Ilie Bolojan reafirmă sprijinul României pentru Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: România va rămâne un susținător de neclintit

ilie-bolojan-reafirma-sprijinul-romaniei-pentru-republica-moldova-cu-ocazia-zilei-independentei:-romania-va-ramane-un-sustinator-de-neclintit

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis astăzi un mesaj de felicitare Republicii Moldova și cetățenilor săi, cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la proclamarea independenței statului, reafirmând sprijinul ferm al României pentru parcursul european al țării. „România va rămâne susținător de neclintit al idealurilor Republicii Moldova și al românilor de peste Prut, așa cum a dovedit în cei 34 de ani de la proclamarea independenței statului. Legătura unică de limbă, cultură, istorie și tradiții a creat spațiul prieteniei și solidarității între statele noastre. Sprijinul ferm, aplicat și multidimensional al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, este, așadar, pasul firesc al relației noastre frățești,” a transmis Bolojan pe Pagina de Facebook a Guvernului. Premierul a subliniat că sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova este un pas firesc al relației dintre cele două state și a reiterat angajamentul României de a sprijini cetățenii moldoveni în aspirația lor pentru prosperitate, drepturi și libertăți europene. „Așa cum am spus răspicat și acum câteva zile la Chișinău, indiferent de vremuri, vom înfrunta împreună provocările și vom continua să fim punctul de sprijin al fraților noștri de peste Prut care aspiră la o viață mai bună, la prosperitate, la drepturile și libertățile conferite de statutul european. La mulți ani Republicii Moldova și cetățenilor săi!” Sursa foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: George Simion IRONIZEAZĂ măsurile lui Bolojan: „Bine că nu sunt eu președinte” ANPC avertizează că uniformele școlare pot afecta SĂNĂTATEA copiilor. Părinții sunt sfătuiți să fie atenți și la rechizite Țoiu și Muraru se CONTRAZIC pe excluderea din Visa Waiver. Țoiu: „Ne-au exclus pentru că am anulat alegerile”/Muraru: „SUA nu ne-au reproșat nimic”

Membri ai Guvernului României, alături de poporul ucrainean de Ziua Independenței Ucrainei

membri-ai-guvernului-romaniei,-alaturi-de-poporul-ucrainean-de-ziua-independentei-ucrainei

Guvernul României, prin cei doi reprezentanți, a omagiat, la Kiev, sacrificiul militarilor ucraineni și a exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean. De asemenea, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a discutat cu oficiali ucraineni despre posibilitățile de colaborare bilaterale în două domenii: dezvoltarea de produse militare adaptate războiului modern și implicarea României în reconstrucția Ucrainei. Dezvoltarea unor capabilități specifice ale industriei de apărare din România, alături de cea ucraineană, reprezintă o prioritate în cadrul Programului SAFE. Experiența și cunoașterea părții ucrainene, cuplată cu finanțarea oferită de România prin mecanismul SAFE sunt elemente importante pentru realizarea unor achiziții care să dezvolte capacități de producție comune pe teritoriul României. „Participarea industriei și economiei românești la reconstrucția Ucrainei este o prioritate care va aduce beneficii ambelor părți. Prin dezvoltarea infrastructurii care poate întări siguranța și fluidiza tranzitul la frontieră și prin participarea companiilor din România la procesul de reconstrucție odată ce Ucraina va ajunge la o pace justă sunt elemente pe Guvernul le prioritizează și le va dezvolta ca urmare a discuțiilor cu partenerii ucraineni”, transmite Guvernul României, într-un comunicat de presă.

Zelenski, de Ziua Independenței Ucrainei: Merită să trăiești pentru un astfel de obiectiv / Mesajul lui Trump

zelenski,-de-ziua-independentei-ucrainei:-merita-sa-traiesti-pentru-un-astfel-de-obiectiv-/-mesajul-lui-trump

Într-un mesaj video publicat pe rețelele sale sociale, Zelenski și-a exprimat recunoștința pentru toți cei care au apărat Ucraina. „Construim o Ucraina suficient de puternică și de influentă pentru a trăi în siguranță și pace. Pentru ca aici, în această piață, în Piața Independenței, sub steagurile noastre, pe pământul nostru, copiii și nepoții noștri să sărbătorească Ziua Independenței. În pace. În liniște. Cu încredere în viitor. Cu respect. Și cu recunoștință față de toți cei care au apărat Ucraina în acest război pentru independență. Față de cei care au rezistat, care au învins, care au obținut victoria. Merită să trăiești pentru un astfel de obiectiv. Și asta este ceea ce susținem. La mulți ani, oameni minunați ai unei țări minunate! La mulți ani de Ziua Independenței! Slavă Ucrainei!”, este mesajul publicat de Zelenski. Liderul de la Kiev a subliniat că atât Statele Unite, cât și Uniunea Europeană au ajuns la o concluzie: „Ucraina nu a câștigat încă, dar nu siguranță nu va pierde”. „Astăzi, atât SUA, cât și Europa sunt de acord: Ucraina nu a câștigat încă, dar cu siguranță nu va pierde. Ucraina și-a câștigat independența. Ucraina nu este o victimă, ci un luptător. Ucraina nu cere, ci oferă. Alianță și parteneriat. Cea mai bună armată din Europa. Tehnologii avansate de apărare. Experiență în reziliență. Noi spunem: „Avem nevoie (să fim acceptați în) UE”. Da. Dar și UE are nevoie de noi în aceeași măsură. Și toată lumea recunoaște acest lucru. Astfel, Ucraina este recunoscută nu ca o rudă săracă, ci ca un aliat puternic”, a mai spus Zelenski. Scrisoarea trimisă de Trump lui Zelenski de Ziua Independenței Cu ocazia acestei zile, președintele Donald Trump a trimis o scrisoare de sprijin Ucrainei, în care laudă curajul acesteia și afirmă că Statele Unite cred în viitorul său ca națiune independentă. Scrisoarea lui Trump a fost distribuită de Zelenski pe pagina sa de X. „Poporul ucrainean are un spirit de neînfrânt, iar curajul țării dumneavoastră inspiră pe mulți. În timp ce sărbătoriți această zi importantă, să știți că Statele Unite respectă lupta dumneavoastră, onorează sacrificiile dumneavoastră și cred în viitorul dumneavoastră ca națiune independentă. Acum este momentul să punem capăt uciderilor fără sens. Statele Unite susțin o soluție negociată care să conducă la o pace durabilă, care să pună capăt vărsării de sânge și să protejeze suveranitatea și demnitatea Ucrainei”, a fost mesajul transmis de Trump prin intermediul scrisorii. Dear @POTUS, thank you for your heartfelt congratulations on Ukraine’s Independence Day. We appreciate your kind words for the Ukrainian people, and we thank the United States for standing shoulder to shoulder with Ukraine in defending what is most valuable: independence,… pic.twitter.com/VmY9JvEvtA — Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) August 24, 2025 Ziua Independenței este ziua națională a Ucrainei. Astfel, se sărbătorește adoptarea declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în anul 1991.