Zelenski, la Cotroceni: În Orientul Mijlociu s-au folosit peste 700 de rachete în 24-36 de ore. În patru ani de război noi nu am avut atâtea

Președintele Ucrainei a răspuns întrebărilor jurnaliștilor despre sistemele Patriot, despre producția de drone și despre sprijinul militar primit de Ucraina din partea partenerilor occidentali. În acest context, liderul de la Kiev a explicat că războiul modern presupune un consum uriaș de rachete și muniție, iar capacitatea de producție este limitată chiar și pentru statele mari. „Un exemplu foarte bun: în Orientul Mijlociu, peste 700 de rachete au fost folosite în primele 24-36 de ore. În cei patru ani de război în Ucraina nu au avut atâtea rachete, nici pe aproape”, a declarat Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a subliniat că, în actualul context de securitate, nici cele mai puternice state nu pot produce suficient de repede muniția necesară pentru a face față atacurilor masive cu rachete și drone. „700-1000 de rachete nu vor ajuta atunci când zboară mii de rachete. O dronă costă 30 de mii, iar chiar dacă Statele Unite sunt destul de bogate, aceste costuri sunt foarte mari”, a afirmat liderul ucrainean. Volodimir Zelenski a vorbit și despre producția de rachete pentru sistemele de apărare Patriot, explicând că rezervele sunt limitate chiar și pentru aliații Ucrainei. „60-70 de rachete produce cel mai mare producător de rachete Patriot din SUA pe lună. Aceste rezerve se consumă. Indiferent de numărul acestor rachete, ele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută și este foarte clar acest lucru”, a spus Zelenski. Producție de drone în parteneriat cu România În timpul vizitei la București, Volodimir Zelenski a confirmat și că Ucraina discută cu România despre dezvoltarea unor capacități de producție pentru drone. Președintele ucrainean a spus că acest lucru ar putea avea loc pe teritoriul României și că experiența acumulată de armata ucraineană în război ar putea fi utilă și altor state europene. „România este un partener foarte important pentru noi. Am dovedit că suntem vecini buni și putem dezvolta parteneriate de fabricație, la fel cum am făcut în Germania și în Danemarca. Consider că această capacitate în România este foarte utilă”, a declarat Volodimir Zelenski.
Zelenski la București pentru discuții cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Pe agendă: securitatea la Marea Neagră, reconstrucția Ucrainei și dosarul minorității române

Partea română a precizat că discuția dintre cei doi lideri „va include teme care să faciliteze consolidarea unei relații bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor”. „Discuțiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia și industriile de apărare, dezvoltarea conectivității și de proiecte transfrontaliere, și pe rolul României în procesul de reconstrucție a Ucrainei”, se mai arată în comunicatul Cotroceniului. Administrația Prezidențială a spus că între Nicușor Dan și Volodimir Zelenski va avea loc și „un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relația transatlantică, situația de securitate în regiunea Mării Negre și evoluțiile de ultimă oră la nivel regional și global”. „În egală măsură, Președintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, inclusiv dreptul la educație în limba maternă”, mai notează Cotroceniul. Întâlnire și cu Bolojan Președintele Ucrainei se va întâlni la București și cu premierul Ilie Bolojan, a precizat Guvernul României. „Pe agenda discuțiilor se vor afla teme care privesc cooperarea bilaterală și în plan european”, conform comunicatului. Vizita președintelui ucrainean în România va avea loc la o zi după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat solicitarea Statelor Unite de a trimite în România trupe suplimentare, avioane de realimentare și echipamente de monitorizare. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan, care a spus că aceste echipamente sunt defensive și i-a asigurat „pe români că nu au motive de îngrijorare”. Vizita lui Zelenski are loc într-un moment cu puternică încărcătură simbolică, războiul din Ucraina se apropie de pragul de 1.500 de zile, care va fi atins la începutul lunii aprilie.
Dan Dungaciu: Războiul din Ucraina a rămas într-un con de umbră. Nu-l mai bagă nimeni în seamă, nu mai are bani, nu mai primește armament

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre cum războiul din Ucraina a rămas în umbra războiului din Iran. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Armamentul nu mai există, pentru că se duce spre Orientul Mijlociu. O bună parte din războiul domnului Zelenski a fost mediatic. De ce? Pentru că cu media te duci să ceri bani, arăți că tu reziști… Deci nu ai armele, în sensul în care americanii nu mai vând, pentru că europenii nu produc și ce produce Ucraina e puțin. Dar și banii se termină. De ce? Pentru că în momentul în care crește prețul barilului…” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre cum războiul din Ucraina a rămas în umbra războiului din Iran. Acesta a început prin a spune că venirea lui Zelenski în România este dovada improvizației administrației de la București. Analistul susține că cei mai dezavantajați de războiul din Iran sunt ucrainenii. Acesta afirmă că războiul din Ucraina a fost dus, o bună parte, mediatic. Acum, în situația conflictelor din Orientul Mijlociu, media și-a mutat atenția de pe conflictul din Ucraina. „Păi asta arată improvizația pe care actuala administrație de la București o face în situația actuală. Cei mai dezavantajați de războiul din Iran, din punct de vedere al evoluțiilor militare, strategice, mediatice, sunt ucrainenii, adică administrația Zelenski. Pentru că a rămas într-un con de umbră mediatic… Armamentul nu mai există, pentru că se duce spre Orientul Mijlociu. O bună parte din războiul domnului Zelenski a fost mediatic. De ce? Pentru că cu media te duci să ceri bani, arăți că tu reziști… E foarte important, uneori mai important decât realitatea… Donald Trump a spus că nicio negociere, și a repetat-o domnul Zelenski, nu va fi nicio negociere până nu se închide problema din Orientul Mijlociu. Deci practic se îndepărtează americanii de povestea cu negocierile. Nu există nicio negociere pentru că americanii au altă treabă. Și din alt punct de vedere, și banii încep să se reducă. Deci nu ai armele, în sensul în care americanii nu mai vând, pentru că europenii nu produc și ce produce Ucraina e puțin. Dar și banii se termină. De ce? Pentru că în momentul în care crește prețul barilului… Dumneavoastră gândiți-vă că americanii, în perspectiva alegerilor, încearcă să-și securizeze piața internă, o să exporte din ce în ce mai puțin.”, a explicat sociologul.
Simion, după anunțul vizitei lui Zelenski în România: Vizită la sponsori sau stăpânul în vizită la slugi?

Reacția vine după ce surse oficiale au confirmat pentru Mediafax că Volodimir Zelenski urmează să efectueze joi, 12 martie, o vizită oficială în România, unde are programată o întrevedere cu președintele Nicușor Dan. Programul complet al vizitei nu a fost făcut public din motive de securitate. Liderul AUR, George Simion, a reacționat pe Facebook publicând mesajul „Vrem PACE”, alături de drapelul României. Într-un comentariu la aceeași postare, Simion a scris: „Vinerea lui Zelenski joi la București este una din două: 1. Vizită la sponsori 2. Venirea stăpânului în vizită la slugi. Care credeți?” Vizita ar fi a doua deplasare oficială a președintelui ucrainean în România de la declanșarea invaziei ruse. Prima a avut loc în octombrie 2023, când Zelenski a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele de atunci, Klaus Iohannis, discuțiile fiind axate pe securitatea regională, sprijinul pentru Ucraina și cooperarea bilaterală. Simion, istoric lung cu Zelenski Zelenski trebuia să suțină în 2023 și un discurs în Parlament care a fost anulat din motive de securitate. La momentul respectiv, liderul AUR a ironizat anularea discursului. „Cu durere în suflet, anunţăm că viteazul preşedinte ucrainean Volodimir Zelinski nu va mai veni astăzi în Parlamentul României”, spunea atunci George Simion. În august 2024, Simion declara că AUR nu este „nici iubitor de Putin, nici iubitor de Zelenski”, ci „iubitor de România”, susținând că Bucureștiul a făcut „prea multe concesii Ucrainei” și acuzând Kievul de o atitudine „dușmănoasă” față de România. În noiembrie 2024, Guvernul României a făcut public un document transmis de Serviciul de Securitate al Ucrainei, potrivit căruia interdicția de intrare a lui George Simion în Ucraina a fost justificată prin „activități anti-ucrainene sistematice”, prin declarații care ar discredita Ucraina și ar nega legitimitatea frontierei sale. Simion a respins acuzațiile și a susținut că sancțiunea este legată de activitatea sa „pro-românească” în apărarea minorității române din Ucraina. Mai recent, în campania prezidențială din 2025, Simion a revenit la aceeași linie, spunând că poziția sa față de războiul din Ucraina este „neutralitatea, nu escaladarea”, că România „nu va mai da niciun leu pentru altă țară” și că Ucraina ar trebui să ofere compensații pentru ajutorul primit de la București.
Kelemen Hunor condamnă declarațiile lui Zelenski despre Viktor Orban: Mesaj inacceptabil

Reacția liderului UDMR vine după ce Zelenski l-a criticat pe Orbán pentru blocarea unui pachet financiar important destinat Ucrainei la nivelul Uniunii Europene. Într-o postare publicată pe Facebook în limba maghiară, Kelemen Hunor a afirmat că declarațiile liderului ucrainean sunt inacceptabile și trebuie condamnate clar. Potrivit acestuia, chiar și în cazul unor divergențe politice majore există limite care nu ar trebui depășite. „Există o limită care nu poate fi depășită nici măcar în cazul unei diferențe de opinie politică. Amenințarea prim-ministrului unei țări cu moartea este o asemenea limită. Acest lucru este inacceptabil și trebuie condamnat în mod clar”, a declarat liderul UDMR. Hunor a susținut că mesajul transmis de Zelenski nu îl vizează doar pe Viktor Orbán, ci întreaga comunitate maghiară. „Amenințarea președintelui Zelenski nu îi este adresată doar lui Viktor Orbán, ci transmite un mesaj întregii națiuni maghiare”, a adăugat acesta. Declarațiile lui Zelenski despre Viktor Orban apar în contextul blocării unui ajutor de 90 de miliarde Comentariile liderului ucrainean au fost făcute joi, la Kiev, în contextul blocării unui pachet de sprijin financiar pentru Ucraina, estimat la aproximativ 90 de miliarde de euro. Potrivit declarațiilor citate de Reuters, Zelenski a criticat faptul că o singură persoană din Uniunea Europeană ar putea bloca ajutorul militar necesar armatei ucrainene. „Sperăm că o anumită persoană din UE nu va continua să blocheze cele 90 de miliarde sau prima tranșă din această sumă și că soldații ucraineni vor avea arme”, a declarat Zelenski. El a adăugat într-o formulare interpretată de unii drept amenințătoare că, în caz contrar, Ucraina ar putea transmite „adresa acelei persoane” armatei sale. „În caz contrar, vom da adresa acestei persoane forțelor noastre armate, băieților noștri. Să-l sune și să vorbească cu el, pe limba lor”, a spus președintele ucrainean. Declarațiile lui Zelenski despre Viktor Orban riscă să amplifice tensiunile politice Kelemen Hunor a avertizat că astfel de declarații pot agrava tensiunile politice existente în regiune. Potrivit liderului UDMR, retorica amenințătoare nu contribuie la rezolvarea problemelor politice, ci dimpotrivă, amplifică conflictul și polarizarea. „Într-o situație deja tensionată, retorica amenințătoare nu ajută, ci sporește și mai mult tensiunea. Tocmai de aceea este important să se spună clar: asemenea declarații nu își au locul într-o dezbatere politică”, a concluzionat acesta.
Trump anunță o nouă schimbare de regim în lume: De cât timp auziți de Cuba, Cuba, Cuba – de 50 de ani? Și Cuba va cădea! Ce spune despre prețurile la benzină

Președintele Donald Trump a declarat pentru POLITICO că „Cuba va cădea”, și-a dezvăluit frustrarea crescândă față de Ucraina și a discutat despre incertitudinea alegerii unui nou lider al Iranului. Într-un interviu acordat joi, el a respins îngrijorările legate de războiul din Iran, a declarat pentru POLITICO că Statele Unite vor ajuta la alegerea următorului lider al Iranului, a prezis căderea regimului cubanez și l-a atacat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe gigantul tehnologic Anthropic. Președintele se confruntă cu reacții politice interne negative pe numeroase fronturi, inclusiv critici la adresa războiului din Iran din cadrul coaliției MAGA și atacuri neîncetate din partea democraților asupra costului vieții, relatează Politico. Însă, într-o convorbire telefonică de joi, Trump a fost complet ofensiv. A ignorat îngrijorările legate de impactul războiului din Iran asupra prețurilor la gaze și a rezervelor de muniție ale SUA și a insistat că atacul militar a fost popular în rândul alegătorilor. Multe sondaje publice recente arată contrariul, deși un sondaj publicat joi de Fox News a constatat că alegătorii au opinii mixte despre Iran. „Oamenilor le place ce se întâmplă”, a insistat Trump. El a prezis că guvernul Iranului nu va fi ultimul care va ceda într-o confruntare inițiată de el: „Și Cuba va cădea”. „Am întrerupt tot petrolul, toți banii sau am întrerupt tot ce venea din Venezuela, care era singura sursă. Și ei vor să facă o înțelegere”, a spus el. Întrebat dacă Statele Unite au jucat un rol în prăbușirea guvernului cubanez, Trump a răspuns: „Ei bine, ce părere aveți? 50 de ani, asta e cireașa de pe tort. Venezuela se descurcă fantastic. Delcy Rodríguez face o treabă fantastică. Relația cu ei este excelentă.” Trump a confirmat, de asemenea, că Statele Unite sunt în contact cu conducerea comunistă a Cubei, pe măsură ce instabilitatea de pe insulă se intensifică în urma capturării liderului venezuelean Nicolás Maduro. „Au nevoie de ajutor. Discutăm cu Cuba”, a spus Trump. Și el a sugerat că înrăutățirea situației insulei este parțial rezultatul presiunilor americane, inclusiv întreruperea aprovizionării cu petrol a Venezuelei care odinioară susținea Havana. „Ei bine, este din cauza intervenției mele, a intervenției care are loc”, a spus Trump. „Evident, altfel nu ar avea această problemă. Am întrerupt tot petrolul, toți banii… tot ce venea din Venezuela, care era singura sursă.” „De cât timp auziți de Cuba — Cuba, Cuba — de 50 de ani?”, a adăugat Trump. „Și acesta este un lucru mic pentru mine.” Trump despre Iran: „Fiul lui Khamenei este incompetent” Întrucât operațiunile militare americane împotriva Iranului continuă să domine agenda de politică externă a administrației, Trump a indicat că Statele Unite intenționează să joace un rol semnificativ în modelarea peisajului politic postbelic al Iranului. Întrebat ce influență se așteaptă să aibă asupra viitoarei conduceri a Iranului, Trump a răspuns: „Voi avea un impact mare, sau nu vor ajunge la nicio înțelegere, pentru că nu va trebui să facem asta din nou”. „Vom lucra cu poporul și cu regimul pentru a ne asigura că va ajunge acolo cineva care poate construi Iranul frumos, dar fără arme nucleare”, a spus Trump. Președintele vorbit și despre fiului regretatului ayatollah Ali Khamenei, care este candidat la funcția de noul lider suprem, spunând: „Acum se uită la fiu. Motivul pentru care tatăl nu i-a dat-o fiului este că spun că este incompetent”. Trump a subliniat că SUA va „colabora cu ei pentru a-i ajuta să facă alegerea corectă”, deoarece vrea să evite un lider al Iranului „care va duce la repetarea acestei situații peste încă 10 ani”. Trump spune că oamenilor „le place ce se întâmplă”. Respinge criticile despre creșterea prețurilor la benzină. „Tot ce au iranienii este curaj” Trump a respins îngrijorările despre creșterea prețurilor la benzină, legată de conflict, care ar putea afecta politic republicanii înaintea alegerilor din noiembrie, care ar putea rupe trioul de puteri al partidului la Washington. „Oamenilor le place ce