Când se va deschide patinoarul din Piața Unirii! Iată ce evenimente vor fi organizate și ce restricții de circulație se vor impune de Ziua Națională a României
Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, se va deschide patinoarul din Piața Unirii. De Ziua Națională a României sunt programate mai multe manifestații, dar și restricții de circulație Luni, 1 decembrie 2025, Ziua Națională a României va fi marcată la Iași printr-o serie de manifestări de tradiție, ceremonialuri militare și religioase. Pe lângă acestea, sâmbătă, 29 noiembrie, începând de la ora 17:00, patinoarul din Piața Unirii va fi deschis publicului. Când se va deschide patinoarul din Piața Unirii și care sunt manifestațiile programate de Ziua Națională a României Ziua Națională a României, la Iași, va fi celebrată printr-o serie de evenimente, dar și prin deschiderea iluminatului festiv și a patinoarului din Piața Unirii. Acesta va fi deschis de sâmbătă, 29 noiembrie, începând cu ora 17:00, până pe data de 18 ianuarie 2026, în intervalul orar 08:00-22:00. În același sens, luni, 1 decembrie 2025, de la ora 10:00, va începe în Piața Palatului Culturii un spectacol folcloric, susținut de Maria Ionescu, David Simion, Raluca Budacă și Biatrice Duca. Ulterior, de la ora 11:00, în Piața Palatului Culturii vor fi organizate ceremonialul militar, depunerile de coroane, serviciul religios, alocuțiunile oficialităților și parada militară. Noutatea din acest an este că ieșenii nu vor mai primi tradiționala masă, respectiv fasolea cu cârnați. După tradiționala paradă militară, programul artistic va fi reluat de la ora 12:00. Acesta va fi susținut de artiști și dansatori ai Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași. Menționăm că administrația publică locală va asigura scena cu ecran, sonorizarea, stegulețe și concorde tricolore pentru persoanele care vor participa la evenimente. Tot pe 1 decembrie 2025, însă de la ora 17:00, în zona bradului amplasat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi aprins iluminatul festiv. La fel ca în ultimii ani, în zona intersecției dintre bulevardul Ștefan cel Mare și str. I.C. Brătianu este amplasată și o roată panoramică, alături de ansambluri de jocuri, în cadrul Orășelului Copiilor. Târgul de Crăciun va fi organizat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada I.C. Brătianu, cu 40 de căsuțe ornate cu luminițe. Ce restricții de circulație vor fi impuse luni, 1 decembrie 2025 Pentru buna desfășurare a acestor evenimente, luni, 1 decembrie 2025, vor fi impuse o serie de restricții de circulație. Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, între intersecția cu strada Costache Negruzzi (Casa Modei) și strada I.C. Brătianu, precum și pe strada I.C. Brătianu, între intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Agatha Bârsescu, în perioada 24 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026. În vederea fluidizării traficului rutier și pentru asigurarea variantelor ocolitoare se va permite circulația auto în ambele sensuri pe strada Cuza Vodă, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu strada 14 Decembrie 1989 și cea cu strada I.C. Brătianu, cu o viteză maximă de 10 kilometri/oră. Totodată, în vederea organizării manifestărilor oficiale cu ocazia Zilei Naționale a României, circulația rutieră va fi închisă luni, 1 decembrie 2025, între orele 08:00 și 14:00, pe strada Anastasie Panu, pe tronsonul cuprins între strada Sf. Lazăr și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, și pe strada Palat, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Sf. Lazăr. De asemenea, pentru organizarea retragerii cu torțe se impune restricționarea circulației rutiere, în funcție de necesități, luni, 1 decembrie 2025, între orele 17:45 și 18:15, pe traseul Piața Unirii – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Palatului Culturii. Sâmbătă, 29 noiembrie, se va deschide patinoarul din Piața Unirii. De Ziua Națională a României sunt programate mai multe manifestații, dar și restricții de circulație. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ziua Națională a României, sărbătorită la Iași! Iată programul complet al manifestațiilor dedicate zilei de 1 Decembrie
Ziua Națională a României, luni, 1 Decembrie 2025, va fi sărbătorită la Iași cu unele schimbări față de anii trecuți Aceasta va fi marcată, la Iași, printr-o serie de manifestări oficiale de tradiție, ceremonialuri militare și religioase, dar și prin deschiderea amenajărilor specifice, organizate de Primăria Municipiului Iași, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Ziua Națională a României, sărbătorită la Iași! Iată programul complet al manifestațiilor programate Pe data de 1 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, va începe în Piața Palatului Culturii un spectacol folcloric, susținut de Maria Ionescu, David Simion, Raluca Budacă și Biatrice Duca. Ulterior, de la ora 11:00, în Piața Palatului Culturii vor fi organizate ceremonialul militar, depunerile de coroane, serviciul religios, alocuțiunile oficialităților și parada militară. Noutatea din acest an este că ieșenii nu vor mai primi tradiționala masă, respectiv fasolea cu cârnați. Menționăm că programul artistic va fi reluat la ora 12:00, fiind susținut de artiști și dansatori ai Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași (Claudia Martinică, Simona Mazăre, Andrei Bălan, Andrei Liță și Constantin Bahrin). Primăria Municipiului Iași va asigura scena cu ecran, sonorizarea, stegulețe și cocarde tricolore pentru spectatori. „Aprinderea iluminatului festiv va avea loc la ora 17:00, în zona bradului de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. La fel ca în ultimii ani, în zona intersecției dintre bulevardul Ștefan cel Mare și str. I.C. Brătianu va fi amplasată și o roată panoramică, alături de ansambluri de jocuri, în cadrul Orășelului Copiilor. Târgul de Crăciun va fi organizat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada I.C. Brătianu, cu 40 de căsuțe ornate cu luminițe. În premieră, în Piața Unirii va fi amenajat un patinoar, care va fi deschis în perioada 1 decembrie 2025 – 18 ianuarie 2026, în intervalul orar 08:00-22:00”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași. Pentru desfășurarea manifestațiilor vor fi impuse restricții de circulație Organizarea acestor evenimente impune o serie de măsuri de închidere/restricționare a circulației vehiculelor. Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, între intersecția cu strada Costache Negruzzi (Casa Modei) și strada I.C. Brătianu, precum și pe strada I.C. Brătianu, între intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Agatha Bârsescu, în perioada 24 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026. În vederea fluidizării traficului rutier și pentru asigurarea variantelor ocolitoare se va permite circulația auto în ambele sensuri pe strada Cuza Vodă, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu strada 14 Decembrie 1989 și cea cu strada I.C. Brătianu, cu o viteză maximă de 10 kilometri/oră. Totodată, în vederea organizării manifestărilor oficiale cu ocazia Zilei Naționale a României, circulația rutieră va fi închisă luni, 1 Decembrie 2025, între orele 08:00 și 14:00, pe strada Anastasie Panu, pe tronsonul cuprins între strada Sf. Lazăr și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și pe strada Palat, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Sf. Lazăr. De asemenea, pentru organizarea retragerii cu torțe se impune restricționarea circulației rutiere, în funcție de necesități, luni, 1 decembrie 2025, între orele 17:45 și 18:15, pe traseul Piața Unirii – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Palatului Culturii. Sute de brazi au fost achiziționați de primărie pentru sărbătorile de iarnă Pentru această iarnă, Servicii Publice SA a achiziționat 850 de brazi în ghivece: 300 cu dimensiunea de 100-125 centimetri, 400 cu dimensiunea de 80-100 centimetri, 150 cu dimensiunea de 60-80 centimetri. Aceștia vor fi ornați și amplasați în toate zonele orașului. Brazii de mari dimensiuni sunt amplasați astfel: 2 brazi, de peste 12 metri, pe pietonalul Ștefan cel Mare și în Piața Unirii; 12 brazi, între 7-12 metri, în cartiere (Păcurari, Tătărași, CUG, Nicolina, Alexandru cel Bun, Podu Roș, Ateneu etc.); 12 brazi, între 3-4 metri, la școli și instituții. „Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Iași. Ziua Națională a României, luni, 1 Decembrie 2025, va fi sărbătorită la Iași cu unele schimbări față de anii trecuți. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate