The Guardian, despre alegerile prezidențiale din România: Fiţi cu ochii pe votul românilor din diaspora

the-guardian,-despre-alegerile-prezidentiale-din-romania:-fiti-cu-ochii-pe-votul-romanilor-din-diaspora

În ultimele două decenii, aproape 20% din populaţia României a plecat în căutarea unor oportunităţi mai bune în străinătate, iar estimările privind diaspora actuală încep de la aproximativ 4 milioane. Până la ora locală 19:00, un număr uimitor de mare, de 1,6 milioane de persoane, votaseră deja, inclusiv peste 260.000 în Marea Britanie, scrie The Guardian, potrivit news.ro.

Diaspora este antisistem

„Diaspora este de ceva timp puternic antisistem, ceea ce înseamnă acum că este puternic de extremă dreapta”, a declarat Cristian Pîrvulescu, directorul Universităţii Naţionale de Studii Politice şi Administraţie Publică din Bucureşti, citat de cotidianul britanic.

„În Italia, unde comunitatea românească este de peste un milion, aproape 75% au votat pentru Simion în primul tur. Românii din străinătate trăiesc în ceea ce este un fel de «Românie virtuală», foarte online, şi nu cred în media tradiţională”, a explicat Pîrvulescu.

Un vot identitar

Candidatul extremei drepte s-a descurcat bine şi în Germania şi Spania, care au mari comunităţi româneşti. „Votul lor este un vot de protest împotriva partidelor tradiţionale, care sunt văzute ca fiind corupte”, a declarat Antonela Cappelle-Pogacean, cercetător la Sciences-Po în Franţa.

Recomandări

Rezultate finale alegeri prezidențiale 2025, conform BEC. Numărătoarea a început

„Este, de asemenea, un vot cu motivaţii socioeconomice, deoarece în aceste societăţi occidentale, diaspora română este în mare parte din clasa muncitoare. În sfârşit, este şi un vot identitar – sunt într-un fel sfâşiaţi între viaţa lor reconstruită şi dorinţa de a se întoarce în România”, a subliniat cercetătoarea.

Estul care se teme de Rusia votează pentru Vest

În Europa Centrală şi de Est – în ţări precum Polonia, Republica Moldova şi Ungaria – candidatul proeuropean, primarul Bucureştiului Nicuşor Dan, s-a clasat pe primul loc, reflectând cel mai probabil opoziţia lui Simion faţă de trimiterea de ajutor militar suplimentar Ucrainei. Există peste 900 de secţii de votare în străinătate, votul fiind permis pe parcursul a trei zile.

Indiferent de motivaţiile sale, votul diasporei – poate mai mult de un milion de buletine de vot, până la 10% din totalul primului tur – poate influenţa în mod clar un scrutin strâns. Şi, ceea ce complică şi mai mult lucrurile, puţine sondaje de opinie din România, care oricum nu sunt deosebit de precise, încearcă să îl prezică.

Cu toate acestea, este interesant faptul că un sondaj din această săptămână care a inclus alegătorii care locuiesc în străinătate i-a arătat pe Simion şi Dan la egalitate. Toţi observatorii sunt de acord că prezenţa la vot, atât în ţară, cât şi în străinătate, va fi esenţială duminică, o rată de participare mai mare fiind considerată favorabilă lui Dan, conchide The Guardian.

Alegeri Prezidențiale  – turul 2 – vezi rezultate exit poll  și rezultatele finale BEC pentru președinția României!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News

Unica.ro

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii

Viva.ro

Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat

Libertateapentrufemei.ro

Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere

Adevarul.ro

Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA

Elle.ro

Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta…”

Unica.ro

Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște

Observatornews.ro

Rezultate oficiale alegeri prezidenţiale 2025 în timp real. Nicuşor Dan – 50,99% şi George Simion 49,01%, după numărarea a 58,26% din secţii

HOROSCOP

Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *