Dăncilă, predicții negre pentru 2026: Va fi mai rău decât în 2008-2009 / Deficitul real este de 18-19% din PIB

Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a vorbit în emisiunea ”Ai Aflat!” cu Ionuț Cristache despre deficitul bugetar și datoria publică a României. În opinia ei, deficitul bugetar al României este mult mai mare decât el declarat oficial, pentru că, argumentează Dăncilă, la deficit trebuie adăugate și împrumuturile pentru înarmare, inclusiv cele prin programul european SAFE. „Cred că 2026 va fi unul dintre cei mai grei ani. Mulți fac comparația cu 2009-2010, dar eu cred că va fi mult mai grav. Pentru că atunci deficitul era de vreo 6% din PIB, iar acum deficitul – ei spun că e 7-8% – este foarte mare. Trebuie să adăugăm și împrumuturile făcute pentru înarmare. Deficitul se duce spre 18-19%”, a spus Viorica Dăncilă. Mai mult, atrage atenția fostul premier, datoria publică a României a depășit nivelul de avarie de 60% din PIB, vorbind inclusiv de împrumuturile menționate. Acesta nu este numai un nivel pe care economiștii îl consideră o linie roșie ci și limita de îndatorare pe care România și-a asumat-o prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană. „Am depășit datoria publică de 60% din PIB. Deci am încălcat tratatul de la Maastricht. Noi va trebui să dăm înapoi acești bani. Și banii împrumutați pe SAFE – nu știm încă cu ce dobândă i-am împrumutat. Acei bani i-am împrumutat în numele poporului român. Ce alte împrumuturi se vor face?”, se întrebă Dăncilă. Pentru că, argumentează ea, nu există niciun fel de transparență în modul în care se contractează împrumuturile publice. Cert este că toate aceste împrumuturi sunt plătite, ulterior, din taxe și impozite, deoarece, în termeni practici, guvernul nu produce bani – în afară de câteva companii de stat profitabile – ci este alimentat din dările populației. Pentru că noi nu avem niciun pic de transparență. În momentul în care se face un împrumut în care noi trebuie să plătim, este normal ca guvernul să iasă și să spună: am împrumutat astăzi 16,63 de miliarde pe programul SAFE cu o dobândă de atât, banii se vor duce acolo și acolo. Dar vom face asta și pentru poporul român. Dacă noi ne împrumutăm doar să-i ajutăm pe alții, va veni vremea în care noi vom avea nevoie de ajutor și nu știu cine ne va ajuta, pentru că nu avem niciun fel de viziune. Anul va fi mai greu. Plătim dobândă la dobândă, iar datoria pe care o are România este fără precedent. AUTORUL RECOMANDĂ:
Mecanicii Metrorex au rămas în mână cu butonul de frână la un tren Alstom

Alstom Transport a decis în urmă cu câteva zile să interzică „orice deplasare cu trenurile tip BM4 (Metropolis) în regim de tracțiune proprie” după ce butonul pentru „frâna de siguranță” s-a rupt în timpul unor teste la unul dintre aceste vehicule. În aceste condiții, spun sursele Gândul, intrarea în circulație a noilor trenuri va fi mult întârziată, mai ales că pentru prima garnitură livrată trebuie efectuat rodajul de 10 mii de kilometri, fără călători. Cele 13 trenuri Metropolis au costat 8 milioane de euro fiecare Apar noi „surprize” de la trenurile Metropolis produse de Alstom, în Brazilia, pentru Metrorex. Noile trenuri ar fi trebuit să circule deja pe Magistrala 5, Drumul Taberei, însă, diferite incidente au făcut ca ele să fie ținute „pe dreapta”. Ultimul dintre ele s-a consumat în urmă cu câteva zile, când, în timpul unor teste, mecanicul Metrorex a rămas în mână cu butonul pentru frâna de siguranță. Potrivit unui document intrat în posesia Gândul, ca urmare a acestui incident, cei de la Alstom au decis să interzică „orice deplasare în regim de tracțiune proprie a acestor trenuri până la elucidarea cauzei defectării butonului «Frâna de Siguranță»”. Intrarea în circulație a trenurilor Alstom, mult întârziată Ca atare, testele cu noile trenuri au fost anulate. Cel mult, se pot face doar teste statice, iar cele dinamice se pot desfășura doar cu ajutorul locomotivei diesel, adică tractate. „Pur și simplu colegul nostru a rămas în mână cu butonul de frână de siguranță. Nici măcar nu era conectat acel buton. Este incredibil unde s-a ajuns cu aceste trenuri care au costat 100 de milioane de euro. Ultimul termen avansat de cei de la Alstom pentru intrarea în circulație a acestor trenuri este 1 iulie 2026. Dar în aceste condiții, este greu de crezut că se va respecta acest termen. Oricum, intrarea lor în circulație a întârziat extrem de mult”, au declarat reprezentanți Metrorex în exclusivitate pentru Gândul. Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care ar fi trebuit livrate din vara lui 2022. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Garnitura „Ilfov”, rămasă fără captatori în timpul testelor De când au fost aduse în București, noile trenuri au fost implicate în mai multe incidente. De exemplu, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2. Până în prezent, nu s-a efectuat rodajul de 10.000 de kilometri pentru primul tren ajuns în depoul de la Berceni. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu, când se afla în teste
Cine este omul care va moșteni vastul imperiu al companiei Walt Disney de la Bob Iger

Începând din 18 martie 2026, giganticul Disney va avea un nou director executiv. Americanul de origine austriaco-evreiască, Bob Iger (74 ani), a ocupat funcția din 2005. În timpul conducerii sale, Iger a extins Walt Disney, transformând-o în cea mai mare companie de divertisment în primul sfert al secolului 21. A crescut capitalizarea de la 56 de miliarde de dolari la 231 de miliarde de dolari. A condus marile achiziții: Disney a cumpărat Pixar în 2006 pentru 7,4 miliarde $, Marvel Entertainment în 2009 pentru 4 miliarde $, Lucasfilm în 2012 pentru 4,06 miliarde $ și active ale 21st Century Fox în 2019 la 71,3 miliarde $. El a contribuit și la crearea platformei de streaming Disney+ și a achizționat Hulu. El a construit și noi parcuri tematice Disneyland în Hong Kong și Shanghai. Potrivit CNBC , noul director al companiei va fi Josh D’ Amaro (54 de ani), care a administrat Parcul Disneyland din California, Walt Disney World din Florida și divizia Disney Experiences. Iger va rămâne membru al consiliului de administrație și consilier superior până la sfârșitul anului.Dana Walden va deveni președinte și director de creație. Compania Walt Disney a fost înființată în 1923, de către animatorul și producătorul Walt Disney (creatorul personajului Mickey Mouse) și Roy O.Disney, fratele mai mare. Sursa Foto: Walt Disney Autorul recomandă: Walt Disney și OpenAI anunță un parteneriat istoric: Personajele iconice Disney ajung în videoclipuri generate de A.I. prin Sora
Un gigant mondial anunță reduceri de prețuri din cauza scăderii consumului

PepsiCo a anunțat va reduce prețurile la produsele mărcilor Lay’s și Doritos cu până la 15%. Compania s-a confruntat cu o reacție negativă din partea consumatorilor față de creșterea prețurilor, a anunțat producătorul de gustări și băuturi, potrivit Reuters Consumatorii americani se plâng din cauza crizei accesibilității, a inflației și a întârzierii ajutoarelor sociale de la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă. Iar companiile ca P&G, Coca-Cola și PepsiCo încearcă să le facă pe plac clienților prin scăderea prețurilor. „Am ascultat părerile consumatorilor din ultimul an și ne-au spus că se simt tensionați”, a spus Rachel Ferdinando, director executiv al companiei PepsiCo Foods U.S. Noile prețuri vor fi afișate de săptămâna viitoare, la chipsurile și băuturile răcoritoare din magazine. „Pariem mult pe controlul porțiilor. Pachetul nostru multiplu, atât pentru alimente, cât și pentru băuturi, va fi o pârghie foarte importantă pentru creșterea noastră.”, a spus directorul general Ramon Laguarta. Acțiunile companiei au crescut cu aproape 4% în primele tranzacții. Acestea au scăzut cu aproximativ 5% în 2025, fiind în urma rivalei Coca-Cola. Compania se află, de asemenea, în mijlocul unei strategii agresive de reducere a costurilor în întreaga sa activitate, după presiunile din partea investitorului activist Elliott Management și după câteva trimestre de vânzări slabe pe piața cheie din America de Nord. Autorul recomandă: Cât costă să mănânci acasă (dimineață, la prânz și seara) în 2026. Calcul complet, în funcție de orașul în care locuiești
Piața imobiliară din România a intrat în noul an cu stângul. Cifrele publicate de ANCPI confirmă că volumul de tranzacții a scăzut drastic

Piața imobiliară din România a intrat în noul an într-un context marcat de presiunea fiscală și cea economică, după un an în care creșterile au fost semnificative. Potrivit celor mai recente date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), volumul tranzacțiilor s-a redus în luna ianuarie 2026, față de luna decembrie din 2025 pe toate palierele. Datele raportului publicat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară arată că în luna ianuarie a acestui an au fost vândute la nivelul întregii țări 24.598 de imobile. Raportul pe luna decembire 2025 arată că au fost vândute 56.203 imobile, deci cu 31.605 mai multe decât în ianuarie 2026. De asemenea, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna ianuarie este cu 6.236 mai mic față de periada similară a anului trecut. Sursa: Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară Unde au fost înregistrate cele mai multe vânzări de imobiliare Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Capitală, 4.159, urmată de Ilfov, cu 1.799 de imobile vândute și Brașov cu 1.273 de imobile. Județele cu cele mai puține imobile vândute sunt Teleorman, 41, Călărași, 121 și Sălaj cu 169. Când vine vorba despre reședințele de județ, cele mai multe tranzacții imobiliare au avut loc în Brașov, 696, Constanța, 365 și Suceava, 360. Cele mai puține imobile vândute au fost în Alexandria, 3, Miercurea Ciuc, 10 și Giurgiu, 19. Sursa: Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară Conform ANCPI, numărul ipotecilor, la nivel național, a fost de 14.830, cu 5.855 mai mic față de ianuarie 2025. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București, 2.564, Ilfov, 1.336 și Timiș, 823. La polul opus se află județele Harghita, 27, Teleorman, 39 și Gorj, 46. La cateogria terenuri agricole, cele mai multe vânzări înregistrate în ianuarie au fost în județul Buzău, 436, Dolj, 312 și Tulcea, 275. RECOMANDAREA AUTORULUI: Piața imobiliară a României în 2026, sub presiunea fiscală și economică. Lecția bulgară: Piața imobiliară de la Sofia este în plină expansiune, prețurile au crescut cu 156% în ultimii 10 ani Suntem campionii Europei la biruri pe Prima Casă. Croația și Slovenia nu impozitează prima locuință, iar Ungaria, Serbia sau Polonia oferă chiar ajutoare de stat pentru achiziție
Peste o lună aflăm ce origine aveau domnitorul Mircea cel Bătrân şi mama lui Mihai Viteazul. Osemintele au fost deshumate din mormintele de la Cozia

Osemintele aflate la Mănăstirea Cozia ale domnitorului Mircea cel Bătrân şi ale mamei lui Mihai Viteazul, cunoscută sub numele mirean de Teodora Cantacuzino şi de monahia Teofana, pe numele de călugăriţă, au fost dezgropate de arhelogi şi trimise la nişte laboratoare din străinătate pentru analiza ADN-ului şi ale originilor celor doi. Arheologii vor să afle de unde se trag cei doi reprezentanţi ai nobilimii româneşti. Osemintele au fost descoperite în cadrul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Cozia. Cu acest prilej, au fost deshumate osemintele binecredinciosului voievod Mircea cel Bătrân și ale Monahiei Teofana, mama voievodului Mihai Viteazul. Momentul se petrece la un secol de la precedenta deshumare. Preoţii mănăstirii au săvârșit cu evlavie slujba de Trisaghion (prohodire), înălțând rugăciuni pentru odihna sufletelor celor adormiți și pentru veșnica lor pomenire. rezultatul analizelor de laborator urmează să sosească la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie. RECOMANDAREA AUTORULUI: La un an de la dispariția Coifului de la Coțofenești, replici ale acestuia se vând online. Românii comandă coiful și se pozează cu el. Cât costă o replică După Luvru, un jaf ca-n filme lovește Germania: cu un burghiu uriaș, hoții au lăsat o pagubă de 30 de milioane de euro
România n-a mai trimis datele despre șomajul tinerilor la Eurostat în ultimele 3 luni. La ultima raportare un sfert din tinerii români erau șomeri, cea mai mare rată din UE

Eurostat a publicat cele mai recente date cu privire la rata șomajului ajustată sezonier din zona euro. Aceasta a fost de 6,2% în luna decembrie a anului trecut, în scădere față de 6,3% în noiembrie și decembrie 2024. Interesant este că în tabelele publicate de Eurostat apare și segmentul tinerilor șomeri, dar în dreptul României nu apare nicio cifră începând cu luna octombrie. Acest lucru indică faptul că pentru ultimele 3 țara noastră nu a mai trimis datele despre șomajul tinerilor. În luna decembrie 2025, aproximativ 2,857 de milioane de tineri sub 25 de ani erau șomeri în Uniunea Europeană, dintre care 2,257 de milioane din zona euro. Totuși, rata șomajului în rândul tinerilor a scăzut cu 0,2% până la 14,7%, față de 14,9% în luna precedentă. De remarcat este faptul că România a rămas cu o raportare veche din septembrie, atunci când era lider detașat în UE la procentul de șomeri tineri, 26,9%. Sursa: Eurostat De asemenea, potrivit datelor publicate de Eurostat, în decembrie 2025, rata șomajului în rândul femeilor a fost de 6%, în scădere față de 6,1% în noiembrie 2025, iar rata șomajului în rândul bărbaților a rămas stabilă comparativ cu noiembrie, la 5,8%. În zona euro, rata șomajului la femei a fost de 6,4%, iar rata șomajului la bărbați a fost de 6,1%. În România, 5,9% dintre bărbați erau șomeri în decembrie 2025, în comparație cu 6,1% din totalul femeilor. Sursa: Eurostat De asemenea, în decembrie, cele mai mici rate ale şomajului din UE au fost înregistrate în Cehia, 3,1%, Malta și Polonia, 3,2% și Bulgaria, 3,3%. La polul opus, cele mai ridicate rate ale șomajului au fost înregistrate în Finlanda, 10,2%, Spania, 10% și Suedia, 9%. România a avut o rată a șomajului de 6%, aproximativ 494.000 de oameni, în luna decembrie 2025. RECOMANDAREA AUTORULUI: Rata șomajului s-a menținut la 6% în luna decembrie 2025, același nivel înregistrat și în noiembrie 2025. În rândul tinerilor a ajuns la 26,9% Vești proaste de la INS: Rata șomajului în România a crescut la 6% în noiembrie 2025. Aproape 500.000 de români sunt șomeri
Cum s-a schimbat sectorul transporturilor rutiere de mărfuri în ultimii 17 ani. Profiturile au crescut de 12 ori, iar afacerile au crescut de 7 ori

Profiturile cumulate ale companiilor active în sectorul transporturilor rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori, arată o analiză Termene.ro. În 2024, peste 42.000 de firme au înregistrat o cifră de afaceri netă cumulată de 76,7 mld. lei, un sold al profitului net de 3,7 mld. lei și 154.600 de angajați. Sectorul transporturilor rutiere de mărfuri din România a avut o evoluție record de 596%, de la o cifră de afaceri cumulată de 11 mld. lei în 2008, la 76,7 mld. lei în 2024. Cel mai slab an înregistrat a fost 2009 când cifra de afaceri a fost de 10,6 mld. lei, iar cel mai bun an a fost 2024, cu aproape 77 mld. lei. Din totalul de 74.819 de firme figurează în prezent în sectorul transporturilor rutiere de mărfuri, din care 66.336 în funcțiune, iar restul cu activitatea oprită temporar sau definitiv, ori aflate în proceduri de insolvență sau faliment. Numărul angajaților a crescut cu 168% iar productivitatea a explodat Numărul angajaților din sectorul transporturilor rutiere de mărfuri a crescut de la puțin sub 58.000 de oameni în 2008 la 154.628 de angajați în 2024, adică o creștere de 168%. Minimul de angajați, 57.749, a fost înregistrat în 2008, iar maximul, 156.758, în 2022. Odată cu creșterea numărului de angajați, a crescut și productivitatea calculată ca raport între cifra de afaceri și numărul de angajați, de la 190.727 lei/angajat în 2008, la un maxim de 496.045 lei/angajat în 2024, adică o evoluție de 160%. Raportată la soldul profitului net și al numărului de angajați, productivitatea a trecut de la o pierdere de 374 lei/angajat în 2008 la un profit de 23.722 lei/angajat în 2024. Care este topul angajatorilor din sectorul transporturilor rutiere de mărfuri Analiza realizată de Termene.ro arată că cel mai mare angajator din transporturile rutiere de mărfuri este Mega Trucking Timișoara SRL care a înregistrat o creștere de 41% în 2024, față de anul anterior și 813 angajați. Următoarea companie din clasament este Quehenberger Logistics Rou SRL, cu 628 de angajați în 2024. Când vine vorba de profituri, compania International Alexander SRL a avut afaceri de 613,3 mil. lei în 2024, un profit net de 26 mil. lei și 574 de angajați. Compania Duvenbeck Logistik SRL a avut în 2024 afaceri de 475 mil. lei și 626 de angajați, dar a înregistrat o pierdere netă de 3,7 mil. lei. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cum s-a schimbat industria produselor din care din România în ultimii 17 ani. Profiturile au crescut de 8 ori, afacerile s-au triplat De ce s-a prăbușit industria de încălțăminte din România. Care a fost scăderea uriașă din ultimii doi ani
INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul patru din 2025

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul IV din 2025 față de același trimestru din 2024, la 151.662 vehicule. De asemenea, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 13,4%, la 30.507 vehciule, anunță Institutul Național de Statistică (INS). Numărul înmatriculărilor noi a urcat vizibil comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cu avansuri la majoritatea categoriilor de autovehicule, semn că cererea internă rămâne solidă în ciuda contextului economic dificil. În comparație cu trimestrul IV din 2024, au fost înamtriculate 134.533 vehciule rutiere pentru transportul pasagerilor și 26.908 vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor. „Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul IV 2025 faţă de trimestrul IV 2024 ṣi cu 13,4% în cazul înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul mărfurilor. În trimestrul IV 2025, autoturismele noi au reprezentat 33,2% din total înmatriculări noi de autoturisme, cu 5,5 puncte procentuale mai mult faţă de acelaşi trimestru al anului 2024. La sfârṣitul trimestrului IV 2025 circa 5% din stocul de autobuze ṣi microbuze erau vehicule electrice”, arată datele INS. Pe categorii, în trimestrul IV din 2025, față de trimestrul IV din 2024, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creșteri la toate categoriile. La autobuze și microbuze creșterea a fost de 24,8%, la autoturisme cu 12,8% și la categoria mopede și motociclete cu 9,2%. La înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate creșteri la toate categoriile, la autotractoare cu 19,8%, la remorci și semiremorci cu 17,9% și la categoria autocamioane cu 8,7%. Sursa: Institutul Național de Statistică Din punct de vedere al normelor europene de poluare, 66,2% dintre vehiculele rutiere înmatriculate la sfârșitul trimestrului IV din 2025 respectau normele Euro 4, Euro 5 sau Euro 6, iar 9,6% erau clasificate Non-Euro. Pentru autoturisme, ponderea cea mai mare a fost de 32,1% pentru Euro 4, pentru autovuze și microbuze predomină Euro 6, iar pentru mopede și motociclete predomină Non-Euro, 21,7%. RECOMANDAREA AUTORULUI: Un nou record marca Bolojan. România înregistrează cea mai mare inflație din UE. O confirmă și Eurostat Rata șomajului s-a menținut la 6% în luna decembrie 2025, același nivel înregistrat și în noiembrie 2025. În rândul tinerilor a ajuns la 26,9%
Celebrele microbuze electrice școlare, cumpărate la suprapreț, dau primele rateuri. Bateriile nu rezistă la ger, iar primarii revin la vechile microbuze pe motorină

1300 de microbuze electrice școlare pentru care autoritățile au plătit chiar și 3 ori peste prețul pieței. Un jaf național la care au luat parte majoritatea Consiliilor Județene din România – o schemă pe care Gândul a dezvăluit-o pas cu pas în urmă cu 5 luni – e pe cale să devină cea mai mare țeapă din istoria achizițiilor publice. Un astfel de microbuz care a costat până la 200.000 de euro, deși prețul de piață era de 80.000 de euro, a fost abandonat în parcarea primăriei din comuna Orașu Nou, județul Satu Mare. Filmul în care un microbuz şcolar zace îngropat în zăpadă a devenit viral. Deși are doar 5 luni de funcționare, motorul electric nu a mai putut face față gerurilor din ultima perioadă. Bateriile se descarcă rapid, iar microbuzul abia ajunge până la jumătatea drumului spre școală. Microbuzul electric din Orașu Nou zace înzăpezit „Când a început cu minus 10 – minus 12 (grade, n.r) am întâmpinat greutățile că nu a rezistat la cei 137 km și atunci am zis că varianta este în felul următor în zilele respective, care a durat o săptămână, vreo 10 zile, am circulat cu mașina diesel. Niciun copil nu a rămas acasă. Fiecare copil a fost adus la școală.”, a declarat Gavril Majlath, primarul comunei sătmărene. Autonomia microbuzelor scade dramatic la temperaturi scăzute Primarul din Orașu Nou recunoaște că a vrut să vadă cu ochii lui dacă autonomia bateriei este chiar de 200 de kilometri, așa cum e specificat în cartea mașinii. La temperaturi normale, microbuzul s-a comportat exemplar. Cum au coborât temperaturile sub 0 grade, edilul și-a dat seama că există riscul ca elevii să nu mai ajungă la școală. Microbuzul a fost primit în comodat de la Consiliul Judeţean Satu Mare Preşedintele CJ Satu Mare: am solicitat ca microbuzele să fie hibride Până și preşedintele CJ Satu Mare, Csaba Pataki, recunoaște că prețul de achiziție al microbuzelor electrice școlare a fost neobișnuit de mare. Ba chiar susține că a încercat să modifice condițiile de achiziție. „Eu am încercat să modificăm condițiile specifice și să fie hibridă, care era o soluție mult mai fiabilă. Era un program național, așa ni s-a impus de către ministerul finanțator(n.r Ministerul Educaţiei) și noi n-am avut ce face. Jalonul în PNRR era ca fiecare autoritate să aibă câte un microbuz. Să înlocuiască cele poluante cu nepoluante. Practc, trebuia microbuze hibride şi am fi redus poluarea la 50%. Şi aşa am avut probleme că n-am putut asigura la toată comunitate.” a recunoscut preşedintele CJ Satu Mare. Jaful Național – microbuzele electrice școlare Când România a început să investească, cu bani din PNRR, în microbuze școlare electrice, planul părea simplu. Primim 250 de milioane de euro de la Bruxelles pentru ca fiecare județ să fie dotat cu vehicule moderne pentru elevi, la un preț corect, estimat de Comisia Europeană la 78.000 de euro pe bucată. Dar realitatea românească a demonstrat că același model de microbuz poate costa și dublu, în funcție de județ. Statul a cumpărat doar 1.300 de microbuze, iar prețurile au depășit de două, chiar de trei ori, estimarea inițială. Potrivit ReporterIS, firma Aveuro Internațional din Prahova a câștigat peste 50% dintre licitații. Patronul ei, Vlad Papuc, fiul Rodicăi Papuc, apropiată a baronului local Iulian Dumitrescu, judecat pentru corupție, a reușit să transforme licitațiile publice cu Consiliile Județene din țară într-o afacere profitabilă pentru firma sa. Ulterior, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat că a trimis Corpul de Control să verifice aceste achiziţii, iar rezultatele vor fi transmise către Departamentul pentru Lupta Antifraudă şi Consiliul Concurenţei. Ministrul a explicat că acelaşi tip de microbuz electric a fost achiziţionat, în judeţe diferite, la valori semnificativ variabile – între un minim de 99.000 euro şi un maxim de 263.000 de euro. „Am decis să sesizez Parchetul European pe subiectul achiziţiei microbuzelor electrice pentru elevi. De asemenea, voi dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă şi Consiliul Concurenţei a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Am luat aceste măsuri ca urmare a constatării mai multor disfuncţionalităţi care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizaţi banii europeni”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Poiectelor Europene. Au fost identificate situaţii în care acelaşi tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziţionat, în judeţe diferite, la valori semnificativ variabile – între un minim de 99.000 euro şi un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferenţele”, a spus Pîslaru. RECOMANDAREA AUTORULUI: Microbuze electrice la 250.000 de euro bucata și la Buzău. De data asta, pentru transport public. Primarul Toma se laudă cu isprava sa Jaful Național – Microbuze electrice. Top 10 județe care au plătit prețuri astronomice pe bucată. Pe ce loc se află județul premierului Ilie Bolojan