CCR a anunțat ședința de validare a lui Nicușor Dan înainte să dea un verdict la contestația lui George Simion

ccr-a-anuntat-sedinta-de-validare-a-lui-nicusor-dan-inainte-sa-dea-un-verdict-la-contestatia-lui-george-simion

CCR a transmis că Simion a trimis cererea pe mail, aproape de miezul nopții trecute, mai precis la ora 23.41, dar documentul a fost semnat în copie, nu în original, așa cum cer procedurile CCR.

„În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat „Cerere de anulare a alegerilor”. […] În considerarea art.52 alin.(3) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, «soluționarea cererii de anulare a alegerilor de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor»”, a precizat instituția condusă de Marian Enache.

Curtea Constituțională a anunțat apoi că, dacă respinge cererea lui Simion, va organiza joi, 22 mai, o ședință solemnă de validare a rezultatului scrutinului prezidențial. Anunțul a venit însă înainte ca judecătorii să se pronunțe asupra contestației depuse de George Simion.

Este prima dată în ultimii ani când CCR comunică public, anticipat, ora și locul unei ședințe de validare înaintea unei decizii care nu a fost luată.

„În consecință, Curtea Constituțională a fixat termen de judecată pentru cererea de anulare a alegerilor pentru data de 22 mai 2025 ora 10:00. În eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, Curtea Constituțională va organiza ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în data de 22 mai 2025 ora 12:00, la Sala de ședinţe publice „Alexandru Ioan Cuza” (Palatul Parlamentului, Intrarea B1, nivel PM, Calea 13 Septembrie nr.2)”, se arată în comunicat.

Recomandări

Nicușor Dan a reacționat la mesajul lui Donald Trump despre România: „Aştept cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape”

Partidele politice de la putere au o mare influență asupra selecției candidaților la Curtea Constituțională.

În acest moment, PSD are 4 judecători CCR, PNL + Administrația Prezidențială au 4 judecători CCR, iar UDMR are 1 judecător CCR.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a devenit președintele României după ce la alegerile prezidențiale din 18 mai a obţinut 53,6% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,4%, potrivit rezultatelor finale.

Simion a anunțat marți, 20 mai, că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul votului și a susținut că a evitat acte de violență după ce Nicușor Dan a ieșit președinte. „Doar pentru că am evitat o vărsare de sânge nu înseamnă că putem fi luați de proști”, a spus Simion.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News

Unica.ro

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii

Viva.ro

„Nu suntem crezuți…”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere

Libertateapentrufemei.ro

Ultima oră! Detalii cumplite despre mama care a căzut cu copilul de la etaj, în București

Adevarul.ro

De ce „fugem” din POT. Partidul Anamariei Gavrilă, la un pas de dispariția din Parlament

Elle.ro

Ramona Păun, apariție de excepție la Festivalul de Film de la Cannes. Prezentatoarea PRO TV a purtat o rochie rafinată pe covorul roșu. Foto

Unica.ro

Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște

Observatornews.ro

Ultimele cuvinte ale mamei care şi-a aruncat fiica pe fereastră, înainte de a-şi pierde cunoştinţa. Filmul tragediei din Sectorul 2

HOROSCOP

Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *