Într-un comunicat, 19 membri fondatori Acțiunea 2012 susțin că George Simion propagă un discurs care „hrănește” propaganda antiromânească de sorginte rusească.
„Contrar a ceea ce susține candidatul la Președinția României, domnul George Simion, precum și diverși acoliți ai domniei sale, nu există nicio incompatibilitate între dezideratul unirii și cel al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, ci numai complementaritate. Nu înțelegem de ce foștii noștri colegi în ale unionismului susțin astfel de teze care subminează ideea unionistă, care o aliniază discursului antieuropean al Federației Ruse, sau unor teorii ale conspirației ridicole privind vaccinurile, ”globaliștii”, Comisia Europeană, societatea civilă „soroșistă”, „sataniștii”, comunitatea LGBTQI etc”, au transmis cei 19 membri Acțiunea 2012.
Potrivit acestora, este „extrem de toxică” ideea lui George Simion de a opri sprijinul financiar și de orice fel al României pentru Republica Moldova, pentru „a o șantaja în a accepta Unirea”.
În plus, semnatarii atrag atenția că nu este „nimic fratern și patriotic în a-ți lăsa de izbeliște conaționalii” pentru a-i forța să facă ceva ce ar trebui să facă pentru că așa vor ei, iar abandonarea aproapelui, în momentul cel mai periculos pentru el, „nu este sub nicio formă iubire”.
Recomandări
Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase
„Un astfel de discurs nu face decât să hrănească propaganda antiromânească de sorginte rusească din Republica Moldova despre „fasciștii români”, care vor să cotropească plaiurile moldovenești și să le supună locuitorii la fel de fel de abuzuri și de brutalități (arhetipul „jandarmului român”, pe care-l agita în perioada Centenarului 2018 fostul președinte pro-rus Igor Dodon)”, au precizat cei 19 membri Acțiunea 2012.
Membrii Platformei Unioniste „Acţiunea 2012″ se dezic de George Simion și pentru că acesta nu urmează modelul marilor luptători pentru unirea românilor, „ci pe cel al unor personaje devenite de tristă amintire încă din timpul vieții, precum politicianul moldovean Iurie Roșca”.
„Toate acestea nu fac decât ca unionismul să pară, prin asociere, o idee nebunească sau prostească ori ambele, apanajul unor agitatori populiști și extremiști, aliniați cu sau fără știința lor principalului inamic istoric al națiunii române din ultimele trei veacuri. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr!”, au adăugat cei 19 membri Acțiunea 2012.
În încheiere, George Simion este considerat, voalat, un „propagandist al Kremlinului”, aflat în antiteză cu năzuințele românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Recomandări
Diferență fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS
„Considerăm că Unirea nu va putea fi vreodată făcută prin asocierea cu personaje corupte, sulfuroase, provenite din structuri de represiune din epoca comunistă și cu atat mai puțin cu propagandiști ai Kremlinului. Astfel de indivizi sunt în totală antiteză cu năzuințele românilor de dincoace și de dincolo de Prut, cât și cu cele ale cetățenilor de alte etnii din Republica Moldova”, au conchis cei 19 membri semnatari ai comunicatului.
Acțiunea 2012, oficial Platforma Unionistă Acțiunea 2012 sau Platforma Civică Acțiunea 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale care luptă pentru unificarea Moldovei și a României și operează atât în Republica Moldova, cât și în România.
A fost înființată la 17 aprilie 2011, reunind peste 30 de ONG-uri unioniste din România, Republica Moldova, Statele Unite și alte câteva țări europene. Acțiunea 2012 își ia numele din anul 2012, care a marcat 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.
Coaliția a fost fondată de actualul lider AUR și candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, pe atunci un activist.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Mereu a fost un critic dur al lui George Simion, dar ce-a putut să dezvăluie CTP acum despre liderul AUR era greu de anticipat! Dar gazetarul a spus-o, fără rezerve: ”Un…”
Libertateapentrufemei.ro
Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Adevarul.ro
Ultimul interviu al regretatului politolog Alin Fumurescu. Ce a spus despre Trump, România și viitorul democrației
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Unica.ro
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Observatornews.ro
Influenceriţă de pe TikTok, ucisă cu cruzime. Valeria avea doar 23 de ani când a fost împuşcată mortal, în Mexic
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel









