BCE menține o politică monetară prudentă în ZONA EURO /Philip Lane: Există riscul reactivării inflației, din cauza problemelor fiscale și a crizelor

bce-mentine-o-politica-monetara-prudenta-in-zona-euro-/philip-lane:-exista-riscul-reactivarii-inflatiei,-din-cauza-problemelor-fiscale-si-a-crizelor

Zona euro are nevoie de menținerea unei abordări prudente în materie de politică monetară, în contextul în care încetinirea inflației riscă să fie perturbată de tensiunile internaționale, inclusiv de disputele comerciale, precum și de problemele structurale ale Uniunii Europene, afirmă Philip Lane, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE). ”Începând de la creșterile extraordinare ale inflației din perioada 2021-2022, principala provocare în materie de politică monetară a constat în readucerea inflației la ținta stabilită. Deși media inflației este în prezent aproape de obiectivul fixat, inflația serviciilor mai are de parcurs o distanță până să se stabilizeze”, a declarat Philip Lane, în discursul rostit la Forumul Barclays-CEPR, conform Băncii Centrale Europene. Procesul de stabilizare a inflației, afectat de tensiunile geopolitice Oficialul BCE a notat că tensiunile internaționale, în special cele asociate tarifelor comerciale, afectează procesul de stabilizare a inflației. ”Problema reducerii inflației a fost depășită de o nouă serie de provocări, astfel că decidenții în materie de politică monetară trebuie să se asigure că ținta inflației este protejată în actualul mediu volatil, marcat, printre altele, de o incertitudine puternică asupra situației sistemului comercial internațional. Incertitudinea se extinde dincolo de calibrarea noilor tarife vamale, incluzând posibilitatea barierelor non-tarifare, a politicilor economice și de securitate, precum și a modificării portofoliilor investițiilor. În afară de incertitudinea politică, tensiunile internaționale, precum războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei și conflictul tragic din Orientul Mijlociu, rămân o sursă majoră de incertitudine”, a explicat Philip Lane. BCE trebuie să mențină o politică monetară dependentă de datele economice și financiare ”Reflectând aceste evoluții, anul acesta am observat o volatilitate puternică a tarifelor la energie și a cursurilor valutare. De asemenea, există volatilitate considerabilă pe piețele financiare”, a notat Philip Lane, avertizând și asupra problemelor fiscale și bugetare cu care se confruntă statele Uniunii Europene. ”Ca reacție internă la modificarea peisajului de securitate, perspectivele fiscale ale zonei euro se modifică pentru următorii ani, deficitul urmând să rămână peste nivelul de 3,0%”, a argumentat oficialul BCE, evocând și ”modificările structurale” asociate tranziției ecologice și implementării în mediile corporative a sistemelor digitale bazate pe inteligență artificială. ”Mai ales în actualele condiții de incertitudine puternică, este esențial să menținem o abordare dependentă de datele financiare la fiecare sesiune dedicată politicii monetare, fără a asuma anticipat angajamente asupra ratei dobânzilor”, a concluzionat Philip Lane. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Trump emite DUBII asupra apărării colective în cadrul NATO: „Depinde de definiție” /Președintele SUA a dezvăluit mesaje de la Mark Rutte Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

FMI: Economia zonei euro va STAGNA în absența unor măsuri urgente

fmi:-economia-zonei-euro-va-stagna-in-absenta-unor-masuri-urgente

Economia zonei euro riscă să stagneze în absența unor măsuri urgente care să contracareze încetinirea creșterii PIB, investițiile slabe și intensificarea amenințărilor geopolitice, avertizează Fondul Monetar Internațional (FMI). Tensiunile comerciale și cererea scăzută sufocă economia zonei euro, iar FMI se așteptată ca aceasta să înregistreze o creștere de doar 0,8% în 2025, în pofida faptului că șomajul este la un minim istoric și inflația este aproape de nivelul țintă. „Pentru a relansa productivitatea sunt necesare măsuri imediate. Fragmentarea la nivelul UE sufocă inovația și creșterea companiilor. Depășirea decalajelor se poate face prin armonizarea cadrului de reglementare, reforma piețelor de capital și mobilitatea mâinii de lucru. Aceste trei aspecte ar putea majora Produsul Intern Brut cu 3% în următorul deceniu. Pe măsură ce cresc cheltuielile cu apărarea, îmbătrânirea populației și costurile climatice, țările care beneficiază de capital ar trebui să investească. Însă țările puternic îndatorate se confruntă cu o realitate dureroasă”, transmit reprezentanții FMI, potrivit Bloomberg. Peste Europa planează riscul înrăutățirii mediului de afaceri în contextul tensiunilor comerciale cu Statele Unite. Deși sistemul bancar european este unul solid, specialiștii din cadrul FMI atrag atenția asupra societăților financiare non-bancare, care ar putea pune în pericol stabilitatea financiară a spațiului comunitar. CITEȘTE ȘI: BCE avertizează că fragmentarea geopolitică afectează prosperitatea /LAGARDE critică acțiunile comerciale „coercitive” și cere cooperare RECOMANDĂRILE FMI pentru România: Renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor și a impozitului pe dividende Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu … vezi toate articolele

BCE cere consolidarea rezilienței sistemului financiar al zonei euro /Incertitudinea afectează economia Europei

bce-cere-consolidarea-rezilientei-sistemului-financiar-al-zonei-euro-/incertitudinea-afecteaza-economia-europei

Uniunea Europeană trebuie să acționeze pentru consolidarea credibilității monedei euro pe plan mondial, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), pledând pentru intensificarea rezilienței sistemului financiar al zonei euro, în contextul incertitudinii internaționale. ”Asistăm la modificări profunde în ordinea mondială. Piețele deschise și reglementările multilaterale se fragmentează, iar rolul dominant al dolarului american, elementul central al sistemului internațional, nu mai este sigur. Protecționismul, gândirea cu miză zero și jocurile bilaterale de putere înlocuiesc sistemul internațional bazat pe reglementări, iar incertitudinea afectează economia Europei, care este integrată profund în sistemul comercial mondial, fiind expuse riscurilor 30 de milioane de locuri de muncă”, afirmă Christine Lagarde. Modificările oferă și oportunități Europei Președintele Băncii Centrale Europene notează că schimbările geoeconomice oferă și oportunități Europei. ”Moneda euro poate să obțină un statut mondial. În prezent, euro este pe locul al doilea în privința utilizării pe plan global, reprezentând 20% din rezervele globale străine, comparativ cu 58% în cazul dolarului. Creșterea statutului euro pe plan mondial ar aduce beneficii tangibile: scăderea costurilor de împrumut, reducerea expunerilor la fluctuațiile valutare și izolarea de sancțiuni”, a argumentat Christine Lagarde. ”Pentru ca moneda euro să își atingă potențialul deplin, Europa trebuie să consolideze trei piloni: credibilitatea geopolitică, reziliența economică și integritatea juridică și instituțională”, a subliniat Christine Lagarde. UE se confruntă cu probleme structurale Christine Lagarde a notat că Uniunea Europeană se confruntă cu ”provocări structurale”, astfel că trebuie să avanseze integrarea. ”Creșterea economică rămâne la un nivel scăzut, piețele de capital sunt fragmentate și, în pofida poziției fiscale agregate puternice, Europa este în urmă în privința activelor financiare”, a explicat Christine Lagarde. ”Europa trebuie să acționeze decisiv prin definitivarea pieței unice, simplificarea reglementărilor ș construirea unei uniuni solide a piețelor de capital. Industriile strategice, precum tehnologiile ecologice și apărarea, trebuie susținute prin politici coordonate la nivelul Uniunii Europene”, a concluzionat Christine Lagarde. Foto: Profimedia Citește și: Grupul G7 susține Israelul, dar este preocupat de riscurile unei CRIZE a energiei din cauza conflictului cu Iranul ANALIZĂ Le Monde: Donald Trump, alături de liderii occidentali, în HAOSUL global /Summitul G7, marcat de diviziunile „familiei occidentale” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

Băncile centrale ale partenerilor SUA au dubii asupra garanțiilor lichidităților în dolari /Statele din zona euro caută soluții alternative

bancile-centrale-ale-partenerilor-sua-au-dubii-asupra-garantiilor-lichiditatilor-in-dolari-/statele-din-zona-euro-cauta-solutii-alternative

Băncile centrale din numeroase țări încep să elaboreze planuri de urgență pentru a se proteja de fluctuațiile valorii dolarului american și de lipsa lichidităților, în situația înlocuirii lui Jerome Powell de la conducerea Rezervei Federale (Fed), comentează cotidianul Financial Times. În 1857, Banca Austriei a efectuat un transport special de argint pentru a furniza lichidități. După 30 de ani, la fel a procedat Banca Națională a Franței, aducând aur în contextul crizei financiare care afecta Marea Britanie. ”Oare este necesară asistență financiară similară în secolul 21, sub forma dolarilor? Problema este luată în considerare de băncile centrale ale anumitor țări europene și asiatice, în contextul activării liniilor de urgență pentru finanțarea instituțiilor americane în perioade de turbulențe financiare. Investitorii ar trebui să acorde atenție”, comentează Gillian Tett, în cotidianul Financial Times. Băncile centrale sunt preocupate de abordarea unilaterală a Washingtonului Motivul este că liniile de urgență au fost considerate un pilon central al sistemului financiar mondial în ultimele decenii, permițându-le băncilor centrale din Asia și Europa să aibă acces la dolari americani în perioadele de crize. Însă entitățile bancare din afara Statelor Unite nu pot tipări dolari, astfel că le va fi greu să aibă acces la lichidități de la Rezerva Federală americană (Fed) în perioadele de criză. În acest context, au apărut dubii asupra fiabilității sistemului de siguranță. Administrația Donald Trump pare determinată să reconfigureze ordinea financiară și economică mondială, prin plasarea pe primul loc a intereselor americane. Iar băncile centrale ale partenerilor SUA sunt preocupate de ce se va întâmpla atunci când se va încheia mandatul președintelui Fed, Jerome Powell, în 2026. Fed are acorduri de protecție în materie de lichidități cu băncile centrale din zona euro, Elveția, Japonia, Marea Britanie și Canada. UE analizează modalități de reducere a dependenței de dolari Uniunea Europeană a început să analizeze opțiuni de asigurare a lichidităților independent de Statele Unite. Luna trecută, Luis de Guindos, vicepreședintele Băncii Centrale Europene, s-a declarat încrezător că Fed va menține sistemele de garanții în materie de lichidități. Dar, conform unor surse, BCE le-a cerut deja băncilor să raporteze vulnerabilitățile asociate expunerilor în dolari. Foto: Profimedia Citește și: ANALIZĂ Handelsblatt: Acordul comercial dintre SUA și China generează PREOCUPĂRI pentru Germania și UE /Dubii asupra credibilității Beijingului Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

BCE avertizează că fragmentarea geopolitică afectează prosperitatea /Lagarde critică acțiunile comerciale coercitive și cere cooperare

bce-avertizeaza-ca-fragmentarea-geopolitica-afecteaza-prosperitatea-/lagarde-critica-actiunile-comerciale-coercitive-si-cere-cooperare

Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a pledat, în cursul unei vizite în China, pentru intensificarea cooperării economice la nivel internațional, avertizând asupra efectelor fragmentării sistemului comercial. ”Economia mondială s-a modificat dramatic. În ultimii ani, au apărut tensiuni comerciale, iar peisajul geopolitic tensionat face tot mai dificilă cooperarea internațională”, a afirmat Christine Lagarde, în discursul rostit la un eveniment organizat în Beijing de Banca Populară a Chinei. ”În prezent, există fricțiuni între regiuni ale căror interese geopolitice nu sunt aliniate total. În același timp, aceste regiuni sunt integrate economic tot mai mult. Problema este că, deși stimulentele pentru cooperare sunt reduse, costurile de a nu face acest lucru se amplifică. Mizele sunt mari. Dacă vrem să evităm rezultatele slabe, trebuie să acționăm cu toții în sensul susținerii cooperării globale într-o lume fragmentată”, a subliniat președintele Băncii Centrale Europene. Lipsa garanțiilor de securitate fragmentează comerțul mondial Christine Lagarde a notat că, de la sfârșitul Războiului Rece, schimburile comerciale globale avansaseră rapid, depășind 30.000 de miliarde de dolari pe an. ”Cu toate acestea, globalizarea a început să se degradeze, într-o lume în care, din ce în ce mai mult, nu toate națiunile beneficiază de aceleași garanții de securitate sau de alianțe strategice”, a atras atenția președintele BCE. ”În prezent, exporturile Uniunii Europene generează peste 2.500 de miliarde de dolari, susținând 31 de milioane de locuri de muncă. Dar erodarea alinierii între relațiile comerciale și alianțele de securitate a lăsat mai expus sistemul mondial, o vulnerabilitate observată acum în timp real”, a argumentat Christine Lagarde, explicând că, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), barierele comerciale s-au triplat începând din 2019. ”Fragmentarea este cauzată de două forțe: în primul rând, este vorba de realinierea geopolitică, iar a doua forță este percepția privind relațiile comerciale incorecte”, a subliniat președintele BCE. Lagarde: Sunt necesare soluții de cooperare Președintele BCE a avertizat că ”politicile comerciale coercitive”, o referire la tarifele impuse de Administrația SUA, ”nu reprezintă o soluție sustenabilă” la actualele tensiuni. ”Dacă suntem serioși în a ne menține prosperitatea, trebuie să găsim soluții de cooperare, indiferent de diferențele geopolitice. Acest lucru înseamnă că atât țările care au deficit, cât și cele care au surplus comercial trebuie să asume responsabilități și să acționeze prin cooperare. Toate țările trebuie să analizeze modalități de ajustare a politicilor structurale și fiscale astfel încât să reducă rolul acestora în alimentarea tensiunilor comerciale. Într-o lume fragmentată, regiunile trebuie să colaboreze pentru a susține comerțul global, care a produs prosperitate în ultimele decenii”, a concluzionat Christine Lagarde. Foto: Profimedia Citește și: Inflația tinde să se stabilizeze în Statele Unite /Trump insistă ca Fed să reducă substanțial DOBÂNZILE Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

BCE reduce din nou dobânda de referință, dar menține o abordare PRUDENTĂ, în contextul tensiunilor internaționale

bce-reduce-din-nou-dobanda-de-referinta,-dar-mentine-o-abordare-prudenta,-in-contextul-tensiunilor-internationale

Banca Centrală Europeană a decis, joi, reducerea din nou a dobânzii de referință, deși a semnalat că va menține o linie de politică monetară prudentă, în contextul tensiunilor internaționale. ”Consiliul Guvernatorilor a decis astăzi reducerea celor trei dobânzi-cheie ale BCE cu 0,25%. În mod special, decizia de reducere a instrumentului depozitelor (…) se bazează pe actualizarea evaluării situației inflației, a dinamicii inflației subzistente și a forței transmiterii politicii monetare”, a comunicat Banca Centrală Europeană. BCE notează că ”inflația se situează în jurul obiectivului pe termen mediu de 2%”, urmând să atingă nivelul de 1,6% în 2026 și de 2,0% în 2027. ”Consiliul Guvernatorilor a stabilit reducerea principalelor trei dobânzi-cheie cu 0,25%. Dobânzile instrumentului depozitelor, principalelor operațiuni de refinanțare și instrumentului marginal de creditare scad la nivelurile de 2,00%, 2,15% și 2,40% începând din 11 iunie 2025”, subliniază BCE. Politica monetară rămâne prudentă, în contextul tensiunilor comerciale ”Chiar dacă incertitudinea asociată politicilor comerciale va avea impact asupra investițiilor și exporturilor, mai ales pe termen scurt, majorarea investițiilor guvernamentale în apărare și în infrastructură va contribui la creșterea sprijinului pe termen mediu. Majorarea veniturilor reale și o piață a muncii solidă le vor permite familiilor să treacă la cheltuieli suplimentare. Alături de condițiile financiare mai favorabile, acest lucru ar face economia mai rezilientă la șocurile mondiale”, subliniază BCE. ”Consiliul Guvernatorilor BCE este determinat să asigure că inflația se va stabiliza sustenabil în jurul țintei de 2,0% pe termen mediu. Mai ales în actualele condiții de incertitudine excepțională, abordarea monetară va fi dependentă de datele economice și financiare. Consiliul Guvernatorilor nu se angajează să urmeze o linie de politică monetară prestabilită”, a argumentat BCE. Foto: Profimedia Citește și: Kremlinul confirmă disponibilitatea lui PUTIN de a participa la negocierile dintre SUA și Iran /„Suntem pregătiți să facilităm” ANALIZĂ Bloomberg: FRUSTRAREA lui Trump în legătură cu atitudinea lui Xi Jinping accentuează impasul în disputa comercială SUA-China Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

Bulgaria ar putea adera la zona euro în 2026. Președintele țării e reticent și cere un referendum național. Reacția dură a premierului Jeliazkov

bulgaria-ar-putea-adera-la-zona-euro-in-2026-presedintele-tarii-e-reticent-si-cere-un-referendum-national.-reactia-dura-a-premierului-jeliazkov

Bulgaria este tot mai aproape de a deveni al 21-lea stat membru al zonei euro, începând cu 1 ianuarie 2026. Cu toate astea, președintele bulgar este reticent și cere un referendul național. Premierul reacționează dur la „fricile” prezidențiale. Potrivit unei analize publicate de Politico, oficialii bulgari se așteaptă ca Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană să aprobe aderarea țării la moneda unică europeană, într-un raport care va fi publicat săptămâna viitoare. Aderarea la zona euro ar marca o etapă importantă în integrarea europeană a Bulgariei, susțin autoritățile de la Sofia. Potrivit fostului vicepremier Atanas Pekanov, adoptarea euro ar „întări suveranitatea Bulgariei” și i-ar permite țării să participe la procesul decizional din cadrul Băncii Centrale Europene. Experții economici subliniază că trecerea la euro va stimula relațiile comerciale cu celelalte state din Uniunea Europeană, va reduce costurile de tranzacționare și va atrage investiții. Totodată, influența Bulgariei în instituțiile europene va crește odată cu participarea directă în politicile monetare ale zonei euro. Temeri privind creșterea prețurilor Cu toate acestea, nu lipsesc vocile critice. Analiștii avertizează că introducerea euro ar putea duce la o creștere semnificativă a prețurilor, mai ales în faza inițială a tranziției. Acest fenomen a fost observat și în alte state care au adoptat euro, precum Slovacia, Estonia sau Lituania. Potrivit experților, efectele vor fi resimțite mai puternic în zonele rurale, unde populația are venituri mai mici și acces redus la alternative comerciale. Prețurile bunurilor de bază, precum legumele sau produsele alimentare esențiale, ar putea înregistra creșteri vizibile. Președintele bulgar Rumen Radev a anunțat în luna mai că dorește organizarea unui referendum pentru amânarea aderării la zona euro. Totuși, ideea are șanse reduse de reușită, întrucât Curtea Constituțională ar putea respinge inițiativa. Radev a criticat în trecut deciziile Curții, acuzând lipsa de imparțialitate. Premierul Rossen Jeliazkov a respins ideea unui astfel de referendum, afirmând că o asemenea dezbatere publică „manipulează oamenii și bagă frica în ei”, în condițiile în care adoptarea monedei euro ar aduce beneficii competitivității economiei. Inflația, criteriu esențial pentru aderare Pentru a intra în zona euro, Bulgaria trebuie să respecte criteriul stabilit de UE privind inflația. Rata medie anuală a inflației, între aprilie 2024 și aprilie 2025, trebuie să fie cu cel mult 1,5% mai mare decât cea din cele trei state membre cu cea mai mică inflație. În prezent, aceste state sunt Irlanda (1%), Italia (1,4%) și Luxemburg (1,6%). Deși Bulgaria a reușit să reducă inflația de la 4,7% în 2023 la 2,6% în 2024, prognozele arată o creștere până la 3,6% până la finalul anului, din cauza majorării TVA aplicat mai multor bunuri. Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de … vezi toate articolele

Financial Times: Acum este momentul redeschiderii dezbaterii despre obligațiunile comune în zona euro

financial-times:-acum-este-momentul-redeschiderii-dezbaterii-despre-obligatiunile-comune-in-zona-euro

Uniunea Europeană are șansa de a alunga temerile investitorilor și de a promova euro ca monedă de rezervă, în contextul potențialei erodări a rolului dolarului american, comentează cotidianul Financial Times, care pledează pentru redeschiderea dezbaterii pe tema lansării obligațiunilor comune în zona euro. Dolarul își pierde statutul de monedă sigură de rezervă, lucru semnalat de evaluările agenției Moody’s. ”În acest context, Uniunea Europeană are șansa unică de a alunga dubiile investitorilor și de a promova euro ca monedă de rezervă, o manevră care ar genera beneficii economice semnificative. A venit momentul spargerii tabuului privind emiterea de datorii comune garantate de statele membre UE”, afirmă Marieke Blom, economist-șef al banca ING, într-un articol de opinie publicat în cotidianul Financial Times. Declinul dolarului, generat de politicile lui Trump și de modificări structurale Declinul dolarului este cauzat parțial de politicile comerciale și bugetare ale președintelui Donald Trump, dar au apărut și modificări structurale: deținerile străine de titluri ale datoriei SUA au scăzut de la 50% în 2014 la 33% în 2024. Între timp, interesul străin pentru obligațiunile europene, în special pentru titlurile germane, este în creștere: în 2023 și 2024, deținătorii străini au acumulat un volum de 160 de miliarde de euro, echivalentul a 8%. ”Uniunea Europeană ar trebui să accelereze această tendință din două motive. În primul rând, cererea pentru euro înseamnă costuri de creditare mai ieftine pentru guvernele europene, pentru companii și persoane fizice. În al doilea rând, poziționarea monedei euro ca valută de rezervă generează stabilitate. În vremuri de incertitudine economică, activele europene ar scădea costurile de finanțare pentru guvernele europene, furnizând muniție fiscală pentru stabilizarea economiilor”, subliniază Marieke Blom. ”Pentru a profita de acest moment istoric unic, Europa trebuie să acționeze rapid. Pentru a avea un rol mai puternic, sunt necesare active sigure cu o disponibilitate mai mare. Acest lucru include titluri naționale cu valori mai mari, dar și eurobonduri garantate de statele membre cu valori predictibile”, concluzionează Marieke Blom. Foto: Profimedia Citește și: Christine Lagarde critică atitudinea lui Trump față de UE /„PROVOCĂRI uzuale, cu care, din nefericire, ne-am obișnuit” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

Lagarde, BCE: Fragmentarea sistemului geoeconomic prezintă riscuri, dar și oportunități pentru UE /Moneda euro ar putea deveni alternativă la dolar

lagarde,-bce:-fragmentarea-sistemului-geoeconomic-prezinta-riscuri,-dar-si-oportunitati-pentru-ue-/moneda-euro-ar-putea-deveni-alternativa-la-dolar

Uniunea Europeană va avea de suferit din cauza fragmentării sistemului economic mondial, dar pot apărea și oportunități, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), notând că moneda euro are șanse de a înlocui dolarul ca variantă valutară de rezervă. ”În ultimii 80 de ani, economia mondială a înflorit pe baza deschiderii și multilateralismului, stimulate de rolul de conducere al Statelor Unite. Prin promovarea unui sistem internațional bazat pe reguli și prin ancorarea dolarului ca monedă mondială de rezervă, Statele Unite au favorizat comerțul și extinderea operațiunilor financiare. Această ordine globală s-a dovedit a fi benefică pentru Uniunea Europeană, ale cărei principii liberale s-au aliniat cu această ordine. Dar, în prezent, acest sistem se fracturează”, a declarat Christine Lagarde, în discursul rostit la Centrul Jacques Delors al Institutului Hertie din Berlin. Fragmentarea sistemului global generează riscuri pentru UE și SUA, dar moneda euro ar putea fi avantajată Președintele BCE a notat că, în acest moment, cooperarea multilaterală este înlocuită de scheme bilaterale, iar deschiderea a cedat locul protecționismului. ”Există incertitudine și în legătură cu elementul de bază al sistemului: rolul dominant al dolarului american. Această fracturare a sistemului generează riscuri și pentru Europa. Economia noastră este profund integrată în sistemul comercial mondial. Orice modificare a ordinii internaționale prin care se vor reduce schimburile sau vor apărea blocuri economice va fi în detrimentul economiei noastre”, a subliniat Christine Lagarde. Însă președintele BCE a notat că Uniunea Europeană își poate crea oportunități. ”Prin reacții politice corecte, ar putea fi și oportunități. Modificarea peisajului financiar ar putea deschide drumul ca moneda euro să joace un rol internațional mai mare”, a subliniat Lagarde. În prezent, euro este a doua monedă mondială, reprezentând 20% din rezervele monetare străine, comparativ cu 58%, în cazul dolarului. ”Intensificarea rolului internațional al monedei euro poate avea implicații pozitive pentru zona euro. Le-ar permite guvernelor și companiilor să se împrumute la costuri mai mici, stimulând cererea internă în contextul în care cererea externă este mai puțin certă”, a subliniat Lagarde. UE trebuie să își consolideze poziția geopolitică și să respecte normele statului de drept Președintele BCE a pledat pentru avansarea integrării europene, inclusiv prin respectarea normelor statului de drept. ”Europa trebuie să se asigure că are o bază geopolitică solidă și credibilă, prin menținerea angajamentelor față de comerțul liber și prin consolidarea capabilităților de securitate. În al doilea rând, trebuie să ne consolidăm fundația economică (…), iar, în al treilea rând, trebuie să intensificăm rolul legal, prin apărarea principiilor statului de drept și prin a ne uni la nivel politic, astfel încât să rezistăm presiunilor externe”, a subliniat Christine Lagarde. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO UE salută DESCHIDEREA lui Trump pentru negocieri /„Noi am transmis permanent că suntem pregătiți să facem un acord” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

Christine Lagarde, BCE: UE trebuie să avanseze integrarea și să reconfigureze sistemul ECONOMIC, în contextul tensiunilor geopolitice

christine-lagarde,-bce:-ue-trebuie-sa-avanseze-integrarea-si-sa-reconfigureze-sistemul-economic,-in-contextul-tensiunilor-geopolitice

Uniunea Europeană trebuie să aprofundeze integrarea și să reconfigureze modelul economic, pentru a profita de ”oportunitatea” oferită de tensiunile generate de Statele Unite și pentru a-și asuma un rol nou, în contextul ajustării globalizării, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE). ”Începerea noului mandat al președintelui Donald Trump a modificat situația în trei domenii: economia, politica și apărarea. Aceștia au fost cei trei piloni ai cooperării internaționale într-o lume tot mai globalizată, în ultimele decenii. Dar aceasta este mai degrabă o oportunitate decât o amenințare – este nevoie de Europa în acest moment mai mult ca niciodată”, afirmă Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicației La Tribune Dimanche, conform site-ului BCE. Președintele BCE cere avansarea integrării europene În noul context geopolitic tensionat, Christine Lagarde pledează pentru avansarea integrării europene. ”Liderii europeni trebuie să profite de această oportunitate pentru a accelera procesul de aprofundare a Uniunii Europene. Observăm că este contestată dependența noastră în materie de energie, apărare și la nivel financiar, de aceea, trebuie să avansăm cooperarea. Sunt necesare acțiuni coordonate la nivelul Uniunii Europene”, a argumentat Christine Lagarde. Președintele BCE a notat că Franța și Germania par să fie dispuse la avansarea cooperării. ”Întâlnirea cancelarului Friedrich Merz cu președintele Franței, Emmanuel Macron, pe 7 mai, a transmis un mesaj puternic, la fel și programul german de investiții în infrastructură în valoare de 500 de miliarde de euro. Tandemul franco-german pare să tindă spre cooperare”, a notat președintele BCE. UE trebuie să aibă o poziție fermă față de SUA Referindu-se la amenințările Administrației Donald Trump cu impunerea de taxe comerciale Uniunii Europene, Christine Lagarde a cerut o poziție unitară și fermă din partea Blocului comunitar. ”Este necesară o poziție puternică în cazul eșecului negocierilor cu Washingtonul. Trebuie să identificăm sectoare care să fie vizate de măsuri de retorsiune”, a subliniat Lagarde, declarându-se încrezătoare în legătură cu situația Uniunii Europene. ”Eu nu sunt pesimistă. În Europa, gradul ocupațional se menține, puterea de cumpărare este în creștere, iar inflația este în scădere. Consumul și investițiile ar urma să se intensifice, chiar dacă incertitudinea generată de anunțurile Administrației SUA afectează încrederea și țin pe loc creșterea economică. Dar cred că trebuie să ne eliberăm de dependențele la nivel energetic, militar și financiar”, a subliniat Christine Lagarde. Președintele BCE a atras atenția că globalizarea este în regres, ceea ce generează fragmentare economică și financiară. ”Cred că globalizarea a avut de ceva timp o problemă de legitimitate, ceea ce a generat fragmentare”, a subliniat Christine Lagarde. Foto: Profimedia Citește și: Administrația SUA amenință cu taxe vamale la cote MAXIME țările care nu poartă negocieri corecte Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele