Un lider PSD dă cărțile pe față: Cine a cerut să i se dea voturi lui George Simion la alegerile din 2024

un-lider-psd-da-cartile-pe-fata:-cine-a-cerut-sa-i-se-dea-voturi-lui-george-simion-la-alegerile-din-2024
Lider PSD: Paul Stănescu ne-a spus să-i dăm voturi lui George Simion la alegerile din 2024

Politică

Un lider PSD dă cărțile pe față după 6 luni: „Paul Stănescu ne-a spus la Vila Lac să-i dăm voturi lui George Simion la alegerile din 2024”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, o figură controversată în partidul condus de Marcel Ciolacu. Foto: Hepta

Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a dezvăluit luni, 5 mai, la jumătate de an după alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 câștigate de Călin Georgescu, că secretarul general al PSD, Paul Stănescu, le-a recomandat liderilor locali, într-o întâlnire secretă la Vila Lac înaintea turului 1, să strângă voturi pentru George Simion.

„Ne-a recomandat (n.red. – Paul Stănescu), într-o întâlnire care a avut loc acolo, la Vila Lac, ca fiecare organizație în parte să își aducă un aport de voturi pentru… (n.red. – George Simion). Îmi asum răspunderea și, dacă sunt sinceri colegii, pot recunoaște”, a afirmat Constantin Toma la Antena 3.

Primarul din Buzău a continuat: „Eu nu m-am implicat atunci, dar cu siguranță la Buzău au fost cel puțin 3.000 de voturi aiurea. Marcel (n.red. – Ciolacu), am vorbit cu mulți colegi, putea să fie președinte astăzi, pentru că domnul Călin Georgescu nu se umflase foarte tare. Marcel putea să fie atunci în turul doi, dacă nu făcea acea tâmpenie. Din surse am aflat că tot domnul Paul Stănescu a venit cu această propunere minunată, să dăm voturi lui George Simion”.

El a mai precizat că pe 24 noiembrie 2024, la ora 18.00, „colegilor care aveau legătură cu Bucureștiul li s-a spus să se oprească, pentru că aveau deja informații din secții că avansa foarte mult Călin Georgescu. Și atunci stop joc!”.

Constantin Toma este primar în Buzău, adică exact orașul natal al președintelui PSD, Marcel Ciolacu, cel care tocmai și-a depus demisia din funcția de premier.

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în toate sondajele, iar pe 24 noiembrie, exit-poll-urile făcute la ieșirea de la urne l-au confirmat câștigător.

Recomandări

PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii

Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și inexplicabilă. În dimineața de 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu (22,94%) și Elena Lasconi (19,18). George Simion a ieșit abia pe locul 4, cu 13,86%.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News

Unica.ro

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii

Viva.ro

Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului

Libertateapentrufemei.ro

Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să…”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat

Adevarul.ro

Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”

Elle.ro

Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO

Unica.ro

Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România…”

Observatornews.ro

„Va fi rău!” Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II

HOROSCOP

Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Închide

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *