Daea avertizează: Seceta va scumpi alimentele din toamnă

daea-avertizeaza:-seceta-va-scumpi-alimentele-din-toamna

Pe lângă problemele cauzate în energie, seceta ar putea favoriza creșterea prețurilor la alimente, din toamna acestui an. Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a lansat un avertisment în acest sens. Petre Daea avertizează că seceta și temperaturile ridicate afectează producția agricolă. Fostul ministru al Agriculturii susține că recoltele mai slabe ar putea duce la scumpirea alimentelor. Condițiile meteorologice neprielnice le dau mari bătăi de cap agricultorilor, care încearcă să găsească soluții pentru a-și salva culturile.  Loading … Petre Daea, fost ministru al Agriculturii. Sursă foto: Mediafax Foto „Vorbim despre un impact ce înseamnă afectarea vegetației, un impact ce presupune oprirea proceselor fiziologice în anumite zone ale țării, avându-se în vedere că se creează un dezechilibru între asimilarea plantei și posibilitatea de a se produce aceste procese în plantă, din cauza temperaturilor ridicate. Și de aici, un impact asupra producției și asupra calității acesteia. Evident că asta se reflectă în rezultate financiare care nu pot bucura pe nimeni”, a declarat Petre Daea, pentru Ziare.com. Seceta afectează culturile de legume recoltate toamna. Varza, conopida, broccoli, morcovii și alte rădăcinoase au nevoie de multă apă, iar producția scade în lipsa precipitațiilor. Și producția de ardii, roșii, castraveți și fasole este afectată, în timp ce ceapa, usturoiul și dovleacul rezistă mai bine. Chiar și în acest caz, recoltele pot fi mai mici. Seceta afectează și sectorul energetic Vremea a oscilat puternic în ultimele săptămâni. După ploile și răcirea de la finalul lunii iulie, începutul lui august a adus din nou caniculă. Temperaturile s-au apropiat de 40 de grade Celsius în vest, iar lipsa ploilor a accentuat seceta. Altfel, seceta a afectat puternic și sectorul energetic din România. Guvernul condus de premierul demis Ilie Bolojan a decis instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza diminuării producţiei de energie electrică. Debitul Dunării este cel mai afectat. Sursă foto: Mediafax Foto, Shutterstock

Scufundarea barjelor pe Dunăre, amânată pentru joi

scufundarea-barjelor-pe-dunare,-amanata-pentru-joi

Scufundarea celor patru barje în Dunăre, destinată creșterii debitului spre Centrala de la Cernavodă, a fost amânată pentru joi dimineață, a anunțat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu. Secretarul de stat anunță că operațiunea va începe la ora 8:00. Ora scufundării barjelor va fi decisă după o nouă ședință operativă. „În urma analizei pe care am realizat-o în această ședință operativă, s-a luat decizia ca operațiunea de scufundare a celor patru barje să continue începând de mâine dimineață, în condiții de siguranță, în așa fel încât să nu ne prindă seara cu această activitate”, a declarat miercuri Ionel Scrioșteanu, arată Mediafax.  Loading … Operațiunea de scufundare a barjelor din Dunăre, amânată pentru joi. Sursă foto: Facebook Apele Române Operațiunea începe joi la ora 08:00 Scufundarea barjelor era programată inițial pentru miercuri după-amiază. Două au fost poziționate în zona stâncii Pârjoaia, iar alte două sunt transportate de la Galați. Barjele vor fi scufundate controlat pentru a devia o parte din debitul Dunării de pe brațul Bala către Dunărea Veche și spre Centrala Nucleară de la Cernavodă. „Noi începem activitatea la ora 8:00 dimineață, dar, în funcție de prima ședință operativă de mâine dimineață, vom stabili procedura și ora la care va demara această activitate de scufundare a celor patru barje”, a afirmat Scrioșteanu. Intervenția este determinată de nivelul foarte scăzut al Dunării. Centrala de la Cernavodă funcționează doar cu Unitatea 2, iar conducerea estimează că aceasta ar putea rămâne în funcțiune încă 10-11 zile dacă lucrările de pe fluviu vor avea rezultatele așteptate. Stânca de la Pârjoaia a fost „dislocată” Astfel de acțiuni vin după „dislocarea” stâncii Pârjoaia. Vă reamintim că Stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost detonată în urma unei noi explozii controlate, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță. Potrivit acestuia, intervenția a reușit și ar putea contribui la creșterea debitului Dunării spre Centrala Nucleară de la Cernavodă. MApN anunță că peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice au fost implicate în operațiunea de deviere a cursului Dunării. Scopul intervenției este menținerea condițiilor necesare funcționării centralei de la Cernavodă.

Investitorii americani cer instalarea urgentă a unui nou guvern în România: Companiile nu pot compensa lipsa de predictibilitate politică

investitorii-americani-cer-instalarea-urgenta-a-unui-nou-guvern-in-romania:-companiile-nu-pot-compensa-lipsa-de-predictibilitate-politica

Camera de Comerț Americană în România (AmCham) avertizează că decizia Fitch de a menține ratingul României nu trebuie interpretată ca o validare a politicilor economice, ci ca un ultim semnal de încredere înaintea unor noi teste decisive. Organizația cere clasei politice să accelereze reformele și să pună capăt instabilității care afectează credibilitatea țării în fața investitorilor. Reprezentanţii AmCham, asociaţia care reuneşte companiile americane şi o parte importantă a marilor investitori străini din economia locală, atrag atenția că răbdarea marilor investitori s-a epuizat, iar țara riscă un blocaj sistemic. Avertismentul AmCham: Companiile au plătit costul reducerii deficitului bugetar Organizația cere, totodată, instalarea urgentă a unui guvern și subliniază că evaluarea Fitch vine cu un avertisment explicit legat de modul în care funcționează clasa politică şi instituțiile statului. „Dincolo de menținerea ratingului, pentru mediul de afaceri, cel mai important mesaj al raportului este avertismentul transmis: încrederea investitorilor și credibilitatea României depind direct de stabilitatea guvernării, de predictibilitatea politicilor publice și de capacitatea instituțiilor de a implementa reformele asumate, și de funcționarea ca stat de drept viabil și sustenabil. Companiile au plătit costul reducerii deficitului bugetar, investesc, plătesc taxe, susțin locuri de muncă și sprijină economia într-o perioadă dificilă, dar nu pot compensa lipsa de predictibilitate politică, un criteriu foarte atent evaluat de clienți, acționari și investitori instituționali”, transmite AmCham într-un comunicat. Investitorii cer instalarea urgentă a unui guvern cu puteri depline Practic, Amcham avertizează că investitorii instituţionali, acţionarii şi clienţii evaluează predictibilitatea politicilor publice ca pe un criteriu de risc de sine stătător, iar efortul companiilor de a susține economia nu poate compensa lipsa acesteia. După Fitch urmează evaluările celorlalte două mari agenţii internaţionale de rating, S&P şi Moody’s, notează AmCham, iar fiecare pas concret pe zona de reducere a deficitului şi de implementare a reformelor va conta în deciziile acestora. Reprezentanții investitorilor americani cer în mod direct trecerea de la promisiuni la măsuri: consens transpartinic în jurul obiectivelor strategice, stabilitate guvernamentală şi un executiv cu puteri depline, continuarea ajustării fiscale către ţinta de deficit de 3% şi un plan concret pentru adoptarea monedei euro. „Acest moment impune mai puțină confruntare politică și mai multă responsabilitate instituțională. Răspunsul la semnalul transmis prin raportul Fitch nu poate fi unul declarativ, bazat pe noi promisiuni sau angajamente pentru viitor. Este nevoie de decizii și acțiuni imediate: un consens transpartinic în jurul obiectivelor strategice ale României, asigurarea stabilității guvernamentale și a unui executiv cu puteri depline, precum și continuarea procesului critic de ajustare fiscală”, transmite AmCham. Care sunt îngrijorările companiilor americane Lista de priorități enumerate de asociație acoperă zonele în care reformele au fost amânate ani la rând: combaterea evaziunii fiscale şi creșterea colectării, restructurarea cheltuielilor publice, profesionalizarea administrației, accelerarea reformelor structurale necesare pentru valorificarea la maximum a fondurilor din PNRR şi din viitorul cadru financiar european, precum şi utilizarea integrală a oportunităților oferite de programul SAFE. Argumentul asociaţiei este că întârzierile s-au văzut deja în crizele din acest an, iar costul lor este suportat de economie. „Mediul de afaceri și societatea cer decidenților și administrației să nu mai tolereze corupția, incompetența și amânarea proiectelor strategice în domenii esențiale, precum energia, digitalizarea sistemelor publice, apărarea, sănătatea și educația. Crizele actuale din sfera energiei şi securității cibernetice au scos la suprafață vulnerabilități sistemice care ar fi fost evitabile, dacă ne-am fi făcut temele la timp“, transmit reprezentanții AmCham România. AmCham remarcă îmbunătăţirea datelor fiscale Comparaţia cu evaluarea de anul trecut arată totuşi o îmbunătăţire a datelor fiscale, notează organizația. Dacă în vara lui 2025 România a evitat retrogradarea în condiţiile unui deficit estimat de Fitch la 7,4% din PIB, de această dată agenţia lucrează cu o estimare de 5,9% din PIB pentru 2026, sub prognoza oficială de 6,2%. Progresele sunt recunoscute pe mai multe arii tehnice, dar nu şterg semnalele de risc. „Sustenabilitatea traiectoriei de consolidare fiscală, deficitul în continuare ridicat şi dezechilibrele macroeconomice reprezintă îngrijorări“, explică oficialii AmCham România, care subliniază că Fitch numeşte explicit cauzele fragilităţii macroeconomice a României – instabilitatea politică, incertitudinea decizională şi riscul încetinirii reformelor. În contextul nevoilor acute de finanțare şi al reaşezării economice globale, asociaţia consideră că prioritatea trebuie să fie consolidarea activităţii investitorilor deja prezenţi şi atragerea de proiecte noi de scară mare, cu efect multiplicator în economie, iar menţinerea ratingului – ideal, îmbunătăţirea lui –, alături de aderarea la OECD şi la zona euro, sunt semnalele concrete pe care România le poate transmite pieţelor.

Un senator PACE, de Neamţ, a anunţat miercuri că s-a mutat la AUR

un-senator-pace,-de-neamt,-a-anuntat-miercuri-ca-s-a-mutat-la-aur

Grupul senatorilor AUR şi-a mărit numărul de senatori cu un parlamentar, care va figura pe circumscripţia Neamţ. Acesta a deţinut funcţia de vicelider în cadrul Grupului PACE. Paul Gheorghe a anunţat miercuri, în plenul Senatului, că a trecut la AUR. Senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe (cunoscut public drept Paul Gheorghe) a trecut prin mai multe formațiuni și grupuri parlamentare de la alegerea sa în legislatura 2024-2028. S.O.S. România – Partidul pe listele căruia a fost ales inițial ca senator de Neamț în decembrie 2024. A fost și președinte al filialei Sector 3, demisionând din partid în ianuarie/februarie 2025 Partidul Social Democrat (PSD) – S-a afiliat grupului parlamentar PSD în perioada iunie – octombrie 2025 Partidul „Dreptate și Frăție” (PDF) – Formațiune politică asociată cu Luis Lazarus, din care a făcut parte spre sfârșitul anului 2025 Grupul PACE – Întâi România – Grupul parlamentar din Senat la care s-a afiliat în decembrie 2025, devenind ulterior și vicelider al acestuia în 2026. În intervalele dintre aceste schimbări, senatorul a activat și ca parlamentar independent (neafiliat). Detalii complete despre traseul său pot fi consultate

Criza energetică scoate la iveală bomba administrativă de la Cernavodă: reactoarele au funcționat fără autorizație

criza-energetica-scoate-la-iveala-bomba-administrativa-de-la-cernavoda:-reactoarele-au-functionat-fara-autorizatie

România traversează una dintre cele mai grave crize energetice din istorie, iar Centrala Nucleară de la Cernavodă funcționează practic la mila nivelului Dunării. Unitatea 1 a fost oprită, iar oprirea Unității 2 este doar o chestie de timp. În toată această perioadă, autorizația care îi permitea centralei să capteze apa necesară reactoarelor și să evacueze apele uzate a expirat pe 30 iunie 2026. O lună mai târziu, exact documentul care ar trebui să arate în ce condiții poate fi folosită apa Dunării nu poate fi identificat în evidențele publice consultate. Nu vorbim despre o hârtie ”decorativă”, rătăcită într-un sertar. Ci despre actul care condiționează tehnic și juridic exploatarea instalațiilor prin care centrala ia și evacuează apă. Fără această apă, reactoarele nu pot fi răcite și nu pot produce energie. Așadar, documentele oficiale de pe site-ul Nuclearelectrica arată că autorizația de gospodărire a apelor nr. 72 din 6 septembrie 2021, care reglementa „alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate pentru U1 și U2 de la CNE Cernavodă”, era valabilă numai până la 30 iunie 2026. Actul fusese emis de Administrația Națională „Apele Române”. La mai puțin de o lună după expirarea autorizației, nivelul Dunării a devenit atât de scăzut încât Unitatea 1 a fost oprită controlat. Pe 29 iulie, Nuclearelectrica anunța oficial că și Unitatea 2 urma să fie oprită în seara aceleiași zile sau în dimineața de 30 iulie, din cauza nivelului „extrem de scăzut, fără precedent” al Dunării. Compania confirma că Unitatea 1 se afla deja în stare oprită sigură. A doua zi, compania a revenit: Unitatea 2 rămânea conectată la Sistemul Energetic Național, după ce specialiștii constataseră că parametrii încă permiteau funcționarea în siguranță. Nuclearelectrica a subliniat însă că operarea era doar temporară și că oprirea reactorului putea deveni necesară „în orice moment”, în funcție de evoluția Dunării. Cu alte cuvinte, România a ajuns să depindă de fiecare centimetru de apă, dar autoritățile nu prezintă public actul care stabilește condițiile în care centrala poate folosi tocmai această apă. „Permisul” fără de care centrala nu poate folosi legal Dunărea Specificăm că autorizația de gospodărire a apelor nu este autorizația nucleară de funcționare. Nu stabilește dacă reactorul este sigur din punct de vedere nuclear, ci reglementează folosirea apei fără de care reactorul nu poate funcționa. În cazul Cernavodă, documentul stabilește, între altele, cantitățile de apă care pot fi captate, instalațiile utilizate, condițiile de evacuare, parametrii de calitate, temperaturile și obligațiile de monitorizare. Documentele de mediu ale Nuclearelectrica indicau pentru Unitățile 1 și 2 un volum maxim autorizat al apei tehnologice de 9.331.200 de metri cubi pe zi. Este un plafon tehnic, nu cantitatea de apă „consumată” definitiv, deoarece cea mai mare parte este evacuată ulterior, însă cifra arată dimensiunea uriașă a operațiunii reglementate practic prin această autorizație. Centrala Nucleară Cernavodă Tocmai când debitul Dunării este extrem de scăzut, documentul actual ar trebui să ne arate dacă volumele autorizate au rămas aceleași, dacă au fost introduse restricții, ce limite de exploatare au fost stabilite și în ce condiții poate continua Unitatea 2. Autorizația ”s-a evaporat” înaintea apei din Dunăre Procedura legală obligă titularul să solicite o autorizație nouă cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de expirarea celei vechi. La expirare, autoritatea trebuie să emită un nou act, după analizarea documentației și verificarea în teren, dacă situația tehnică nu s-a modificat. Autorizațiile emise trebuie introduse de autoritate și în arhiva computerizată. În evidențele publice consultate până la 3 august 2026 nu am putut identifica noua autorizație pentru alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate ale Unităților 1 și 2. Registrul public central al Administrației Naționale „Apele Române” este, în plus, rămas în urmă: lista disponibilă public nu conține actele emise în 2026. Prin urmare, absența documentului din registru nu demonstrează, singură, că acesta nu a fost emis. Demonstrează însă o lipsă gravă de transparență într-un moment în care funcționarea centralei nucleare a devenit o problemă de siguranță energetică națională. Totuși, în registrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru iunie 2026 apare o autorizație nouă eliberată Nuclearelectrica pentru Depozitul Intermediar de Combustibil Ars – DICA. Aceasta nu acoperă însă alimentarea cu apă a reactoarelor U1 și U2. Autorizația veche a reactoarelor fusese emisă la nivel central de Administrația Națională „Apele Române”, ceea ce înseamnă că lipsa sa din registrul bazinal nu este o probă definitivă că nu există. Ori autorizația există și este ținută departe de public, ori nu exista la expirarea celei vechi. Situația ar putea avea câteva explicații posibile. Prima ar fi aceea că autorizația nouă a fost emisă, dar instituțiile nu au publicat-o și nici nu au actualizat evidențele. A doua: Nuclearelectrica a cerut reînnoirea, însă procedura nu a fost finalizată nici până acum. A treia, și cea mai gravă: o parte dintre operațiunile de captare și evacuare a apei ar fi continuat după expirarea documentului, fără o autorizație nouă sau fără un alt temei juridic explicit. În acest moment, nu există suficiente dovezi pentru a putea afirma că Unitatea 2 funcționează ilegal ori că lipsa autorizației a provocat oprirea Unității 1. Motivul oficial al opririi este nivelul extrem de scăzut al Dunării.

Elena Lasconi: Demolarea fostei Uzine Electrice Câmpulung

elena-lasconi:-demolarea-fostei-uzine-electrice-campulung

Marți seară, 4 august, Elena Lasconi a publicat imagini de la demolarea fostei uzine electrice Câmpulung. Acțiunea de implozie controlată a fost pregătită în ultimele zile, iar intervenția a avut loc în condiții speciale de siguranță. Autoritățile au restricționat temporar circulația în zona operațiunii. „Imagini spectaculoase de la demolarea prin explozie controlată a fostei uzine electrice Câmpulung”, a notat Elena Lasconi pe Facebook.  Loading … Elena Lasconi publică imagini de la demolarea fostei uzine electrice Câmpulung Fosta Uzină Electrică a fost demolată prin explozie controlată Fosta Uzină Electrică a fost demolată, în cursul zilei de marți, 4 august 2026. Înainte de implozie, zona a fost izolată, iar circulația a fost oprită temporar. Autoritățile au cerut populației să evite perimetrul și să respecte indicațiile echipelor din teren. Fosta Uzină Electrică din Câmpulung a fost demolată după zeci de ani de existență. Terenul din cartierul Apa Sărată va putea fi pregătit pentru viitoare proiecte de dezvoltare sau reamenajare, scrie epitesti.ro. Fosta Uzină Electrică a fost demolată Înainte de acțiunea propriu-zisă de demolare, autoritățile locale au anunțat modul în care urma să se desfășoare. Intervenția a fost programată între orele 13:00 și 21:00, în apropierea DJ 738 Câmpulung-Poenari de Muscel. Lucrările au fost efectuate de o firmă autorizată, cu sprijinul autorităților și al structurilor de ordine publică. Autoritățile au instituit măsuri stricte de siguranță pentru demolare. Accesul a fost interzis pe o rază de 500 de metri, iar circulația pe DJ 738 a fost oprită temporar în timpul detonării, scrie Ziarul din Muscel. Ce a transmis Primăria Municipiului Câmpulung „Vă informăm că în ziua de 04.08.2026 (marți), în intervalul orar 13:00 – 21:00, un operator economic autorizat va efectua lucrări de demolare a construcțiilor care au aparținut de fosta UZINĂ ELECTRICĂ situate în Municipiul Câmpulung, cartierul Apa Sărată, în apropierea drumului județean D.J. 738 (Câmpulung-Poenari de Muscel). Având în vedere că demolarea construcțiilor se execută prin metoda exploziei controlate, adresăm rugămintea cetățenilor care locuiesc în apropiere să își păstreze calmul, să evite desfășurarea de activități în afara locuinței, să mențină pe cât posibil ușile și ferestrele închise și să nu se deplaseze în zona indicată. Principalele măsuri de siguranță stabilite de executanți sunt: – este interzisă prezența persoanelor neautorizate la mai puțin de 500 de metri de construcțiile ce urmează a fi demolate; – pe timpul executării detonării controlate și pe o perioadă de 5-10 minute după explozie, D.J. 738 (pe sectorul de drum învecinat) va fi temporar închis. Vă asigurăm că activitatea de demolare se execută de către personal autorizat potrivit legii, în condiții de maximă siguranță, cu sprijinul autorităților locale și al structurilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională! Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, a transmis Primăria. Sursă foto: capturi video, Mediafax Foto Sursă video: Facebook

Directorul Centralei Nucleare susține că Unitatea 2 ar mai putea funcționa 10-11 zile

directorul-centralei-nucleare-sustine-ca-unitatea-2-ar-mai-putea-functiona-10-11-zile

Directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat marți seară, la Antena 3 CNN, că Unitatea 2 mai poate funcționa aproximativ 10-11 zile, dacă măsurile de creștere a nivelului Dunării își produc efectele estimate. Potrivit acestuia, intervențiile desfășurate până acum au adus câteva zile suplimentare de funcționare. „Azi-dimineață, după operațiunea care a avut loc la stânca de la Bala, explozia care a avut loc, am constatat o creștere a nivelului în bazinul de aspirație de la CNE Cernavodă cu circa doi centimetri”, a declarat Romeo Urjan, la Antena 3 CNN.  Loading … Directorul centralei a explicat că, potrivit prognozei, nivelul apei ar fi trebuit să scadă cu aproximativ doi centimetri pe zi, astfel că efectul net al intervenției a fost de aproximativ patru centimetri. „Asta înseamnă aproape două zile de funcționare suplimentară a reactorului 2 de la Cernavodă”, a spus Urjan. Nivelul Dunării continuă să scadă Romeo Urjan a avertizat că prognozele indică o scădere continuă a nivelului Dunării în următoarele săptămâni. Acesta a transmis că, în lipsa unor noi intervenții, Unitatea 2 ar urma să fie oprită în cinci-șapte zile. „Prognoza în următoarele zile este în scădere continuă pentru următoarele 1-2 săptămâni, deci dacă nu luăm alte măsuri, cum sunt aceste barje care vor fi instalate la Bala, într-adevăr, după cinci-șapte zile vom fi nevoiți să oprim și Unitatea 2 datorită nivelului scăzut”, a afirmat directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă. Potrivit estimării conducerii centralei, scufundarea barjelor ar putea aduce încă două-trei zile de funcționare. „Noi avem în momentul de față o estimare care este destul de grosieră, nu avem o precizare foarte fixă asupra acestui efect, dar apreciem că ar mai fi încă cinci-șase centimetri, deci două-trei zile în plus de funcționare. Dacă operațiunea poate fi un succes mai mare, atunci, bineînțeles, zilele de funcționare vor fi mai multe. Dar noi ne așteptăm în continuare la o creștere de două-trei zile cu această operațiune”, a spus directorul centralei. Întrebat dacă Unitatea 2 ar mai putea funcționa, în total, aproximativ 10-11 zile, directorul centralei a răspuns: „Corect”. Directorul centralei a adăugat că, în paralel, colegii de la Transporturi desfășoară și o operațiune de dragare a fundului Dunării. Potrivit acestuia, cele trei operațiuni ar putea aduce în total patru-cinci zile suplimentare de funcționare.

Victor Ponta critică reacția României la atacurile asupra infrastructurii petroliere: Potoliți-vă, pentru că ne faceți nouă rău

victor-ponta-critica-reactia-romaniei-la-atacurile-asupra-infrastructurii-petroliere:-potoliti-va,-pentru-ca-ne-faceti-noua-rau

Victor Ponta a vorbit despre dependența României de petrolul importat din Kazahstan. Politicianul susține că autoritățile române ar fi trebuit să discute cu oficialii ucraineni pentru a proteja aprovizionarea cu petrol. El a criticat și poziția autorităților române în relația cu Ucraina. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „70-80% din petrolul României provine din Kazahstan” Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a subliniat că România este dependentă de importurile de petrol din Kazahstan. Acesta a explicat că 70-80% din petrolul folosit de țara noastră este de origine kazahă. De asemenea, a menționat că petrolul este transportat printr-o infrastructură care trece prin Rusia. „Noi nu avem petrol suficient, cât consumăm. 70-80% importăm dintr-o țară neutră, Kazahstan se numește țara, care, întâmplător, trimite petrol în România și, pentru că e coproprietar Kazahstanul la Rompetrol, la Midia, la rafinăria de la Năvodari, dar din petrolul ăsta kazah se rafinează și la rafinăria lui OMV. Petrol, deci cam 80% se rafinează din Kazahstan. Kazahstan, cine se uită pe hartă, nu are ieșire la Marea Neagră, deci trece printr-o conductă care trece prin Rusia, dar conducta aia e a lui British Petroleum și cred că și o firmă americană, cred că Exxon, proprietară sau Chevron. Important este că nu e vorba că sunt ruși, sunt americani cu kazahi,” a declarat politicianul. „De ce vă luptați cu kazahstanii care ne trimit petrol în România?” Politicianul susține că România ar trebui să ceară Ucrainei să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere din Kazahstan. Acesta consideră că atacurile afectează direct aprovizionarea României cu petrol. El crede că Nicușor Dan și Ilie Bolojan ar fi trebuit să discute cu autoritățile ucrainene despre această situație. „Ucraina bombardează non-stop și astăzi a bombardat cu bombe, cu rachete, cu drone aceste facilități, terminalul și navele care încarcă petrol din Kazahstan. Motiv pentru care Kazahstanul, pe bună dreptate, a zis: Domnule, nu mai trimitem petrol în România, care ne bombardează ucrainenii. Eu am spus că orice președinte al României ori prim-ministru, nu mai vorbesc de ministru de externe, trebuie să sune la Kiev să zică: Băi, oameni buni, noi vă susținem de 4 ani cu bani, cu armament, cu ce vreți voi. Faptul că voi vă bateți cu rușii și e dreptul vostru, e normal, ați fost atacați să luptați cu rușii. Dar de ce vă luptați cu kazahstanii care ne trimit petrol în România? Potoliți-vă, pentru că ne faceți nouă rău. Nu s-a auzit de nicio discuție, nicio întâlnire a domnului Nicușor Dan cu Zelenski. Nu am auzit decât de domnul prim-ministru Bolojan, care a vorbit cu premierul din Kazahstan, care ăla probabil, săracul, i-a zis: Știi, noi nu ne bombardăm noi pe noi. Vorbește cu ăla din Ucraina,” a declarat Ponta. „Suntem o țară condusă de niște lași” Ponta a vorbit despre întâlnirea Oanei Țoiu cu ministrul de Externe al Ucrainei. În cadrul discuției, aceasta l-a asigurat de sprijinul României pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. El a acuzat autoritățile române că nu au curajul să le ceară oficialilor ucraineni să nu afecteze aprovizionarea României cu petrol. „Doamna Țoiu care tocmai s-a postat că a avut o discuție lungă și fructuoasă cu ministrul de Externe al Ucrainei, prin care l-a asigurat de sprijinul nostru pentru integrarea în Uniunea Europeană. Sigur că suntem o țară considerată, pe bună dreptate, condusă de niște lași care nu au curaj să-i zică lui Zelenski: Bate-te cu Putin, dar nu ne fă nouă rău,” a declarat Victor Ponta. Ministerul Energiei din Kazahstan a anunțat că operațiunile de încărcare prin terminalul maritim al Consorțiului Conductelor din Marea Caspică (CPC) au fost reluate. Activitatea fusese suspendată pe 20 iulie, după un atac cu drone asupra unui petrolier. Conducta transportă peste 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, iar România se numără printre țările care importă petrol kazah.

Orașe din România reduc iluminatul stradal pentru economie

orase-din-romania-reduc-iluminatul-stradal-pentru-economie

Încă un oraș din România impune măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. În acest sens, Primăria Focșani a adoptat măsuri care prevăd diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. Măsura intră în vigoare începând cu ziua de marți, 4 august 2026. Focșani se alătură listei orașelor în care se impun măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. Administrația locală a adoptat măsuri care prevăd diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi.  Loading … Încă un oraș din România impune măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. Sursă foto: Shutterstock Măsuri pentru raționalizarea curentului la Focșani ”Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) pentru a stabili câteva măsuri de reducere a consumului de energie electrică la nivelul Municipiului Focșani. Aceste măsuri speciale au fost adoptate în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și pentru a optimiza consumul de energie electrică. Principala măsură adoptată în ședința CLSU Focșani se referă la diminuarea, începând cu data de 04.08.2026, cu 50% a intensității luminoase a sistemului de iluminat public modernizat în fiecare zi începând cu orele 23.00, în zonele din Municipiul Focșani dotate cu corpuri de iluminat care utilizează tehnologia led, mai precis un număr de 159 de străzi”, se menționează într-un comunicat transmis de Primăria Focșani. Autoritățile vor adapta patrulele de ordine publică în zonele unde iluminatul va fi redus. Măsura implică Poliția Municipiului Focșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea și al Direcției Poliția Locală. Societățile din subordinea Consiliului Local au aplicat deja măsuri de economisire. Autobuzele electrice sunt încărcate în afara orelor de vârf, iar sediile folosesc energia produsă de panourile fotovoltaice. Societatea ENTEL va pune în funcțiune al doilea motor de cogenerare. Măsura va suplimenta producția de energie electrică cu aproximativ 5,2 MWh. ”Primarul Cristi Valentin Misăilă face un apel către marii consumatori dar și către cetățenii Municipiului Focșani ca, în măsura posibilităților, să facem tot posibilul pentru a reduce consumul de energie electrică, mai ales în orele de vârf, pentru a reduce presiunea pe sistemul național energetic”, se mai afirmă în comunicat, arată Agerpres. Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

Restricții de circulație în 7 județe din cauza caniculei

restrictii-de-circulatie-in-7-judete-din-cauza-caniculei

CNAIR introduce restricții temporare pentru camioanele de peste 7,5 tone. Măsura se aplică miercuri, 5 august 2026, între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile din 7 județe aflate sub cod roșu de caniculă. CNAIR anunță restricții de tonaj pentru vehiculele de peste 7,5 tone. Măsura vizează drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din 7 județe aflate sub cod roșu de caniculă. Județele vizate sunt: Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizează că restricțiile sunt impuse pentru protejarea carosabilului. Măsura urmărește prevenirea degradării drumurilor provocate de traficul greu în condiții de caniculă.  Loading … Cod roșu de caniculă „Canicula extinde restricțiile de circulație (> 7,5 t) pe teritoriul a încă 3 județe! Miercuri, 05.08.2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t au circulația restricționată pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme”, anunță CNAIR. De ce este adoptată o astfel de măsură? CNAIR explică motivul pentru care o astfel de măsură este adoptat. „Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, arată CNAIR. Care sunt excepțiile? „Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturilor funerare; transporturilor poștale; transporturilor de echipamente de prim ajutor; transporturilor pentru distribuire de carburanți; transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată; transporturilor pentru tractări vehicule avariate; transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare; transporturilor produse provenite din exploatări agricole; transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale; transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR); transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală). De asemenea, în perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor care desfășoară activități necesare derulării contractelor pentru construcția, modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere naționale (drumuri naționale, drumuri expres, autostrăzi). Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M.”, mai transmite CNAIR. Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ; Facebook