Reticent în a-l sprijini pe Nicușor Dan
Cu 67 de voturi pentru, în timp ce contracandidatul său a luat doar 14 voturi, Sorin Grindeanu (care face parte din echipa Ciolacu de cinci ani) și-a asigurat interimatul la conducerea PSD și se va ocupa de pregătirea noului congres. Sorin Grindeanu a fost printre cei care nu au dorit o poziționare clară în ceea ce privește susținerea lui Nicușor Dan, fiind mai degrabă reticent, în contextul turului al II-lea al prezidențialelor. De asemenea, și în privința poziționării față de guvernare, atitudinea sa, în spatele ușilor închise, a fost mai degrabă ostilă înainte de ședința de marți.
În schimb, potrivit informațiilor Libertatea, Sorin Grindeanu a avut o atitudine neutră la reuniunea PSD, iar la final a primit „un mandat deschis” pentru negocieri referitoare la prezența sau nu la guvernare. După cum au precizat sursele ziarului, nici într-o formulă cu Sorin Grindeanu interimar la partid nu e exclusă o prezență, fie pe toate palierele de demnitari, fie doar cu secretari de stat, șefi de agenții și prefecți, a PSD la guvernare.
„Totul depinde de cum se negociază și cât de mult sunt dispuși liberalii, iar acum și noul președinte, Nicușor Dan, pentru a avea PSD aproape”, susțin surse social-democrate. Din zona liberală, sunt voci care susțin că Sorin Grindeanu nu e un politician care să nu înțeleagă mizele susținerii unui guvern proeuropean: „De obicei, el a fost un om ascultător față de ceea ce e de făcut pentru România. Să-l vedem și acum”, a precizat un lider de organizație județeană al PNL.
Recomandări
George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător”
Pe de altă parte, la nivelul PSD, liderii mai degrabă înclină spre varianta în care ar merge în opoziție, dar cu reprezentare simbolică la nivel de teritoriu și în unele funcții-cheie de la nivel central. În schimb, în funcție de „interesele țării”, să fie susținute punctual marile proiecte. Pe scurt, oficial absenți de la guvernare, dar, de fapt, bine conectați la o bună parte din funcții.
Iar din start, deși nu e clară împărțirea și formula guvernamentală, două ministere sunt dorite de toate partidele: Transporturile și Dezvoltarea. Amândouă sunt ministere care asigură vizibilitatea, iar ultimul e cureaua de legătură cu administrația locală.
Înfrângerea lui Băluță spulberă visele pentru Primăria Municipiului București
Daniel Băluță a încercat să strângă susținere pentru interimat, dar nu a reușit. Printre cei care s-au pus în spatele lui Băluță au fost și veterani, cum sunt Paul Stănescu (secretarul general) și Mihai Tudose (președintele Consiliului Național). Problema e că ambii veterani sunt în prezent prost văzuți în partid după eșecurile în cascadă din 2024 și 2025.
Recomandări
Ce spunea un tânăr Nicușor Dan, recent întors din Franța după 6 ani: „Dacă o să mă ratez, o să am satisfacția că am căzut de foarte sus”
Marea miză a lui Daniel Băluță ca președinte interimar era negocierea susținerii sale nu doar din PSD, ci și din alte partide proeuropene, a candidaturii la Primăria Capitalei, după cum au punctat surse din partid pentru Libertatea. În schimb, PSD ar fi fost gata să susțină următorul Guvern, chiar la nivel de miniștri. Surse social-democrate și liberale susțin că nu doar Băluță, ci și Paul Stănescu erau deschiși spre susținerea guvernării, pentru ca PSD să aibă un cuvânt greu de spus privind resursele pentru administrațiile locale.
În schimb, odată cu eșecul în fața lui Grindeanu, șansele lui Daniel Băluță să candideze la Primăria Capitalei scad considerabil. De altfel, într-o declarație pentru Libertatea, primarul Daniel Băluță a exclus o posibilă candidatură la Primăria Capitalei. Înainte de alegerile prezidențiale, prim-vicepreședintele declarase la Insider Politic, de la Prima TV, că va candida la Primăria Capitalei, dar în 2028.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…”
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Adevarul.ro
Mii de români cer retragerea cetățeniei pentru moldovenii care nu locuiesc în România. „Nu vreau să decidă soarta românilor”
Elle.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Observatornews.ro
CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14%
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu









