Parada de Ziua Victoriei, la Moscova. Putin a vorbit 10 minute, inclusiv despre invazia Ucrainei

parada-de-ziua-victoriei,-la-moscova.-putin-a-vorbit-10-minute,-inclusiv-despre-invazia-ucrainei

Într-un discurs de zece minute, Vladimir Putin a felicitat pe toată lumea cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, cum este denumit la ruşi Al Doilea Război Mondial. El a spus că 9 mai cea mai importantă sărbătoare pentru ruşi.

„Adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră”, a proclamat liderul de la Kremlin înainte de a menţiona actualul război din Ucraina.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Întreaga ţară, societate, popor susţin participanţii la operaţiunea militară specială. Suntem mândri de curajul şi hotărârea lor, de acea forţă spirituală care ne-a adus întotdeauna numai victorie”, a spus Putin, care şi-a lansat invazia la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, sub denumirea de „operaţiune militară specială”.

„Vom aminti întotdeauna că deschiderea celui de-al doilea front în Europa – după bătăliile decisive de pe teritoriul Uniunii Sovietice – a apropiat victoria. Apreciem înalt contribuţia la lupta noastră comună a soldaţilor armatelor aliate, a participanţilor la Rezistenţă, a poporului curajos al Chinei. A tuturor celor care au luptat pentru un viitor paşnic”, a continuat Vladimir Putin, în condiţiile în care în tribuna liderilor care asistă la parada din Piaţa Roşie se află şi Xi Jinping.

Recomandări

Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion

Parada militară a fost comandată de comandantul suprem al trupelor terestre, generalul de armată Oleg Saliukov, şi supervizată de ministrul apărării, Andrei Belousov.

Rusia a prezentat în premieră la parada din Piaţa Roşie dronele de luptă Lancet şi Gheran-2 pe care forţele sale le folosesc în Ucraina.

Drona ZALA Lancet este o muniţie de pândă utilizată atât pentru misiuni de atac, cât şi de recunoaştere, despre care s-a raportat că a atacat şi distrus numeroase piese de echipament militar ucrainean, inclusiv tancuri şi un avion militar, menţionează Reuters.

Drona Gheran-2 este o dronă sinucigaşă sau kamikaze de fabricaţie rusească, al cărei design provine din Iran, unde a fost fabricată o versiune anterioară. Acestea au fost folosite pentru a ţinti infrastructura energetică ucraineană, iar Kievul a acuzat Moscova că le foloseşte şi pentru a lovi clădiri rezidenţiale.

La parada de 9 Mai din Piața Roșie au participat lideri din circa 20 de țări, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, precum şi cei ai statelor tradiţional aliate cu Rusia, precum Kazahstan, Belarus, Vietnam, Armenia, Cuba şi Venezuela.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News

Unica.ro

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii

Viva.ro

Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani

Libertateapentrufemei.ro

Ultima oră! Nicușor Dan joacă deschis și a anunțat public numele premierului pe care îl va propune: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”

Adevarul.ro

Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”

Elle.ro

Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”

Unica.ro

După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea

Observatornews.ro

„Am strigat: Sorin, Sorin!” Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului

HOROSCOP

Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *