RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.215. Zelenski cere 0,25% din PIB-ul țărilor aliate pentru Kiev! Pentru industria noastră de apărare și producția internă
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie 2025, în a 1.215-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Președintele Volodimir Zelenski le-a cerut aliaților Ucrainei să aloce 0,25% din PIB-ul lor pentru a ajuta Kievul să crească producția de arme, scrie Reuters. Zelenski a spus că Ucraina se află în discuții cu Danemarca, Norvegia, Germania, Canada, Regatul Unit și Lituania pentru a lansa producția comună de arme. „Ucraina face parte din securitatea Europei și dorim ca 0,25% din PIB-ul unei țări partenere să fie alocat pentru industria noastră de apărare și producția internă” – Volodimir Zelenski Pe măsură ce războiul cu Federația Rusă s-a intensificat în ultimele săptămâni, nevoia Ucrainei de noi arme și muniții este în continuă creștere. Anul acesta, Kievul a obținut 43 de miliarde de dolari pentru a-și finanța producția internă de arme, a declarat Zelenski. Țările membre ale alianței militare NATO sunt așteptate să se întâlnească săptămâna viitoare la Haga pentru a discuta despre creșterea cheltuielilor pentru apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus ca fiecare țară să fie de acord să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și măsuri de securitate. Zelenski a declarat că este probabil să meargă la summitul NATO, adăugând că mai multe întâlniri cu liderii occidentali au fost stabilite în marja acestuia. El a mai spus că speră să se întâlnească și cu președintele SUA, Donald Trump. Sub 40% din arme, produse în Ucraina În prezent, Ucraina acoperă sub 40% din nevoile sale de apărare cu producția internă, iar guvernul caută în mod constant modalități de a crește producția. Kievul intenționează să lanseze producția comună de arme în afara țării și va începe să exporte o parte din tehnologiile sale de producție militară, a declarat Zelenski. „Am lansat un program «Construiește cu Ucraina», iar în vară vom semna acordurile relevante pentru a începe să exportăm tehnologiile noastre în străinătate în formatul deschiderii de linii de producție în țările europene”, a declarat Zelenski. CITEȘTE ȘI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele
CONCLUZIILE trilateralei Nicușor Dan – Volodimir Zelenski – Maia Sandu / Apărare și lupta împotriva amenințărilor hibride
Nicușor Dan transmite că România, Republica Moldova și Ucraina își vor consolida cooperarea în „domenii cheie strategice”. Președintele României a participat la o „rundă de discuții cuprinzătoare”, cu omologii săi ucrainean și moldovean, la Odesa. „Am încheiat o rundă de discuții cuprinzătoare în valorosul format trilateral România – Republica Moldova – Ucraina, marcând prima astfel de întâlnire la cel mai înalt nivel. Discuțiile noastre s-au concentrat pe modalități concrete de consolidare a cooperării în domenii strategice cheie, în special: 🔹 interconexiuni energetice și logistice, 🔹 conectivitate transfrontalieră, 🔹 apărare și lupta împotriva amenințărilor hibride, 🔹 reconstrucție și rezistență, 🔹 și, important, reforme care vizează promovarea integrării europene”, scrie acesta pe X. Președintele subliniază că „această întâlnire reflectă angajamentul nostru comun de a construi un viitor sigur, rezistent și european pentru regiunea noastră”. Nicușor Dan este Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, organizat la Odesa, unde participă 11 șefi de state, de guverne sau lideri ai parlamentelor din România, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Albania, Bulgaria Croația și Grecia. CITEȘTE ȘI:
Dan Dungaciu: Zelenski nu are nicio carte în mână

Într-o ediție transmisă live a emisiunii Marius Tucă Show, prof. Dan Dungaciu a discutat despre războiul din Ucraina, soluționarea sa și a acuzat o presupusă dezinformare controlată a populației cu privire la adevăratul avans prins de Rusia recent.Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Negocieri înainte de încetarea focului Pentru Dungaciu, ca să înțelegi pozițiile internaționale față de Ucraina trebuie să privești modul diferit în care este concepută soluționarea conflictului. „Zelenski și toți liderii europeni spun așa: oprim războiul, rezolvăm problema de securitate și apoi discutăm politicul. Partea americană și partea rusă spun altceva: prima dată negociem și apoi oprim războiul,” a afirmat profesorul. Acesta consideră că mesajul fostului președinte american Donald Trump, care susține negocierile directe, reprezintă o adevărată „lovitură” la adresa retoricii occidentale și a strategiei adoptate de Ucraina. În opinia sa, fără un acord politic prealabil, orice tentativă de încetare a conflictului va eșua. Slăbiciunile strategiei occidentale Dungaciu a subliniat și limitele eforturilor de izolare a Federației Ruse prin sancțiuni economice. „Orice sancțiune pe care vrei să o impui n-are nicio valoare dacă China și India nu se implică în acest program”, a avertizat el. În contextul în care Donald Trump pare să aibă o relație constructivă cu Beijingul,este deșarte ideea că Occidentul ar putea forța China să adopte sancțiuni anti-ruse. „Negocierile cu China merg bine. Cum să-i mai spui Chinei să pună sancțiuni Rusiei?”, a punctat analistul, criticând lipsa de coerență a abordării europene în raport cu realitățile geopolitice globale. Federația Rusă avansează, dar tăcut Dungaciu acuză și lipsa de informații relevante din teren, în ciuda faptului că Rusia înregistrează progrese militare constante. „Din păcate, aflăm prea puține știri despre front. Federația Rusă înaintează – azi un sat, mâine o vale, poimâine un câmp,” a spus acesta, acuzând că opinia publică occidentală este ținută într-o stare de neinformare controlată. În concluzie, Dan Dungaciu critică atât lipsa de realism a liderilor europeni, cât și poziția fără ieșire în care se află președintele ucrainean. „Zelenski nu are nicio carte în mână”, a rezumat el. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Ilie Bolojan va participa virtual la Coaliţiei binevoitorilor de la Kiev

Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa prin videoconferință. „În Ucraina, ne pregătim, de asemenea, să ne întâlnim cu liderii Coaliţiei binevoitorilor (Coalition of the Willing)”, a declarat el, citat în comunicatul transmis cu ocazia Zilei Europei, 9 mai. „Coalition of the Willing”, formată în principal din ţări europene, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, îşi propune să ofere sprijin militar Kievului şi să stabilească un cadru pentru o pace durabilă în Ucraina. România va fi reprezentată la acest summit de președintele interimar Ilie Bolojan, care va participa la reuniune în regim de videoconferință, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Volodimir Zelenski: „Este foarte important să rămânem puternici. Sunt încrezător” Ucraina este pregătită pentru o încetare a focului fiabilă, de durată, pentru cel puţin 30 de zile, a repetat Zelenski într-o intervenţie online la Summitul ţărilor participante la Forţa Expediţionară Comună (Joint Expeditionary Force, JEF), care a avut loc la Oslo. Şeful statului ucrainean i-a felicitat pe participanţii la summit cu ocazia Zilei Europei şi a menţionat că ceea ce va fi Europa în viitor depinde în mare măsură de alegerile şi acţiunile făcute acum Este foarte important să rămânem puternici şi să continuăm să lucrăm împreună – aşa cum facem acum. Acesta este sensul unor formate precum JEF şi al întregii noastre cooperări – Ucraina cu Europa de Nord, cu Marea Britanie, cu Olanda, cu ţările baltice şi cu toţi ceilalţi parteneri ai noştri. Dacă Rusia prelungeşte războiul, va fi necesar să fie consolidate sancţiunile, mai ales dacă încalcă încetarea focului atunci când o declară”, a pledat Zelenski, făcând apel la o coordonare strânsă cu Statele Unite. Sunt încrezător: Europa nu are decât de câştigat de pe urma unei astfel de munci în echipă – aceasta va contribui la consolidarea întregii arhitecturi de securitate existente, a spus Zelenski. Coaliția nordică La reuniunea căreia i s-a adresat Zelenski au participat preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, prim-ministrul Danemarcei, Mette Fredriksen, prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, prim-ministrul Islandei, Kristrun Frostadóttir, prim-ministrul Letoniei, Eiks Silini, prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, şi ministrul apărării din Olanda, Ruben Brekelmans. Preşedintele şi-a exprimat recunoştinţa pentru participarea Ucrainei la JEF şi pentru oportunitatea de a uni eforturile în domeniul securităţii. Citiți și: Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
Dan Dungaciu: Zelenski respinge planul de pace al SUA pentru că se bazează pe susținerea europeană
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a analizat evoluțiile recente din conflictul ruso-ucrainean, cu accent pe respingerea planului de pace propus de SUA de către președintele Volodimir Zelenski. Potrivit lui Dungaciu, această decizie nu este una izolată, ci are în spate o susținere clară din partea partenerilor europeni. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Zelenski respinge planul de pace al SUA pentru că se bazează pe susținerea europeană” Analistul a atras atenția asupra unui detaliu esențial: ofensiva Rusiei nu dă semne de încetinire, în ciuda discuțiilor despre posibile soluții diplomatice. Rapoartele internaționale, inclusiv cele mai favorabile Ucrainei, confirmă acest lucru. „Ruse, care, din păcate, dacă ne uităm pe toate rapoartele, chiar care sunt cele mai apropiate de Ucraina, ne semnalează, fără nicio excepție, că Rusia își continuă atacurile și potențiala ofensivă. Unele vorbesc chiar de o fensivă mai mare în următoarele luni. Deci, din punctul ăsta de vedere, evident că rușii nu o să oprească războiul. Spun .”, spune Dungaciu. Dungaciu a remarcat și ambiguitatea poziției europene, care nu s-a exprimat clar în acest context. Totuși, declarațiile recente indică o aliniere cu poziția exprimată de Zelenski. „Deocamdată, nici rușii, nici americani nu invocă partea europeană. Nu știm exact europeni unde se plasează această discuție.”, a mai adăugat el. Dungaciu: „Furia domnului Trump este mai mare decât simpla poziționare a domnului Zelenski” Potrivit lui Dan Dungaciu, respingerea planului de pace american de către Zelenski este percepută la Washington ca o mișcare orchestrată și susținută de europeni, ceea ce inflamează și mai mult poziția fostului președinte Donald Trump. „Zelenski respinge planul de pace al SUA, pentru că se bazează pe susținerea europeană. Prin urmare, și europenii susțin respingerea planului sonudu. Și atunci sigur că furia domnului Trump este mai mare decât simpla poziționare a domnului Zelenski.”, spune profesorul. Scenariile de viitor: presiuni pe Europa și pe armata ucraineană În finalul intervenției sale, Dungaciu a vorbit despre potențialele evoluții ale conflictului, de la o abordare dură din partea SUA până la retragerea totală a acesteia din conflict, ceea ce ar pune presiune uriașă pe aliații europeni și pe Ucraina. „Ce urmează de aici, repet, sau declanșarea armei nucleare, perspective, mă rog, abordării de tip nuclear, dacă vreți, retrage Americii cu totul, nu doar declarativ, din acest război, ceea ce ar pune presiuni enorme. Europeni, nu mai vorbesc despre ucrainieni și armata ucraineană.”, a mai adăugat Dungaciu. Dungaciu a subliniat că europenii ar putea fi forțați să-și asume mai mult din povara războiului, dar că acest lucru necesită timp și o reorganizare strategică majoră. „Păi, zic, sigur, în principiu, poți să schimbi tot ce-i pe front în acest moment, cu capabilități militare europene. Numai că toată povestea asta îți ia timp și-ți ia timp, în sensul în care momentul în care vorbim aparține, strategic vorbind, Germaniei și nu germanii Federației Ruse, mă iertați.”, a conchis el. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Dungaciu:Zelenski a sugerat că SUA trăiește într-o narațiune rusă

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a discutat despre conflictul indirect dintre Zelenski și Trump. Președintele Ucrainei ar fi sugerat că America este sub o narativă rusească. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Domnul Zelenski poate să aibă probleme” În emisiunea lui Marius Tucă, Dan Dungaciu a vorbit despre presiunile puse pe Zelenski. America, în viziunea sociologului, nu mai permite orice narațiune a Kievului. „Acordul este mai dur pentru Ucraina și este fluturat înainte, ca o, hai să zic așa, ca un tip de presiune de negocieri, pusă pe domnul Zelenski, fără ca America să fi jucat încă toate cărțile. Când domnul Trump spune că domnul Zelenski poate să aibă probleme… Dau semnale că nu toate narațiunile, narativele, cum se zice acuma, de la Kiev, mai sunt acceptate de către America.”, a explicat Dungaciu. Dungaciu: „Evident că este o greșeală strategică” În continuarea discursului, Dungaciu a explicat episodul recent, din duminica Floriilor, în care Rusia a atacat o locație din Ucraina. După spusele oficialilor din Ucraina, Rusia a dat prima rachetă cu țintă sigură și pe a doua când au venit salvările. „Guvernatorul a fost demis și se face o anchetă în Radă. Cine e cel care prin cine s-au transmis informații rușilor, că acolo… Ce s-a întâmplat acolo, evident că este o greșeală strategică, de asta a fost demis guvernatorul. Adică acolo s-a făcut omagiul unui batalion care a participat în conflict, pe care rușii îl acuză de crime de război. Rușii au aflat că se întâlnesc acolo reprezentanții și au trimis două rachete, una după alta, pentru că era țintă sigură. Ei știau ce-i acolo! Ucraina a spus că sunt atât de cinici, încât au lovit zona civilă și au dat a 2-a rachetă când au venit salvările.”, a explicat sociologul. „Zelenski sugerează că toți sunt manipulați de către Rusia”, menționează geopoliticianul În finele discursului, Dungaciu a menționat că Zelenski folosește aceeași impertinență ca și în Biroul Oval, prin care sugerează că America este pervertită de Rusia. În viziunea sociologului, Președintele Ucrainei folosește o poveste complet halucinantă. „În interviu pe care l-a dat la CBS, revine la aceeași poveste, care mie mi se pare absolut halucinantă. După ce a făcut greșeala în Biroul Oval, a sugerat, domnul Zelenski, că de fapt, americanii trăiesc într-o narațiune rusă, că Rusia le-a penetrat mințile, gândurile, spațiul public. Adică, încă o dată, pleacă de la ipoteza că JD Vance, că domnul Trump, că toată administrația, de fapt, că toți sunt manipulați de către Rusia și că nu înțeleg nimic ce se întâmplă acolo.”, a concluzionat profesorul universitar.
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.144. Zelenski vrea încă 10 baterii Patriot și grăbirea trimiterii de trupe străine în ajutor
Războiul din Ucraina a intrat sâmbătă, 12 aprilie 2025, în a 1.144-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. La reuniunea de vineri a aliaților europeni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut 10 sisteme antiaeriene Patriot suplimentare și grăbirea constituirii unui contingent internațional de trupe care să fie desfășurat cât mai repede în țara sa, drept garanție de securitate în eventualitatea încheieri unui acord de pace cu Federația Rusă. „Vă cer să vă concentrați în primul rând pe apărarea aeriană a Ucrainei. Chiar avem nevoie de asta. 10 sisteme Patriot suplimentare”, a transmis Zelenski într-un mesaj video transmis la reuniunea „Grupului de contact pentru Ucraina”, cunoscut și ca „Grupul de la Rammstein”, desfășurată vineri la sediul NATO din Bruxelles. Ofițerii ucraineni, vânați de ruși Zelenski a transmis acest mesaj din orașul Krivoi Rog, unde vinerea trecută o rachetă rusească Iskander a ucis, potrivit autorităților ucrainene, 19 persoane într-un atac care, conform Rusiei, a țintit un restaurant unde se desfășura o întâlnire între comandanți ai armatei ucrainene și instructori militari occidentali. Moscova a anunțat că a ucis 85 de militari ucraineni și ofițeri străini. De asemenea, Zelenski le-a cerut aliaților săi grăbirea constituirii unui contingent internațional de trupe care să fie desfășurate în Ucraina în cazul semnării unui acord de pace. „Trebuie să definim detalii clare privind dimensiunea, structura, desfășurarea, logistica, sprijinul, echipamentul și armamentul acestui contingent de securitate în Ucraina” – Volodimir Zelenski În timp ce premierului britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron avansează în această inițiativă și au format, deja, o coaliție a țărilor „voluntare” să participe la o asemenea forță cu trupe sau cu alt tip de contribuții, Moscova descrie această acțiune drept „total inacceptabilă” și a avertizat că va considera țările participante la această forță ca fiind implicate într-un „conflict armat direct cu Federația Rusă”. Americanii s-au retras din „Grupul de la Rammstein” Întâlnirea „Grupului de la Rammstein”, la care au participat circa 40 de țări ce susțin militar Ucraina, a fost condusă în comun de miniștrii Apărării britanic și german, John Healey și Boris Pistorius. Statele Unite au refuzat să mai conducă reuniunile acestui format. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, nici nu a participat fizic la reuniune și doar a transmis un mesaj înregistrat. Ministrul britanic al Apărării a declarat că Ucraina a primit la această reuniune angajamente de noi ajutoare militare ce însumează aproximativ 21 de miliarde de euro. Însă, majoritatea acestora nu sunt chiar noi, întrucât erau deja cunoscute ori au mai fost anunțate anterior și acum au fost doar reconfirmate. La rândul său, ministrul german al Apărării, a cărui țară a promis Ucrainei noi ajutoare militare în valoare de 11 miliarde de euro, dar cumulate până în anul 2029, a menționat că Germania nu poate oferi Ucrainei noi sisteme antiaeriene Patriot întrucât ea însăși așteaptă să-i fie livrate astfel de sisteme de către SUA. În schimb, Berlinul va trimite la Kiev patru sisteme antiaeriene IRIS-T și peste 300 de rachete pentru aceste baterii. CITEȘTE ȘI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele