„Dacă o mare națiune trebuie să se ridice, o va face în orice moment. Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de acest lucru”, a spus Dmitri Peskov într-o prelegere ținută la Muzeul Victoriei din Moscova.
El a subliniat că „milioane” de ruși susțin deja campania militară împotriva Ucrainei, contribuind prin donații, echipamente și muniții din fonduri proprii, dar și prin confecționarea de plase de camuflaj. „Aproximativ 30 de milioane de sovietici și-au pierdut viața în lupta contra fascismului”, a adăugat el.
Declarațiile vin în contextul în care Rusia recrutează lunar între 30.000 și 40.000 de persoane, potrivit unor surse din serviciile secrete americane și europene citate de Wall Street Journal.
În locul unei mobilizări oficiale, autoritățile ruse preferă stimulentele financiare și campaniile intense de recrutare, oferind voluntarilor contracte atractive. Deși președintele Vladimir Putin a evitat o nouă mobilizare generală după ce cea parțială din 2022 a dus la plecarea a peste 261.000 de cetățeni ruși, comandanții militari ar presa Kremlinul pentru o mobilizare mai amplă.
Ritmul actual al recrutărilor este considerat suficient pentru a acoperi pierderile zilnice estimate de NATO la circa 1.000 de soldați.
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
La 30 aprilie, Statul Major al Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut 951.960 de militari de la începutul invaziei din 24 februarie 2022.
În ianuarie, Alexei Zhuravlev, vicepreședintele Comitetului pentru Apărare din Duma de Stat, a afirmat că o mobilizare extinsă ar putea deveni necesară în anticiparea unui posibil conflict cu Occidentul în următorii trei-patru ani.
„Populația masculină trebuie pregătită pentru apărarea patriei. Trebuie să discutăm deschis despre asta”, a spus Alexei Zhuravlev.
Pe 9 aprilie, comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a declarat pentru LB.ua că Rusia ar putea mobiliza până la 5 milioane de rezerviști instruiți, iar capacitatea totală de mobilizare ar putea ajunge la 20 de milioane de persoane.
La 31 martie, Putin a semnat un ordin pentru recrutarea de primăvară a 160.000 de tineri – cel mai mare val de recrutare din Rusia în ultimii 14 ani.
Deși, oficial, acești recruți nu ar trebui trimiși pe front, numeroși tineri ajung implicați în război prin metode indirecte.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
