Termenul pe care președintele Trump l-a dat Chinei pentru a-și retrage tarifele de răzbunare a expirat.
Într-o postare pe reţeaua socială Truth Social, luni, Donald Trump a dat Chinei timp până marţi pentru a-şi anula tarifele de 34%, impuse ca răspuns la taxele vamale dezvăluite la Casa Albă săptămâna trecută.
„China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe SUA prin emiterea de tarife suplimentare, pe lângă abuzurile tarifare pe termen lung deja existente asupra națiunii noastre, va fi imediat întâmpinată cu tarife noi și substanțial mai mari, pe lângă cele stabilite inițial”, a declarat președintele SUA în postarea sa.
„Prin urmare, în cazul în care China nu își retrage până mâine, 8 aprilie 2025, majorarea de 34% față de abuzurile comerciale deja existente pe termen lung, Statele Unite vor impune Chinei tarife adiționale de 50%, începând cu 9 aprilie. În plus, toate discuțiile cu China referitoare la întâlnirile pe care le-a solicitat cu noi vor fi încheiate! Negocierile cu alte țări, care au solicitat, de asemenea, întâlniri, vor începe să aibă loc imediat”, a precizat Donald Trump.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Tarifele americane asupra Chinei vor ajunge la 104% dacă Donald Trump va da curs ultimei sale amenințări, anunță jurnaliștii BBC.
China este prima mare putere a lumii care anunţă o măsură împotriva deciziei de impunere a taxelor suplimentare, anunţată săptămâna trecutî de Donald Trump.
Ministerul Comerțului din China a declarat că tarifele de 33% vor fi impuse asupra tuturor bunurilor importate originare din SUA, începând cu 10 aprilie.
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: „A fost înjunghiată de 12 ori”
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate









