Festivalul Istoric Getodava 2025: Trei zile de „magie dacică” în județul Iași!

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale verii revine în forță! Festivalul Istoric Getodava 2025 promite o ediție spectaculoasă, organizată într-un loc unic în lume – cetatea Geto-Dava, din satul Poiana, comuna Schitu Duca, județul Iași. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile: 11 iulie, ora 18:00 – deschiderea oficială în Piața Unirii din Iași 12 iulie, între orele 12:00 – 22:00 – la Cetatea Geto-Dava, sat Poiana 13 iulie, între orele 12:00 – 20:00 – la Cetatea Geto-Dava, sat Poiana Ce vă așteaptă la Getodava 2025? Reconstituiri istorice impresionanteOpt asociații de reenactment din România și din străinătate vor recrea scene din viața dacilor și romanilor – de la bătălii spectaculoase și ritualuri străvechi, până la demonstrații de meșteșuguri și viață cotidiană. Muzică veche liveTrei ansambluri autentice vor aduce atmosfera antică la viață, cu instrumente tradiționale și sunete uitate. Bucătărie antică și delicii tradiționaleMâncare preparată la ceaun, în cuptoare pe lemne, grătare și standuri cu produse locale – totul pentru o experiență completă! Activități pentru întreaga familieCopiii și adulții vor avea parte de: Ateliere creative și educative Spații de joacă Plimbări cu ATV-uri și biciclete Animale domestice și zone interactive Educație și prevențieVor fi susținute prezentări antidrog și cursuri de prim ajutor, în parteneriat cu autoritățile și ONG-uri locale. Invitat special: Radu Valahul, campion la lupte greco-romane și promotor al culturii dacice. Festivalul oferă posibilitatea de campare cu cortul, într-un cadru natural de poveste, și organizarea unui foc de tabără sub clar de lună, ideal pentru cei care vor să simtă spiritul vremurilor antice. Compania de Transport Public Iași va pune la dispoziție curse regulate din capăt Bucium (Iași) până la Cetatea Geto-Dava și retur – pentru ca oricine să poată ajunge la festival ușor și în siguranță. De ce să nu ratați Getodava 2025? ✅ Este singura replică la scară reală a unei cetăți getice din România și din lume✅ Aveți parte de istorie, cultură, aventură, mâncare și distracție – toate într-un singur loc✅ Susțineți tradiția, educația și turismul local în județul Iași Locație: Cetatea Geto-Dava, sat Poiana, comuna Schitu Duca, IașiPerioadă: 11 – 13 iulie 2025Acces: Gratuit Please follow and like us:
Stația CTP Seminarul Teologic a fost relocată și reamenajată

Compania de Transport Public (CTP) Iași anunță relocarea stației de transport „Seminarul Teologic”, într-o nouă poziție aflată în apropierea celei vechi, ca parte a lucrărilor de modernizare derulate în zonă. Mutarea vine în sprijinul pasagerilor, aducând îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește confortul, siguranța și accesibilitatea. Noua stație este dotată cu elemente moderne: un adăpost generos, umbrit, cu design urban adaptat nevoilor tuturor călătorilor – inclusiv celor cu mobilitate redusă. Structura permite o așteptare în condiții mai bune, indiferent de vreme, și vine în completarea demersurilor CTP Iași de a transforma transportul public într-o alternativă reală, civilizată și atractivă. Modernizarea stației „Seminarul Teologic” este parte a unui proiect mai amplu de reconfigurare a rețelei de transport din municipiul Iași, care vizează confortul pasagerilor, reducerea timpilor de așteptare și integrarea stațiilor în peisajul urban într-un mod estetic și funcțional. Locația exactă a noii stații a fost aleasă strategic, pentru a deservi în continuare eficient fluxul de călători din zonă, fără a compromite accesul facil la punctele de interes din apropiere. Please follow and like us:
Angajări la Aeroportul international din Iași

În această perioadă, Aeroportul Iași scoate la concurs 𝟕 𝐧𝐨𝐢 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐯𝐚𝐜𝐚𝐧𝐭𝐞: – 1 post Șef serviciu Siguranță Operationala – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Siguranță Operațională; – 1 post 𝐈𝐍𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐎𝐑 𝐃𝐄 𝐒𝐏𝐄𝐂𝐈𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄 𝐌𝐀𝐍𝐀𝐆𝐄𝐌𝐄𝐍𝐓𝐔𝐋 SIGURANȚEI– normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Managementul Siguranței; – 1 post 𝐄𝐂𝐎𝐍𝐎𝐌𝐈𝐒𝐓 – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului Contabilitate-Buget; – 1 post 𝐌𝐀𝐆𝐀𝐙𝐈𝐍𝐄𝐑/𝐂𝐀𝐒𝐈𝐄𝐑 – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului Financiar-Gestiune; – 1 post 𝐄𝐋𝐄𝐂𝐓𝐑𝐎𝐌𝐄𝐂𝐀𝐍𝐈𝐂 – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului Mentenanță Zona Aeriană; – 1 post 𝐓𝐄𝐇𝐍𝐈𝐂𝐈𝐀𝐍 𝐄𝐂𝐇𝐈𝐏𝐀𝐌𝐄𝐍𝐓𝐄 𝐃𝐄 𝐂𝐀𝐋𝐂𝐔𝐋 ȘI REȚELE – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului IT și Securitate Cibernetică; – 1 post 𝐀𝐆𝐄𝐍𝐓 𝐃𝐄 𝐒𝐄𝐂𝐔𝐑𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄 𝐀𝐄𝐑𝐎𝐏𝐎𝐑𝐓𝐔𝐀𝐑A – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Securitate Aeroportuară. Dosarul de candidatură se poate depune până la data de 𝟏𝟒.𝟎𝟕.𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟔:𝟎𝟎, la Compartimentul Resurse Umane al R.A. Aeroportul Iași. Concursul cuprinde trei etape: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă din bibliografia de concurs și interviul. Sunt declarați admiși la proba scrisă și interviu, candidații care au obținut minimum 70 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte pentru posturile de conducere, și minimum 50 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte pentru posturile de execuție. Proba scrisă va avea loc pe data de 𝟐𝟐.𝟎𝟕.𝟐𝟎𝟐𝟓, ora urmând să fie comunicată odată cu anunțul privind rezultatele selecției dosarelor, la sediul R.A. Aeroportul Iași. Detalii, la nr. de telefon 𝟎𝟐𝟑𝟐/𝟐𝟕𝟏𝟓𝟗𝟎, 𝐢𝐧𝐭. 𝟏𝟏𝟐. Please follow and like us:
Incident în Iași: un arbore s-a prăbușit peste un autoturism parcat

Incident periculos pe strada Pictorului din municipiul Iași, acolo unde crengile unui arbore s-au rupt brusc și au căzut peste un autoturism parcat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar intervenția promptă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari sau a unui posibil accident. Alerta a fost primită prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat imediat pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași. Aceștia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un efectiv de cinci subofițeri. Echipajul a acționat rapid pentru degajarea autoturismului afectat de crengile căzute, asigurând zona și înlăturând resturile de lemn, pentru a preveni apariția altor pericole în zonă. Deși autoturismul a fost avariat, nicio persoană nu se afla în interiorul mașinii în momentul incidentului, iar intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță. Pompierii au verificat copacul și împrejurimile pentru a exclude riscurile suplimentare. Please follow and like us:
Iași: Incendiu de vegetație în Grădina Botanică intervenție de urgență a pompierilor

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în cursul zilei de luni în incinta Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din municipiul Iași, una dintre cele mai cunoscute atracții naturale din zona Moldovei. Intervenția promptă a pompierilor militari din cadrul Detașamentului 1 Iași a prevenit extinderea flăcărilor și distrugerea unei suprafețe mai mari din patrimoniul verde al orașului. Apelul de urgență a fost primit prin numărul 112, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu zece subofițeri. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, cuprinzând vegetație uscată, mărăciniș și trei arbori cu înălțimi de peste șapte metri. Intervenția rapidă și coordonată a forțelor ISU a fost esențială pentru localizarea și lichidarea incendiului, evitând astfel pagube majore și punerea în pericol a vizitatorilor sau personalului instituției. ISU Iași recomandă cetățenilor să evite aprinderea focurilor în aer liber, să nu arunce țigări aprinse în vegetație uscată și să alerteze imediat autoritățile în cazul observării unor focare de incendiu. Please follow and like us:
Doliu în Miroslava: A murit fostul primar Vasile Lăpușneanu

Comuna Miroslava este în doliu. Cu profundă tristețe, primarul Dan Niță, consilierii locali și întreaga echipă a Primăriei Miroslava anunță trecerea la cele veșnice a celui care a fost Vasile Lăpușneanu, fost primar al comunei și om dedicat administrației publice locale. Născut la 1 iunie 1934 în comuna Făurei, județul Neamț, Vasile Lăpușneanu a fost tehnician agricol de profesie, dar adevărata sa vocație a fost serviciul public. A debutat în administrație la o vârstă tânără, fiind, între anii 1954 și 1968, președinte al Sfatului Popular din Uricani. După reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, care a dus la formarea Comunei Miroslava prin unirea localităților Uricani și Cornești, Lăpușneanu a devenit primul primar al noii structuri administrative, funcție pe care a ocupat-o până în 1973. După o etapă în cadrul Consiliului Popular al Județului Iași și la Direcția de Drumuri, s-a întors la conducerea comunei între anii 1996 și 2008, perioadă în care a lăsat o amprentă vizibilă asupra dezvoltării Miroslavei. În cel de-al doilea mandat, Vasile Lăpușneanu a mutat sediul Primăriei Miroslava în actuala clădire, a lansat proiecte importante de modernizare a infrastructurii locale, a susținut activ reabilitarea școlilor și a gestionat cu răbdare și corectitudine procesul de retrocedare a terenurilor către foștii proprietari. Comunitatea din Miroslava îi aduce un omagiu profund celui care a contribuit timp de decenii la buna funcționare și dezvoltare a comunei. Cetățenii, foști colegi, colaboratori și prieteni sunt invitați să își exprime recunoștința și să transmită condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Please follow and like us:
Încep înscrierile pentru admiterea la Universitatea „Ion Ionescu de la Brad”

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) oferă 1114 de locuri pentru studiile universitare de licență, repartizate în cadrul celor patru facultăți: Agricultură, Horticultură, Ingineria Resurselor Alimentare și Medicină Veterinară. Dintre acestea, 818 sunt locuri finanțate de la buget (fără taxă), 219 sunt locuri cu taxă în lei, iar 77 de locuri sunt destinate programului de studiu în limba engleză de la Facultatea de Medicină Veterinară Tinerii care vin la USV Iași descoperă o universitate modernă, dinamică, un campus foarte bine organizat, cu multiple facilități pentru învățare, cazare, sport și pentru petrecerea timpului liber. Descoperă numeroase activități complementare celor didactice și de cercetare, cu deplasări în teren, vizite de studiu, cu workshop-uri, întâlniri cu proprietari din zona agribusiness-ului. Educația la USV Iași înseamnă, pe scurt, despre cum poți controla un domeniu vital – Alimentația, despre ce se întâmplă de la materia primă, prelucrarea produselor alimentare, până la produsul finit, controlat și expertizat, de ce Agricultura sustenabilă implică multă cunoaștere, tehnologie, inovare și cercetare și cum poate fi produsă hrana în vremuri de schimbări climatice. În premieră, USV Iași lansează oficial sesiunea de admitere pentru programul de licență Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară (EMIAIA), organizat în regim de învățământ dual, o formă modernă de pregătire care combină studiul teoretic cu experiența practică în companii de profil. „Este o oportunitate extraordinară pentru tinerii interesați de tehnologie, de agricultura modernă și industrie alimentară, deoarece învățământul dual înseamnă, pe lângă o pregătire solidă și un drum sigur spre un loc de muncă bine pregătit și bine plătit. Invităm toți absolvenții de liceu să descopere această formă de pregătire integrată și aplicată”, a declarat prof. univ. dr. Costel Samuil, Prorectorul cu activitatea didactică la USV Iași. Conform metodologiei, în perioada 09 – 22 iulie 2025, va avea loc înscrierea candidaților pentru admiterea la domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie și Medicină Veterinară. Criteriile de admitere la toate cele patru facultăți ale USV Iași, sunt pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba și literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%). Trebuie menționat că înscrierea poate fi realizată atât online, la adresa https://admitereonline.iuls.ro/, cât și la sediul facultăților. USV Iaşi beneficiază de resurse științifice, didactice, materiale, financiare de excepție pentru mediul universitar din regiunea de Nord Est a României: condiții excelente pentru pregătirea teoretică și practică, săli de curs modernizate; laboratoare, seminarii, câmpuri experimentale, baze de practică proprii, laboratoare dotate cu aparatură de specialitate de ultimă generație, clinici și Spital veterinar; bibliotecă dotată cu toate facilitățile pentru informare; atelierele de microproducție, amplasate într-o clădire modernă, care este dedicată specializărilor din cadrul Ingineriei produselor alimentare; campus studențesc în cea mai frumoasă zonă a Iașului; peste 1500 locuri de cazare; peste 40 la sută de studenți bursieri; burse cuprinse între 900 – 1700 lei; parteneriate internaționale de colaborare cu universități similare de pe 5 continente și din 32 de țări; mai multe informații pe: www.iuls.ro. Toate programele de studii organizate la USV Iași: Facultatea de Agricultură (https://iuls.ro/agricultura) Facultatea de Horticultură (https://iuls.ro/horticultura) Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (https://iuls.ro/firaa) Facultatea de Medicină Veterinară (https://iuls.ro/medicina/) Mai multe detalii pe https://admitere.iuls.ro/. Informații se pot obține și prin telefon sau WhatsApp la numărul 0757 011416 sau pe e-mail, la adresa [email protected]. Please follow and like us:
Cod Galben de caniculă prelungit în Iași! Disconfort termic ridicat până pe 8 Iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă actualizare privind valul de căldură extremă care afectează mai multe regiuni ale țării, inclusiv Moldova și, implicit, județul Iași. Temperaturile vor urca din nou la valori greu de suportat, cu maxime între 33 și 37 de grade Celsius și minime ce nu vor coborî sub 18-20 de grade în cursul nopții. În plus, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de disconfort termic, cu impact direct asupra sănătății populației, în special în rândul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice. Ce trebuie să știe locuitorii din Iași și împrejurimi: Evitați deplasările în aer liber în intervalul orar 11:00 – 18:00 Hidratați-vă corespunzător (minimum 2 litri de apă pe zi) Purtați haine deschise la culoare, lejere, din bumbac Nu lăsați copiii sau animalele de companie în mașini închise Atenție sporită la utilizarea aparatelor de aer condiționat și la economisirea energiei Notă ANM: Valul de căldură se va menține și în cursul zilei de marți, 9 iulie, în centrul, sudul și estul țării. Așadar, nu este exclusă o nouă prelungire a avertizării sau chiar trecerea la COD PORTOCALIU, în funcție de evoluția condițiilor atmosferice. Please follow and like us:
O familie din Iași a ajuns la spital în urma unui grav accident produs în Poiana Teiului

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de 7 iulie 2025, în jurul orei 02:30, în localitatea Poiana Teiului, județul Neamț. Un șofer în vârstă de 43 de ani, din județul Iași, a pierdut controlul volanului pe DN15, în timp ce se deplasa din direcția Grințieș către Poiana Largului, autoturismul părăsind carosabilul și izbindu-se de gardul unei gospodării. Impactul a fost atât de puternic încât vehiculul s-a răsturnat peste un tractor agricol aflat în curtea proprietății. În urma coliziunii, șase persoane au fost rănite, inclusiv un bebeluș de doar 5 luni. Celelalte victime au vârste cuprinse între 17 și 56 de ani și au fost toate transportate la spital de către echipajele medicale. Din fericire, testarea cu aparatul etilotest a indicat că șoferul nu consumase alcool înainte de accident. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului. Please follow and like us:
Incendiu puternic la o casă parohială din județul Iași

O casă de prăznuire și o anexă parohială au fost cuprinse de flăcări, sâmbătă, 6 iulie 2025, în localitatea Rusi. Apelul la 112 a fost înregistrat în cursul dimineții, iar dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a mobilizat de urgență mai multe echipaje pentru a interveni. La fața locului s-au deplasat inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, precum și un echipaj de prim ajutor (EPA) din cadrul Detașamentului 1 Iași. În total, au fost mobilizați 13 subofițeri. Întrucât incendiul se manifesta violent și pe o suprafață extinsă, a fost solicitat și sprijin suplimentar: o a treia autospecială de intervenție a fost trimisă de urgență din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași. Potrivit informațiilor actualizate de la fața locului, focul a cuprins o casă de prăznuire și o anexă – ambele clădiri cu regim de înălțime parter. Suprafața afectată este de aproximativ 80 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, în condiții dificile, dat fiind caracterul combustibil al materialelor de construcție. Please follow and like us: