Papa Francisc a fost în România în mai 2019. Video: Cristian Otopeanu / Libertatea
Ziua pe care cei din Executiv au decis-o este sâmbătă, 26 aprilie, adică atunci când vor avea loc funeraliile Papei Francisc, au precizat sursele citate. Totul se va oficializa în ședința de Guvern care va avea loc cel mai probabil joi, 24 aprilie.
România a mai avut zi de doliu național acum 20 de ani, când a murit Papa Ioan Paul al II-lea. Suveranul Pontif a murit pe 2 aprilie 2005, în Palatul Apostolic de la Vatican.
Guvernul condus atunci de Călin Popescu-Tăriceanu a decis ca ziua de 8 aprilie 2005 să fie zi de doliu în România „în memoria Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, exponent al libertăţii, speranţei şi credinţei, a cărui dispariţie este regretată de întreaga umanitate”.
Hotărârea de Guvern nr 275 din 5 aprilie 2005 prevedea:
- În ziua de 8 aprilie 2005 toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia arborării drapelului României în bernă.
- Drapelul României în bernă se mai arborează:
a) la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României
b) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări
c) ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. - Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.
Recomandări
Ultimele clipe ale lui Papa Francisc: „Nu a suferit”. Ce i-a spus infirmierului care l-a îndemnat să iasă în Piața Sfântul Petru
Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște. El avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei crize grave de pneumonie dublă. Papa Francisc părea să își fi revenit după ce a petrecut mai mult de o lună în spitalul Gemelli din Roma.
Papa Francisc a murit din cauza unui accident vascular cerebral, urmat de comă și „colaps cardiocirculator ireversibil”, a anunțat Vaticanul luni seară, 21 aprilie.
Papa Francisc suferea de insuficiență respiratorie acută în contextul pneumoniei bilaterale ultimicrobiene, de bronșiectazii multiple, de hipertensiune arterială și de diabet zaharat de tip II.
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile anului! Andreea Esca, vacanță de Paște în Grecia, cu „ginerele” și cu „nora”. Alexia și Aris și-au luat iubiții cu ei, iar paparazzi au surprins totul
Adevarul.ro
Pilonul de creștere economică al României, lovit din America: „Au sunat sirenele de alarmă. Dacă se mută în SUA, intrăm în sevraj”
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Observatornews.ro
Descoperirea făcută despre şoferul care a spulberat o mamă, în Forăşti. Tânăra şi-a dat viaţa pentru fetiţa ei
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute









