. Comparativ cu piețele din Franța sau Germania, unde incertitudinile geopolitice au temperat apetitul pentru risc, România a beneficiat de statutul de piață emergentă, cu potențial de convergență. Acest lucru a atras fluxuri de capital în căutare de randamente mai mari, chiar dacă riscurile sunt mai ridicate. De asemenea, indicele BET, principalul barometru al pieţei, a urcat cu aproape 20% de la începutul anului şi cu aproximativ 68% în ultimele 12 luni. Acest lucru confirmă că bursa românească are cea mai bună dinamică dintre bursele din Uniunea Europeană. De ce a crescut interesul investitorilor De asemenea, lichiditatea pieței a fost un motor important pentru creșterea pieței. Tranzacțiile au crescut semnificativ, atât pe segmentul de acțiuni, cât și pe cel de obligațiuni. De asemenea, interesul pentru emisiuni noi a atins niveluri record. De la începutul lui 2026, media pe segmentul de acțiuni este de 133 mil. lei, dublă față de anul precedent. Un alt factor care a împins piața în sus este fluxul constant de bani către fondurile de pensii private, acestea fiind alimentate lunar cu aproximativ 1,5-2 mld. lei din contribuțiile obligatorii ale salariaților. Din aceste contribuții, aproximativ un sfert ajung în acțiuni listate la Bursa de Valori București. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bursa de la București „a rămas rece” la arestarea lui Maduro. Cât a fost creșterea la finalul zilei de tranzacționare Dezastrul de la Aeroportul Otopeni se duce și la Bursa de Valori. Aeroporturi București începe discuțiile pentru listarea la bursă
Toni Neacșu, dezlănțuit la adresa guvernului Bolojan: Noaptea, ca hoții /Conduce țara prin OUG, așa cum în starea de urgență țara era condusă prin ordonanțe militare

Toni Neacșu s-a dezlănțuit la adresa felului în care guvernul Bolojan a trecut Ordonanța de urgență referitoare la reforma administrativă, fără avizul CES și al Consiliului Legislativ. El asociază actul brutal a lui Bolojan cu situația stărilor de urgență în care țara era condusă prin ordonanțe militare. În opinia sa, nu se mai poate face nimic, pentru că OUG-urile vor intra în vigoare imediat și, chiar dacă prin absurd, Avocatul Poporului atacă la CCR Ordonanța, efectele ei juridice nu sunt suspendate. Mai mult, CCR e de partea premierului, consideră Neacșu. Noaptea, ca hoții!, postează Toni Neacșu. Nici nu știți ce pregătesc. Avizele interguvernamentale sunt haotice, zeci de pagini, inclusiv cu critici de neconstituționalitate, însă au reușit sa forțeze avizele cerute formal, ale Consiliului Legislativ și ale CES. OUG-urile întra în vigoare imediat și chiar dacă prin absurd Avocatul Poporului atacă la CCR efectele ei juridice nu sunt suspendate. Oricum, Ilie Bolojan nu de CCR se sperie, e de partea lui. În realitate, Guvernul, care de altfel înseamnă doar voința unui singur om, conduce țara prin ordonanțe de urgență și angajări de răspundere la fel cum în timpul stării de urgență țara era condusă prin ordonanțe militare. Că așa e în democrație, când Parlamentul face doar figurație (OUG-ul intră în vigoare după depunerea în Parlament în vederea aprobării. Parlamentul, dacă dorește, până vineri poate respinge sau modifica ordonanța, ceea ce ar însemna să-și asume rolul constituţional de legiuitor unic in statul român. Nu ai să vezi, încheie postarea Toni Neacșu. Ce conține reforma propusă de Guvern Potrivit documentelor de lucru, reforma administrativă prevede: Concedierea a aproximativ 13.000 de funcționari publici din administrația centrală și locală; Reducerea bugetelor de salarii cu 10% pentru majoritatea instituțiilor publice; Majorarea amenzilor neplătite cu până la 60% și posibilitatea reținerii taxelor din datorii sociale; Dublarea impozitului pentru proprietățile construite fără autorizație, pe o perioadă de cinci ani; O inițiativă prin care vârsta de pensionare pentru militari, polițiști și angajați din serviciile de informații ar urca la 65 de ani, printr-un proiect de lege ce trebuie depus de MAPN și MAI în 30 de zile de la adoptare. Premierul Bolojan a subliniat necesitatea acestor măsuri ca răspuns la provocările bugetare ale statului. „Mai multe măsuri au fost discutate la propunerea Ministerului de Finanțe, deci a fost o discuție legată de ipoteze de lucru, iar celelalte aspecte care sunt cuprinse sunt legate de reducerea de cheltuieli de aproximativ 10% în administrație, că ne place, că nu ne place. Aici nu e vorba de tăieri, ci e vorba de a face un audit de personal în fiecare instituție și acolo unde se constată că există posibilități de a reduce cheltuielile, acolo unde personalul este supradimensionat, este rațional, pur și simplu, să reduci aceste cheltuieli, pentru că ele sunt cheltuieli de bază care se multiplică an de an și cât timp România nu are bani din veniturile proprii să asigure echilibrele bugetare și trebuie să se împrumute cu sume foarte mari de bani, în fapt, noi risipim acești bani și deci această măsură este una care se va pune în practică și ar trebui să aibă efecte în anii următori”, a spus Bolojan.
Consiliul Concurenței aprobă preluarea lanțului românesc de magazine La Cocoș de către proprietarul Kaufland și Lidl. Ce condiții trebuie să respecte

Consiliul Concurenței a anunțat, marți, într-un comunicat, că a autorizat achiziționarea lanțului românesc de supermarketuri La Cocoș de către grupul german Schwarz, care mai deține și lanțurile Lidl și Kaufland, prezente în România. Aprobarea vine la 8 luni de când germanii au anunțat decizia de a cumpăra lanțul de supermarketuri românești. Una dintre condițiile principale impuse de Consiliul Concurenței a fost ca viitorul proprietar La Cocoș să mențină adaosul comercial practicat la acest moment de magazine. Instituția pentru concurență a menționat că permite tranzacția „cu condiții”, în urma investigației derulate în acest caz. Astfel, grupul german Schwarz s-a angajat să mențină strategia actuală de preț a magazinelor, fără a depăși marja brută de referință, pentru o perioadă de 4 ani de la finalizarea tranzacției și să nu închidă și să nu limiteze activitatea rețelei La Cocoș pentru o perioadă de 5 ani de la finalizarea tranzacției. „Acesta este al doilea caz din istoria autorităţii în care am declanşat o investigaţie în analiza unei concentrări economice, ceea ce evidenţiază importanţa acestei tranzacţii şi impactul său potenţial asupra pieţei. Ca urmare, autorizarea a fost condiţionată de angajamente clare, menite să protejeze concurenţa şi interesele consumatorilor. Acestea asigură menţinerea modelului comercial al reţelei La Cocoş, caracterizat prin preţuri reduse şi volume mari de vânzări, protejarea furnizorilor şi menţinerea unui nivel adecvat de concurenţă pe piaţa de retail alimentar. În același timp, angajamentele prevăd investiții pentru extinderea rețelei la nivel național, cu păstrarea aceluiași model de business orientat către prețuri accesibile, astfel încât să se se exercite o presiune concurențial, în special asupra prețurilor, în cât mai multe zone din țară”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliul Concurenței. Fondat în 2014, la Ploiești, de antreprenorul Iulian Nica, La Cocoș este cunoscut pentru politica prețurilor mici și pentru faptul că a introdus conceptul cu trei niveluri de preț, în funcție de cantitatea achiziționată. În 2024, retailerul a sărit de pragul de 1 mld. lei, iar pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și fondurile de investiții CEECAT Capital și Morphosis Capital. Cumpărătorul își asumă extinderea rețelei La Cocoș la nivel național În plus, Schwarz îşi asumă extinderea reţelei La Cocoş la nivel naţional, prin deschiderea sau demararea procedurilor pentru deschiderea de magazine în următorii cinci ani. Această măsură are ca scop creşterea accesibilităţii consumatorilor la acest format de magazin şi intensificarea concurenţei pe piaţa de retail. În ansamblu, angajamentele asigură continuitatea modelului de afaceri actual, care urmăreşte să ofere clienţilor produse la preţuri reduse, competitive pe pieţele locale, prin aplicarea unor marje brute limitate, urmând totodată politica de expansiune, cu menţinerea formatului de business şi a independenţei din punct de vedere operaţional şi comercial. „Grupul Schwarz și-a asumat o serie de angajamente menite să înlăture îngrijorările concurențiale identificate în analiza tranzacției, atât în ceea ce privește nivelul prețurilor și menținerea modelului comercial specific La Cocoș, cât și în raport cu structura și dinamica pieței comerțului cu amănuntul de produse de consum curent. În România, activitatea grupului Schwarz se concentrează, în principal, pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare, prin intermediul magazinelor Kaufland și Lidl. De asemenea, grupul Schwarz va menține societatea La Cocoș separată de structurile corporative și operaționale ale Kaufland România și Lidl România, pentru o perioadă de 5 ani. În acest fel se va păstra independența comercială a La Cocoș și se vor limita efectele unei posibile consolidări excesive pe piața comerțului cu amănuntul de produse de larg consum.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Ce condiții i-a impus Consiliul Concurenței proprietarului Lidl și Kaufland pentru a achiziționa lanțul românesc de magazine La Cocoș România, în discuții avansate pentru implementarea digitalizării statului cu grupul Lidl – Kaufland și gigantul american Mastercard