se întâmplă”, a spus Trump. „Eliminăm o amenințare la adresa Statelor Unite ale Americii, o amenințare majoră… și o facem cum nimeni nu a mai văzut până acum Trump a descris campania SUA împotriva Iranului ca fiind extrem de controlată, lăudându-se în același timp cu o capacitate militară copleșitoare, în ciuda îngrijorării oficialilor Pentagonului și a parlamentarilor de pe Hill cu privire la diminuarea aprovizionării cu arme . „Suntem chirurgicali”, a spus el. „Avem o rezervă nelimitată de arme, nelimitată… Avem mii, mii.” Președintele a prezentat, de asemenea, o imagine a capacității militare a Iranului care este efectiv demontată. „Nu au marină. Nu au forțe aeriene. Nu au niciun sistem de detectare a aerului. Totul este distrus. Radarul lor este complet distrus. Armata lor este decimată”, a spus Trump. „Tot ce au este curaj.” Donald Trump: „Zelenski trebuie să facă o înțelegere” Chiar dacă Iranul rămâne în centrul atenției, Trump a declarat că negocierile privind războiul din Ucraina continuă. Și și-a exprimat din nou frustrarea față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Zelenksyy, trebuie să se implice și trebuie să încheie o înțelegere”, a spus Trump. Pe de altă parte, Trump a declarat că este convins că președintele rus Vladimir Putin este pregătit să negocieze încetarea războiului. „Cred că Putin este gata să facă o înțelegere”, a spus el. Trump a mai spus asta înainte. Întrebat despre obstacolul lui Zelenski în calea unui acord de pace, Trump a refuzat să dea detalii, dar a susținut că liderul Ucrainei nu dă dovadă de suficientă disponibilitate pentru negocieri. „Este de neconceput ca el să fie obstacolul”, a spus Trump. „Nu aveți cărțile necesare. Acum el are și mai puține cărți.” „I-am concediat și pe cei de la Anthropic” Tot pentru Politico, Trump a anunțat că a concediat compania Anthropic. El a spus că a intervenit în disputa din ce în ce mai controversată dintre Pentagon și Anthropic privind refuzul startup-ului de inteligență artificială de a oferi armatei acces nelimitat la tehnologia sa. „Ei bine, i-am concediat pe cei de la Anthropic. Anthropic are probleme pentru că i-am concediat ca pe niște câini, pentru că nu ar fi trebuit să facă asta”, a spus el. Și a subliniat sprijinul său pentru secretarul său
Zelenski cere creșterea rapidă a producției europene de sisteme anti-dronă: Trebuie să ne apărăm cerul, pământul și marea

Volodimir Zelenski a transmis duminică seara, pe platforma X, un apel statelor europene pentru a-și consolidarea urgentă a capacităților de apărare aeriană. El a subliniat că Europa trebuie „în sfârșit” să își construiască o forță reală, capabilă să apere cerul, teritoriul și spațiul maritim împotriva oricărui tip de atac. „În special, acest lucru înseamnă asigurarea unei producții suficiente de sisteme de apărare aeriană, atât împotriva dronelor, cât și împotriva rachetelor balistice”, spune Zelenski. Nicio apărare nu oferă protecție totală Liderul ucrainean a invocat situația din Orientul Mijlociu, unde nici măcar statele din Golf, dotate cu sisteme avansate de apărare aeriană, nu reușesc să intercepteze toate rachetele și dronele lansate împotriva lor. Mesajul sugerează că protecția totală este dificil de atins, dar poate fi îmbunătățită prin investiții și coordonare comună. „Situația din Orientul Mijlociu arată cât de dificil este să asiguri o protecție de sută la sută împotriva rachetelor și a dronelor de tip Shahed. Chiar și în țările din Golf, care dispun de sisteme de apărare aeriană mai avansate decât cele furnizate nouă până acum de partenerii noștri și în cantități mai mari, nu toate rachetele balistice sunt interceptate. Au existat, de asemenea, drone Shahed pe care apărarea aeriană din regiune nu le-a oprit”, a explicat Zelenski. Zelenski: Experiența Ucrainei, de neînlocuit În același timp, liderul de la Kiev spune că experiența Ucrainei în respingerea atacurilor cu drone și rachete este „de neînlocuit” și s-a declarat pregătit să o împărtășească statelor europene care au sprijinit Kievul de la începutul războiului. „Împreună, putem face acest lucru posibil”, a transmis Zelenski, pledând pentru o Europă unită și suficient de bine echipată pentru a face față unor noi amenințări de securitate.
Dan Dungaciu: Zelenski nu va ceda teritorii. El își anulează tot ce a făcut până acum dacă accepta cedarea de teritorii

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre faptul că Zelenski dispare din istorie dacă cedează teritoriile. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Eu am mai spus asta, Zelenski nu va ceda teritorii, Nu are cum să cedeze teritorii. Zelenski, în momentul în care cedează teritorii, tot ce a însemnat Zelenski până acum și ce poate reprezenta pentru istorie dispare. El își anulează pur și simplu menirea. Deci el, dacă cedează teritorii, dispare într-un fel sau altul. Dar intră în istorie pentru că ce vine după el și cedează este treaba altora.” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre faptul că Zelenski va rămâne în istorie dacă nu cedează teritoriile. Chiar dacă acesta ar putea fi blamat, menirea sa nu ar dispărea. „Într-un război este foarte complicat să spui ce este Ucraina. Într-un război, evident că nu conduci cu sondaje sau nu te interesează populația. Depinde cine face… Sondajele acum în Ucraina sunt aproape ca în Ungaria. Depinde ale cui sondaje sau despre ce sondaje vorbim. N-ar fi foarte credibil, mai ales dacă noi vorbim despre un institut prestigios de pe vremuri. Eu am lucrat cu el în 2005, în timpul Revoluției Orange. Un institut făcut de americani, dar care acum este foarte de partea guvernului și dă de fiecare dată cifre… Zelenski, pentru că el este Ucraina în acest moment, că nu îi întreabă pe oameni… Eu am mai spus asta, Zelenski nu va ceda teritorii, Nu are cum să cedeze teritorii. Zelenski, în momentul în care cedează teritorii, tot ce a însemnat Zelenski până acum și ce poate reprezenta pentru istorie dispare. El își anulează pur și simplu menirea. Deci el, dacă cedează teritorii, dispare într-un fel sau altul. Dar intră în istorie pentru că ce vine după el și cedează este treaba altora. El n-a cedat și chiar dacă pe termen scurt va fi blamat, cum a fost, poate, Churchill după al Doilea Război Mondial. Istoria îl va valorifica. Deci, cel puțin pentru motivul acesta rămân în istorie, nu va ceda niciun teritoriu. Acuma ce s-a întâmplat? Foarte interesant, a apărut pe scenă din nou generalul Zalujnîi (n.r. Valeri Fedorovîci Zalujnîi este un general ucrainean, fost comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei și membru al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei). Două interpretări. O interpretare, unii îl scot ca să pregătească ieșirea din scenă a lui Zelenski. Sau alții îl scot, poate chiar aceeași, ca să-i arate domnului Zelenski, că dacă cedează, va fi înlocuit de Zalujnîi.”, a explicat sociologul.
Zelenski afirmă că rachetele Flamingo au fost utilizate pentru atacuri reușite în interiorul Rusiei

Potrivit președintelui Ucrainean, în cadrul atacului au fost folosite mai multe astfel de rachete. Unele dintre ele au fost interceptate, altele nu. Oficialul a precizat că au existat lovituri directe. „Nu voi spune câte rachete Flamingo au fost folosite de data aceasta. Vreau doar să spun că unele au fost interceptate de apărarea aeriană rusă, altele nu, și că au existat lovituri directe. Dar cel mai important lucru este că toate rachetele lansate au atins ținta. Cred că acesta este cheia succesului – demonstrează calitatea și precizia ridicate”, a declarat Zelenski, citat de Interfax Ukraine, în cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, la Kiev. Zelenski a mai declarat că Rusia „vânează” uzinele ucrainene care produc rachete Flamingo, dar și că atacurile Rusiei au forțat Ucraina să aștepte mult timp înainte de a relua liniile de producție. Potrivit declarațiilor date de președinte, Ucraina va crește producția de rachete, în funcție de finanțările, dar și dar și disponibilitatea anumitor componente ale acestor rachete. Atacul la uzina din Rusia a avut loc sâmbătă. Atacul a declanșat un incendiu la uzină, iar 11 persoane și-au pierdut viața. Uzina Votkinsk din Rusia produce rachete balistice cu rază scurtă Iskander-M, Oreșnik, dar și rachete balistice intercontinentale. Rachetele FP-5 Flamingo au o rază de acțiune de aproximativ 3.000 de kilometri și transportă un focos care cântărește 1.150 de kilograme.
Război în Ucraina, ziua 1462. Planul lui Zelenski pentru al 5-lea an de război. Ministrul Apărării de la Kiev a spus totul

Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 25 februarie 2026, în a 1.462-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Ministrul Apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, care a preluat funcția în luna ianuarie, a prezentat planul armatei pentru al 5-lea an de război, care se concentrează pe îmbunătățirea apărării aeriene, stoparea avansului inamicului și privarea Rusiei de resurse. Ce sarcini a trasat Zelenski Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, Mihailo Fedorov a explicat că noul plan al forțelor armate răspunde sarcinii încredințate de președintele țării, Volodimir Zelenski, „de a consolida apărarea astfel încât să forțeze inamicul la pace”. Aceste eforturi, pe care Kievul trebuie să le combine cu „diplomația”, conform directivei prezidențiale, implică închiderea cerului pentru Rusia, deoarece „țara funcționează dacă spațiul aerian ucrainean este asigurat”. Potrivit planurilor ministrului Fedorov, obiectivul Executivului este de a identifica într-un procent de 100% amenințările aeriene și de a intercepta „cel puțin 95% dintre rachetele și dronele rusești”. Pentru aceasta, planul ucrainean prevede „crearea unui sistem multilnivel de apărare aeriană cu sisteme interceptoare care să ajute ca măsuri de contracarare” a dronelor utilizate zilnic de către forțele ruse. Ministerul Apărării a precizat că au avut loc, deja, „schimbări organizaționale importante” pentru a dezvolta un răspuns sistematic la aceste sisteme esențiale în bombardamentele rusești. Câți soldați mor în Donbas Potrivit ministrului, eforturile militarilor ucraineni permit menținerea frontului în fața Rusiei, ale cărei forțe armate avansează cu un cost estimat, în regiunea Donețk, de 156 de soldați uciși pe kilometru pătrat. „Referința noastră este de peste 200 de ocupanți morți pe kilometru pătrat. Acesta este nivelul de pierderi de la care avansarea devine imposibilă”, se arată în comunicatul ministerial care menționează faptul că Moscova își menține ofensiva pentru că dispune încă de petrol pentru a finanța efortul de război. „Ucraina pregătește o strategie pentru a face ca deficitul bugetar al Rusiei să fie cel mai mare din istorie”, potrivit Ministerului Apărării. În acest sens, planurile ucrainene includ înăsprirea sancțiunilor, coordonarea cu partenerii internaționali, o strategie pentru a contracara flota clandestină și acțiuni comune pe mare cu partenerii Kievului. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front